Sunteți pe pagina 1din 4

CELE 4 ETAPE ALE COLORARII UNEI

PLANSE DEOSEBITE
  STILURI SI TEHNICI DE PICTURA  3

Arta coloritului presupune o oarecare strictete in ceea ce priveste


ordinea colorarii, insa, exista si o mica flexibilitate in ceea ce
priveste inceputul si sfarsitul.

Astfel, la unele planse vei constata ca este mai bine sa incepi prin
umplerea interiorului formelor cu un prim strat de culoare (etapa I),
iar la altele, vei prefera sa incepi cu colorarea fundalului (etapa III).

Strictetea se aplica doar in sensul in care vei colora intotdeauna


incepand cu straturi de culoare mai deschisa, neapasand. Culorile se
vor inchide mereu treptat, controland in permanenta gradul de
apasare si intensitate.

I. Umplerea folosind culorile de baza


De cele mai multe ori, atunci
cand atingi cu latura palmei hartia, vei observa ca te murdaresti de
la culorile deja asezate pe plansa. Daca pui apoi mana in alta zona,
pentru a colora altceva, transferi acea murdarie in noua zona.
Pentru a evita murdarirea hartiei in timpul colorarii, este indicat sa
incepi colorarea fie in centrul plansei, lucrand apoi de jur implrejurul
centrului, fie in partea de sus, si cobori treptat spre baza.

De multe ori insa, trebuie sa revii pentru detalii cand plansa este
complet acoperita de culoare. Atunci, pentru a evita transferul
culorilor dintr-o parte in alta, aseaza o bucata de carton (trebuie sa
fie o suprafata mai groasa decat o simpla hartie) sub mana care
sprijina pe plansa colorata. Astfel, in timp ce colorezi, mana se va
freca de bucata de carton si nu de plansa ta.

Coloreaza mai intai in apropierea conturului, si continua apoi spre


centrul formei. In acest fel poti evita mai usor depasirea liniilor.

De asemenea, incepe prin a umplere culoarea,  fara a apasa prea


tare. Este de preferat sa adaugi mai multe straturi de culoare decat
sa apesi tare din prima.

Cu cat presiunea asupra hartiei este mai mare, cu atat culoarea va fi


mai intensa, dar, si harita isi va pierde din puterea de retinere a mai
multor straturi, iar stratificarea este necesara pentru obtinerea unor
efecte tridimensionale si amestecuri de culori.

II. Intarirea umbrelor si crearea efectelor


tridimensionale
Daca colorezi interiorul
formelor intr-o singura culoare, vei constata la final ca plansa este
putin anosta. Este vine sa revii asupra ei cu alte nuante, atent alese,
intarind umbrele si conferind un aspect tridimensional nuantat. Mai
multe detalii despre alegerea culorilor in acest scop vei regasi in
capitolele cartii “Manualul Coloristului“, in functie de natura
obiectului pictat.
Mai mult decat atat…

Nu uita ca obiectele in sine pot avea o umbra. Asta inseamna ca poti


colora inafara conturului!

III. Colorarea fundalului

Fundalul are o importanta de


care majoritatea incepatorilor in colorit nu sunt constienti. Conturul
negru al formelor desenate pe o plansa neinceputa te ingradeste.

Trebuie sa “gandesti inafara” acestor contururi si sa-ti imaginezi


cum ar arata plansa daca fundalul ar fi…. de exemplu, un peisaj
marin. In exemplul alaturat, fundalul a devenit mai important decat
insasi interiorul formelor desenate.
Exista o sumedenie de tehnici si idei pentru umplere folosind
culoare a spatiului dinafara conturului. Vom discuta in detaliu despre
ele in cartea “Manualul Coloristului“.

IV. Adaugarea de accente de culoare, detalii


si forme aditionale

Observi acele linii albe de pe plansa


alaturata? Acestea sunt aditii dupa finalizarea coloritului propriu-zis,
cu fundal cu tot. Ele tin de imaginatia celui care coloreaza. Ca sa-ti
dau alte cateva exemple: stele si baloane de sapun.

Practic, esti liber sa adaugi forme in plus, care nu au fost concepute


de catre cel care a desenat conturul initial – baza ta de pornire.

Acest lucru inseamna ca iti vei putea personaliza plansa nu doar prin
alegerea unica a culorilor, ci si prin accente de culoare, detalii si
forme inedite.

Cartea “Manualului Coloristului” iti va prezenta o sumedenie de


idei inspirationale pe care le poti reproduce, dar nu uita sa iti lasi
mintea sa fie creativa.

S-ar putea să vă placă și