ACTIVITATI DE PREZENTARE

PROGRAME DE EDUCARE ADULTI

Activitățile de prezentare reunesc o serie de metode care au ca principal scop

comunicarea informațiilor noi către cursanți. Prototipul activităților de
prezentare este, în mod evident, prelegerea - transmiterea efectivă, directă a unei
informații către un auditoriu. Trebuie să semnalăm de la bun început că aceasta
nu este singura modalitate de a prezenta informații
noi. Din această categorie mai fac parte învățarea ghidată, demonstrația,
utilizarea materialelor video precum și o serie de metode de învățare prin
colaborare.
PRELEGEREA
Prelegerea este o metodă aparent simplă și lipsită de secrete. Marele său avantaj
este faptul că permite transmiterea unei cantități mari de informație într-un
interval de timp relativ scurt. În forma ei clasică, trainerul prezintă cât poate de
clar, concis și structurat informația pe care și-a selectat-o conform obiectivelor
urmărite. Uneori, prelegerea poate fi însoțită de întrebări sau întreruperi, însă, în
general, ea este o metodă pasivă, implicarea cursanților fiind extrem de scăzută.
Prelegerea este cea mai eficientă și ieftină metodă prin care se poate transmite
informația în cadrul unui curs. Totodată, ea este o metodă bună de a transmite
informația către grupuri mai mari, în special atunci când este vizată achiziția de
cunoștințe generale. Este recomandat să nu aibă o durată neîntreruptă mai mare
de 15 minute din economia unei secvențe de formare. Învățarea de profunzime
nu se poate însă realiza doar prin ascultare și vizualizare. Este necesar ca fiecare
cursant să proceseze informația din perspectiva propriilor cunoștințe anterioare,
să exerseze aceste informații și să primească feedback. Prin urmare, prelegerea,
necompletată de alte metode, nu este suficientă pentru atingerea unor obiective
instrucționale complexe. Pentru a-i spori potențialul, ea poate fi îmbogățită cu
diferite tehnici participative care facilitează procesarea în profunzime a
informației și, implicit, cresc nivelul de înțelegere și de retenție a acesteia.
Prelegerea este o metodă instrucțională frecvent folosită, asigurând transmiterea
unui conținut extins într-un timp relativ scurt, și oferind, totodată, trainerului
maximum de control asupra desfășurării formării. Din păcate, tocmai acest
control crescut conferă prelegerii principalul său dezavantaj, și anume, lipsa de
interactivitate cu cursanții. Există o serie de tehnici care pot fi folosite pentru a
capta atenția, pentru a-i motiva pe cursanți să se implice în prezentare, să
proceseze mai profund informațiile și care dinamizează prelegerea. De regulă,
aceste tehnici presupun prezentarea informațiilor apelând la numeroase strategii
de captare a interesului cursanților.
Captarea atenției
Fiind, în varianta clasică, o metodă în care cursanții sunt obligați să aibă o
atitudine pasivă, prelegerea poate să devină rapid plictisitoare. Dacă nici tema
nu este ofertantă, iar trainerul este lipsit de entuziasm și adoptă un stil monoton,
într-un timp foarte scurt, atenția audienței va fi îndreptată spre subiecte fără
legătură cu conținutul trainingului. Este însă important de știut că pe lângă
aspectele ce țin de utilitatea percepută a temei pentru cursanți, care poate fi
asigurată printr-o analiză de nevoi bine făcută, pe lângă abilitățile de prezentare
a trainerului (vezi capitolul următor) care sunt de asemenea foarte importante,
există câteva mici artificii care pot fi folosite la începutul prelegerii pentru a
capta interesul cursanților. Exercițiile, poveștile, problemele de soluționat,
testele sau organizatorii preliminari sunt tehnici menite să capteze atenția, să
creeze entuziasm și curiozitate cu privire la ceea ce urmează a fi prezentat. De
exemplu, prelegerea poate debuta cu o poveste, cu o anecdotă sau cu o imagine,
în jurul cărora să se dezvolte o poveste. Dacă această poveste creează o doză de
mister este cu atât mai bine. Dacă participanții nu pot să înțeleagă în totalitate
conflictul introdus prin această poveste, dacă se creează puțină tensiune sau
frustrare care va trebui eliminată prin rezolvarea misterului, cu atât mai bine. Ea
trebuie să reușească să capteze atenția și să mențină interesul participanților.
Poate fi inventată sau adaptată, dar important este ca esența conflictului sau a
tensiunii create, dar și natura soluțiilor posibile, să fie similare cu cele care le
sunt accesibile cursanților în viața lor de zi-cu-zi.
O alternativă la povestea introductivă poate fi studiul de caz. Acesta implică
prezentarea datelor unei situații, ale unei probleme, în jurul căreia poate fi apoi
structurat conținutul care urmează a fi prezentat. Este indicat ca, pe parcursul
prezentării, trainerul să revină din când în când la ideile ilustrate în studiul de
caz și să puncteze legătura dintre cele expuse ulterior și cazul analizat la
începutul cursului.
O modalitate mai directă, dar mai puțin subtilă de a motiva cursanții să fie atenți
este utilizarea unui scurt test de cunoștințe (quiz) verbal sau scris, înainte de
prelegere. Astfel, aceștia pot conștientiza mai acut ce nu știu, ce urmează să
învețe și la ce pot folosi cunoștințele pe care le vor descoperi. Vor fi astfel mai
implicați, mai preocupați să asculte răspunsurile pe care le va oferi trainerul prin
intermediul prelegerii.
Interesul cursanților mai poate fi atras și printr-o scurtă sumarizare a ceea ce
urmează să fie prezentat. Ce teme vor fi abordate și de ce sunt ele importante
pentru participanți. Cu cât reușiți să transmiteți mai mult entuziasm, cât atât
propriul interes și pasiunea pentru ceea ce faceți vor fi mai contagioase pentru
participanți.
Facilitarea înțelegerii
Așa cum precizam în primul capitol al ghidului nostru, atunci când participanții
procesează în profunzime informația, o vor reține mai bine, pe durată mai lungă
și vor putea astfel folosi mai ușor și în mai multe situații ceea ce au achiziționat
la training. Această procesare
de profunzime poate fi facilitată prin prezentarea unui sumar al conținutului
prelegerii, prin utilizarea exemplelor, a analogiilor și a suportului vizual.
Astfel, la începutul prelegerii pot fi prezentate oral sau în scris (pe un handout,
pe flipchart sau pe un slide PowerPoint) ideile cheie ale conținutului care
urmează să fie dezvoltat de trainer. Informația fiind organizată, cursanților le va
fi mult mai ușor să urmărească și să conecteze ideile între ele. Pot fi utilizate
diferite modalități de organizare a conținutului cum ar fi ordonarea informației
de la general la specific, organizarea cronologică, organizarea de tip rezolutiv
(problemă-răspuns). Poate fi folosit orice alt criteriu, atât timp cât este intuitiv și
poate ajuta cursanții să simplifice, organizeze și conecteze informațiile între ele.
Pe parcursul trainingului e important ca trainerul să revină la această schemă
inițială ce conține ideile principale pentru a evidenția progresul prezentării și
modul în care se leagă toate aceste informații între ele. În plus, aceste idei cheie
pot fi subliniate atât în mod direct, verbal (de exemplu, ”E foarte important să
rețineți…” sau ”Puteți chiar să notați această idee. Pe ea se fundamentează
întreaga interacțiune cu clientul.”), cât și indirect, nonverbal, prin modificarea
tonalității și utilizarea pauzelor. Tot în scopul facilitării organizării informațiilor
pot fi utilizate titlurile, în scris (pe flipchart sau pe slide-uri) sau prezentate oral.
Fiecare nouă secțiune sau idee centrală poate fi marcată printr-un titlu distinct.
Dacă aceste titluri sunt reprezentate prin verbe de acțiune, sunt scurte sau au o
componentă surprinzătoare sau emoțională, ele sunt cu atât mai ușor de reținut.
O altă categorie de mijloace cu ajutorul cărora putem facilita procesarea și
retenția sunt exemplele, analogiile și suporturile vizuale. Cu cât informațiile
prezentate sunt mai abstracte, cu atât e mai important să fie ilustrate prin
exemple. O strategie pentru organizarea unei secvențe de prezentare cu ajutorul
exemplelor poate fi următoarea: prezentarea cunoștințelor abstracte cu ajutorul
prelegerii, urmată de oferirea unui exemplu, cel puțin, iar, în final, implicarea
participanților în exerciții de dificultate progresivă, bazate pe exemplul prezentat
anterior.
Analogiile, la rândul lor, facilitează înțelegerea și retenția prin conexiunea pe
care o creează între informația nouă și situațiile sau experiențele care le sunt
deja familiare cursanților. E important atunci când analogia este utilizată, să fie
evidențiate nu doar similaritățile, ci și diferențele dintre cele două situații sau
obiecte care constituie obiectul analogiei.
Nu în ultimul rând, învățarea poate fi facilitată pe parcursul prelegerii, prin
utilizarea materialelor vizuale. Imaginile, schemele sau graficele realizate cu
ajutorul flipchart-ului sau proiectate pe slide-uri pot fi extrem de utile atât pentru
a organiza informația, cât și pentru a o simplifica. Datele empirice disponibile
susțin o creștere a retenției de la 14% la 38% odată cu adăugarea suporturilor
vizuale. În același timp, ele reduc durata de timp necesară pentru prezentarea
unei informații cu până la 40% (Pike, 2003).
Implicarea participanților
Pentru ca participanții să se implice activ în prezentarea cunoștințelor este foarte
important să fie responsabilizați cu privire la sarcinile pe care le au de îndeplinit.
La finalul prelegerii, ei trebuie să fie capabili să prezinte ideile principale pe
care le-au extras și le-au reținut. În plus, trebuie să aibă o poziție argumentată
față de ideile prezentate, să le aprobe
sau să le conteste, să adreseze întrebări de clarificare, nu doar să rezume și să
răspundă la întrebări factuale.
De asemenea, trainerul are la dispoziție diverse modalități de a ”trezi” cursanții
atunci aceștia devin plictisiți sau letargici. Una dintre ele este provocarea
spontană. Trainerul poate întrerupe prezentarea când consideră necesar și
solicită participanților să ofere exemple sau să răspundă la întrebări legate de
conceptele prezentate.
Un alt aspect demn de luat în considerare atunci când urmărim facilitarea
retenției și înțelegerii informațiilor noi se referă la luarea notițelor. Este util ca
participanții să primească instrucțiuni cu privire la cum și când trebuie să-și
noteze anumite idei pe parcursul prezentării. Dincolo de faptul că acest lucru
este o modalitate de a sublinia importanța unei anumite idei, este în același timp
și o modalitate prin care cursanților li se solicită un nivel de concentrare
suplimentar. Luarea notițelor nu presupune notarea cuvânt cu cuvânt a
afirmațiilor trainerului, ci simplificarea și reformularea ideilor receptate. În acest
fel, informația nouă este personalizată și integrată temeinic în bagajul de
cunoștințe al cursanților.
Tehnicile post-prelegere
După ce prelegerea a fost finalizată și cunoștințele au fost comunicate, e
necesară o recapitulare a întregului material prezentat, sub forma ideilor
principale, dar și evaluarea nivelului la care participanții au reținut și înțeles
conținutul. Scopul urmărit prin aceste acțiuni nu este cu necesitate unul sumativ,
ci, mai degrabă, de a facilita o nouă reactualizare a informațiilor în vederea
fixării pe termen lung a ideilor principale.
O modalitate de a rezuma cele expuse poate fi revenirea la povestea, problema
sau studiul de caz prezentate la începutul prelegerii. Dacă misterul nu a fost
soluționat pe parcursul prelegerii, finalul poate fi un moment oportun ca
participanții, individual sau în grupuri mai mici, să formuleze una sau mai multe
soluții posibile la problemele prezentate de trainer, valorificând noile cunoștințe.
Dacă trainerul a optat la început pentru utilizarea testului de cunoștințe,
prelegerea poate fi încheiată și prin reluarea acestuia la final. Participanții pot fi
invitați să reia întrebările inițiale și să formuleze cel mai bun răspuns, integrând
informațiile nou achiziționate. Pot fi apoi discutate discrepanțele dintre
răspunsurile actuale și cele oferite înainte de prelegere, care au fost erorile
inițiale șicum au fost ele corectate. O mai bună înțelegere a propriilor erori
presupune o procesare de profunzime și o mai mare personalizare a informației
receptate.
Informațiile mai pot fi rezumate sau reorganizate și pe baza formulării de
întrebări sau a analizei unor noi studii de caz. Spre exemplu, participanții pot fi
încurajați încă de la începutul prelegerii să-și noteze întrebări, iar la finalul
prelegerii să le adreseze trainerului, după modelul conferinței de presă. Trainerul
prezintă răspunsurile și încurajează discuțiile, oferă clarificări și exemple acolo
unde sunt neclarități sau confuzii. Similar, pot fi organizate grupuri de 3-4
participanți cărora li se solicită să rezolve un nou studiu de caz, mai mult sau
mai puțin similar cu cel inițial. Studiul de caz poate fi înlocuit cu un joc de rol, o
sarcină de tip eseu sau cu orice alt tip de activitate de învățare experiențială.
Important este ca rezolvarea acestor sarcini să necesite aplicarea cunoștințelor
transmise prin intermediul prelegerii.