TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

CURS 5
IZVOARELE DREPTULUI

Analiza izvoarelor dreptului scoate la iveală două accepţiuni ale acestei noţiuni şi anume:

1.izvor de drept în sens material

2.izvor de drept în sens formal

Izvoarele materiale ale dreptului denumite şi izvoare reale, sunt realităţi exterioare care
determină acţiunea legiuitorului sau dau naştere unor reguli izvorâte din necesităţi practice.Acestea
sunt deci cauzele ultime ale dreptului, forţele sale creatoare.

Cealaltă accepţiune a noţiunii de izvor de drept interesează în mod deosebit având în vedere
faptul că normele juridice prezintă o anumită formă exterioară.Această formă exterioară poartă şi
denumirea de izvor formal sau formă de exprimare a normei.

Sensul juridic al noţiunii de izvor formal surprinde o multitudine de aspecte, de modalităţi

prin care conţinutul perceptiv al normei devine regulă de conduită, impunându-se ca model de urmat
în relaţiile sociale.

Teoria juridică clasică a izvoarelor dreptului deosebeşte izvoarele scrise de izvoarele

nescrise, oficiale de cele neoficiale şi izvoarele directe de cele indirecte.Spre exemplu: obiceiul

(kutuma) este un ozvor nescris spre deosebire de actul normativ care se prezintă totdeauna

sub formă scrisă.

Obiceiul şi doctrina sunt considerate surse neoficiale spre deosebire de lege şi juris

prudenţă ( practica judiciară).

Actul normativ sau contractul normativ sunt considerate izvoare directe pe când obiceiul
reprezintă un izvor mediat, indirect, el necesitând o validare făcută de către stat pt. a deveni izvor de
drept.

Mai deosebim:

1. izvoarele creatoare

2. ivoarele interpretative

Astfel, legea şi cutuma sunt izvoare creatoare pentru că ele creeză reguli noi , pe când
doctrina şi jurisprudenţa sunt izvoare interpretative, ele interpretând norme deja existente şi
neavând un caracter novator.

Page | 1
TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Izvoarele formale sunt:

1. obiceiul juridic

2. practica judecătorească

3. precedentul judiciar

4. doctrina

5. contractul normativ

6. actul normativ

Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept. Ca regulă socială, obiceiul precedă dreptului, el
apare în treapta primitivă de dezvoltare a societăţii, fiind expresia unei necesităţi sociale.

Obiceiul este rodul experienţei de viaţă a comunităţii, al repetării unor practici. În procesul
interacţiunii, oamenii aplică reguli de foarte multe ori în mod neconştient.

Pe cale de repetiţie ei ajung la convingerea că regula respectivă este utilă şi necesar a fi

urmată în viaţa de toate zilele. Astfel cutumele reprezintă practici puternic înrădăcinate , atât de
puternic încât ajung să fie considerate manifestări de exercitare a unui drept pozitiv.

Cele două caracteristici importante ale cutumei sunt acelea de practică îndeleungată şi de
repetitivitate.

Doctrina reprezintă un cumul de analize, investigaţii, interpretări, pe care specialiştii le dau

fenomenului juridic. Doctrina reprezintă în fapt ştiinţa juridică.

Practica judiciară este alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către
instanţele de toate gradele.

Contractul normativ este un act juridic individual în sensul că el stabileşte drepturi şi

obligaţii pentru subiecte determinate.

Art.942 Cod Civil defineşte contractul ca un acord între două sau mai multe persoane spre a
constitui sau stinge între ele un raport juridic.

Contractele având ca funadament acest articol nu pot fi considerate izvoare de drept.

Pentru a avea caracter de izvor de drept, un contract trebuie să aibă un caracter generic. Un exemplu
de astfel de contract îl reprezintă contractele încheiate între state în vederea constituirii unor
federaţii. Un alt ex: contr .colectiv de muncă.

Actul normativ denumit uneori şi legea, reprezintă principalul izvor de drept. Legea apare la
romani sub forma unui acord încheiat între magistrat şi popor. În acel sistem judecătorul propunea
iar poporul accepta propunerea făcută.În dreptul vechi se impunea chiar necesitatea ratificării
acestui raport de către senat.

Page | 2
TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Dreptul feudal, mai târziu, s-a exprimat în general, prin cutumă şi jurisprudenţă.

Trecerea pe primul plan a legii s-a concretizat în condiţiile victoriilor revoluţiilor burgheze, ca
reacţii la abuzul de putere al monarhului şi al discreţionismului.

În 1804 a apărut în Franţa Codul Civil, acesta reprezentând o inovaţie legislativă. Evoluţia
istorică a înregistrat o consolidare a poziţiei actului normator de drept. Atunci când se utilizează
formula lege - izvor de drept , trebuie avut în vedere sensul larg al noţiunii, acela de act cu putere
obligatorie. Astfel, lege înseamnă orice regulă de drept. Totalitatea actelor normative alcătuiesc
dreptul scris.

Sistemul actelor normative este compus din:

- legi
- decrete
- hotărâri si ordonanţe ale Guvernului
- regulamente şi ordine ale Ministerelor
- decizii şi hotărâri ale organelor administrative locale

Page | 3