Revelația 1

(1:1) Revelaţia lui Isus Cristos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să le arate sclavilor Lui ce
trebuie să se întâmple în curând. Le-a făcut-o cunoscută trimiţându-Şi îngerul la sclavul Său,
Ioan,
(1:2) care a depus mărturie în legătură cu tot ce a văzut cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu
şi la mărturia lui Isus Cristos.
(1:3) Fericit este cel care citeşte şi fericiţi sunt cei care aud cuvintele profeţiei şi care ascultă
de ceea ce a fost scris în ea, pentru că timpul este aproape!
(1:4) Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia – să aveţi parte de har şi pace de la Cel
care este, care era şi care vine, de la cele şapte duhuri care se află înaintea tronului Său
(1:5) şi de la Isus Cristos, martorul credincios, primul născut dintre cei morţi şi conducătorul
împăraţilor pământului!Ale Celui care ne iubeşte şi care ne-a eliberat din păcatele noastre prin
sângele Lui
(1:6) şi ne-a făcut să fim o Împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său – ale Lui să fie
gloria şi puterea pentru totdeauna! Amin!
(1:7) Cu siguranţă, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, şi cei care L-au străpuns! Toate
naţiunile pământului se vor jeli din cauza Lui! Da, într-adevăr!
(1:8) „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul, Dumnezeu, Cel care este, care era şi care vine,
Cel Atotputernic!”
(1:9) Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş împreună cu voi la necazuri, la Împărăţie şi la
răbdarea în Isus, mă aflam pe insula Patmos, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi a
mărturiei lui Isus.
(1:10) În ziua Domnului eram în Duhul şi am auzit în spatele meu o voce puternică,
asemănătoare unei trâmbiţe,
(1:11) care-mi spunea: „Scrie într-o carte ceea ce vezi şi trimite-le-o celor şapte biserici – în
Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardis, Filadelfia, Laodiceea!”
(1:12) M-am întors să văd ce voce vorbea cu mine – şi când m-am întors am văzut şapte
sfeşnice de aur,
(1:13) iar în mijlocul lor pe cineva care semăna cu Fiul Omului. Era îmbrăcat într-o robă care-
I ajungea până la picioare şi purta un brâu de aur peste piept.
(1:14) Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului,
(1:15) picioarele Îi erau ca bronzul încins în cuptor, iar vocea Îi era ca vuietul multor ape.
(1:16) În mâna dreaptă avea şapte stele şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri.
Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.
(1:17) Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El Şi-a pus peste mine mâna
dreaptă şi mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
(1:18) Cel viu! Am fost mort, dar acum sunt viu pentru totdeauna! Eu am cheile morţii şi ale
locuinţei morţilor!
(1:19) Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea!
(1:20) Cât despre misterul celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă şi al celor
şapte sfeşnice de aur – cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar cele şapte sfeşnice
sunt cele şapte biserici.

Revelația 2
(2:1) Îngerului bisericii din Efes scrie-i: „Cel care ţine cele şapte stele în mâna Sa dreaptă şi
care umblă printre cele şapte sfeşnice de aur spune astfel:
(2:2) Îţi cunosc faptele, truda şi răbdarea, că nu-i poţi tolera pe cei care fac răul; i-ai verificat
pe cei care pretind că sunt apostoli, dar nu sunt, şi ai descoperit că sunt falşi.
(2:3) Ştiu, de asemenea, că suferi cu răbdare şi înduri pentru Numele Meu şi că n-ai renunţat.
(2:4) Dar ceea ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
(2:5) Aminteşte-ţi, deci, de unde ai căzut, pocăieşte-te şi fă faptele pe care le făceai la început!
Dacă nu, voi veni la tine şi voi muta sfeşnicul tău de la locul lui – dacă nu te pocăieşti!
(2:6) Ai însă aceasta: urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
(2:7) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor! Celui victorios îi voi da să mănânce
din pomul vieţii, care se află în raiul lui Dumnezeu.”
(2:8) Îngerului bisericii din Smirna scrie-i: „Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel care a fost mort
şi a înviat, spune astfel:
(2:9) Îţi cunosc necazul, sărăcia – dar eşti bogat – şi defăimarea din partea celor care spun că
sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o adunare a lui Satan.
(2:10) Nu te teme de nici unul dintre lucrurile pe care urmează să le înduri! Diavolul urmează
să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi, şi veţi fi în necaz timp de zece
zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da coroana vieţii!
(2:11) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor! Celui victorios moartea a doua nu-i
va face nici un rău.”
(2:12) Îngerului bisericii din Pergam scrie-i: „Cel care are sabia ascuţită cu două tăişuri spune
astfel:
(2:13) Ştiu unde locuieşti: în locul de unde Satan îşi exercită autoritatea. Ştiu că ţii la Numele
Meu, că nu ţi-ai renegat credinţa în Mine nici măcar în vremea când Antipa, martirul Meu
credincios, a fost omorât între voi – acolo unde locuieşte Satan.
(2:14) Am însă împotriva ta câteva lucruri, pentru că ai acolo pe câţiva care ascultă de
învăţătura lui Balaam, care l-a învăţat pe Balac să le dea oamenilor din Israel prilejul de a
păcătui, în aşa fel încât să mănânce mâncare închinată idolilor şi să se implice în imoralitate.
(2:15) De asemenea, ai şi câţiva care ascultă de învăţătura nicolaiţilor.
(2:16) Pocăieşte-te, deci! Dacă nu, în curând voi veni la tine şi voi lupta împotriva ta cu sabia
gurii Mele!
(2:17) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor! Celui victorios îi voi da mana
ascunsă şi-i voi da o piatră albă pe care este scris un nume nou, pe care nu-l cunoaşte nimeni
în afară de cel care-l primeşte.”
(2:18) Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: „Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca flacăra
focului şi picioarele ca bronzul strălucitor, spune astfel:
(2:19) Îţi cunosc faptele, dragostea, credincioşia, slujirea şi răbdarea şi ştiu că ultimele tale
fapte sunt mai mari decât primele.
(2:20) Însă ce am împotriva ta este că o laşi pe Izabela, femeia aceea care spune despre sine că
este prorociţă, să dea învăţătură şi să-i înşele pe sclavii Mei să trăiască în imoralitate şi să
mănânce mâncare închinată idolilor.
(2:21) I-am dat timp să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de imoralitatea în care
trăieşte.
(2:22) Voi face să fie bolnavă, iar peste cei care comit adulter cu ea voi aduce un necaz mare,
dacă nu se pocăiesc de faptele lor,
(2:23) iar pe copiii ei îi voi omorî şi toate bisericile vor şti că eu sunt Cel care cercetez
sentimentele şi dorinţele oamenilor şi că vă voi da fiecăruia după faptele voastre.
(2:24) Însă celorlalţi din Tiatira, cei care nu ascultaţi de învăţătura aceasta şi care nu aţi aflat
ceea ce alţii numesc îsecretele adânci ale lui Satanî, vă spun că nu voi pune peste voi alte
greutăţi;
(2:25) dar până voi veni, să ascultaţi de ceea ce deja aveţi!
(2:26) Celui care este victorios şi continuă până la sfârşit să lucreze pentru Mine îi voi da
autoritate peste naţiuni
(2:27) şi le va conduce cu un sceptru de fier, le va sfărâma ca pe nişte vase de lut,
(2:28) aşa cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu; şi îi voi da luceafărul de dimineaţă.
(2:29) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor!”

Revelația 3
(3:1) Îngerului bisericii din Sardis scrie-i: „Cel care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi
cele şapte stele spune aşa: Îţi cunosc faptele şi ştiu că se spune despre tine că eşti viu, deşi eşti
mort.
(3:2) Trezeşte-te şi întăreşte ce a mai rămas, care este pe moarte, pentru că n-am găsit faptele
tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu!
(3:3) Aminteşte-ţi, deci, ceea ce ai primit şi ai auzit, ascultă de acestea şi pocăieşte-te! Dacă
însă nu te trezeşti, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti când voi veni la tine.
(3:4) Dar încă mai ai, în Sardis, pe câţiva care nu şi-au murdărit hainele şi ei vor umbla cu
Mine, îmbrăcaţi în alb, pentru că sunt vrednici.
(3:5) Cel victorios va fi îmbrăcat în haine albe şi nu-i voi şterge numele din cartea vieţii, ci îl
voi recunoaşte şi mărturisi înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.
(3:6) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor!”
(3:7) Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: „Cel sfânt, Cel adevărat, Cel care are cheia lui
David, Cel care deschide şi nimeni nu va închide şi Cel care închide şi nimeni nu va deschide
spune astfel:
(3:8) Îţi cunosc faptele – înaintea ta am pus o uşă deschisă, pe care n-o poate închide nimeni –
ştiu că, deşi ai puţină putere, ai ascultat de Cuvântul Meu şi n-ai renegat Numele Meu.
(3:9) Îi voi face pe cei din adunarea lui Satan – care spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint –
să vină şi să se prosterneze la picioarele tale şi să-şi dea seama că te-am iubit.
(3:10) Pentru că mi-ai ascultat chemarea la răbdare, te voi păzi şi Eu de timpul încercării care
urmează să vină peste toată omenirea, pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului.
(3:11) Eu vin curând – ascultă de ceea ce ai primit, pentru ca nimeni să nu-ţi ia răsplata!
(3:12) Pe cel victorios îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca
din el şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul
Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume.
(3:13) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor!”
(3:14) Îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: „Cel care este Amin, Martorul credincios şi
adevărat, originea a ceea ce a creat Dumnezeu, spune astfel:
(3:15) Îţi cunosc faptele, ştiu că nu eşti nici rece, nici în clocot. Ce bine-ar fi să fii rece sau în
clocot!
(3:16) Dar aşa, întrucât eşti călduţ – nici rece, nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea!
(3:17) Pentru că spui: îSunt bogat, am adunat avere şi n-am nevoie de nimic!î, dar nu-ţi dai
seama că eşti nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb şi gol,
(3:18) te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc – ca să fii bogat, haine albe – ca
să te îmbraci, ca să nu ţi se vadă goliciunea şi să fii expus ruşinii, şi alifie pentru ochi – ca să
poţi vedea!
(3:19) Eu îi mustru şi-i disciplinez pe cei pe care-i iubesc – deci fii devotat şi pocăieşte-te!
(3:20) Ascultă, Eu stau la uşă şi bat – dacă cineva Mă aude şi-Mi deschide, voi intra şi voi lua
masa cu el şi el cu Mine.
(3:21) Celui victorios îi voi da un loc împreună cu Mine pe tronul Meu, la fel cum Eu am fost
victorios şi am stat împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui.
(3:22) Luaţi aminte la ceea ce le spune Duhul bisericilor!”

Revelația 4
(4:1) După aceea, uitându-mă, am văzut în cer o uşă deschisă, iar vocea, pe care prima oară o
auzisem vorbindu-mi ca sunetul unei trâmbiţe, mi-a zis: „Urcă-te aici şi-ţi voi arăta ce trebuie
să se întâmple după acestea!”
(4:2) Imediat am fost în Duhul – şi în cer era un tron, iar pe tron stătea Cineva.
(4:3) Cel care stătea pe tron semăna la înfăţişare cu o piatră de iaspis şi carneol, iar în jurul
tronului era un curcubeu ca smaraldul.
(4:4) În jurul tronului, aşezate în cerc, erau alte douăzeci şi patru de tronuri, iar pe aceste
tronuri stăteau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane de
aur.
(4:5) Din tron ieşeau fulgere de lumină, voci şi tunete. Înaintea tronului ardeau şapte sfeşnice
– care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu –
(4:6) şi tot înaintea tronului era ceva care arăta ca o mare de sticlă, limpede ca cristalul.În
mijloc, în jurul tronului, erau patru fiinţe vii, pline de ochi în faţă şi în spate.
(4:7) Prima dintre ele era ca un leu, a doua era ca un bou, a treia avea faţa ca de om, iar a
patra era ca un vultur care zboară.
(4:8) Fiecare dintre ele avea câte şase aripi şi era acoperită cu ochi pe dinăuntru şi pe dinafară;
zi şi noapte ele spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul cel
Atotputernic, care era, care este şi care vine!”
(4:9) Când cele patru fiinţe vii Îl glorificau, Îl onorau şi-I mulţumeau Celui aşezat pe tron,
care este viu pentru totdeauna,
(4:10) cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau la pământ înaintea Celui aşezat pe tron, I se
închinau Celui care este viu pentru totdeauna şi îşi puneau coroanele înaintea tronului,
spunând:
(4:11) „Tu eşti vrednic – Domnul şi Dumnezeul nostru – să primeşti gloria, onoarea şi
puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate şi datorită dorinţei Tale ele au existat şi au fost
create!”

Revelația 5
(5:1) La dreapta Celui care stătea pe tron am văzut un sul scris atât pe partea interioară cât şi
pe cea exterioară şi sigilat cu şapte sigilii.
(5:2) Am văzut un înger puternic anunţând cu voce tare: „Cine este vrednic să desfacă sulul şi
să-i rupă sigiliile?”
(5:3) Dar nimeni din cer, de pe pământ şi de sub pământ n-a putut să desfacă sulul şi să se uite
înăuntru.
(5:4) Am plâns mult, pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să desfacă sulul şi să se uite în el.
(5:5) Unul dintre bătrâni mi-a spus: „Nu plânge! Leul din seminţia lui Iuda, Fiul lui David, a
fost victorios! El poate să desfacă sulul şi cele şapte sigilii ale lui!”
(5:6) M-am uitat şi am văzut un Miel, arătând ca şi cum ar fi fost înjunghiat, stând în mijlocul
tronului, înconjurat de cele patru fiinţe vii şi de bătrâni. Avea şapte coarne şi şapte ochi – care
sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul.
(5:7) El a venit şi a luat sulul de la dreapta Celui care stătea pe tron.
(5:8) Când Mielul a luat sulul, cele patru fiinţe vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut
la pământ înaintea Lui. Fiecare avea o harpă şi cupe de aur pline cu tămâie – care sunt
rugăciunile sfinţilor –
(5:9) şi cântau un cântec nou: „Tu eşti vrednic să iei sulul şi să-i rupi sigiliile, pentru că ai fost
înjunghiat şi prin sângele Tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu oameni din fiecare seminţie,
limbă, popor şi naţiune
(5:10) şi i-ai făcut o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu – şi vor domni pe pământ!”
(5:11) M-am uitat şi am auzit vocea multor îngeri care înconjurau tronul, cele patru fiinţe vii
şi bătrânii. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii peste mii.
(5:12) Ei spuneau cu voce puternică: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească
putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, onoare, glorie şi laudă!”
(5:13) Le-am auzit apoi pe toate făpturile – din cer, de pe pământ, de sub pământ, din mare şi
tot ce se află în aceste locuri – zicând: „Ale Aceluia care stă pe tron şi ale Mielului să fie
lauda, onoarea, gloria şi puterea, pentru totdeauna!”
(5:14) Cele patru fiinţe vii au zis: „Amin!”, iar bătrânii au căzut la pământ şi s-au închinat.

Revelația 6
(6:1) Am văzut când Mielul a rupt primul dintre cele şapte sigilii şi am auzit-o pe una dintre
cele patru fiinţe vii spunând cu voce ca de tunet: „Vino!”
(6:2) Am văzut un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană şi a venit
ca un cuceritor – ca să fie victorios.
(6:3) Când Mielul a rupt al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă vie spunând:
„Vino!”
(6:4) A venit un cal roşu, iar celui care-l călărea i-a fost permis să ia pacea de pe pământ, aşa
încât oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i-a fost dată o sabie mare.
(6:5) Când Mielul a rupt al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia fiinţă vie spunând:
„Vino!” Am văzut un cal negru, iar cel care-l călărea avea în mână o balanţă.
(6:6) Am auzit între cele patru fiinţe vii ceva care mi s-a părut ca o voce, spunând: „O măsură
de grâu pentru un dinar! Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar nu stricaţi măslinii şi viile!”
(6:7) Când Mielul a rupt al patrulea sigiliu, am auzit vocea celei de-a patra fiinţe vii spunând:
„Vino!”
(6:8) Am văzut un cal verzui, iar pe cel care-l călărea îl chema „Moartea”. Îl urma „Locuinţa
morţilor”. Le-a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului – să omoare cu sabia, cu
foametea, cu epidemii şi cu ajutorul fiarelor sălbatice de pe pământ.
(6:9) Când Mielul a rupt al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiaţi din
cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care au depus-o.
(6:10) Ei au strigat cu voce puternică: „Stăpâne sfânt şi adevărat, cât mai este până când îi vei
judeca şi pedepsi pe locuitorii pământului pentru moartea noastră?”
(6:11) Fiecăruia i s-a dat câte o robă albă şi li s-a spus să continue să se odihnească încă puţin,
până când numărul celor care sunt sclavi ca şi ei şi care urmează să fie omorâţi ca şi ei va fi
completat.
(6:12) Am văzut când Mielul a rupt al şaselea sigiliu – şi a fost un mare cutremur. Soarele a
devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele,
(6:13) iar stelele cerului au căzut pe pământ aşa cum cad smochinele verzi când suflă un vânt
puternic asupra smochinului.
(6:14) Cerul a dispărut ca un sul înfăşurat şi toţi munţii şi toate insulele au fost mişcate de la
locul lor.
(6:15) Împăraţii pământului, oamenii de seamă, conducătorii militari, cei bogaţi, cei puternici,
toţi sclavii şi toţi oamenii liberi s-au ascuns în peşteri şi între stâncile munţilor.
(6:16) Le ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de prezenţa Celui care
stă pe tron şi de mânia Mielului, pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lor – şi cine poate
rezista?!”

Revelația 7
(7:1) După aceea am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colţuri ale pământului şi
ţineau cele patru vânturi, pentru ca nici un vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste
vreun copac.
(7:2) Am văzut un alt înger care urca de la răsăritul soarelui şi care avea sigiliul Dumnezeului
cel viu. El a strigat cu o voce puternică spre cei patru îngeri cărora le fusese dată puterea de a
face rău pământului şi mării:
(7:3) „Nu faceţi rău nici pământului, nici mării, nici copacilor până când îi vom fi însemnat cu
sigiliul pe frunte pe sclavii Dumnezeului nostru!”
(7:4) Şi am auzit numărul celor însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii. Ei erau
din toate seminţiile lui Israel:
(7:5) din seminţia lui Iuda au fost însemnaţi cu sigiliul douăsprezece mii; din seminţia lui
Ruben – douăsprezece mii; din seminţia lui Gad – douăsprezece mii;
(7:6) din seminţia lui Aşer – douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali – douăsprezece mii;
din seminţia lui Manase – douăsprezece mii;
(7:7) din seminţia lui Simeon – douăsprezece mii; din seminţia lui Levi – douăsprezece mii;
din seminţia lui Isahar – douăsprezece mii;
(7:8) din seminţia lui Zabulon – douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif – douăsprezece mii;
din seminţia lui Beniamin – douăsprezece mii.
(7:9) După aceea am văzut o mare mulţime – pe care nimeni n-o putea număra – din toate
naţiunile, seminţiile, popoarele şi limbile. Stăteau în faţa tronului şi în faţa Mielului, erau
îmbrăcaţi în robe albe şi aveau ramuri de palmier în mâini.
(7:10) Ei strigau cu voce tare: „Salvarea este a Dumnezeului nostru care stă pe tron şi a
Mielului!”
(7:11) Toţi îngerii care stăteau în jurul tronului, bătrânii şi cele patru fiinţe vii au căzut la
pământ înaintea tronului şi I s-au închinat lui Dumnezeu,
(7:12) spunând: „Amin! Binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirea, onoarea, puterea
şi tăria să fie ale Dumnezeului nostru pentru totdeauna!”
(7:13) Unul dintre bătrâni m-a întrebat: „Cine sunt aceştia îmbrăcaţi în robe albe şi de unde
vin?”
(7:14) I-am răspuns: „Domnul meu, tu ştii!” El mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din
necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi şi le-au albit în sângele Mielului.
(7:15) De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi I se închină Lui zi şi noapte, în
Templul Său – iar Cel care stă pe tron Îşi va întinde cortul peste ei.
(7:16) Nu le va mai fi nici foame, nici sete, nu vor mai suferi din cauza soarelui sau a căldurii,
(7:17) pentru că Mielul din mijlocul tronului va fi Păstorul lorşi îi va conduce la izvoarele
apei vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Revelația 8
(8:1) Când Mielul a rupt al şaptelea sigiliu, în cer s-a făcut linişte timp de o jumătate de oră.
(8:2) I-am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu, iar lor li s-au dat şapte
trâmbiţe.
(8:3) Un alt înger, cu o cădelniţă de aur, s-a dus şi a stat la altar. Lui i-a fost dată multă
tămâie, pentru a o aduce împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur care se află
înaintea tronului.
(8:4) Fumul de tămâie, împreună cu rugăciunile sfinţilor, s-a ridicat din mâna îngerului
înaintea lui Dumnezeu.
(8:5) Îngerul a luat cădelniţa şi a umplut-o cu foc de pe altar şi l-a aruncat pe pământ – şi au
avut loc tunete, voci, fulgere de lumină şi cutremur.
(8:6) Cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe erau gata să sune.
(8:7) Primul a sunat. Pe pământ au fost aruncate gheaţă şi foc amestecat cu sânge. A treia
parte a pământului a fost arsă, a treia parte a copacilor au fost arşi şi, de asemenea, a fost arsă
toată iarba verde.
(8:8) Al doilea înger a sunat. Ceva ca un munte mare arzând a fost aruncat în mare. A treia
parte din mare s-a transformat în sânge,
(8:9) a treia parte dintre creaturile vii ale mării au murit şi a treia parte dintre corăbii au fost
distruse complet.
(8:10) Al treilea înger a sunat. Din cer a căzut o stea mare, arzând ca o făclie – şi a căzut peste
a treia parte din râuri şi din izvoarele de apă.
(8:11) Numele stelei era: „Amărăciune”. A treia parte din ape s-au făcut amare şi mulţi
oameni au murit din cauza apei (pentru că ea s-a făcut amară).
(8:12) Al patrulea înger a sunat. Au fost lovite a treia parte din soare, a treia parte din lună şi a
treia parte a stelelor, aşa încât o treime din ele s-a întunecat. A treia parte din zi era fără
lumină şi, de asemenea, şi a treia parte din noapte.
(8:13) M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura în înaltul cerului spunând cu voce
puternică: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din cauza sunetului celorlalte trâmbiţe, ale
celorlalţi trei îngeri care urmează să sune!”

Revelația 9
(9:1) Al cincilea înger a sunat. Am văzut o stea care a căzut din cer pe pământ. I-a fost dată
cheia de la intrarea în Adânc,
(9:2) a deschis prăpastia adâncului şi din ea a ieşit fum ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele
şi văzduhul s-au întunecat din cauza fumului din prăpastie.
(9:3) Din fum au ieşit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca aceea pe care o au
scorpionii pe pământ.
(9:4) Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi şi nici
vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunţile lor sigiliul lui Dumnezeu.
(9:5) Li s-a permis să-i chinuiască timp de cinci luni, dar nu şi să-i omoare. Durerea pe care o
provocau era ca durerea provocată de înţepătura unui scorpion.
(9:6) În acele zile oamenii vor vrea să moară, dar nu vor putea. Vor căuta să moară, dar
moartea va fugi de ei.
(9:7) La înfăţişare, lăcustele erau ca nişte cai pregătiţi pentru luptă, iar pe capete aveau ceva
ca nişte coroane de aur. Feţele lor semănau cu faţa omului,
(9:8) părul le era ca de femeie, dinţii lor erau ca de leu,
(9:9) piepturile lor erau acoperite cu ceva ca nişte platoşe de fier, iar zgomotul făcut de aripile
lor era ca zgomotul multor care trase de cai care aleargă în bătălie.
(9:10) Aveau cozi, ca scorpionii, şi gheare, iar puterea lor (de a le face rău oamenilor timp de
cinci luni) le stătea în cozi.
(9:11) Îl aveau ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abadon”, iar în
greacă este numit „Apolion”, care înseamnă „Distrugătorul”.
(9:12) Primul necaz s-a terminat. Mai sunt încă două care urmează să vină.
(9:13) Al şaselea înger a sunat. Din cele patru colţuri ale altarului de aur care este înaintea lui
Dumnezeu s-a auzit o voce
(9:14) care-i spunea celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţă: „Eliberează-i pe cei patru
îngeri care sunt legaţi la râul cel mare (Eufrat)!”
(9:15) Cei patru îngeri au fost eliberaţi. Erau pregătiţi pentru ora, ziua, luna şi anul în care să
ucidă a treia parte din omenire.
(9:16) Numărul călăreţilor era de două sute de milioane. Am auzit numărul lor.
(9:17) Astfel, am văzut cai în vedenie, iar cei care-i călăreau aveau platoşe roşii ca focul,
albastre ca safirul şi galbene ca pucioasa. Capetele cailor erau ca şi capetele de lei, iar din
gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă.
(9:18) Ca urmare a acestor trei necazuri a fost omorâtă a treia parte din omenire – din cauza
focului, fumului şi pucioasei care ieşeau din gurile lor,
(9:19) pentru că puterea cailor era în gurile şi în cozile lor, întrucât cozile lor aveau capete ca
şerpii, şi cu ele făceau rău.
(9:20) Oamenii care au mai rămas, care nu au fost omorâţi de aceste trei urgii, nu s-au pocăit
de faptele lor: de a nu se mai închina demonilor şi idolilor făcuţi din aur, argint, bronz, piatră
şi lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să meargă. Şi nu s-au pocăit nici de crimele
lor, nici de magie, nici de imoralitate, nici de furturi.

Revelația 10
(10:1) Am văzut un alt înger puternic care cobora din cer îmbrăcat într-un nor şi având
deasupra capului un curcubeu. Faţa lui era ca soarele, picioarele îi erau ca nişte stâlpi de foc
(10:2) şi în mână avea un sul mic, care era deschis. Şi-a pus piciorul drept pe mare, piciorul
stâng pe uscat
(10:3) şi a strigat cu voce puternică, asemănătoare răgetului de leu. Când a strigat, s-au auzit
cele şapte tunete,
(10:4) iar când s-au auzit ele am fost gata să scriu, însă din cer am auzit o voce care mi-a spus:
„Sigilează ceea ce au spus cele şapte tunete – şi nu scrie!”
(10:5) Îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe uscat şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
(10:6) şi a jurat pe Cel care trăieşte veşnic, care a creat cerul şi ceea ce este în el, pământul şi
ceea ce este pe el şi marea şi ceea ce este în ea că „timpul de aşteptare a trecut,
(10:7) iar în zilele când al şaptelea înger va suna din trâmbiţă, se va împlini misterul lui
Dumnezeu, aşa cum a anunţat El sclavilor Săi, profeţii”.
(10:8) Vocea pe care am auzit-o din cer mi-a vorbit din nou: „Du-te şi ia sulul deschis din
mâna îngerului care stă pe mare şi pe uscat!”
(10:9) M-am dus la înger şi i-am cerut acel sul mic, iar el mi-a zis: „Ia-l şi mănâncă-l! Îţi va
amărî stomacul, dar în gură îţi va fi dulce ca mierea.”
(10:10) Am luat sulul din mâna îngerului şi l-am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea,
dar când l-am înghiţit, stomacul mi s-a făcut amar.
(10:11) Atunci el mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou despre multe popoare, naţiuni, limbi
şi regi!”

Revelația 11
(11:1) Mi-a fost dată o măsurătoare ca un toiag şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară Templul
lui Dumnezeu şi altarul – şi numără-i pe cei care se închină acolo!
(11:2) Să nu măsori curtea exterioară a Templului! N-o măsura, pentru că le-a fost dată
naţiunilor! Vor călca în picioare cetatea sfântă timp de patruzeci şi două de luni
(11:3) şi le voi da celor doi martori ai mei autoritatea să profeţească o mie două sute şaizeci
de zile, îmbrăcaţi în sac.”
(11:4) Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului
pământului.
(11:5) Dacă cineva vrea să le facă rău, din gurile lor iese foc şi duşmanii lor vor fi mistuiţi de
el. Oricine vrea să le facă rău va fi ucis în acest fel.
(11:6) Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai plouă cât timp profeţesc. De asemenea,
au autoritate peste ape – să le transforme în sânge – şi să lovească pământul cu orice fel de
urgie, cât de des doresc ei.
(11:7) Când îşi vor fi terminat de depus mărturia, fiara care se ridică din Adânc se va lupta cu
ei, va fi victorioasă şi-i va omorî.
(11:8) Trupurile lor moarte vor sta în strada marii cetăţi, care este numită simbolic „Sodoma”
şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
(11:9) Oameni din orice popor, seminţie, limbă şi naţiune se vor uita la cadavrele lor timp de
trei zile şi jumătate şi nu vor da voie ca trupurile lor să fie înmormântate.
(11:10) Locuitorii pământului se vor bucura, vor sărbători şi îşi vor trimite daruri unii altora
din cauza celor doi profeţi care-i chinuiseră pe locuitorii pământului.
(11:11) După trei zile şi jumătate, o suflare de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi ei s-au
ridicat în picioare, iar cei care i-au văzut s-au înfricoşat.
(11:12) Ei au auzit o voce puternică din cer, care le-a spus: „Suiţi-vă aici!” – şi ei s-au suit în
cer, cu un nor, în timp ce duşmanii lor se uitau la ei.
(11:13) Chiar atunci a avut loc un mare cutremur şi s-a dărâmat a zecea parte din cetate. Şapte
mii de oameni au murit în acel cutremur. Cei care au rămas s-au înfricoşat şi L-au glorificat
pe Dumnezeul cerului.
(11:14) Al doilea necaz s-a terminat. Al treilea vine curând.
(11:15) Al şaptelea înger a sunat. În cer erau voci puternice care ziceau: „Împărăţia lumii a
devenit Împărăţia Domnului nostru şi a lui Cristos al Său – iar El va domni pentru totdeauna!”
(11:16) Cei douăzeci şi patru de bătrâni care stăteau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu au
căzut la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu,
(11:17) zicând: „Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care eşti şi care erai,
pentru că Ţi-ai luat puterea cea mare şi ai început să domneşti!
(11:18) Naţiunile sunt pline de mânie; a venit pedeapsa Ta, a venit timpul ca morţii să fie
judecaţi, să-i răsplăteşti pe sclavii Tăi, profeţii, pe sfinţi şi pe cei care au reverenţă faţă de
Numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari şi să-i distrugi pe cei care au pervertit pământul!”
(11:19) A fost deschis Templul lui Dumnezeu din cer şi s-a văzut acolo chivotul legământului.
Erau fulgere de lumină, voci, tunete, cutremur şi grindină mare.

Revelația 12
(12:1) În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar
pe cap o coroană de douăsprezece stele,
(12:2) era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii.
(12:3) În cer s-a văzut un alt semn: un balaur mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având
pe capete şapte diademe,
(12:4) târa cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a
stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l
mănânce.
(12:5) Ea a născut un fiu, un băiat, care va conduce toate naţiunile cu un sceptru de fier.
Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său.
(12:6) Femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să
poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile.
(12:7) În cer a fost un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Balaurul şi îngerii
lui s-au luptat,
(12:8) dar au fost înfrânţi şi pentru ei n-a mai fost loc în cer.
(12:9) Marele balaur – şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga
omenire – a fost aruncat pe pământ, iar îngerii lui au fost aruncaţi şi ei împreună cu el.
(12:10) Am auzit în cer o voce puternică, spunând: „Acum au venit salvarea, puterea,
Împărăţia Dumnezeului nostru şi autoritatea lui Cristos al Său – pentru că acuzatorul fraţilor
noştri a fost aruncat – cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte!
(12:11) Ei sunt victorioşi asupra lui datorită sângelui Mielului şi datorită Cuvântului
mărturisit de ei: ei nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte!
(12:12) De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi voi, cei care locuiţi în ele! Vai de voi, pământ şi
mare, pentru că Diavolul a coborât la voi fiind plin de furie, pentru că el ştie că are doar puţin
timp!”
(12:13) Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse
băiatul.
(12:14) Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, pentru a putea zbura în deşert, la locul
pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, fără ca şarpele
să poată ajunge la ea.
(12:15) Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca ea să fie dusă de
apă,
(12:16) dar pământul a venit în ajutorul femeii: şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l
aruncase balaurul din gură.
(12:17) Balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să se lupte cu cei rămaşi dintre descendenţii
ei, cei care ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi rămân lângă mărturia lui Isus.
(12:18) Apoi a stat pe ţărmul mării.

Revelația 13
(13:1) Am văzut ieşind din mare o fiară care avea zece coarne şi şapte capete. Pe coarne avea
zece diademe, iar pe capete avea nume blasfemiatoare.
(13:2) Fiara pe care am văzut-o era ca un leopard, avea picioare ca de urs şi gură ca de leu.
Balaurul i-a dat ei puterea lui, tronul lui şi o mare autoritate.
(13:3) Unul dintre capetele ei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei mortală s-a vindecat.
Întregul pământ a fost uimit şi s-a dus după fiară –
(13:4) şi i s-au închinat balaurului, pentru că el îi dăduse putere fiarei. De asemenea, i s-au
închinat fiarei, spunând: „Cine este ca fiara şi cine poate lupta împotriva ei?!”
(13:5) Fiarei i s-a dat o gură, ca să se laude şi să rostească blasfemii. I s-a dat autoritate pentru
patruzeci şi două de luni.
(13:6) A început să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu, blasfemii împotriva Numelui
Său, a locuinţei Sale şi a celor care locuiesc în cer.
(13:7) I s-a permis să ducă un război împotriva sfinţilor şi să fie victorioasă şi i s-a dat
autoritate peste orice seminţie, popor, limbă şi naţiune,
(13:8) ca toţi locuitorii pământului care nu-şi au numele scrise în cartea vieţii Mielului, care a
fost înjunghiat de la întemeierea lumii, să i se închine.
(13:9) Luaţi aminte la aceste lucruri!
(13:10) Cine este destinat sclaviei, în sclavie va merge. Cine trebuie să fie omorât cu sabia, cu
sabia va fi omorât. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
(13:11) Am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară. Avea două coarne ca de miel şi vorbea
ca un balaur.
(13:12) Ea a exercitat toată autoritatea primei fiare, în locul ei. A făcut ca pământul şi
locuitorii lui să i se închine primei fiare, cea a cărei rană mortală fusese vindecată.
(13:13) Făcea semne mari şi cobora chiar foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor,
(13:14) şi-i înşela pe locuitorii pământului prin semnele pe care îi fusese dat să le facă în locul
celeilalte fiare, spunându-le locuitorilor pământului să facă o imagine în onoarea fiarei care
fusese rănită de sabie, dar care totuşi trăia.
(13:15) I-a fost dat să dea suflare imaginii fiarei, pentru ca aceasta să şi vorbească şi să facă,
de asemenea, ca cei care nu se închină imaginii fiarei să fie omorâţi.
(13:16) Ea a făcut ca toţi – mici, mari, bogaţi, săraci, liberi şi sclavi – să fie însemnaţi pe
mâna dreaptă şi pe frunte
(13:17) şi să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu au semnul, numele fiarei, sau numărul
numelui ei.
(13:18) Aceasta cere înţelepciune – oricine are pricepere, să calculeze numărul fiarei, pentru
că este numărul unui om. Numărul este şase sute şaizeci şi şase.

Revelația 14
(14:1) M-am uitat şi L-am văzut pe Miel stând pe muntele Sion şi împreună cu El erau o sută
patruzeci şi patru de mii, care aveau scrise pe frunţile lor Numele Lui şi Numele Tatălui Său.
(14:2) Am auzit o voce din cer, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul
pe care l-am auzit era ca al unora care cântă la harpă.
(14:3) Ei stăteau în faţa tronului, înaintea celor patru fiinţe vii şi a bătrânilor, şi cântau un
cântec nou. Nimeni nu putea învăţa acel cântec, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii
care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
(14:4) Aceştia sunt cei care nu s-au pângărit cu femei, pentru că s-au păstrat curaţi. Ei Îl
urmează pe Miel oriunde merge şi au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru
Dumnezeu şi pentru Miel.
(14:5) Ei n-au minţit niciodată şi sunt fără pată.
(14:6) Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de proclamat celor care
trăiesc pe pământ Evanghelia veşnică – fiecărei naţiuni, limbi şi popor.
(14:7) El spunea cu voce puternică: „Trăiţi în reverenţă faţă de Dumnezeu şi daţi-I glorie,
pentru că a sosit timpul judecăţii Lui! Închinaţi-vă Celui care a creat cerul, pământul, marea şi
izvoarele de apă!”
(14:8) Un alt înger, al doilea, a urmat, spunând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, cel care
a dat fiecărei naţiuni să bea din vinul poftelor imoralităţii lui!”
(14:9) Un alt înger, al treilea, le-a urmat, spunând cu o voce puternică: „Dacă cineva i se
închină fiarei şi imaginii ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
(14:10) va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat nediluat în cupa mâniei Lui, şi va fi
chinuit cu foc şi pucioasă înaintea îngerilor sfinţi şi înaintea Mielului!
(14:11) Fumul focului care-i chinuie se va ridica pentru totdeauna şi nu vor avea odihnă nici
ziua, nici noaptea – cei care se închină fiarei şi imaginii ei şi cei care primesc semnul numelui
ei.”
(14:12) Aici este răbdarea sfinţilor – cei care ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi-I rămân
credincioşi lui Isus.
(14:13) Am auzit o voce din cer spunând: „Scrie: fericiţi sunt morţii care de acum mor în
Domnul! Da, spune Duhul, pentru că ei se vor odihni de truda lor, întrucât faptele lor îi
urmează.”
(14:14) Am văzut un nor alb, iar pe nor şedea cineva care semăna cu un om. Avea pe cap o
coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită.
(14:15) Un alt înger a ieşit din Templu, strigând cu voce puternică Celui care stătea pe nor:
„Foloseşte secera şi seceră, întrucât a sosit vremea secerişului, pentru că recolta pământului
este coaptă!”
(14:16) Cel care stătea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ şi pământul a fost secerat.
(14:17) Un alt înger a ieşit din Templul din cer, având şi el o seceră ascuţită.
(14:18) Un alt înger a venit de la altar – îngerul care are autoritate peste foc – şi i-a spus cu
voce puternică celui care avea secera ascuţită: „Foloseşte secera ascuţită şi taie strugurii din
via pământului, pentru că sunt copţi!”
(14:19) Îngerul şi-a aruncat secera pe pământ, a tăiat via pământului şi a aruncat-o în marele
teasc al mâniei lui Dumnezeu.
(14:20) Teascul a fost călcat în picioare în afara cetăţii şi din teasc a ieşit sânge până la
zăbalele cailor, pe o distanţă de aproximativ o mie şase sute de stadii.
Revelația 15
(15:1) Am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, având ultimele şapte urgii –
întrucât cu ele mânia lui Dumnezeu ia sfârşit.
(15:2) Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe cei care au fost victorioşi
asupra fiarei, asupra imaginii ei şi asupra numărului numelui ei, stând lângă marea de sticlă,
cu harpele lui Dumnezeu.
(15:3) Cântau cântecul lui Moise, sclavul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului, spunând: „Mari
şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, drepte şi adevărate sunt
căile Tale, Împărate al naţiunilor!
(15:4) Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va glorifica Numele Tău?! Numai Tu eşti sfânt
şi toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că faptele Tale drepte au fost
revelate!”
(15:5) Apoi m-am uitat, şi în cer era deschis Templul, care este cortul mărturiei.
(15:6) Din Templu au ieşit şapte îngeri care aveau şapte urgii, îmbrăcaţi cu haine de in,
strălucitoare şi curate şi având în jurul pieptului brâie de aur.
(15:7) Una dintre cele patru fiinţe vii le-a dat celor şapte îngeri şapte vase de aur, pline cu
mânia Dumnezeului care este viu pentru totdeauna.
(15:8) Templul s-a umplut de fum din gloria lui Dumnezeu şi din puterea Sa. Nimeni nu putea
să intre în Templu, până când nu se termină cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

Revelația 16
(16:1) Am auzit din Templu o voce puternică spunându-le celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi
turnaţi pe pământ cele şapte vase ale mâniei lui Dumnezeu!”
(16:2) Primul s-a dus şi şi-a turnat vasul pe pământ – şi peste oamenii care aveau semnul
fiarei şi se închinaseră imaginii ei au venit nişte bube urâte şi dureroase.
(16:3) Al doilea şi-a turnat vasul în mare – şi ea s-a făcut ca sângele unui cadavru, iar toate
vietăţile care sunt în mare au murit.
(16:4) Al treilea şi-a turnat vasul în râuri şi în izvoare – şi ele s-au transformat în sânge.
(16:5) L-am auzit pe îngerul apelor spunând: „Eşti drept – Tu, Cel care eşti şi care erai, Cel
Sfânt! – pentru că ai judecat astfel:
(16:6) pentru că ei au vărsat sângele sfinţilor şi profeţilor le-ai dat să bea sânge! Este ceea ce
merită!”
(16:7) Am auzit o voce de la altar spunând: „Da, Doamne, Dumnezeule Atotputernic,
judecăţile Tale sunt adevărate şi drepte!”
(16:8) Al patrulea şi-a turnat vasul peste soare – şi soarelui i s-a permis să-i ardă cu foc pe
oameni.
(16:9) Oamenii au fost arşi de căldura lui arzătoare şi au rostit blasfemii împotriva Numelui
lui Dumnezeu, Cel care are autoritate peste aceste urgii. Nu s-au pocăit şi nu L-au glorificat.
(16:10) Al cincilea şi-a turnat vasul peste tronul fiarei – şi împărăţia ei a fost aruncată în
întuneric, iar oamenii şi-au muşcat limbile de durere
(16:11) şi din cauza durerii lor şi a bubelor lor au rostit blasfemii împotriva Dumnezeului
cerului. Nu s-au pocăit de faptele lor.
(16:12) Al şaselea şi-a turnat vasul peste râul cel mare, Eufrat – şi râul a secat, pentru a
pregăti drumul împăraţilor de la răsărit.
(16:13) Am văzut trei duhuri rele, ca nişte broaşte, ieşind din gura balaurului, a fiarei şi a
profetului fals.
(16:14) Acestea sunt duhuri demonice, care fac semne şi se duc la împăraţii întregii lumi ca
să-i adune pentru războiul marii zile a Dumnezeului Atotputernic.
(16:15) „Iată, Eu vin ca un hoţ. Fericit este cel care veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu
umble gol şi oamenii să nu-l vadă într-o astfel de stare ruşinoasă.”
(16:16) I-au adunat în locul numit în ebraică „Armaghedon”.
(16:17) Al şaptelea şi-a turnat vasul în văzduh – şi din Templu, de la tron, s-a auzit o voce
puternică, spunând: „S-a terminat!”
(16:18) Au fost fulgere de lumină, voci, tunete şi a avut loc un mare cutremur, cum n-a mai
fost de când sunt oameni pe pământ.
(16:19) Marea cetate s-a rupt în trei părţi, iar cetăţile naţiunilor au căzut. Dumnezeu Şi-a
amintit de marele Babilon şi i-a dat potirul plin cu vinul mâniei Lui aprinse.
(16:20) Toate insulele au dispărut, iar munţii n-au mai fost.
(16:21) Din cer a căzut peste oameni o grindină mare – cântărind cam patruzeci de kilograme
fiecare bucată. Din cauza urgiei cu grindina, oamenii au rostit blasfemii împotriva lui
Dumnezeu, pentru că fusese o urgie atât de grea.

Revelația 17
(17:1) Unul din cei şapte îngeri care au avut cele şapte vase a venit şi mi-a spus: „Vino! Îţi voi
arăta pedeapsa marii prostituate, care stă pe multe ape!
(17:2) Împăraţii pământului au comis adulter cu ea, iar locuitorii pământului s-au îmbătat de
vinul prostituţiei ei.”
(17:3) M-a dus, în Duhul, în deşert. Am văzut o femeie care stătea pe o fiară stacojie,
acoperită cu nume blasfemiatoare, având şapte capete şi zece coarne.
(17:4) Femeia era îmbrăcată în purpură şi stacojiu, având podoabe de aur, pietre preţioase şi
perle. Avea în mână o cupă de aur, plină cu urâciunile şi necurăţiile prostituţiei ei.
(17:5) Pe fruntea ei era scris un nume, un mister: „Marele Babilon, mama prostituatelor şi a
urâciunilor pământului”.
(17:6) Am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martirilor lui Isus.Am fost
foarte uimit când am văzut-o.
(17:7) Îngerul m-a întrebat: „De ce te miri? Îţi voi spune secretul femeii şi al fiarei care o
duce, cea care are şapte capete şi zece coarne.
(17:8) Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este – şi va ieşi din adânc şi va merge la
distrugere. Locuitorii pământului – cei ale căror nume n-au fost scrise în cartea vieţii de la
crearea lumii se vor mira văzând fiara – pentru că era, nu mai este şi va veni.
(17:9) Aceasta cere o minte care are înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care
stă femeia. De asemenea, ele sunt şapte împăraţi,
(17:10) dintre care cinci au căzut, unul trăieşte acum, iar celălalt n-a venit încă – iar când va
veni, trebuie să rămână doar pentru puţin timp.
(17:11) Fiara care era, şi nu mai este, e al optulea împărat. El este dintre cei şapte şi merge
spre distrugere.
(17:12) Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au fost învestiţi ca
împăraţi. Ei primesc autoritatea de împărat doar pentru o singură oră, împreună cu fiara.
(17:13) Ei au acelaşi scop şi îşi vor da puterea şi autoritatea lor fiarei.
(17:14) Ei se vor lupta cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi
Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor
birui.”
(17:15) El mi-a mai spus: „Apele pe care le-ai văzut, cele pe care stă prostituata, sunt popoare,
mulţimi, naţiuni şi limbi.
(17:16) Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara o vor urî pe prostituată şi o vor lăsa în
ruină, goală, iar carnea i-o vor mânca şi o vor arde în foc,
(17:17) pentru că Dumnezeu le-a pus în minte să-I împlinească planul prin faptul că ei vor fi
de acord să-i dea fiarei împărăţia lor până când se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.
(17:18) Femeia pe care ai văzut-o este marea cetate, care stăpâneşte peste împăraţii
pământului.

Revelația 18
(18:1) După aceea am văzut un alt înger care cobora din cer şi care avea o mare autoritate –
iar pământul a fost luminat de splendoarea lui.
(18:2) El a strigat cu o voce puternică: „A căzut, a căzut marele Babilon, a devenit locuinţa
demonilor, închisoarea oricărui duh necurat, a oricărei păsări necurate şi a oricărei fiare
necurate şi detestate,
(18:3) pentru că din vinul poftelor prostituţiei ei au băut toate naţiunile, împăraţii pământului
au comis adulter cu ea, iar comercianţii pământului s-au îmbogăţit din pofta ei copleşitoare!”
(18:4) Am auzit o altă voce din cer, spunând: „Ieşi afară din ea, poporul Meu, ca să nu fii
părtaş păcatelor ei şi să nu primeşti din urgiile ei,
(18:5) pentru că păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a amintit de nedreptăţile ei!
(18:6) Daţi-i înapoi după cum a dat ea şi plătiţi-i înapoi dublu pentru faptele ei; în cupa în care
a amestecat ea, amestecaţi-i o porţie dublă!
(18:7) Daţi-i tot atâta suferinţă şi durere pe cât şi-a dat ea însăşi glorie şi viaţă senzuală –
pentru că şi-a spus în inima ei: „Domnesc ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi suferi
niciodată!”
(18:8) De aceea urgiile vor veni asupra ei într-o singură zi – moarte, durere şi foamete – şi va
fi arsă în foc, pentru că Domnul, Dumnezeu, care o judecă, este puternic.
(18:9) Împăraţii pământului care au comis adulter cu ea şi care au dus o viaţă senzuală vor
plânge şi se vor jeli când vor vedea fumul focului în care va arde ea;
(18:10) vor sta departe de suferinţa ei, înfricoşaţi, şi vor spune: „Vai, vai, cetatea cea mare,
Babilonul, cetatea cea puternică! Într-o oră a venit condamnarea ta!”
(18:11) Comercianţii pământului o vor plânge şi o vor jeli, pentru că nimeni nu le va mai
cumpăra mărfurile
(18:12) de aur, argint, pietre preţioase, perle; îmbrăcămintea de in fin, de purpură, de mătase
şi de ţesătură stacojie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeş,
lemn preţios, bronz, fier şi marmură;
(18:13) scorţişoara, condimentele, tămâia, parfumul, tămâia scumpă, vinul şi uleiul de
măsline, făina fină, grâul, animalele de povară, oile, caii, carele, sclavii şi vieţile omeneşti.
(18:14) Fructele coapte după care tânjea sufletul tău s-au dus de la tine, toate lucrurile tale
splendide şi luxoase sunt pierdute şi niciodată nu vor mai fi găsite.
(18:15) Comercianţii care vând aceste mărfuri şi care s-au îmbogăţit făcând comerţ în cetatea
aceea vor sta departe, înfricoşaţi de suferinţa ei, plângând, jelindu-se
(18:16) şi spunând: „Vai, vai, cetatea cea mare, îmbrăcată în haine de in fin, de purpură şi de
ţesătură stacojie, acoperită cu podoabe de aur, pietre preţioase şi perle!
(18:17) O bogăţie atât de mare a fost distrusă într-o singură oră!” Toţi căpitanii de corăbii, toţi
cei care călătoresc pe mare, marinarii şi cei care lucrează pe mare vor sta departe
(18:18) şi vor striga, văzând fumul focului în care va arde ea: „Care cetate a mai fost atât de
mare ca aceasta?”
(18:19) Îşi vor arunca ţărână peste capete şi vor striga, plângând şi jelindu-se: „Vai, vai,
cetatea cea mare, din bogăţia căreia s-au îmbogăţit toţi cei care aveau corăbii pe mare! Într-o
oră a fost lăsată pustie!”
(18:20) „Bucuraţi-vă, tu, cerule, şi voi, sfinţi, apostoli şi profeţi, pentru că Dumnezeu a
condamnat-o pentru ceea ce v-a făcut!”
(18:21) Un înger puternic a luat o piatră – ca o piatră mare de moară – şi a aruncat-o în mare,
spunând: „Cu o astfel de violenţă va fi aruncat şi Babilonul, marea cetate, şi niciodată nu va
mai fi găsit –
(18:22) iar sunetul celor care cântau la harpă, al muzicienilor, al cântăreţilor din flaut şi al
trompetiştilor nu se va mai auzi în tine! Nici un meseriaş – de nici o meserie – nu se va mai
găsi în tine; sunetul morii nu se va mai auzi în tine;
(18:23) lumina lămpii nu va mai lumina în tine, glasul mirelui şi al miresei nu se va mai auzi
în tine; întrucât comercianţii tăi au fost oamenii mari ai pământului, cu magia ta ai înşelat
toate naţiunile
(18:24) şi în tine s-a găsit sângele profeţilor, al sfinţilor şi al tuturor celor care au fost
înjunghiaţi pe pământ!”

Revelația 19
(19:1) După aceea am auzit ceva ce părea ca o voce puternică a unei mari mulţimi, în cer,
spunând: „Aleluia! Salvarea, gloria şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru,
(19:2) pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte! A condamnat-o pe marea prostituată
care a corupt lumea cu imoralitatea ei! A răzbunat asupra ei sângele sclavilor Săi!”
(19:3) Au spus a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se va ridica pentru totdeauna!”
(19:4) Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe vii au căzut la pământ şi I s-au
închinat Celui care stă pe tron, spunând: „Amin! Aleluia!”
(19:5) De la tron s-a auzit o voce, spunând: „Lăudaţi-L pe Dumnezeul nostru, toţi sclavii Lui
şi cei care trăiţi în reverenţă faţă de El, mici şi mari!”
(19:6) Am auzit ceva ca o voce a unei mulţimi mari, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unor
tunete puternice, spunând: „Aleluia! Pentru că Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic
domneşte!
(19:7) Să ne bucurăm, să strigăm de bucurie şi să-L glorificăm, pentru că nunta Mielului a
sosit! Soţia Lui s-a pregătit –
(19:8) şi i s-a dat să se îmbrace cu o haină de in strălucitoare şi curată haina de in reprezintă
faptele drepte ale sfinţilor.”
(19:9) Apoi mi-a spus: „Scrie! Fericiţi sunt cei chemaţi la masa de la nunta Mielului!” Mi-a
mai spus: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.”
(19:10) Am căzut la picioarele lui, să mă închin înaintea lui, dar el mi-a spus: „Nu face
aceasta! Eu sunt sclav împreună cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus! Lui
Dumnezeu să I te închini! Mărturia lui Isus este duhul profeţiei.”
(19:11) Am văzut cerul deschis şi un cal alb. Călăreţul lui era numit „Cel credincios şi
adevărat”. El judecă şi se luptă drept.
(19:12) Ochii Lui erau ca flacăra focului, iar pe cap avea multe diademe. Avea un nume scris
pe care nimeni nu-l cunoaşte în afară de El.
(19:13) Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge, iar numele Lui este „Cuvântul lui
Dumnezeu”.
(19:14) Armatele cerului Îl urmau pe cai albi, fiind îmbrăcate în haine de in alb şi curat.
(19:15) Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu care lovea naţiunile şi le conducea cu un sceptru
de fier. El călca în picioare teascul mâniei aprinse a Dumnezeului Atotputernic.
(19:16) Pe haina şi pe coapsa Lui avea scris un nume: „Împăratul împăraţilor şi Domnul
domnilor”.
(19:17) Am văzut un înger care stătea în soare şi care a strigat cu voce tare către toate păsările
ce zboară în înaltul cerului: „Veniţi! Adunaţi-vă pentru marea masă a lui Dumnezeu,
(19:18) să mâncaţi carnea împăraţilor, a căpitanilor, a celor puternici, a cailor şi a călăreţilor
lor şi carnea tuturor – atât a oamenilor liberi, cât şi a sclavilor, atât a celor mici, cât şi a celor
mari!”
(19:19) Am văzut fiara, împăraţii pământului şi armatele lor adunate ca să se lupte împotriva
Călăreţului şi împotriva armatelor Lui.
(19:20) Fiara a fost prinsă şi, împreună cu ea, şi profetul fals, care făcuse semne înaintea ei,
semne prin care i-a înşelat pe cei care au primit semnul fiarei şi pe cei care s-au închinat
imaginii ei. Cei doi au fost aruncaţi de vii în lacul de foc care arde cu pucioasă.
(19:21) Ceilalţi au fost omorâţi cu sabia care ieşea din gura Călăreţului – şi toate păsările s-au
săturat cu carnea lor.

Revelația 20
(20:1) Am văzut un înger care cobora din cer şi care avea cheia Adâncului şi un lanţ mare în
mână.
(20:2) A prins balaurul – şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, l-a legat pentru o mie
de ani
(20:3) şi l-a aruncat în Adânc, apoi a încuiat şi a pus un sigiliu deasupra, ca să nu mai înşele
naţiunile până când se vor fi sfârşit cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie eliberat pentru
puţin timp.
(20:4) Am văzut tronuri, iar celor care stăteau pe ele li s-a dat autoritatea să judece. Am văzut,
de asemenea, sufletele celor care au fost decapitaţi din cauza mărturiei lui Isus şi a Cuvântului
lui Dumnezeu, care nu i s-au închinat fiarei, nici imaginii ei şi care n-au primit semnul ei pe
frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au domnit cu Cristos o mie de ani.
(20:5) Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au încheiat cei o mie de ani. Aceasta a fost
prima înviere.
(20:6) Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de prima înviere! Asupra lor a doua moarte nu are
autoritate, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El timp de o mie de
ani.
(20:7) Când se vor fi încheiat cei o mie de ani, Satan va fi eliberat din închisoarea lui.
(20:8) Va veni să înşele naţiunile de pe tot pământul – Gog şi Magog – şi să le adune pentru
război. La număr, ele sunt ca nisipul de pe ţărmul mării.
(20:9) S-au ridicat la orizontul pământului, au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea iubită.
Atunci a coborât foc din cer şi i-a mistuit.
(20:10) Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în lacul de foc şi pucioasă, unde erau fiara şi
profetul fals. Ei vor fi chinuiţi zi şi noapte, pentru totdeauna.
(20:11) Am văzut un tron mare şi alb, şi pe Cel care stătea pe el. Pământul şi cerul au dispărut
din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
(20:12) I-am văzut pe morţii mari şi mici stând în faţa tronului – şi au fost deschise cărţile. A
fost deschisă şi o altă carte – cartea vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa
cum erau ele scrise în cărţi.
(20:13) Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi locuinţa morţilor i-au dat pe morţii
care erau în ele – şi fiecare a fost judecat după faptele lui.
(20:14) Moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua
moarte: lacul de foc.
(20:15) Cel al cărui nume n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în lacul de foc.

Revelația 21
(21:1) Am văzut un cer nou şi un pământ nou – pentru că primul cer şi primul pământ nu mai
erau (şi nici marea nu mai era).
(21:2) Am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită
ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.
(21:3) Am auzit din cer o voce puternică, spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El
va veni să locuiască împreună cu ei – ei sunt poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei,
Dumnezeul lor.
(21:4) El le va şterge din ochi orice lacrimă şi nu va mai fi nici moarte, nici durere şi nici
plâns şi suferinţă, pentru că primele lucruri au dispărut.”
(21:5) Cel care stătea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!” A mai zis: „Scrie, pentru
că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!”
(21:6) Mi-a spus: „S-a terminat! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui care îi
este sete îi voi da în dar apă din izvorul apei vieţii.
(21:7) Cel victorios va moşteni aceste lucruri şi Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu.
(21:8) Însă locul celor fricoşi, al celor necredincioşi, pervertiţi, ucigaşi, adulterini, al celor
care practică magia, al celor care se închină la idoli şi al tuturor mincinoşilor este în lacul care
arde cu foc şi pucioasă – care este a doua moarte.”
(21:9) Unul din cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase pline cu ultimele şapte urgii, a
venit şi mi-a spus: „Vino! Îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!”
(21:10) M-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul,
coborând din cer, de la Dumnezeu.
(21:11) Ea avea gloria lui Dumnezeu şi strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de preţioase,
ca un jasp, strălucind ca şi cristalul.
(21:12) Avea un zid mare şi înalt, avea douăsprezece porţi, iar la porţi doisprezece îngeri. Pe
porţi erau scrise numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel.
(21:13) Trei porţi erau spre est, trei porţi spre nord, trei porţi spre sud şi trei porţi spre vest.
(21:14) Zidul cetăţii era construit pe douăsprezece pietre de temelie şi pe ele erau numele
celor doisprezece apostoli ai Mielului.
(21:15) Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea,
porţile şi zidul ei.
(21:16) Cetatea era pătrată – lungimea ei era la fel ca şi lăţimea. A măsurat cetatea cu trestia:
douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lăţimea şi înălţimea erau la fel.
(21:17) A măsurat de asemenea şi zidul: o sută patruzeci şi patru de coţi (cu o unitate de
măsură folosită de om).
(21:18) Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur curat, limpede ca sticla.
(21:19) Pietrele de temelie ale zidului cetăţii erau decorate cu pietre preţioase. Prima piatră de
temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de agat, a patra – de smarald,
(21:20) a cincea – de sardonix, a şasea – de carneol, a şaptea – de crisolit, a opta – de beril, a
noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de hiacint, a douăsprezecea – de
ametist.
(21:21) Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece perle (fiecare poartă era dintr-o singură
perlă). Strada cetăţii era din aur curat, limpede ca sticla.
(21:22) N-am văzut nici un templu în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul cel atotputernic şi
Mielul sunt Templul ei.
(21:23) Cetatea nu avea nevoie nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, pentru că o
luminează gloria lui Dumnezeu, iar Mielul este sfeşnicul ei.
(21:24) Naţiunile vor umbla la lumina ei, iar împăraţii pământului îşi vor aduce gloria în ea.
(21:25) Porţile ei nu vor fi închise niciodată ziua, pentru că acolo nu va mai fi noapte.
(21:26) Gloria şi onoarea naţiunilor vor fi aduse în ea.
(21:27) Nimic pângărit nu va intra în ea şi nimeni care face lucruri detestabile şi false – ci
doar cei care sunt scrişi în cartea vieţii Mielului.
Revelația 22
(22:1) Atunci mi-a arătat râul apei vieţii, scânteind ca şi cristalul. El curgea din tronul lui
Dumnezeu şi al Mielului
(22:2) prin mijlocul străzii cetăţii. Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieţii, care rodea de
douăsprezece ori, o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea naţiunilor.
(22:3) Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea, iar
sclavii Lui I se vor închina.
(22:4) Îi vor vedea faţa, iar Numele Lui va fi pe frunţile lor.
(22:5) Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii şi nici de lumina
soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni pentru totdeauna.
(22:6) Mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de crezare şi adevărate. Domnul, Dumnezeul
duhurilor profeţilor, Şi-a trimis îngerul să le arate sclavilor Săi ce trebuie să se întâmple în
curând.
(22:7) Iată, Eu vin curând! Fericit este cel care ascultă de cuvintele profeţiei din această
carte!”
(22:8) Eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit şi le-am
văzut am căzut la pământ, ca să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat.
(22:9) El mi-a spus: „Să nu faci aceasta! Eu sunt sclav împreună cu tine, cu fraţii tăi, profeţii,
şi cu cei care ascultă de cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!”
(22:10) El mi-a spus: „Să nu sigilezi cuvintele profeţiei din această carte, pentru că timpul
este aproape.
(22:11) Cel care face răul să-l facă şi mai departe, cel care este pervertit să fie pervertit şi mai
departe, cel care este drept să facă şi mai departe ce este drept, iar cel care este sfânt să se
sfinţească şi mai departe!”
(22:12) „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
(22:13) Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.
(22:14) Fericiţi sunt cei care-şi spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să poată
intra pe porţi în cetate!
(22:15) Afară sunt cei pervertiţi, cei care practică magia, cei imorali, criminalii, cei care se
închină la idoli şi toţi cei care iubesc şi practică minciuna.
(22:16) Eu, Isus, Mi-am trimis îngerul ca să depună această mărturie înaintea bisericilor. Eu
sunt Rădăcina şi Descendentul lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
(22:17) Duhul şi Mireasa spun: „Vino!”, iar cel care aude să spună: „Vino!” Cel însetat să
vină – cel care vrea să primească în dar apa vieţii.
(22:18) Eu depun mărturie înaintea celor care aud cuvintele profeţiei din această carte: dacă
cineva adaugă ceva la ele – Dumnezeu îl va supune la urgiile descrise în această carte;
(22:19) dacă cineva scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii – Dumnezeu îi va lua partea de
la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, care sunt descrise în această carte.
(22:20) Cel care depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.”
Amin, vino, Doamne Isuse!
(22:21) Harul Domnului Isus să fie cu toţi!