Sunteți pe pagina 1din 2

Test

Clasa a VI-a

I. Citeşte cu atenţie textul de mai jos pentru a răspunde cerinţelor :

«În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!


Stelele par înghetate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios


Ca înaltele coloane unui templu măiestos,
Si pe ele se asază bolta cerului senină
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măret, fantastic!... Mii de stele argintii


În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivățul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viata, fără glas;


Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - niciun pas;
Dar ce văd?... În raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată! »
(Vasile Alecsandri, Mezul iernei)

1. Desparte în silabe cuvintele: neclintire, tablou, temple, diamanturi, bolta . 0,5p

2. Rescrie din prima strofă un cuvânt care să conțină diftong şi unul care să conțină hiat. 0,5p

3. Găseşte sinonime contextuale pentru cuvintele: văzduhul, tainic, cumplit, fantastic,


nemărginitul 0,5p

4. Selectează din text o comparatie, un epitet cromatic, un epitet în inversiune și o


personificare. 1p
5. Identifică în text câte o imagine vizuală, auditivă, dinamica (de mișcare) și o imagine
olfactivă (de miros). 4x0,5p

6. Precizează tipul de rimă din poezie. 0,5p

7. Precizează măsura primului vers din poezie. 0,5p

8. Prezintă două argumente care să încadreze textul în specia pastel. 1p

II. Redactează o compunere în care vei descrie un tablou de iarnă ca în povești. 1,5p

1p oficiu + 1p redactare
MULT SUCCES !

S-ar putea să vă placă și