TEMA 3

Imaginea undei clase incluzive

Şcoala de tip incluziv este şcoala accesibilă, de calitate si care îşi îndeplineste menirea de
a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma în elevi şi a-i deprinde şi abilita cu tainele
lumii. De aceea strategiile învăţării trebuie astfel adaptate încât să corespundă diversităţii
şi nenumăratelor stiluri stiluri de învăţare şi dezvoltare, firesti, ale copiilor. Şcoala
incluzivă se adresează copiilor prin adaptarea sa continuă, flexibilă şi dinamică la
cerinţele dezvoltării şi învăţării acestora.

Copiii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de organizarea învăţării în functie de cerinţele

lor educative.

Acest tip de problematică cere educatorilor si profesorilor în primul rând urmatoarele

actiuni complexe care se referă la intreaga clasa, deci la toti copiii:

a) cunoaşterea copiilor, a particularităţilor lor si a diferenţelor dintre ei;

b) individualizarea învăţării;
c) folosirea strategiilor flexibile si deschise;
d) amenajarea corespunzătoare a mediului educaţional (ambientului) în aşa fel încât el să
devină factor de intervenţie în învăţarea şi remedierea problemelor de învăţare;
e) valorizarea relatiilor sociale de la nivelul clasei si al şcolii în favoarea procesului de
invăţare prin cooperare şi a parteeriatului educational.
Principala cerinţă faţă de învăţare este individualizarea metodelor folosite pentru copiii
cu dificultăţi de învăţare.

Referitor în mod ţintit la elevii care întâmpină dificultăţi, este necesar ca profesorii să
cuoască şi să poată folosi o serie de strategii didactice cu care să identifice şi să sprijine
rezolvarea dificultăţilor de învăţare în clasă.

În acest caz este de dorit ca profesorul clasei să respecte următoarele cerinţe:

1
- să cunoască bine dificultăţile de învăţarea ale fiecărui elev, modul lor de manifestare şi
domeniul în care apar;

- să se asigure că elevii aflaţi în situaţie dificilă au achiziţionate aptitudinile prealabile;

- să adapteze materialul didactic folosit la fiecare temă;

- să procure material de sprijin atunci când este nevoie;

- să-şi rezerve un timp necesar în fiecare oră pentru a evalua eficacitatea activităţilor de
învăţare şi de predare.

În aceste condiţii este evidentă grija profesorului pentru organizarea unor situaţii de
învăţare la care să participle toţi elevii inclusiv cei cu dificultăţi.

Există o serie de cerinţe generale faţă de organizarea predării si învăţării în clasa

obisnuită în care se întâlnesc copii cu dificultăţi de învăţare:

- aceşti copii au nevoie de o învăţare multisenzorială explicită care să-i facă să avanseze;
nu este cazul să se piardă vremea cu activităţi repetitive asupra unor lucruri care s-au
însuşit, ci mai curând să se varieze metodele şi suporturile de învăţare.

- copiii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de iniţiere adecvată în lectură şi scriere, ceea

ce presupune de cele mai multe ori alte metode şi mijloace decât cele folosite în mod
obisnuit de educatorul clasei respective.

- este nevoie de structurarea cunoaşterii si de o doză bună de orientare pentru a se duce la

bun sfârsit învăţarea şcolară. Cum acesti copii au probleme în organizarea informaţiei
care provine de la simturile lor, ei sunt adesea incapabili să prevadă şi de aceea trebuie să

2
li se furnizeze un cadru adecvat şi structurat de învăţare în clasă, fiind mereu preveniţi de
ceea ce urmează.

- construirea unei imagini positive despre sine este o altă nevoie a copiilor cu dificultăţi
de învăţare. Aceasta se poate realize pe fondul unor activităţi de grup orientate spre
valorizarea posibilităţilor fiecăruia sip e un sistem de relaţii positive intre professor şi
elev şi între elevi. Relatiile respective trebuie să ofere terenul încrederii reciproce, al
empatiei cu trăirile fiecăruia, împărtăşirii emoţiilor, sentimentelor, preocupărilor ca şi a
experienţei de cunoaştere si învăţare.

- însuşirea unor metode şi tehnici de învăţare, memorare, de redare a ideilor unui continut
constituie o altă cerinţă pe care educatorul o poate rezolva în clasa obisnuită.

- elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de profesori care înţeleg modul lor de învăţare,
se pot adapta ritmului acestora şi îi pot orienta să-şi depăşească dificultăţile fără a-i
desconsidera.

Atitudinea şi activitatea profesorului faţă de elevii cu dificultăţi de învăţare sunt

determinate de înţelegerea urmatoarei teze fundamentale domeniului în discuţie: fiecare
elev este unic si are valoarea sa indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul
de învăţare şcolară. Învăţarea este şi ea unică la fiecare elev, în funcţie de:

- stilul
- ritmul
- nivelul său de învăţare şi dezvoltare,
- caracteristicile si particularităţile sale,
- aptitudinile
- aşteptările
- experienţa sa anterioară.

3
Elevul vine la şcoală cu un anumit stil de învăţare, propriu experienţei sale anterioare.
Acest stil poate să nu fie cel mai eficient pentru el. Rolul profesorului este de a identifica
stilul efficient, care se potriveste cel mai bie elevului şi să-l sprijine să-l folosească. El
poate realize acest lucru ţinând cont de faptul că retinem acele informaţii care au o
relevanţă afectivă şi reuşesc să ne suscite atenţia.

Asadar între resursele de bază ale profesorului în clasa obisniută un loc aparte îl ocupă
strategiile didactice incluzive.
Caracteristicile strategiilor incluzive, ca strategii ce se adresează tuturor copiilor si caută
căile să atingă şi să rezolve problemele de învăţare ale tuturor, sunt următoarele:
flexibilitatea, efectivitatea, eficienţa, diversitatea, dinamica, interactiunile şi cooperarea,
creativitatea, globalitatea, interdisciplinaritatea.

Flexibilitatea strategiilor se referă la posibilitatea de ase schimba şi restructure în funcţie

de cerinţele şi nevoile procesului de învăţare şi ale evaluării sale. Profesorul trebuie să fie
în stare să schimbe intenţiile iniţiale, planificate şi structurate înaintea învăţării propriu-
zise, dacă evaluarea continuă defineşte această nevoie.

Efectivitatea cere strategiilor să opereze direct, actional şi cu rezultate immediate pe paşii

învăţării. Ea cere şi o utilizare flexibilă a resurselor. Efectivitatea se determină ca o
unitate între predare-invăţare şi evaluare. Ea presupune folosirea unor metode active-
participative.

Eficienţa strategiilor inclusive este determinată de cerinţa ca acest tip de abordare

didactică să corespundă unor actiuni eficiente atât pentru elev cât şi pentru professor.
Învăţarea eficienta este o învăţare de durată, este dinamică si se constituie ca o
componentă de construcţie a personalităţii. Învăţarea eficientă crează motivaţia intrinsecă
pentru învăţările ulterioare.

Dinamica strategiilor este determinate de nevoia de schimbare, cautare de solutii şi

spontaneitate, în actul didactic. Orice ocazie de învăţare are o doză de neprvăzut. Într-o

4
manieră pozitivă şi optimistă, acest neprevăzut trebuie acceptat si considerat ca sursa de
noi experienţe de învăţare. Astfel, invăţarea se poate extinde, aprofunda şi adecva fiecărui
elev.

Creativitatea care caracterizează aceste strategii, se referă la faptul că în învăţarea

incluzivă se acceptă ca soluţii toate ideile care vin de la copii, fără a se respinga sau
sanctiona. Copiii trebuie să înţeleagă prin propria lor judecată şi acţiune de ce o soluţie
este bună şi alta nu.

Interactiunea şi cooperarea se refera la nevoia cultivării relaţiilor sociale ca resursă de

învătare în clasa de elevi. Învăţarea în cooperare, negocierea obiectivelor învăţării si a
soluţiilor de rezolvare a unor probleme, ascultarea si acceptarea opiniilor, luarea
împreuna a unor decizii, constituie toate momente active şi efervescente ale predării si
învăţării în clasă. Înţelegând rolul social al învăţării în clasă, aceste strategii potenţează
adaptarea pentru viaţa sociala, prin cultivarea competenţelor psihosociale de bază şi a
relaţiilor de cooperare între membrii grupului şcolar, indifferent de capacitatea şi
performanţle lor, valorizând părţile positive ale personalităţii fiecăruia.

Globalitatea este trăsătura care se referă la modul de abordare a personalităţii copiiilor

din clasă. Învăţarea este şi ea considerată în mod global, ca instrumental adaptării şcolare
si sociale a elevilor. Copiii trebuie abordaţi global, pentru ca indifferent de problemele pe
care le pot avea la un moment dat, sunt elevi în formare si pot să se schimbe şi să învete.

Interdisciplinaritatea strategiilor şcolii incluzive vine din faptul că ele sunt interactive,
participative, euristice, experientiale, de descoperire si de problematizare, aplicându-se la
toate disciplinele şcolare.