Sunteți pe pagina 1din 3

Proiect didactic

Data: 29. XI. 2013


Liceul Teoretic Marin Preda
Clasa a IX-a D
Profesorul: Fîrtat Georgiana Elena
Disciplina: Limba şi literatura română
Subiectul: Textul descriptiv
Tipul lecţiei: sistematizare a cunoştinţelor

Competenţe specifice:
a) cognitive:
- identificarea elementelor descrise în textele suport;
- recunoaşterea tipului de descriere prezent în textele suport;
- identificarea rolului descrierii în textele suport;
- identificarea mijloacelor artistice prin intermediul cărora se realizează descrierea
b) afective:
- manifestarea spiritului de competiţie şi de colegialitate;
c) relaţionale şi sociale:
- întreţinerea contactelor amicale cu colegii.

Resurse:
a) procedurale
- strategii de învăţare: activitatea frontală, activitatea pe grupe
- metode şi procedee: conversaţia, exerciţiul, explicaţia, exemplul
b) materiale:
Manual pentru clasa a IX-a, Editura Humanitas Educaţional
- fişe de lucru
c) resurse şi managementul timpului:
- spaţiul de lucru: sala de clasă
- capacităţi normale de învăţare ale elevilor
- cunoştinţele lor anterioare
- timpul: 50 de minute

Bibliografie:
 Programa şcolară pentru clasa a IX-a, editată de Consiliul Naţional pentru
Curriculum din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei
 Manual pentru clasa a IX-a, Editura Humanitas Educaţional
 Pamfil, Alina: Limba şi lietartura română în gimnaziu. Structuri didactice
deschise, 2004, Editura Paralela 45
 Ilie, Emanuela: Didactica literaturii române, 2008, Editura Polirom
 Cucoş, Constantin: Pedagogie, 2006, Editura Polirom

Evaluare: evaluare formativă .


Scenariul didactic

I. Asigurarea climatului (3 min.)


Se notează absenţele şi se asigură cele necesare desfăşurării activităţii.

II. Captarea atenţiei şi verificarea temei (11 min.) prin discuţii legate de gradul de dificultate al temei
pentru acasă; nominalizarea aleatorie a elevilor care să citească tema.
Elevii au avut de definitivat o descriere începută în clasă.

III. Prezentarea noilor conţinuturi şi a sarcinilor de învăţare (1 min.)


Se anunţă şi se scrie pe tablă titlul lecţiei, precizându-se apoi competenţele specifice.

IV. Dirijarea activităţii şi obţinerea performanţei (25 min.)


Se împart fişele de lucru care conţin două texte descriptive pe care elevii le vor compara.
Pornind de la cele două texte suport, elevii vor fi împărţiţi în 6 grupe şi vor rezolva exerciţiul 1
din fişa de lucru care vizează elementele necesare pentru citirea şi interpretarea unei descrieri. Fiecare
grupă va avea o sarcină trasată şi va trebui să se refere la ambele texte, prin comparaţie.
Grupa I:
 Observă dacă textul citit este integral sau face parte dintr-un text mai amplu;
 Stabileşte obiectul descrierii (loc, persoană, obiect etc.)
Grupa a II-a:
 Identifică elementele descrise şi poziţionarea acestora în timp şi spaţiu (sau unele faţă de altele)
Grupa a III-a:
 Identifică tipul descrierii, obiectivă (descriere precisă, neutră) sau subiectivă (descriere care
comunică sentimente sau gândurile celui care descrie); observă, în cazul descrierii subiective, din
perspectiva cui este realizată descrierea (narator, personaj)
Grupa a IV-a:
 Identifică rolul descrierii: de informare, de prezentare a cadrului în care se desfăşoară acţiunea
într-o naraţiune, de caracterizare a unui personaj, de creare a atmosferei
Grupa a V-a:
 Observă ordinea descrierii: sistematică (dinspre general înspre particular, de sus în jos, de la
stânga la dreapta etc.) sau nesistematică (cel care descrie prezintă ceea ce vede pe măsură ce
percepe realitatea)
Grupa a VI-a:
 Extrage din text şi numeşte mijloacele prin care se realizează descrierea (câmpuri lexicale, figuri
de stil)
Timpul de lucru pentru acest exerciţiu este de 8 minute; fiecare grupă îşi va prezenta
răspunsurile, colegii din alte grupe vor face completări şi formele finale vor fi notate pe tablă de către
profesor şi în caiete de către toţi elevii.

V. Asigurarea feed-backului şi evaluarea (5 min.)


Asigurarea feed-backului are loc pe parcursul conducerii învăţării, întărirea făcându-se treptat, prin
aprecieri verbale sau prin gesturi şi mimica feţei.

VI. Asigurarea retenţiei şi a transferurilor (5 min.)


Tema pentru acasă: exerciţiul 2 din fişa de lucru.
Nume:
Fişă de lucru – Textul descriptiv
Clasa a IX-a B

1. Citeşte cu atenţie cele două descrieri de mai jos şi apoi rezolvă cerinţele grupei tale:
a. Mansarda, de înălţime apreciabilă este, în egală măsură un loc unde te poţi retrage pentru studiu, dar şi
spaţiul în care te poţi relaxa. Un calculator şi o canapea confortabilă asigură aceste funcţiuni.
(în revista Domus, anul II, nr.5, iunie 2000)
b. O lampă portativă cu abajur era aprinsă pe o masă rotundă, răspândind cercuri de umbre degradate
prin casă şi imprimând un rotocol alb în tavan. Felix privi în odaie. Încăperea era mai mult lungă decât
lată şi avea o fereastră care da în geamlâc, acoperită cu o mare cortină de pluş maron. […] Lucirea
pereţilor atrase atenţia lui Felix, care descoperi cu mirare că odaia era tapetată cu o hârtie dungată şi cu
mici flori de miozotis. În schimb patul era nou şi aşa de scund încât părea un divan. În apropierea
ferestrei se afla o masă de toaletă cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare. În faţa ei se vedea un taburet
rotativ de pian. Sertarele de la toaletă şi de la dulapul de haine erau trase afară în felurite grade, şi-n ele
se vedeau, ca nişte intestine colorate, ghemuri de panglici, cămăşi de mătase mototolite, batiste de
broderie şi tot soiul de nimicuri de fată. Cutii de pudră numeroase, unele desfundate, flacoane de apă de
Colonia destupate erau aruncate în dezordine pe masa de toaletă, ca într-o cabină de actriţă, dovedind
graba cu care Otilia le mânuia. Rochii, pălării zăceau pe fotolii, pantofi pe sub masă, jurnale de modă
franţueşti mai peste tot, amestecate cu note muzicale pentru pianoforte.
(Enigma Otiliei, George Călinescu)
Compară cele două texte, rezolvând cerinţele de mai jos:
Grupa I:
 Observă dacă textul citit este integral sau face parte dintr-un text mai mare;
 Stabileşte obiectul descrierii (loc, persoană, obiect )

Grupa a II-a:
 Identifică elementele descrise şi poziţionarea acestora în timp şi spaţiu (sau unele faţă de altele)

Grupa a III-a:
 Identifică tipul descrierii, obiectivă (descriere precisă, neutră) sau subiectivă (descriere care
comunică sentimente sau gândurile celui care descrie); observă, în cazul descrierii subiective, din
perspectiva cui este realizată descrierea (narator, personaj)

Grupa a IV-a:
 Identifică rolul descrierii: de informare, de prezentare a cadrului în care se desfăşoară acţiunea
într-o naraţiune, de caracterizare a unui personaj, de creare a atmosferei etc

Grupa a V-a:
 Observă ordinea descrierii: sistematică (dinspre general înspre particular, de sus în jos, de la
stânga la dreapta etc.) sau nesistematică (cel care descrie prezintă ceea ce vede pe măsură ce
percepe realitatea)

Grupa a VI-a:
 Extrage din text şi numeşte mijloacele prin care se realizează descrierea (câmpuri lexicale, figuri
de stil)

2. Realizează o descriere în 5 minute a locului care apare în poza adusă de tine. După ce ai terminat, fă
schimb cu colegul şi citeşte descrierea lui.

S-ar putea să vă placă și