CAPITOLUL 3 – Genetica, originea şi diversitatea speciilor din genul

Armeniaca (Sistematica)

3.1. Genetica caisului

Cunoştinţele despre genetica caisului sânt reduse, în raport cu genetica
Drosophilei, această situaţie fiind datorată ciclului sexual cu predominarea fazei
diploide precum şi a spaţiului şi timpului necesare pentru creşterea şi dezvoltarea
familiilor F2.
Cu toate acestea, biologia florală, care permite fără dificultate practicarea
hibridării controlate sau a autofecundării şi ciclul sexual asemănător cu al piersicului,
ar putea facilita dezvoltarea unor studii genetice şi citogenetice la cais.
Garnitura cromozomică cunoscută până în prezent la cais este 2n =16
( Darlington 1945). În figură se pot observa cromozomii în metafază mitotică din
celulele vărfurilor rădăcinuţelor active.
Diviziunile meiotice la unele dintre soiurile şi hibrizii de cais nu au scos în
evidenţă anomalii, aceasta reflectând asigurarea transmiterii caracteristicilor ereditare
de la părinţi la descendenţi, sau continuitatea genetică a acestora (fig. ). Etalarea
cromozomilor a fost realizată după metoda Sallesses (1967).

3.2 Originea şi diversitatea speciilor din genul Armeniaca

Primele menţiuni cu privire la cais sunt întâlnite în scrierea sacra Shan – Hai-
King atribuita împăratului chinez Yu, fondatorul dinastiei chineze Hsia, în anul 2.
2005 î.e.n.
Pe baza acestei scrieri , se desemnează ca loc de origine al caisului, China.
Multi botanişti au desemnat ca loc de origine al caisului Armenia, descrisă de către o
legendă antică ebraică drept “paradisul terestru”, paradis în care perfida Eva l-ar fi
ademenit pe bietul Adam cu o caisa “marul de Armenia”.
Dar mult mai probabil, cuvântul “Armeniaca”, cu care grecii şi romanii
indicau caisul , însemna de fapt doar regiunea unde era cultivat şi de unde apoi a ajuns
în Grecia şi în cele din urma la Roma.
Fără vreo bază ştiinţifica s-a lansat şi ipoteza unei origini africane a caisului,
în zona Nigerului.
 Cele mai importante exemplare din flora spontană au fost semnalate în China,
pe munţii care înconjoară Beijing. Fructele acestora sunt mici, cu diametrul de 25mm,
pieliţa galbenă şi roşie, pulpa galbenă roşiatică, un gust acid, ingurgitabile, caractere
care s-au păstrat şi la caisul cultivat din această zonă.
În Turkestan se poate întâlni cais sălbatic la altitudini de 1000-1200-2200m.
Forme spontane se găsesc şi în Himalaya, în Manciuria Meridională, în Mongolia Sud
Orientală şi în China de Nord.
Caişi sălbatici au fost semnalaţi pe unele plaje ale Extremului Orient şi chiar la
altitudinea de 3000m şi peste.
Din punct de vedere sistematic caisul face parte din familia Rosaceae Juss
subfamilia Prunoideae Focke, genul Armeniaca Juss, după unii sistematicieni, sau
genul genul Prunus L. după alţii.
Denumirea genului de Armeniaca este folosită pentru prima dată de către
Tournefort în anul 1700. Ceva mai târziu, Linné- 1737 grupează caisul, prunul,
cireşul, vişinul în acelaşi gen Prunus L.
Sistematicienii care au urmat lui Linné: Necker (1789), Koch (1869), Fock
(1888), Dissel (1896), Kochne (1893), Schneider (1906), şi alţii introduc caisul în
genul Prunus L., subgenul Prunophore Necker secţia Armeniaca.
Lemarck (1789), Jussien (1789), Roemer (1797), Perso (1807), De Candolle
(1826), şi alţii consideră caisul drept gen aparte.
În pomologia României, caisul este considerat gen aparte – Armeniaca Juss.
În cadrul genului Armeniaca Juss, sunt cunoscute 8 specii de cais care au
participat la formarea a peste 1800 soiuri existente până în prezent (143).
Cele opt specii de cais : Prunus armeniaca, Prunus sibirica L., Prunus
mandshurica ( Kochne), Prunus mume Sieb et. Luce, Prunus ansu (Komar), Prunus
dasycarps Ehr, Prunus armeniaca var. holosiricea, Prunus Brigantiaca, diferă atât după
aria de răspândire, cât şi după unele caractere şi însuşiri morfofiziologice ale
frunzelor, florilor, fructelor pomului, existând însă şi unele asemănări, ceea ce
demonstrează aparenţa la acelaşi gen (tabel….)

Tabel....Caractere şi însuşiri prin care se particularizează speciile din genul

Armeniaca
1. Prunus Armeniaca
Sinonime: Armeniaca vulgaris L., Prunus armeniaca L. var. typica Max., Prunus
tiliaefolia Salisb.
Aria de răspândire Asia Mică, Manciuria- păduri în masivul Namaugan
Caractere şi însuşiri specifice
Frunze-eliptice, margini serate, peţiol lung, roşiatic
Flori obişnuite
Fructe Sferice, mărime mijlocie, pulpa suculentă, comestibilă, sâmbure slab aderent
Rezistenţă la ger şi alte condiţii de mediu - slabă
Retistenţă la boli – slabă

2. Prunus Sibirica L.
Sinonime: Armeniaca sibirica (L) Lam., P. armeniaca var. Sibirica Koch, Armeniaca
davidiana Carr
Aria de răspândire Mongolia, China, Nordul Indiei
Caractere şi însuşiri specifice
Frunze- Orbiculare, vârf alungit
Flori Roze (rar albe)
Fructe Asemănătoare cu migdalele, f. mici, culoare galbenă, pulpă uscată,
necomestibilă acră, amăruie
Rezistenţă la ger şi alte condiţii de mediu – foarte mare
Rezistenţă la boli - slabă

3. Prunus Mandshurica Kochne

Sinonime: Armeniaca mandshurica (kochne) Schvortz, P. armeniaca var. mandshurica
Max
Aria de răspândire Orientul îndepărtat Coreea
Caractere şi însuşiri specifice
Frunze- Adânc biserate
Flori Ornamentale , mari, roze, lungi, pedunculate
Fructe Subţire, slab suculentă, acră
Rezistenţă la ger şi alte condiţii de mediu – foarte mare
Rezistenţă la boli – foarte mare
 4. Prunus Mume Sieb. et Luce
Sinonime: Armeniaca mume var. typica Max caisul japonez
Aria de răspândire Spontan în centrul şi nordul chinei Cultivat în zonele umede din China şi
Japonia
Caractere şi însuşiri specifice
Frunze-
Flori
Fructe
Rezistenţă la ger şi alte condiţii de mediu
Rezistenţă la boli

Aria de răspândire
Caractere şi însuşiri specifice
Frunze-
Flori
Fructe
Rezistenţă la ger şi alte condiţii de mediu
Rezistenţă la boli

Nr. Specia Aria de Caractere şi însuşiri specifice

crt răspândire Frunze Flori Fructe Rezistenţă la Rezistenţă
ger şi alte la boli
condiţii de
mediu
1. Prunus Armeniaca Asia Mică, -eliptice obişn Sferice, slabă slabă
Sinonime: Armeniaca Manciuria- -margini uite mărime
vulgaris L., Prunus păduri în serate mijlocie, pulpa
armeniaca L. var. typica masivul -peţiol lung, suculentă,
Max., Prunus tiliaefolia Namaugan roşiatic comestibilă,
Salisb. sâmbure slab
aderent
2. Prunus Sibirica L. Mongolia, Orbicu- Roze Asemănătoare f. mare slabă
Sinonime: Armeniaca China, lare, vârf (rar cu migdalele,
sibirica (L) Lam., P. Nordul alungit albe) f. mici, culoare
armeniaca var. Sibirica Indiei galbenă, pulpă
 Koch, Armeniaca uscată,
davidiana Carr necomestibilă
acră, amăruie
3. Prunus Mandshurica Orientul Adânc Orna Subţire, slab f. mare f. mare
Kochne îndepărtat biserate ment suculentă, acră
Sinonime: Armeniaca Coreea ale ,
mandshurica (kochne) mari,
Schvortz, P. armeniaca roze,
var. mandshurica Max lungi
,
pedu
ncula
te
4. Prunus Mume Spontan în Vârf Uneo Verzi cu pulpă Rezistent la Bună
Sieb. et Luce centrul şi lanceolat şi ri tare, acră, climat umed
Sinonime: Armeniaca nordul margini înalte uscată
mume var. typica Max chinei serate , (sâmbure
caisul japonez Cultivat în sesile aderent)
zonele sau
umede din aproa
China şi pe
Japonia sesile
5. Prunus Ansu Komar Spontan şi Alungit, Roz Suculente, Slabă,
Sinonime: Armeniaca cultivat în eliptice cu pal calitate adaptat la
ansu (max, Kost) zonele vârf ascuţit aprop mediocră zone umede
P. armeniaca var Ansu umede din uneori e (sâmbure
(max) China, răsucit, sesile neaderent)
Coreea şi scurt mărime
Japonia peţiolate, mijlocie,
margini fin sferice, galben
serate portocaliu
6. Prunus dasycarpa Her Spontan în Ovat – Albe, Mărime Bună, Rezistent
Sinonime: Armeniaca zona de eliptice, lung mijlocie, înflorire
dasycarpa (Ehr) Pers. interferenţ margini fin pedu culoare târzie
Armeniaca fusca Pour et ă a serate, ncula purpurie,
Poit Armeniaca speciilor peţiol scurt te închis
atropurpurea Lois Prunus pubescent,
Armeniaca persicifolia armeniaca pâsloase,
Lois Caisa neagră şi Prunus sâmbure
cerasifera ovoidal turtit
Cultivat în aderent
 Asia
centrală
Kaşmir
Balmistan,
Iran,
Transcauc
azia
7. Prunus Armeniaca var. Spontan în Ovate , vârf - Mijlocii, formă
Holosericea Botul Tibet alungit, turtită, pulpă
Sinonime: Armeniaca perişori subţire, uscată,
holosericea (Blatul Host) roşcaţi pe sâmbure mare
nervuri
8. Prunus Briganti aca Vill Poalele Arbust sau arbore mic
Sinonime: caisul de munţilor
Broancon; Prunul alpin, Alpii
(derivă din Prunus Francezi
armeniaca)

Analizând aria de răspăndire a speciilor de cais(….) observăm că izolarea

geografică sau spaţială este realizată uneori parţial, apropiindu-se sau chiar
interferându-se. În zona de sud –vest a continentului Asia, A. Vulgaris. A. sibirica, A.
davidiana, A. mandshurica, şi A. ansu, sunt situate spaţial foarte apropiat, ceea ce ar
putea determina ca mecanismele de izolare reproductivă să nu fi fost total protejate
împotriva imigraţiei de gene de la speciile simpatrice. Imigraţia de gene prin hibridare
naturală ar putea constitui o sursă de noi specii. Hibridarea naturală fiind şi un factor
al eroziunii divergenţei evolutive, ştergând diferenţele dintre populaţii, poate
determina formarea unei centuri de tipuri intraspecifice intermediare, cunoscută ca
zonă secundară de integrare sau zonă hibridă (Remington 1968).
În America (…), A. Brigantiaca fiind spaţial strict izolată, ar fi putut
determina restructurarea diferită a agenţilor selectivi din nişele ecologice ale acestei
specii (pe cele doua continente Asia şi America) creându-se teoretic condiţii pentru
apariţia de însuşiri noi prin care A. brigantiaca din America s-ar deosebi de A.
brigantiaca din Asia, sau timpul acesta s-ar putea transforma chiar in noi specii.
O mare importanţă pentru Europa în formarea soiurilor o are Armeniaca
vulgaris Lam. Speciile Armeniaca sibirica (L) şi Armeniaca mandshurica (Kochne)
Skvotz au avut un oarecare rol, dar destul de neînsemnat, iar celelalte specii nu au
participat deloc în procesul de formare a soiurilor de cais pentru continentul european.
 Diversitatea speciilor de cais, realizată de către natură a fost desigur
amplificată prin încercări de hibridări interspecifice. Au fost obţinute rezultate bune
de catre Kostina K.F. prin încrucişarea caisului comun cu hibridul Pr. ansu x Pr.
cerasifera şi prin încrucişarea caisului Pr. domestica şi Pr. salicina; în Bulgaria V.
Gheorghiev a obţinut hibrizi între Pr. domestica şi Pr. armeniaca; la Grădina Botanică
din Ialta există hibrizi între cais şi migdal.
L. Burbank a obţinut hibrizi interspecific între cais şi Pr. domestica, Pr.
salicina, Pr. simonii, Pr. amygdalus. În Dakota de Sud s-au realizat încrucişări între
cais şi vişinul de nisipuri – Pr. bessey- iar în Minessota hibrizi între cais şi cireşul
compact, între Pr. bessey şi Pr. hortulana etc.
Date mai recente cu privire la hibrizii interspecifici au fost prezentate de către
Jones şi Kester în California, Bernhard în Franţa şi Gruppa în Germania, Paunovic în
Iugoslavia.
Rezultatele obţinute nu au fost pre încurajatoare. Acest fapt s-a datorat în bună
parte, necunoaşterii componentelor barierelor de natură endogenă, care apar în
hibridările interspecifice în cadrul genului Prunus.
Problema a fost elucidată printr-un studiu efectuat de către cercetătorii
americani Salvador Perez şi James N. Moore de la Universitatea din Arkansas
Fayetteville (1985).
S-au studiat 18 specii din cele 250 pe care le are genul Prunus şi 4 hibrzi
interspecifici între 3 subgenuri din cele 5 existente, pentru a elucida mecanismele
prezigotice care menţin izolarea reproductivă.
Rezultatele obţinute sugestionează că barierele endogene care menţin izolarea
reproductivă la speciile din genul Prunus, pot fi separate în pre şi post zigotice şi ele
pot fi sau nu corelate . Pentru depăşirea barierelor în procesul de nutriţie şi de formare
a zigotului, trebuie aplicată tehnica embrioculturii în fază foarte timpurie.

3.3.Formele cultivate de cais

Evoluţia şi-a modelat creaţiile în natură în procesul luptei pentru existenţă,

favorizând prin selecţie naturală, supravieţuirea celor mai adaptaţi indivizi-specii.
Omul a învăţat de la natură să modeleze noi genotipuri, care să evidenţieze în
competiţia de a fi utile necesităţilor lui.
 Unul din factorii hotărâtori în reuşita inventarierii unor genotipuri noi este
cunoaşterea formelor existente deja. La cais în mod particular, de mare importanţă
este cunoaşterea clasificării soiurilor, a originii ecologo-geografice, a speciilor şi
soiurilor folosite ca genitori.
Încercări de clasificare a soiurilor de cais s-au făcut începănd cu anul 1700 de
către Tournefort, care împarte soiurile de cais în două grupe:
1. Cu miezul dulce
2. Cu miezul amar
În anul 1858 Doehnal propune un sistem natural de clasificare având ca bază
speciile care au luat parte la formarea soiurilor din cultură.
În 1925 Domenico Tomaro propune un sistem de clasificare în careia ca bază
gustul seminţei, dimensiunile fructului (mare, mijlociu, mic) şi forma fructului (sferic,
ovoid, alungit). Dar, ca şi sistemele de clasificare propuse anterior şi aceasta este un
sistem superficial şi nu s-a răspândit în practică.
Dezvoltând teoria lui N. S. Vavilov (1951) cu privire la centrele de origine ale
plantelor cultivate, Kostina K.F. (1969) propune un sistem de clasificare al soiurilor
de cais, având ca bază specia de origine, precum şi însuşirile economice şi cele
ecologo geografice, aducându-şi un aport deosebit ameliorării caisului, prin
studiereaşi delimitarea a 4 zone (cu 13 subzone) principale de formare a soiurilor de
cais:
1. Zona Asia Centrală, cu subzonele - Fergana
- Zevavshanul de Sus
- Samarkand
- Shahrisyah
- Kapet –dag
2. Zona Irano-Caucaziană, cu subzonele
- Irano-Caucaziană
- Daghestan
3. Zona Europeană, cu subzonele - Europa de Vest
- Europa de Est
- Europa de Nord
4. Zona Dzungar- Zailij, cu subzonele
- Dzungar
- Zailij
 Corespunzător acestor zone Kostina K.F. şi colaboratorii ei au clasificat
bogatul fond de germoplasmă colectat şi studiat la Grădina Botanică din Ialta şi
Staţiunea Experimentală Taşchent, constituit din 7 specii şi 600 forme şi soiuri în 4
grupe ecelogo-geografice, pe baza unor criterii morfologice, fiziologice şi de adaptare
(….), după cum urmează:
GRUPUL SOIURILOR DIN ASIA CENTRALA- cel mai vechi şi cel mai
bogat în diversitatea formelor. Cuprinde soiurile locale din Asia Centrală, China,
Afganistan, Belucistan, Pakistan şi Nordul Indiei. Soiurile din acestă grupă se
caracterizează prin pomi viguroşi, longevivi, cu coroane dese şi ramuri subţiri
perioadă lungă de repaus hibernal şi rezistenţă la fluctuaţiile de temperatură de la
sfârşitul iernii, înflorire târzie, necesitând o cantitate mare de temperatură activă
pentru umflarea mugurilor relativ rezistente la seceta atmosferică, dar sensibile la
lipsa umidităţii din sol. Fructele sunt bogate în zahăr, de mărime mică spre medie,
având epoca de maturare din mai până în septembrie, în funcţie de soi.
Sâmburele cu sămânţa dulce. Majoritatea soiurilor sunt autoincompatibile.
Sunt sensibile la boli, îndeosebi la Sclerotinia sp. şi Coryneum beijerinckii,
aria de răspândire a soiurilor din acestă grupă fiind limitată din aceste motive în
regiunile umede.
Fac excepţie soiurile Ahrorî şi Zard, care sunt mai rezistente. Sunt cuprinse în
această grupă şi soiurile: Arzami, Akluceak, Isfarak, Suphanî, Kechpsar, Oranjevo
Krasnîi, Samarkandski samîi ranniii, Ak- sbarak, Hurmai, Badami, Kal-Iultaş şi altele.
GRUPUL SOIURILOR IRANO-CAUCAZIENE (armenian)- cuprinde
selecţiile locale din Armenia, Gruzia, Azerbaidjan, Baghestan, Iran, Siria, Turcia,
Africa de Nord şi în parte Spania şi Italia
 CARACTERISTICI MORFOLOGICE, FIZIOLOGICE ŞI DE ADAPTARE
A SOIURILOR DE CAIS DIN 4 GRUPE

ECOLOGO – GEOGRAFICE (După Kostina)

GRUPUL POMUL
ECOLOGO VIGOARE LONGE- COROANA REPAUS INFLORIRE REZIST. LA REZISTENŢĂ LA SECETĂ REZIS
SOL ATMOSFERĂ
GEOGRAFIC VITATE HIBERNAL IERNARE ŞI TENŢĂ
FLUCTUAŢII DE LA BOLI
TEMP
ASIA CENTRALĂ Mare Longevivi Deasă cu Lung Târzie Rezistent Sensibil Rezistent Sensibil
lăstari subţiri
IRANO- Mai mică Mai puţin Lăstari mai Mai scurt Mai timpurie Mai mică Sensibil Rezistent Sensibil
CAUCAZIANĂ longevivi groşi
EUROPEAN Mică Medie Mai scurt Mai timpurie Mai mare în Sensibil Sensibil Medie
ritm rapid perioada de repaus

DZHUNGAR – ZAILII CEL MAI PRIMITIV CU MARE REZISTENŢĂ LA GER ŞI PRODUCŢIE MICĂ

GRUPUL ECOLOGO- FRUCTUL AUTOCOMPA- SĂMÂNŢA

GEOGRAFIC MARIME CONŢINUTUL ÎN EPOCA DE TIBILITATEA
 ZAHĂR MATURARE
ASIA CENTRALĂ Mică medie(variabilă) Bogat Mai –septembrie autoincompatibil Dulce
IRANO-CAUCAZIANĂ Mare (pulpă albă) Foarte bogat Mai- august Autocompatibil Dulce
EUROPEAN Variabilă Mai mic 30-35 zile Autocompatibil Amara în general
 Pomii sunt mai puţin viguroşi şi mai puţin longevivi ca cei din grupul “Asia
Centrală”. Au ramurile şi lăstarii mai groşi, frunzele lucioase. Repausul de iarnă este
mai scurt, înfloresc mai devreme, având nevoie de mai puţin frig. Majoritatea
soiurilor sunt autocompatibile.
Deşi au fructele mai mari nu prezintă o variaţie aşa de mare acest caracter ca
cei din grupul “Asia Centrală”.
Au pulpa albă sau de culoare deschisă, destinată consumului în stare proaspătă
iat unele şi pentru uscare, sâmburele cu sămânţă dulce.
E. Morikian şi S. Agulian, I. P. Apetiants, Kosharian M.O., A. S. Melkovian,
V. M. Mikaelian (1) descriu 39 soiuri cuprinse în această grupă, din care cităm:
Erevani, Sateni, Khosroveni, Karmereni, Meghri, Ordubadi, Abatabili, Badem Erik,
Salah, Spitak, Degnamush, şi altele.

GRUPUL EUROPEAN- este cel mai tânăr şi cel mai puţin variat,provenind
din acele câteva forme de cais aduse de europeni din Armenia, Iran şi ţările arabe cu
cca 2000 ani în urmă.
Principalele soiuri cultivate în America de Nord, Africa de Sud şi Australia
aparţin de asemenea, grupul european.
Pomii sunt viguroşi , autocompatibili, ceva mai rezistenţi la Sclerotinia şi
Coryneum, cu înflorire mai timpurie decat cei din Asia Centrală sau Irano-
Caucaziană, cu perioada de repaus scurtă şi ritmul de înflorire mai rapid. Deşi
necesarul de frig este mai scăzut , unele soiuri, în special din grupa “ Eorupa de Nord”
rezistă în perioada de repaus la temperaturi mai scăzute decăt soiurile din primele
două grupe.
Fructele cu pulpa fermă, galbenă sau portocalie, cu mai puţin zahăr şi aciditate
mai pronunşată decăt la soiurile central asiatice şi Irano-Caucaziene.
Epoca de coacere este mai restrânsă (circa 30-35 de zile), iar sâmburele cu
sămânţa în general amară.
În această grupă putem cita soiuri ca: Timpurii de Arad, Timpurii de Chişinău,
Ananas, Luizet, Paviot, Cea mai bună de Ungaria, Rouge du Roussillon, New Castle,
Krasnosciochi, Krasnâipartizan, Rubin, Selena, Sirena, Sulmona, Comandor,
Exscelsior, Favorit, Olimp, Litoral, Cegledi, Oriaş, etc.
GRUPUL DZHUNGAR- ZAILLI – este cel mai primitiv. Sunt incluse aici
selecţiile locale din Panfilov, Toldy Kurgan, Alma-Ata (Kazahstan), precum şi din
regiunea Siukiang- China. Pomii au o mare rezistenţă la frig, dar produc puţin,
fructele au calităţi intermediare între formele semicultivate din grupa Asia Centrală şi
grupa Nord- Europeană. Se pot cita soiurile cultivate în China: Maj-Ho-Siu, Bok-ta-
siu, Gulati-locak, Cuiu-siu, Kzilkumet.
Smîkov K. V. (1981) propune a 5 a grupă în care s-ar putea înscrie formele de
cultură ale caisului, est asiatice, soiurile lui Miciurin şi hibrizi dintre caisul comun şi
speciile rezistente la ger :Pr. Mandshurica , Pr. sibirica, Pr. davidiana, etc.
Bailey şi Hough (1975) fac propuneri similare menţionând grupul China de
Nord în 4 subgrupe ( Nord- estul Tibetului, Nordul Chinei, Sud-estul Manciuriei,
Munţii Khiugan) şi grupul China de Est (cu specia Pr. ansu).