Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Termeni-cheie:

Mentalităţi – un mod de gândire specific unor anumite colectivităţi, a unei epoci, sau unui
anumit individ,

Viaţă privată – particulară, individuală, în opoziţie cu viaţa public. Ca un spaţiu familiar,


domestic sau ca o zonă de intimitate în care se retrage omul.

Viaţă cotidiană – viaţa de zi cu zi, obişnuită sau permanentă.

2. Comentaţi legătura: ,, Oameni ,,mici,, - Marea istorie.

Omul este măsura tuturor lucrurilor, a spus-o Protagoras. Fiecare individ îşi creează la nivel
ideatic propriul său univers pe măsura capacităţilor sale. Astfel, lumea însăşi este în continuă
prefacere, nu doar natura sa dar şi percepţiile sale despre cultură, experienţă, convingerile
fiecăruia etc. Omul este cel care creează diferenţele, prin felul fiecăruia de a percepe, de a
înţelege, de a cunoaşte realitatea.

Pe parcursul istoriei oamenii au avut o importanţă deosebit de mare. Datorită acestora sa


format istoria întregii omeniri, contribuind prin invenţiile sale, prin filosifiile lor, faptele lor ş.a.
Avem în istorie o mulţime de oameni simpli care au ajuns măreţi şi au realizat importante
descoperiri ce au dus la dezvoltarea oamenirii atât pe plan intelectual cât şi cel al aspectului fizic.

Un exemplu măreţ, care a marcat istoria omenirii şi şi-a adus contribuţia sa prin victoriile sale
remarcabile a fost marele domnitor al Moldovei Ştefan cel Mare. A domnit timp de 47 de ani,
domnie ce nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. Este cunoscut prin faimoasele lupte
împotriva Imperiului Otoman, Regatul Ungsriei şi cel al Poloniei dar şi pentru bisericile şi
mănăstirile construite în timpul dominiei sale, unele fiind astăzi în lista patrimoniului mondial.
Datorită valorilor, principiilor şi capacităţilor sale inedite de care a dat dovadă, Ştefan cel Mare a
rămas în istorie ca unul dintre oamenii însemnaţi care a construit o istorie măreaţă, proprie dar
importantă pentru întreaga omenire, îndeosebi spaţiul românesc.

În general valorile şi principiile au nevoie de oameni care să le întrupeze, formând oameni de


valoare, oameni intelectuali, măreţi care înşiră în urma lor o istorie aparte, deschid noi orizonturi.
Mai sunt însă şi alţi factori, sociali, politici şi economici care nu pot fi controlaţi , dar omul este
cel care poate conferi evenimentelor un anumit caracter şi o anumită direcţie. Cei care fac acest
lucru pot deveni adevărate simboluri pentru o idee sau eveniment. Aceste simboluri devin
oameni lideri care au întruchipat o mişcare şi inovaţii al căror geniu i-a făcut să creeze ceva
special, care ne-au adus lucruri pe care nu ni le-am putut imagina. Important este că indiferent de
este bărbat sau femeie, aceste personalităţi îşi pun amprenta asupra perioadei în care trăiesc.
Aceste personalităţi au făcut mai mult decât oricare alţii, pentru ca lumea în care trăim să fie aşa
cum este azi.

S-ar putea să vă placă și