TEMA 2

Indicatori de incluziune ce ar putea fi imbunatatiti in scoala noastra

Pentru ca scoala sa devina un mediu accesibil tuturor, misiunea noastra este de a crea o
sală de clasă atractivă şi care să invite la studiu, unde progresul elevilor să fie susţinut de
mediul clasei şi pe care elevii să se simtă egali. In schimbul imaginiii traditionale pe care
o ofera salile noastre de clasa acum ( 3 randuri de banci) putm incerca sa implicam elevii
în decorarea sălii de clasă, iar cateva posibile idei ar fi:
· la începutul anului şcolar, sa descriem elevilor tipul de activităţi pe care le vor
desfăşura (individuale, în perechi, în grupuri mici etc.).
· elevii, în grupuri de trei sau patru, realizeaza un inventar al resurselor din clasă
si proiecteaza sala de clasă ideală folosind resursele existente. Pot realizea desene
cu aranjamentul ideal.
Pozitia fiecarui obiect din clasa trebuie sa fie decisa de comun acord şi elevii de servici
trebuie sa se asigure că, la sfârşitul zilei, fiecare obiect este pus la locul său.
Plantele sunt o metodă excelentă de face orice încăpere mai primitoare şi îmbunătăţesc
calitatea aerului.
Un alt indicator de incluziune ce ar putea suferi imbunatatiri este strategia prin care
parintii sunt incurajati sa devina parteneri in procesul de invatare al copiilor lor ce
ar putea fi regandit astfel incat, gradul de responsabilizare al acestora fata de procesul
educativ al copiilor lor sa creasca. Un numar mare de parinti ai elevilor din scoala noastra
lasa integral in seama cadrelor didactice educatia copiilor, aratand un dezinteres total fata
de parcursul scolar al acestora. De aceea, personal, vad ca binevenita initativa legislativa
(art.86) de a incheia un contract intre scoala si parinte pe toata durata invatamantului
obligatoriu ce va cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor şi va putea fi particularizat la
nivelul şcolii, prin decizia Consiliului de Administraţie. Astfel, parintele, va semna in
cunostinta de cauza un document care stipuleaza clar rolul pe care il are in educatia
copilului si actiunile pe care trebuie sa le intreprinda in acest sens.
Elevii sunt incurajati sa-si asume raspunderea pentru propria lor invatare. Si la
acest capitol scoala noastra este deficitara. Foarte putini sunt elevii care constientizeaza
faptul ca scoala este locul unde ei vin pentru a primi informatii si a-si forma deprinderi

1
pentru viata, marea majoritate insa continua sa creada ca ei vin la scoala pentru ca trebuie
si mai ales, cum ca este obligatoriu ca ei sa absolveasca ciclul gimnazial fara a dispune
insa de minimul de cunostinte prevazute in programa scolara, lipsind asadar elementul de
automotivare.
Dezvoltarea abilităţilor de automotivare poate fi realizată în cadrul procesului instructiv,
prin creşterea ponderii unor activităţi, care mediază experienţele prin care elevul învaţă
să:
(a) exploreze sistematic o situaţie de învăţare;
(b) îşi automonitorizeze procesele cognitive, activitatea de învăţare propriu - zisă şi
modul de organizare al cunoştinţelor;
(c) formuleze ipoteze şi să utilizeze strategii de testare a ipotezelor;
(d) îşi planifice comportamentul de învăţare;
(e) reflecteze asupra modului propriu de învăţare / înţelegere;
(f) genereze semnificaţii personale, care să constituie filtre de interpretare a
materialului de studiu.
Într-un astfel de context, finalitatea învăţării o reprezintă achiziţia (de către elevi) unui set
de abilităţi autoevaluatorii a propriilor competenţe şi de gestionarea eforturilor şi a
resurselor de timp în vederea obţinerii unor performanţe superioare. Problema este că, o
astfel de abordare a deprinderilor proprii de studiu, numită şi învăţare autoreglată, vine
deseori în conflict cu practicile învăţării tradiţionale, care recompensează de cele mai
multe ori performanţele de memorare şi de reproducere.

In concluzie, responsabilizarea elevului cu privire la propriul proces educativ este

condiţionată de acurateţea înţelegerii modului în care elevul se percepe pe sine în relaţie
cu sarcinile şcolare. Acest tip de abordare strategică a învăţării se distinge de abordările
clasice, prin deplasarea accentului analizei educaţionale de pe conţinuturile achiziţionate
pe strategiile iniţiate în activitatea de învăţare.
Studiile arată că deprinderea unor abilităţi autoreglatorii sporeşte atât performanţele şi
competenţele, cât şi sentimentul autoeficacităţii la elevi.