Neștiința este cel mai sigur iad.

  "Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea

sunt care mărturisesc despre Mine."  (In 5,39) 
Fraților, vreau să aduc în discuție acest subiect și a arăta însemnătatea
lui, mai ales acuma, în vremea noastră. De ce veau atât de mult să
discutăm despre acest subiect? Pentru că, este aproape cu desăvârșire
neglijat. După cum vedem din Sfânta Evanghelie avem poruncă să
cercetăm Scripturile. De ce astăzi această poruncă evanghelică are o
deosebită importanță? Pentru că, doar prin cercetarea Sfintei Evanghelii și
a Sfinților Părinți ne putem mântui noi creștinii de pe urm ă! Dac ă, în
veacurile din urmă mai găseai bătrâni purtători de Duh Sfânt, care te
puteau călăuzi pe calea mântuirii nerătăcit, ei bine astăzi nu mai sunt
deloc astfel de îndrumători și povățuitori purtători de har. De fapt Sfântul
Ignatie Briancianinov se plângea încă din vremea lui (sec XVIII), că nu mai
erau asemenea îndrumători, apoi noi cei de acum din secolul XXI, ce să
mai spunem?!!! E trist de tot. Bunul Dumnezeu ne-a rânduit și nouă, celor
de pe urmă, o cale de mântuire, și ne atrage serios atenția prin sfinții S ăi
că, această cale dată nouă este singura cale de mântuire! Iată ce ne
spune acest mare sfânt, Ignatie Briancianinov: 
  "Îndrumarea prin cuvântul lui Dumnezeu luat din cărți, iar nu prin viu grai
ESTE SINGURA ÎNDRUMARE ce ne este dată nouă și prin care creștinul și
monahul devine în mare măsura propriul său îndrumător. În pofida folosului
esențial dobândit pot apărea și consecințe nedorite; mari și frecvente erori
și abateri care mențin neștiința, ținându-ne mai departe în robia păcatului.
Neștiința creștinului începător și stăpânirea patimilor în el nu îi dau
putința de a înțelege Scriptura așa cum trebuie și de a o păzi cu t ăria
cuvenită. Trecând în zbor marea păcatului, deseori slăbim, deseori
ajungem la istovire, ne afundăm în mare și ne aflăm în primejdia de a ne
îneca. 
  Din pricina lipsei de îndrumători, din pricina nenumăratelor primejdii de
care suntem împresurați, starea noastră de vase vii ale Duhului este
vrednică de plânsul cel mai amarnic, de tânguirea cea nemângâiat ă.
Suntem săraci, ne-am rătăcit și nu se află nici un glas să ne răspundă, ca
să putem ieși din rătăcirea noastră. Cartea tace, duhul căzut, vrând s ă ne
țină în rătăcire, șterge din mintea noastră chiar și știința despre existența
cărții. <Mântuiește-mă, Doamne>, a strigat Proorocul, văzând dinainte cu
duhul său proorocesc sărăcia noastră și vorbind în numele celui ce dorește
a se mântui, <că a lipsit cel cuvios!> Nu se mai află un îndrumător purt ător
de duh, care să ne arate nesmintit calea mântuirii, în mâinile căruia s ă se
poată încredința cu toată nădejdea cel ce dorește a se mântui! <S-a
împuținat adevărul de la fiii oamenilor. Deșărtăciuni a grăit fiecare către
aproapele său>, din insuflarea rațiunii sufletești, capabile doar să
sporească și să pecetluiască rătăcirea și îngâmfarea. Suntem nespus de
slabi, ispitele ce ne împresoară s-au înmulțit, au sporit peste măsură.  
  Cu felurimea și farmecul lor amăgitor, se înfățișează privirilor bolnave ale
minții și inimii noastre, le atrag spre ele și le depărteaz ă de Dumnezeu. Ne-
am supus atât de mult puterii ispitelor, încât am renunțat chiar și la
îndrumarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, SINGURA CALE DE MÂNTUIRE." 
p 140-141. 
Ofrandă monahilor contemporani. 
Editura Sophia  2011.
Din cuvântul sfântului Ignatie, vedem limpede că noi, creștinii de pe urmă,
avem doar această cale de mântuire - STUDIUL. Este singura cale, pentru
că de ceva bună vreme nu mai sunt îndrumători și povățuitori nerătăciți.
Vreau să accentuiez aici acest aspect deosebit de important, pentru că,
mai toți creștinii de astăzi cred că ar mai fi totuși bătrâni iscusi ți, în țelep ți
și sfinți, ori văzători cu duhul. Este o jalnică și amară înșelare. De ce? ...m ă
veți întreba. Pentru că, dacă vă veți uita la roadele acestor bătrâni
preaslăviți de oameni, vă veți îngrozi. Așa ne învață Sfânta Evanghelie:
"după roadele lor îi veți cunoaște." Lumea, în adâncul ei de neștiință i-a
încununat cu titluri de "mari" și "sfinți" doar pentru că sunt pe placul ei, în
duhul ei. Iată de ce Duhul Sfânt, vorbind prin gura sfinților Săi, ne-a ar ătat
limpede că doar studiul Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți DIN
VECHIME, ne vom călăuzi nerătăcit la mântuire, atât. Iată de ce satana se
luptă cu noi să nu citim ceva sfânt, sau să nu cumva să și credem ceea ce
citim! Da, este o groaznică luptă pe care o dă diavolul cu noi, pe de o parte
să nu citim ceva sfânt, știind bine satana că, citind se risipe ște toate
uneltirile lui, și toate lucrările lui se dau de gol ca fiind minciuni grosolane,
iar pe de altă parte, dacă totuși citim să "nu prea" credem în ceea ce
citim. Satana, vrea cu toată stăruința să ne fure aceast ă singură cale de
mântuire. Creștinul care se adâncește în studiul Sfintei Evanghelii și a
Sfinților Părinți, începe să vadă și să înțeleagă toată deșărtăciunea
acestei lumi, cu toate frumusețile ei mincinoase, vede și înțelege în lumina
sfintei Evanghelii lucrarea plină de răutate a satanei de a ne pierde pe to ți,
și înțelege atunci creștinul, de ce satana se străduiește atât de mult să
șteargă chiar din mintea noastră faptul că ar exista astfel de cărți sfinte și
mântuitoare. Atât de mult s-a înfuriat satana pe aceste cărți sfinte, încât, a
aruncat multă, foarte multă neghină în această singură cale de mântuire.
Ce fel de neghină? Această neghină sunt puzderia de cărți scrise de autori
care nu sunt cuprinși în catalogul Sfinților Părinți, dar care dornici de
afirmare au scris și ei tot ce le-a trecut prin cap, "crude coapte", bani s ă
iasă; și uite așa când veti intra într-un magazin bisericesc veți vedea la
capitolul cărți, poate chiar sute de titluri, dar cele scrise de Sfin ții P ărin ți
sunt foarte, foarte puține. Bietul creștin, neștiind el ce cumplit ă curs ă se
află în acele cărți pline de înțelepciune omenească, le ia drept bune și
sfinte. Asta-i iar o altă cursă drăcească, pusă la cale pentru creștinii care
vor să studieze. Atenție ce citiți. Sfinții Părinți au scris fiind c ăl ăuzi ți de
către Duhul Sfânt, iar oamenii au scris fiind mânați din dorința acerbă de
afirmare! Una e să citești o carte a Sfântului Ioan Gură de Aur și alta e s ă
citești o carte de exemplu: Ne vorbește părintele X. Oamenii nu știu și
astfel cad în această cumplită cursă drăcească. 
Scopul omului pe pământ este de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Cum? Prin
cercetarea cu osârdie a legii lui Dumnezeu.      
"Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea
sunt care mărturisesc despre Mine."  (In 5,39) 
  "Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel care M ă iube ște;
iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și
Mă voi arăta lui." (In 14,21) 
Iată că Evanghelia ne arată clar că pentru a ne dovedi dragostea de
Dumnezeu trebuie a avea poruncile Lui și a le împlini. A avea poruncile lui
Dumnezeu, înseamnă a le ști, a le cunoaște bine și asta dintr-o cercetare
asiduă a legii lui Dumnezeu. Apoi trebuie și puse în practică, adică
împlinite. Nu ajunge doar să fii un bun cunoscător al legii lui Dumnezeu,
asta-i fariseism, ci trebuie să le și împlinești cu fapta.  
"Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel și credința f ăr ă fapte
moartă este." (Iacov 2,26) 
Așadar, avem neapărată nevoie de aceste două "aripi" pentru a "zbura" la
cer. Adevărata cunoștință de Dumnezeu și faptele care dovedesc
credincioșia noastră. 
Acuma, cred că înțelegeți de ce Sfântul Ignatie Briancianinov spune atâta
de clar cum că: 
"Neștiința este cel mai sigur iad!" 

~ un monah.