Concertul în luncă

de Vasile Alecsandri
                        În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună,

                        Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună,

                        Ca s-asculte-o cântăreaţă revenită-n primăvară

                        Din străinătatea neagră, unde-i viaţa mult amară.

                        Roi de flăcări uşurele, lucioli scânteitoare

                        Trec în aer, stau lipite, de luminărele-n floare

                        Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie

                        Ce măreşte-n mezul nopţii dalba luncii feerie.

                        Iată, vin pe rând, păreche, şi pătrund cole-n poiană

                        Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană,

                        Frăţiori şi romăniţe care se aţin la drumuri,

                        Clopoţei şi măzărele, îmbătate de parfumuri.

                        Iată frageda sulcină, stelişoare, blânde nalbe,

                        Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe.

                        Dediţei şi garofiţe, pârguite-n foc de soare,

                        Toporaşi ce se închină gingaşelor lăcrimioare.

                        Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie,

                        Nufărul din baltă vine întristat, fără soţie,

                        Şi cât el apare galben, oacheşele viorele

                        Se retrag de el departe, râzând vesel între ele.

                        În poiană mai vin încă elegante floricele,

                        Unele-n condurii doamnei şi-n rochiţi de rândunele,

                        Altele purtând în frunte, înşirate pe o rază,

                        Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază.

                        Ele merg, s-adună-n grupe, se feresc de buruiene

                        Şi privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene,

                        Dumbrăvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasă,