Poveste terapeutică-rivalitatea intre frați

Bâzi și Zuzi

Bâzi si Zuzi erau doi frățiori albină care locuiau într-un stup mare, cu familia lor de albine.
Bâzi era fratele mai mic al lui Zuzi, dar ei se jucau rareori împreună. Bâzi nu știa bine limba albinelor. De fapt nu
prea știa deloc să vorbească. Zumzăia și el câte o silabă, dar Zuzi nu reușea să înțeleagă ce zice. Așa că, atunci
când Bâzi vroia să o roage pe Zuzi să-l lase și pe el să stea puțin pe vioreaua cea nou răsărită dintre firele de iarbă,
zumzăia de zor și dădea din aripioare, dar Zuzi nici că înțelegea. Și așa Bâzi a început să o înțepe pe Zuzi, crezând
că în felul acesta se face înțeles. Lui Zuzi însă nu îi plăcea deloc să fie înțepată, așa că plângea și nu înțelegea de
ce frățiorul ei, aparent gingaș, are un astfel de comportament cu ea. Pentru a nu mai fi înțepată, Zuzi prefera să
se joace singură, mai departe de căsuța albinelor.
Bâzi și Zuzi nu știau multe lucruri, dar știau ce le spuneau mama și tatăl lor și păstrau cuvintele lor în minte cu
sfințenie. “Florile sunt casa noastră. Ele cresc uitându-se la soare, de unde culeg lumină pe care o transformă în
polen. Iar noi, albinele, transformăm polenul în miere. Suntem prietenele cele mai bune ale florilor. Cu mierea
noastră hrănim o mulțime de vietăți.” le spunea ori mama, ori tata, ori de cate ori aveau prilejul. Asa ca cei 2 frati
se ingrijeau zi de zi sa le fie bine florilor.
Într-o zi, Bâzi l-a văzut pe Zorilă, un fluture mare și colorat mai ceva decât un curcubeu, cum se așezase să
doarmă pe o floare de cicoare. Bâzi s-a speriat foarte tare: Fluturele acesta mare a acoperit în întregime floarea
de cicoare, își zise Bâzi. Și acum soarele nu o mai vede și nu îi mai poate da lumină blândă și caldă. Dacă se
ofilește floarea mea dragă? Dar Bâzi nu știa cum să vorbească cu fluturii. Nu învățase încă limba lor. Așa că de
supărare, s-a dus lângă Zorilă și l-a înțepat cu acul său ascuțit. Zorilă s-a trezit furios, a bâzâit ceva ce Bâzi nu
putea înțelege și a zburat să își caute altă floare pe care să doarmă. De sus, din măceșul alăturat, Zuzi, surioara lui
Bâzi a auzit bâzâitul fluturelui Zorilă și l-a văzut pe fratele său bucuros din cale-afară pentru că salvase floarea de
cicoare.
În altă zi, o familie de libelule străvezii a decis să facă o reuniune de familie pe un mac mare și roșu de lângă
stupul de albine. S-au adunat toate acolo pentru a discuta împreună o problemă foarte importantă. Libelula cea
mică își dorea să migreze într-o altă pădure, să vadă și alte flori și frunze decât cele de până acum. În familia
libelulelor se stabilise că ori merg cu toții într-un loc nou, ori rămân cu toții în locul actual. Așa că libelula cea
mică încerca să o convingă pe bunica libelulă că va fi cel puțin la fel de frumos și în pădurea vecină. Bâzi se uita la
macul plin de libelule care zumzăiau de zor și inima îi bătea cu putere. Macul e o floare foarte fragilă și îi era
teamă că se va rupe sub presiunea libelulelor. Se porni să zboare în cercuri deasupra macului plin cu libelule,
sperând că le va da de înțeles că el este protectorul macului și că se vor da jos de pe el. Libelulele însă nici nu-l
vedeau. Erau aprinse în discuția pro și contra migrației în pădurea cea nouă. Văzând că nimeni nu îl bagă în
seamă, Bâzi se coborî deasupra macului și într-o clipită o înțepă cât putu el de blând pe bunica- libelulă. Însă o
înțepătură de albină nu e niciodată blândă. Bunica libelulă zumzăi supărată și dintr-o dată toată familia de
libelule zbură de pe floarea de mac cu un zumzăit puternic. Bâzi se așeză pe floarea de mac, o îmbrățișă cu
dragoste și se bucură că încă mai era în viață după ce susținuse o așa greutate. Zuzi era în căutarea tatălui său cu
care voia să zboare spre niște flori de salcâm și trecând pe lângă Bâzi observă toate eforturile sale de a salva
macul de sub greutatea familiei de libelule.
Când voia să doarmă, uneori, primăvara, Bâzi se așeza pe petalele unei narcise foarte frumos mirositoare.
Parfumul său era atât de îmbietor încât Bâzi dormea liniștit și visa vise cu multe flori colorate și parfumate. Într-o
zi, Bâzi înverzi de furie. Chiar așa, oare cum arată o albină furioasă? Narcisa sa frumoasă era invadată de niște
omizi care mușcau din frunzele sale puternice și se îndreptau în viteză către petalele cele albe ca laptele. Bâzi
zumzăi cu putere în limba lui de albină, sperând că omizile vor pleca. Însă nici una nu i-a acordat vreo atenție și
au continuat să mănânce de zor din narcisă. Bâzi și-a scos acul său ascuțit și l-a înfipt timid în omida cea mai
puternică. Apoi a continuat să zboare în cercuri deasupra narcisei. Spera ea că dacă atenționează omida cea mai
mare, vor pleca apoi toate omizile. Și așa a fost. Omizile au coborât în viteză de pe narcisă și au plecat să
mănânce iarbă. Bâzi a mângâiat cu aripile sale petalele narcisei sale dragi și i-a promis că o va ocroti mereu. Zuzi,
ascunsă într-o tufă de liliac, a observat toată istoria lui Bâzi cu narcisa și omizile.
Peste o săptămână, la stupul de albine era mare agitație. Toată familia pregătea petrecerea pentru a sărbători
ziua de naștere a lui Bâzi. Ca la orice petrecere, albinele au invitat și celelalte insecte din părdure, fiind un prilej
de a lega prietenii între copiii albină și ceilalți copii de insecte: buburuze, libelule, fluturași, omiduțe, cărăbuși,
lăcuste, păianjeni, licurici. În ziua petrecerii însă nu a venit nici o altă insectă la locul de distracție. S-a adunat
doar familia de albine. Tatăl albină, intrigat, a plecat prin pădure să vadă de ce nu au venit prietenii la petrecere.
Nu venim! Îi răspunse bunica libelulă! Bâzi este un copil albină cu comportament violent. Ne-a pișcat pe mulți din
pădure și nu vrem să venim la petrecerea lui.
Ajuns la stup cu aceste vești, Bâzi a început să plângă în brațele tatălui. El nu își dorise să rănească pe nimeni,
voia doar să aibă grijă de florile lor dragi și nu știa cum să le spună celor din jur.
Zuzi, surioara lui Bâzi, a plecat și ea prin pădure. S-a întâlnit cu fluturele Zorilă care zbura în viteză pe lângă ea, de
teamă să nu-l înțepe și ea…
-Dragă Zorilă, vin cu o rugăminte!
-Ce rugăminte? întrebă Zorilă mirat.
-Te rog să vii împreună cu familia ta de fluturi la petrecerea fratelui meu Bâzi.
-Și de ce aș face asta?Mă doare și acum înțepătura de la acul lui Bâzi. Dormeam așa de bine, iar el m-a înțepat din
senin.
-Pentru că Bâzi este o albinuță pașnică. El doar nu știe cum să se exprime așa că a făcut și el singurul lucru care
putea să îți atragă atenția și să te facă să te dai de pe floarea de cicoare. Se temea că draga lui floare se va ofili
dacă soarele nu o mai vedea deloc de sub aripile tale mari.
-Mă voi gândi la ce mi-ai spus! îi răspunse Zorilă îngândurat.
-Îți mulțumesc, dragă prietene! îi răspunse Zuzi.
Apoi, Zuzi se întâlni cu bunica libelulă.
-Bună dimineața, doamna Lili! Eu sunt Zuzi, sora albinuței Bâzi. Vă învităm la petrecerea pentru primul an de
viață al lui Bâzi. – Dragă Zuzi, eu respect foarte mult albinele pentru munca lor neprețuită, dar să știi că o viață
întreagă nu m-a pișcat nimeni niciodată. Decât fratele tău, Bâzi. Și acum mă doare înțepătura lui. Nu pot veni la
petrecerea cuiva care mi-a produs o astfel de durere.
-Doamna Lili, știu că înțepăturile de albină sunt cam dureroase, însă fratele meu, Bâzi, nu a vrut să vă rănească. Și
eu credeam că vrea să mă înțepe fără motiv și chiar nu m-am jucat cu el zile întregi. Nu înțelegeam ce are cu
mine. Apoi însă am observat că de fapt Bâzi vrea să spună ceva și nu știe cum. Voia să spună că sunteți prea
multe libelule pe un mac atât de fragil care se putea rupe în orice clipă. Dar cum nu a reușit, a găsit soluția
aceasta. Așa mi-am dat și eu seama că el doar vrea să fie înțeles. Vă rog să veniți la petrecerea lui să îl cunoaștem
mai bine.
-Mă voi gândi la ce mi-ai spus! îi răspunse bunica libelulă și își luă zborul către familia sa.
Zuzi zbură tristă spre stupul său, gândindu-se la petrecerea cea tristă a lui Bâzi. Se gândea că dacă și-ar fi dat
seama mai devreme de faptul că Bâzi voia doar să fie înțeles poate ar fi putut să îl ajute să comunice mai bine cu
celelalte insecte din pădure. Să fie un fel de traducător personal al lui Bâzi. Dar acum nu mai putea schimba
nimic.
În timp ce zbura dezamăgită spre stup, din spate se auzi un zumzăit puternic. Familiile de insecte din pădure
veneau în viteză, cu cadouri și cântec către petrecerea lui Bâzi. Fiecare insectă și-a amintit de perioada în care
erau și ei mici ca Bâzi și nu puteau să vorbească și să își exprime sentimentele. Nu aveau ele ac să înțepe așa cum
au albinele, dar fiecare mai făcuse gesturi nu tocmai plăcute pentru a atrage atenția. Și la fel ca pe Bâzi, nici pe
ele nu prea le înțelegeau cei din jur, decât cu întârziere.
Zuzi zbura în fruntea noului alai, bucuroasă că în felul acesta îi poate arăta lui Bâzi că în sfârșit l-a înțeles. Ajunși
în poienița din fața stupului albinelor, întreg alaiul de gâze a început să îi cânte La multi ani lui Bâzi.
Bucuros, Bâzi a zburat în cercuri până la sora sa, Zuzi, a îmbrățișat-o și i-a spus primele sale cuvinte:
-Zuzi, te iubesc!
– Și eu te iubesc, dragul meu frățior. Și te voi ajuta să înveți să vorbești cu prietenii noștri.