Proba 1 - primii 10-20ml urina eliminati ('urina uretrala')-FU 1

Proba 2 - urina din jetul mediu-FU 2

Proba 3 - lichid prostatic exprimat-LPE

Proba 4 - urina dupa masajul prostatic-FU 3

 Astfel, daca in proba 1 infectia este prezenta ne aflam in fata  unei uretrite, daca din proba 2 se
dezvolta semnificativ germeni este o infectie urinara (cistita), daca in proba 3 sau 4 se certifica
infectia ne aflam in fata unei prostatite (jetul urinar care contituie proba 4 'spala' uretra antrenand
secretiile care au ajuns pe uretra prostatica). Daca culturile din ejaculat semnaleaza prezenta
germenilor ne aflam in fata unei prostato-veziculite.
 Prima porţiune de urină (VB1) reflectă starea uretrei. Creşterea numărului de leucocite de 10
ori şi unităţilor de formare a coloniilor în 1 ml în comparaţie cu porţiunea vezicală a urinei
(VB2) este caracteristică pentru uretrită.
 Porțiunea vezicală de urină (VB2) ajută la diagnosticarea cistitei primare şi secundare
(asociate). Cistita repetată periodic se dezvoltă la pacienţi cu prostatita cronică. În astfel de
cazuri, în toate probele investigate se determină bacterii şi este imposibil de determinat
localizarea procesului infecţios inflamator. În așa cazuri se recomandă administrarea
preparatelor antibacteriene care puţin penetrează în ţesutul prostatei (ex. nitrofurantoină),
timp de 3 zile, astfel efectuând sanaţia vezicii urinare şi în acelaşi timp fără afectarea
microflorei prostatice.
 Determinarea bacteriilor uropatogene în secretul prostatei sau în a treia porţiune de urină
(VB3), care este prelevată după masajul prostatei, oferă posibilitate de diagnosticare a
prostatitei bacteriene, dacă aceste bacterii lipsesc sau se determină în concentraţie de 10 ori
mai mică ca în prima (VB1) sau a doua porţiune a urinei (VB2).
 Determinarea prezenţei bacteriilor non-uropatogene sau prezenţa mai mult de 10 leucocite
în secretul prostatei sau în urina după masajul prostatei (VB3), înseamnă prezenţa la aceşti
pacienţi a sindromului de durere cronică pelviană inflamatorii (prostatita abacteriană).
 Lipsa modificărilor inflamatorii după rezultatele microscopiei tuturor porţiunilor urinei şi
sterilitatea secretului prostatei serveşte drept baza pentru diagnosticarea sindromului de
durere cronică pelviană neinflamatoare (prostatodinia).
Cele mai frecvente agenţii bacterieni cu rolul etiologic dovedit în dezvoltarea prostatitei
bacteriene sunt:

 Escherichia coli
 Klebsiella spp.
 Proteus mirabilis
 Enterococcus faecalis
 Enterobacter aerogenes
 Pseudomonas aeruginosa
 Serratia
 Staphylococcus spp.

Agenţii etiologici posibili ai prostatitei cronice abacteriene:

 Chlamydia trachomatis
 Ureaplasma urealyticum
 Mycoplasma hominis

Agenţii patogeni mai rari care pot provoca prostatita:

 Trichomonas vaginalis
 Neisseria gonorrhoeae
 Fungi (Candida spp., Aspergillus spp., Cryptococcus spp., Trichosporon spp., Blastomyces
dermatitidis., Coccidioides immitis, Histoplasma capsulatum, Paracoccidioides brasiliensis)
 Virusuri (Herpes simplex, Cytomegalovirus)

Antigenul specific al prostatei (PSA)

Determinarea PSA se recomandă la bărbaţi cu semnele LUTS (căilor urinare inferioare)
şi la toţi bărbaţii în vârstă de peste 40 de ani (fiecare 12 luni). Prostatita bacteriană
acută şi mai rar prostatita bacteriană cronică, sindromul durerii pelviene inflamatorii pot
condiţiona creşterea PSA. În caz de prostatită acută, PSA poate atinge nivelul de 50-
100 ng/ml şi valorile sporite pot persista până la 6-8 săptămâni după dispariţia
manifestărilor clinice relevante.

Urocultură
Se aplică pentru determinarea prezenţei infecţiei căilor urinare inferioare şi superioare,
inclusiv bacteriurie simptomatică, care de asemenea se poate manifesta prin semnele
LUTS (simptomele din partea căilor urinare inferioare). Materialul pentru studiu: porţiune
medie a urinei. Aprecierea rezultatelor uroculturii: 10 5 unităţi formatoare de cultură al
agentului patogen în 1 ml al porţiunii medii de urină, care este obţinută în urma puncţiei
suprapubiene a vezicii urinare.
Studiul ejaculatului
Acest studiu oferă posibilitate:

 În unele cazuri este necesar de diferenţiat sindromul inflamator şi non-inflamator de durere

pelviană cronică.
 Determinarea gradului de implicare a organelor sistemului reproductiv în procesul inflamator.
 Determinarea calităţii spermei.

Următorii parametri ai ejaculatului se utilizează pentru diagnosticarea unui proces

infecţios în prostată şi alte compartimente ale sistemului reproductiv:

 Piospermia (>106 leucocite/ml ejaculatului);

 Nivelul concentraţiei elastazei granulocitelor;
 Nivelul albuminei ejaculatului;
 Citokine şi receptorii citokinici din spermă;
 Fosfataza alcalină în spermă;
 Concentraţia zincului şi pH-ul spermei.

Determinarea numărului de leucocite în ejaculat se efectuează tuturor pacienţilor cu

semne de prostatită şi numărul normal de leucocite în ejaculat.