TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

CURS 8

DREPTUL COMERCIAL

Activitatea comerciala presupune activitatea consacrata comertului. Comertul este o

indeletnicire care, prin specificul ei de practica indelungata si repetata , a dobandit caracteristicile unei
profesiuni.
Din punct de vedere etimologic, termenul de „comert” este o juxtapunere a cuvintelor cum = cu
si merx = marfa, deci commercium (operatiuni legate de marfa sau activitate purtand asupra marfii).

Def. Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al
normelor juridice 1 ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera
activitatii de comert, relatii ce se nasc, de regula intre persoane care au calitatea de comerciant si care
se afla pe pozitie de egalitate juridica.

Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, in principal, relatiile sociale

patrimoniale, care prezinta caracter comercial si, in secundar relatiile sociale personal-
nepatrimoniale.
Relatiile sociale personal-nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare a
comerciantilor persoane fizice sau persoane juridice (numele comercial, sediul, emblema etc.) in
dreptul comercial dobandesc natura patrimoniala.

TRASATURILE DREPTULUI COMERCIAL

1. Comercialitatea.
Notiunea de comercialitate apartine dreptului intern al fiecarui stat si se determina dupa criterii
proprii. Determinarea comercialitatii comporta doua conceptii:

 Conceptia subiectiva
Este o conceptie proprie legislatiei germane. Potrivit acestei conceptii comercialitatea raportului
juridic, depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Daca raporul juridic se concretizeaza in
acte sau fapte juridice facute de o persoana care este comerciant raportul juridic respectiv este
calificat un raport comercial. Calitatea de comerciant, o au toate persoanele care exercita permanent o
activitate comerciala cu titlu de profesie sau care au numele ori firma inmatriculate la Registrul Comertului.

 Conceptia obiectiva
Este un sistem adoptat de legislatia franceza si de celelalte legislatii de inspiratie franceza. Potrivit
acestei conceptii comercialitatea unui raport juridic este detasata de profesiunea de comerciant
exercitata de persoana care a savarsit actul respectiv.

Comercialitatea actelor si fapelor juridice este definita, la randul ei, pe baza a doua ctiterii: unul
pozitiv si altul negativ.

In conformitate cu criteriu pozitiv, sunt fapte de comert (lato sensu), faptele juridice dclarate de
lege astfel, pe baza naturii lor obiective (art. 3, pct. 1-20 C.com).

In cadrul enumerarii actelor si faptelor de comert facuta de legiuitor se regasesc cel putin tei idei
care sunt fundamnetale in procesul calificarii unui act sau fapt juridic comercial.Acestea se refera la:

1
Norma juridică este un element constitutiv al dreptului. Ea este o regulă de conduită instituită de puterea
publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului

Page | 1
 TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

 Ideea de interpunere in schimb

 Ideea de activitate economica organizata sub forma de intreprindere
 Ideea de conexiune economica a unui act sau fapt juridic oarecare cu un act sau fapt juridic
de comert, calificat, ca atare pe baza primelor idei

Conform criteriului negativ, prin care legiuitorul exclude anumite acte si fapte juridice de la
cracterul comercial, potrivit art. 5 C. Com. „ nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de
producte sau marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului sau a familiei sale, de
asemenea, revanzarea acestor lucruri si nici vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le
are de pe pamantul sau sau cel cultivat de dansul”.

2. Egalitatea juridica a partilor.

Raporturile juridice comerciale se bazeaza pe egalitatea juridica a subiectelor de drept. In cadrul

relatiilor contractuale vointa unui partener nu este subordonata vointei celuilalt, fiecare fiind liber sa
negocieze caluzele contractuale. Aceasta trasatura a raporturilor de drept comercial accentueaza ideea ca
dreptul comercial este o ramura de drept privat.

Egalitatea juridica a partilor actioneaza ca urmare a existentei in dreptul comercial a normelor

juridice dispozitive, supletive. Spre deosebire de ramurile dreptului public, in care subiectele de drept,
persoane fizice si/sau juridice se afla pe pozitie de subordonare juridica fata de stat (organele statului),
normele juridice fiind de regula imperative, in dreptul comercial suntem in prezenta unor norme juridice
de la la care subiectele se pot abate, stabilind de comun acord conduita pe care trebuie sa o aiba fiecare in
cadrul unui raport juridic comercia.

Aceasta posibilitate pe care o au partile contractante este expresia principiului libertatii de vointa
consacrat in art. 969 C. Civ2.

Normele juridice care reglementeaza activitatea de comert se regasesc in legislatia comerciala, dar
si in legislatia civila, de drept procesual civil, precum si in unele documente internationale (conventii,
tratate) care cuprind norme de drept material uniform si care se aplica in raporturile comerciale interne, ca
norme de drept unificat.

3. Rapiditatea (celeritatea), simplitatea, securitatea si creditul.

Normele juridice de drept comercial contin mecanisme care faciliteaza circulatia rapida a
bunurilor (de ex.: circulatia valorilor mobiliare – actiuni, obligatiuni, circulatia efectelor de comert, etc.).
Avand in vedere faptul ca normele dreptului comercial se adreseaza in principal comerciantilor, iar
activitatea acestora trebuie sa se desfasoare cu maxima rapiditate

Dreptul comercial se bazeaza pe „ credit ”, termenul avand doua acceptiuni:

 Credit in sens de amanare in timp a a datoriei

 Credit in sens de incredere, buna credinta, care trebuie sa existe in relatiile dintre
comercianti.

2
ART. 969 Conventiunele legale facute au putere de lege intre partile contractanti.. Ele se potu revoca prin
consimtimentulu mutuale sau din cause autorisate de lege.

Page | 2
 TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Pentru realizarea creditului, in cele doua acceptiuni ale sale, dreptul comercial contine
reglementari privind securitatea acestuia. Astfel, de exemplu:

 in art. 42 C. Com., legiuitorul instituie prezumtia de solidaritate a debitorilor, oferind

astefel o garantie pentru creditori, in realizarea lor.
 In art. 43 C. Com., este prevazuta regula potrivit careia debitorul este de drept in
intarziere prin simpla ajungere la termen( aceasta fiind o reglementare care concretizeaza si simplitatea
dreptului comercial).

FAPTELE (ACTELE) DE COMERT

Din punct de vedere terminologic, operaţiunile de comerţ pot fi atâ t „fapte de comerţ" câ t şi „acte
de comerţ".

Adesea, termenul „fapt" de comerţ este folosit de legiuitor pentru a desemna toate operaţiunile de
comerţ, fie că acestea sunt „acte juridice" de comerţ, fie că sunt numai „fapte juridice" (stricto sensii) de
comerţ.

Actele juridice sunt manifestă ri de voinţă fă cute cu intenţia producerii efectelor juridice, în timp ce
faptele juridice (stricto sensu) sunt acţiuni ale omului fă cute fă ră intenţia de a crea efecte juridice (naşterea,
modificarea sau stingerea de drepturi şi obligaţii), acestea producâ ndu-se în virtutea legii. Faptele juridice
„stricto sensu" sunt licite, (gestiunea de afaceri, plata nedatorată ) reunite pe ideea îmbogă ţirii fă ră just temei
şi ilicite, (delictele şi cvasidelictele) comise de comerciant.

Pentru a ară ta care sunt operaţiunile juridice de comerţ, legiuitorul româ n foloseşte în art. 3
C.corn., expresia „fapte de comerţ", acoperind prin acestea atât sfera faptelor, câ t şi a actelor de comerţ.
Dispoziţiile prevă zute în art. 3 C. corn. se completează cu cele prevă zute în art. 4 C.com., pentru a se forma o
imagine câ t se poate de completă cu privire la „faptele de comerţ".

Astfel, folosind criteriul pozitiv, în art.3 C.com. legiuitorul arată categoriile de „fapte" considerate
„de comerţ", fapte de comerţ obiective, iar în art. 4 C.com. se face referire la faptele de comerţ subiective
(art. 4 C.com.).

Separat de criteriul pozitiv (afirmativ), în art. 5 C.com. legiuitorul foloseşte criteriul negativ,
ară tâ nd faptele care nu pot fi calificate „fapte de comerţ".

Def. In sensul cel mai cuprinzător, faptul de comerţ este orice activitate care dă naştere la
raporturi juridice guvernate de legea comercială şi care se întemeiază pe ideea de schimb de mărfuri
şi valori, fiind calificată ca o activitate de intermediere în operaţiunile de schimb.

CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ

Faptele de comerţ, pot fi clasificate urmă rind cele două sisteme consacrate în diferitele legislaţii,
respectiv, sistemul obiectiv propriu legislaţiei franceze şi italiene, şi sistemul subiectiv, însuşit de legislaţia
germană şi de celelalte sisteme de drept de inspiraţie germană.

 Potrivit sistemului obiectiv un „fapt" este calificat „de comerţ" dacă în mod obiectiv, în
conţinutul lui există una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi le califică ca fiind „de comerţ", deoarece
se întemeiază pe ideea de interpunere (intermediere) în schimb. Independent de calitatea persoanei
care-1 îndeplineşte, actul este comercial prin natura lui.

Page | 3
 TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

 Potrivit sistemului subiectiv un „fapt" este calificat „de comerţ" dacă este făcut de un
comerciant. Calitatea subiectului determină natura juridică a faptului, iar comerciantul este definit, de
regulă , ca fiind acea persoană care şi-a înregistrat firma în registrul de comerţ (înregistrare care are
efect constitutiv) sau dacă are una din întreprinderile comerciale anume stabilite de lege în acest scop

Codul comercial româ n consacră sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.)
completat cu o prezumţie de comercialitate cu privire la toate contractele şi obligaţiunile unui comerciant
(art. 4 C.com.). Aşadar, în concepţia legiuitorului român nu este suficient criteriul obiectiv pentru a
determina categoriile de fapte de comerţ, considerând că şi calitatea subiectului (comerciantul) este
utilă pentru a califica un fapt juridic ca fiind „de comerţ".

Totodată , legiuitorul stabileşte în art. 6 C.com., regimul juridic aplicabil actelor juridice care are un
caracter civil pentru una din pă rţi şi comercial pentru cealaltă parte. Este cazul aşa numitelor fapte (acte)
unilaterale sau mixte.

Analizâ nd dispoziţiile prevă zute în textele legale ară tate mai sus, se poate concluziona că faptele de
comerţ se clasifică în trei categorii:

 fapte de comerţ obiective;

 fapte de comerţ subiective;
 fapte de comerţ unilaterale sau mixte.

Page | 4