Subiectul I, B-Testul 6

Comunicarea reprezintă baza oricărei relații indiferent de natura

acesteia. Legăturile interumane se pot realiza prin diverse metode:
corespondență, iar în aceste timpuri moderne prin videocall, unde există
oportunitatea de a vedea persoana cu care se realizează conexiunea la
distanță.

În opinia mea, una dintre cele mai importante legături ce are nevoie
de investiție emoțională din partea ambelor părți este cea afectivă. Distanța
nu reprezintă un impediment în menținerea acestei legături.

În primul rând, există o mulțime de instrumente de comunicare ce

creează posibilitatea întreținerii unei relații. Încă din cele mai vechi timpuri
s-a încercat comunicarea la distanță: focul, fumul, astfel se dădeau mesaje
în caz de pericol. Cu trecerea timpului, mijloacele de comunicare s-au
dezvoltat, de la torțele aprinse, până la scrisorile trimise prin porumbei și
chiar telegraful optic. Afectivitatea reprezintă unul dintre motivele pentru
care omul păstrează legătura la distanță. Spre exemplu, Mihai Eminescu își
confesează iubirea pentru Veronica, prin intermediul unei scrisori, ulterior
publicată sub numele “orespondență inedită Mihai Eminescu-Veronica
Micle”. Mihai Eminescu păstrează vie flacăra iubirii, menținând astfel
relația în ciuda distanței.

În al doilea rând, în aceste vremuri în care tehnologia este foarte

avansată, piedicile aproape dispar. Conferințele video, apelurile vocale,
chiar și brățările inteligente, formează mijloacele de comunicare
interumană. Diferitele evenimente din această perioadă ne-au arătat cât de
importantă este comunicarea pentru întreținerea unei relații. Astfel se
doboară virtual bariera dintre oameni, încercându-se menținerea
legăturilor affective. Distanța impusă nu ar trebui să afecteze relaționarea,
din contră aceasta încearcă să arate cât de importantă este prezența ei.

În concluzie, legăturile afective au nevoie de un singur lucru pentru a

putea funcționa: implicare, deoarece există multiple moduri de conectare la
distanță.
 Subiectul II
Rolul notațiilor autorului este acela de a crea imaginea ca fiind una
pragmatic, reală. Astfel se precizează atât timpul acțiunii: “Scena se petrece
în anul 1896”, cât și elementele de décor ce au rolul de a familiariza cadrul
prezentat: “Salonul unor oameni cu stare din vremea aceea. Un pian, un
palmier în hârdău. În dreptul ferestrelor cu draperii de catifea cu ciucuri,
fotolii, canapea; pe masa, fructieră cu cărți de vizită...”

Didascaliile prezente după numele personajelor –notatie specifica

genului dramatic- au și acesta un rol foarte important pentru actori, îi
orientează în spațiu: “cu spatele la sală, cântă la pian.” și conturează
aspectul acestora prin vestimentație: "E îmbrăcată cu o bluză cu dantele, cu
mânecă lungă și o fustă creată la spate, peste un mic turnel, cordon lat.
Părul strâns în coc și lăsat pe frunte…”

Scenă se continuă cu precizarea: “Pe stradă răsună un trap de cal și

zgomot de trăsură.”, astfel se creează un nou context ce deschide
următoarea scenă.