POVEȘTILE

Poveștile sunt metode instrucționale extrem de flexibile și pot fi folosite pentru a

atinge o multitudine de obiective instrucționale. Ele sunt folosite frecvent pentru
a capta interesul cursanților înaintea unei prelegeri deoarece nu au doar un
conținut informativ, ci și o puternică încărcătură emoțională. Indiferent dacă
povestea este reală sau inventată, ea are personaje, iar personajele reacționează
mai intens sau mai puțin intens, mai neașteptat sau mai predictibil în diverse
situații. În același timp, ea activează și o funcție identitară. Ne regăsim în
anumite personaje sau, dimpotrivă, reacționăm aversiv la adresa lor. E mai puțin
probabil să ne fie indiferentă prezentarea unor informații sub forma unei povești
comparativ cu simpla relatare a acelorași informații. În training, poveștile pot fi
folosite pentru a evidenția fapte, exemple concrete, idei cheie, scopul sau
relevanța unui anumit conținut.
Un tip aparte de poveste este dezvăluirea personală. Relatarea de povești
personale implică intens participanții în formare și le permite acestora să se
identifice cu istoria trainerului. Oamenii sunt, în general, atrași de poveștile reale
de viață și le rețin mai bine. Astfel, folosirea lor face trainingul mai atractiv, mai
interesant și, foarte important, îl face mai credibil. În plus, apropie trainerul de
cursanți, îl face mai uman și mai plăcut.
Deși poveștile personale, cu personaje reale sau cel puțin veridice sunt cel mai
frecvent utilizate, există două tipuri de povești mai puțin comune, dar care pot
avea un foarte mare impact asupra asimilării conținutului: parabola și fabula.
Ambele urmăresc ilustrarea și sublinierea unui precept moral, a unei reguli,
principiu, lecții de viață și se finalizează cu o concluzie generalizabilă în situații
diverse din realitate.
ÎNVĂȚAREA GHIDATĂ
Învățarea sau descoperirea ghidată, numită și metoda socratică, este o alternativă
la prelegere. În cazul prelegerii, trainerul transmite în mod direct, clar și concis
un set de informații. În învățarea ghidată, în schimb, trainerul ajută cursanții să
descopere ei înșiși aceste informații.
Această metodă poate alterna cu prelegerea pentru a încuraja participanții să
abordeze informațiile în profunzime, să lege informațiile noi cu cele deja
existente și să identifice implicațiile diferitelor opțiuni pe care le au la dispoziție
în utilizarea acestor informații. Când utilizează această metodă, rolul trainerului
este de a adresa întrebări cursanților. Întrebările trebuie să fie atent construite,
astfel încât să-i ajute pe cursanți să diferențieze între mai multe variante, să
elimine soluțiile neconforme cu realitatea sau cele mai puțin eficiente, să
conștientizeze, în final, care sunt consecințele fiecărui răspuns pe care îl dau.
Ghidați astfel, cu ajutorul întrebărilor, cursanții vor renunța la variantele eronate
sau ineficiente, vor identifica și rafina răspunsurile corecte.
Învățarea ghidată este frecvent asociată cu noțiunea de scaffolding sau eșafodaj.
Tehnica eșafodajului constă în oferirea de sprijin personalizat cursanților pe
parcursul procesului de învățare astfel încât să poată evolua de la nivelul actual
de competență spre zona proximei lor dezvoltări. Altfel spus, să parcurgă
drumul spre nivelul imediat următor de competență care le este accesibil.
Sprijinul oferit cursanților trebuie să fie eliminat pe măsură ce aceștia sunt
pregătiți să se descurce singuri. Se pornește de la ceea ce știu cursanții. Se pun
întrebări care să faciliteze folosirea acestor cunoștințe pentru a deduce
cunoștințe noi. Întrebările pot fi construite cu ajutorul unor alte întrebări, de
facilitare, dar și prin oferirea de idei sau sugestii suplimentare. Prin descoperire,
cunoștințele dobândite sunt formulate în termenii cursanților, sunt construite
logic pe cunoștințele anterioare. Pe scurt, sunt ”deținute”, devin proprietatea
cursantului.
Învățarea ghidată are la bază un parteneriat între trainer și cursant. Chiar dacă
trainerul știe mai multe sau este mai experimentat, chiar dacă trainerul cunoaște
concluzia finală la care vor ajunge participanții, rolul lui este să asiste și nu să
direcționeze sau să ofere cursanților cunoștințe gata prelucrate și organizate.
Riscul major pe care îl poate implica această metodă este ca trainerul să fie
perceput de către cursanți ca fiind arogant sau sarcastic. Pentru a preveni
situațiile de acest gen, este important ca trainerul să explice de la bun început
cum va decurge activitatea și de ce a optat pentru acest tip de activitate, care
sunt avantajele pe care aceasta le conferă.
Învățarea ghidată este un instrument esențial pentru portofoliul oricărui trainer,
care trebuie studiat și exersat cu mare atenție deoarece poate aduce numeroase
satisfacții cognitive atât trainerului cât și cursanților.
DEMONSTRAȚIA
Demonstrația este o metodă alternativă sau complementară prelegerii și
presupune transformarea informației în acțiune. Astfel, ea are avantajul că
participanții pot să vadă cum se utilizează cunoștințele, nu doar să asculte
expunerea lor.
Metoda clasică de a învăța o abilitate presupune parcurgerea câtorva pași simpli:
demonstrarea abilității în cauză, explicarea componentelor sale și apoi
executarea acesteia de către cursanți. O strategie alternativă și mai eficientă
constă în demonstrarea abilității vizate, fără oferirea unor informații explicative
din partea trainerului. Participanților li se cere să observe cu atenție
comportamentul demonstrat și să detalieze ce au observat. În acest fel, fără a
primi informații suplimentare din partea trainerului, cursanții sunt obligați să fie
mult mai atenți și să depună un efort mental crescut.
Utilizarea acestei strategii implică următoarele componente: stabilirea tipului de
abilitate care trebuie învățată, demonstrarea deprinderii respective de către
trainer, fără oferirea de explicații sau comentarii, urmărirea demonstrației de
către cursanți. La final, trainerul face o rezumare privind acțiunile sale. Ulterior,
poate forma perechi de lucru cu cursanții, solicintându-le acestora să execute
demonstrarea deprinderii, oferind mici explicații sau comentarii legate de
execuție.
Dacă deprinderea este complexă, ea poate fi împărțită în componente care să fie
executate etapizat. Cursanții vor avea sarcina de a observa modul de execuție al
colegilor lor în cadrul perechii din care fac parte și de a analiza aceste
demonstrații. Ei vor exersa deprinderea până la însușirea ei completă. Atunci
când cursanții întâmpină în mod constant dificultăți în execuție, trainerul poate
relua demonstrația inițială. De asemenea, participanții care pot realiza singuri o
sarcină pot fi invitați să îi ajute și pe cei care încă nu stăpânesc bine execuția
deprinderii.
UTILIZAREA MATERIALELOR VIDEO
Materialele video sunt frecvent folosite în cadrul trainingului deoarece sunt
extrem de utile în comunicarea conținuturilor. Valoarea lor sporește atunci când
sunt utilizate pentru demonstrarea modului de execuție a anumitor abilități sau
ca material de bază pentru analiza unui studiu de caz. Nu au însă aceleași
valențe atunci când sunt folosite în mod simplist, doar pentru a înlocui
prelegerea. Prin urmare, preluarea și includerea într-o secvență de formare a
unor materiale video cu prezentări sau prelegeri livrate de experți din diverse
domenii (de ex. TEDx) cu scopul de a substitui expunerea de către trainer a
aceluiași conținut informațional, este nerecomandată. În schimb, atunci când
conținutul acestor materiale este rezumat și adaptat, poate fi exploatat de către
trainer pentru a aduce un plus de valoare informațională trainingului. De
asemenea, atunci când diferite materiale video care includ, de exemplu, scurte
jocuri de rol create special pentru a fi folosite în traininguri sau secvențe extrase
din filme, sunt folosite pentru a ilustra sugestiv concepte cheie din conținutul
expus, valoarea lor este de necontestat. Utilizarea oricărui material video
trebuie, deci, să deservească îndeplinirii unui obiectiv instrucțional și să fie
făcută în strânsă relație cu celelalte metode și activități derulate de trainer. El are
rolul de a completa, de a spori sau consolida mesajul transmis prin alte strategii
de formare.
Dincolo de aceste considerații de ordin metodologic, orice material video trebuie
să întrunească câteva criterii cheie din punctul de vedere al calităților sale.
Acesta trebuie să reflecte diversitatea mediului de lucru din societatea
contemporană (vârstă, etnie, rasă, ș.a.), să aibă sunet și imagine ireproșabile.
Calitatea materialelor video, ca de altfel a tuturor instrumentelor folosite într-o
secvență de formare, demonstrează nivelul de profesionalism la care operează
un trainer.