1

Universitatea Petrol și Gaze

Facultatea Știinte Economice
Specilaziarea: Contabilitate și informatică de gestiune
Tema: Strategii economice și planul de afaceri al firmei
Studiu de caz realizat la SC INAMOSA ROMÂNIA S.R.L.
Coordonatori: - conferențiar universitar doctor Buzoianu Daniela
- lector universitar doctor Bădiceanu Octavian
Autorii: Mihai Rodica 5164
Botescu Gabriela Ecaterina 5164

Anul universitar 2013-2014

 2

Cuprins

Capitolul 1 4
1.Strategii economice ale firmei 4
1.1.Istoric firmei 4
1.2.Obiectul de activitate 4
1.3.Resursele intreprinderii 5
1.3.1. Resurse finaciare 6
1.3.2. Resurse umane 10
1.3.3. Resurse material 13
1.4. Caracterizarea economica finaciara a activitatilor firmei 14
1.4.1. Relatia intreprinderii cu piata 14
1.5. Strategii economica ale firmei 20
1.5.1 Importanta strategiilor economica pentru analiza 20
1.5.2. Elaborarea strategiilor economice ale firmei 21
Capitolul 2
2.Planul de afaceri al firmei 24
2.1. Afacerea 24
2.1.2. Prezentarea afacerii 24
2.1.3. Domeniul de activitate 24
2.1.4 Obiectivele generale si specifice ale afacerii 25
2.2. Piata 26
2.2.1. Clientii 27
2.2.2. Produsul 28
2.2.3. Segmentul de piata 30
2.2.4. Concurenta 30
2.3. Conducerea 32
2.3.1.Organizarea firmei 32
2.3.2 Personalul firmei 33
 3

2.3.3 Conducerea firmei 33

2.4 Finantele 34
2.4.1 Veniturile 34
2.4.2. Cheltuieli 34
2.4.3. Sursele de finantare si utilizare a fondurilor 35
2.4.4. Previziuni financiare 37

Bibliografie 39
 4

Capitolul 1
Strategii economice ale firmei

1.1 Istoric

Societatea comercială SC INAMOSA ROMÂNIA SRL este înființată în 2007 și are

sediul în județul Brăila, Brateșu Vechi, Dj33. Aceasta este o afacere de familie, ceea ce o
diferențiază de alte societăți din industrie.
Chiar dacă istoricul firmei nu este unul îndelungat, acesta a reușit să se impună rapid
în domeniu, ferma mărindu-și suprafața în timp.
În România sunt predominante exploatațiile agricole, în special cele familiale în
comparație cu exploatațiile agricole comerciale. Exploatațiile agricole comerciale vegetale dețin o
pondere de 66% în totalul exploatațiilor comerciale. Ponderea cea mai mare în exploatațiile
comerciale vegetale o dețin exploatațiile care cultivă cereale și plante tehnice.

1.2 Obiectul de activitate

Cod CAEN 0111

Activitate: Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor
producătoare de semințe oleaginoase.
Produsele obținute de SC INAMOSA ROMÂNIA SRL sunt:
– grâu
– floarea soarelui
– rapiță
– furaje
– cereale pentru consum animal
 5

1.3 Resursele întreprinderii

Întreprinderile trebuie să dispună, în vederea funcţionării, de un capital:

• economic;
• tehnic;
• juridic;
• social;
• lichid;
• contabil.

Resursele sunt:

• resurse materiale:
- echipamente comerciale/turistice;
- instalaţii;
- mijloace informatice (reţele de calculatoare);
- terenuri;
- clădiri (hoteluri, restaurante, cofetării, baruri etc.);
- materii prime (zahăr, orez, cartofi, sare etc.);
- tehnologii ale alimentaţiei publice;
- tehnică comercială şi turistică;
- materiale etc..

• resurse umane;

• resurse financiare:
- capitalul propriu;
- capitalul lichid;
 6

1.3.1. Resurse financiare

Societăţile comerciale cu capital privat, indiferent de formă, mărimea lor şi obiectul

activităţii, sunt constituite prin aporturile aduse, (numerar sau bunuri în natură), care devin
proprietatea societăţi. Aceste aporturi nu sunt purtătoare de dobândă.
Resursele financiare sunt disponibilităţi băneşti şi în conturile bancare aflate la dispoziţia
firmei.

Scopul asocierii persoanelor într-o afacere fiind obţinerea de profit net din care
fiecare asociat sau acţionar să primească dividende în raport cu acţiunile deţinute, imprimă ca
obiectiv fundamental acoperirea tuturor cheltuielilor (efortului) pe seama propriilor venituri. Alături
de capitalul social iniţial, agenţii economici sunt îndreptăţiţi să folosească şi folosesc pentru
finanţarea, menţinerii sau amplificării activităţii economice sau investiţionale, surse din afară.
Pentru nevoile curente de lichidităţi băneşti pot contracta şi folosi trimestrial credite curente,
iar pentru procese investiţionale credite pe termen mijlociu sau lung de la băncile finanţatoare.

În perioada 2007-2013, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a

beneficiat de fonduri structurale și de coeziune, pe care Comisia Europeană le acordă în vederea
promovării politicii sale regionale. Fondurile structurale și de coeziune sunt instrumente financiare
ce funcționează în baza unor principii bine stabilite, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare
regională, așa cum sunt ele formulate în general, la nivelul Uniunii Europene și specific, la nivelul
fiecărui stat membru.

Astfel, în contextul promovării politicii Agricole Comune1 elaborată la nivelul Uniunii

Europene, Romania a beneficiat în periada 2008-2013 de resurse financiare din Fondul European
pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR). Principalele direcții de investiții pe care le-a
finanțat FEADR au fost în mare parte o continuare a Programului de pre-aderare SAPARD,
respectiv: îmbunătățirea procesării agroindustriale, sprijinirea dezvoltării fermelor de
1 Politica Agricolă Comună reprezintă un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și
comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană.
 7

semisubzistență, managementul pădurilor și al produselor forestiere.

Programul SAPARD este un instrument financiar oferit de Uniunea Europeană pentru

a ajuta statele candidate în procesul de aderare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Acest
program a fost creat în mod particular pentru a sprijini eforturile țărilor din Europa Centrală și de
Est, astfel încat acestea să participe în mod activ la Politica Agricolă Comunitară.
Principalele domenii pentru care s-a obținut finanțare prin fonduri SAPARD au fost:
– industria agroalimentară
– exploatațiile agricole
– diversificarea activităților economice
– formarea grupurilor de producători agricoli
– metode agricole pentru agricultură ecologică.

S-au acordat fonduri pentru clădiri sau echipamente cu destinație agricolă, tratarea
produșilor reziduali și a deșeurilor nocive, pentru valorificarea subproduselor rezultate din procesul
de prelucrare, pentru alimentările cu apă, pentru achiziții de mijloace de transport agricole noi,
pentru înființarea și modernizarea plantațiilor.

Societatea INAMOSA ROMÂNIA SRL beneficiază de subvenții acordate de către Agenţia

de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea
măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).

Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de
Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor
comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).

INAMOSA ROMÂNIA SRL s-a înscris în APIA în mai 2013, beneficiind de:

– subvenții pentru motorină, acordate trimestrial

– subvenții pentru suprafața cultivată în valoare de 820.000 lei

– plăți compensatorii pentru zona defavorizată de condiții naturale 24.000 lei

– plați naționale directe complementare 140.000 lei

 8

Situația contului de profit și pierderi pe perioada 2012 – 2013 a fost exprimată în prețuri
curente și se prezintă astfel:

Indicatori Anul 2012 Anul 2013

Venituri totale 6.328.907 5.606.359

Venituri din exploatare, din 1.148.821 949.441

care:
Venituri incasate din productia 5.180.086 4.656.918
vanduta
Venituri exceptionale 0 0
3.803.837 3.981.320
Cheltuieli totale

3.761.062 3.929.535
Cheltuieli pentru exploatare

42.775 51.785
Cheltuieli exceptionale

Rezultatul exercitiului 2.525.002 1.750.065

inaintea impozitarii
452.254 316.042
Impozitul pe profit

2.072.748 1.434.023
Rezultatul net al exercitiului

Situația principalelor elemente patrimoniale în anul 2013, exprimată în prețuri curente, se

prezintă în tabelul urmator:

Anul 2013
Activ total, din care : 13.860.589

1. Active imobilizate, din care : 8.652.256

- imobilizari corporale 8.649.917

- imobilizari financiare 0

- imobilizari în curs de executie 0

 9

- imobilizari necorporale 2.339

2. Active circulante, din care : 5.208.333

- stocuri 908.562

- creante+alte decontari 2.860.672

- conturi la banci 1.439.099

3. Conturi de regularizare 0

Anul 2013
Pasiv total, din care :
13.860.589
1. Capital propriu, din care : 3.804.276

- capital social 10.820

- diferente de reevaluare 0

- pierdere neacoperita 0

- profit net 1.434.023

- pierdere 0

- profit reportat 2.072.748

- fonduri +reserve 286.930

2. Previzionare pentru riscuri 662.305

3. Datorii 9.394.008

- imprumuturi 8.639.641
 10

- furnizori 754.367

- creditori 0

- alte datorii 50.827

4. Conturi de regularizare 0

1.3.2. Resursele umane

Dintre resursele care se folosesc în orice întreprindere cea mai importantă este resursa
umană.
Focalizarea concepţiei manageriale pe resursa umană reprezintă o soluţie posibilă de
realizare a performanţelor indiferent de domeniul de activitate. Fără prezenţa efectivă a oamenilor
care ştiu ce, când şi cum trebuie făcut, ar fi imposibil ca organizaţiile să-şi atingă obiectivele.

Dacă până nu de mult interesul managerilor se concentra asupra aspectelor „tehnice”-

obţinerea de noi pieţe, realizarea unui profit cât mai mare, introducerea noilor tehnologii,
restructurarea activităţii, de cele mai multe ori pierzând din vedere aspectul „uman” al activităţii din
organizaţiile lor, în prezent activitatea de resurse umane a devenit extrem de importantă pentru
asigurarea organizaţiilor cu angajaţi valoroşi care să contribuie la realizarea obiectivelor acestora.

Esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt
influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor în cadrul organizaţiei. Orice om de
afaceri trebuie să aibă în vedere permanent următoarele aspecte referitoare la resursele umane:

• reprezintă una din cele mai importante investiţii ale organizaţiei;

• sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare precum şi

capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite , pentru a face faţă noilor provocări
sau exigenţelor actuale şi de perspectivă;

• sunt singurele resurse inepuizabile de creativitate, de soluţii şi idei noi, originale şi

 11

valoroase;

• sunt singurele capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse disponibile

ale unei organizaţii;

• oamenii constituie bunul cel mai de preţ al organizaţiei.

Recrutarea este operaţiunea prin care o întreprindere îşi procură personalul de care are
nevoie. Recrutarea intervine pentru a ocupa un post nou creat sau vacant (mutaţie, promovare,
demisie sau promovare).

Recrutarea reprezintă o miză foarte importantă pentru întreprindere deoarece condiţionează

potenţialul său uman atât în ceea ce priveşte priceperea cât şi voinţa de a îndeplini anumite sarcini.
Problematica recrutării cuprinde trei aspecte majore: procedura de recrutare, sursele de
recrutare şi tehnicile utilizate în procesul recrutării.
Procedura de recrutare are drept scop identificarea şi atragerea candidaţilor competitivi
pentru asigurarea necesarului sau a nevoilor suplimentare de personal. Recrutarea presupune, mai
întâi, analiza fiecărui post de muncă şi constă în studierea complexă a acestuia din punctul de
vedere al factorilor de influenţă determinabili.
Analiza fiecărui post de muncă presupune: identificarea postului în cadrul structurii organizatorice,
descrierea atribuţiilor ce îi revin, evidenţierea cerinţelor postului faţă de ocupantul său.
În urma analizei posturilor de muncă se trece la exprimarea necesarului de personal. Aceasta se
realizează având în vedere rolul şi funcţiile personalului în activitatea întreprinderii: personal
administrativ şi muncitori.
Sursele de recrutare pot fi interne sau externe. În cazul recrutării interne, întreprinderea are
în vedere ocuparea unui post făcând apel la propriul său personal.
În general, aceste mutaţii interne sunt rezultatul unei politici de promovare care se sprijină
mai ales pe două elemente: meritele şi vechimea. Promovarea pe bază de merite favorizează
dinamismul şi motivarea personalului.
Baza informaţională pentru recrutarea internă o reprezintă concluziile care rezultă în urma
discuţiei individuale anuale dintre superior şi colaborator.
În cazul recrutării externe, întreprinderea face apel la piaţa muncii, fie că o contactează
direct, fie că utilizează intermediari. Dacă recrutează direct, întreprinderea îşi defineşte mesajul
(anunţul), alege canalul (presă, afişaj, radio, TV etc.) şi se pregăteşte pentru primirea şi trierea
candidaţilor.
Recrutarea prin intermediari are loc cu concursul: agenţiilor specializate (de statsau private)
şi cabinetelor de recrutare. Acestea se ocupă cu conceperea mesajului, alegerea canalului de
 12

comunicare, primirea scrisorilor de candidatură şi efectuarea preselecţiei, alegerea finală a

candidatului revenind întreprinderii.
Anunţul se dovedeşte a fi mijlocul cel mai utilizat în practica recrutării. Anunţul ideal este
cel care conţine: titlul postului, descrierea succintă a postului, profilul candidatului, condiţiile de
candidatură.
Selecţia candidaţilor urmează fazei de recrutare. După sosirea candidaturilor, întreprinderea
sau intermediarul său trebuie să aleagă candidaţii care corespund cel mai bine profilului postului. O
greşită alegere înseamnă nu numai o pierdere de timp, ci şi de bani. A recruta înseamnă a alege, iar a
alege comportă riscuri. Întreprinderea va urmări să reducă aceste riscuri prin recurgerea la o serie de
tehnici de recrutare: examinarea candidaturilor, teste, analiza grafologică, alte tehnici şi discuţia
individuală.
Examinarea candidaturilorconstă în studierea scrisorilor de candidatură şi a curriculumuri-
lor vitae ca prim criteriu de selecţie. Este vorba despre verificarea nivelului de pregătire, experienţa,
tipul funcţiilor exercitate de candidat şi adecvarea la postul prevăzut prin anunţ.
Precizările complementare ca şi activităţile extraprofesionale pot servi drept indicatori
privind capacităţile de integrare a candidatului într-o echipă.

Fluctuatia fortelor de muncă în cadrul S.C. INAMOSA ROMÂNIA SRL poate fi urmarită în
tabelul următor, în care numărul de personal a fost luat din datele informative care însoțesc
bilanțurile contabile pe anii 2010, 2011, 2012, 2013.

Anul 2010 2011 2012 2013

Număr 7 7 11 11
salariați

Situația personalului muncitor și a salariaților

Categoria Numar de salariați Salariu mediu lunar

Total salariați, din care: 11

1. Muncitori-total, din care: 9
- direct productivi 6 820
- indirect productivi 1 980
- administratie 2 1200
 13

2. TESA 2 3200

1.3.3 Resusrsele materiale

Materiile prime reprezintă bunurile asupra cărora se acţionează în cadrul proceselor

de producţie,cu ajutorul tehnicii şi tehnologiei mânuite de către om, în vederea obţinerii produselor
necesare societăţii.

Ele pot fi:

– materii prime de bază: care se regăsesc după procesul prelucrării în produsul finit
– materii prime auxiliare: care ajută producţia şi se degradează în timpul acesteia,
practic neregăsindu-se în corpul material al produsului finit.

Întreprinderile trebuie să fie preocupate, în mod constant, de asigurarea:

– aprovizionării ritmice cu materii prime și materiale;
– consumului raţional al materiilor prime și materialelor în procesul de producţie.

Societate are urmatoarele dotari:

Nr. Denumire utilaj Nr. Valoare (mii lei)

Unitara totala
crt bucati
1 Autoturism 1 15.000 15.000

2 Tractor 1 28.000 28.000

3 Plug 1 12.000 12.000

4 Cantar fix-100 kg 1 7.000 7.000

5 Disc 1 5.000 5.000

6 Freza 1 12.000 12.000

 14

7 Masini de insacuit 3 15.000 45.000

8 Semanatoare 2 4.400 8.800

9 Semanatoare păioase 1 3.800 3.800

10 Pompă erbicidat 2 2.400 4.800

11 Pulverizator 1 6.000 6.000

12 Presă 1 11.000 11.000

13 Motor 1 350 350

14 Piesă tractor 5 1.200 6.000

15 Distribuitor de 1 1.500 1.500

îngrășăminte

16 Remorcă 1 3.000 3.000

17 Măturătoare 1 7.000 7.000

1 Combină 1 30.000 30.000

8
1 Cositoare 1 1.500 1.500
9

1.4. Caracterizarea economico-financiară a activității firmei

1.4.1. Relația întreprinderii cu piața

Cuvântul piaţă este utilizat de către oamenii de marketing în două sensuri, respectiv în
sens restrâns şi în sens larg.
 15

a) În sens restrâns se foloseşte adesea termenul de piaţă pentru a caracteriza, de o manieră

sintetică, mărimea, structura şi tendinţele evoluţiei vânzărilor unui produs (sau serviciu).
b) În accepţiunea sa mai largă cuvântul piaţă desemnează ansamblul publicului
susceptibil de a exercita o influenţă asupra vânzărilor unui produs, sau, mai general, asupra
activităţiilor unei organizaţii.
Acest public este compus din indivizi, întreprinderi sau instituţii.Piaţa astfel abordată,
trebuie să se facă distincţie între:
 piaţa principală care este alcătuită din ansamblul produselor asemănătoare şi direct
concurente;
 piaţa învecinată, care se referă la totalitatea produselor de natură diferită de produsul
principal, dar care satisfac aceleaşi nevoi şi aceleaşi motivaţii în circumstanţe similare;
 piaţa generică, adică produsele legate de acel gen de nevoie care este satisfăcută de
produsul principal;
 piaţa suport, respectiv ansamblul produselor a căror prezenţă este necesară pentru
consumul produsului studiat.

Preţurile se stabilesc în funcţie de trei elemente: costuri, cerere şi concurenţă.

a) Determinarea preţului pe baza costurilor

Costurile reprezintă un element esenţial al determinării preţului. Un produs sau un serviciu
care ar fi vândut sub costul său ar conduce întreprinderea la faliment. Pentru întreprinzători este
necesar să calculeze costul pentru a verifica dacă se află în situaţia obţinerii de profit de pe urma
vânzării produselor sale şi nu în situaţia acumulării de pierderi.

b) Determinarea preţului pe baza cererii

Cererea nu se confundă cu cumpărarea şi nici cu consumul. În sens restrâns, este vorba de
o relaţie între cantitatea pe care este dispus să o cumpere un client (dorinţa sa de cumpărare) şi pe
care este capabil să o plătească (puterea sa de cumpărare), pe de o parte, şi preţul de vânzare
al produsului considerat, pe de altă parte. Altfel spus, cererea este rezultatul confruntării între preţuri
şi cantităţi ipotetice

Atunci când se determină preţurile pe baza costurilor, se ignoră prezenţa firmelor concurente
pe piaţă. Ori, în anumite cazuri, responsabilii comerciali pot fi constrânşi să ţină seama de
 16

concurenţă, ba chiar să-şi alinieze preţurile produselor lor la preţurile concurenţilor.

Sunt practicate trei metode:
Fixarea preţului la nivelul preţului mediu al pieţei.
Este vorba de situaţia în care se stabileşte un preţ mediu al pieţei, în urma unui consens
implicit sau explicit.

Fixarea preţului sub sau peste preţul pieţei.

Pot fi luate în considerare două posibilităţi:
 fixarea preţului sub preţul pieţei, practicată de către anumiţi detailişti care
procedează la reduceri de 10-30% în raport cu concurenţii, oferind clienţilor lor servicii mai
restrânse;
 uneori, dar acestea sunt cazuri rare, preţurile sunt fixate peste preţul pieţei de către
producători sau detailişti care vând produse de lux şi care posedă o imagine de marcă prestigioasă.

Circuitul de distribuţie reprezintă drumul parcurs de un produs sau serviciu pentru a ajunge
din stadiul producţiei în stadiul consumului. Acest itinerar este alcătuit dintr-un ansamblu de
persoane sau întreprinderi pe care le numim intermediari. Se disting trei mari categorii de circuite:
circuitul ultrascurt, circuitul scurt şi circuitul lung.

Principalii factori care influențează direct și indirect activitatea societății sunt prezentați în
schema de mai jos:
 17

Factori ecologici
sau naturali
Factori tehnici și Factori
tehnologici juridici

Factori externi

Factori Factori de
economici management

Factorii naturali
Se poate afirma că agricultura reprezinta una dintre cele mai importante componente ale
economiei mondiale, fiind extrem de diversificată în funcție de factorii naturali, istorici și, nu în
ultimul rând, de cei economico-sociali. Factorii naturali care au un rol determinant în dezvoltarea
agriculturii sunt reprezentați de poziția geografică.

Relieful reprezintă suportul natural fără de care dezvoltarea agriculturii nu este

posibilă. Relieful influențează în mod direct culturile agricole.
 18

Factorii economici

Factorii economici reprezintă ansamblul elementelor de natură economică din mediul extern
al întreprinderii care acționează asurpa activităților acessteia: piața internă și internațională, puterea
de cumpărare a populației, potențialul financiar al economiei, ritmul de dezvoltare economică a
țării, pârghiile economico-financiare.
Principala componentă economică a mediului extern o constituie piața internă și cea
internațională. În proiectarea și dezvoltarea sistemului de producție al întreprinderii punctul de
pornire îl constituie studiul pieței, respectiv al nivelului și structurii cererii de produse, al puterii de
cumpărare a consumatorilor, al nivelului prețurilor produselor similare, al concurenței. Luând în
considerare aceste elemente, managementul întrprinderii stabilește produse ce urmează a fi
fabricate, volumul producției, piețele de desfacere, canalele de distributie etc. De asemenea, prin
intermediul pieței, întreprinderea își asigură mijloacele materiale necesare fabricării produselor sale.
Ritmul de dezvoltare influiențează în mod decisiv activitatea întreprinderii. Astfel, un ritm
înalt de dezvoltare determină lărgirea pieței de desfacere a produselor și creșterea puterii de
cumpărare a consumatorilor.

Factorii tehnici și tehnologici

Factorii tehnici și tehnologici care alcătuiesc mediul extern al întreprinderii se referă la

nivelul tehnic al utilajelor și instalațiilor, tehnologiile furnizate, licențele cumpărate de
întreprindere, nivelul de dezvoltare a cercetărilor, capacitatea de inovare a laboboratoarelor de
cercetare etc.
Nivelul tehnologiei utilizate influiențează nivelul productivității, al costurilor de producție,
al producției realizate, calitatea produselor și serviciilor, obținerea profitului.

Factorii juridici

Factorii juridici reprezintă ansamblul reglementărilor de natură juridică prin care este vizată
activitatea firmei. Cei mai semnificativi factori juridici sunt: legile, hotărârile guvernamentale,
ordinele ministeriale, deciziile prefecturilor, care cuprind o serie de norme de drept de a căror
răspundere sunt responsabili agenții economici.
 19

Printre actele normative ce reglementează activitatea întreprinderii cu profil agricol sunt

urmatoarele:

Legea 199/2012 pentru aprobarea OUG 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de
îmbunătățiri funciare

Ordonanța de urgență nr. 99/2010, pentru modificarea și completarea unor acte normative din
domeniul alocării fondurilor în agricultură. OUG 99/2010

Legea nr. 131/2010, pentru modificarea și completarea Legii agriculturii nr. 89/1998

Hotarare nr. 408/2010, privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în
agricultură

Legea nr. 74/2010 pentru aprobarea OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea
ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începand cu anul 2010

Ordinul MAPDR nr. 104/2009 - modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

titlului XI Renta viagera agricolă din Legea nr. 247/2005

OUG nr. 39/2009 privind unele maăsuri de creștere a suprafeței contractate pentru irigații

Codul de bune practici pentru comerțul cu produse agroalimentare, 2008

Factorii politici

Cuprind ritmurile de dezvoltare ale unor ramuri, politici de cercetare, de susținere a

importului și exportului, forma guvernamentală, stabilitatea acțiunilor întreprinse de partidele
politice, parlamentul, guvernul, concretizate în inițierea și adoptarea legilor referitoare la
desfășurarea activităților întreprinderii.
Integrarea României în structurile europene, participarea întreprinderilor la circuitul
economic și mondial de valori materiale și spirituale sunt influiențate de acțiunea factorilor politici
 20

din mediul extern al întreprinderii.

Factorii de management

Factorii de management exprimă gradul de previziune, organizare, coordonare, evaluare a

mediului ambiant, în măsura în care, cadrul organizatoric și de gestiune creat, stimulează personalul
de firme să folosească posibilitățile respectivului mediu.
Pentru a se genera eficiența, principiile managementului modern solicită atât o buna
cunoaștere a regulilor generale de comportament în mediul ambiant, cât și specificul obiectivelor și
al situațiilor în care acționează întreprinderea.
Rolul managementului societății este să asigure elaborarea, desfășurarea și atingerea
obiectivelor firmei prin luarea unor decizii care să conducă la o creștere economică continuă.
Cu toate că S.C. INAMOSA ROMÂNIA are un nivel de dotare tehnică și tehnologică performant,
aceasta nu reprezintă condiția esențială pentru o activitate eficientă și competitivă. Societatea are
nevoie de un management performant, capabil să prevadă, să organizeze, să coordoneze și să
evalueze mediul ambiant.

1.5 Strategii economice ale firmei

1.5.1. Importanța strategiei economice pentru analiză

Într-o economie de piață, o întreprindere își desfășoară activitatea în condițiile unei

puternice competiții atât pe piața internă cât și pe cea externă. Pentru a-și realiza obiectivele
propuse ea trebuie să-și desfașoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii, bine
fundamentate sub raport tehnic și economic. Conducerea și organizarea actitivății întreprinderii pe
baza unei strategii economice capătă o importanță crescândă ca urmare a faptului că pe plan
mondial s-au realizat mari progrese în teoria managementului privind aplicarea unor concepte
moderne și noi mutatii pe piața internă și externă.
Importanța și necesitatea crescândă a adoptării unei strategii economice este determinată de
acțiunea puternică a unor factori dintre care cei mai importanți sunt:
- accentuarea competiției între firme pe piețele interne și externe, competiție în care intra și
firme apartinand tarilor în curs de dezvoltare;
- apariția și extinderea unor tehnologii moderne cum sunt sistemele flexibile și robotizarea
sistemelor tehnologice care au dus la creșterea calității produselor, reducerea costurilor și la
 21

scurtarea termenelor de punere pe piață a unor noi produse;

- creşterea considerabilă a calității produselor oferite pentru piață, ceea ce a condus la
ridicarea exigentelor consumatorilor în ceea ce privește calitatea;
- aplicarea de către unele întreprinderi a unor strategii avansate de prelucrare, ceea ce a
condus la creșterea productivității muncii și la reducerea costurilor;
- extinderea folosirii calculatoarelor în cadrul managementului producției, ceea ce a dus la
optimizarea deciziilor și la creșterea performanțelor pe plan economic și tehnic.
Ținând seama de acțiunea tot mai puternică a acestor factori, o strategie economică are rolul de a
defini prin obiective cât mai precise, direcțiile de desfășurare a activității firmei, astfel încat aceasta
să realizeze o creștere a competitivității.

O bună strategie economică trebuie să satisfacă urmatoarele exigențe:

 să permită o confruntare eficientă a întreprinderii cu altele similare în cadrul unui proces
economic concurential și în condițiile unui mediu în permanentă evoluție;
 să faca față cu succes, prin produse noi sau modernizate, exigențelor sporite ale
consumatorilor sub raportul calității şi al prețurilor;
 să realizeze o perfecționare continuă a structurilor existente astfel încât acestea să fie cât mai
bine adaptate noilor exigențe impuse de modificarile care survin în tehnologii, pe piețele de
desfacere și cerințele crescânde ale consumatorilor.

1.5.2. Elaborarea strategiilor economice ale firmei

Strategia economică reprezintă un concept complex care definește ansamblul obiectivelor pe

care conducerea unei unități economice își propune să le realizeze, obiective stabilite pe baza de
studii, cercetări științifice și prognoze, acțiuni ce trebuie întreprinse pe diferite orizonturi de timp și
modul de alocare a resurselor în vederea menținerii competitivității și a dezvoltării viitoare.
Din definirea acestui concept rezultă că stabilirea obiectivelor reprezintă o componentă de
bază a strategiei economice. Pentru a putea fi elaborata în mod corect o strategie economică trebuie
sa definească clar patru componente de bază:
- sfera de aplicare a strategiei economice sau direcțiile în care urmează să-și desfășoare
activitatea întreprinderile;
- desfășurarea resurselor reprezintă acea componentă care precizează modul în care
întreprinderea își va utiliza resursele de muncă, materiale și banesti pentru realizarea
 22

obiectivelor propuse;
- caracteristica distinctivă definește domeniul de activitate sau activitățile în care, potrivit
strategiei, întreprinderea trebuie să exceleze;

Sinergia reprezintă acea componentă a strategiei care defineşte modalitatile de creștere a

capacității productive a fiecarei componente a unui ansamblu de activități printr-o judicioasă
structurare și interacțiune a acestora. Realizarea efectului de sinergie duce la apariția unor calități
superioare sumei aritmetice a calității elementelor componente.
Elaborarea unei strategii economice se face prin parcurgerea a patru etape la care se adaugă
activitatea finală de evaluare și control a strategiei:
- analiza situației curente necesită o identificare a misiunii întreprinderii iar în raport cu
aceasta o identificare a strategiei trecute și prezente. Prin identificarea strategiei trecute și
prezente trebuie să se constate dacă acestea au fost aplicate corect și dacă au corespuns sau
nu obiectivelor stabilite;
- examinarea perspectivelor pentru viitor, prin care se stabilesc obiectivele pe termen lung
ale întreprinderii. În acest scop se analizează factorii din mediul înconjurator și situația
internă care să ofere informațiile necesare și să se asigure pe această bază stabilirea
obiectivelor pe termen lung;
- elaborarea unui set de alternative strategice pentru viitor și alegerea strategiei de urmat.
Constă în elaborarea unui set de alternative strategice posibile, compararea lor cu obiectivele
prioritare fixate și adoptarea pe această baza a strategiei economice de aplicat;

Punerea în practică a strategiei economice adoptate necesită stabilirea strategiilor

funcționale ce urmează a fi adoptate și precizarea măsurilor prin care să se acționeze asupra
factorilor de natură organizatorică pentru a se crea condițiile cele mai bune și punerea în functiune a
strategiei adoptate.
Strategiile elaborate în cadrul societatii INAMOSA ROMÂNIA sunt:
 strategia de marketing;
 strategia comercială;
 strategia financiară;
 strategia de dezvolatare.

Strategia de marketing trebuie sa se concretizeze în:

 23

- strategia de preț - se va urmari pe cât posibil scăderea prețului de vânzare, însă în deplină
corelație cu raportul: pret/cost;
- strategia de piață - se va acționa pentru utilizarea cu maximul de eficiență a utilajelor
întreprinderii și a posibilitatilor clientilor. În aceasta includem:
- studiul pieței (analiza cererii, a nivelului competitiv, a exigentelor pieței)
- corelarea activității întreprinderii cu concluziile studiului de piață;
- urmărirea activității întreprinderii (astfel încât ea să fie mereu rentabilă și eficientă).

Strategia comerciala este diferentiată pe doua domenii:

- în domeniul vânzărilor - principalul scop este creșterea profitului din vânzări;
- în domeniul aprovizionării se impune:
 analiza preturilor, produselor (din punct de vedere calitativ) ale furnizorilor de materii prime
și materiale pentru selectarea lor;
 utilizarea rationala a resurselor materiale;
 oprirea furturilor din patrimoniul societatii;
 motivarea stricta a aprovizionarii fiecarui compartiment.

Strategia financiară
Strategia financiară are în vedere urmatoarele aspecte:
- asigurarea unei funcții de planificare și control a activității
- asigurarea de resurse financiare, fie proprii, fie atrase pentru desfășurarea în condiții
normale a producției, această asigurare făcându-se de multe ori prin credite de dezvoltare pe
termen lung și mediu.

Strategia de dezvoltare se realizează prin:

- ridicarea gradului de calitate al produselor, ceea ce este o urmare a dezvoltării activității de
dezvoltare în cadrul întreprinderii;
- dezvoltarea prin atragerea de fonduri de dezvoltare.
 24

Capitolul 2
Planul de afaceri al firmei

2.1. Afacerea

INAMOSA ROMÂNIA este o companie agro-business, situată în Brateșu Vechi, o comună

din județul Brăila. Activitatea principală este producția și comercializarea de furaje și cereale pentru
consum.
Este o afacere de familie, iar aceasta este o particularitate care o diferentiază de alte
companii din industrie. Au un personal de 11 angajați, din care o parte sunt membrii ai familiei.

2.1.2. Prezentarea afacerii

INAMOSA ROMÂNIA se implică de peste 6 ani în domeniul cultivării cerealelor și a

plantelor tehnice. Cu o cifră de afaceri ce a ajuns în 2012 la 6 mil lei, reprezintă un model pentru
fermele familiale ce-și desfășoară activitatea în această zonă și o dovadă că investițiile în agricultură
pot deveni profitabile.

2.1.3. Domeniul de activitate

Cod CAEN 0111

Activitate: Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor
producătoare de semințe oleaginoase.
Produsele obținute de SC INAMOSA ROMÂNIA SRL sunt:
– grâu
– floarea soarelui
– rapiță
– furaje
– cereale pentru consum animal
 25

2.1.4. Obiectivele generale și speciale ale afacerii

Însuși mobilul înființării unei întreprinderi, al existenței, scopul confirmării sale îl constituie
rezultatul pecare vrea, trebuie, încearcă să-l obțină, la un nivel performant. Performanța presupune
însă nivelultehnic (productivitatea mașinilor și oamenilor), nivelul economic (cost scăzut și cea mai
bună calitate) nivelul social (atât prin răspunsul la nevoile consumatorilor, cât și prin salarii
satisfăcătoare și un climat favorabil).
În aceste condiții, întreprinderea trebuie să răspundă la un nivel superior cerințelor de
tehnicitate, competitivitate, legitimitate și să obțină eficacitate, eficiență și efectivitate.

Obiectivele unei firme pot și trebuie să fie circumscrise principalelor niveluri derealizare în
timp și spațiu, adică:
– satisfacerea cererii pe măsura manifestării acesteia (pentru că vinzi ce ai produs, dar vei
mai produce ce se cere și mai ales ce s-a vândut);
– reducerea costurilor, dar nu prin diminuarea calității;
– creșterea flexibilității producției (prin standardizări ale reperelor și operațiilor), pentru
adaptarea rapidă la condițiile mediului;
– creșterea fiabilității și calității producției, adică producerea unor bunuri și servicii
superioare celor de pe piață, după opinia pieței;
– reducerea timpului de livrare și deci diminuarea stocurilor.

Obiectivele fundamentale ale întreprinderii rămân însă profitul, creșterea sau dezvoltarea,
securitatea și responsabilitățile sociale, acestea fiind condiționate atât de calitatea și structura
climatului intern, cât și de calitatea și amploarea relațiilor cu mediul.

Obiectivele sociale sunt mai puțin frecvente în strategiile firmelor, cu tendința de creștere
rapidă în ultimul deceniu, mai ales pentru organizatiile de dimensiuni mari și mijlocii. Aceste
obiective se pot referi la:
• controlul poluarii
 26

• cooperarea cu autoritatile

• salarizarea și conditiile de munca ale salariatilor

• satisfacerea clienților prin calitatea, durabilitatea, flexibillitatea și pretul produselor

și serviciilor oferite;

• permanentizarea furnizorilor în schimbul oferirii de produse de calitate, la prețuri

acceptabile și la termenele convenite.

Analizând situația, putem folosi Analiza Diagnostic care se finalizează în puncte slabe și
puncte tari.

Puncte tari Puncte slabe

– Existenta unui personal calificat, cu
studii superioare in verigile de conducere
si decizie
– Are certificat de proprietate asupra
terenului
– Exista preocupari in domeniul dezvoltarii
in scopul realizarii de structuri de irigare
– Practicarea unei ploitici prudente in
vederea contractarii de credite
– Preocuparea conducerii societatii pentru
diminuarea cheltuielilor nedeductibile
– Numarul mare de muncitori indirect
productivi, angrenati in operatiile de
intretinere si reparatii, determinate de
starea tehnica a utilajelr si instalatiilor
– Nu s-a mai tinut pasul cu modernizarea
pe plan mondial a utilajelor si
instalatiilor procesului de productie

2.2. Piața

Piaţa românească a cerealelor cuprinde o gamă largă de produse, asemănătoare cu cele

întâlnite pe piaţa mondială a cerealelor, având însă anumite particularităţi.

Printre cele semnificative particularităţi ale pieţei cerealelor se înscriu următoarele:

- comparativ cu alte subsisteme de marketing, piaţa cerealelor se distinge, în primul rând,
prin raportul dinamic dintre cerere şi ofertă.
 27

Piaţa cerealelor constituie un mijloc de echilibrare a pieţei, deoarece are ca obiect produse
care reprezintă o sferă economică de larg interes pentru ansamblul populaţiei, iar stabilirea unui
echilibru între cerere şi ofertă, cât mai apropiat de cel considerat satisfăcător, are efecte economice
şi sociale dintre cele mai importante;
- piaţa cerealelor reprezintă un indicator al pulsului pieţei, care poate anticipa schimbări şi
direcţii de acţiune pentru întreprinderile din sfera sa de influenţă, dar şi asupra mediului comercial,
în general;
- comportamentul cumpărătorului este puţin influenţat de factori emoţionali sau impulsivi,
deoarece cumpărătorii sunt dispersaţi, iar consumul este relativ constant, indiferent de mărimea
veniturilor sau preţurilor, în situaţia în care consumul s-a stabilit la nivel raţional;
- filierele de marketing cerealier sunt lungi, intervenind un număr din ce în ce mai mare de
intermediari specializaţi pentru care activitatea promoţională are o pondere redusă, iar comerţul
internaţional este dominat de mari întreprinderi comerciale specializate.

Comercializarea cerealelor a reprezentat, din cele mai vechi timpuri, o activitate importantă
în România, ele constituind sursa alimentaţiei umane şi, într-o măsură însemnată, a celei animale. În
ultimii ani însă, a crescut gradul de prelucrare al cerealelor, consumatorii devenind din ce în ce mai
exigenţi în legătură cu produsele finale obţinute în urma prelucrării acestora.

Un fenomen care a influenţat negativ piaţa cerealelor, îndeosebi a celor panificabile, a fost
(şi este încă) reprezentat, în ultimii ani, de creşterea stocurilor la producătorii agricoli. Acest
fenomen este, evident, şi o consecinţă a preţurilor practicate pe piaţă.
O altă problemă sensibilă cu care se confruntă piaţa cerealelor în România este aceea a
repartizării teritoriale a culturilor cerealiere. Dispersia ofertei generează probleme de colectare, de
transport, distribuţie etc., având în vedere faptul că cererea este repartizată uniform pe teritoriul ţări.

2.2.1 Clienții

Clientii reprezintă persoanele fizice sau juridice cărora le sunt adresate produsele sau
serviciile firmei.
Ei sunt factorul cel mai important de care trebuie să țină seama o întreprindere deoarece
realizarea obiectului său de activitate depinde nemijlocit de vânzarea produselor sale. Clientii
 28

reprezintă cererea, în timp ce produsele întreprinderii reprezintă oferta.

Clienții societății INAMOSA ROMÂNIA sunt:

BOROMIR PROD S.A. BUZĂU

SC TIMO SERV SRL, BRĂILA

SC ROTA IMPEX SRL, BUZĂU

2.2.2. Produsul

Produsul, ca rezultat al activităţii unui producător, este expresia răspunsului acestuia la

cererea consumatorului. El trebuie privit ca un sistem al elementelor ce declanşează cererea pe piaţă
şi se prezintă sub forma: unui bun material simplu sau complex ce rezultă dintr-un proces de muncă,
având caracter tangibil
Produsul are valoare data de costurile necesare pentru producerea sa
Societatea s-a specializat pentru a practica culturi de câmp, produsele obtinute sunt:

– grâu
– porumb
– rapiță
– floarea soarelui

Produs Producție mediu/ha Venit mediu/ha

Rapița 2.500kg/ha 1,600.00 lei

Porumb 4.500kg/ha 1,100.00 lei

Grâu 5.000kg/ha 1,100.00 lei

Floarea soarelui 2.500kg/ha 1,200.00 lei

 29

Folosind datele din tabelul anterior, putem constata următoarele:

Rapița rămâne una dintre cele mai profitabile culturi agricole. Luând în calcul o productțe
medie de 2.500 de kg/ha, profitul brut rezultat după ce scădem atât cheltuielile totale este de
aproximativ 1600 lei/ha.

Unul din avantajele acestei culturi este acela că ferește, într-o oarecare măsura, fermierul de
capriciile verii pentru că rapița valorifică bine precipitațiile căzute peste iarnă și ajunge la maturitate
înaintea instalării secetelor din vară.

Cultura de rapiță a fost promovată în România, în primul rând, ca o plantă energetică, din
care se obține biocombustibil. Totuși, rapița este una dintre cele mai importante plante oleaginoase
ocupând locul trei în lume, după soia și palmier.

Culturile de floarea soarelui sunt deasemenea rentabile, dacă ținem cont de raportul
cheltuieli venituri. Producția medie pentru un hectar de teren este de 2.500 de kg ceea ce înseamnă,
la un preț mediu de 1,2 lei/kg un venit de 3.000 de lei.
Din acestă sumă se scad cheltuielile care nu ar trebui sa depaseașcă 1.700 de lei/ha. Prin
urmare, în condiții climatice normale, un hectar de floarea soarelui ar trebui să aducă un profit
mediu brut de aproximativ 1.200 de lei.

Și culturile de porumb sunt o alegere inspirată în agricultură! Profitul mediu brut care se
poate obține dintr-un hectar de porumb cultivat este de aproximativ 1.100 de lei daca ținem cont de
o producție medie de 4.500 kg/ha de porumb boabe și un preț mediu de 0,5 lei/kg. Totuși, la această
cultură trebuie să se țină cont de cheltuilile totale ridicate care pot depăși 1.900 lei pentru un hectar
de teren cultivat.

Un hectar de cultivat cu grâu generează un profit brut de 1.100 de lei dacă luăm în calcul o
producție medie de 5.000 kg/hectar și un preț de 0,6 lei/kg. Din veniturile totale care pot ajunge la
3.000 de lei se scad cheltuielile totale pentru întreținerea unui hectar de grâu care ajung la
aproximativ 1.800- 1.900 de lei în condiții climatice normale.
 30

2.2.3. Segmentul de piață

În zilele noastre, majoritatea companiilor au renunțat la marketingul de masă în favoarea

segmentării pieței și alegerii unuia sau mai multor segmente-țintă și a creării unor programe de
marketing special destinate acestor segmente.
În identificarea pieței-țintă există trei pași importanți:
- segmentarea pieței – divizarea pieței în grupuri mai mici de cumparatori, cu nevoi, un
comportament și caracteristici distincte, care vor necesita produse diferite.
- identificarea pieței-țintă – evaluarea nivelului de atractivitate al fiecarui segment și selectarea
unuia sau mai multor segmente pe care doresc să le abordeze.
- poziționarea pe piață – stabilirea unei pozitii competitive pentru produs și crearea unui mix de
marketing detaliat. Pozitionarea produsului pe piață este stabilirea în mințile consumatorilor-țintă a
unui loc clar, distinct, dezirabil pentru acesta comparativ cu produsele concurente.

Deoarece cumparatorii au nevoi și dorințe unice, fiecare cumpărător reprezintă în mod potențial o
piață separată. În mod ideal, vânzatorul ar trebui sa creeze un program de marketing diferit pentru
fiecare cumparator. Totuși, deși unele companii încearcă să deservească în mod individual
cumpărătorii, se confruntă cu prezența pe piață a unui mare număr de cumpărători și o segmentare
totală, la acest nivel nu ar fi posibilă.

2.2.4. Concurența

Regulatorul pieței îl reprezintă concurența dintre agenții economici prin care aceștia își
realizează interesele.
Concurenta reprezintă confruntarea directă dintre producătorii-vânzători în scopul atragerii
cumpărătorilor-consumatori de a cumpara produsele lor.
Concurența este consecința cererii și ofertei într-o economie bazată pe libera inițiativă și
proprietatea privată.

Concurența este o confruntare, o competiție între producători. În competiția concurențială

producătorii folosesc metode economice și extra economice de a se impune pe piață. Metodele
 31

concurenței pot fi loiale sau neloiale.

Concurența este protejată prin legislația concurenței în care sunt specificate metodele
permise de luptă concurențială precum și mijloacele neloiale. De obicei, metodele neloiale de
concurență sunt pedepsite de lege (amenzi, distrugerea produselor, confiscare, retragerea autorizației
de producere etc.).
Concurența dintre producători reprezintă un factor al progresului, al calitații și al
echilibrului cost-preț-profit.

Monopolul reprezintă o situație specială a structurii pieței, când există un singur producător
(vânzător, comerciant) pentru un anumit produs și mai mulți cumpărători.

Concurența perfectă se întâlnește atunci când pe piață se întâlnesc pentru o anumită marfă,
un număr mare de producători și consumatori, iar prețul se formează liber în funcție de cerere și
ofertă, fără să existe reglementări administrative care să impună limite minime sau maxime de preț:
- atomicitate perfectă - există un număr mare de vânzători și cumpărători pe piață cu puteri
economice aproximativ egale și relativ mici, meat nici unul nu are putere de a exercita presiuni
asupra producției sau prețului;
- transparența și fluiditate perfectă - toți vânzătorii și cumpărătorii cunosc perfect cererea și
oferta meat pot obține cel mai bun preț sau cel mai bun produs;
- intrarea și ieșirea liberă pe piață a producătorilor - producătorul "intră" pe piață atunci când
prețul de vânzare al bunului respectiv este mai mare decat costul de producție și "iese" de pe piață
când prețul de vânzare al bunului este inferior costului acestuia;
- mobilitatea perfectă a factorilor de producție - este situația în care agenții economici în
calitatea lor de vânzători și consumatori găsesc liber și nelimitat pe piață capitalul, forța de muncă și
pământul de care au nevoie în momentul respectiv.
Piața cu concurența perfectă reprezintă o situație ideală, adică tipul de piață care se bazează
pe principii de raționalitate economică, ea fiind de drept un model teoretic deoarece în realitate nu
se întalnesc concomitent toate trasăturile care caracterizeaza această piață.
Concurența în domeniul agricol vine din partea agricultorilor străini, care beneficiază de
politici agrare mai bune, de subvenții și investiții din partea statului.
În ultimii 10 ani, statul a plătit aproximativ 10 miliarde de euro pentru subvenţii în
agricultură, fără a socoti fondurile UE. Din păcate, fondurile alocate rămân insuficiente iar
agricultorii noştri sunt net dezvantajaţi în comparaţie cu sprijinul oferit în alte state.
 32

2.3. Conducerea
2.3.1. Organizarea firmei

Ca expresie a organizării formale, structura organizatorică a unei întreprinderi se proiectează

pe baza unor norme, reguli, principii şi documente oficiale.
Structura întreprinderii, componentă a structurii generale a firmei, reflectă “anatomia
întreprinderii”; modul de concepere, detaliere şi implementare a acesteia influenţează nemijlocit
activităţile impuse de realizarea obiectivelor întreprinderii.
Structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice
(direcţii, compartimente) şi relaţiile acestora orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale
întreprinderii.
Aprecierea structurii organizatorice reprezintă un proces de cunoaştere, înţelegere, explicare
a situaţiei existente prin analiza detaliată a factorilor ce influenţează starea ei:
1. – Strategia dezvoltării întreprinderii;
2. – Tipul şi complexitatea producţiei;
3. – Dimensiunea întreprinderii;
4. – Calitatea resurselor umane;
5. – Mutaţiile ce au loc în mediul exterior al firmei;
6. – Cadrul juridic şi statutul întreprinderii.
În ansamblul ei structura organizatorică are 2 mari părţi:
- structura funcţională (de conducere)
- structura operaţională (de producţie, concepţie)
Structura funcţională reprezintă ansamblul funcţiilor de conducere şi compartimentelor
(servicii, birouri) tehnice, economice, comerciale, administrative, modul de constituire şi grupare al
acestora şi relaţiile dintre ele necesare desfăşurării corespunzătoare a procesului managerial şi a
proceselor de execuţie.
În ansamblul ei structura funcţională este abordată ca un sistem şi cuprinde:
I. Componente – postul, funcţia, compartimentul
II. Relaţii organizatorice
III. Ordinea componentelor (nivelul, treapta ierarhică, ponderea ierarhică)
 33

2.3.2. Personalul firmei

Când vorbim despre personalul firmei ne referim la ansamblul persoanelor,

compartimnetelor şi relaţiilor organizatorice constituite în vederea realizării directe a obiectului de
activitate al firmei.
Firma are în componență două departamente, unul de conducere, management si finanțe, si
un al doilea care face referire la muncitorii direct productivi.
Documentele de formalizare a structurii organizatorice:
- regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF)
- fişa postului
- organigrama
Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinde capitolele:
I. Organizarea firmei:
 Dispoziţii generale
 Actul normativ de înfiinţare
 Obiectul de activitate
 Tipul de societate
 Prezentarea structurii organizatorice a firmei
II. Atribuţiile firmei
III. Conducerea firmei – atribuţiile administratorului
IV. Atribuţiile personalului de producţie

2.3.3. Conducerea firmei

Conducerea firmei este reprezentată prin admninistratorul firmei care ia deciziile strategice ,
de management împreună cu șeful departamentului financiar-contabil.
 34

2.4. Finanțele
2.4.1. Veniturile

Structura veniturilor și cheltuielilor o vedem în contul de profit sau pierdere, întocmit la

31.12.2013, după cum urmează:
Denumirea indicatorilor Exercițiul financiar 2013

1. Cifra de afaceri netă 6.066.837

Producția vândută 4.656.918
Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete 1.409.919
2. Venituri aferente costului producției în curs de execuție
Sold C 2.685.108
Sold D 3.151.586
3. Alte venituri din exploatare 6.000
VENITURI DIN EXPLOATARE TOTAL 5.606.359
4. Venituri din dobânzi 16.712
Alte venituri financiare 5.795
VENITURI FINANCIARE TOTAL 22.507
VENITURI TOTALE (EXPLOATARE + FINANCIARE) 5.628.866

2.4.2. Cheltuielile

Conform Contului de profit sau pierdere, cheltuielile în anul contabil 2013 arată în felul următor:
Denumirea indicatorilor Exercițiul financiar 2013
1. Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile 2.360.685
Alte cheltuieli materiale 28.415
Alte cheltuieli externe 11.048
2. Cheltuieli cu personalul 230.670
3. Cheltuieli cu ajustările de valoare privind imobilizările 191.337
4. Alte cheltuieli de exploatare 1.159.165
CHELTUIELI DE EXPLOATARE TOTAL 3.981.320
5. Cheltuieli privind dobânzile 3.675
 35

Alte cheltuieli financiare -106.194

CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL -102.519

Astfel avem:
VENITURI TOTALE 5.628.866
CHELTUIELI TOTALE 3.878.801
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă)
Profit 1.750.065
Pierdere 0
Impozitul pe profit 316.042
PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIȚIULUI
Profit 1.434.023
Pierdere 0

2.4.3. Sursele de finanțare și utilizare a fondurilor

Societăţile comerciale cu capital privat, indiferent de formă, mărimea lor şi obiectul

activităţii, sunt constituite prin aporturile aduse, (numerar sau bunuri în natură), care devin
proprietatea societăţi. Aceste aporturi nu sunt purtătoare de dobândă.
Resursele financiare sunt disponibilităţi băneşti şi în conturile bancare aflate la dispoziţia
firmei.

Scopul asocierii persoanelor într-o afacere fiind obţinerea de profit net din care fiecare
asociat sau acţionar să primească dividende în raport cu acţiunile deţinute, imprimă ca obiectiv
fundamental acoperirea tuturor cheltuielilor (efortului) pe seama propriilor venituri. Alături de
capitalul social iniţial, agenţii economici sunt îndreptăţiţi să folosească şi folosesc pentru finanţarea,
menţinerii sau amplificării activităţii economice sau investiţionale, surse din afară.
Pentru nevoile curente de lichidităţi băneşti pot contracta şi folosi trimestrial credite curente,
iar pentru procese investiţionale credite pe termen mijlociu sau lung de la băncile finanţatoare.

În perioada 2007-2013, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a

beneficiat de fonduri structurale și de coeziune, pe care Comisia Europeană le acordă în vederea
promovării politicii sale regionale. Fondurile structurale și de coeziune sunt instrumente financiare
ce funcționează în baza unor principii bine stabilite, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare
 36

regională, așa cum sunt ele formulate în general, la nivelul Uniunii Europene și specific, la nivelul
fiecărui stat membru.

Astfel, în contextul promovării politicii Agricole Comune2 elaborată la nivelul Uniunii

Europene, Romania a beneficiat în periada 2008-2013 de resurse financiare din Fondul European
pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR). Principalele direcții de investiții pe care le-a
finanțat FEADR au fost în mare parte o continuare a Programului de pre-aderare SAPARD,
respectiv: îmbunătățirea procesării agroindustriale, sprijinirea dezvoltării fermelor de
semisubzistență, managementul pădurilor și al produselor forestiere.

Programul SAPARD este un instrument financiar oferit de Uniunea Europeană pentru a

ajuta statele candidate în procesul de aderare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Acest
program a fost creat în mod particular pentru a sprijini eforturile țărilor din Europa Centrală și de
Est, astfel încat acestea să participe în mod activ la Politica Agricolă Comunitară.
Principalele domenii pentru care s-a obținut finanțare prin fonduri SAPARD au fost:
– industria agroalimentară
– exploatațiile agricole
– diversificarea activităților economice
– formarea grupurilor de producători agricoli
– metode agricole pentru agricultură ecologică.

S-au acordat fonduri pentru clădiri sau echipamente cu destinație agricolă, tratarea
produșilor reziduali și a deșeurilor nocive, pentru valorificarea subproduselor rezultate din procesul
de prelucrare, pentru alimentările cu apă, pentru achiziții de mijloace de transport agricole noi,
pentru înființarea și modernizarea plantațiilor.
Societatea INAMOSA ROMÂNIA SRL beneficiază de subvenții acordate de către Agenţia
de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea
măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).

Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de
Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor
2 Politica Agricolă Comună reprezintă un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și
comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană.
 37

comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).

INAMOSA ROMÂNIA SRL s-a înscris în APIA în mai 2013, beneficiind de:

– subvenții pentru motorină, acordate trimestrial

– subvenții pentru suprafața cultivată în valoare de 820.000 lei

– plăți compensatorii pentru zona defavorizată de condiții naturale 24.000 lei

– plați naționale directe complementare 140.000 lei

2.4.4. Previziuni financiare

Avem următorii indicatori de profitabilitate:

Indicatori de profitabilitate 2010 2011 2012

Marja de profit brut (%) 29,5428 39,7594 38,5971
Marja de profit net (%) 24,5620 33,0877 31,6840
Rentabilitatea capitalului propriu înainte de -90,4785 837,2137 120,3833
impozitare
Rentabilitatea capitalului propriu după impozitare -75,2242 696,7279 98,8214

Graficul următor prezintă evoluția cifrei de afaceri pentru compania INAMOSA ROMANIA S.R.L.
în perioada 2009 – 2012 Ron (mio):

CA
3

0
2009 2010 2011 2012
 38

Graficul următor prezintă evoluția datoriilor totale pentru compania INAMOSA ROMANIA S.R.L.
în perioada 2009 - 2012 Ron(mio):

14.5

14

13.5

13

12.5
Total datorii

12

11.5

11

10.5
2009 2010 2011 2012

Previziunile financiare sunt optimiste. Se are în vedere scăderea consumului și a costurilor

producției, atragerea de noi surse de finanțare pentru dezvoltare, reinvestirea profitului în sisteme de
irigații performante.
 39

Bibliografie
Băviță, Ilie, Contabilitate în agricultură, Ed. Contaplus, 2008
Popa, Ion, Fundamentele managementului organizației, Ed. Pro Universitaria, 2013
Pricop, Mihai, Abordări moderne în managementul și economia organizației,
Ed. Economică, 2004
Zahu, Letiția, Agricultura în economia României, Ed. Ceres, 2010
www.risco.ro
http://doingbusiness.ro