Jocurile și simulările sunt activități instrucționale atrăgătoare atât pentru
traineri, cât și pentru cursanți. Solicitând un nivel ridicat de implicare a cursanților și fiind de cele mai multe ori amuzante, aceste metode sunt căutate și folosite intensiv de traineri. Din păcate, deseori, criteriul implicării și amuzării participanților îl umbrește pe cel al utilității. Altfel spus, sunt selectate și realizate jocuri și simulări amuzante, atractive, în care cursanții se implică cu ușurință, însă aceste activități sunt irelevante din perspectiva obiectivelor instrucționale asumate. Prin urmare, este importantă cunoașterea caracteristicilor specifice acestor metode și a condițiilor lor de utilizare pentru aplicarea lor eficientă. Simularea este un tip de activitate instrucțională care presupune imitarea sau evocarea unor aspecte ale ”realității”, într- o manieră interactivă. Scopul explicit al simulării este de a oferi oportunități cursanților pentru aplicarea și exersarea cunoștințelor dobândite. Ea are un puternic caracter imersiv, ajutându-i pe cursanți să se transpună în diverse situații, să descopere noi trăiri și noi perspective de a privi lucrurile. Situația simulată imită realitatea, iar participații se comportă ca și cum ar fi în realitate, ignorând faptul că situația e, de fapt, artificială. Imitarea realității presupune reproducerea unui set de elemente cheie din realitate, elemente care au strânsă legătură cu obiectivele instrucționale și sunt relevante pentru realizarea lor. Prin urmare, simularea nu trebuie să replice acurat toate detaliile realității, cu atât mai puțin pe cele irelevante pentru atingerea obiectivelor. Studiile în domeniu arată că utilizarea simulărilor în formare asigură un nivel superior de învățare și de transfer a cunoștințelor comparativ cu alte metode experențiale, cum ar fi studiile de caz. De asemenea, ele sunt preferate de cursanții generației Z care s-au născut și au crescut într-un mediu saturat tehnologic. Jocurile, pe de altă parte, sunt metode care au la bază respectarea unui set strict de reguli. Ele implică, de obicei, un nivel ridicat de competitivitate și au obiective foarte bine definite. Sunt nenumărate cărți și site-uri web disponibile și care descriu în detaliu mii de jocuri care pot fi folosite în formarea adulților. Acestea pot fi cu ușurință adaptate obiectivelor instrucționale asumate sau, în același timp, cu puțină creativitate pot fi create jocuri noi, pliate pe aceste obiective. Un aspect important în selecția acestor metode este legat de obiectivele instrucționale pe care trainerul le vizează. Atât jocurile, cât și simulările trebuie să fie relevante atât ca metode, dar și ca și conținut pentru atingerea obiectivelor asumate. Apoi, ele trebuie să capteze atenția și interesul cursanților. Cu cât sunt mai imersive, cu atât participanții sunt mai implicați în realizarea lor, iar experiența trăită va fi mai gratificatoare și mai utilă din perspectiva învățării. Pentru a crește probabilitatea obținerii unor rezultate pozitive în urma utilizării acestor metode, trainerul trebuie: să se asigure că instrucțiunile de lucru sunt clar și succint formulate și că participanții înțeleg ce au de făcut, de ce și cu ce scop; să realizeze activitățile finale de debriefing, oferind feedback, încurajând reflexia și extragerea ideilor esențiale; să conecteze experiența de simulare/joc cu contextele reale de aplicare a cunoștințelor. Activitățile de scriere sunt activități experimentale derulate, de obicei, individual și permit fiecărui participant să reflecteze asupra propriilor raționamente și răspunsuri, oferite în scris. Activitățile de scriere includ cerințe specifice adresate cursanților. Ele pot fi răspunsuri scurte la întrebări deschise sau pot fi chiar eseuri elaborate. Cel mai comun design pentru acest tip de activități este fișa de lucru. Aceasta oferă instrucțiuni clare referitoare la ce trebuie să scrie participanții și prezintă avantajul de a putea fi folosită oricând în timpul programului de training. În general, la începutul și la finalul trainingului, nu sunt recomandate activitățile de scriere deoarece presupun un proces mai lung de elaborare. Acestea pot fi utilizate în special în perioada de mijloc a derulării trainingului. Alte activități de scriere la care poate face apel trainerul implică utilizarea unor instrumente, cum sunt chestionarele, formularele de verificare sau testele de cunoștine. Ele pot fi folosite pentru a obține feedback de la participanți sau pentru a le facilita auto-evaluarea. Există mai multe aspecte pe care trainerul trebuie să le ia în considerare atunci când folosește scrierea ca metodă instrucțională. În primul rând, trebuie să ajute cursanții să intre în starea mentală necesară care să îi provoace și să îi inspire pentru a se exprima optim în scris. De asemenea, trebuie să confere un scop important acestei activități, care să-i facă pe cursanți să-și dorească să depună acest efort. Aceasta deoarece nu sunt mulți participanți care preferă să se exprime în scris, sunt competenți să o facă și nu se plictisesc în astfel de activități. În același timp, trainerul trebuie să se asigure că instrucțiunile pe care le-a oferit sunt foarte clare, chiar să ofere un model sau câteva elemente de start pe care să poată construi sau de la care să poată extrapola. Mediul în care se realizează activitatea de scriere este important, trebuie să fie unul care să ofere liniște și intimitate. Sunt necesare suprafețe curate și ferme pe care se poate scrie, caiete de lucru, foi și instrumente de scris. Timpul necesar pentru finalizarea sarcinii trebuie bine dozat. Participanții nu ar trebui să se simtă grăbiți, s-ar putea să aibă nevoie de mai mult timp pentru a începe. Totodată, nu trebuie acordat mai mult timp decât este necesar deoarece acest lucru scade nivelul de implicare al participanților. Ca orice activitate experimentală, și activitatea de scriere se finalizează cu feedback. Participanții trebuie să împărtășească ce au scris sau cel puțin un număr limitat de voluntari să fie invitați să citească materialul elaborat. O altă variantă de împărtășire a feedbackului este de a forma perechi, iar partenerii din cadrul acestora să împărtășească între ei ce au scris.