VALOAREA FUNCŢIONALĂ A SEMNELOR DE PUNCTUAŢIE
Semnele de punctuaţie marchează grafic pauzele şi intonaţia enunţurilor ,
delimitând ĩn acelaşi timp unităţi sintactice.
Semnul Rolul lui
1 2
Punctul -Marchează sfarşitul unei propoziţii /
[.] fraze enunţiative
Virgula -Stabileşte raporturi de coordonare
[,] prin juxtapunere, atât la nivelul frazei,
cât şi al propoziţiei:
-Izolează o propoziţie ( o parte de
propoziţie) intercalată.
-Desparte o construcţie incidentă
(propozitie, grup de cuvinte, cuvinte).
-Izolează adverbe de afirmaţie şi de
negaţie , date ca răspuns la întrebări.
-Se foloşeste ĩnaintea unor conjuncţii
adversative: dar, iar, ĩnsă, ci.
-Se foloseşte ĩnaintea unor conjuncţii
disjunctive când acestea preceda şi
primul termen:sau, ori, fie.
-Marchează absenţa predicatului sau a
verbului copulativ.
-Izolează o construcţie gerunzială,
participală sau infinitivală, aşezată la
ĩnceputul propoziţiei.
-Desparte, în anumite condiţii, o
subordonată de regenta ei.
- Marchează finalul unui enunţ
Semnul exclamării exclamativ sau imperativ.
[ !] - Izolează un vocativ sau o
interjecţie.
1
Exemple
3
M-am aşezat pe scaun 1/, am privit-
o lung 2/ şi am aşteptat 3/ să
vorbească. 4/
A cumparat trandafiri [,]
garoafe şi gladiole.
M-a rugat 1/ că 2/, dacă nu mi-e
greu, 3/ să-i cumpăr o carte 2/.
,,Totul depinde, să ne înţelegem, de
dresor”. (D.R. Popescu)
Era, poate, doar puţin caraghios.
,,Ce făcuşi , Tudoro, cine te-a
supărat pe tine?” (Dinu Săraru)
,,A, dumneavoastră eraţi ?” Scările
acestea vechi, de marmură, îl
impresionaseră.
,,El, Ionescu-Tismana, î l cunostea
dinainte”.
,,-Vin şi eu?
-Nu[,] că are un singur loc.”
Am aşteptat-o, dar n-a venit.
Ori înveti , ori vorbeşti .
Eu am făcut totul , iar el , nimic .
Problema fiind şi ea rezolvată,
trecui la joaca. Odată făcut gestul,
nimic nu-l mai poate îndrepta.
Scrie imediat !
Mamă ! Mamă ! Vino aici !
 - Marchează sfârşitul unor
propoziţii / fraze interogative.
Semnul întrebării [ ?] Cine ? El?
- Izolează cuvinte cu sens
interogativ.
-O pauză mai mică decât punctul
Semnalează :
Două puncte [:]  Vorbire indirectă
 O enumerare
 O explicaţie
- O pauză mai mare decât cea
Punct şi virgulă [ ;] redată prin virgulă, dar mai mică
decat cea redată de punct.
- Marchează întreruperea vorbirii.
Punctele de suspensie
- În citate indică lipsa unor
[...]
propoziţii sau fraze.
Îşi revenea, încet-încet.
- Se foloseşte în repetiţii imediate,
între cuvintele care formează o
unitate.
- Indica aproximaţia.
Cratima [-]
- Se foloseşte între numerale (alte
Două-trei răspunsuri au fost
cuvinte) care arată limitele unui
corecte.
interval de timp, respectiv de
Totul va dura două-trei ore.
spaţiu.
Distanţa Bucureşti-Berlin
-Reprezentarea exactă a unui enunţ,
spus, scris de altcineva.
-Marchează folosirea vorbirii
Ghilimele[ ,,’’] directe. - Ai stricat tot, “deşteptule”!
-Au rolul de a atrage atenţia asupra
unui cuvânt sau de a indica o
atitudine ironică.
Mă preocupă şi acum – continuă el
-Delimitează cuvintele si
– soarta acestui copil.
construcţiile incidente.
Linia de pauză Atunci folosise vicleşugul, acum –
- Marchează absenţa predicatului
forţa.
sau a verbului copulativ.
Ea –frumoasǎ, el–bogat!
-Marchează o explicaţie, o precizare
, un detaliu.
Parantezele
-Izolează cuvinte (construcţii)
incidente.

2
 Semnele de ortografie

Cratima[-] :
- marchează în scris rostirea împreună a două cuvinte contopite într-o silabă: mi-a dat ;
- marchează în scris rostirea împreună a două cuvinte alăturate, fără ca acestea să formeze o
silabă : ,, îmbracă-te ’’ ;
- marchează elidarea unui sunet: v-am spus (vă am spus) ;
- se foloseşte la scrierea cuvintelor compuse: nou-născut;
- se foloseşte la despărtirea cuvintelor în silabe: bo-ier.
Apostroful[‘]:
- marchează grafic absenţa accidentală în rostire a unor sunete sau silabe:
,,Eş’ du’ce ne Iancule!’’(,,Eşti dulce nene Iancule!’’) I.L. Caragiale ;
- marchează elipsa cifrelor (îndeosebi a celor care indică anii) :
... cinstita holeră de la ’48.
Punctul [.] :
- în abrevieri : C.F.R., a.c. (anul curent) op.cit. (opera citată).
Nu se pune punct:
- după formule de adresare;
- după titlurile de cărţi, de opere literare etc. ;
- după abrevierile formate din prima şi ultimele litere ale unui cuvânt d-ta;
- dupǎ simbolurile punctelor cardinale;
- după simbolurile şi prescurtările din chimie, fizică, matematică : O, cm, Kg, etc.
Bara[/] :
- se foloseşte pentru a indica o alternanţă: şi/sau;
- pentru a înlocui unele prepoziţii: Km/h (Km pe oră).

VALOAREA EXPRESIVĂ A SEMNELOR DE PUNCTUAŢIE

Semnele de punctuaţie notează grafic pauza şi intonaţia din vorbire, de aceea ele se
constituie în indici preţioşi pentru realizarea unei lecture expresive a textului literar.
Uneori ele au un rol foarte important în înţelegerea stării sufleteşti a unui personaj .
Folosirea punctului [.] la sfarşitul unor propoziţii enunţiative scurte şi repetate,
precum şi la fragmentarea propoziţiilor şi a frazelor măreşte expresivitatea textului, sugerând
stări sufleteşti tensionate (zbucium sufletesc) ,,…Aprinde lumanarea. E galben ca ceara. Se
uită la icoane. Se închină. Şi-şi aduce aminte de Dumnezeu”. ,,Hagi-Tudose”, de B. Şt.
Delavrancea.
Personajul este neliniştit, iar această stare se reflectă în acţiunile sale sacadate, idee ce
ia forma unor propoziţii, fraze, imprimă uneori textului narativ un anume dinamism, iar alteori
contribuie la realizarea gradată a tensiunii.
3
  Punctul şi virgula[;] – marchează o coborâre a tonului şi o pauză mai mare.
Conferă frazei o anumită armonie, ritmicitate.
 Semnul exclamării[!] – marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o
stare sufletească. Aceasta poate fi: suferinţa, bucuria, deznădejdea, admiraţia, regretul,
dezaprobarea, ciuda etc. Contextul are un rol foarte important în identificarea corectă a acestei
stări.
Prezenţa propoziţiilor exclamative într-un text narativ (când nu aparţin personajelor)
indică implicarea afectivă a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o marcă a eului liric. În
amândouă situaţiile, propoziţiile exclamative imprimă textului o notă puternică de
subiectivitate.
 Semnul întrebării [?] poate sugera şi el o gamă variată de sentimente şi
stări sufleteşti : suferinţa, uimirea, nehotărârea, indignarea ,, Să cheltuiesc pentru
el?...” se întreabă Hagi Tudose indignat (Furia personajului este în acest context expresie a
lăcomiei, a unui mod de a înţelege viaţa ca fiind incompatibilă cu noţiunea de a cheltui, fie şi
pentru el, cu atât mai puţin pentru alţii).
Valoare expresivă deosebită o au propoziţiile interogative în monologul interior.
Propoziţiile interogative care reprezintă de fapt false întrebări se numesc interogative
retorice. Vorbitorul comunică ceva, vrând sa sublinieze mesajul, să-i impresioneze şi să-i
implice pe ascultători (cititori). ,,Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?” (M.
Eminescu ,,Călin(File din poveste)”
 Punctele de suspensie […] – marchează o întrerupere a vorbirii, intenţionată sau nu.
Întreruperea intenţionată se face pentru a sugera ceva (a avertiza); punctele de
suspensie din schiţa lui I.L. Caragiale avertizează că e o vizită cu surprize .
Se folosesc de asemenea pentru a exprima ironia. Apariţia lor la sfârşitul unor replici
ale personajelor indică stări sufleteşti precum: emoţia, furia, ezitarea etc.
La sfârşitul unor unităţi sintactice, prezenţa lor indică posibilitatea continuării
gândului, o invitaţie la reflecţie. Poezia ,,Cuvânt” de T. Arghezi din manualul de cls. a VII-a ,
Edit. Humanitas , se încheie astfel ,, Am răscolit pulberi de fum …”.
Prezenţa punctelor de suspensie sugerează întreruperea comunicării din cauza
regretului resimţit de poet care se simte învins de cuvinte. Ele se constituie într-o invitaţie
adresată cititorului de a continua el poezia.
 Două puncte [:] au rolul de a atrage atenţia asupra a ceea ce urmează.
Observaţii : Prezenţa propoziţiilor exclamative, interogative şi a punctelor de
suspensie intr-un text narativ sunt mărci ale oralităţii.

BIBLIOGRAFIE:
Marilena Pavelescu, Daniela Gîtlan, “Ajutǎ-te singur!, Ed. Curtea Domneascǎ, 2004.