FINANTE

NOTE DE CURS
-partea a III -a

Titular curs : lector univ.dr. Carmen Constantinescu

Facultate : Marketing
ASE Bucuresti

1
 ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA
În orice economie există mai multe categorii de persoane care au nevoie
de interventia statului pentru a-si continua existenta, activitatea sau pentru a
depasi anumite momente nefavorabile din viata. De exemplu, şomerii
reclamă lipsa sau insuficienţa veniturilor generata de lipsa unui loc de
munca, persoanele cu handicap cer servicii specifice si sprijin financiar,
copiii, tinerii sau bătrânii au nevoie de o sustinere deosebita, atat din punct
de vedere material, cat si social, persoanele cu nevoi speciale (copii
abandonaţi, cu probleme familiale sau de natură penală, etc fosti detinuti,
persoane de diferite etnii etc. ) isi doresc sa fie protejate si integrate in
societate, persoanele cu venituri reduse isi doresc accesul liber la servicii
medicale de baza, etc. Rezolvarea tuturor acestor probleme se realizeaza
prin masurile de asigurari sociale si de protectie/asistenta sociala.
Finanţarea acţiunilor de asistenţă socială se face colectiv, prin
intermediul impozitelor și taxelor plătite de către populatie, care se
depersonalizează la nivelul bugetelor publice sursă. Așadar, ȋntreaga
societate sprijină individul lipsit (din varii motive) de capacitatea de a-și
asigura un trai decent sau o stare bună de sănătate ori un mediu familial
care să-l protejeze și să-l sprijine. Asistenţa socială nu trebuie confundată cu
asigurarea socială, care vizeaza autoprotecţia individului, prin intermediul
unui sistemul public, ȋmpotriva riscurilor ce-i pot afecta capacitatea de
muncă, deci și cea de a genera veniturile necesare unui trai decent. Dacă
beneficiarii de asistenţă socială nu datorează nimic colectivităţii (statului)
pentru sprijinul care le este oferit, beneficiarii asigurărilor sociale sunt
obligaţi la plata unor contribuţii, pe baza cărora, ulterior, pot beneficia de
pensie, servicii medicale sau ajutor de șomaj.
Deci, vom distinge din punct de vedere al finanţării următoarele
legături: asistenţă sociala-impozit şi asigurare-cotizaţii (contribuţii).

2
 Asistenţa socială, în sens tradiţional, vizează acoperirea unor nevoi ale
persoanelor care reprezintă cazurile sociale, cum ar fi oamenii foarte săraci,
cei cu nevoi speciale, persoanele bolnave sau lipsite de protecţia familiei
(orfani, bătrâni, copii care cresc ȋn medii nepotrivite). Asistenţa socială vine
astfel ȋn ȋntâmpinarea unor nevoi individuale, particulare, care nu pot fi
satisfăcute decât cu ajutorul ȋntregii comunităţi. Aceste categorii speciale de
populaţie nu au o capacitate financiară care să le permita accesul la o serie
de bunuri sau servicii furnizate ȋn mod tradiţional de sectorul privat:
locuinţă, hrană, ȋmbrăcăminte, cultură, sau situaţia lor socială le impiedică
accesul la serviciile de educaţie sau sănătate, publice sau private. Asistenţa
este, prin excelenţă, organizată de către stat şi de către colectivităţile locale,
care trebuie să prevadă în bugetele lor sumele necesare acoperirii acestor
nevoi. Principala sursa de bani publici, atât la nivel central cât și local o
reprezintă impozitele şi taxele. Astfel, prin intermediul bugetelor publice are
loc redistribuirea banilor publici, de la plătitorii de impozite și taxe către
beneficiarii cheltuielilor publice, ȋnfăptuindu-se astfel dreptatea socială.
Persoanele plătitoare de impozite și taxe ȋși aduc astfel, prin intermediul
sistemului public, ȋn mod anonim și indirect, contribuţia la starea de bine și
echilibrarea ȋntregii societăţi. Acordarea bunurilor și serviciilor publice
cazurilor sociale nu este condiţionată de achitarea unor impozite și taxe sau a
vreunei categorii de contribuţie obligatorie, ȋnsă accesul la acestea necesită
ȋndeplinirea unor criterii stabilite de lege (de exemplu, ajutorul pentru
ȋncălzirea locuinţei este acordat acelor familii care nu dispun de un anumit
nivel al venitului mediu care revine fiecărui membru).
În România, serviciile de asistenţă socială au la bază fonduri specifice
prevăzute la nivelul Bugetului de Stat, cheltuite prin intermediul
ministerului de resort (ȋn prezent Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei
Sociale). Acesta distribuie sumele afectate instituţiilor publice din subordine
sau administraţiilor publice locale, care se ocupă direct de aceste probleme la
nivel local (case de bătrâni, orfelinate, cantine ale săracilor etc). Marea
3
majoritate a serviciilor publice de asistenţă socială sunt
descentralizate/deconcentrate, pe principul eficientizării cheltuirii banului
public. Delegarea de la nivel central la nivel local se bazează pe faptul că
autorităţile locale sunt mai apropiate de cetăţean decât autoritatile centrale,
cunoscând pentru fiecare potenţial beneficiar nivelul de vulnerabilitate
financiară sau socială.
Statul are un rol deosebit ȋn sprijinirea populaţiei care ȋntampină
probleme financiare, de sănătate, de integrare ȋn societate, de reintegrare
profesională, etc, ȋnsă sunt situaţii ȋn care nivelul ajutorului comunităţii este
insuficient. De exemplu, o persoană care nu mai are o bună capacitate de
muncă din cauza vârstei sau a unei boli va pierde o parte din venituri.
Societatea nu are cum să compenseze această pierdere la nivelul ȋntregii
populaţii lipsite de capacitatea de a produce venituri, presiunea pe bugetele
publice ar fi una prea mare. Astfel apare ideea autoprotecţiei financiare
ȋmpotriva riscului de boală, accident, reducerii capacităţii de munca,
pierderii locului de muncă din diverse motive. Economisirea pare a fi o
soluţie, ȋnsă un eveniment nefavorabil poate avea loc oricând iar individul se
poate afla ȋn situaţia ȋn care nu are suficiente fonduri la dispozitie să acopere
efectele riscului.
Astfel, pentru a se proteja împotriva riscului, tehnica clasică şi cea mai
eficientă în acelaşi timp este cea a asigurării.
Protejându-mă pe mine, protejez şi pe alţii! Similar asistenţei sociale, și
asigurările funcţionează pe principiul solidarităţii, al mutualităţii, ȋnsă la
nivelul unei comunităţi restrânse comparativ cu populaţia ȋntregii ţări, către
care este deschis sistemul asistenţei sociale. Funcţie de caracteristicile
comunităţii și condiţiile de acces la protecţia faţă de realizarea unui risc
asigurat, ȋntâlnim asigurări private și asigurări sociale/publice.
Asigurările private sunt gestionate de către companiile de asigurări și
se ȋncheie pe o piaţă concurenţială legiferată. Scopul acestei ramuri
financiare a economiei este obţinerea de profit. Preluarea riscului se face
4
contra cost, tariful serviciului de asigurare numindu-se primă de asigurare.
Marea majoritate a acestor asigurări sunt opţionale/facultative, adica
incheirea lor ţine de preferinţele individului, de existenţa unei motivaţii, de
gradul de informare dar și de posibilităţile financiare. De exemplu,
asigurarea de deces poate fi ȋncheiată de o persoană care se gândește la
viitorul financiar al familiei după dispariţia sa și care dispune de resursele
financiare ȋncheierii acesteia. Cu cât plăţile către societatea de asigurări ȋn
contul asigurării ȋncheiate vor fi mai mari, cu atât și fondul disponibil (dacă
se ȋndeplinesc anumite condiţii contractuale) beneficiarilor asigurării
(urmașilor) va fi mai mare. Prestaţiile companiilor de asigurări ȋn contul
beneficiarilor asigurărilor private sunt numite indemnizaţii de asigurare,
acestea putând lua forma numerarului sau a unor bunuri sau servicii a căror
contravaloare este suportată de către asigurător.
Asigurarile sociale sunt administrate de către instituţii ale statului și
reprezintă o formă specială de protecţie pe care societatea o acordă
membrilor săi, o modalitate de sprijin care contracarează ȋn principal
efectele riscurilor economice dar și ale altor riscuri/evenimente a căror
producere are și efecte de natură financiară (pierderea veniturilor din cauza
îmbolnăvirilor, reducerea capacităţii de muncă la vârste înaintate). Această
formă de protecţie este bazată pe contribuţiile sociale plătite de membrii
comunităţii care obţin diverse categorii de venituri, către bugetele pentru
pensii, sănătate sau șomaj. Dacă ȋn cazul asigurărilor private mărimea
primelor de asigurare ţine de capacitatea și de disponibilitatea de plată a
asiguratului, indemnizaţiile de asigurare fiind proporţionale cu acestea, ȋn
cazul asigurărilor sociale mărimea contribuţiilor se stabilește prin lege,
existând plafoane valorice respectiv categorii de venituri pentru care
asigurarea este obligatorie sau opţională.
În cazul asigurărilor private se constituie fonduri individuale,
personale, care, la ȋndeplinirea condiţiilor impuse prin contract (ȋmplinirea
unei anumite vârste, apariţia unei boli, realizarea unui accident, pierderea
5
locului de muncă, reducerea veniturilor) revin asiguratului sau unei alte
persoane desemnate sau sunt utilizate pentru prestarea unor servicii de care
beneficiază asiguratul (cum ar fi cele medicale). În schimb, ȋn cazul
asigurărilor sociale, contribuţiile se plătesc conform legii, fără siguranţa că
se va beneficia vreodată de pe urma acestora. Astfel, sunt cazuri ȋn care
indivizii plătesc contribuţiile pentru serviciile publice de sănătate doar
pentru că sunt obligatorii, apelând ȋn schimb la sistemul privat de sănătate
pentru că nu au ȋncredere ȋn calitatea serviciilor publice de profil. Sau, ȋn
cazul contribuţiilor pentru pensii, sunt cazuri ȋn care asiguraţii le achită pe
ȋntrega durată a vieţii active dar nu apucă să se bucure de pensie, decesul
survenind ȋnainte de vârsta de pensionare sau la puţin timp după eveniment.
Prin urmare, din punct de vedere personal, toate sumele de bani cedate
statului pot fi confiderate pierdute.
Într-adevăr, privite din punct de vedere al beneficiului individual,
asigurările private sunt preferabile. Însă, din prisma beneficiului colectiv, și
asigurările sociale sunt necesare, ȋntrucât au rolul de a echilibra societatea,
prin sprijinul reciproc pe care și-l acordă membrii colectivitatii prin
intermediul bugetelor publice și a instituţiilor publice de profil. Accesul la
servicii publice de sănătate, de exemplu, pentru multe categorii de populaţie
(șomeri, deţinuţi, copii) nu este condiţionat de plata contribuţiilor sociale
specifice. Sumele aferente puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii au drept
sursă transferurile de la bugetul de stat ( la formarea căruia contribuie ȋn
principal plătitorii de impozite și taxe, care se pot identifica sau nu cu
beneficiarii serviciilor publice de sănătate) sau bugetul asigurărilor de
sănătate (la care contribuie persoanele care realizează anumite categorii de
venituri). Putem astfel concluziona faptul că nu toate persoanele fizice
obligate prin lege la plata contribuţiilor pentru sănătate beneficiază de
servicii de profil la un nivel valoric similar plăţilor efectuate pe parcursul
perioadei lor active. Similar putem discuta si despre pensiile publice.
Salariaţii nu au un beneficiu direct de pe urma contribuţiilor plătite la
6
bugetul asigurărilor sociale de stat. Acestea sunt folosite pentru plata
pensiilor curente. Ulterior, pe baza contribuţiilor, la ȋndeplinirea condiţiilor
pentru pensionare, indivizilor li se stabilește, funcţie de anumite criterii,
printre care și mărimea veniturilor din care au fost retinute contribuţiile
specifice, un anumit cuantum pentru o pensie viageră, care va fi ȋn sarcina
generatiei active din perioada ȋn care se acordă pensia. Așadar, și ȋn acest
caz, solidaritatea socială și beneficiul personal se ȋntrepătrund, primând ȋnsă
solidaritatea socială. Beneficiul personal este ȋnsă unul posibil, indirect și
bazat pe puterea contributivă a generaţiei active. În schimb, ȋn cazul
asigurării private, asiguratul deţine ȋntreg controlul asupra sumelor plătite
drept prime de asigurare și al celor ȋncasate sub formă de indemnizaţie de
asigurare.

A)ASIGURARILE SOCIALE IN ROMANIA

În România sistemul asigurărilor sociale implică un ansamablu de
contribuţii obligatorii care se concentrează la nivelul Bugetului Asigurărilor
sociale de stat, Fondului Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate și
Bugetului pentru Şomaj. Prin intermediul ordonatorilor principali de
credite, precum Casa Natională de Pensii, Ministerul Muncii, Familiei și
Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, etc. fondurile
sunt distribuite către instituţiile publice locale de resort, de unde sunt
repartizate pe beneficiari sub formă bănească sau de bunuri și servicii.
Sistemul de asigurări sociale din România cuprinde:
1. asigurarile sociale de stat, care au in componenta:
a) pensiile:
-pensia pentru limita de varsta;
-pensia anticipata;
-pensia de invaliditate;

7
 -pensia minima garantata ( un ajutor social oferit persoanelor cu pensie
foarte mica, pentru a atinge plafonul de pensie minim stabilit prin lege).
b) ajutorul pentru deces.
2. asigurarile sociale de sanatate care cuprind:
a) servicii medicale si produse specifice;
b) concedii si indemnizatii asimilate, cum ar fi concediul de maternitate,
concediul pentru incapacitate temporara de munca, concediul pentru risc
maternal, carantina etc.
3. asigurarile de somaj, care presupun:
a)indemnizatia pentru somaj;
b)stimulente oferite angajatorilor si somerilor, fie sub forma de subventii
fie sub forma accesului la o finantare in conditii de dobanda avantajoasa.

1.Asigurarile pentru pensii

Pensiile constituie principala formă de asigurări sociale din ţara noastră.
Sistemul de pensii din România se prezintă astfel:
a. Pilonul I, cuprinde pensiile publice sau de stat, adică pensia pentru
limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de
urmaş, pensia de invaliditate şi pensia minimă garantată.
b. Pilonul II, cuprinde pensiile obligatorii administrate privat (Legea
nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, modificată şi
completată de Legea nr. 23/2007).
c. Pilonul III, cuprinde pensiile facultative administrate privat (Legea
204/2006 privind pensiile facultative).
Colectarea contribuţiilor la sistemul de pensii facultative administrate
privat se face începând cu luna iunie 2007.
d. Pensii de serviciu. Beneficiază de pensii de serviciu personalul
diplomatic şi consular, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă
acestea, funcţionarii publici parlamentari, deputaţii şi senatorii,
8
 personalul aeronautic civil navigant profesionist şi personalul Curţii de
Conturi.
În România funcţionează şi sisteme de pensii neintegrate sistemului
public, cum sunt: pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale
poliţiştilor, pensiile militare de stat, pensiile şi alte drepturi de asigurări
sociale ale avocaţilor.
a) PILONUL I de pensii
Pensia pentru limită de vârstă
Obţinerea acestei pensii este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii
legate de îndeplinirea vârstei standard de pensionare şi realizarea stagiului
minim de cotizare in privinta platii contributiilor obligatorii de asigurari sociale
de stat. Durata stagiului minim de cotizare este de15 ani iar varsta standard de
pensionare este de 63 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati. Stagiul
complet de cotizare este de 35 ani, atât pentru femei cât şi pentru barbati.
Pentru toate categoriile de pensionari vârsta standard de pensionare poate
fi redusă pentru:
 lucrul în condiţii deosebite*;
 lucrul în condiţii speciale**;
 lucrul în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat.
*Condiţiile de muncă deosebite reprezinta acele locuri de munca care, in mod
permanent sau in anumite perioade, pot afecta esential capacitatea de munca a
asiguratilor datorita gradului mare de expunere la risc. Locurile de munca in
conditii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de munca sau, in cazul in
care nu se incheie contracte colective de munca, prin decizia organului de
conducere legal constituit. Locurile de munca in conditii deosebite implica faptul
ca existent zgomotului, a noxelor, a presiunii, a radiatiilor etc peste limitele
prevazute in normele legale afecteaza organismal, cu efecte asupra cresterii
morbiditatii la locul de munca in urma bolilor profesionale.
**Locurile de munca in conditii speciale sunt definite ca fiind locurile de munca
unde gradul de expunere la factorii de risc profesional poate conduce in timp la
9
imbolnaviri profesionale, la comportamente riscante in activitate, cu consecinte
grave asupra securitatii si sanatatii in munca a asiguratilor. Printre locurile de
munca incadrate conform legii in conditii speciale se afla si
urmatoarele:unitatile miniere, pentru personalul care isi desfasoara activitatea
in subteran cel putin 50% din timpul normal de munca in luna respectiva;
activitatile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime
nucleare, zonele I si II de expunere la radiatii; unele activitati din domeniul
apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale; aviatia civila, pentru
personalul navigant;anumite domenii de activitate artistica : balerini, acrobati,
cascadori etc;
In cazul in care cererea de pensionare este anticipata varstei standard de
pensionare sau stagiului minim de pensionare, se aplica penalizari care
diminueaza cuantumul pensiei.
b) PILONUL II de pensii
Aceasta categorie de pensie este obligatorie pentru persoanele care
contribuie la sistemul public de . Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a
contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia
de asigurări sociale CAS (contributia pentru pensia publica, actualmente 25%
din venitul salarial brut al unui angajat). In fapt, din cota CAS, un procent X%
se aloca fondului privat de pensie obligatorie iar un procent Y% se aloca
sistemului public de pensie.
La momentul începerii activităţii de colectare, respectiv, în anul 2008,
cuantumul contribuţiei a fost de 2% din baza de calcul. Cota de contribuţie
maxima defalcata din CAS a fost propusa la 6%, cu o creştere de 0,5 puncte
procentuale pe an, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an. Pentru anul
2019, cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este
similara celei din 2018, adica de 3,75% din cei 25% care reprezinta CAS datorat
de catre angajat ( a scazut de la 5,1%, cat se datora in 2017, cand contributia
CAS datorata de angajat era doar de 10,5% din venitul sau brut din salarii).

10
2. Asigurarile de sanatate
Asigurarile sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a
ocrotirii sănătăţii populaţiei asigurand accesul la un pachet de servicii de bază
pentru asiguraţi. Simultan, in Romania funcţioneaza şi alte forme de asigurare
a sănătăţii , oferite de organismele de asigurare autorizate la care persoanele
adera in mod voluntar. Asigurarea complementară sau suplimentară de
sănătate poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă
serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate iar achitarea costului
aferent acesteia nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea
socială de sănătate in situatiile prevazute de lege.
Trebuie de precizat insa faptul ca nu doar persoanele care platesc
contributia pentru sanatate au calitatea de asigurati, existand si categorii care
beneficiaza de asigurare fara a avea obligatii contributive, stabilite pe principii
de protectie si echitate sociala (copiii, de exemplu) sau categorii in cazul carora
contributiile de asigurari sunt platite din alte surse decat cele proprii (militarii,
detinutii, mamele aflate in concediu pentru cresterea copilului, refugiatii).
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii
medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial
endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizări,
monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, în
cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin lege.
Din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se finanteaza
servicii prestate catre asiguratii sistemului public de asigurari sociale de
sanatate, principalele categorii fiind:
1) Servicii medicale profilactice
2) Servicii medicale curative
3) Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace
terapeutice.
In ceea ce priveste concediul si indemnizatiile de sanatate, concediul
pentru incapacitatea temporara de munca si indemnizatia aferenta de munca
11
reprezinta cea mai intalnita forma de sprijin, fiind conditionata de platile
angajatorului sub forma contributiei asiguratorii pentru munca timp de cel
putin 12 luni inainte de producerea evenimentului generator.
Indemnizatia primita de asigurat se suporta astfel:
1) de catre angajator, din prima zi pana in a 5-a zi de incapacitate temporara de
munca;
2) din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, finantat
in acest scop cu 40% din contributia asiguratorie pentru munca, datorata de
angajatori (2,25% din fondul brut de salarii). Platile incep din ziua urmatoare
celor fixate pentru angajator si pana la data incetarii incapacitatii temporare
de munca a asiguratului sau a pensionarii acestuia;
Durata de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de
munca este de cel mult 183 de zile in interval de un an, socotita din prima zi de
imbolnavire. Cuantumul brut lunar al indemnizatiei pentru incapacitate
temporara de munca se determina prin aplicarea procentului de 75% asupra
salariului mediu brut aferent celor 6 luni precedente evenimentului care a
generat incapacitatea temporarade munca.

3.Asigurarile de somaj
Somerul este acea persoana care este în căutarea unui loc de muncă (de la
vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare),
avand o stare de sănătate şi capacitate fizica şi psihica care o fac aptă pentru
prestarea unei munci si care nu are loc de muncă sau nu realizează venituri ori,
daca le realizează, acestea provin din activităţi autorizate potrivit legii si sunt
inferioare nivelului indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj
şi stimulării ocupării forţei de muncă. In plus, persoana trebuie sa fie
disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un
loc de muncă. In categoria somerilor intra persoanele carora le-au încetat
raporturile de muncă din motive neimputabile lor, cele care au încetat
activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, ulterior, au
12
redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă, dar si
absolvenţii instituţiilor de învăţământ sau ai scolilor speciale pentru persoanele
cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de
la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii
profesionale.
Somerii beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă au un stagiu de
cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergătoare datei
înregistrării cererii pentru obtinerea acesteia (stagiul de cotizare se refera la
perioada in care s-a platit contributia asiguratorie pentru munca CAM sau,
conform vechii legislatii, contributia pentru somaj. 20% din CAM este distribuit
catre bugetul asigurarilor pentru somaj.)
Intervalul de acordare si marimea indemnizatiei difera in functie de
marimea stagiului de cotizare si de marimea veniturilor la care s-a raportat
contributia obligatorie aferenta.
Somerilor proaspat absolventi li se acorda indemnizatie de somaj pe o
perioadă de 6 luni. Suma lunară este fixa si reprezintă 50% din valoarea
indicatorului social de referinţă, în vigoare la data stabilirii acesteia (500 lei in
prezent). Indemnizaţia de şomaj de acest tip se acorda şomerilor o singura data,
pentru fiecare forma de învăţământ absolvită.
Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj persoanele care, la data
solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului
studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de
formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.Nu
beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării
dreptului, urmează o forma de învăţământ.

B. ASISTENTA SOCIALA IN ROMANIA

Beneficiile de asistenţă socială, componentă a sistemului naţional de
protecţie socială, sunt măsuri de redistribuţie financiară destinate persoanelor
sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, iar
13
serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate
pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau
comunităţilor, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate ori dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea
coeziunii sociale. Principalele tipuri de beneficii de asistenţă socială acordate
ţintit anumitor categorii de beneficiari sunt următoarele: ajutorul social,
ajutorul  pentru încălzire, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia de stat
pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie
(un venit suplimentar acordat parintelui care are in ingrijire copilul cu varsta
pana in doi –deci primeste indemnizatie pentru cresterea copilului- pentru
intoarcerea anticipata la serviciu), sprijinul financiar acordat persoanelor cu
handicap.
Principalele criterii pe baza cărora se acordă beneficiile de asistenţă socială
sunt:
a) evaluarea contextului familial;
b) veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;
c) condiţiile de locuire;
d) starea de sănătate şi gradul de independent/dependenta.
Sistemul asistentei sociale implica, de asemenea, si o serie de servicii cu
caracter social care raspund nevoilor sociale, precum şi celor speciale,
individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate,
prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii
sociale şi creşterii calităţii vieţii. Serviciile sociale sunt de interes general şi se
organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul
activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de
beneficiari, fiind impartite in :
-       servicii de îngrijire personală;
-       servicii de recuperare/reabilitare;
-       servicii de inserţie/reinserţie socială.
Serviciile sociale sunt destinate/adresate următoarelor categorii de beneficiari :
14
-       copilului şi/sau familiei;
-       persoanelor cu dizabilităţi;
-       persoanelor vârstnice;
-       victimelor violenţei în familie;
-       persoanelor fără adăpost;
-       persoanelor cu diferite adicţii (consum de alcool, droguri, alte substanţe
toxice, internet, jocuri de noroc etc.);
-       victimelor traficului de persoane;
-       persoanelor private de libertate;
-       persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de
libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune;
-       persoanelor cu afecţiuni psihice;
-       persoanelor din comunităţi izolate;
-       şomerilor de lungă durată.

15