Sunteți pe pagina 1din 6

Imediat după publicarea articolului referitor la "dosarul Moonlight",

CLUJEANUL primea o scrisoare din străinătate, de la Sebastian Chira,


fost cap al lumii interlope clujene, care citise materialul respectiv
şi s-a hotărât să facă alte dezvăluiri din culisele activităţii
poliţiştilor.

Sebi
un material de Tudor Ştirbu

"Am 30 de ani şi, de aproape 4 ani, sunt plecat din România din cauza
unor poliţişti. Am fost condamnat pentru că am făcut scandal într-o
discotecă. Însă, în comparaţie cu faptele pe care ei le-au comis, eu
sunt mic copil".

Aşa începe scrisoarea pe care Sebastian Chira, unul dintre capii


lumii interlope din Cluj în anii 1993-2000, a trimis-o săptămâna
trecută pe adresa redacţiei. Cunoscut clujenilor drept "Sebi", Chira
este fugit din ţară şi spune că s-a decis să contacteze CLUJEANUL după
ce a citit articolul intitulat "Domnul Nelu" - în care unele
prostituate de la clubul de noapte "Moonlight" susţineau că ar fi
întreţinut relaţii sexuale cu şeful Serviciului de Combatere a Crimei
Organizate şi Antidrog (SCCOA) din IPJ Cluj, comisarul şef Ioan Oţel.

Problema lui Chira: scandalurile

Scrisoarea lui Chira, acum în vârstă de 30 de ani, se vrea şi un soi


de destăinuire. El spune că, la 17 ani, a început să prindă "gustul
vieţii", adică să frecventeze discotecile şi localurile din Cluj. Un
tip cu constituţia sa nu avea cum să treacă neobservat. "Eram
sportiv, vicecampion naţional la wu-shu, dar foarte impulsiv din
fire. Am început să îmi fac un nume în oraş, dar, în scurt timp, şi
foarte mulţi duşmani", povesteşte Sebi.

Fiind catalogat ca un tip dur, a fost angajat bodyguard la Casino


Salto. În acelaşi timp, se ocupa cu ordinea în unele localuri din
oraş. "Încercam să supravieţuiesc în felul meu. Nu am furat, nu am
violat, nu am înşelat. Aveam o singură problemă: scandalurile",
recunoaşte el.

La Casino Salto, în 1993, avea să îl cunoască pe Gore, temutul lider


al lumii interlope clujene. Deranjat de renumele pe care Chira şi-l
făcuse în Cluj, Gore s-a dus într-o seară direct la el şi i-a propus
"să o dea parte în parte". "Să vedem care e mai bun dintre noi", i-a
spus Gore.

Sebi a acceptat, însă, din motive numai de ei cunoscute, bătaia n-a


mai avut loc niciodată. Ba, mai mult, Sebi şi Gore au devenit cei mai
buni prieteni, iar prietenia lor avea să dureze aproape 10 ani, până
la fuga amândurora în străinătate.

Omul lui Ştiube

În 2000, Chira a devenit şoferul şi bodyguard-ul controversatului om


de afaceri orădean Ionel Ştiube, fratele mai cunoscutului Viorel
Ştiube. "Câştigam bine, eu eram mulţumit, omul era şi el mulţumit.
Însă am câştigat şi invidia şi ura unor poliţişti corupţi, care au
început să se ţină de mine, chiar să mă provoace, trimiţându-mi pe cap
tot felul de infractori, proaspeţi liberaţi din puşcării, violatori,
tâlhari şi criminali de drept", afirmă Chira.

Cu unul Riceanu - susţine el - a avut un conflict de pe urma căruia


s-a ales cu un proces. "A fost trimis de poliţişti. Un tâlhar şi un
violator, care a şi fost închis pentru faptele astea. M-a atacat cu o
bâtă de baseball, pe care scria 'Pentru Sebi'. I-am confiscat bâta şi
l-am bătut cu ea, apoi n-am avut ce face şi ne-am împăcat pentru 900
de dolari. Însă Poliţia l-a contactat şi l-a şantajat că, dacă nu
scrie cum vor ei, îl trimit înapoi la 'mititica'".

Apartamentul

Chira spune că îl însoţea pe Ştiube peste tot, iar cu timpul, a


început să cunoască mulţi prieteni de-ai acestuia din Poliţia
clujeană. "Printre aceştia era şi domnul Liviu Şipoş, care era ceva
şef la Biroul de Combatere a Crimei Organizate. Ştiube mi-a spus că
îl cunoaşte bine pe acest Şipoş şi că este protectorul lui din Poliţia
clujeană", susţine fostul bodyguard.

El afirmă că Ştiube i-ar fi oferit un apartament cu trei camere în


Piaţa Cipariu, întabulat pe numele omului de afaceri. "Mi-a spus că
apartamentul a fost gajat unui om de afaceri italian din Luduş, unul
Sabeddu Giglio, de la care împrumutase 35.000 de dolari şi că ar
putea să fie ipotecat. Ştiube mi-a mai spus că Liviu Şipoş ştia de
existenţa apartamentului şi că se ruga insistent să i-l dea lui, că
rezolvă el problema cu ipoteca. N-a existat nici un contract de
vânzare-cumpărare între Ştiube şi Şipoş, decât unul fals, pe care
probabil l-a fabricat Şipoş", acuză Chira, adăugând că, la acel
moment, omul de afaceri orădean deja fugise din ţară şi deci nu putea
fi prezent la încheierea contractului. "Şipoş l-a ameninţat pe
italian (Sabeddu Giglio - n.r.), l-a speriat şi s-a mutat în casă
nouă călcând pe cadavre", susţine fostul bodyguard.

Legat şi bătut

"Între timp, pe mine m-au arestat pentru că am participat la ziua de


naştere a unui prieten în discoteca Sun. Pentru ce m-au arestat? Am
stropit cu şampanie şi ne-am bătut cu portocale. Am fost filmaţi, eu
nu apăream pe nici o casetă, iar zeci de martori au fost obligaţi să
scrie cum dictau cei de la Poliţie. Şi uite aşa, în dictatura PSD-
istă am intrat 6 luni la răcoare", povesteşte Chira.

El mai spune că, în timpul anchetei, a fost legat de scaun şi bătut.


"Oţel (şeful SCCOA Cluj - n.r.) intra, le făcea semn mascaţilor, iar
când ieşea din birou, eram tocat. A venit televiziunea şi m-au spălat
de sânge, ca să arăt frumos. Le-am spus să mă ducă la un medic
legist. Mi-au spus 'da' şi m-au dus... direct în beci!".

Întâlnirea cu Toma Rus

Chira mai susţine că, la două zile după ce a ieşit din puşcărie, Toma
Rus, şeful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi
Antidrog Cluj (CZCCOA), l-a sunat pe Gore, spunându-i că vrea să-i
întâlnească.

"A venit în barul Diesel, însoţit de 8-9 poliţişti. La masa noastră nu


s-au aşezat decât Toma Rus, Liviu Şipoş şi o altă persoană, pe care
nu vreau s-o nominalizez. Toma Rus şi-a comandat de la sine
Courvoisier, celălalt, Chivas Royal. La mesele celorlalţi colegi a
trimis butelii de vin. Apoi a scos pistolul, spunându-mi că este un
Glock de 9 mm, iar din magazia de gloanţe a scos un cartuş şi mi l-a
băgat în ochi. M-a cerut să pun mâna pe cartuş şi mi-a spus că acel
glonte îmi va intra în cap dacă nu îmi voi vedea de treabă", susţine
Chira. El adaugă că, la plecare, poliţiştii le-au lăsat să plătească
şi consumaţia lor, adică 1,2 milioane de lei (se întâmpla în anul
2000).

Gore, Sebi şi Mesi

Prieten la cataramă cu Gore şi cu Mesi, un alt interlop, dar de talie


mai mică, Sebi a fost implicat în numeroase scandaluri, în baruri şi
discoteci, soldate, în majoritatea cazurilor, cu bătăi. Numirea, în
2000, a lui Ioan Rus ca ministru de Interne a fost, se pare,
determinantă în anihilarea celor trei. "În oraşul ministrului trebuie
să fie linişte", ar fi ordonat şeful Poliţiei clujene de atunci,
colonelul Nelu Pop.

Ordinul a fost ordin. Florin Marius David, zis Gore, Sebastian Chira,
zis Sebi, şi Claudiu Matei, poreclit Mesi, au fost reţinuţi în 27
iunie 2000. Primii doi au fost ridicaţi în urma unei acţiuni în forţă
a Detaşamentului de Intervenţie Rapidă ("cagulele negre") şi a
Serviciului de Combatere a Crimei Organizate din IPJ Cluj. Mesi s-a
prezentat de bunăvoie la Poliţie.

Reţinerea şi, ulterior, arestarea lor a survenit unor scandaluri


provocate în discoteca "Sun" şi la barul de noapte "Opera" din Cluj.
În 28 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a emis mandate de
arestare de 30 de zile pentru Gore şi Sebi şi de 5 zile pentru Mesi.

"Am o viaţă normală"

Sebi a fugit din ţară în 2001, lăsând în urma sa un proces pe rol şi


unul în care instanţa l-a condamnat la 3 ani de închisoare pentru
ultraj contra bunelor moravuri. "Am plecat fiindcă eram ameninţat de
poliţişti. Nu mai suportam teroarea şi nu mai eram în siguranţă. În
faţa casei mele stăteau noaptea maşini cu mascaţi, care mă urmăreau
pas cu pas. Ba mai mult, într-o seară au tras după mine 8 focuri de
armă, însă nu s-a consemnat nicăieri", susţine Chira.

El mai spune că nu a putut să se apere la proces, întrucât la unele


termene nu era anunţat cu citaţie. "Sunt plecat de peste 4 ani din
România şi, după cum se vede, încă nu m-au uitat. Cum am început să
îmi dau drumul la gură, cum mă ameninţă. Citind articolul despre Oţel,
am simţit nevoia să îmi exprim o opinie. Văd, în continuare, cum
aceşti 'poliţişti' încă mânjesc cu noroi imaginea Poliţiei române",
spune Sebi Chira.

"Eu acum sunt 'bine mersi', afară, aşa cum ar spune ei. Nu sunt mort,
aşa cum cred unii, şi nici plin de bani. Am o viaţă normală, aşa cum
mi-am dorit întotdeauna. Sunt sportiv şi particip cu succes la gale
de full-contact. Las cititorii să mă judece aşa cum cred".

Iunie 2000: scandalurile din "Sun" şi "Opera"

SÂMBĂTĂ, 24 iunie 2000, Claudiu Matei (Mesi) împlinea 23 de ani, iar


"tovarăşii" îi rezervaseră o masă în discoteca "Sun" şi invitaseră
vreo 20 de persoane. "Au ajuns pe la ora 0.15 şi au comandat
şampanie. S-au stropit între ei, apoi i-au stropit pe clienţii de la
alte mese şi pe cei aflaţi pe ringul de dans", declara atunci
patronul discotecii. În jurul orei 0.30, Mesi s-a urcat pe masă
împreună cu una dintre invitate, o roşcată pe nume Loredana, care a
renunţat la rochie şi a început să danseze în bikini.

Bărbatul nu s-a lăsat mai prejos: şi-a dat jos tot ce avea pe el. Mai
puţin chiloţii. "Îmi era frică să mă mişc sau să întorc capul spre
masa lor. Era o adevărată orgie. Cei doi simulau pe masă un act
sexual. Gore, care şi-a ţinut mai tot timpul amanta în braţe, încerca
să o penetreze. Şi ea era tot în bikini", a relatat un martor ocular.
În timpul "distracţiei", sticlele goale au fost sparte pe ring sau
aruncate către alte mese. Nici DJ-ul nu a scăpat: el s-a trezit cu o
sticlă de apă minerală în cap, pe motiv că nu pusese melodia
solicitată de cheflii.
După 2 ore, din aproape 120 de clienţi mai rămăseseră câţiva.
Petrecăreţii au stat în "Sun" până în jurul orei 4.00. Au consumat
circa 25 de şampanii, la 120.000 de lei sticla. Nota, achitată de
Gore, a fost de aproximativ 7 milioane.

DUMINICĂ seară, gaşca s-a reunit tot la "Sun". La o masă se aflau


patru olandezi, însoţiţi de o blondă. Femeia le-a picat cu tronc
băieţilor. Într-un fel de joacă, aceştia au început să arunce cu
portocale în însoţitorii ei. Unul a fost lovit în cap. Neştiind cu
cine are de-a face, olandezul a aruncat portocala înapoi. Deranjat,
Gore l-a lovit. "Am atins uşor faţa cetăţeanului care m-a lovit în cap
cu portocala", avea să declare el la Poliţie. "Tu rămâi cu noi!", i-a
spus Sebi blondei. Fata a început să plângă şi a fost eliberată. Pe
la ora 3.00 dimineaţa, Gore, Sebi şi Mesi, cu alţi patru prieteni, au
ajuns la barul de noapte "Opera". Când a văzut că masa lor preferată
era ocupată, Sebi a urlat la şeful de sală: "Bă, tu nu ştii că masa
aia e a noastră? De ce ai dat-o?". Clienţii de la masă au plătit şi au
plecat.

Pe la ora 3.30, potrivit unor martori oculari, Sebi i-a oferit 12.000
de mărci (!) stripteuzei dispuse să facă mai mult decât să danseze.
Un sfert de oră mai târziu, Gore a urcat pe podium, la una dintre
bare, şi-a scos maioul şi şi-a desfăcut şliţul. Când să-şi
desăvârşească "numărul", a observat că, la o masă, apăruseră doi
poliţişti de la Crimă Organizată. A coborât, atenţionându-şi tovarăşii.
După ce au făcut câteva remarci la adresa poliţiştilor, astfel încât
să fie auziţi, membrii grupului au părăsit barul.

LUNI, Poliţia a început să-i caute. I-a depistat MARŢI, în jurul orei
16.00, la o terasă de pe strada Napoca. Zece "cagule" şi câţiva
lucrători de la Crimă Organizată l-au imobilizat pe Sebi. Gore o
luase la fugă. Când a fost ajuns, s-a trântit pe asfalt. Echipajul,
format din 5-6 membri, i-a aplicat fugarului o serioasă corecţie
corporală. Conform procesului-verbal întocmit după prinderea celor
doi, Gore avea asupra lui 1.000 de mărci şi 4 milioane de lei, iar
Sebi - 1.000 de mărci şi aproximativ 2,5 milioane de lei. Sunat de la
Poliţie, Mesi s-a prezentat la sediul IPJ Cluj în 15 minute.

Gore, închis în Spania?

Florin Marius David, poreclit Gore, s-a născut la Bucureşti şi a


absolvit Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", secţia sculptură.
Este căsătorit şi are 2 copii: Samson şi Elisei. Gore a declarat că
are încredere în Sebi pentru că, la mijlocul anilor '90, acesta a
fost singurul care l-a vizitat la Penitenciarul Gherla, unde fusese
închis pentru viol.
Ca şi Sebi, Gore este fugit din ţară. Surse din Poliţie afirmă că Gore
se află într-o închisoare din Spania, unde ispăşeşte o condamnare
pentru comiterea unei infracţiuni pe teritoriul iberic. Gore şi Sebi
au fost daţi în urmărire generală şi prin Interpol.

Cine sunt fraţii Ştiube

Fraţii Viorel şi Ionel Ştiube sunt nume controversate printre oamenii


de afaceri bihoreni. Pe numele amândurora au fost deschise, în
ultimii 5 ani, dosare penale vizând infracţiuni economice, îndeobşte
evaziune fiscale în comerţul cu alcool şi combustibil şi în traficul
de produse petroliere. De asemenea, cei doi au fost implicaţi în
privatizarea dubioasă a unor firme de stat cum ar fi "Silvania"
Şimleu Silvaniei, fabrică producătoare de alcool.

Viorel Ştiube a fost trimis în judecată, a stat 2 ani în arest


preventiv, fiind eliberat după ce a denunţat mai mulţi magistraţi
bihoreni că au luat mită de la el. Ionel Ştiube a fugit în
străinătate, de teamă că ar putea fi închis ca şi fratele său.

"Sunt nişte tâmpenii!"

Contactat de CLUJEANUL, comisarul şef Liviu Şipoş a declarat că


acuzaţiile lui Chira sunt nişte tâmpenii. "Am fost atunci la acţiunea
de la Diesel, însă acolo nu era prezent Sebi Chira, ci numai Gore, cu
nişte prieteni de-ai lui. În altă ordine de idei, eu nu beau, mă
cunoaşte foarte multă lume. Toţi ştiu asta. Să beau pe banii unor inşi
de teapa lui Gore şi Sebi? Exclus!", a spus comisarul şef Liviu
Şipoş. El a negat şi acuzaţia lui Chira conform căreia el ar fi fost
protectorul lui Ştiube. "Sunt nişte minciuni şi nişte idioţenii.
Credeţi ce vreţi şi scrieţi cum vreţi. Atât vă mai spun".

"Ţinta noastră era Gore"

Şeful CZCCOA Cluj, comisarul Toma Rus, a povestit ce s-a întamplat la


acea întâlnire din anul 2000. "Este o chestie veche, iar eu am
explicat-o la acel moment. Da, am fost atunci la Diesel, am stat la
masă cu Gore, însă nu-mi amintesc să fi fost şi Sebi. Ţinta noastră
era Gore. În mai multe rânduri, el i-a ameninţat pe colegii mei. Ne
dădea cu tifla, spunându-ne că avem pistoale, dar n-avem gloanţe. I-
am spus să ne creeze situaţia să folosim pistolul, că nu vom precupeţi
nici un efort pentru asta", a declarat comisarul Toma Rus pentru
CLUJEANUL. Şeful CZCCOA a adăugat că nu a scos pistolul în bar: "Eu
nu fac aşa ceva, mai ales într-un loc cu lume. Altfel, am băut un
pahar cu bere sau cu vin la masa lui Gore, însă nu pe banii
infractorilor. Se ştie, am destui bani să-mi pot plăti consumaţia".  
http://clujeanul.gandul.info/cluj/interlopii-clujului-2416492

S-ar putea să vă placă și