Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sinteze Matematice - Algebra, Geometrie, Analiza Matematica (Adrian Stan)
Sinteze Matematice - Algebra, Geometrie, Analiza Matematica (Adrian Stan)
Adrian Stan
2. Fracţii
ab abc
-Fracţii zecimale finite: a, b = ; a, bc = ;
10 100
-Fracţii zecimale periodice:-
ab − a abc − a
simple: a, (b) = ; a, (bc) = ;
9 99
abc − ab abcd − ab
mixte: a, b(c ) = ; a, b(cd ) = ;
90 990
3.. Rapoarte şi proporţii
a a a⋅n
se numeste raport ∀b ≠ 0; = = k, n ∈ Q* ,
b b b⋅ n
k se numeşte coeficient de proporţionalitate ;
Proprietatea fundamentală a proporţiilor:
a c
= ⇒a⋅ d = b⋅ c
b d
4. Proporţii derivate:
⎧ b d d c a b
⎪ = sau = sau =
a c b a c d
⎪
a c ⎪ a c a ± b c ± d
= ⇒ ⎨ = sau =
b d ⎪ a ± b c ± d b d
⎪ a a + c a a − c a2 c2
⎪ = sau = sau = .
⎩ b b + d b b − d b 2
d 2
2
5. Sir de rapoarte egale:
a1 a a a + a 2 + a 3 + .... + a n ;
= 2 = ......... = n = 1
b1 b2 bn b1 + b 2 + b 3 + ..... + b n
(a 1 , a 2 , a 3 ,...... a n )şi (b 1 , b 2 , b 3 ,.... b n ) sunt direct
a1 a 2 a
proporţionale ⇔ = = .. = n = k .
b1 b2 bn
(a 1 , a 2 , a 3 ,...... a n )şi (b 1 , b 2 , b 3 ,.... b n ) sunt invers
proporţionale ⇔ a1 ⋅ b1 = a 2 ⋅ b2 = .. = a n ⋅ bn
1. a ≥ 0, ∀a ∈ R ; 2. a = 0, ⇔ a = 0;
3. a = −a, ∀a ∈ R ; 4. a = b, ⇔ a = ±b ;
a a
5. a ⋅b = a ⋅ b ; 6. = ;
b b
7. a − b ≤ a±b ≤ a + b ;
8. x = a, ⇒ x = ± a, a〉 0 ;
9. x ≤ a, ⇔ x ∈ [− a, a], a〉 0 ;
7. Reguli de calcul în R
1. (a + b ) = a 2 + 2ab + b 2 ;
2
2. (a − b ) = a 2 − 2ab + b 2 ;
2
3. (a+b)(a-b= a 2 -b 2 ;
3
4. (a + b + c ) = a 2 + b 2 + c 2 + 2ab + 2bc + 2ca
2
5. (a + b ) = a 3 + 3a 2 b + 3ab 2 + b 3 ;
3
6. (a − b ) = a 3 − 3a 2 b + 3ab 2 − b 3 ;
3
7. a 3 − b 3 = (a − b)(a 2 + ab + b 2 ) ;
8. a 3 + b 3 = (a + b)(a 2 − ab + b 2 ) .
a n def a ⋅ a ⋅ a ⋅ ......⋅ a
n factori
1. a o = 1; a1 = a;0 n = 0; 5. ( a m ) n = a m ⋅ n
1
2. a m + n = a m ⋅ a n 6. a − n = ,a ≠ 0
an
n
⎛a⎞ an
3. ( a ⋅ b ) = a ⋅ b
n n n
7. ⎜ ⎟ = n , b ≠ 0
⎝b⎠ b
am
4. n
= am−n ; a ≠ 0 8. a m = a n ⇔ m = n.
a
4
10. Medii
x+ y
Media aritmetică m a =
2
Media geometrică m g = x ⋅ y
p⋅x+q⋅ y
Media ponderată m p = ; p, q − ponderile
p+q
2 2 xy
Media armonică m h = = .
1 1 x+ y
+
x y
Inegalitatea mediilor
2 xy x+ y
≤ xy ≤
x+ y 2
11. Ecuaţii
b
a ⋅ x + b = 0 ⇒ x = − ,a ≠ 0
a
x2 = a ⇒ x = ± a , a ≥ 0 ;
− b ± b 2 − 4ac
a ⋅ x 2 + b ⋅ x + c = 0 ⇒ x1, 2 = .
2a
a ≠ 0, b 2 − 4ac ≥ 0.
x = a, a ≥ 0 ⇒ x = ± a.
x = a, a ≥ 0 ⇒ x = a 2
[x] = a ⇒ a ≤ x〈 a + 1 ⇔ x ∈ [a, a + 1) .
12. Procente
p
p % din N = ⋅N
100
5
S ⋅ p⋅n
D= …. Dobânda obţinută prin depunerea la bancă a unei
100 ⋅ 12
sume S de bani pe o perioadă de n luni cu procentul p al dobândei
anuale acordate de bancă .
Cât la sută reprezintă numărul a din N.
a ⋅ 100
x % din N =a ⇒ x = .
N
4. [x + k ] = k + [x ] , ∀k ∈ Z , x ∈ R
5. {x + k } = {x}, ∀x ∈ R , ∀k ∈ Z
9. [x + y ] ≥ [x ] + [ y ] , ∀x, y ∈ R
6
2. Inegalităţi
1. a > 1 a k −1 < a k ∀ k ≥ 1
a ∈ (0,1) a k < a k −1 ∀ k ≥ 1
2. 0 < a ≤ b ⇒ (a m − b m )(a n − b n ) ≥ 0 ∀ m, n ∈ N
1 1
3. a + ≥ 2 (∀) a > 0 a + ≤ −2 ∀ a < 0.
a a
1 1
4. < = k - k −1
2 k k + k −1
1 1
> = k +1- k .
2 k k + k +1
2
a2 + b2 ⎛a+b⎞
5. ≥ ⎜ ⎟ ≥ ab ∀ a, b ∈ R
2 ⎝ 2 ⎠
a2 + b2 a+b 2
6. ≥ ≥ ab ≥ , ∀ a, b > 0
a+b 2 1 1
+
a b
7. a 2 + b 2 + c 2 ≥ ab + bc + ca ∀ a, b, c ∈ R
( )
8. 3 a 2 + b 2 + c 2 ≥ (a + b + c ) ∀a, b, c ∈ R
2
a 2 + b2 + c2 1
9. ≥ (a + b + c ) ∀ a, b, c ∈ R
a+b+c 3
10. a + b + c ≥
3
3
(
a + b + c ∀a, b, c ≥ 0 )
( )
11. (n − 1) a12 + ... + an2 ≥ 2(a1a2 + ...a1an + a2 a3 + ... + an −1an )
(
12. n a + ... + a
2
1
2
n ) ≥ (a 1 + ... + a n ) , ∀ n ∈ N
2
2
a n + bn ⎛ a + b ⎞
13. ≥⎜ ⎟ , ∀n ∈ N , a, b > 0.
2 ⎝ 2 ⎠
a a a+r
14. 0 < < 2 ⇒ < , ∀r > 0.
b b b+r
a a a+r
1< ⇒ > , ∀r > 0
b b b+r
7
15. x ≤ a (a > 0 ) ⇔ − a ≤ x ≤ a.
16. a ± b ≤ a + b , a, b ∈ R sauC .
17. a1 ± a 2 ± ... ± a n ≤ a1 + ... + a n , in R sau C .
18. a − b ≤ a − b in R sau C .
1 1 1 1 1
19. = ≤ = −
n 2
n ⋅ n (n − 1)n n − 1 n
1 1 1 1
< = −
n! (n − 1)n n − 1 n
m
20. a, b ∈ Z , m, n ∈ Z , ∉ Q ⇒ ma 2 − nb 2 ≥ 1.
n
21. Numerele pozitive a, b, c pot fi lungimile laturilor unui triunghi
dacă şi numai dacă ∃ x, y, z ∈ R+* a.i
a = y + z , b = x + z, c = x + y.
a −b
⎛a⎞
22. ⎜ ⎟ ≥ 1 a ≠ b ∀ a, b > 0 ,
⎝b⎠
a+b b+c c+a
23. a, b, c ∈ R+* ⇒ + + ≥ 6.
c a b
24. Dacă x1 ,..., x n ≥ 0 si x1 + ... + x n = k constant atunci produsul
k
x 2 ⋅ x 2 ...x n e maxim când x1 = ... = x n = .
n
n
25. Dacă. x1 ,..., xn < 0 si ∏
i =1
xi = k constant ⇒ x1 + ... + x n e
8
27. Teorema lui Jensen:
⎛ x1 + x2 ⎞ f ( x1 ) + f ( x2 )
Dacă f : Ι → R, (Ι interval) si f ⎜ ⎟ ≤ (≥ )
⎝ 2 ⎠ 2
⎛ x + ... + xn ⎞ f ( x1 ) + ... + f ( xn )
∀x1 , x2 ∈ Ι ⇒ f ⎜ 2 ⎟ ≤ (≥ )
⎝ n ⎠ n
∀xi ∈ Ι , i = 1, n.
n a1 + ... + a n
28. Inegalitatea mediilor ≤ n a1 ...a n ≤ .
1 1 n
+ ... +
a1 an
⎛1 1 ⎞
29. (a1 + a 2 + ... + a n )⎜⎜ + ... + ⎟⎟ ≥ n 2 . ∀ ai ≥ 0, i = 1, n.
⎝ a1 an ⎠
egalitate când ai = aj , ∀i, j = 1, n.
30. Inegalitatea lui Cauchy-Buniakowsky-Schwartz.
(a + ... + an2 )(b12 + ... + bn2 ) ≥ (a1b1 + ... + anbn ) ∀ai , bi ∈ R.
2
1
2
ai aj
31. Inegalitatea mediilor generalizate: " =" ⇔ = .
bi bj
1 1
⎛ a1α + ... + anα ⎞ α ⎛ a1β + ... + anβ ⎞β
⎜⎜ ⎟⎟ ≥ ⎜⎜ ⎟⎟ , ∀ai , bi ∈ R+ ,α ≥ β ,
⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠
α , β ∈ R.
⇓
1
⎛ a + ... + a
2 2
⎞2 a + ... + a n
32. ⎜⎜ 1 n
⎟⎟ ≥ 1
⎝ n ⎠ n
33.Inegalitatea lui Bernoulli:
(1 + a )n ≥ 1 + na, a ≥ −1, ∀n ∈ N .
9
3.Mulţimi. Operaţii cu mulţimi.
11
4. Progresii
1. Şiruri
12
2. Progresii aritmetice
13
4. Progresii geometrice
1. Relaţia de recurenţă : b n +1 = b n ⋅ q , ∀ n ≥ 1
2. b1,b2, … bn-1, bn, bn+1 sunt termenii unei progresii geometrice cu
termeni pozitivi ⇔ bn = b n −1 ⋅ b n + 1
n −1
3. Termenul general este dat de : b n = b1 ⋅ q
4. Produsul oricaror doi termeni egal departati de extremi este egal
cu produsul extremilor
bk ⋅ bn − k +1 = b1 ⋅ bn
5. Suma primilor n termeni ai unei progresii geometrice :
1− qn
Sn = b1 ⋅
1− q
6. Şirul termenilor unei progresii geometrice :
b1 , b1 ⋅ q, b1 ⋅ q 2 ,...b1 ⋅ q n ,....
14
5. Funcţii
I. Fie ƒ: A→B.
1) Funcţia ƒ este injectivă,dacă
∀ x,y ∈A, x≠ y=>ƒ(x)≠ ƒ(y).
2) Funcţia ƒ este injectivă,dacă din ƒ(x)=ƒ(y) =>x=y.
3) Funcţia f este injectivă, dacă orice paralelă la axa 0x
intersectează graficul funcţiei în cel mult un punct.
II.
1)Funcţia ƒ este surjectivă, dacă ∀ y ∈ B, există cel puţin un
punct x ∈A, a.î. ƒ(x)=y.
2) Funcţia ƒ este surjectivă, daca ƒ(A) =B.
3) Funcţia ƒ este surjectivă, dacă orice paralelă la axa 0x, dusă
printr-un punct al lui B, intersectează graficul funcţiei în cel
puţin un punct.
III.
1) Funcţia ƒeste bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă.
2) Funcţia ƒ este bijectivă dacă pentru orice y ∈ B există un
singur x ∈ A a.î. ƒ(x) =y (ecuaţia ƒ(x)=y,are o singură
soluţie,pentru orice y din B)
3) Funcţia ƒ este bijectivă dacă orice paralelă la axa 0x, dusă
printr-un punct al lui B, intersectează graficul funcţiei într-un
punct şi numai unul.
IV.
1A: A→A prin 1A(x) =x, ∀ x ∈ A.
1) Funcţia ƒ: A→B este inversabilă , dacă există o funcţie
g:B→A astfel încât g o ƒ = 1A si ƒ o g =1B, funcţia g este
inversa funcţiei ƒ şi se notează cu ƒ-1.
2) ƒ(x) = y <=> x= ƒ-1(y)
3) ƒ este bijectivă <=> ƒ este inversabilă.
15
V. Fie ƒ:A→B si g: B→C, două funcţii.
16
VIII.
1)Dacă ƒ :A→B este strict monotonă,atunci ƒ este injectivă.
2) Daca ƒ : R→R este periodic şi monotonă, atunci ƒ este
constantă.
3) Daca ƒ : R→R este bijectivă şi impară,atunci ƒ-1 este
impară.
4) Fie A finită şi ƒ :A→A. Atunci ƒ este injectivă <=> este
surjectivă.
X. Fie ƒ : E → F.
1)Funcţia ƒ este injectivă dacă şi numai dacă (∀) A,B ⊂ E
ƒ(A ∩ B) = ƒ (A) ∩ (B).
2) Funcţia ƒ este surjectivă dacă şi numai dacă (∀) B ⊂ F
există A ⊂ E, astfel încât ƒ(A)=B.
3) Funcţia ƒ este injectivă dacă ƒ(A— B)=ƒ(A) — ƒ(B),
∀ A, B ⊂ E.
17
2.Fie ƒ: E → F si A,B ⊂ F atunci
Δ〈0 ; x1,x2 ∈ C
f(x) >0, ∀x ∈ R ;
⎛ b Δ⎞
V⎜− ,− ⎟ - punct
⎝ 2a 4a ⎠
de minim;
18
Δ = 0 , x1=x2 ∈ R
f(x) ≥ 0, ∀x ∈ R ;
b
f(x)=0 ⇔ x = −
2a
Δ〉 0, x1 ≠ x 2 ∈ R f(x) ≥ 0,
∀x ∈ (−∞, x1 ] ∪ [ x 2 ,+∞) ;
f(x)<0, ∀x ∈ ( x1 , x 2 )
⎛ b ⎞
Pentru x ∈ ⎜ − ∞,− ⎟ funcţia este strict descrescătoare;
⎝ 2a ⎠
b
Pentru x ∈ [− ,+∞), funcţia este strict crescătoare
2a
19
a<0 funcţia este concavă
Δ 〈0 ; x1,x2 ∈ C
f(x) <0, ∀x ∈ R ;
⎛ b Δ⎞
V⎜− ,− ⎟ - punct de
⎝ 2a 4a ⎠
maxim
Δ = 0 , x1=x2 ∈ R
f(x) ≤ 0, ∀x ∈ R ;
b
f(x)=0 ⇔ x = −
2a
Δ〉 0, x1 ≠ x 2 ∈ R
f(x) ≥ 0, ∀x ∈ [ x1 , x 2 ] ;
f(x)<0,
∀x ∈ (−∞, x1 ) ∪ ( x 2 ,+∞)
20
⎛ b ⎞
Pentru x ∈ ⎜ − ∞,− ⎟ funcţia este strict crescătoare;
⎝ 2a ⎠
b
Pentru x ∈ [− ,+∞), funcţia este strict descrescătoare.
2a
6. NUMERE COMPLEXE
⎧ ⎫
C = ⎨z z = a + ib, a, b ∈R, i2 = −1⎬
⎩ ⎭
- mulţimea numerelor complexe.
z=a+ib=Re z+Im z
1. z1 = z 2 ⇔ a = c si b=d.
2. z1 + z 2 = ( a + c ) + i (b + d ).
3. z1 ⋅ z 2 = ( a ⋅ c − b ⋅ d ) + i ( a ⋅ d + b ⋅ c).
4. z1 = a − ib, conjugatul lui z1
z1 a ⋅ c + b ⋅ d b⋅c − a⋅d
5. = 2 +i 2
z2 c +d 2
c +d2
1 a b
6. = 2 −i 2 .
z1 a + b 2
a + b2
21
PUTERILE LUI i
1. i
4k
= 1;
4 k +1
2. i = i;
4k +2
3. i = −1 ;
4 k +3
4. i = −i ;
−n 1 −1 1
5. i = n , i = = −i ;
i i
⎧i n , n par
−n ⎪
6. i = (−i ) = (−1) ⋅ i = ⎨
n n n
⎪− i n , n impar
⎩
PROPRIETĂŢILE MODULULUI
2
1. z ≥ 0, z = 0 ⇔ z = 0 2. z ⋅ z = z 3. z = z
4. z1 ⋅ z 2 = z1 ⋅ z 2
z1 z1
5. = , z2 ≠ 0
z2 z2
n
6. z1 − z 2 ≤ z1 ± z 2 ≤ z1 + z 2 7. z
n
= z
8. z ∈ C ; z ∈ R ⇔ Im z = 0 ⇔ z = z
ECUAŢII:
z2 = a + ib ⇒ z1,2 = ± a + ib ⇒
⎡ a + a2 + b2 − a + a 2
+ b2 ⎤
z1,2 = ±⎢ ±i ⎥
⎢ 2 2 ⎥
⎣ ⎦
z= ρ (cos ϕ + i sin ϕ ) ,
⎧0, (a, b) ∈ I
⎪
b ⎪
ϕ = arctg + kπ , k = ⎨1, ( a , b ) ∈ II , III
a ⎪
⎪ 2, ( a , b ) ∈ IV
⎩
z1 ⋅ z 2 = ρ 1 ⋅ ρ 2 [cos(ϕ 1 + ϕ 2 ) + i sin(ϕ 1 + ϕ 2 )
z1 = ρ 1 (cos ϕ 1 − i sin ϕ 1 )
23
1 1
= [cos(−ϕ 1 ) + i sin(−ϕ 1 )]
z1 ρ 1
z2 ρ2
= [cos(ϕ 2 − ϕ1 ) + i sin(ϕ 2 − ϕ1 )]
z1 ρ 1
z1 = ρ 1 (cos nϕ 1 + i sin nϕ 1 ), n ∈ R
n n
ϕ + 2kπ
n z = n ρ (cos 1
ϕ + 2kπ
1 1 + i sin 1 ), k ∈ 0, n − 1
n n
7. FUNCTIA EXPONENTIALĂ
24
x+ y
a x
⋅a y
= a
(a ⋅b )x = a x
⋅a y
(a ) x y
= a x⋅y
x
a x− y
y
= a ,a ≠ 0
a
x x
⎛ a ⎞ a
⎜ ⎟ = x
,b ≠ 0
⎝ b ⎠ b
a = 1
0
− x 1
a = ,a ≠ 0
a x
pentru a 〈 0 , nu se defineste a x
Tipuri de ecuaţii:
1. a f ( x ) = b, a〉 0, a ≠ 1, b〉 0 ⇒ f ( x) = log a b
2. a f ( x ) = a g ( x ) , a〉 0, a ≠ 1 ⇒ f ( x) = g ( x)
3. a f ( x ) = b g ( x ) , a, b〉 0, a, b ≠ 1 ⇒ f ( x) = g ( x) ⋅ log a b
4. ecuaţii exponenţiale reductibile la ecuaţii algebrice printr-o
substituţie.
5. ecuaţii ce se rezolvă utilizând monotonia funcţiei
exponenţiale.
Inecuaţii
a>1, a f ( x ) ≤ a g ( x ) ⇒ f ( x) ≤ g ( x)
a ∈ (0,1) a f ( x ) ≤ a g ( x ) ⇒ f ( x) ≥ g ( x)
25
FUNCTIA LOGARITMICĂ
a y
= x 〉 0 ⇒ y = log a x
log a x ⋅ y = log a x + log a y
x
log a = log a x − log a y
y
26
log a a m
= m, log a b m
= m log a b
log b 1
log a b = c
, = log b a
log c a log a b
a log b c
= c log b a
, x = a log a x
log a 1 = 0, log a a = 1.
Tipuri de ecuaţii:
1. log f ( x ) g ( x) = b, f , g 〉 0, f ≠ 1 ⇒ g ( x) = f ( x) b
2. log a f ( x) = log a g ( x) ⇒ f ( x) = g ( x)
3. log a f ( x) = log b g ( x) ⇒ f ( x) = a b
log g ( x )
Inecuaţii
27
8. BINOMUL LUI NEWTON
Proprietăţi:
28
Cno<Cn1<……<Cnk =Cnk+1>…..>Cnn daca n este impar, n=2k+1.
k n−k
Cn = Cn
(2)
(6)
ceea ce înseamnă că numărul tuturor submulţimilor unei mulţimi cu n
elemente este 2n .
29
9. Vectori şi operaţii cu vectori
Definiţie:
Se numeşte segment orientat, o pereche ordonată de
puncte din plan;
Se numeşte vector, mulţimea tuturor segmentelor
orientate care au aceeaşi direcţie, aceeaşi lungime şi acelaşi
sens cu ale unui segment orientat.
Observaţii:
Orice vector AB se caracterizează prin:
- modul(lungime,normă), dat de lungimea segmentului
AB;
- direcţie, dată de dreapta AB sau orice dreaptă paralelă
cu aceasta;
- sens, indicat printr-o săgeată de la originea A la
extremitatea B.
Notaţii: AB vectorul cu originea A şi extremitatea B;
AB = ( x − x 0 ) 2 + ( y − y 0 ) 2 - modulul vectorului AB unde
A(x0,y0), B(x.y).
Definiţie:
Se numesc vectori egali, vectorii care au aceeaşi direcţie,
acelaşi sens şi acelaşi modul. Doi vectori se numesc opuşi dacă
au aceeaşi direcţie, acelaşi modul şi sensuri contrare:
- AB = BA .
Adunarea vectorilor se poate face după regula triunghiului sau
după regula paralelogramului:
30
λ ⋅ v = 0 ⇔ λ = 0 sau v = 0, ∀λ ∈ R
Daca λ ≠ 0, v ≠ 0 ⇒ λ ⋅ v = λ ⋅ v , λ ⋅ v are direcţia şi sensul
Teoremă:
Fie u ≠ 0 şi v un vector oarecare.
Vectorii u şi v sunt coliniari ⇔ ∃λ ∈ R a.i. v = λ ⋅ u .
31
Punctele A, B, C sunt coliniare
⇔ AB si AC sunt coliniari ⇔ ∃λ ∈ Ra.i. AB = λ ⋅ AC .
AB CD ⇔ AB si CD sunt coliniari;
Dacă u şi v sunt vectori necoliniari atunci
∃x, y ∈ R a.i. x ⋅ u + y ⋅ v = 0 ⇔ x = y = 0 .
Definiţie:
Fie XOY un reper cartezian. Considerăm punctele A(1,0),
( )
Baza i, j se numeşte bază ortonormată.
32
v = A' B ' + A' ' B ' ' = x ⋅ i + y ⋅ j x=xB- xA, y=yB- yA
v = prOX v ⋅ i + prOY v ⋅ j AB = ( x B − x A ) 2 + ( y B − y A ) 2
Teoremă:
Fie u ( x, y ), v( x' , y ' ) . Atunci:
1) u + v are coordonatele (x+x’.y+y’);
2) ∀λ ∈ R, λ ⋅ v are coordonatele ( λ x’, λ y’);
3) u ( x, y ), v( x' , y ' ) sunt coliniari
x y
⇔ = = k , x' , y ' ≠ 0. ⇔ xy '− x' y = 0.
x' y '
4) Produsul scalar a doi vectori nenuli.
2
u ⋅ u = u ≥ 0, ∀u.
u ⋅ u = 0 ⇔ u = 0.
i ⋅ i = j ⋅ j = 1; i ⋅ j = 0.
Vectori de poziţie. Dacă rA , rB
sunt vectori de poziţie, atunci: AB = rB − rA
33
10. Funcţii trigonometrice
⎡ π π⎤
Sin: ⎢ −
, → [− 1,1]
⎣ 2 2 ⎥⎦
⎡ π π⎤
arcsin:[-1,1]→ ⎢− , ⎥
⎣ 2 2⎦
[ ] [
Cos: 0, π → − 1,1 ]
arccos:[-1,1] → [0, π ]
34
⎛ π π⎞
Tg: ⎜ − , ⎟→R
⎝ 2 2⎠
⎛ π π⎞
arctg:R→ ⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
35
Ecuaţii trigonometrice
Fie x un unghi, a un număr real şi k ∈ Z .
= ( − 1)
k +1
arcsin a + kπ , dac ă a ∈ [ − 1,0 ]
arcsin(sin x) = a ⇒ x = (−1) k a + kπ
arccos(cos x) = a ⇒ x = ± a + 2kπ
arctg (tgx) = a ⇒ x = a + kπ
36
FORMULE TRIGONOMETRICE
2.
sin α 1 − cos 2 α 1
tgα = ± =± ⇒ tg 2α + 1 = ;
1 − sin α 2 cos α cos 2 α
1 tgα
3. cos α = ± ; sin α = ± ;
1 + tg 2α 1 + tg 2α
4. cos(α + β ) = cos α cos β − sin α sin β ;
5. cos(α − β ) = cos α cos β + sin α sin β ;
6. sin(α + β ) = sin α cos β + sin β cos α ;
7. sin(α − β ) = sin α cos β − sin β cos α ;
tgα + tgβ tgα − tgβ
8. tg (α + β ) = ; tg (α − β ) = ;
1 − tgα ⋅ tgβ 1 + tgα ⋅ tgβ
9.
ctgα ⋅ ctgβ − 1 ctgα ⋅ ctgβ + 1
ctg (α + β ) = ; ctg (α − β ) = ;
ctgα + ctgβ ctgα − ctgβ
a+b a−b
sin a + sin b = 2 sin ⋅ cos
2 2
a−b a+b
sin a − sin b = 2 sin ⋅ cos
2 2
a+b a−b
cos a − cos b = −2 sin ⋅ sin
2 2
a−b a+b
cos a + cos b = 2 sin ⋅ cos
2 2
sin( a + b)
tga + tgb =
cos a ⋅ cos b
sin( a − b) sin(a + b)
tga − tgb = ctga + ctgb =
cos a ⋅ cos b sin a ⋅ sin b
sin(b − a )
ctga − ctgb =
sin a ⋅ sin b
38
sin( a + b) + sin( a − b)
sin a ⋅ cos b =
2
cos(a + b) + cos(a − b)
cos a ⋅ cos b =
2
cos( a − b) − cos( a + b)
sin a ⋅ sin b =
2
39
11. ECUAŢIILE DREPTEI ÎN PLAN
40
a b c
Dreptele d şi d’ coincid ⇔ = =
a ' b' c '
a b
Dreptele d şi d’ sunt concurente ⇔ ≠ ⇔
a ' b'
ab’-ba’ ≠ 0.
v ⋅ v' a ⋅ a ' +b ⋅ b '
cos θ = = unde
2 2 2 2
v ⋅ v' a +b ⋅ a ' +b'
y 3 − y1 x − x1
= 3
y 2 − y1 x 2 − x1
9. Distanţa dintre punctele A(x1,y1) şi B(x2,y2) este
AB= (x2 − x1 ) + ( y2 − y1 )
2 2
41
12. CONICE
1.CERCUL
C ( O , r ) = { M ( x , y ) | OM = r }
1. Ecuaţia generală a cercului
A(x² + y²) + Bx + Cy + D = 0
2. Ecuaţia cercului de centru: O(a, b) respectiv O(0, 0) si raza „r”
(x - a)² + (y + b)² = r² ; x² + y² = r²
3. Ecuaţia cercului de diametru A(x1;y1), B(x2; y2)
(x - x1)(x - x2) + ( y- y1)(y - y2) = 0
4. Ecuaţia tangentei după o direcţie
O(0,0) : y = mx ± r 1 + m²
O(a,b) : y-b = m(x-a) ± r 1 + m²
5. Ecuaţia tangentei în punctul M(x0, y0)
(x· x0) + (y ·y0) = r² respectiv
(x - a)(x0 - a) + (y - b)(y0 - b) = r²
6. Ecuatia normala a cercului
42
x² + y² + 2mx + 2ny + p = 0 cu
O(-m; -n) şi r² = m² + n² - p
7. Ecuaţia tangentei în punctul M(x0,y0)
x · x0 + y · y0 + m(x + x0) + n(y + y0) + p = 0
8. Distanta de la centrul cercului O(a, b) la dreapta de ecuaţie
y = mx + n este
| ma − b + n | | ax 0 + by 0 + c |
d(0,d) = sau ( d = )
m² + 1 a ² + b²
2. ELIPSA
43
x² y ²
+ =1 , b² = a² - c²
a ² b²
3. HIPERBOLA
44
H: = { M(x,y) | |MF – MF’| = 2a }
b
y=± x --ecuaţia asimptotelor
a
1. Ecuaţia hiperbolei
x² y ²
− = 1 , b² = c² - a² ;
a ² b²
Daca a = b => hiperbola echilaterală
2.Ecuaţia tangentei la hiperbolă
y = mx ± a ² m² − b ²
3. Ecuaţia tangentei în punctul M(x0, y0)
x ⋅ x0 y ⋅ y 0 b² x0
− =1 , m= ⋅
a² b² a² y0
4. Ecuaţiile tangentelor dintr-un punct exterior M(x0, y0)
VAR I. Se scrie ecuaţia 2 si se pune condiţia ca M să aparţină
hiperbolei de ecuaţie 2, de unde rezultă m.
VAR II. Se rezolva sistemul
y - y0 = m(x - x0)
x² y ²
− =1 , cu Δ = 0
a ² b²
4. PARABOLA
45
P: = { M(x, y) | MF = MN }
p
(d): x = − ( locul geometric al punctelor din plan de unde putem
2
duce tangente la o parabolă).
1. Ecuaţia parabolei
y² = 2px
2. Ecuaţia tangentei la parabolă
P
y = mx +
2m
3. Ecuaţia tangentei în M (x0, y0)
y·y0 = p(x + x0)
4. Ecuatia tangentelor dintr-un punct exterior M(x0, y0)
VAR I. Se scrie ecuaţia 2 şi se pune condiţia ca M ∈ (ecuatia 2) =>
m
VAR II. Se rezolvă sistemul
y - y0 = m(x - x0)
y² = 2px cu Δ = 0
46
13. ALGEBRA LINIARĂ
1. MATRICE.
⎛a b ⎞ ⎛ x y⎞ ⎛a + x b + y⎞
Adunarea matricelor ⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝c d ⎠ ⎝z t ⎠ ⎝c + z d +t ⎠
⎛ x y⎞ ⎛a⋅ x a ⋅ y⎞
a ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ z t ⎠ ⎝ a ⋅ z a ⋅t ⎠
Înmulţirea matricelor
⎛a b ⎞ ⎛ x y⎞ ⎛a ⋅ x + b ⋅ z a ⋅ y + b⋅t ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ c d ⎠ ⎝ z t ⎠ ⎝c ⋅ x + d ⋅ z c ⋅ y + d ⋅t ⎠
T
⎛a b ⎞ ⎛a c ⎞
Transpusa unei matrice ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝c d ⎠ ⎝b d ⎠
2. DETERMINANŢI.
a b
= a⋅ d −b⋅ c;
c d
a b c
d e f = a⋅e⋅i + d ⋅ h⋅c + g ⋅b⋅ f − c⋅e⋅ g − f ⋅ h⋅ a −i ⋅b⋅ d
g h i
Proprietăţi:
1. Determinantul unei matrice este egal cu determinantul
matricei transpuse;
2. Dacă toate elementele unei linii (sau coloane) dintr-o matrice
sunt nule, atunci determinantul matricei este nul;
3. Dacă într-o matrice schimbăm două linii(sau coloane) între
ele obţinem o matrice care are determinantul egal cu opusul
determinantului matricei iniţiale.
4. Dacă o matrice are două linii (sau coloane) identice atunci
determinantul său este nul;
47
5. Dacă toate elementele unei linii(sau coloane) ale unei
matrice sunt înmulţite cu un element a, obţinem o matrice al
cărei determinant este egal cu a înmulţit cu determinantul
matricei iniţiale.
6. Dacă elementele a două linii(sau coloane) ale unei matrice
sunt proporţionale atunci determinantul matricei este nul;
7. Dacă la o matrice pătratică A de ordin n presupunem că
' ''
elementele unei linii i sunt de forma aij = aij +aij
atunci det A = det A’ +det A’’;
8. Dacă o linie (sau coloană) a unei matrice pătratice este o
combinaţie liniară de celelate linii(sau coloane) atunci
determinantul matricei este nul.
9. Dacă la o linie (sau coloană) a matricei A adunăm
elementele altei linii (sau coloane) înmulţite cu acelaşi element
se obţine o matrice al cărei determinant este egal cu
determinantul matricei iniţiale;
10. Determinantul Vandermonde:
1 1 1
a b c = (b − a )(c − a )(c − b) ;
a2 b2 c2
11. Dacă într-un determinant toate elementele de deasupra
diagonalei principale sau de dedesubtul ei sunt egale cu zero,
atunci determinantul este egal cu a ⋅ c ⋅ f ;
a 0 0
b c 0 = a⋅c⋅ f
d e f
12. Factor comun
a⋅x a⋅ y a⋅z x y z
b⋅ m b⋅ n b ⋅ p = a ⋅b ⋅ m n p
u v r u v r
48
3. Rangul unei matrice
Fie A ∈ M m , n (C ) , r ∈ N, 1 ≤ r ≤ min(m, n) .
Definiţie: Se numeşte minor de ordinul r al matricei A,
determinantul format cu elementele matricei A situate la
intersecţia celor r linii şi r coloane.
Definiţie: Fie A ≠ Om , n o matrice . Numărul natural r este
rangul matricei A ⇔ există un minor de ordinul r al lui A,
nenul iar toţi minorii de ordin mai mare decât r+1 (dacă există)
sunt nuli.
Teorema: Matricea A are rangul r ⇔ există un minor de
ordin r al lui A iar toţi minorii de ordin r+1 sunt zero.
Teorema: Fie A ∈ M m, n (C ), B ∈ M n , s (C ) . Atunci orice minor
de ordinul k , 1 ≤ k ≤ min(m, s) al lui AB se poate scrie ca o
combinaţie liniară de minorii de ordinul k al lui A (sau B).
Teorema: Rangul produsului a două matrice este mai mic sau
egal cu rangul fiecărei matrice.
Definiţie: ∈ M n (C ) . A este inversabilă ⇔ det A ≠ 0.( A este
nesingulară).
Teorema: Inversa unei matrice dacă există este unică.
Observaţii: 1) det (A·B) =det A· det B.
1
2) A−1 = ⋅ A*
det A
τ
( A→A → A* = ((−1)i+ j dij)i, j → A−1 )
3) A-1 ∈ M n ( Z ) ⇔ det A = ± 1 .
49
Teorema: Un determinant este nul ⇔ una din coloanele
(respectiv linii) este o combinaţie liniară de celelalte
coloane(respectiv linii).
Teorema: Rangul r al unei matrice A este egal cu numărul
maxim de coloane(respectiv linii) care se pot alege dintre
coloanele (respectiv liniile) lui A astfel încât nici una dintre ele
să nu fie combinaţie liniară a celorlalte.
∑ j =1
a ij x j = bi
∑a
j =1
ij α j = b i , i = 1, m .
Definiţie:
- Un sistem se numeşte incompatibil ⇔ nu are soluţie;
- Un sistem se numeşte compatibil ⇔ are cel puţin o soluţie;
- Un sistem se numeşte compatibil determinat ⇔ are o
singură soluţie;
50
- Un sistem se numeşte compatibil nedeterminat ⇔ are o
infinitate de soluţii;
1 n
A−1 A ⋅ X = B ⇒ X = A−1 ⋅ B ⇒ X j = ⋅ ∑ aij ⋅ bi , j = 1, n .
det A i =1
51
Sistem Există cel
incompatibil puţin un minor
caracteristic
nenul
IV r 〈 n, r 〈 m Sistem compatibil Dacă toţi
nedeterminat sau minorii
caracteristici
sunt nuli
Sistem Există cel
incompatibil puţin un minor
caracteristic
nenul
52
14. SIRURI DE NUMERE REALE
2. Şiruri convergente
53
(a n )n∈N este stict crescător ⇔ a n 〈 a n +1 , ∀n ∈ N sau
a n +1
a n +1 − a n 〉 0, sau 〉1 ;
an
(a n )n∈N este monoton descrescător ⇔ a n ≥ a n +1 , ∀n ∈ N sau
a n +1
a n +1 − a n ≤ 0, sau ≤ 1;
an
(a n )n∈N este strict descrescător ⇔ a n 〉 a n +1 , ∀n ∈ N sau
a n +1
a n +1 − a n 〈 0, sau 〈1 .
an
Definiţia 6. Un şir (a n )n∈N este mărginit ⇔ ∃ M ∈ R astfel
încât a n ≤ M sau
∃α , β ∈ R astfel încât α ≤ an ≤ β .
Teorema 3: Teorema lui Weierstrass: Orice şir monoton şi
mărginit este convergent.
Definiţia 7: Dacă un şir are limită finită ⇒ şirul este convergent.
Dacă un şir are limită infinită + ∞ sau −∞ ⇒ şirul este
divergent.
Teorema 4: Orice şir convergent are limită finită şi este mărginit dar
nu neapărat monoton.
Teorema 5: Lema lui Cesaro:
Orice şir mărginit are cel puţin un subşir convergent.
Definiţia 8: Un şir e divergent fie dacă nu are limită, fie dacă are o
limită sau dacă admite două subşiruri care au limite diferite.
OBS: Orice şir crescător are limită finită sau infinită.
Teorema 6: Dacă (a n )n∈N ∈ R+ este un şir strict crescător şi
*
1
lim a n = +∞ ⇒ lim =0
nemărginit atunci an . Un şir
n→∞
descrescător cu termenii pozitivi este mărginit de primul termen şi de
0.
54
3. Operaţii cu şiruri care au limită
⎪0, dacă a〈 0
⎩
±∞
Nu au sens operaţiile: ∞-∞, 0·(±∞); , 1∞ , 1−∞ , ∞0.
±∞
Dacă a n ≥ bn şi bn → ∞ ⇒ a n ⎯n⎯
⎯→ ∞
→∞
55
Dacă a n ≤ bn şi bn → −∞ ⇒ a n ⎯n⎯
⎯→ −∞
→∞
Dacă a n ⎯n⎯
⎯→ a ⇒
→∞
a n ⎯n⎯
⎯→ a .
→∞
Dacă a n ⎯n⎯
⎯→ 0 ⇒
→∞
a n ⎯n⎯
⎯→ 0 .
→∞
⎧
⎪ 0 , dac ă q ∈ ( − 1,1)
⎪
⎪1, dac ă q = 1
lim q = ⎨
n
n→∞ ⎪ ∞ , dac ă q 〉1
⎪
⎪
⎩ nu exist ă , dac ă q ≤ − 1
⎧⎪ ∞ , a 〉 0
(
lim a 0 n p + a1n p −1 + .... + a p = ⎨ ) 0
n→∞ ⎪⎩ − ∞ , a 0 〈 0
⎧
⎪0, dacă p〈q
⎪ a0
⎪ , dacă p = q
a0 ⋅ n + a1 ⋅ n + .......+ a p ⎪⎪ b0
p p −1
lim q −1
=⎨ a
n →∞ b0 ⋅ n + b1 ⋅ n + ..... + bq
q
⎪∞, dacă p〉 q şi 0 〉0
⎪ b0
⎪ a
⎪− ∞, dacă p〉q şi 0 〈0.
⎪⎩ b0
56
xn
⎛ 1⎞
n
⎛ 1 ⎞
lim ⎜1 + ⎟ = e ≈ 2,71...... lim ⎜⎜ 1 + ⎟⎟ =e
⎝ n ⎠ ⎝ x n ⎠
n→∞ x n →∞
1 sin xn
lim (1 + xn ) xn = e lim =1
xn
x n →0 x n →0
arcsin x n tgx n
lim =1 lim =1
xn xn
x n →0 x n →0
arctgx n ln(1 + xn )
lim =1 lim =1
xn xn
x n →0 x n →0
a xn − 1 (1 + xn )r − 1
lim = ln a lim =r
xn xn
x n →0 x n →0
e xn ln x n
lim p
=∞ lim =0
xn xn
p
x n →∞ x n →∞
57
15. LIMITE DE FUNCŢII
Proprietăţi:
1. Dacă lim f(x) există, atunci această limită este unică.
x → x0
lim f ( x) = l .
2. Dacă lim f(x) =l atunci
x → x0
x → x0 Reciproc nu.
lim f ( x) = 0 ⇒ lim f ( x) = 0
3. Dacă
x → x0
4. Fie f,g:D ⊆ R → R , ∃ U o vecinătate a lui x0 ∈ D astfel
încât f(x) ≤ g(x) ∀x ∈ D ∩ U − {x0 } şi dacă există
58
5. Dacă f ( x ) ≤ g ( x ) ≤ h ( x ) ∀ x ∈ D ∩ U − {x 0 } şi
Dacă f ( x) ≥ g ( x) şi lim g ( x) = +∞
⇒ lim f ( x) = +∞.
8.
Dacă f ( x) ≤ g ( x) şi lim g ( x = −∞
⇒ lim f ( x) = −∞.
OPERAŢII CU FUNCŢII
59
f ( x) l1
3.lim =
g ( x) l 2
l
4.lim f ( x) g ( x ) = l1 2
5.lim f ( x) = l1
x⎯
⎯→ ±∞
0, dacă q ∈ (− 1,1)
x
lim
x ⎯⎯→ ∞
q = 1, dacă q=1
∞, dacă q>1
nu dacă q ≤ −1
există,
60
⎧
⎪0, dacă p 〈 q
⎪ a0
⎪ , dacă p = q
a 0 ⋅ x + a1 ⋅ x + ....... + a p ⎪⎪ b0
p p −1
lim q −1
=⎨ a0
x → ∞ b0 ⋅ x + b1 ⋅ x + ..... + bq
q
⎪∞ , dacă p 〉 q şi 〉 0
⎪ b0
⎪ a
⎪− ∞ , dacă p 〉 q şi 0 〈 0.
⎪⎩ b0
lim a =∞ lim ax = 0
x
a>1
x ⎯⎯→ ∞ x ⎯⎯→ −∞
a ∈ (0,1) lim a
x
=0 lim a
x
=∞
x ⎯⎯→ ∞ x⎯
⎯→ −∞
sin x sin u ( x )
lim
x ⎯⎯→ 0 x
=1
u x
lim
⎯⎯→ 0 u ( x )
( )
=1
tgx tgu ( x )
lim
x ⎯⎯→ 0 x
=1
u x
lim
⎯⎯→ 0 u ( x )
( )
=1
arcsin x arcsin u ( x )
lim
x ⎯⎯→ 0 x
=1 lim
( )
u x ⎯⎯→ 0 u (x )
=1
arctgx arctgu ( x )
lim
x ⎯⎯→ 0 x
=1 lim
( )
u x ⎯⎯→ 0 u(x )
=1
1 1
lim (1 + x )
x ⎯⎯→ 0
x =e lim (1 + u(x )) ( ) = e
( )
u x ⎯⎯→ 0
u x
61
x u(x )
⎛ 1⎞ ⎛ 1 ⎞
lim ⎜1 + ⎟ = e lim ⎜⎜1 + ⎟ =0
x ⎯⎯→ ∞ ⎝ x⎠ u ( x ) ⎯⎯→ ∞ ⎝ u ( x ) ⎟⎠
ln (1 + x ) ln (1 + u ( x ))
lim
x ⎯⎯→ 0 x
=1 lim
( )
u x ⎯⎯→ 0 u (x )
=1
a x −1 au( x) − 1
lim
x ⎯⎯→ 0 x
= ln a lim
u(x ) ⎯
⎯→ 0 u (x )
= ln a
(1 + x )r − 1 = r (1 + u (x ))r − 1 = r
lim
x ⎯⎯→ 0 x lim
u ( x ) ⎯⎯→ 0 u (x )
u (x )
k
xk
lim x = 0
x ⎯⎯→ ∞ a
lim
u ( x ) ⎯⎯→ ∞ a
u(x )
=0
ln x ln u (x )
lim
x ⎯⎯→ ∞ xk
=0 lim u (x )
( )
u x ⎯⎯→ ∞
k
=0
62
16. FUNCŢII CONTINUE
63
este o funcţie continuă în x0 şi se numeşte prelungirea prin
continuitate a lui f în x0.
64
STABILIREA SEMNULUI UNEI FUNCŢII
65
17. DERIVATE
FUNCŢIA DERIVATA
C 0
x 1
xn nxn-1
xa axa-1
ax a x lna
ex ex
1
1 -
x x2
1 n
- n+1
xn x
1
x
2 x
n 1
x
n n x n −1
sin x cosx
cos x -sinx
1
tg x
cos 2 x
1
ctg x - 2
sin x
1
arcsin x
1− x2
66
1
arccos x -
1− x2
1
arctg x
1+ x2
1
arcctg x -
1+ x2
1
lnx
x
1
log a x
x ln a
(uv)’ =
v. uv-1.u’ + uv.v’.lnu
a b
ax + b c d
f(x)= f’(x)=
cx + d ( cx + d ) 2
REGULI DE DERIVARE
(f.g)’=f’g+fg’
( f ) ( f ( x )) =
−1 '
0 '
1
f ( x0 )
67
18. STUDIUL FUNCŢIILOR
CU AJUTORUL DERIVATELOR
68
TEOREMA LUI FERMAT
0
Dacă f este o funcţie derivabilă pe un interval Ι si x0 ∈ I un punct
de extrem,atunci f ' ( x0 ) = 0 .
Interpretare geometrică:
• Deoarece f ' ( x0 ) = 0 ⇒ tangenta la grafic în punctul (x 0 , f ( x0 ))
este paralelă cu OX.
Obs.1. Teorema este adevărată şi dacă funcţia este derivabilă numai
în punctele de extrem.
Obs.2. Condiţia ca punctul de extrem x0 să fie interior intervalului
este esenţială.
(dacă ar fi o extremitate a intervalului I atunci s-ar putea ca
f ' ( x0 ) ≠ 0 ). Ex. f ( x ) = x.
Obs.3. Reciproca T. lui FERMAT nu este adevărată.(se pot găsi
funcţii astfel încât f ' ( x0 ) = 0 dar x0 să nu fie punct de extrem).
INTEPRETAREA GEOMETRICA
70
2. f este derivabilă pe (a,b ), atunci există cel puţin un punct
c ∈ (a, b ) a.î să avem
f (b ) − f (a )
= f ' (c ).
b−a
INTERPRETAREA GEOMETRICĂ
f (b ) − f (a )
tgα = tangenta la grafic în M are coeficientul.
b−a
unghiular f ' (c ) dar
f (b ) − f (a )
f ' (c ) =
b−a
Obs.1. Daca f (a ) = f (b ) ⇒ Teorema lui Rolle.
ETAPELE REPREZENTĂRII
GRAFICULUI UNEI FUNCŢII
1. Domeniul de definiţie;
2. Intersecţia graficului cu axele de coordonate :
Intersectia cu axa Ox conţine puncte de forma{x,0},unde x este
o rădăcină a ecuaţiei f(x)=0 {daca există}.
Intersecţia cu axa Oy este un punct de forma {0,f{0}} {dacă
punctul 0 aparţine domeniului de definitie}
3. Studiul continuităţii funcţiei pe domeniul de definiţie :
72
Dacă funcţia este definită pe R se studiază limita funcţiei la
± ∞ iar dacă este definită pe un interval se studiază limita la
capetele intervalului.
4.Studiul primei derivate :
a. Calculul lui f’.
b. Rezolvarea ecuaţiei f’(x)=0.Rădăcinile acestei ecuaţii vor fi
eventuale puncte de maxim sau de minim ale functiei ;
c. Stabilirea intervalelor pe care semnul lui f este constant.
Acestea reprezinta intervalele de monotonie pentru f.
5.Studiul derivatei a doua :
a.Se calculează f’’
b.Se rezolva ecuatia f’’(x)=0. Rădăcinile acestei ecuaţii vor fi
eventuale puncte de inflexiune ale graficului
c.Determinarea intervalelor pe care semnul lui f este constant.
Astfel,pe intervalele pe care f’’>0 functia este convexă şi pe
cele pe care f’’<0, funcţia eate concavă.
6.Asimptote :
a. Asimptotele orizontale sunt drepte de forma y=a, unde
a= lim f ( x) dacă cel puţin una din aceste limite are sens şi
x → ±∞
există în R.
b) Asimptotele verticale sunt drepte de forma x=x0, dacă există
cel puţin o limită laterală a funcţiei în x0, infinită.
c) Asimptotele oblice sunt drepte de forma y=mx+n, unde
f ( x)
m = lim ∈ R si n = lim ( f ( x) − mx) ∈ R , analog şi pentru
x →∞ x x →∞
-∞.
7. Tabelul de variaţie;
8. Trasarea graficului.
73
19. PRIMITIVE
Primitive. Proprietăţi.
Fie I un interval din R.
Definiţia 1. Fie f: I → R. Se spune că f admite primitive pe I
dacă ∃ F : I →R astfel încât
a) F este derivabilă pe I;
b) F’(x) =f(x), ∀ x ε I.
F se numeşte primitiva lui f. ( I poate fi şi o reuniune finită disjunctă de
intervale).
⇒ F ( x) − F ( x) = c , c= constantă
1 2
OBS 1. Fiind dată o primitivă F a unei funcţii, atunci orice primitivă F a
0
∫ f ( x ) dx = {F ∈ F ( I ) / F primitivă a lui }
f .
75
Teorema 1.2 Dacă f,g:I→ R sunt funcţii care admit
primitive şi α ∈ R, α ≠0, atunci funcţiile f+g, αf admit
de asemenea primitive şi au loc relaţiile:
∫(f+g) =∫f +∫g, ∫αf=α∫f, α≠0, ∫f =∫f +C
∫ f (ϕ (t )) ⋅ ϕ (t )dt = Fo ϕ + C
'
76
4. Dacă o funcţie nu se încadrează în cazurile 1,2,3,atunci se
utilizează substituţiile universale:
2t 1− t2 x
sin x = , cos x = unde t = tg
1+ t2 1+ t2 2
5. Se mai pot folosi şi alte formule trigonometrice:
sin 2x=2sin x .cos x,
1 − cos 2 x 1 + cos 2 x
sin 2
x = cos 2
x =
2 2
1. ∫ cdx = c ⋅ x + C , c∈R
x n +1
2. ∫ x n dx =
n +1
+ C
x α +1
∫
α
3. x dx = +C
α +1
ax
∫ a dx = + C
x
4.
ln a
77
∫e dx = e + C
x x
5.
1
6. ∫ x
dx = ln x + C
1
7. ∫ sin 2
x
dx = − ctgx + C
1
8. ∫ cos 2
x
dx = tgx + C
1 1 x
11. ∫x 2
+a 2
dx = arctg + C
a a
1 1 x−a
12. ∫x 2
−a 2
dx =
2a
ln
x+a
+C
1
13. ∫ x +a2 2
dx = ln( x + a 2 + x 2 ) + C
1
14. ∫ x −a2 2
dx = ln x + x 2 − a 2 + C
1 x
15. ∫ a −x2 2
dx = arcsin
a
+C
78
16. ∫ tgxdx = − ln cos x + C
18. x
∫ dx = x2 + a + C
2
x2 + a 2
19. x
∫ dx = x2 − a + C
2
x2 − a 2
x
20. ∫ a −x
2 2
dx = − a 2 − x 2 + C
x 2 2 a2
21. ∫ x2 + a2 dx =
2
x + a + ln x + x2 + a2 + C
2
x 2 2 a2
22. ∫ x2 − a2 dx =
2
x − a − ln x + x2 − a2 + C
2
x 2 a2 x
∫ a − x dx = a − x + arcsin + C
2 2 2
23.
2 2 a
1 1
24. ∫ ax + b dx = a ln ax + b + C
25. 1 1 1
∫ ( ax + b) n
dx = −
( n − 1 )( ax + b ) n −1
⋅ + C
a
1 1 x2 + a2 − x2
∫ (x + a )
2 2 2
dx = 2
a ∫ (x 2
+ a2 )
2
+C =
26. '
1 1 1 ⎛ −1 ⎞
a2 ∫ x +a
2 2
dx − 2
a ∫ x ⋅ ⎜⎜
(
⎝2 x +a
2 2
)
⎟⎟ dx
⎠
79
⎧ 1
⎪∫ dx, Δ〉 0
⎪ a[( x + b ) 2 − ( Δ ) 2 ]
27. 1 ⎪ 2a 2a
∫ ax 2 + bx + c dx = ⎨ 1
⎪
⎪∫
dx, Δ〈0
b 2 −Δ 2
⎪ a[( x + ) + ( ) ]
⎩ 2a 2a
2 ax + b
28. ∫ ax 2
+ bx + c
dx = ln ax 2 + bx + c + C
Ax + B m ( 2 ax + b ) + n
29. ∫ ax 2
+ bx + c
dx = ∫
ax 2 + bx + c
dx =
1
m ⋅ ln ax 2 + bx + c + n ⋅ ∫ dx
ax + bx + c
2
80
Bibliografie:
- Arno Kahane. Complemente de matematică, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1958.
- C. Năstăsescu,C. Niţă, Gh. Rizescui:”Matematică-
Manual pentru clasa a IX-a”, E.D.P., Bucureşti, 1982.
- C. Năstăsescu, C Niţă, I. Stănescu: Matematică-Manual
pentru clasa a X-a-Algebră”, E.D.P., Bucureşti,1984.
- E. Beju, I. Beju:”Compendiu de matematică”, editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
- E. Rogai,”Tabele şi formule matematice”,Editura
tehnică,1983.
- „Mică enciclopedie matematică”, Editura tehnică,
Bucureşti,1980.
- Luminiţa Curtui,” Memorator de Matematică-Algebra,
pentru clasele 9-12”, Editura Booklet,2006.
81
Probleme propuse şi rezolvate
Rezolvare:
1 1 1 3 3 2008 − 1
1 + + + ........ + 2007 = ⋅ 2008 , după formula
3 3² 3 2 3
X n +1 − 1
1 + X + X ² + ......... + X n =
X −1
2 3 2008 2
⇒ X ⋅3 2008
= [3 2008
− 1] ⋅ 2008 ⇒X =
3 3 −1 3
82
2a − 3
4. Să se calculeze: unde a = 7 − 11 − 4 7
3−a
Rezolvare:
11 + 3 11 − 3
11 − 4 7 = − = 7 −2⇒ a = 2
2 2
2 2− 3 (2 2 − 3 )( 3 + 2 )
= = 2 6 + 4 − 3 − 6 = 6 +1
3− 2 3− 2
a
5. Ştiind că = 3 − 1 să se calculeze partea întreagă a
b
a ² + b²
numărului
a ² − b²
Rezolvare:
a
= 3 + 1 ⇒ a = 3 + 1, b = 1 ⇒
( ) = 3+ 2
3 +1 ² +1 3 +1+1
=
b ( 3 + 1)² − 1 3 + 2 3 +1−1
=
5+2 3
=
(5 + 2 3 )(3 − 2 3 ) =
3+ 2 3 9 − 12
15 − 10 3 + 6 3 − 12 3 − 4 3 4 3 − 3
= = =
−3 −3 3
⎡ 4 3 − 3⎤
⎢ ⎥ =1
⎣ 3 ⎦
6.Se dă numarul x = 6 − 2 5 − 6 + 2 5
Să se arate ca x² = 4
Să se calculeze (X+2)2007
Rezolvare:
a)
83
x = (1 − 5 )² − (1 + 5 )² =
1 − 5 − 1 + 5 = −1 + 5 − 1 − 5 = −2 ⇒ x² = 4
b. x = − 2 ⇒ x + 2 = 0 ⇒ ( x + 2) 2007 = 0
a 66b
7. Dacă = 2007 , să se calculeze .
b a 223 − 9b
Rezolvare:
66b 66 66 1
a = b 2007 ⇒ = = =
b 2007 ⋅ 223 − 9b 223 ⋅ 3 − 9 660 10
Rezolvare: S=
= ( 2+ 23 + 25 + ............ + 22007 + )
+ ⎛⎜ 22 + 24 + ............ + 22006 ⎞⎟ =
⎝ ⎠
(
= 2 1 + 2 + 22 + ............ + 21003 + )
+ 2 + 22 + 23 + ............. + 21003 + 1 − 1 =
(
= 1 + 2 + 22 + ............. + 21003 )( )
2 +1 −1 =
= [(2 ) − 1](
1004
2 + 1 − 1. )
Am adăugat şi am scăzut 1.
84
9.Calculaţi: E = (
4 + 2 3 + 7 − 4 3 + 2 68 − 351 + 2 68 : 350)
Rezolvare:
4+2 4−2
4+2 3 = + = 3 +1
2 2
7 +1 7 −1
7−4 3 = − = 2− 3
2 2
(2 ) − (3 )
4 17 3 17
(
< 0 ⇒ E = 3 + 1 + 2 − 3 + − 268 + 351 + 268 : 350 )
= 3 + 3 : 3 = 3 + 3 = 6.
51 50
14 − 6 5 + 6 − 2 5
10.Determinati n ∈ Z astfel încât ∈ Z.
n
Rezolvare
(3 − 5 ) 2
+ ( 5 −1) 2
=
3− 5 + 5 −1
=
3 − 5 + 5 −1
n n n
2
= ∈ Z ⇔ n ∈ {− 2,−1,1,2}
n
85
12 . Se dă ecuaţia:
Rezolvare :
Fie A = 3 x1 + 3 x 2 . Se ridică la puterea a treia
A³ = x1 + x2 + 3 3 x1 x 2 · A
Cum x1 + x2= - 18 x1+x2=1 (Relaţiile lui Viete)
A³- 3A + 18= 0 ; Soluţia reală a acestei ecuaţii este A = -3 ;
restul nu sunt reale
A³+ 3A²-3A²-9A+6A+18=0
A²(A+3) – 3A (A+3)+6(A+3)=o
(A+3)(A²-3A+6)=0
A=-3
Rezolvare :
Scriem ecuaţiile dreptelor AM si MB
(1)AM : y − 4 = m(x − 3) cum AM ⊥ MB
(2)MB : y − 4 = − 1 (x − 3)
m
Aflam coordonatele lui A:
- din (1) când x = 0 ⇒ y = 4 − 3m
Aflam coordonatele lui B:
- din (2) când y = 0 ⇒ x = 4m + 3
86
Fie P(x,y) mijlocul lui AB
4M + 3 4 − 3m 2x − 3
⇒X = ,y = ⇒x=
2 2 4
2x − 3
⇒ 2y = 4 − 3⋅ ⇒ 8 y = 16 − 6 x + 9 ⇒
4
⇒ 6 x + 8 y − 25 = 0(ec.drepteiAB )
3
⇒ panta dreptei AB este m = − .
4
Panta dreptei OM este evident
4−0 4
= ⇒ m AB ⋅ mom = −1 ⇒ OM ⊥ AB.
3−0 3
M(3,4)
O B
87
g) ecuaţia dreptei care trece prin A şi este paralelă cu BC;
h) ecuaţia bisectoarei din A şi lungimea ei
i) aria triunghiului ABC.
Rezolvare:
a) Aplicând formula distanţei pentru cele trei laturi ale
triunghiului AB = (x2 − x1 )2 + ( y2 − y1 )2 obţinem:
AB = 3 5 , BC = 5 5 ,AC = 4 5 ⇒ P = 12 5 ;
Se verifică cu reciproca teoremei lui Pitagora că triunghiul este
dreptunghic cu unghiul de 900 în vârful A.
b) Coordonatele centrului de greutate sunt date de formula:
⎛ x + x 2 + x3 y1 + y 2 + y 3 ⎞ ⎛4 7⎞
G⎜ 1 , ⎟ ⇒ G⎜ , ⎟ ;
⎝ 3 3 ⎠ ⎝3 3⎠
c) Ecuaţia dreptei BC se scrie folosind formula:
y − y1 x − x1
= ⇒
y 2 − y1 x 2 − x1
y−3 x+ 4
= ⇒ 5x+10y-10=0 x+2y-2=0
−5 10
1
(forma generală a dreptei )sau y = − x + 1 (forma normală);
2
1
d) Coordonatele mijlocului segmentului BC sunt : M (1, ) ⇒
2
ecuaţia medianei este:
x−2 y−6
= ⇒ 11x-2y-10 =0; Pentru calculul lungimii
1− 2 1
−6
2
medianei AM se poate folosi faptul că într-un triunghi
dreptunghic mediana corespunzătoare ipotenuzei este jumătate
din ipotenuză:
BC 5 5
⇒ AM = = , altfel se poate aplica formula distanţei.
2 2
e) Fie AD înălţimea din A ⇒ AD şi BC sunt perpendiculare
ceea ce înseamnă că produsul pantelor este egal cu -1. Cum
88
1
panta dreptei BC este − ⇒ panta lui AD este 2. Rămâne să
2
scriem ecuaţia dreptei care trece prin A şi are panta 2 :
y-6=2(x-2) ⇒ 2x-y+2=0 este ecuaţia înălţimii din A;
Pentru calculul înălţimii (într-un triunghi dreptunghic) este
convenabil să aplicăm formula:
AB ⋅ AC 3 5 ⋅ 4 5 12 5
AD = = = ;
BC 5 5 5
Altfel, trebuia rezolvat sistemul format din ecuaţiile dreptelor
BC şi AD pentru a determina coordonatele lui D.
3
f) y-6= (x-2); Am aplicat formula y-y0=m(x-x0) în
3
condiţiile în care panta este tg300
1 1
g) y-6= − (x-2) unde − este panta dreptei BC .
2 2
h) Fie AE bisectoarea unghiului A.
BE AB 3
Din teorema bisectoarei k= = ⇒ k= .Folosindu-ne
EC AC 4
de raportul în care un punct împarte un segment rezultă
⎛2 6⎞
coordonatele lui E ⎜ , ⎟ . Atunci ecuaţia bisectoarei este:
⎝7 7⎠
x−2 y−6
= ⇒ 21x-7y=0. Pentru a calcula lungimea
2 6
−2 −6
7 7
bisectoarei ne putem folosi şi de formula
A
2 AB ⋅ AC cos
AE = 2 care este utilizată de obicei când se
AB + AC
cunoaşte măsura unghiului a cărei bisectoare se calculează.
12 10
⇒ AE = .
7
i) Aria triunghiului dreptunghic ABC este dată de formula A =
AB ⋅ AC
= 30 .
2
89
Se va insista pe faptul că dacă triunghiul nu ar fi fost
dreptunghic ar fi trebuit să se calculeze distanţa de la A la
dreapta BC adică tocmai lungimea înălţimii iar aceasta s-ar
putea face mai simplu folosind formula :
Distanţa de la un punct M0(x0,y0) la o dreaptă h de ecuaţie
(h): ax+by+c=0 este dată de:
ax0 + by 0 + c
d ( M 0 , h) = .
a2 + b2
⎝ ⎠
Rezolvare : Ecuaţia dată este echivalentă cu :
4
⎛ x
⎞
2006 = ⎜⎜ 2005 4 + 1⎟⎟
x
⎝ ⎠
Ridicăm la puterea
x x x x
1
⇒ 2006 4 = 2005 4 + 1 ⇒ 2006 4 − 2005 4 = 1 (x )
4
16 . Să se rezolve ecuaţia:
2x x
x x 3 3
2007 – 2006 = 3(2006 + 2006 ) + 1
90
Rezolvare:
Ecuaţia dată este echivalentă cu:
x
x 3 3
2007 = (2006 + 1) . Ridicăm la puterea 1/3 =>
x x
3 3
2007 = 2006 +1 =>
x x
3 3
2007 – 2006 =1 (*)
Din monotonia funcţiei f(x) = (1+ a)x – ax care e strict
crescătoare => ecuaţia (*) are soluţie unică: x = 3
(*) 10p-1 ≤ N < 10p , unde p reprezintă numărul de cifre ale lui
N.
Din (*) => lg 10p-1 ≤lg N <lg 10p => p-1 ≤ lg N <p .
91
⎛a b ⎞
18. Să se arate că matricea A = ⎜⎜ ⎟⎟ ∈ M 2 (Z ) e
⎝ c d ⎠
inversabilă , unde :
a = 2005 2006
b = 6 + 6 2 + 6 3 + ... + 6 2006
c = 1 + 11 + 111 + ... + 111 ... 11
2006 ori de 1
d = 2006 2005
Rezolvare :
u (a ) = 5
u (d ) = 6
⇒ u (det A) = 5 ⋅ 6 − 6 ⋅ 6 = 0 − 6 = 4 ≠ 0 ⇒ det A ≠ 0.
u (b ) = 6
u (c ) = 6
92
Probleme - sinteze
1. Să se calculeze:
a) 98 − 44 − 50 + 99 .
b) (7 2 − 8 3 ) − (5 2 − 6 3 ) + (− 2 + 2 3 ).
c) ( 20 − 18 ) ⋅ ( 45 + 50 ) − 10 .
93
j) 6561 + 1225 − 5184 .
k)
⎛ 1
⎜⎜ −
2
+
1 ⎞
⎟⎟ : 3 2 ( ) −1
⎝3 2 32 2 2 ⎠
l) 2⋅ 2+ 2 ⋅ 2+ 2+ 2 ⋅ 2− 2+ 2.
m) (3 − 7 ) + (2 − 7 ) .
2 2
n) (3 − 2 ) + (2 2 − 3) − (3 2 − 5) .
2 2 2
3 + 2 2 + 6 − 4 2 − ( 2 − 1) .
2
o)
16 x16
p) .
25 y 24
q) 3 + 7 ⋅ ( 13 − 7 − 5 − 7 ).
r) 2 − 3 ⋅ ( 6 − 2 ) ⋅ (2 + 3 ).
s) 11 − 6 2 + 6 − 4 2 + 9 + 4 2 .
2+ 3 2− 3
t) + .
2− 3 2+ 3
2+ 3 2− 3
u) + .
2+ 2+ 3 2− 2− 3
v) ( 3+ 2 − ) (
2
3− 2 + ) (
2
3+ 2 )( )
3− 2.
94
4. Comparaţi numerele:
a= ( 5− 3 + )2
( 3− 5 +2 )2
( )2
5 + 3 +46− 5 . ( )
b = 6 − 2 5 + 6 + 2 5 + 2 14 − 6 5 .
a 3b
5. Dacă = 1996 , calculati .
b a ⋅ 499 + 3b
6. Arătaţi că numărul
(
a = 1,41 − 2 + 251 − 334 + 251 : 32 + 1,41 − 2 ) 5
e pătrat perfect.
7. Să se arate că expresia
2a − b
E= ∈Q stiind ca a = 3 − 5 + 9 − 4 5
a + 2b
b= 7 − 1 − 11 − 4 7
8. Să se aducă la o formă mai simplă expresia:
E (a) = 6a 4 + 6a 8 + 5a 16 + 16a 32 , a〉 0.
3 2
9. Care număr este mai mare: 2 sau 3 .
a) 5n + 7 ∈ R − Q
10*. Să se arate că: a)
b) 5n + 13 ∈ R − Q
a) 3 2 n + 2 ⋅ 4 2 n + 3 − 2 2 n +1 ⋅ 6 2 n + 3 ∈ Q, ∀n ∈ N
11. Să se arate că: .
n +1 n+ 2
b) 2 ⋅ 9 2n
+4 ⋅3 2n
∈ N , ∀n ∈ N
12. Stabiliţi valoarea de adevăr a propoziţiei: 1 ⋅ 2 ⋅ 3 ⋅ ....... ⋅ 31 + 32 ∈ Q.
13. Să se afle x ştiind că 2 x = 1 + 2 0 + 21 + 2 2 + 2 3 + ....... + 2 999.
2x − 4
14. Să se afle numerele întregi x pentru care ∈ Z.
x+5
a) 3
5 2 +7 −3 5 2 −7 = 2
15. Să se verifice egalităţile:
b) 3
9+4 5 +3 9−4 5 =3
3
16. Să se ordoneze crescător numerele: 2 , 3, 6 6 .
17. Să se raţionalizeze numitorii fracţiilor:
95
1 1 1
a) 3 . b) 3 ; c) 3 ; d)
5 −3 2 2 +1 9 +3 5
2− 2 − 3 1
; e) .
2+ 2 − 3 2−3 3
18. Să se determine rădăcina pătrată a numărului a= 6 + 2 3 − 2 2 −2 6
19. Să se determine cel mai mare număr natural n cu proprietatea:
1 1 1
+ + .................... + ≤3 2.
2+ 3 4 + 15 2n + 4n 2 − 1
20. Fie a,b,c numere raţionale astfel încât ab+ac+bc=1. Să se demonstreze că:
(a 2
)( )(
+1 b2 +1 c2 +1 ∈ Q . )
21. Să se demonstreze că 2+ 3+ 5 nu este un număr raţional.
96
a )a1 = −2, r = 0,5 se cere a 12
b) a1 = 3, r = −1,5 se cere a 19
c) a10 = 131, r = 12 se cere a1
d) a 200 = 0, r = −3 se cere a1
9.Cunoscând Sn să se găsescă :
2
a) primii cinci termeni ai progresiei aritmetice dacă Sn =5n +3n ; Sn =3
n2
n
2
; Sn = − n.
4
2
b) a1 = ?, r= ? dacă Sn = 2 n +3n ;
97
+ 2, (3x ) ,4 − 2 x + x
2 2 2
a) x-3, 9, x+3 ; b) x c)
x + 2 ,18, x − 2
1 1 1
15. Să se arate că dacă numerele , , sunt în progresie
b+c c+a b+a
2 2 2
aritmetică atunci numerele a , b , c sunt în progresie aritmetică.
17. Fie ecuaţia ax² +bx+c =0 cu soluţiile x1,x2. Dacă numerele a,b,c sunt în
progresie aritmetică atunci există relaţia : 2(x1+x2)+x1.x2 +1 = 0
b)
1 1 1
÷ a 2 + 2bc, b 2 + 2ca, c 2 + 2ab ⇔ ÷ , ,
b−c c−a a−b
c)
a2 3 b2 3 c2 d2
÷ a3 ,b ,c ,d3 ⇒ ÷a 2 , b 2 , c 2 , d 2
bcd acd abd abc
98
III. PROGRESII GEOMETRICE
99
⎧b2 − b1 = −4 ⎧b3 − b2 = 12 ⎧b6 = 25
a) ⎨ b) ⎨ c) ⎨
⎩b3 − b1 = 8 ⎩b4 − b2 = 48 ⎩b8 = 9
b) 1 − 2 + 2 − 23 + ......... + 22008
2
1 1 1 1
c) + + 3 + ....... + 2008
2 22 2 2
1 1 1 1
d) − 2 + 3 − ....... − 2008
2 2 2 2
e) 1+11+111+1111+………111111…1 (de n ori 1)
f) 3+33+333+……..33333…..3
g) 7+77+777+…..7777…7(de n ori 7)
h) 1 + 2 ⋅ 2 + 3 ⋅ 2 + 4 ⋅ 23 + .....100 ⋅ 22007
2
9. Să se rezolve ecuaţiile :
a) 1 + x + x + x + .....x = 0, x ≠ 1
2 3 2007
b) 1 + (1 + x) + (1 + x ) + ........ + (1 + x ) = 0, x ≠ 0
2 2007
IV. LOGARITMI
log12125
4. Să se calculeze expresiile: a) 11
100
1
49
log 4
b) 7
c) E=log225-log2 ⎛⎜
20 ⎞ ⎛ 4⎞
⎟ + log 2 ⎜ ⎟ .
⎝ 3⎠ ⎝ 21 ⎠
d) log 5 (log 3 (log 6 216))
101
PRIMITIVE
∫ (2 ) ⎛ 5 3 2 ⎞
5. x − 3 x + 45 x dx 6. ∫ ⎜⎜ 5 − 3 + ⎟⎟dx
⎝ x x x⎠
⎛ 5 3 ⎞
7. ∫ x ( x − 1) 3 dx 8. ∫ ⎜ 2 x + − 2 ⎟dx
⎝ x x ⎠
1
9. ∫( e x + )dx 10. ∫ (x 5 +5 x )dx
ex
(x + 2)3 dx
∫
2
⎛ 5 + 4x ⎞
11. ∫ ⎜⎝ x ⎠
⎟ dx 12.
x3
13. ∫ x 2 + 4dx 14. ∫ x 2 − 9dx
1
15. ∫ 4 − x 2 dx 16. ∫ dx
x + x2 −1
x2 + 3 x2 − 2
17. ∫ x2 + 2
dx 18. ∫ x2 − 3
dx
1 1
19. ∫ dx 20. ∫ dx
sin x. cos 2 x
2
sin x . cos x
1+ x
21. ∫ dx
1− x
102
2..Să se calculeze primitivele următoarelor funcţii compuse.
1. ∫ 5 ⋅ 2 5 x dx 2. ∫ 3 4 x dx 3. ∫ 4 sin 4 xdx
1 1
4. ∫ 3 cos 3 xdx 5. ∫ 5x + 3 dx 6. ∫ dx
4x + 9
2
1 1 1
7. ∫ 4x − 162
dx 8. ∫ 25 − 9 x 2
dx 9. ∫
cos 2 3 x
dx
1
10. ∫ dx 11. ∫ tg 4 xdx 12. ∫ 2ctg 2 xdx
sin 2 5 x
1 1
13. ∫ dx 14. ∫ dx
16 x 2 + 4 2 9 − 16 x 2
1 1 ln(ln x)
4. ∫x ln xdx 5. ∫ x ln xdx
2
6. ∫
x
dx
2 ln 3 x
7. ∫ ln 2 xdx 8. ∫ ln(1 + )dx 9. ∫ dx
x x2
ln 2 x
10. ∫ dx 11. ∫ cos(ln x)dx 12. ∫ sin(ln x)dx
x2
13. ∫ ( x − 2 x + 3) ln xdx ∫ x ln( x − 1)dx
2
14.
x x −1
15. ∫ x +1 2
ln(1 + x 2 + 1)dx 16. ∫ x ln
x +1
dx
∫( ) ∫ x ⋅ e dx
−x
17. x + 1 ⋅ e x dx
2
18.
19. ∫ (x + 2 x ) ⋅ e
2 3x
dx 20. ∫ x ⋅ e dx2 x
21. ∫ x ⋅ e dx 2 2x
22. ∫ ( x 3 + 5 x 2 − 2) ⋅ e 2 x dx
3⋅ 2x + 2 ⋅ ex
∫ 24. ∫
−x
23. x ⋅ e dx
2
dx
2x
103
∫ e ⋅ sin xdx 26. ∫ e x ⋅ cos xdx
x
25.
27. ∫ e ⋅ sin 2 xdx
x
28. ∫ e ⋅ cos 2 xdx
x
x x
37. ∫ dx 2
38. ∫ dx 2
cos x sin x
x ⋅ arcsin x arcsin x
39. ∫ 1− x2
dx 40. ∫ x2
dx
5. ∫ x (x + 1) dx 6. ∫ x (x + 1) dx
2 3 6 k k +1 n
ex
∫ x ⋅ 7 dx ∫ e x + 1dx
2
x
7. 8.
ex
9. ∫ 2 x dx 10. ∫ e x dx
e +1
e x e2x
11. ∫ dx 12. ∫ e x − 1dx
x
104
e3x
13. ∫ 2 x dx 14. ∫x x − 1dx
e −1
∫ 2 x + 5dx ∫ x 1 + x dx
2
15. 16.
17. ∫ x 1 − x dx
3 4
18. ∫ x x + 2dx25 3
19. 3
2 x + 5dx 20. ∫ x − 6 x − 7 dx
2
ln x
21. ∫ − x 2 − x + 2dx 22. ∫ x
dx
ln x
23. ∫ x
dx 24. ∫ x ln xdx
x−2 x (1 − x )2 dx
25. ∫ 3
x
dx 26. ∫ x x
1 1
27. ∫ 4x + 2x − 3 2
dx 28. ∫
− x + 3x + 4 2
dx
x x
29. ∫ 4 dx 30. ∫ dx
x +1 x2 +1
1 1
31. ∫ dx 32. ∫ dx
x(1 + ln x )
4
(
x ln x + 8
2
)
1 1
33. ∫ dx 34. ∫ dx
x 3 − ln x2 x ln x
1 + ln x
3
35. ∫ dx 36 . ∫ x 3 x 2 + 2dx
x
1 1
37. ∫ dx 38. ∫x dx
x(2005 + ln x) 2006 x2 −1
105
∫ (tgx + tg x )dx
cos x
∫ 1 + sin
3
5. 6. 2
dx
x
sin 3 x 1
7. ∫ cos x dx 8. ∫ x
cos x dx
x
9. ∫ dx 10. ∫ sin 3 xdx
1 − cos x
arcsin x
11. ∫ cos 3 xdx 12. ∫ dx
1− x 2
sin x sin 2 x
13. ∫ dx 14. ∫ dx
cos 2 x − 4 1 − (cos x ) 2 2
1 1
15. ∫ dx 16. ∫ dx
1 − x 2 ⋅ arcsin 2 x sin x
1
17. ∫ dx 18. ∫ sin 10 x ⋅ cos 3 xdx
cos x
19. ∫
1
dx 20. ∫
(arctgx )2006 dx
1 − x 2 ⋅ (2005 + arcsin x) 2006 1+ x2
1 2x + 3 x
1. ∫ 3x + 5 dx 2. ∫ 2 x + 1 dx 3. ∫ x + 4 dx
1 − 3x 1 1
4. ∫ 2 x + 3 dx 5. ∫ (2 x + 3) 2005
dx 6. ∫x 2
−9
dx
1 x2 x2
7. ∫ x 2 + 4 dx 8. ∫ x 2 − 2 dx 9. ∫ x 2 + 1 dx
1 1
10. ∫ 2 dx 11. ∫ dx
3x + 5 (x − 1)(x − 2)
1 1
12. ∫ dx 13. ∫ x(x + 2) dx
(x + 1)(x + 2)
106
1 1
14. ∫x − 3x + 2
2
dx 15. ∫ 2x
− x −3
2
dx
1 1
16. ∫ 2 dx 17. ∫ 2 dx
3x + x + 1 x − 2x + 5
4x − 3 6x − 2
18. ∫ 2 dx 19. ∫ 2 dx
2 x − 3x + 1 3x − 2 x + 5
3x − 2 5x − 2
20. ∫ 2 dx 21. ∫ 2 dx
x − 5x + 6 x +4
x +1 x2
22. ∫ 2 dx 23. ∫ 6 dx
x + 2 x + 10 x −3
x 2x
24. ∫ dx 25. ∫ dx
1 1+ x4
x +
4
4
3
x x3
26. ∫ dx 27. ∫ (x − 1) dx
1 + x8 12
x x2
28. ∫ (x − 1) 10
dx 29. ∫ x 6 + 4 dx
107
ISTORICUL NOŢIUNILOR MATEMATICE
108
în prima carte din „Elementele” lui Euclid este
cunoscută teorema împărţirii cu rest şi „algoritmul lui
Euclid” pentru aflarea c.m.m.d.c. a două numere întregi
85-168 matematicianul grec Ptolemeu prezintă în
cartea sa „Almagest”, pe lângă vaste cunoştinţe de
astronomie şi trigonometrie şi diviziunea cercului în 360
de părţi congruente şi exprimarea acestora în fracţii
sexagesimale.
Sec. 3 s-a dat formularea teoremei celor trei
perpendiculare de către Pappos; acesta a mai dat şi
definiţia conicelor precum şi teorema despre volumul
corpurilor de rotaţie
Sec. 7
sunt cunoscute regulile de trei directă şi inversă de
către Bragmagupta, matematician indian;
Arhimede(287-212 î.e.n) precursor al calculului
integral, a determinat aria şi volumul elipsoidului de
rotaţie şi ale hiperboloidului de rotaţie cu pânze.
1202- Leonardo Fibonacci (1170-1240) matematician
italian introduce notaţia pentru fracţia ordinară;
1228- Fibonacci introduce denumirea pentru numărul
zero, precum şi sistemul de numeraţie zecimal. Tot prin
opera sa „Liber abaci” sunt introduse pentru dată în
Europa numerele negative, fiind interpretate ca datorii;
1150- este descrisă extragerea rădăcinii pătrate şi a celei
cubice în cartea „ Lilavati” a matematicianului indian
Bhaskara(1114-1185), tot el prezintă şi operaţiile de
înmulţire şi împărţire cu numere negative;
1515- rezolvarea ecuaţiilor de gradul al treilea cu o
necunoscută de către Scipio del Fero, iar mai târziu de
Niccolo Tartaglia în 1530, şi pe acelea de gradul al
patrulea de Ludovico Ferrari în 1545. Acestea au fost
făcute cunoscute abia în 1545 de către Girolamo
Cardano(1502-1576) în lucrările sale, deşi promisese
autorilor lor să nu le divulge;
109
1591-matematicianul francez Francois Viete(1540-
1603) introduce formulele cunoscute sub numele de
relaţiile lui Viete;
1614- inventarea logaritmilor naturali de către John
Neper(1550-1617);
1637- este introdusă noţiunea de variabilă de către
Rene Descartes(1596-1650), cel care a introdus literele
alfabetului latin pentru notaţii şi a folosit coordonatele
carteziene (definite după numele său), reducând
problemele de geometrie la probleme de algebră;
1640- este introdusă denumirea pentru cicloidă de către
Galileo Galilei (1564-1642);
1654- începutul creării teoriei probabilităţilor datorat
corespondenţei dintre Pierre Fermat(1601-1665) şi
Blaise Pascal(1623-1662) şi dezvoltarea combinatoricii
odată cu apariţia lucrării lui Pascal, „Combinaţiones”;
1656- matematicianul englez John Wallis(1616-1703)
1 1
introduce simbolul ∞ cu notaţiile = ∞, = 0 şi a
0 ∞
denumirilor de interpolare respectiv mantisă
1670- este determinat semnul sinusului şi desenată
sinusoida respectiv secantoida de către John Wallis);
1678- este dată teorema lui Ceva de către Ceva
Giovani(1648-1734);
1679- în „Varia opera mathematica” apărută postum, a
lui Pierre Fermat(1601-1665), a fost dată „Marea
teoremă a lui Fermat”, reguli de integrare, definiţia
derivatei.
1692- este scris primul manual de calcul integral de
către matematicianul elveţian Jean Bernoulli(1667-
1748)” Lectiones mathematicae de methodo
integralium aliisque”, tipărit abia în 1742 şi de
asemenea a mai scris un manual de calcul diferenţial,
descoperit abia în 1920.
„Regula lui l’Hospital” este dată de către Jean Bernoulli
lui Guillaume de l’Hospital pe care acesta o publică în
1696;
110
1690- este propusă denumirea de integrală de către
Jacques Bernoulli(1654-1705)
1692- sunt descoperite proprietăţile spiralei logaritmice
(Jacques Bernoulli)
1694- este descoperită curba numită lemniscată,
caracterizată de inegalitatea
(1+x)n ≥ 1+nx (Jacques Bernoulli);
1696-1697- introducerea calculului variaţional, punerea
problemei izoperimetrelor de către Jean Bernoulli.
1705- este dată „Legea numerelor mari” de către
Jacques Bernoulli;
1711- realizarea dezvoltării în serie a funcţiilor ex, sinx,
cosx,arcsinx, de către matematicianul englez Isaac
Newton(1642-1727) cel care a pus bazele calculului
diferenţial şi integral concomitent cu Gottfried
Leibniz(1646-1716);
1729- este demonstrată existenţa rădăcinilor complexe
în număr par a unei ecuaţii algebrice cu coeficienţi reali
de către Mac Laurin Colin(1698-1746;
1731- utilizarea sistemului de axe perpendiculare pentru
a determina poziţia unui obiect în funcţie de cele trei
coordonate;
1733- crearea trigonometriei sferoidale de către Alexis
Clairaut(1713-1765);
1735- Matematicianul elveţian Leonhard Euler(1707-
1783) introduce şi calculează constanta
1 1 1
e= lim(1 + + + ... + − ln n) =0,577215..., n→∞;
2 3 n
1739- introducerea conceptului de integrală curbilinie
de către Alexis Clairaut;
1746- relaţia lui Stewart este demonstrată de Mathew
Stewart după ce în prealabil ea îi fusese comunicată de
către Robert Simson în 1735;
1747
este enunţată problema celor trei corpuri de către
Clairaut;
111
introducerea metodei multiplicatorilor nedeterminaţi
în studiul sistemelor de ecuaţii diferenţiale de către
Jean Le Rond D’Alembert(1717-1783);
1750- Gabriel Cramer dă o regulă de rezolvare a
sistemelor cunoscută sub denumirea de metoda lui
Cramer;
1755- sunt puse bazele calculului variaţional de către
Lagrange(1736-1813) concomitent cu Euler,
1765- începutul creării geometriei descriptive de către
Gaspard Monge(1746-1818);
1766- crearea mecanicii analitice de către Joseph
Lagrange(1736-1813) cu enunţarea principiului
vitezelor virtuale şi a ecuaţiilor Lagrange;
1767- demonstrarea iraţionalităţii lui π de către
Heinrich Lambert(1728-1777);
1768- demonstrarea existenţa factorului integrant la
ecuaţiile diferenţiale de ordinul întâi de către
D’Alembert;
1771- a fost dată ecuaţia planului normal şi formula
distanţei dintre două puncte din spaţiu de către
matematicianul francez G. Monge;
1775- introducerea noţiunilor de soluţie generală şi
soluţie particulară în teoria ecuaţiilor diferenţiale de
către Leonhard Euler; acesta a introdus şi funcţia
ϕ (n ) - indicatorul lui Euler, precum şi notaţiile e, i,
f(x)şi a creat teoria fracţiilor continue;
1780- au fost introduse liniile de curbură ale
suprafeţelor(G. Monge);
sunt descoperite funcţiile automorfe de
matematicianul francez Henri Poincare(1854-1912);
1785- a fost dată ecuaţia planului tangent(G. Monge);
1796- este dată „Teorema lui Fourier” de determinare a
numărului rădăcinilor reale cuprinse într-un interval, de
către Joseph Fourier(1768-183);
1797- este dată formula creşterilor finite, cunoscută sub
denumirea de „teorema lui Lagrange”;
112
1798- au fost considerate cosinusurile directoare ale
unei drepte(G. Monge);
este introdus simbolul [.], pentru partea întreagă de
către Arien Marie Legendre
(1752-1833);
1807-, 1822 sunt date seriile Fourier care au contribuit
la crearea teoriei analitice a căldurii.
1812- este introdusă seria hipergeometrică de către Carl
Friedrich Gauss(1777-1855) matematician german, cel
care a demonstrat teorema fundamentală a algebrei;
1816-1835- Augustin Cauchy(1789-1857), fondatorul
analizei matematice moderne, a enunţat criteriul de
convergenţă al seriilor, criteriu care-i poartă numele, a
dat primele teoreme de existenţă din teoria ecuaţiilor
diferenţiale şi al ecuaţiilor cu derivate parţiale, a
introdus noţiunile de afix, modul al unui număr
complex, numere conjugate, transpoziţie;
1820- introducerea noţiunii de raport anarmonic de
către Chasles Michel(1793-1880), fondatorul
geometriei proiective alături de matematicianul francez
Jean Poncelet;
1822
introducerea funcţiilor Bessel de către Friedrich
Bessel;
este introdusă notaţia pentru integrala definită
b
113
1823-1831- începutul creării primei geometrii
neeuclidiene de către Janoş Bolyai(1802-1860)
concomitent şi independent de cea a lui Lobacevski.
1824-
este dată denumirea de geometrie neeuclidiană de
către Gauss;
Niels Abel(1802-1829) demonstrează
imposibilitatea rezolvării cu ajutorul radicalilor, a
ecuaţiilor algebrice de grad mai mare decât patru;
1825- Abel introduce integralele ce-i poartă numele;
1827- este creată teoria funcţiilor eliptice de către Abel;
1828
sunt introduse formele fundamentale ale suprafeţelor
şi curburii totală a unei suprafeţe(curbura Gauss) de
către Gauss;
demonstrarea teoremei lui Fermat pentru n=5 de către
matematicianul german Dirichlet (1805-1859);
1830- este propusă denumirea de grup cu înţelesul
actual de către matematicianul francez Evariste
Galois(1811-1832);
1831- definitivarea calculului cu numere complexe de
către Gauss ;
1834- introducerea noţiunii de factor de discontinuitate,
referitor la integralele
1837- introducerea notaţiilor pentru limite laterale de
către Dirichlet şi a funcţiei care îi poartă numele,
funcţia Dirichlet;
W. Hamilton introduce termenul de asociativitate a
unei legi de compoziţie;
1839- introducerea noţiunii de integrale
multiple(Dirichlet);
1840- este dată o formă a eliminantului a două ecuaţii
algebrice de către James Sylvester(1814-1897),
matematician englez;
1841- descoperirea invarianţilor de către
matematicianul irlandez George Bole (1815-1864);
114
introducerea noţiunilor de margine inferioară şi
superioară ale unei funcţii, de convergenţă uniformă de
către Weierstrass(1815-1897);
1843- descoperirea cuaternionilor de către William
Hamilton (1805-1865);
1845- „Teorema limită centrală” este dată de
matematicianul rus Pafnuti Cebâşev;
1846- Legea numerelor mari – Cebâşev;
introducerea variabilei complexe în teoria numerelor
imaginare de către D’Alembert;
1847
este introdus calculul logic de George Boole,
creatorul algebrei booleene;
este introdusă noţiunea de ideal de către Ernest
Kummel(1810-1893);
1851- sunt introduse noţiunile de rang şi signatură a
unei forme pătratice şi sunt propuse noţiunile de
matrice şi jacobian(J. Sylvester);
introducerea sufrafeţelor riemann de către
matematicianul german Bernhard Riemann(1826-1866),
lui datorându-se studiul integralei definite.
1852- introducerea segmentelor orientate AB de către
Chasles Michael(1793-188) care a formulat şi
proprietăţile axei radicale a două cercuri precum şi a
conicelor şi cuadricelor.
1853- Kronecker(1823-1891) introduce notaţia
a ij = det(a ij ) ;
1854- este introdusă noţiunea de oscilaţie într-un punct
de către Riemann care creează o nouă geometrie
neeuclidiană, numită geometria sferică;
1858- crearea calculului matriceal de către Arthur
Cayley(1821-1895) matematician englez ;
1871 Dedekind introduce noţiunile de corp şi modul
ceeace în limbajul actual exprimă noţiunile de subcorp
şi Z-submodul ale lui C. Tot el introduce mulţimea
întregilor unui corp de numere algebrice, definind şi
115
idealele acestei mulţimi şi demonstrează teorema
fundamentală de descompunere unică a oricărui ideal în
produs de ideale prime;
1872-
introducerea structurilor de subinel şi modul de către
Dirichlet;
introducerea numerelor raţionale prin tăîeturi de
către Dedekind;
1873- Charles Hermite(1822-1901) demonstrează
1
transcendenţa numărului e= lim (1 + ) n = 2,718281....
n →∞ n
1874- este dată denumirea de subgrup de către Sophus
Lie(1842-1899);
1874-1897- crearea teoriei mulţimilor de către Georg
Cantor(1845-1918). El a introdus noţiunile de mulţime
deschisă, mulţime închisă, mulţime densă, mulţime bine
ordonată, mulţime numărabilă, punct de acumulare,
punct izolat, produs cartezian, reuniune, intersecţie.
1878- rezolvarea problemei celor patru culori pentru
colorarea hărţilor de către Cayley;
1880-sunt descoperite funcţiile automorfe de
matematicianul francez Henri Poincare(1854-1912);
1882- Ferdinand Lindemann(1852-1939) a
demonstrat trascendenţa numărului π =3,141592......;
(un număr se numeşte transcedent dacă nu este soluţia
niciunei ecuaţii algebrice cu coeficienţi raţionali); tot el
demonstrează imposibilitatea cvadraturii cercului cu
rigla şi compasul;
1893- H. Weber, asociază conceptului de corp, sensul
de astăzi, ca o structură cu o lege de grup aditiv şi o
înmulţire asociativă, distributivă şi în care orice element
e inversabil;
1897- introducerea denumirii de inel de către
Hilbert(1862-1943);
1899 -axiomatizarea geometriei de către David
Hilbert;
116
1900- introducerea axiomatică a numerelor
întregi(D.Hilbert);
1905- este introdusă noţiunea de distanţă între două
mulţimi închise de către matematicianul român Dimitrie
Pompeiu(1873-1954);
1910- este introdusă denumirea de funcţională de către
Jacques Hadamard (1865-1963), unul din fondatorii
analizei funcţionale;
1912 -este descoperită noţiunea de derivată
areolară(Pompeiu)
1927-s-a stabilit formula Onicescu referitoare la
geodezice dată de Octav Onicescu(1892-1983);
1928 -este introdusă funcţia areolar-conjugată de către
matematicianul român Miron Nicolescu(1903-1975);
1933 -introducerea funcţiilor convexe de ordin superior
de către Tiberiu Popoviciu(1906-1975);
1936 -Matematicianul român Gheorghe Mihoc(1906-
1981) dă o metodă cunoscută sub numele de metoda
Schulz-Mihoc, de determinare a legilor limită ale unui
lanţ Markov;
1941 -teorema lui Moisil referitoare la geodezicele unui
spaţiu riemannian este introdusă de Grigore
Moisil(1906-1973);
1944 -este introdusă în domeniul algebrei moderne
noţiunea de signatură de către matematicianul român
Dan Barbilian(1895-1961);
1950 -este introdusă noţiunea de Δ - derivată de către
Dan Barbilian;
1996 -celebra conjectură a lui Fermat este demonstrată
de către Andrew Wiles de la institutul Isaac Newton
din Cambridge.
2000 -este determinat cel mai mare număr prim 26972593-
1, având două milioane de cifre, obţinut cu ajutorul a 20
de mii de calculatoare puse în reţea;
117
BIBLIOGRAFIE.
118
Cuprins
119
120