TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Curs 1

Cuvâ ntul drept este folosit în mai multe accepţiuni. El derivă din latinescul
directus care înseamnă drept, vertical. În limba latina însă , cuvantul care
corespunde noţiunii de de drept este jus(ius).

Într-un prim sens, dreptul semnifică stiinţa dreptului, adică un ansamblu

de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptul şi prin care acesta poate
fi gâ ndit.

Dincolo de valenţele de stiinţă pe care dreptul le are, el poate fi considerat

o tehnică , o artă . El reprezintă o tehnică a convieţuirii umane trasată printr-un
asnsamblu de norme care să organizeze viaţa în comun şi să apere societatea de
excese.

Regulile juridice impun obligaţii, organizează funcţionarea statală şi a

organismelor statului, oferă posibilitatea valorifică rii unor interese, atribuie
roluri şi statute.

În afara acestei prime accepţiuni, dreptul mai reprezintă facultatea unui

subiect de a-şi valorifica sau apă ra un interes. Totalitatea normelor juridice in
vigoare (active) dintr-un stat poartă denumirea de drept pozitiv adica un drept
aplicabil imediat, fă ră discontinuită ţi, obligatoriu şi susceptibil de a fi dus la
îndeplinire, la nevoie, prin forţa coercitiva a statului.

Dreptul este de asemenea un ansamblu de idei pe care le întrebuinţează

organele ce au creat dreptul sau care îl aplica.

Astfel, legiuitorul trebuie să selecteze din ansamblul trebuinţelor sociale pe

acelea care ră spund unor nevoi reale şi în acelaşi timp judecă torul trebuie să
posede arta de a aplica legea în litera şi spiritul să u.

Dreptul apare in orientul antic. Printre primele legiuiri putem menţiona

codul lui Hammurabi (Babilon), legile lui Manu (India) sau codul lui Mu (China).

Page | 1
TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Codul lui Hammurabi conţine 282 de articole fiind edictat cu aproximativ

4000 de ani în urmă . Normele sale au atâ t un caracter strict juridic câ t şi moral
sau religios.

Principiul care guvernează acest cod este acela că legea trebuie să aducă
binele poporului şi trebuie sa îl opreasca pe cel puternic de a vă tă ma pe cel slab.

Legile lui Manu sunt scrise sub formă de versuri, avâ nd astfel aproximativ
5370 de versuri edictate într-o perioada lungă de timp.

În Europa primele legiuiri consemnate sun legile lui Lycurg în Sparta (sec.
X-XI I. Hr.), legile lui Dracon şi Solon în Atena (sec. VI-V i.Hr.), legea celor 12 table
în Roma ( sec V i.Hr.) şi legea salică la franci (sex IV i.Hr.).

Dreptul reprezinta un produs complex al societă ţii, astfel normele sale

intervin în procesul productiv, stabilind reguli generale pentru activită ţile zilnice.

Libertatea omului este deplină numai în mă sura în care nu stâ njeneste

libertatea celorlalţi. Drepturile omului nu pot prinde contur şi nu pot deveni
realită ţi decâ t în cadrul unor interacţiuni bazate pe coexistenţa libertă ţilor şi nu
pe afirmarea brutală a unor drepturi şi interese personale.

Abordarea dimensiunilor sociale ale dreptului implică analiza locului

dreptului şi a realită ţii juridice în societate.

Realitatea juridică reprezintă o dimensiune inalienabilă a realită ţii sociale

în condiţii istorice determinate. Existenţa ei nu poate fi desprinsă de existenţa
celorlalte pă rti ale unei societă ţi, ea influentâ ndu-se reciproc cu acestea.

Romanii considerau dreptul “arta binelui si a echită ţii”. Cicero întelege că

dreptul este “o lege adevarată , dreapta raţiune, conformă cu natura, ră spandită în
toţi, constanta eternă .” El aduce în discutie însă şi natura dreptului, concluzionâ nd
că acesta este mai presus decâ t raţiunea

Alaturi de el, alti jurisconsulţi pun bazele şcolii dreptului natural,

dezvoltată în evul mediu de Hugo Grotius. Aceste idei se regă sesc în Codul civil
francez de mai tâ rziu. Reprezentanţii scolii germane considerau dreptul un
produs istoric, ceea ce explică multitudinea şi diversitatea concepţiilor juridice de
la popor la popor şi de la epocă la epocă . Potrivit concepţiei socialiste, dreptul
este forma pe care o îmbraca economicul. În concepţia americană , dreptul
reprezinta una dintre cele mai însemnate cuceriri ale civilizaţiei, pentru că el
oferă protecţie contra tiraniei şi anarhiei.

Page | 2
TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Dreptul este ansamblul de reguli asigurate şi garantate de stat, care au ca

scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relatii
din
societate, într-un climat specific manifestării libertăţilor, apărării drepturilor
esenţiale ale omului.

Apariţia statului este rezultatul evoluţiilor social-istorice. Dacă la inceput –

în perioada pre-statală cel mai important criteriu era legă tura de sâ nge, statul a
impus un alt criteriu: teritoriul. În cadrul acestui teritoriu, statul stabileşte
legă turile cu cetă ţenii, îşi implementează mecanismul şi îşi exercită suveranitatea.
Un alt element definitoriu al statului îl reprezintă populaţia, care se raportează la
stat prin legă tura de cetă ţenie, ceea ce fixează drepturi şi obligaţii reciproce. Un al
treilea element care defineşte statul este puterea de stat. (forţa coercitivă/
forţa de constrângere)

Kant considera că statul legitim este cel care are ca scop apă rarea
drepturilor inalienabile ale omului şi în care politica este subordonată moralei. În
concepţia liberarlă , cetă ţeanul este totul. Statul trebuie să facă legi bune şi să
respecte principiul non-intervenţiei în treburile private. Încă din perioada Romei
antice s-a fă cut distincţia dintre autoritatea de stat şi puterea de stat. Puterea era
a poporului, autoritatea o avea Senatul. Într-un stat democratic, puterea emană
de la popor şi aparţine acestuia. Separatia puterilor în stat, sub forma cunoscută
astă zi, aparţine lui Montesquieu. Separaţia puterilor – legislativă , executivă şi
judecatorească nu înseamnă lipsa de colaborare dintre acestea. Pentru realizarea
funcţiilor sale, statul îşi organizează un sistem de instituţii şi de organe care pun
în aplicare puterea de stat.

Alte elemente caracteristice statului sunt forma de guvernă mâ nt, structura

de stat şi regimul politic.
- forma de guvernă mâ nt: republică sau monarhie
- structura de stat: state unitare (un singur parlament, un singur guvern,
o singură constituţie, o singură cetă ţenie), federale (organe de
conducere la nivel de state federate şi la nivel federal, împă rţirea se
face în pă rţi politice autonome)
- regim politic: regim democratic sau autocratic

Page | 3