Hărțuirea sexuală.

Răspunderea penală
 Ce este hărțuirea ?

Hărțuirea intră sub incidența a două categorii, spun

specialiștii. ”Care pe care” este prima, iar a doua face
referire la un mediu de lucru ostil. ”Care pe care” este
de fapt momentul în care o persoană superioară face
avansuri sexuale unei persoane inferioare, implicându-l
forțat într-un context de natură sexuală, fie că este
fizică sau verbală. În schimbul acestor favoruri cerute,
el oferă diverse lucruri ( bunuri materiale).Cât despre a
doua categorie, persoana agresată se simte continuu
amenințată și nu se mai poate concentra asupra
însdatoririlor zilnice.
Hărțuirea sexuală poate lua diverse forme, de la atingeri și mângâieri (hărțuire
fizică), comentarii nedorite legate de viața privată (hărțuie verbală) și până la
amenințări cu pierderea locului de muncă sau cu refuzarea promovării/creșterii
salariale în cazul respingerii avansurilor sexuale.  Ea poate fi directă, prin
agresiuni verbale și fizice, sau indirectă, prin comportamente care izolează,
discriminează sau exclud persoana în cauză pe motiv de rol-sex. Hărțuirea
sexuală poate fi extrem de stresantă, pentru că ea pune victima la colț, persoana
respectivă neavând de ales.
Incidența hărțuirii sexuale a crescut pe parcursul ultimilor zece ani
(2009-2019)
 Hărțuirea la locul de muncă

Fie că este vorba de constrângeri sexuale propriu-zise, fie că vorbim

doar de comportamente verbale care nu au neapărat drept scop
cooperarea sexuală, dar transmit atitudini degradante, tăcerea nu este
o soluţie pentru victimele hărţuirii sexuale la locul de muncă.
Hărţuirea sexuală la locul de muncă constă în comportamente
verbale şi nonverbale, care sunt de natură sexuală, cu referire la
genul masculin sau feminin al persoanei, ofensatoare, degradante sau
dăunătoare. De cele mai multe ori, agresorul face abuz de puterea
oferită de funcţie, de felul în care el interpretează această putere,
pentru a obţine beneficii de natură sexuală din partea persoanei pe
care o vizează.
  DEVIANȚA SEXUALĂ

Conform unei clasificări distincte,există două tipuri principale de devianță

sexuală:

→ Devianța sexuală patologică

Devianțele sexuale patologice sunt mai rare din punct de vedere statistic
și ele se circumscriu în general,modelului medical deși cei care le comit nu
sunt întotdeauna persoane bolnave.În această categorie,se înscriu mai ales
violurile,agresiunile sexuale îndreptate contra copiilor și actele de incest.

→ Devianța sexuală cu caracter de grup

O asemenea formă de devianță implică socializarea în cadrul unei
subculturi definite de norme,valori și stiluri de viață distincte.Prostituția și
homosexualitatea sunt cele mai reprezentative forme de devianță sexuală
care implică grupul.
În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este
definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic,
verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei
persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant,
umilitor sau jignitor.
Hărțuirea sexuală este un comportament care poate avea loc între toate
persoanele care fac parte dintr-o comunitate. De asemenea, hărțuirea sexuală
poate fi îndreptată împotriva persoanelor de sex opus, precum și împotriva
persoanelor de același sex. Hărțuirea sexuală nu depinde de intenția persoanei
care hărțuiește, ci de impactul pe care comportamentul de hărțuire îl are asupra
victimei.
 Răspunderea penală

Vechiul Cod Penal pedepsea doar hărţuirea sexuală.

Potrivit actualei reglementări, hărţuirea este prevăzută
în capitolul despre infracţiunile contra libertăţii
persoanei, alături de lipsirea de libertate în mod ilegal,
ameninţarea şi şantajul.
În noul Cod Penal, hărţuirea este definită ca fiind
„fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept
sau fără un interes legitim, o persoană ori îi
supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri
frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare
de temere”.
Hărţuirea este pedepsită cu închisoare de la trei la şase luni sau cu amendă.
Totodată, se pedepseşte şi efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin
mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează
o temere unei persoane. Pedeapsa constă în închisoare de la o lună la trei luni sau
amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare doar dacă persoana vătămată face o plângere
în acest sens.