Eseu: ,,Atitudinea omului modern în faţa morţii,,

,,Moartea ne vorbeşte cu o voce profundă,

pentru a ne spune nimic,,

Paul Valery

Problema morţii reprezintă o temă constantă a gândirii umane, atrăgând persoane din diferite
domenii de activitate. De-a lungul istoriei, omul a lăsat mărturii palpabile ale vieţii şi morţii sale.
Oamenii au avut dintotdeauna o relaţie interesantă cu moartea. Moartea fiind cea din urmă care
le consumă acestora atât gândurile, cât şi vieţile. Aceasta este o constantă în istoria umanităţii ,
care a ridicat numeroase semne de întrebare tuturor civilizaţiilor.

Atitudinea omului modern faţă de moarte totuşi se schimbă odată cu trecerea timpului. Omul
modern percepe moartea într-un mod mai ignorant faţă de realitatea înconjurătoare, ca e un fel
de evadare. Refuză să se mai implice în aventurile vieţii şi caută un nou sens al vieţii sale, apar o
mulţime de semne de întrebare asupra vieţii. Iar odată cu dezvoltarea capacităţilor lui intelectuale
şi dezvoltarea identităţii sale, omul devine tot mai conştient de faptul morţii. Dacă înainte
moartea unui membru din familie se interpreta ca un eveniment de la sine într-o familie şi
inevitabil, acuma moartea se percepe ca un eveniment tragic şi distrugător pentru restul
membrilor.

Oamenii moderni care au necazul de a-şi pierde un membru al familiei sau dacă stau lângă
un membru pe patul de moarte, încearcă să ascundă adevărul faţă de acesta. Acest lucru se face
pentru ai ameliora starea pe moment a muribundului, să-i facă ultimele clipe ale vieţii mai
frumoase. Sentimentul de frică care îl trăieşte persoana pe patul de moarte trebuie să îi fie
ameliort. Frica ca o stare de excitate generalizată este expresie a fizicului dar şi a celei psihice şi
spirituale. Omul se teme de moarte, se simte necrotit, expus, fără putere şi depăşit de situaţie. În
acest moment nu se mai poate gândi decât la clipa când se va stinge din viaţă, astfel îi dispare şi
ultima speranţă pe care ar putea-o avea. Freud deasemenea afirma că frica de moarte este
secundară şi introduce ideea apariiei sale din sentimentul de vinovăţie.

Istorici iluştri ca Edgar Morin,Michel Vovelle, Philipe Aries, Moody, etc. Philippe Aries în
primul volum al său ,,Omul în faţa morţii,, abordează tema dată din perspectiva a trei ipostaze:
evul mediu, modernitate sau postmodernitatea. Aries afirmă că ,, în epoca modernă şi
contemporană s-a accentuat caracterul miraculos al presentimentelor considerate de acum
înainte drept superstiţii populare. Clasele culte nu mai sesizau semnele precursoare morţii, iar
modurile morţii de a se anunţa sunt toate miraculoase,,. În viziunea lui sunt două modalităţi de a
nu ne gândi la moarte: una aceea a civilizaţiei tehnice care refuză moartea şi opune sub semnul
tăcerii şi acea a civilizaţiilor tradiţionale, care ,,nu o resping, ci sunt în imposibilitatea de a se
gândi intens la ea, întrucât moartea este prea apropriată şi prea asimilată în viaţa cotidiană,,.

Moartea poate fi definită ca fenomen şi ca eveniment. Omul modern trebuie să o trateze mai
puţin tehnologic, şi mai mult în sens personal, ca pe o experienă a vieţii. Trecerea de la noţiunea
morţii la realitatea ei este prababil cel mai greu lucru pe care trebuie să-l realizăm, deoarece nu-l
percepem de multe ori ca un fenomen unic pentru fiecare din noi, şi un ultim drum în viaţă. Însă
dee multe ori ne gândim la ea ca la un proces de trecere în Împărăţia veşniciei, Împărăţia lui
Dumnezeu şi îi înţelegem adevărata faţă. Fiecare din noi tindem pe parcursul vieţii să facem
fapte bune şi să nu mergem în spatele Celui de sus, tindem ca să ajungem în raiul Lui Dumnezeu
după moarte. Majoritatea credincioşilor îşi doresc mântuirea în faţa Domnului. Iar biserica este
singura care oferă singurul răspuns valabil în faţa morţii şi ne face legătura cu Mântuitorul
nostrum de la începutul vieţii până la moarte. De-a lungul timpului, oamenii, pentru a-şi depăşi
neliniştile provocate de moarte, au apelat la discursul bisericii. Prin acest discurs se transmite că
moartea reprezintă trecerea din lumea deşertăciunilor, a păcatelor şi suferinţelor în lumea de
dincolo, lume a eternităţii. Un alt lucru la care apelau oamenii pentru depăşirea fricii în faţa
morţii este asocierea cu somnul.

Atitudinea în faţa morţii este diferită în cazul triumfului faţă de un inamic şi în cazul
pierderii unei persoane dragi, pierderii dureroase. Dar indiferent de cine eşti, ce rang ai nimeni
nu poate să evite acest fenomen negativist din viaţa sa personală.Pe fiecare ne poate bântui
teama, sentimentul de frică faţă de moarte. Iar ca forma de manifestare a regretului faţă de o
persoană pierdută din viaţă, omul modern a creat diferite forme de înmormântare şi doliu,
simboluri şi obiceiuri.

Continnuând asocierea dintre atitudinile faţă de moarte şi cea faţă de morţi, îi putem asocia
reapropierea răposatului, depăşirea fricii faţă de acesta. Un obicei sau practică care a apărut odată
cu modernizarea este urna cu cenuşă a celui răposat. Acest obicei poate fi considerat un mod de
apropiere a mortului. Iar alt simbol specific conceptului de moarte este cimitirul. Cimitirul
modern se reinventează, atât în spaţiu destinat celor morţi, cât şi în parc destinat celor vii.
Cimitirul în sine deţine funcţii importante în viaţa personală, a familiei şi a societăţii.

Încercarea eşuată a omului modern de a reduce suferinţa în faţa morţii a devenit paradoxal
credinţei în procesul de înţelegere a morţii prin mod raţional. Omul modern încearcă prin mai
multe moduri să îşi explice ce este moartea şi ce se întâmplă în urma acesteia. Până la urmă omul
modern în faţa morţii este mai raţional în ceea ce reprezintă moartea în sine. Dar indiferent cum
ar fi ea, fiecare persoană încearcă să evite interpretarea acesteia şi gândurile referitor la ea.