Seria de conferințe „ReCreația conștientǎ” (realizator: Pop Steluța-Zvetlana)

Conferința nr. 5: „Conștiința!” (octombrie 2020)

Ziua a 3-a
o Pe pilot automat !

„Ceea ce cauți, te cautǎ pe tine” (Rumi).

https://www.facebook.com/theACIDMATHspiral/videos/693299394934218 PINK FLOYD

ECHOS
Cine deține controlul? În prima zi a acestei conferințe am vǎzut cȃt de important este sǎ fim
conștienți. Totuși, cȃt de mult ne controleazǎ propria conștiințǎ activitǎțile zilnice? Dupǎ cum
vezi, astǎzi voi ȋncerca sǎ-ți arǎt cǎ latura ta conștientǎ reprezintǎ doar cea mai micǎ parte din
activitatea creierului. În realitate, toate acțiunile, credințele și preferințele tale sunt
determinate de rețele din creier la care nu ai acces conștient. Mașinǎria inconștientǎ a
creierului funcționeazǎ tot timpul, dar se mișcǎ atȃt de lin, ȋncȃt de obicei nu ne dǎm seama de
operațiile sale. În consecințǎ, este adesea mai ușor sǎ remarcǎm acest lucru doar atunci cȃnd
nu mai funcționeazǎ. Apropo, cum ar fi sǎ ne gȃndim ȋn mod conștient la acțiuni „simple și
firești”, precum acțiunea de a respira, a merge sau a citi?
Creierul inconștient ȋn acțiune!
Vindecarea ! https://www.youtube.com/watch?v=kkfIYvnHpFA the healing of my right
pinky finger (timelapse)

Tipare repetitive! Ca sǎ fim corecți, ar trebui sǎ vǎ spun un „secret”: a genera tipare

repetitive este o caracteristicǎ universalǎ a vieții animale. În cazul oamenilor, unele tipare
sunt automate, cum ar fi bǎtǎile inimii sau respirația, chiar dacǎ aceste acțiuni pot fi
1
controlate și la nivel conștient. Spre exemplu, ritmul cardiac poate sǎ fie accelerat sau
ȋncetinit prin comenzi trimise de sistemul nervos central. De asemenea, rețeaua neuronalǎ
responsabilǎ pentru respirație, localizatǎ ȋn trunchiul cerebral, poate sǎ funcționeze de una
singurǎ, pentru cǎ nu ne gȃndim cum sau cȃnd sǎ respirǎm, dar poate fi și atent controlatǎ, ca
atunci cȃnd ne ținem respirația.
Vederea pare lipsitǎ de efort, dar nu este așa! Ca sǎ ȋnțelegem acest lucru, vom apela la
dr. Alyssa Bewer de la Universitatea din California. În cadrul experimentelor, ea folosește
ochelari prismatici care inverseazǎ partea stȃngǎ și cea dreaptǎ a lumii, și studiazǎ modul
ȋn care participanții fac fațǎ la aceastǎ schimbare a sistemului vizual. Practic, folosind astfel
de ochelari, atunci cȃnd ȋncerci sǎ-ți dai seama unde stǎ cineva, sistemul vizual ȋți transmite
ceva, iar auzul altceva. Cȃnd ȋntinzi mȃna sǎ iei un obiect, imaginea mȃinii nu corespunde
poziției la care se așteaptǎ mușchii. Simțurile tale nu se pun de acord! Dupǎ douǎ minute de
purtat ochelarii, ești transpirat și ȋți este greațǎ. Cu alte cuvinte, ochelarii prismatici rǎstoarnǎ
lumea vizualǎ cu care te-ai obișnuit deja, astfel ȋncȃt este deosebit de greu sǎ execuți acțiuni
simple, de exemplu, sǎ torni o bǎuturǎ, sǎ apuci un obiect sau sǎ deschizi ușa unei ȋncǎperi.
Purtȃnd ochelarii prismatici, trǎiești experiența efortului ascuns ȋn spatele procesǎrii vizuale!
Cititul! Pentru a ȋnțelege complexitatea acestui proces, ȋncearcǎ sǎ citești aceeași informație
ȋn altǎ limbǎ. De exemplu, ȋn limba rusǎ: „Мы на конференции по сознанию”. Dacǎ nu știi
aceastǎ limbǎ, s-ar putea ca propoziția de mai sus sǎ ți se parǎ o simplǎ mȃzgǎlealǎ. Acum sǎ
traducem propoziția ȋn limba romȃnǎ, ȋn care citești cu multǎ ușurințǎ: „Suntem la conferința
despre conștiințǎ”. De data aceasta, ai senzația cǎ acțiunea nu presupune niciun efort. Mai
mult, atunci cȃnd parcurgi pagina, ȋn mare parte nu ești conștient de salturile rapide, de la un
punct fix la altul, pe care ochii tǎi le fac ȋn mod continuu. Atunci cȃnd ochii tǎi sunt ȋn
mijlocul unei sǎrituri, ei se mișcǎ prea repede ca sǎ citeascǎ, așa cǎ absorb textul doar cȃnd te
oprești și te fixezi asupra unei poziții, de obicei vreo 20 de milisecunde odatǎ. Nu ȋți dai
seama de toate aceste salturi, sǎrituri, opriri și porniri, deoarece creierul tǎu face eforturi
serioase sǎ stabilizeze percepția pe care o ai asupra lumii exterioare. Cititul devine și mai
ciudat dacǎ ȋnțelegi cǎ, ȋn timp ce citești cuvintele, sensul lor curge din aceastǎ succesiune
de simboluri direct ȋn creierul tǎu .
Ne amintim despre propriocepție! Pur și simplu nu poți sǎ te deplasezi dacǎ
nu știi unde ȋți este corpul . Cu toate cǎ rareori ne gȃndim la acest lucru,
mișcǎrile complexe pe care reușim sǎ le facem ȋn fiecare moment al zilei sunt
posibile datoritǎ feedbackului pe care ȋl primim de la lumea din jur și de la
mușchii noștri.

 Propriocepția reprezintǎ capacitatea de a-ți cunoaște starea mușchilor.

Dacǎ ai ȋncercat vreodatǎ sǎ mergi dupǎ ce ți-a amorțit un picior, s-ar putea sǎ
fi simțit cǎ propriocepția nu a mai funcționat o vreme. Din cauza presiunii
exercitate asupra nervilor senzitivi comprimați, semnalele potrivite nu au mai
fost trimise și primite.

2
 Cȃt de simple sunt mișcǎrile pe care le executǎ corpul
nostru zilnic?

Mersul! În mod normal, pașii unei persoane au aceeași lungime. Totuși, dacǎ sunteți atenți,
veți observa cǎ aceeași persoanǎ abordeazǎ ȋntotdeauna un trotuar cu același picior, așa
cum un atlet se sprijinǎ mereu pe același picior ȋnainte de a sǎri. Astfel ȋncȃt, atunci cȃnd
mergem, fǎrǎ sǎ ne dǎm seama de asta, ne adaptǎm lungimea pașilor pentru a urca pe
trotuar cu piciorul potrivit. De altfel, atunci cȃnd nu reușim sǎ facem acest lucru, avem
senzația cǎ ceva nu este ȋn regulǎ, și, urcȃnd o scarǎ, șovǎim la prima treaptǎ. De asemenea,
dacǎ mai multe persoane merg alǎturi una de alta, ele ȋși regleazǎ ritmul pașilor ȋn mod
spontan, fǎrǎ a conștientiza acest aspect. Cȃnd vei fi ȋntr-o astfel de situație și vei observa
cǎ prietenii cu care discuți ȋn timp ce mergi și-au potrivit mersul dupǎ ritmul pașilor tǎi, poți
sǎ-ți modifici cǎlcǎtura ȋn mod discret, fǎcȃnd, de exemplu, un pas mai mic; vei constata cǎ
prietenii tǎi, fǎrǎ sǎ știe de ce, ȋși vor schimba și ei ritmul pașilor.
 Reflexul de mers se referă la capacitatea bebelușului de a executa mișcări similare
unor pași, în momentul în care este ținut în poziție verticală și în care tălpile sale vin în
contact cu o suprafață plată. Reflexul de mers va dispărea după vârsta de 2 luni și va
reveni, într-o formă perfecționată, când bebelușul ajunge în jurul vârstei de 10-12 luni.
Cu alte cuvinte, nu este nicio minune atunci cȃnd vedem imagini cu un bebeluș care
aparent merge, la doar cȃteva minute dupǎ ce a venit pe lume .
Mersul implicǎ un set de acțiuni foarte strȃns legate ȋntre ele, ȋn care piciorul stȃng primește
ordinul de a se ridica, apoi de a ȋnainta, ca apoi sǎ revinǎ jos, pe mǎsurǎ ce corpul se mișcǎ ȋn
aceeași direcție. Piciorul drept face același lucru numai cǎ ȋn timpi diferiți. Secvența de
acțiuni trebuie sǎ aibǎ loc cu finețe și ȋntr-o anumitǎ ordine. Aceste comenzi sunt generate de
o rețea de neuroni din mǎduva spinǎrii, toți depunȃnd eforturi ȋmpreunǎ, ca un generator
principal de tipare, de la care pleacǎ toate comenzile. Acest generator de tipare poate sǎ
funcționeze independent - gȃndacii sau gǎinile decapitate pot ȋn continuare sǎ producǎ
mișcǎri similare mersului -, dar au nevoie de creier ca sǎ pǎstreze o anumitǎ coordonare
și sǎ se poatǎ feri de obstacole.
 „Nu ne dǎm mereu seama, dar cǎdem de fiecare datǎ. Cu fiecare pas pe care ȋl facem
cǎdem cȃte puțin ȋn fațǎ, dupǎ care ne restabilim echilibrul. Din nou și din nou cǎdem.

3
 Și ne prindem chiar ȋnainte sǎ o facem. Și așa poți sǎ mergi și sǎ cazi ȋn același timp”
(Laurie Anderson, Big Science, apud Aamodt & Wang, 2019).
Ca sǎ ȋnțelegem cȃt de complexe sunt acțiunile zilnice cǎrora nu le acordǎm atenție (de
exemplu: ridicarea, traversarea camerei sau deschiderea ușii), o sǎ vǎ fac cunoștințǎ cu
Ian Waterman. Din cauza unei boli rare, Ian nu mai primește semnale senzoriale de la corpul
sǎu, iar creierul lui nu mai are acces la atingere și la propriocepție. Consecința a fost cǎ Ian nu
ȋși mai poate controla nicio mișcare a corpului ȋn mod automat. Din acest motiv, pentru
fiecare pas pe care ȋl face sunt necesare o planificare conștientǎ și o monitorizare vizualǎ
constantǎ a membrelor. În timp ce merge, Ian ȋși ȋnclinǎ capul ȋn fațǎ ca sǎ-și priveascǎ
membrele cȃt mai bine, iar pentru a-și menține echilibrul, se asigurǎ cǎ are brațele ȋntinse ȋn
spate. Mai mult, deoarece nu poate sǎ simtǎ cǎ picioarele lui ating podeaua, trebuie sǎ
anticipeze distanța exactǎ a fiecǎrui pas și sǎ-l facǎ ȋncordȃnd piciorul. Dupǎ cum vedeți, ca sǎ
nu cadǎ, Ian nu-și permite nicio distragere a atenției ȋn timp ce se concentreazǎ pe cel mai mic
detaliu: ȋnclinația terenului, apoi echilibrarea piciorului.
Șofatul! Abilitǎțile implicate ȋn șofat s-au automatizat ȋntr-o asemenea mǎsurǎ, ȋncȃt poți sǎ
ȋndeplinești diferite activitǎți ȋn mod inconștient. În vreme ce un șofer ȋncepǎtor trebuie sǎ se
concentreze la ceea ce face, un șofer experimentat poate sǎ facǎ mai multe lucruri ȋn același
timp (de exemplu, sǎ asculte muzicǎ și sǎ discute cu cel de alǎturi). Cu toate acestea, cu cȃt
va fi mai puțin concentrat, cu atȃt va comite mai multe greșeli, mai ales dacǎ apare ceva
care ȋntrerupe desfǎșurarea automatǎ a șofatului. De aceea, este periculos sǎ rǎspunzi la
telefon ȋn timp ce conduci mașina. Dacǎ vrei sǎ observi cum poate fi perturbat un
comportament devenit automat, cere-i unui șofer (dar nu unui instructor de la școala de șoferi,
care a dobȃndit și alte automatisme) sǎ descrie ceea ce face. Fiind ocupat sǎ-și analizeze
acțiunile, el va uita ușor, cu toate cǎ nu face niciodatǎ așa ceva, sǎ aprindǎ un semnalizator
sau va rata o schimbare de viteze. Totuși, nu abuza de jocul acesta, pentru cǎ poate deveni
periculos!
https://www.facebook.com/108996150841933/videos/750950352307381
AUTOMATISMELE IN TIMPUL SOFATULUI

Îmi beau cafeaua! Cu toate cǎ nu suntem conștienți de acest fapt, nu este deloc ușor sǎ duc
ceașca la gurǎ . Sistemul meu vizual scaneazǎ ȋntȃi scena pentru a repera ceașca ȋn fața mea,
iar anii mei de experiențǎ declanșeazǎ amintiri legate de cafea ȋn alte situații. Cortexul meu
frontal genereazǎ semnale ȋn drum spre cortexul meu motor, care coordoneazǎ cu precizie
contracții ale mușchilor - prin trunchiul, brațul, antebrațul și mȃna mea - astfel ȋncȃt sǎ pot sǎ
apuc ceașca. În timp ce ating ceașca, nervii mei duc ȋnapoi o mulțime de informații despre
greutatea ceștii, locul ei ȋn spațiu, temperatura ei, toarta ei alunecoasǎ, etc. În timp ce acea
informație urcǎ pe mǎduva spinǎrii și pǎtrunde ȋn creier, o informație compensatorie coboarǎ,
asemenea traficului rapid de pe un drum cu douǎ sensuri. Forța cu care ridic și puterea cu care
apuc ceașca sunt ajustate ȋn fracțiuni de secundǎ. Fǎcȃnd calcule elaborate, primind feedback,
ȋmi ajustez mușchii pentru a menține echilibrul și, ȋn timp ce se apropie de buze, ȋnclin ceașca
doar cȃt sǎ extrag din ea o cantitate de lichid fǎrǎ sǎ mǎ opǎresc. Totuși, chiar dacǎ rețelele
mele neurale muncesc din greu, conștiința mea are o experiențǎ complet diferitǎ: se bucurǎ de
o cafea caldǎ și aromatǎ, iar singurul lucru de care sunt conștient este dacǎ duc sau nu cafeaua
la gurǎ .
 În concluzie, detaliile complicate ale mișcǎrilor noastre elementare sunt ȋnsuflețite
de miliarde de calcule, ce se desfǎșoarǎ la un nivel de complexitate care ne
depǎșește puterea de ȋnțelegere.

4
 Funcționarea pe pilot automat!
Dupǎ cum v-ați dat seama deja, de-a lungul vieții creierul nostru se reconfigureazǎ pentru a
construi circuite destinate sarcinilor pe care le ȋndeplinim. Aceastǎ capacitate de a ȋntipǎri
programe ȋn structura creierului este unul dintre cele mai eficiente trucuri ale sale. Odatǎ
ȋntipǎrite ȋn circuitele cerebrale, aceste abilitǎți pot sǎ fie practicate fǎrǎ sǎ te gȃndești - fǎrǎ
un efort conștient -, iar acest lucru economisește resurse, astfel ȋncȃt latura conștientǎ poate
sǎ abordeze și sǎ absoarbǎ alte sarcini. Aceastǎ automatizare are o consecințǎ: abilitǎțile noi
se cufundǎ sub nivelul accesului conștient. Pierzi accesul la programele sofisticate de la
nivel subconștient, motiv pentru care nu știi cu precizie cum faci ceea ce faci: deoarece
acțiunile tale devin automate și inconștiente, poți sǎ funcționezi pe pilot automat.
 Abilitǎțile automatizate au un efect interesant: ȋncercarea de a le schimba ȋn mod
conștient le diminueazǎ de obicei performanța. Competențele ȋnvǎțate - chiar și cele
mai complexe - ar trebui lǎsate ȋn seama mecanismelor care le coordoneazǎ. Adesea,
cel mai bine este sǎ lași conștiința deoparte - iar pentru unele sarcini chiar nu ai de
ales, deoarece creierul inconștient poate sǎ acționeze cu viteze pe care mintea
conștientǎ nu le poate atinge.

 Baseball! Gȃndește-te la jocul de baseball, ȋn care o minge lovitǎ poate

sǎ atingǎ o vitezǎ de 160 de kilometri pe orǎ. Pentru a lovi mingea,
creierul are la dispoziție doar patru zecimi de secundǎ ca sǎ
reacționeze. În acest timp, trebuie sǎ proceseze și sǎ coordoneze o
succesiune de mișcǎri complicate. Jucǎtorii care trebuie sǎ loveascǎ cu
bȃta sunt concentrați pe minge tot timpul, dar nu acționeazǎ
conștient: mingea se mișcǎ prea repede pentru ca atletul sǎ fie conștient
de poziția ei și lovitura cu bȃta este executatǎ ȋnainte ca ȋnsuși cel care
lovește sǎ-și dea seama ce s-a ȋntȃmplat. Conștiința nu numai cǎ a fost
lǎsatǎ deoparte, ci a fost chiar eliminatǎ.

 Cȃnd conștientul nu știe ce sǎ facǎ, dar te ȋncǎpǎțȃnezi sǎ te

folosești de el ! V-am spus deja cǎ reușesc destul de bine sǎ-mi
controlez starea de sǎnǎtate. Cu toate acestea, uneori m-am pǎcǎlit și
eu. De exemplu, anul trecut, timp de trei sǎptǎmȃni am avut ambele
urechi ȋnfundate, iar senzația era cel puțin neplǎcutǎ: cȃteodatǎ, efectiv
nu puteam sǎ mǎnȃnc, pentru cǎ simțem cǎ nu am aer suficient pentru a
respira. În toatǎ aceastǎ perioadǎ, am acționat, prin comenzi clare (!),
la nivelul urechilor. Dupǎ multe ȋncercǎri eșuate, am decis sǎ merg la
medic. Ei bine, urechile mele nu aveau nimic! Așa cǎ medicul nu
mi-a dat niciun tratament, dar mi-a fǎcut un desen ȋn care am vǎzut ce
fǎcusem: erau ȋnfundate ambele canale de comunicare dintre sinusuri și
fosele nazale, iar urechea medie comunica cu fosele nazale, cu alte
cuvinte era normal sǎ simt urechile ȋnfundate. Dupǎ care, am primit o
singurǎ ȋndrumare: sǎ ȋnghit ȋn sec, cȃt mai des posibil. Ei bine, odatǎ
cunoscut „diagnosticul”, și fǎrǎ sǎ mai ȋncerc sǎ ȋmi controlez la nivel
conștient urechile, a doua zi nu mai aveam nimic !

5
 Întipǎrirea abilitǎților ȋn circuitul cerebral!
Sinapsele și ȋnvǎțarea! Conexiunile dintre neuroni se numesc sinapse. Aceste conexiuni se
produc acolo unde substanțele chimice numite neurotransmițǎtori transportǎ semnale ȋntre
neuroni. Totuși, nu toate conexiunile sinaptice sunt la fel de puternice: ȋn funcție de
activitǎțile pe care le desfǎșoarǎ cineva, acestea pot sǎ devinǎ mai puternice sau mai slabe. Pe
mǎsurǎ ce sinapsele ȋși modificǎ forța, informațiile sunt transmise prin rețea ȋn mod
diferit.
 Dacǎ o conexiune devine suficient de slabǎ, se stinge și dispare. Dacǎ este
consolidatǎ, poate sǎ genereze noi conexiuni.
O parte din aceste reconfigurǎri sunt coordonate de sisteme de recompensǎ, care
transmit la nivel global un neurotransmițǎtor numit dopaminǎ cȃnd ceva funcționeazǎ
cum trebuie. Dupǎ cum vedeți, creierul nostru a inventat recompensa cu mult ȋnaintea
psihologilor .
https://www.youtube.com/watch?v=ZRnZjTvMaT4 Ballet: Aria Alekzander 2013
Pot sǎ funcționez și ȋn variantǎ low-cost !
 Ne amintim! Electroencefalograma este o metodǎ de a monitoriza activitatea
electricǎ globalǎ generatǎ de neuroni. Cercetǎtorii au identificat mai multe tipuri
diferite de unde cerebrale: delta, theta, alfa, beta, gamma, etc. Cu toate cǎ activitatea
globalǎ a creierului nostru este un amestec al acestor frecvențe diferite, ȋn funcție de
ceea ce facem, unele dintre ele se vor manifesta mai mult decȃt celelalte, devenind
„dominante”.
Austin Naber era campionul mondial la aranjat pahare, la categoria sub 10 ani. Cercetǎtorul
David Eagleman a dorit sǎ vadǎ ce se ȋntȃmplǎ ȋn creierul lui Austin și ȋn creierul sǎu, atunci
cȃnd se desfǎșoarǎ o astfel de activitate. În cadrul acestui experiment, electroencefalograma
lui Eagleman a arǎtat o activitate intensǎ ȋn banda de frecvențǎ specificǎ undelor beta, asociatǎ
cu rezolvarea aprofundatǎ de probleme, ȋn timp ce, ȋn cazul lui Austin, activitatea era intensǎ
ȋn banda cu unde alfa, asociatǎ cu starea de odihnǎ a creierului (apud Eagleman, 2018).
 Talentul și viteza bǎiatului sunt rezultatul final al schimbǎrilor fizice din creierul sǎu.
Altfel spus, rețelele creierului lui Austin au fost remodelate - ȋncet și foarte subtil - de
succesul sau eșecul fiecǎrei mișcǎri executate, ȋn sute de ore de exercițiu. El și-a
ȋntipǎrit abilitatea de a aranja pahare ȋn structura neuronilor sǎi, iar acum
consumǎ mai puținǎ energie pentru aceastǎ activitate. De cealaltǎ parte, creierul lui
Eagleman rezolvǎ problema ȋn urma unei deliberǎri conștiente.

 Memoria proceduralǎ este o memorie pe termen lung care dicteazǎ cum sǎ

facem lucrurile ȋn mod automat: de exemplu, sǎ mergem pe bicicletǎ sau sǎ ne
legǎm șireturile.

Pentru Austin, aranjatul paharelor a devenit o memorie proceduralǎ care s-a ȋntipǎrit ȋn
sistemul microscopic fizic al creierului sǎu, astfel ȋncȃt acțiunile sale sunt, ȋn același
timp, rapide și eficiente din punct de vedere energetic. Prin exerciții, au fost
transmise ȋn mod repetat semnale prin rețelele neurale, consolidȃnd sinapsele și
ȋntipǎrind aceastǎ abilitate ȋn circuitele cerebrale. În cazul lui Eagleman, pe mǎsurǎ
ce ȋnvațǎ sǎ aranjeze pahare, creierul sǎu activeazǎ regiuni lente și consumatoare de

6
 energie, precum cortexul prefrontal, cortexul parietal și cerebelul - toate acestea fiind
regiuni de care Austin nu mai are nevoie pentru a parcurge rutina.

 În primele zile ȋn care ȋnvǎțǎm o nouǎ abilitate motorie, cerebelul are un rol
deosebit de important, coordonȃnd fluxul mișcǎrilor necesare pentru precizie și
sincronizare perfectǎ. Cȃnd este ȋnrǎdǎcinatǎ, o abilitate trece sub nivelul
controlului conștient, moment ȋn care putem sǎ ȋndeplinim o sarcinǎ ȋn mod
automat și fǎrǎ sǎ ne gȃndim la ea - adicǎ fǎrǎ sǎ o conștientizǎm. În unele
cazuri, o abilitate este atȃt de ȋnrǎdǎcinatǎ, ȋncȃt tiparul de circuite aflat
la baza ei se situeazǎ sub creier, ȋn mǎduva spinǎrii.

 De exemplu, pisicile cǎrora li s-a extirpat o mare parte din creier, pot sǎ
meargǎ normal pe o bandǎ de alergat.
Mersul pe bicicletǎ sau cum ne ajutǎ fizica !
 Simțul vestibular ne informeazǎ despre orientarea spațialǎ a corpului fațǎ de un reper
fix și ne dǎ de știre dacǎ stǎm vertical sau nu. Tot el ne spune dacǎ ne mișcǎm sau
stǎm pe loc și dacǎ obiectele se aflǎ ȋn mișcare sau sunt imobile ȋn raport cu corpul
nostru. De asemenea, ne informeazǎ ȋn ce direcție ne ȋndreptǎm și cȃt de repede ne
mișcǎm. Receptorii pentru senzațiile vestibulare sunt celulele ciliate din urechea
internǎ, iar gravitația este cea care stimuleazǎ acești receptori.
Vorbind din punctul de vedere al construcției aparatului vestibular, acesta se aflǎ ȋn interiorul
urechii interne și beneficiazǎ de trei canale orientate dupǎ trei axuri diferite. Primul, cel
orizontal, ne ajutǎ sǎ ne dǎm seama de mișcǎrile ȋn jurul axei proprii (ȋn cerc), cel superior
semicircular ajutǎ la detectarea mișcǎrilor ȋn plan drept, iar cel posterior semicircular ne ajutǎ
sǎ ne dǎm seama de mișcǎrile stȃnga-dreapta ale capului.
 Apropo de mișcǎrile ȋn jurul axei proprii ! Interesant este cǎ, o singurǎ datǎ pȃnǎ
acum, am reușit sǎ vǎd... 360 de grade. Eram lȃngǎ granița de la Siret, iar eu m-am
ȋntors, cu ȋncetinitorul, ca sǎ vǎd ceea ce era ȋn spatele meu. Cȃnd am revenit ȋn poziția
inițialǎ, dintr-o datǎ am vǎzut ca și cum aș fi avut ochi ȋn toate direcțiile. Nu era vorba
despre imaginație, ci de o imagine clarǎ a ceea ce mǎ ȋnconjura. Starea aceasta nu a
durat foarte mult, dar m-a fǎcut sǎ mǎ ȋntreb dacǎ nu existǎ un sȃmbure de adevǎr ȋn
povestea soacrei cu trei nurori, cea care avea un ochi la ceafǎ !

https://www.facebook.com/patternnerd/posts/3286942548009356 PatternNerd
Vedere la 360 de grade!

Ca sǎ ne putem menține echilibrul trebuie sǎ fie ȋndeplinite trei condiții generale: (1) suma
forțelor verticale ȋn plan sunt egale cu zero; (2) suma forțelor orizontale ȋn plan sunt egale cu
zero; (3) suma momentelor forțelor ȋntr-un punct dat este egalǎ cu zero. Benficiind de aceste
informații (fǎrǎ sǎ știm cǎ le deținem !), ne urcǎm pe bicicletǎ și ȋncepem sǎ pedalǎm.
Interesant este cǎ, odatǎ ce bicicleta se aflǎ ȋn mers, aceasta devine incredibil de stabilǎ.
Practic, odatǎ ce ȋnveți sǎ coordonezi pedalatul cu mȃinile și sǎ imprimi o vitezǎ bicicletei,
restul este doar fizicǎ purǎ.
 Cu alte cuvinte, pentru a reuși sǎ-ți menții echilibrul, indiferent dacǎ mergi pe
bicicletǎ sau pe o sfoarǎ, ȋți trebuie foarte mult exercițiu. Astfel, corpul se
antreneazǎ și se adapteazǎ acestor noi condiții de deplasare, iar partea cea mai bunǎ
este cǎ odatǎ ȋnvǎțat acest proces, nu-l uitǎm niciodatǎ.
7
 Adȃncimile inconștientului!

Freud a formulat ipoteza potrivit cǎreia o

mare parte din comportamentul nostru este
rezultatul unor procese mentale invizibile.

 Exercițiu! Cȃnd porți o conversație, observǎ ce diferențǎ existǎ ȋn comparație cu

viteza avutǎ atunci cȃnd vorbești o limbǎ strainǎ pe care abia o ȋnveți.
Atenție! Pentru a urmǎri prezentarea selectatǎ, apǎsați pe „traducere automatǎ”!
https://www.youtube.com/watch?v=vcJm-y7UnLY How Your Unconscious Mind Rules
Your Behaviour: Leonard Mlodinow at TEDxReset 2013

Cel care a clarificat prima datǎ adȃncimile ascunse ale inconștientului a fost Sigmund Freud.
Cȃnd și-a deschis cabinetul particular pentru tratarea tulburǎrilor psihice, și-a dat seama cǎ
adesea pacienții sǎi nu erau conștienți de ceea ce le determina comportamentul. Freud a
formulat ipoteza potrivit cǎreia o mare parte din comportamentul lor este rezultatul unor
procese mentale invizibile. Mai tȃrziu s-a dovedit cǎ speculația lui Freud este corectǎ, o
consecințǎ fiind faptul cǎ, de obicei, nu știm care sunt motivele alegerilor pe care le facem.
Creierul extrage ȋn mod constant informații din mediul ȋnconjurǎtor și le folosește pentru a ne
coordona comportamentul, dar adesea influențele din jurul nostru nu sunt conștientizate.

 Efectul numit „amorsare” presupune cǎ un lucru influențeazǎ percepția altui lucru.

 Ne amintim de experimentul ȋn care aprecierile fǎcute de cǎtre participanți

difereau ȋn funcție de... temperatura paharului cu cafea pe care ȋl țineau ȋn
mȃnǎ: mai favorabilǎ dacǎ bǎutura era caldǎ, și mai puțin favorabilǎ dacǎ
bǎutura era rece. De ce se ȋntȃmplǎ acest lucru? Pentru cǎ mecanismele prin
care creierul evalueazǎ cǎldura relațiilor interpersonale se suprapun cu
mecanismele prin care evalueazǎ cǎldura fizicǎ, astfel ȋncȃt una dintre ele o
influențeazǎ pe cealaltǎ. Rezultatul este cǎ pǎrerea ta despre o chestiune
fundamentalǎ (de exemplu, relația cu cei din familie !), poate sǎ fie
manipulatǎ ȋn funcție de cum este bǎutura pe care o bei - fierbinte, sau cu
gheațǎ .

8
  În mod asemǎnǎtor, atunci cȃnd te afli ȋntr-un mediu cu miros neplǎcut, vei
formula judecǎți morale mai aspre: de exemplu, sunt mai multe șanse sǎ
consideri cǎ acțiunile neobișnuite ale cuiva sunt imorale (apud Eagleman,
2018).

 Un alt studiu a arǎtat cǎ dacǎ stai pe un scaun tare vei fi un negociator mai
inflexibil ȋntr-o discuție de afaceri, iar stȃnd pe un scaun moale vei fi mai
maleabil (apud Eagleman, 2018).

 Richard Thaler și Cass Sunstein au prezentat o abordare a modului ȋn care

putem sǎ luǎm hotǎrȃri mai bune ȋn privința sǎnǎtǎții, a banilor și a fericirii,
acționȃnd asupra rețelelor inconștiente ale creierului („Nudge. Cartea
ghionturilor pentru decizii mai bune legate de sǎnǎtate, bogǎție și
fericire”).

 În opinia celor doi autori, un mic stimul existent ȋn mediul ȋnconjurǎtor

poate sǎ ne amelioreze comportamentul și deciziile, fǎrǎ ca noi sǎ fim
conștienți de acest lucru. Aceastǎ perspectivǎ asupra guvernǎrii se
numește „paternalism soft”, iar Thaler și Sunstein cred cǎ ghidarea
blȃndǎ a creierului inconștient exercitǎ o influențǎ mult mai mare
asupra luǎrii deciziilor decȃt cea pe care ar putea sǎ o exercite
constrȃngerea directǎ.

 Amplasarea fructelor la nivelul ochilor ȋn supermarketuri ȋi

stimuleazǎ pe oameni sǎ aleagǎ alimente mai sǎnǎtoase.
 Lipirea unui afiș cu o muscǎ ȋn toaletele din aeroporturi
stimuleazǎ bǎrbații sǎ ținteascǎ mai bine.
 Distribuirea automatǎ a angajaților ȋn scheme de pensionare
(dȃndu-le posibilitatea sǎ renunțe la acestea dacǎ vor) are drept
consecințǎ practici de economisire mai eficiente.

 Vai, ce ochi mari ai ! Una dintre cele mai cunoscute ilustrații pe care le gǎsiți
aproape ȋn toate manualele de psihologie este cea ȋn care un bǎrbat se plimbǎ, urmat
de un șir de rațe. Rǎțuștele merg ȋn spatele lui așa cum fac atunci cȃnd ȋși urmeazǎ
mama. Bǎrbatul este Konrad Lorenz, care demonstreazǎ astfel ideea de ȋntipǎrire ȋn
memorie. Împreunǎ cu Nikolaas Tinbergen, el a descoperit cǎ, pentru numeroase
mamifere, existǎ o perioadǎ criticǎ, de obicei ȋn prima zi de viațǎ, ȋn care vor urma
(sau „imprima ȋn memorie”) orice fel de obiect mare și mișcǎtor aflat ȋn preajma lor.
În mod normal, obiectul mare este mama, deoarece ea ȋi va proteja și ȋi va ȋndruma ȋn
primele sǎptǎmȃni de viațǎ. La rȃndul sǎu, pasǎrea mamǎ va manifesta, ȋn general,
tendința de a acorda mai multǎ atenție ouǎlor supradimensionate, chiar dacǎ vorbim
despre propriile ouǎ, un ou confecționat din ipsos, sau unul real, dar care aparține unei
alte specii de pǎsǎri. Din punct de vedere al supraviețuirii este logic, deoarece puiul
care iese dintr-un ou mai mare va fi, probabil, mai sǎnǎtos, iar probabilitatea de
supraviețuire va fi și ea mai mare (Tinbergen, 1951; Britt, 2019).

 Psihologul Deirdre Barrett a arǎtat ȋn cartea „Supernormal Stimuli” cǎ

„ȋnclinația” pe care o avem pentru obiecte mai mari sau mai excentrice decȃt
obiectele obișnuite explicǎ de ce ne este greu sǎ rezistǎm, de exemplu, ȋn fața

9
 unui copil sau a unui animal cu ochi mari, ori ȋn fața unui fursec mare sau a
unei brioșe acoperite cu ciocolatǎ .

 Foarte drǎguț, dar ce are asta a face cu mine? În realitate, are. Tendința
de concentrare asupra unor obiecte neobișnuite sau anormal de
mari este utilizatǎ atȃt de vȃnzǎtorii de produse alimentare pentru
a vǎ face sǎ le cumpǎrați marfa, cȃt și de cei care strȃng fonduri .

 Vrei sǎ te convingi singur? „Înarmeazǎ-te” cu douǎ imagini cu

pisicuțe și un program de editare a imaginilor digitale cum este
Adobe Photoshop Elements (plus o persoanǎ familiarizatǎ cu
utilizarea lui !). Ia fotografia digitalǎ a unei pisicuțe și
urmeazǎ procedeul descris la https://vimeo.com/167731045,
pentru a-i supradimensiona ochii. Apoi ȋntreabǎ-ți prietenii care
pisicuțǎ este mai drǎguțǎ. Sunt convinsǎ cǎ știi deja ce rǎspuns
vei primi !

 Idee pentru oamenii de afaceri ! În loc sǎ pui un afiș

pe care scrie „Spǎlǎtorie de mașini”, deseazǎ o mașinǎ
cu ochi mari (farurile) și cu o expresie tristǎ ȋntipǎritǎ pe
chip.

 Sǎ luǎm ȋn considerare un alt experiment, elaborat de psihologul Eckhard Hess

ȋn anul 1965 (apud Eagleman, 2018). Mai mulți bǎrbați au fost rugați sǎ se uite
la fotografii cu chipuri ale unor femei și sǎ-și spunǎ pǎrerea despre ele, pe o
scarǎ de la unu la zece. Fǎrǎ știrea participanților, fotografiile fuseserǎ
modificate. În jumǎtate din fotografii, pupilele femeilor fuseserǎ dilatate ȋn
mod artificial. Bǎrbații s-au ȋndreptat ȋn mod inconștient cǎtre femeile cu
ochii dilatați, considerȃndu-le mai frumoase, mai fericite, mai bune și mai
prietenoase.

 Aici avem și o altǎ explicație posibilǎ: pupilele dilatate sunt un semn

biologic al excitǎrii la femei. Deși niciun bǎrbat nu a dat semne cǎ
observǎ ceva „anormal” ȋn legǎturǎ cu dimensiunea pupilelor femeilor,
creierul lor a știut sǎ facǎ aceastǎ legǎturǎ .

 Influența inconștientǎ a „egoismului implicit” explicǎ de ce suntem atrași de

lucrurile care ne aduc aminte de noi ȋnșine.

 Alegerea carierei! Cȃnd psihologul social Brett Pelham și colegii sǎi au

analizat cataloagele cu absolvenții unor școli de stomatologie și de drept, au
descoperit o preponderențǎ statisticǎ a dentiștilor cu numele Dennis sau Denise
și a avocaților („lawyer”) cu numele Laura sau Lawrence. Au descoperit, de
asemenea, cǎ sunt șanse mari ca proprietarii companiilor care produc materiale
pentru acoperișuri („roof”) sǎ aibǎ un prenume care ȋncepe cu „R”, iar
proprietarii magazinelor de bricolaj („hardware store”) sǎ aibǎ un prenume
care ȋncepe cu „H” (apud Eagleman, 2018).

 Viața noastrǎ amoroasǎ! Cȃnd psihologul John Jones și colegii sǎi s-au uitat
ȋn registrele de cǎsǎtorii oficiate ȋn statele Georgia și Florida au descoperit

10
 neașteptat de multe cupluri formate din persoane al cǎror nume ȋncepea cu
aceeași literǎ (apud Eagleman, 2018).

Aceste tipuri de experimente dezvǎluie un aspect fundamental despre modul ȋn care

funcționeazǎ creierul nostru. Misiunea acestui organ este sǎ adune informații despre lume și
sǎ-și orienteze comportamentul ȋn mod corespunzǎtor. Nu conteazǎ dacǎ propria ta conștiințǎ
este implicatǎ sau nu. Adevǎrul este cǎ, ȋn cea mai mare parte a timpului, nu ești conștient de
deciziile care se iau ȋn numele tǎu .

https://www.facebook.com/102386137801729/videos/341152673945632 Procesul de formare

a deciziilor inconstiente

Modelele funcționale ale inconștientului!

V-am povestit deja despre modelul intern (vezi conferința despre minte, ziua a 3-a)! Haideți
sǎ complicǎm puțin aceastǎ idee, și sǎ ne imaginǎm cǎ ȋn inconștientul nostru existǎ scheme
structurale și funcționale, pattern-uri, modele de funcționare pentru toate evenimentele ce au
loc ȋn organism. Ar fi logic ca o parte din aceste scheme sǎ fie dobȃndite prin naștere (de
exemplu, reactivitatea la cald sau la rece și la alți stimuli externi), iar altele sǎ se formeze prin
educație, culturǎ, experiențǎ trǎitǎ. Acestea din urmǎ reprezintǎ modele psihice de referințǎ,
criteriile ȋn raport cu care fiecare dintre noi interpreteazǎ și ȋși integreazǎ lumea, convingerile
și credințele, suportul sugestiilor noastre. Odatǎ cenzura conștientului suprimatǎ sau
diminuatǎ (de exemplu, ȋn cazul hipnozei), inconștientul va declanșa ȋntreaga succesiune
de reacții ȋnscrisǎ ȋn modelul sǎu funcțional.

 În acest fel, o monedǎ rece, dar acceptatǎ de subconștient prin sugestie ca fiind
incandescentǎ, va determina modificǎrile ce apar ȋntr-o arsurǎ. Același model
funcțional se va declanșa și ȋn inconștientul unui om care și-a sedimentat ȋn timp, prin
convingeri religioase, informații despre patimile primilor stȃlpi ai bisericii. De aici și
legendarele stigmate (apud Dulcan, 2009).

Sǎ ne imaginam cǎ ȋn loc de sugestia care provoacǎ arsurǎ, inducem o sugestie de vindecare

ȋntr-o boalǎ cu leziuni organice, invocȃnd același mecanism de declanșare a reacțiilor
biologice.

 Pe baza unor astfel de informații s-ar putea explica, științific, și o parte din faptele
povestite de scrierile biblice. De exemplu, atunci cȃnd Iisus spune: „Credința ta te-a
vindecat!” (Matei, 9: 22). Aceste cuvinte pot arǎta permisivitatea insului la sugestia
care i-a mobilizat propriul sǎu sistem imunitar sǎ intervinǎ ȋn procesul de
vindecare, dar și la imensul cȃmp psihoenergetic cu efecte terapeutice atribuit lui
Iisus.

 Permisivitatea ȋnseamnǎ suprimarea cenzurii conștiente, a obstacolului

opus de bariera psihologicǎ sau, altfel spus, de necredința bolnavului ȋn
existența unei astfel de posibilitǎți. Totuși, aici nu este vorba numai de o
simplǎ credințǎ, redusǎ la posibilitatea de vindecare, ci de una ȋn care se
ȋnscrie tot sistemul de repere constituit de religia creștinǎ.

 Vindecarea prin mijloace psihice ar ȋnsemna regǎsirea modelului

nostru originar, reatașarea la simbol, la arhetipul pierdut. De aici

11
 poate și explicația unui anumit ritual care ȋntotdeauna a fost prezent ȋn
exercitarea acestor fenomene (la fel cum se ȋntȃmplǎ ȋn Reconectarea
personalǎ sau ȋn zona Religiei - am scris cu „R”, ca sǎ facem o
deosebire ȋntre ceea ce este și ceea ce ar trebui sǎ fie!).

Liberul-arbitru sau cine deține cu adevǎrat puterea!

Ni se pare cǎ suntem autonomi, cǎ luǎm decizii ȋn mod liber. Totuși, ȋn anumite situații, se
poate demonstra cǎ acest sentiment de autonomie este iluzoriu. Altfel spus, mintea
conștientǎ exceleazǎ atunci cȃnd vine vorba sǎ-și imagineze cǎ deține controlul.
 Sincronizarea simțurilor! Chiar dacǎ sprinterii par sǎ se desprindǎ de blocstarturi ȋn
momentul ȋn care se trage cu pistolul, ȋn realitate procesul nu este instantaneu.
Oamenii de științǎ au vrut sǎ afle dacǎ aceastǎ ȋntȃrziere ar putea fi micșoratǎ prin
ȋnlocuirea ȋmpușcǎturii cu un fascicul de luminǎ. Contrar așteptǎrilor, sprinterii pot sǎ
se desprindǎ mai repede de blocstarturi dacǎ aud o ȋmpușcǎturǎ decȃt atunci cȃnd vǎd
un fascicul de luminǎ (apud Eagleman, 2018).

 Acum, ȋncearcǎ sǎ bați din palme ȋn fața ta și uitǎ-te bine la ceea ce se

ȋntȃmplǎ. Totul pare sincronizat, cu toate cǎ sunetul este procesat mai repede.
 Acest mic experiment aratǎ un fapt interesant: ceea ce se prezintǎ ca
fiind realitatea este, de fapt, o versiune ȋntȃrziatǎ.

Creierul tǎu adunǎ toate informațiile de la simțuri ȋnainte de a alege o povestire despre
ceea ce se ȋntȃmplǎ, iar procesarea fiecǎrui tip de informație senzorialǎ are o anumitǎ
duratǎ. Mai mult, chiar ȋn cazul aceluiași simț existǎ diferențe de timp. De exemplu,
semnalele de la degetul mare de la picior ajung la creier mai ȋncet decȃt cele de la nas.
Totuși, nici mǎcar una dintre aceste situații nu este evidentǎ pentru percepția ta,
ȋntrucȃt totul pare sincronizat. Consecința ciudatǎ este cǎ trǎiești ȋn trecut.

12
  Cu alte cuvinte, conștientizarea noastrǎ rǎmȃne ȋn urma lumii fizice,
existȃnd un decalaj dintre momentul unei ȋntȃmplǎri și experiența ta conștientǎ
asupra acesteia. Astfel, experiența conștientǎ chiar este memorie imediatǎ!

 Profesorul Alvaro Pascual-Leone de la Harvard a organizat ȋn laboratorul sǎu un

experiment simplu. Participanții stǎteau ȋn fața unui ecran de computer, cu mȃinile
ȋntinse. Cȃnd ecranul devenea roșu, alegeau ȋn sinea lor ce mȃnǎ urmau sǎ miște - dar
nu o mișcau. Apoi ecranul se fǎcea galben, iar cȃnd devenea verde, persoana fǎcea
mișcarea aleasǎ deja, ridicȃnd fie mȃna dreaptǎ, fie mȃna stȃngǎ (apud Eagleman,
2018).

 În partea a doua a experimentului, cercetǎtorii au folosit „stimularea

magneticǎ transcranianǎ” (SMT), care descǎrca un impuls magnetic și excita
regiunea din partea inferioarǎ a creierului, pentru a stimula cortexul motor și a
iniția astfel mișcare fie ȋn mȃna stȃngǎ, fie ȋn cea dreaptǎ. Acum, ȋn timp ce
ecranul era galben, a fost emis impulsul SMT (la grupul de control, doar
sunetul impulsului). Intervenția SMT i-a determinat pe subiecți sǎ acorde
prioritate unei mȃini fațǎ de cealaltǎ - de exemplu, dacǎ era stimulat cortexul
motor stȃng existau mai multe șanse ca participanții sǎ ridice mȃna
dreaptǎ.

 Interesant este cǎ subiecții au spus cǎ voiserǎ sǎ miște mȃna care era

manipulatǎ de SMT. Cu alte cuvinte, chiar ȋn situația ȋn care SMT
iniția mișcarea ȋn mȃna lor, mulți participanți aveau senzația cǎ luaserǎ
hotǎrȃri datoritǎ propriului liber-arbitru, și ȋși atribuiau acțiunea
executatǎ de creierul lor ca și cum ar fi fost aleasǎ ȋn mod liber.

 În anii 1980, o echipǎ de cercetǎtori din California a rugat cȃteva persoane sǎ batǎ
cu degetul ȋn masǎ, oricȃnd doresc, numai cǎ atunci cȃnd o fac trebuie sǎ noteze
momentul deciziei uitȃndu-se la ceas. Regiunile din creier responsabile cu
declanșarea mișcǎrilor au ȋnceput sǎ genereze activitatea aferentǎ cu o jumǎtate
de secundǎ ȋnainte de efectuarea mișcǎrii propriu-zise. Cu toate acestea, subiecții
au declarat cǎ au conștientizat decizia cu cȃteva zecimi de secundǎ mai tȃrziu, la scurt
timp dupǎ ce a ȋnceput mișcarea. Aceastǎ descoperire aratǎ, la rȃndul sǎu, cǎ decizia
conștientǎ de a acționa, un eveniment asociat cu liberul-arbitru, vine numai dupǎ
ce aceastǎ acțiune a fost deja inițiatǎ ȋn creier (apud Aamodt & Wang, 2019).

 Singura parte de conștientizare care a urmat mișcǎrii a avut loc atunci cȃnd
participanților li s-a cerut sǎ ȋnceteze mișcarea pe care alte pǎrți ale creierului o
inițiaserǎ deja.

 Într-un anume sens, aceasta nu mai este voințǎ liberǎ, ci un act

voit. Cu alte cuvinte, chiar dacǎ acțiunile noastre sunt generate de
creier, o parte din procesul decizional este complet ȋnainte ca noi sǎ
conștietizǎm acest proces. În acest sens, noi doar executǎm.
Sǎ presupunem cǎ liberul-arbitru nu existǎ, și sǎ aprofundǎm aceastǎ problemǎ cu ajutorul
unui exemplu simplu. Suntem ȋn anul 2012, iar eu tocmai am revenit ȋn Bacǎu, dupǎ ce am
decis sǎ-mi schimb profesia de inginer cu una de... practician de Vindecare Reconectivǎ și
Reconectare. Nu suna deloc ȋncurajator pentru perioada aceea ! Tocmai deschisesem
cabinetul, nu aveam nici mǎcar un client, dar eu m-am decis sǎ-mi comand un set de cǎrți de
13
vizitǎ. Cȃnd am ajuns la prima intersecție, ȋn loc sǎ merg ȋnainte, am simțit nevoia sǎ fac
dreapta. Nu mǎ ȋntrebați de ce, pentru cǎ nu a fost o alegere conștientǎ. Cu toate acestea, am
continuat sǎ merg, iar dupǎ cȃteva minute am ajuns la o tipografie, unde am intrat și mi-am
comandat cǎrțile de vizitǎ. Dupǎ trei sǎptǎmȃni, Jurnalul meu vedea lumina tiparului, cu
ajutorul și sponsorizarea prietenilor de la tipografie ! De ce am fǎcut dreapta și nu am mers
ȋnainte? V-am spus cǎ nu a fost o decizie conștientǎ. Adevǎrul este cǎ și atunci cȃnd par
spontane, deciziile nu funcționeazǎ izolat. Nu existǎ niciodatǎ un moment zero ȋn care
hotǎrǎști sǎ faci un lucru, pentru cǎ nicio parte a sistemului nu acționeazǎ independent, ci
mai degrabǎ reacționeazǎ dependent. În acest sens, alegerea mea a fost predeterminatǎ.
Hotǎrȃrea de a alege sǎ merg spre dreapta a avut rǎdǎcini ȋn trecut: s-ar putea sǎ fi trecut
prin zona respectivǎ și sǎ vǎd clǎdirea tipografiei fǎrǎ sǎ fiu conștientǎ de asta, iar eu sǎ fi
simțit cǎ rezonez cu persoanele de acolo.
 Pe de altǎ parte, datoritǎ complexitǎții imense a creierului, nimic nu este predictibil.
Mai mult, fiecare creier individual este integrat ȋntr-o lume formatǎ din creieri diferiți,
și toți neuronii umani de pe planetǎ se influențeazǎ unul pe celǎlalt, creȃnd un sistem
extrem de complex, ceea ce ȋnseamnǎ cǎ, ȋn practicǎ, va fi imposibil sǎ anticipǎm cu
exactitate ce urmeazǎ sǎ facǎ un individ.

 Aparent, viețile noastre sunt guvernate de forțe care ne depǎșesc cu mult

capacitatea de conștientizare sau de control din acest moment!
*****
Ne-am apropiat de sfȃrșitul ȋntȃlnirii de astǎzi! Cu alte cuvinte, este momentul sǎ vǎ invit
la film. Ghidul nostru de astǎzi este magicianul mentalist Keith Barry, care va ȋncerca sǎ vǎ
demonstreze (dacǎ mai era cazul !) cȃt de puțin suntem conduși de conștient. Pentru cǎ este
un documentar foarte interesant, v-aș recomanda sǎ-l pǎstrați ȋn arhiva voastrǎ personalǎ.
https://drive.google.com/file/d/0B_LTxsyaTH3MdHFPa3dvdnE2Rk0/view CONTROLUL
MINŢII, CU MENTALISTUL KEITH BARRY
Pentru cei care vorbesc cu ușurințǎ limba englezǎ, am pregǎtit o surprizǎ.

Atenție! Prezentarea selectatǎ nu are traducere ȋn limba romȃnǎ!

https://www.dailymotion.com/video/x6rfnlr Through the Wormhole S03 - Ep08 Mysteries of
the Subconscious HD Watch

Noi ne reȋntȃlnim mȃine, ca sǎ facem cunoștințǎ cu limbajul subconștientului. Pȃnǎ atunci,

vizionare plǎcutǎ!

14
Carte recomandatǎ:

 Hooper, R. (2019). Superuman. Viața la limitele capacității mentale și fizice.

București: Editura Publica. https://www.publica.ro/rowan-hooper-superuman.html

Referințe:
1. Aamodt, S., & Wang, S. (2019). Secretele creierului uman. De ce pierdem cheile de la
mașinǎ, dar nu uitǎm cum conducem și alte enigme ale vieții cotidiene. București: Editura
Litera. https://www.libris.ro/secretele-creierului-uman-sandra-aamodt-sam-LIT978-606-33-
4044-4--p11825760.html
2. Barrett, D. (2010). Supernormal Stimuli: How Primal Urges Overran Their Evolutionary
Purpose. New York: W.W. Norton & Company. https://www.amazon.com/Supernormal-
Stimuli-Overran-Evolutionary-Purpose-ebook/dp/B0034N7JI6
3. Britt, M. A. (2019). Experimente psihologice. București: Editura Meteor Press.
https://www.elefant.ro/experimente-psihologice_4f13ff9f-fabf-4fd6-9c21-73c76aa53202
4. Dulcan, D. C. (2009). Inteligența materiei. Ediția a III-a revizuitǎ și adǎugitǎ.
Cluj-Napoca: Editura Eikon. https://www.librarie.net/p/129211/inteligenta-materiei-editia-a-
iii-a-revizuita-si-adaugita
5. Eagleman, D. (2018). Creierul. Povestea noastrǎ. București: Editura Humanitas.
https://humanitas.ro/humanitas/carte/creierul
6. Pop, S. Z. (2012). Cǎlǎtor pe drumul spre un nou pǎmȃnt. Jurnal de ȋnceput. Bacǎu:
Editura Egal. https://www.scribd.com/document/469346236/Calator-pe-drumul-spre-un-nou-
Pamant-Jurnal-de-inceput

7. Sunstein, C. R., & Thaler, R. H. (2016). Nudge. Cartea ghionturilor pentru decizii
mai bune legate de sǎnǎtate, bogǎție și fericire. București: Editura Publica.
https://www.publica.ro/richard-thaler-nudge.html

8. Tinbergen, N. (1951). The Study of Instinct. Oxford: Clarendon Press.

https://psycnet.apa.org/record/2004-16480-000

15