Tema 5. Evaluarea riscului în audit financiar.

5.1. Tipuri de riscuri în auditul financiar.

5.2. Riscul de audit.

5.1. Tipuri de riscuri în auditul financiar.

Determinarea riscurilor reprezintă unul din momentele de bază în desfășurarea auditului. Aspectele
vizând evaluarea riscurilor sunt reflectate în ISA315 și ISA330 «Răspunsul auditorului la riscurile
evaluate».
ISA315 prezintă conceptul a mai multor tipuri de riscuri care trebuie să fie luate în considerare de
către auditor.
Tipuri de riscuri:
- Riscul afacerii
- Riscul semnificativ
- Riscul de audit
Riscul afacerii reprezintă riscul rezultat în urma condițiilor, evenimentelor, acțiunilor/inacțiunilor
semnificative care ar putea afecta negativ capacitatea unei entități de a îndeplini obiectivele și de
a-și executa strategiile sau în urma stabilirii unor obiective și strategii inadecvate.
Toate riscurile afacerii el va lua în considerare acelea riscuri care influențează semnificativ asupra
activității financiare a entității.
De ex. 1) riscul în legătură cu lansarea noilor produse, 2)riscul excesului ofertei asupra cererii în
cazul prestării noilor tipuri de servicii, mărirea domeniilor de activitate, 3)riscul apărut în cazul
introducerii cerințelor noi de contabilitate, modificări în legislație, utilizarea tehnologiilor
informaționale noi.

Pentru a evalua riscul afacerii, auditorul examinează atât informația din interiorul entității(bugete,
indicatori de bază a activității), cât și din exteriorul ei (datele analiștilor independenți, agențiilor de
asigurare).

Riscul semnificativ este riscul de denaturare semnificativă identificat și evaluat care potrivit
raționamentului auditorilor cere o atenție specială în cursul auditului.
Pentru a determina dacă riscul semnificativ auditorul trebuie să ia în considerare:
- dacă riscul este legat de fraudă, în măsura în care riscul este legat de aspectele semnificative
economice sau contabile ale operațiunilor economice.
- riscul în cazul operațiunilor cu părțile afiliate
- complexitatea tranzacțiilor
Indicatorii riscul denaturării pot fi următori:
1. conducerea entității permanent influențează asupra modului de reflectare a unor operațiuni în
evidență
2. este utilizată metoda manuală prin acumularea și reflectarea operațiunilor economice
3. există calculele sau principii de evidență complicate
4. operațiunile sunt efectuate cu agenți economici din țările cu economie instabilă
5. aspecte legate de încalcarea principiului contuității ori a lichidității entității.
6. modificări în structura economică a entității
7. lipsa personalului competent pentru ținerea contabilității și întocmirea raportării financiare
8. modificări în politica, rotația deasă a conducerii
9. verificări dese din partea organelor de control
10. existența letigiilor
11. organizarea neeficientă a controlului intern.
5.2. Riscul de audit.

1
Riscul de audit reprezintă riscul că auditul să exprime opinia neadecvată de audit atunci când
situațiile financiare sunt denaturate semnificativ, este riscul pe care își asumă auditorul că în urma
finalizării auditului situațiilor financiare nu vor conține denaturări semnificative.

Denaturarea reprezintă inexactitatea informației financiare cauza cărei poate fi eroarea sau
frauda.

Riscul de audit include 3 componente:

1. Riscul Inerent (RI)
2. Riscul de Control (RC)
3. Riscul de Detectare (RD)

1. Riscul Inerent(RI) este riscul că soldurile unor conturi sau tranzacții vor conține denaturări
semnificative în cazul când la entitate nu există control intern. Denaturările pot fi semnificative
separat sau cumulate cu denaturările altor solduri sau tranzacții.
2. Riscul de Control(RC) este riscul că sistemul contabil și de control intern nu vor preveni sau
depista erorile semnificative din soldurile conturilor sau tranzacțiilor.
3. Riscul de detectare(RD) este riscul că procedurile de fond aplicate de auditor nu vor depista
denaturări.
Auditorul este dator să examineze aceste riscuri, să le evalueze și să le reflecte în documentele de
lucru.
Formula (Modelul) riscului de audit: RA=RI*RC*RD
RI*RC=RDS (riscul de denaturare semnificativă)
Pericolul existenței în situațiile financiare a denaturărilor semnificative este reprezentat prin 2
factori (riscul inerent și riscul de control), iar pericolul denaturărilor existente în situațiile financiare
nu vor fi detectate pe parcursul verificării numai de 1 factor (riscul de detectare).
- Cu cât este mai mic riscul de audit cu atât auditorul poate fi mai sigur că situațiile financiare nu
conțin denaturări.
Teoretic riscul de audit poate fi evaluat între 0 și 100%.
0% - o siguranță totală precum că situațiile financiare nu conțin denaturări. Acest fapt este
imposibil pentru că auditorul nu poate verifica 100% informației pentru a prezenta o situație
absolută.
100% - nu prezintă absolut nici o garanție că nu există denaturări în informația contabilă. Astfel,
auditori nu va încheie contract.
De regulă în practică riscul de audit se evaluează între 1-10%.

Pentru a determina la ce cotă din diapazonul 1-10% să fie evaluat să iau în considerare factorii:
- numărul de utilizatori interesați de situațiile financiare ale clientului (SA, societăți cu interes
pulbic)
- situația financiară a clientului
- concurența între companiile de audit
- profesionalism echipei de audit.

Riscul Inerent – este un risc care nu poate fi controlat și influențat de către auditor .
În mare măsură depinde:
1. De factorii politici
2. Mediul înconjurător

2
 3. Ramura de activitate a clientului
În practică se evaluează între 60% și 100%. Pentru RM, cel mai caracteristic factor ce influențează
acest risc este cel legislativ.
Pentru a putea evalua riscul inerent, auditorul examinează următorii factori:
1. Natura activității clientului – cu cât este mai riscantă natura activității clientului, cu atât
mai mare auditorul poate aprecia gradul de risc.
2. Onestitatea conducerii clientului – influențează direct riscul de audit, un client mai puțin
onest va însemna că riscul va fi mai mare.
3. Comportamentul clientului –
a) Tendința clientului de a micșora impozitele achitate la buget prin majorarea
cheltuielilor și micșorarea veniturilor.
b) Tendința administrației de a obține un rezultat financiar cât mai mare în condițiile
când remunerarea acesteia e stabilită ca procent din profitul anual.
În ambele cazuri, auditorul examinează cu un scepticism profesional veniturile și cheltuielile
clientului.
4. Rezultatele auditului precedent – în dependență dacă rezultatele auditului precedent au
fost au arătat erori majore, riscul este mai ridicat, iar erori mai puține înseamnă că riscul
este mai mic.
4. Exercitarea auditului inițial sau repetat – când este un audit repetat, putem evalua riscul
inerent în baza rezultatelor de anul trecut, iar dacă este un audit inițial, putem pune un risc
inerent și de 100%.
5. Existența la client a tranzacțiilor neordinare – tranzacțiile care sunt efectuate foarte rar
pot duce la ridicarea riscului.
6. Valoarea soldului contului – o valoare a soldurilor are un risc inerent mai mare, pe când
o valoarea a soldurilor mai mică duc la un risc inerent mai mic.
7. Componența analitică a soldului contului – cu cât mai mare este analitica (componența
contului) cu atât mai mare este riscul inerent.

Riscul legat de riscul de control se evaluează de acele companii de audit care aplică modalitatea
de abordare a auditului, cu implicarea controlului intern.
În practică, acest risc se evaluează între 20 – 100%.
Cu cât mai bine funcționează sistemul de control intern, cu atât este mai mic riscul de control și cu
atât mai multă încredere poate avea auditorul în informațiile contabilizate. În acest caz, auditorul
poate aplica procedurile de testare a controlului intern într-un volum mai mare și prin aceasta va
micșora procedurile de fond.
Pentru a putea evalua riscul de control auditorul trebuie inițial să obțină o înțelegere a controlului
intern al clientului, iar apoi să-l testeze.
Riscul de detectare nu poate fi evaluat, el se calculează după formula
Riscul de detectare = RA/ RI * RC
Este un risc, în urma calculării căruia auditorul stabilește ce volum de proceduri de fond trebuie să
efectueze pentru ca situațiile financiare în urma auditului să nu conțină denaturări semnificative.

• Interdependența riscurilor.
Riscul de audit și riscul de detectare sunt direct proporționale între ele, și invers proporționale
cu volumul de lucru ce trebuie efectuat de auditor. Ele sunt invers proporționale cu riscul de
audit și riscul de detectare, cu cât nivelul acestor riscuri vor fi mai mare, cu atât mai mult va fi
volumul de lucru.
5.2.1.Asigurarea riscului de audit.

3
(1) Entitatea de audit este obligată să asigure riscul de audit pentru prejudiciul cauzat entității
auditate, solicitantului auditului, ca urmare a exprimării unei opinii de audit necorespunzătoare, în
cazul în care situațiile financiare conțin denaturări semnificative.
 (2) Pentru asigurarea riscului de audit, entitatea de audit întreprinde, după caz, următoarele măsuri:
    a) încheie cu asigurătorul un contract de asigurare de răspundere civilă pentru posibilele riscuri
de activitate profesională, obiectul asigurării fiind contractul de audit sau auditul;
   b) constituie provizioane în mărime de minimum 15% din venitul din vînzări în perioada de
gestiune aferentă auditului.
 (3) În cazul  efectuării auditului la entitățile de interes public, entitatea de audit asigură riscul de
audit conform prevederii alin. (2) lit. a).
 (4) În cazul efectuării auditului la alte entități decît cele de interes public, entitatea de audit asigură
riscul de audit conform alin. (2) lit. a) și/sau b).
 (5) Modul de asigurare a riscului de audit este stabilit de către Ministerul Finanțelor.