Sunteți pe pagina 1din 4

DEFINIREA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE COMUNITARE

Îngrijirea comunitară presupune implicare şi responsabilitate socială,


angajare şi devotament pentru oameni şi sănătatea lor.
Sănătate publică ca ştiinţă şi arta de a preveni îmbolnăvirile şi de a prelungi
viaţa îşi organizează eforturile în următoarele direcţii: controlul îmbolnăvirilor,
educarea în vederea păstrării igienei personale, organizarea de servicii medicale
şi de nursing pentru stabilirea diagnosticului şi aplicarea tratamentului
preventiv, dezvoltarea unui angrenaj social care să poată asigura fiecăruia un
standard de viaţă adecvat în vederea menţinerii stării de sănătate şi a creşterii
duratei de viaţă a individului.
Scopul îngrijirilor comunitare este de a promova spre binele oamenilor,
cel mai înalt nivel de funcţionare mintală, fizică şi socială.
 Conceptul de persoană se referă în sens larg la toate fiinţele omeneşti.
 Al doilea concept major îl reprezintă mediul, care include toţi factorii
care afectează oamenii din interior şi exterior.
 Al treilea concept major sănătatea, poate fi privită ca fiind într-o
continuă dinamică şi schimbare. Ea este dependentă de modul în care
individul se adaptează continuu la factorii de mediu şi de stres.
Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre activitatea
practică şi cuprind etapele de analiză, planificare, implementare şi evaluare pe
baza planului de nursing. Îngrijirea în comunitate trebuie să ofere confort şi
linişte , să ajute persoanele cu probleme de sănătate să-şi vindece corpul sau să-i
ajute să trăiască cu demnitate cu propriile infirmităţi.
Standarde pentru practica de nursing comunitar:
 Culegerea de date despre starea de sănătate a pacientului este continuă
şi sistematică.
 Diagnosticul de nursing derivă din datele culese.
 Planul de nursing include scopuri ce rezultă din diagnosticul de
nursing.
 Planul de nursing stabileşte priorităţile de îngrijire în funcţie de
diagnosticele de nursing.
 Intervenţia de nursing presupune şi participarea pacientului la
promovarea stării sale de sănătate, a recuperării şi menţinerii sale.
 Acţiunile de nursing ajută pacientul să-şi mărească potenţialul de
sănătate
 Progresul pacientului în atingerea scopurilor propuse este realizat prin
participarea comună a nursei şi a sa.
 Acţiunile de nursing implică evaluări repetate, stabilirea/reorientarea
priorităţilor, definirea noilor scopuri şi revizuirea permanentă a
planului de nursing.

1
Formele nursingului:
 Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate
indivizilor de toate vârstele.
 Ele se adresează vârstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilităţi,
bolnavilor aflaţi în covalescenţă care necesită îngrijiri de scurtă/lungă
durată.
 Ele pot fi specializate şi depind de natura şi dimensiunea nevoilor de
îngrijire ale pacientului.
Regulile nursingului comunitar:
 Nursing comunitar reprezintă o activitate bine stabilită, bazată pe
recunoaşterea nevoilor de îngrijire şi funcţionare pe bază de programe.
Ca o activitate ce are ca scop recunoşterea nevoilor de sănătate ale
comunităţii, nursingul este parte integrată a programelor de sănătate
publică.
 Agenţiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele şi
scopurile serviciilor lor.
 Un grup de cetăţeni activi, reprezentanţi ai comunităţii vor face parte
integrată din programul de nursing.
 Serviciilor de nursing comunitar li se permite să obţină informaşii cu
privire la resursele economice, culturale, sociale din aria de referinţă.
 În nursingul comunitar familia şi pacientul sunt parteneri ai echipei de
îngrijire.
 Educarea, promovarea sănătăţii şi sfătuirea pacientului, familiei,
comunităţii sunt părţi integrale ale nursingului comunitar.
 Asistenta este instruită profesional ca să lucreze ca furnizor de servicii
de sănătate în comunitate.
 În cadrul activităţii de nursing comunitar asistentei îi revine sarcina de
a face evaluări periodice de sănătate a comunităţii, a familiei, a
pacientului.
 Asistena comunitară este membru al echipei multidisciplinare. Pentru
buna funcţionare a echipei fiecare trebuie să recunoască contribuţia
celorlalţi ai echipei în atingerea scopurilor şi obiectivelor propuse, ce
constau în menţinerea stării de sănătate, siguranţă şi confort pentru
pacient şi comunitate.
 Asistenta comunitară desfăşoară activităţi de nursing la indicaţia
medicului responsabil de îngrijirea medicală şi de supervizarea
activităţilor.
 Activitatea de nursing a personalului este supervizată de un personal
calificat( asistenta şefă, directorul de nursing).
 Organizaţiile de nursing, agenţiile, elaborează permanent programe de
educaţie continuă pentru personalul de îngrijire.

2
 Asistenta comunitară este direct responsabilă de propria instruire
profesională periodică.
Îngrijirile la domiciliu:
 fac parte integrată din marea categorie a îngrijirilor comunitare şi ele
pot fi descrise ca îngrijiri şi ajutor acordat acasă, în familie, celor care
au nevoie. Scopul principal al acestui model de îngrijire este acela de
a face posibil ca oamenii să-şi menţină gradul de independenţă şi să-şi
continue viaţa acasă cât mai mult timp posibil.
 de obicei, asistenta comunitară îşi petrece majoritatea timpului de
lucru la domiciliul pacienţilor.
 volumul îngrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ, mai ales a
celor de tip geriatric, datorită îmbătrânirii populaţiei, majoritatea
rămaşi singuri acasă, a măririi incidenţei bolilor cronice, cu precădere
a cancerului şi a bolilor cardiovasculare, la care îmbunătăţirea
tratamentului, deşi a salvat multe vieţi, nu a împiedicat apariţia unui
număr important de sechele, dizabilităţi ce impun la rândul lor
semnificative intervenţii de reabilitare, resocializare.
Rolul familiei:
 Un membru important în acţiunea de îngrijire este familia,
reprezentată de orice persoană din grupul familial care ajută direct la
îngrijire sau care asistă pacientul la domiciliu în rezolvarea de către el
însuşi a nevoilor sale de autoservire şi de îngrijire, adică realizarea
igienei personale corespunzătoare, prepararea mâncării şi
administrarea medicaţiei. Ele rezolvă acest tip de nevoi până la sau
între vizitele personalului de specialitate.
 Scopurile pacientului sunt raportate la principiile îngrijirilor primare
privind creşterea gradului de independenţă. Asistentele care oferă
îngrijiri la domiciliu pot asista pacientul pentru a funcţiona la cel mai
bun nivel posibil, preîntâmpinând astfel dependenţa.
 În plus , se realizează prevenirea complicaţiilor posibile la persoanele
cu probleme cronice ca şi micşorarea riscurilor de recădere.
Complicaţiile ce pot apărea în cazul suferinţelor îndelungate pot fi
preîntâmpinate prin acordarea unor intervenţii adecvate la domiciliu.
 Bolile terminale pot fi monitorizate la domiciliu mai bine decât în
spital, dacă acest lucru este acceptat de pacient şi familia sa.

3
SCHIŢA REFERATULUI
„Definirea îngrijirilor de sănătate comunitare”

1. Îngrijirea comunitară presupune implicare şi responsabilitate socială,


angajare şi devotament pentru oameni şi sănătatea lor.
1.1. Scopul îngrijirilor comunitare este de a promova spre binele
oamenilor, cel mai înalt nivel de funcţionare mintală, fizică şi socială.
1.2. Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre
activitatea practică şi cuprind etapele de analiză, planificare,
implementare şi evaluare pe baza planului de nursing. Îngrijirea în
comunitate trebuie să ofere confort şi linişte , să ajute persoanele cu
probleme de sănătate să-şi vindece corpul sau să-i ajute să trăiască cu
demnitate cu propriile infirmităţi.
2. Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor
de toate vârstele.
2.1. Ele se adresează vârstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilităţi,
bolnavilor aflaţi în covalescenţă care necesită îngrijiri de scurtă/lungă
durată.
2.2. Ele pot fi specializate şi depind de natura şi dimensiunea nevoilor
de îngrijire ale pacientului.
3. Regulile nursingului comunitar
3.1. Nursing comunitar reprezintă o activitate bine stabilită, bazată pe
recunoaşterea nevoilor de îngrijire şi funcţionare pe bază de programe.
Ca o activitate ce are ca scop recunoşterea nevoilor de sănătate ale
comunităţii, nursingul este parte integrată a programelor de sănătate
publică.
3.2. Agenţiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele şi
scopurile serviciilor lor.
3.3. Un grup de cetăţeni activi, reprezentanţi ai comunităţii vor face
parte integrată din programul de nursing.
4. Îngrijirile la domiciliu
4.1. Fac parte integrată din marea categorie a îngrijirilor comunitare şi
ele pot fi descrise ca îngrijiri şi ajutor acordat acasă, în familie, celor
care au nevoie. Scopul principal al acestui model de îngrijire este
acela de a face posibil ca oamenii să-şi menţină gradul de
independenţă şi să-şi continue viaţa acasă cât mai mult timp posibil.
4.2. Volumul îngrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ, mai ales a
celor de tip geriatric, datorită îmbătrânirii populaţiei, majoritatea
rămaşi singuri acasă, a măririi incidenţei bolilor cronice, cu precădere
a cancerului şi a bolilor cardiovasculare, la care îmbunătăţirea
tratamentului, deşi a salvat multe vieţi, nu a împiedicat apariţia unui
număr important de sechele, dizabilităţi ce impun la rândul lor
semnificative intervenţii de reabilitare, resocializare.
4

S-ar putea să vă placă și