Sunteți pe pagina 1din 13

URTICARIA

CUPRINS

CAPITOLUL 1 ……………………………………………………………… 3
1.1 Urticaria …………………………………………………………..3
1.2 Cauzele apariției urticariei ……………………………………… 3
1.3 Manifestări clinice ……………………………………………….. 4
CAPITOLUL 2 ………………………………………………………………. 7
2.1 Forme particulare de urticarie …………………..……………… 7
2.1.1 Dermografismul …………………………………………… 7
2.1.2 Urticariacolinergică ………………………………………. 7
2.1.3 Urticaria solară …………………………………………… 7
2.1.4 Urticaria la frig …………………………………………… 8
2.1.5 Urticaria acvagenă ………………………………………... 8
2.2 Urticarie vasculitică (sistemică) ………………………………... 8
2.2.1 Sindromul Schnitzler ……………………………………… 8
2.2.2 Sindromul hipereozinofilic ………………………………… 9
2.2.3 Urticaria de contact ………………………………………... 9
2.3 Edemul Quincke ………………………………………………… 9
2.4 Șocul anafilactic …………………………………………………. 9
2.5 Diagnosticul ……………………………………………………… 10
2.6 Tratamentul ……………………………………………………... 10
CONCLUZII ……………………………………………………………….... 11
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….. 13

CAPITOLUL 1

1.1 Urticariareprezintă o erupție cutanată, instalată brusc, formată din papule și plăci
eritemato-edematoase intens pruriginoase, pasagere, asemănătoare cu leziunile ce apar după
contactul pielii cu urzica. Este foarte frecventă, practic 15 – 20 % din populațieprezentând unul sau

2
mai multe episoade de urticarie, în cursul vieții.În apariția urticariei, oricare cale de expunere
(contact direct, ingestie, inhalare, cale intravenoasa) poate fi implicată.

1.2 Cauzele aparițieiurticariei, sunt date de

1. mecanismele non alergice - reprezintă80-85% din cazurile de urticarie și se produc datorită:

- hipersensibilitate de tip anafilactic (tip I), mediat de IgE sau IgG4;

- hipersensibilitate prin activarea complementului cu sau fară formare de complexe imune


circulante.

2. mecanisme alergice – declanșate de diversi factori:

-alimente (sunt o caăza frecventăși cele mai frecvent incriminate sunt:alunele, nucile,
ciocolata, pestele, fructele de mare, roșiile, ouăle, capșunile, fructele de padure, laptele dar și
aditivii alimentari și conservanții)

- medicamente (aproape orice medicament poate declanșa urticaria acută, chiar și la


intervale de timp destul de lungi față de administrarea tratamentului, făcând destul de dificilă
recunoașterea acestuia drept cauză a urticariei; cele mai frecvent implicate sunt: antibioticele,
antialgicele, sedativele, tranchilizantele, diureticele, medicatia antireumatică, substanțele de contrast
radioopace,etc)

-vaccinuri

-alergeni inhalați

-alergeni de contact (agenții chimici, cel mai frecvent incriminați fiind latexul, săpunurile,
detergenții, cosmeticele)

- infecții bacteriene de focar

- infectii virale, parazitare

- hormoni

Indiferent de mecanismele de producere, urticaria este consecința creșterii permeabilității


vasculare, a capilarelor si venulelor, ca urmare a unui număr mare de mediatori, dintre care se
remarcă histamina dar și alți compușidin mastocite si bazofile. Histamina este mediatorul cheie
responsabil de multe din trăsăturile clinice si histologice din urticarie. Prin legarea de receptori
specifici H1 si H2 prezenți pe numeroase celule, histamina își poate exercita efectele specifice.

3
Alți mediatori implicati în patogenia urticariei prin vasodilatație directăși/sau prin puterea
histamino-eliberatoare, sunt: Acetilcolina, Prostaglandinele, Leucotrinele si Kininele.

Principalele trei trăsături ale leziunii urticariene, au ca substrat patogenic:

- edemul – transudarea plasmei datorită permeabilității vasculare crescute

- eritemul (roșeata sub forma de pete) – este dat de vasodilatația rezultată prin
stimularea structurilor nervoase cutanate și eliberarea de mediatori neurali.

- pruritul (mâncărimea) – este dat de stimularea terminațiilor nervoase libere de către


mediatorii chimici.

1.3 Manifestări clinice

Erupția din urticarie este constituită din papule sau plăci eritematoase spre periferie și palide
în centru, reliefate, elastice, bine delimitate, cu contur rotund sau circinat. Pot fi prezente oriunde pe
corp, izolate, asimetrice sau grupate, uneori fuzionate pe arii întinse. În general sunt pruriginoase.
Fiecare element apare brutal, persistă câteva minute sau ore și dispare fărăa lăsa semne. La buze,
pleoape, organele genitale externe, placile urticariene sunt însoțite de edem subcutanat important
care dispare de regulăîn mai puțin de 24 ore. Alteori senzația descrisăeste de durere, arsură sau
tensiune cutanată, mai ales în cazul leziunilor asociate cu angioedem.

În funție de culoarea leziunii, se disting:

- urticarie roșie (rubra);


- urticarie liliachie;
- urticarie porțelanie.

Dupa forma leziunilor, avem:

- urticaria inelară;
- urticaria figurată (contur policiclic, geografic);

După morfologia leziunilor, s-au descris două forme particulare:

- urticarie buloasă;
- urticarie hemoragică.

Dupa evolutie, vorbim de:

4
- urticarie acută – durată de evoluție sub 6 săptămâni

- urticarie cronică – manifestările clinice durează peste 6 săptamâni,reprezintă 25% din


totalul bolnavilor urticarieni și este de două ori mai frecventă la femei;

- urticarie cronică intermitentă – când recidivele urticariene, separate de interval,


asimptomatice, survin într-o perioadă ce depașește 6 săptămâni.

Starea generală a bolnavului cu urticarie, este de cele mai multe ori bună, totuși formele
generalizate instalate brusc, se pot asocia cu febră, cefalee, hipotensiune arterială, tahicardie,
artralgii și dureri abdominale.

În urticariile alergice se au în vedere, teste la alimente, medicamente, pneumalergeni,


investigații bacteriologice și parazitologice. Giardioza este o parazitoză obișnuităîn urticaria
cronică. Interes prezintăși relatia helicobacter pylori – urticarie cronica, mai ales că unele studii au
dovedit căîn această formă de urticarie, colonizarea gastrică cu bacteria respectivăeste mai frecventă
decât în populația martor. Eradicarea bacteriei ar duce la dispariția sau ameliorarea urticariei
cronice.

În cazul unui pacient cu urticarie și/sau angioedem, următoarele simptome și semne trebuie
să atragă atenția asupra unei posibile reacții anafilactice, posibil amenintătoare de viață:

- tumefacția feței, limbii și laringelui

- respirație șuierătoare

- respirație dificilă

- deglutiție dificilă

- senzația de constricție toracică sau laringiană

- bătăi cardiace rapide sau neregulate

- amețeală sau senzație de slăbiciune

- pierderea stării de conștientă

- scăderea tensiunii arteriale

- dureri abdominale, vărsături, diaree.

5
Urticaria poate declanșa reacții emoționale importante. Astfel la 30 – 40 %, din cazurile de
urticarie cronică, exista o stare depresivă si de anxietate. Apariția urticariei, are impact asupra
calității vieții bolnavului, influentând viața cotidiană, performanțele profesionale, unele activități de
recreere (sport, plimbări), dar și interacțiunea socială (tendință la izolare).

CAPITOLUL 2

2.1 Forme particulare de urticarii

6
Urticarie fizică, cu următoarele forme:

- dermografismul;

- urticaria la presiune cu debut întârziat;

- urticarie colinergică;

- urticarie solară;

- urticarie la frig;

- urticariaacvagenă.

2.1.1 Dermografismul

Se manifestă la locul de fricțiune al tegumentului prin apariția unei leziuni eritematoase


liniare ce poate deveni edematoasă. Uneori dermografismul poate fi însoțit de prurit – dermografism
simptomatic.

2.1.2 Urticaria colinergică

Reprezintăun sfert din urticariile fizice și este declansată de stimulii care cresc temperatura
corpului: efort fizic, febră, baie caldă, stres. Bolnavul prezintă micropapule cât o gămălie de ac, cu
halou eritematos, localizate în special pe trunchi “în pelerină”, de unde se pot generaliza. Persistă
câteva minute, maxim o ora. În formele severe, apar amețeli, cefalee, bromhospasm, fenomene
digestive (grețuri, vărsături, diaree).

Diagnosticul se confirmă prin expunerea bolnavului în cameră supraîncalzită sau punând


bolanavul să facă efort fizic sau baie cu apă fierbinte.

2.1.3 Urticaria solară

Este rară, dar poate însoți un lupus eritematos sistemic, o porfirie cutanată tardivă sau o
porfirie eritropoietică. Leziunile apar în câteva minute, pe tegumentele fotoexpuse și dispar rapid
dupăîncetarea expunerii. Reprezintă mai puțin de 2% din fotodermatoze și atinge mai ales femeile.
Poate fi declanșată de razele UVA, UVB și radiațiile vizibile. Urticaria solară trebuie diferențiata de
urticaria colinergică, declanșată de caldură, lupusul eritematos sau porfiria eritropoietică.

2.1.4 Urticaria la frig

7
Apare în anotimpul rece cu predilecție pe zonele expuse (față, mâini, gât). Se manifestă prin
apariție de eritem (roșeață), însoțite de o puternică senzație de mâncărime, rareori arsură. La
intrarea într-un mediu încalzit, zonele afectate revin treptat la normal prin dispariția gradatăa acestor
manifestări. Poate apare și la expunerea tegumentelor la apă rece, indiferent de anotimp. Această
expunere justifica și caracterul de gravitate pe care îl poate lua această forma de alergie la agenți
fizici. Manifestările ce apar la nivelul tegumentelor, pot apărea și la nivelul mucoaselor, atunci cand
consumăm alimente sau lichide reci, cu apariția consecutivă a durerilor abdominale și posibil
edemul limbii și a glotei. Pacientul cu alergie la frig, după expunere prelungită la soare, dacă se
aruncăîn apă mai rece din bazin sau mare, este expus unei forme severe de urticarie la frig.

2.1.5 Urticaria acvagenă

Apare după contactul cu apa, indiferent de temperatura acesteia. Se manifestă prin


apariția unor papule mici, similare cu cele din urticaria colinergică. Se pare căapa acționează prin
sensibilizarea unui alergen prezent la suprafața pielii, care ar putea penetra stratul cornos și induce
histamino-eliberarea.

2.2. Urticarie vasculitica (sistemică) se manifestă prin leziuni edematoase persistente ce se


remit cu discromii sau echimoze și care se însoțesc de altragii migratorii, dureri abdominale, grețuri
varsături și mai rar, interesare oculară, pericardica și pleurala;prezintăurmătoarele forme:

- sindromul Schnitzler;

- sindromul hipereozinofilic;

- urticaria de contact.

2.2.1 Sindromul Schnitzler

A fost raportat prima oarăîn 1974, fiind definit ca asocierea dintre o urticarie cronică
recidivantă si o gamapatie monoclonală cu IgM, fără proliferare limfoidă subadiacentă. Ca trăsături
facultative ale acestui sindrom cităm febra, scădereaîn greutate, dureri osoase, hepatomegalia,
prezența de crioglobuline mixte, depuneri de imunoglobuline M la joncțiunea dermo-
epidermicăși/sau în peretele vascular.

2.2.2 Sindromul hipereozinofilic

Acest sindrom este caracterizat de prezența eozinofiliei (> 1.500 mm 3), peste 6 luni,
absența afecțiunilor parazitare sau alergice cu eozinofilie și a altor cauze care să explice eozinofilia.
Se manifestă prin apariția erupției urticariene, angioedem al feței și edemul extremităților.

8
2.2.3 Urticaria de contact

Acestă urticarie se produce prin mecanisme imunologice ( latex, alimente,


medicamente, cosmetice) și mecanisme non-imunologice (urzici, meduze, omizi). Leziunile apar în
scurt timp (la mai puțin de 30 minute), la zona de contact, dar se pot generaliza și există risc de șoc
anafilactic. Terenul atopic pare a favoriza urticaria de contact. Prezintă următoarele stadii:

- stadiul I – strict localizat la zona de contact;

- stadiul II – leziuni la zona de contact și la distanță, uneori generalizate;

- stadiu III – urticaria asociază manifestări non-cutanate (rinita, conjunctivita, disfagie, astm)

- stadiul IV – urticaria este acompaniată de șoc anafilactic.

2.3. Edemul Quincke, denumit și urticarie profundă, datorită faptului că edemul se produce în
dermul profund și hipoderm. Leziunile sunt localizate la nivelul faciesului, dar boala poate interesa
oricare teritoriu. Zona afectatăeste intens edemațiata și infiltrată. Pruritul lipsește, leziunile fiind
parestezice și persistente de la 1 – 4 zile. Fenomenele generale (febră, astenie, stări lipotimice,
hipotensiune arteriala), pot însoți manifestările cutanate. Atingerile mucoaselor conferă adevarata
gravitate a bolii, care este considerată urgență medicală.

2.4.Șocul anafilactic este cea mai gravă formă de manifestare a unei reacții alergice,
caracterizată clinic prin urticarie, angioedemă, insuficiență respiratorie și cardiovasculară.

2.5 Diagnosticul

Anamneza, istoricul, sunt foarte importante și vor urmari în detaliu posibilele cauze alergice sau
nonalergice de urticarie. Aspectul clinic specific, ușurează diagnosticul de urticarie acută. Uneori,
tipul erupției și contextul în care apare, sugerează mecanismul patogenic. Astfel putem întâlni
urticarie colinergică, solară, urticarie la frig, la presiune, etc. Precizarea etiologiei urticariei este
dificilă, motiv pentru care sunt necesare investigații amănunțite în formele recidivante și cronice.

Alegerea testelor diagnostice, depinde de datele obținute prin anamnezăși examenul fizic.

9
2.6 Tratamentul

Cea mai importantă masură de tratament în cazul urticariei acute o reprezintă identificarea
agentului cauzal (posibil în 50% din cazuri) și eliminarea sa. Rolul dietei în controlul urticariei sau
angioedemului este greu de apreciat. Se consideră căun aliment este cu adevarat responsabil de o
erupție urticariană, atunci când îngerarea sa este urmată de apariția de leziuni cutanate tipice în
aproximativ 2 ore. Modificările drastice de dietă, sunt necesare dacă s-a dovedit o alergie la un
aliment sau aditiv alimentar. Majoritatea cazurilor de urticarie acută, răspund la farmacoterapie.
Suprimarea factorului declanșator și administrarea de antihistaminice sunt puncte comune în oricare
urticarie. Antihistaminicele acționează optim dacă sunt administrate dupăun regim regulat, pe toată
perioada recomandată de tratament, de regulă 10 zile și nu se recomandă adminstrare doar la
nevoie. În situațiile grave, asociate cu edem laringian sau colaps, e necesară o terapie energică;se
recurge la adrenalină, apoi corticosteroizi perfuzabili sau i.v. apoi corticosteroizi p.o.; măsurile
trebuie sa fie prompte. Bolnavul trebuie supravegheat până la remisia completă a manifestarilor
clinice. Se recomandăevitarea factorilor nespecifici,ce pot întreține vasodilatația cutanată: alcool,
caldură, efort, stres, alimente ce conțin coloranți sau conservanți.

CONCLUZII

Rolul asistentei medicale

- asigură condiții de mediu adecvate, înlaturând factorii negativi care ar putea influența starea
pacientului;

10
- așează pacientul într-o poziție care să-i favorizeze respirația și să-i asigure confortul fizic;

- liniștește și încurajează pacientul, explicându-i toate tehnicile la care v-a fi supus;

- identificăși elimină factorii favorizanți;

- ajută pacientul în functie de starea generală;

- îndrumă pacientul să consume alimente conform regimului impus;

- controlează alimentele ce provin de la aparținători;

- educă pacientul să consume strict alimentele permise, fără ase abate de la regulă

- explică necesitatea intervențiilor (monitorizare T.A., A.V., temperatură, bilanțul hidric) și


monitorizarea lor periodică;

- observă apariția unor complicații, urmărește colorația tegumentelor, în special a extremităților


și regiunea perioronazală;

- asigură pregătirea psihicăși fizică a pacientului, pentru prelevarea probelor de laborator;

- recoltează produse biologice , pentru analiza de laborator, conform indicațiilor medicului;

- reduce la minim, tehnicile de îngrijire, asigurând astfel pacientului,un confort optim si un


somn liniștit;

- administrează tratament medicamentos prescris de medic și urmărește efectul terapeutic;

- educă pacientul cu privire la :

- necesitatea unei igiene riguroase;

- continuarea tratamentului la domiciliu;

- încurajează pacientul în a-și aprecia, în mod realist, aspectul fizic, în vederea unei imagini de
sine, pozitive.

Devotamentul, amabilitatea, discreția, abilitatea, sunt atuuri majore care nu trebuie să lipsească
unei asistente medicale și care vor completa, în mod fericit, conștiinciozitatea profesională, cu
scopul bine precizat: revenirea pacientului la o viațănormal.

11
BIBLIOGRAFIE

1. Boli dermatologice și boli sexual-transmisibile, doctor în medicina Virgil Pătrașcu, Ed.


Sitech, Craiova, 2006

12
2. Sinteze, notițe și atlas de dermato-venerologie, dr. Alin Laurențiu Tatu, Ed. Zigotto, Galați,
2010
3. Manual de îngrijiri speciale acordate pacienților de asitenții medicali, sub redacția Lucreția
Titirca, Ed. Viața medicală românescă, București, 1998
4. Urticaria acută – dr. Alina Crișan, medic specialist dermatologie – venerologie, Centrul
Medical de Diagnostic și Tratament “Dr. Victor Babes” – www.cdt-babes.ro

13