Râu, rățușcă, rămurică

Mă cheamă Raluca. Nume frumos, de domniță, da, știu :). Ca orice copil, am avut de furcă,
pentru o perioadă, cu litera R. Nu eram rârâită, doar îl înlocuiam, banal, cu L: Laluca.
Ulterior, la cursul de logopedie, am aflat că era o formă de rotacism. Eh, a trecut. Ce mi-a
rămas, a fost mândria pe care am simțit-o prima dată când am pronunțat corect: “Râu, rățușcă,
rămurică”. Atăt de mândră, încât și acum îmi amintesc poezioara despre Rică:

Rică nu știa să zică

Râu, rățușcă, rămurică

Dar de când băiatu-nvață

Poezia despre rață

Rică știe-acum să zică

Râu, rățușcă, rămurică.

Cu rima-n minte, m-am “dat” puțin azi pe Breslo. Și, ce să vezi? Plin de ele, râuri, rățuște și
rămurele! Și deși nu aș fi crezut, rațele au fost cele mai scumpe la vedere. Pam, pam, că am
făcut și-o rimă ;).

Iată, deci:

Râuri: