Poveste terapeutică despre

- frica de furtuni cu tunete şi fulgere -

Broscuţa Dana trăieşte împreună cu familia

sa pe malul lacului din parcul oraşului.
Lângă lac se află o salcie bătrână ale cărei
ramuri plutesc peste marginea apei. Sub salcie, sunt
porţiuni cu iarbă şi pietre, unde broscuţei Dana îi
place să stea cu celelalte broscuţe şi să orăcăie de când răsare Soarele şi până când apune. Cântecul
lor se aude atât de tare, încât îl aud şi copiii de la locul de joacă şi se bucură de el! Broscuței Dana îi
mai place şi să înoate cât e ziua de lungă şi e prietenă cu raţele şi cu peştişorii aurii care trăiesc în
acel lac.
Câteodată vântul bate şi suflă cu răsuflarea sa peste lac, iar ramurile salciei bătrâne
dansează pe lac şi le gâdilă pe broaştele care stau acolo. Vântul suflă peste suprafaţa lacului şi
peştişorii aurii se zbenguie uşor jos în lac. Ploaia vine şi ea uneori în vizită la broscuţele de pe lac şi
împroaşcă stropii ei peste tot. Broscuţele adoră să înoate pe suprafaţa lacului atunci când vine ploaia
în vizită şi să simtă pe spate degetele ei „pic-pic”.
Dar într-o zi , când broscuţa Dana se juca pe malul lacului alături de alte broscuţe, vântul
puternic a adus cu el nişte nori negri şi groşi care au întunecat cerul în mijlocul zilei de parcă ar fi
fost noapte.
- “Ce se întâmplă, strigă broscuţa Dana, vine noaptea?”
- “Nu vine noaptea, e doar foarte înnorat!” îi răspunse Laura, una din broscuțele mai mari
cu care se juca Dana. „Cred că o să urmeze o furtună, îi spuse ea, cum am văzut şi anul
trecut”.
Dana e tot mai interesată de spectacolul de pe cer. Vântul bate din ce în ce mai tare iar norii
se înghesuie unii in altii, întunecându-se tot mai tare. Vântul îi poartă-n dreapta-n stânga ca pe fulgi,
chiar dacă sunt negri şi masivi. Soarele a dispărut de tot. Broscuţa Dana începe să se sperie şi să
strige :
- “Soarele s-a ascuns! Unde s-a ascuns?” “Laura, soarele e ascuns în nori! Caută
soarele!”
Dar nici n-a apucat să termine că deodată o săgeata de lumină brăzdează întunecimea
norilor. Dana tresare. Nu știe daca să plângă sau să râdă si întreabă nedumerită:
- “Ce-i asta Laura, păsările fac poze cu bliţ?”
Dar Laura nu apucă să-i răspundă iar dialogul lor este întrerupt de un sunet puternic, ca de
tun, şi bubuie atât de tare, încât Dana s-a speriat şi a fugit lângă Laura cu ochii închişi :
- „Mi-e frică Laura, mi-e foarte frică, ce se întâmplă? De ce fac avioanele de pe cer bum
bum?”
Laura o ţine strâns în braţe pe Dana, o mângâie şi îi povesteşte că păsările de pe cer nu fac
poze şi că nici avioanele nu fac bumbum. Ceea ce a speriat-o pe Dana sunt nişte fenomene naturale
care caracterizează o furtună de vară : fulgerele sunt descărcări electrice între nori cu sarcini
electrice opuse sau între nori şi pământ, iar tunetele sunt zgomotul pe care îl fac aceste descărcări
electrice. E ca şi cum doi nori s-ar ciocni şi din ciocnirea lor ar ieşi o lumină şi un bubuit.
 Laura îi mai spune că şi ei i-a fost foarte frică anul trecut când a văzut prima dată fulgerele şi
a auzit tunetele dar după ce a aflat ce înseamnă, încet încet i-a trecut frica, iar acum chiar îi place să
stea într-un loc adăpostit de ploaie şi să se uite cum se desfășoară furtuna.
Afară începe să plouă puternic, iar cele două broscuţe se retrag sub crengile salciei să nu le
plouă. Pe cer continuă să se vadă fulgerele şi să se audă tunetele, dar Dana deja nu mai este aşa
speriată şi acum stă sub salcie lângă Laura şi se uită cu plăcere la spectacolul cu lumini şi sunete de
pe cer.
Peste ceva timp norii încep să se spargă şi apare soarele, ploaia se oprește, iar cerul devine
albastru. Broscuţele sar înapoi în lac să se bălăcească ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Poate la următoarea furtună cu tunete şi fulgere broscuţa Dana va fi cea care va ţine o
broscuţă mai mică şi speriată în braţe şi îi va povesti ce înseamnă aceste fenomene naturale.

ATENŢIE: Dacă povestea este citită pentru băieței, personajul principal se va transforma în băieţel.