Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Specializarea: Drept, Anul II

Proiect la disciplina
DREPT CIVIL

Componența echipei:

Boşintă Cătălin Ionuţ

Iliuţă Ana

Păsăilă Larisa

Păvăluc Marius

Albu Veronica

Suceava 2018
 Dezmembrămintele
dreptului de proprietate
privată

2
Cuprins
I. Dispoziţii generale privind dreptul de
proprietate..........................................................3
I.1. Noţiunea dreptului de proprietate.............4
I.2. Structura dreptului de proprietate............4
I.3. Dezmembrămintele dreptului de
proprietate........................................................5
II. Dreptul de superficie.............................6
III.Dreptul de uzufruct.......................................6
IV. Dreptul de uz şi de abitaţie...........................6
V.Dreptul de servitute........................................7
VI. Bibliografie...................................................8

3
 I. Dispoziţii generale privind dreptul de proprietate

I.1. Noţiunea dreptului de proprietate

În literatura de specialitate se consideră că şi noţiunea „drept de proprietate”

are mai multe înţelesuri. Astfel la C. Stătescu se aduce dublul sens al acestei noţiuni.
Noţiunea „drept de proprietate” în sens obiectiv şi subiectiv şi anume:
 dreptul de proprietate în sens obiectiv, ca instituţie juridică, reprezintă
totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile de proprietate;
 dreptul de proprietate în sens subiectiv, ca un drept al persoanelor asupra
bunurilor, în virtutea căruia titularul are anumite prerogative ocrotite de
dreptul obiectiv, în acest sens, dreptul deproprietate face parte din categoria
drepturilor subiective patrimoniale şi anume, este un drept real.
Proprietatea este un drept subiectiv: în prezent, majoritatea autorilor admit
numai că proprietatea – drept privat, drept subiectiv, drept individual, are o funcţie
socială, sau poate mai simplu, că ea nu este concepută exclusiv în interesul egoist al
proprietarului, dar că ea poate fi limitată în interes social. El este în acelaşi timp cel mai
important drept real, ocupând locul dominant în – sistemul tuturor drepturilor
subiective.
În literatura de specialitate, dreptul de proprietate a fost definit pornindu-se de
la o serie de elemente principale şi anume;
– dreptul de proprietate este un drept de apropriere, de însuşire a unor bunuri
materiale;
– prin apropriere sau însuşire a bunurilor materiale trebuie înţeles, nu un
raport dintre om şi lucru, ci raporturile sociale în cadrul cărora se realizează această
însuşire şi care permite înfăptuirea ei;
– dreptul de proprietate, ca drept de apropriere, are un caracter istoric şi de
clasă;
– în conţinutul dreptului de proprietate intră anumite prerogative (atribute) ce
aparţin titularului: posesia, folosinţa şi dispoziţia;
– titularul dreptului de proprietate exercită cele trei atribute în numele şi
interesul său propriu.
Deci, dreptul de proprietate în sens subiectiv, reprezintă dreptul individual sau
al colectivităţii de a-şi apropria mijloacele de producţie şi produsele rezultate şi de a
exercita asupra acestora, posesia, folosinţa, şi dispoziţia, în nume propriu şi în interes
propriu, în cadrul şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.

4
I.2. Structura dreptului de proprietate

Articolul 1 al Legii cu privire la proprietate nr. 459 prevede conţinutul juridic al

dreptului de proprietate care îl constituie cele trei atribute ce aparţin titularului:
posesia, folosinţa şi dispoziţia (jus utendi, fruendi et abutendi), atribute acordate şi
apărate faţă de orice încălcare prin norme juridice.

Posesia, ca atribut al dreptului de proprietate, implică, din partea titularului

dreptului, exerciţiul unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din
punct de vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării permanente a
persoanei sau în orice altă parte.

Folosinţa, ca atribut al dreptului de proprietate conferă titularului a acestuia,

de a-şi însuşi fructele şi veniturile pe care acesta le produce, în scopul posibilitatea de a
utiliza economic bunul său, potrivit cu destinaţia economică satisfacerii necesităţilor
sale materiale şi spirituale.

Dispoziţia, ca atribut al dreptului de proprietate poate fi materială şi juridică.

Dispoziţia materială conferă titularului posibilitatea de a hotărî asupra existenţei
materiale a bunului său, în limitele legislaţiei în vigoare (adică titularul poate chiar
distruge bunurile proprii). Dispoziţia juridică constă în dreptul titularului de a hotărî cu
privire la soarta juridică a bunului său, el putând să-1 înstrăineze sau să constituie
asupra lui alte drepturi reale, în condiţiile stabilite de lege. În legislaţie şi literatura de
specialitate întâlneşte şi noţiunea de administrare a bunurilor.

Reieşind din conţinutul art. 1, 12, 31 ale Legii nr. 459 noţiunea de dispoziţie şi
administrare sunt identice, însă adesea ori noţiunea de administrare economică poate
avea un sens mai îngust decât cea de dispoziţie fiind limitată de proprietarul ce
transmite bunul altei persoane.

Atributele dreptului de proprietate pot aparţine unei singure persoane sau pot fi
separate, aparţinând la mai multe persoane, ca urmare a voinţei titularului dreptului,
voinţa exprimată într-o anumită formă, prevăzută în mod expres de lege. Deşi cele trei
atribute nu epuizează complet conţinutul juridic al dreptului de proprietate, totuşi ele
exprimă ceea ce este esenţial şi au un rol deosebit de important nu numai în realizarea

5
raporturilor de proprietate privată dar şi în privinţa exercitării dreptului de proprietate
publică.

I.3. Dezmembrămintele dreptului de proprietate

Existenţa dezmembrămintelor dreptului de proprietate privată este confirmată de

art. 555 alin. 2 C. Civ., potrivit căruia „în condiţiile legii, dreptul de proprietate privată
este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte”. Acestea sunt opozabile erga omnes,
inclusiv proprietarului, care este obligat să nu facă nimic de natură să împiedice
exerciţiul acestora şi care nu le poate desfiinţa unilateral. Dezmebrămintele dreptului de
proprietate sunt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată, deoarece dreptul
de proprietae publică este inalienabil în plenitudinea atributelor sale.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt reglementate în Noul Cod Civil în
titlul III, art. 693-772. Ele sunt următoarele:

 dreptul de superficie
 dreptul de uzufruct
 dreptul de uz
 dreptul de abitaţie
 dreptul de servitute

Noul Cod Civil nu cuprinde şi o definiţie a ceea ce inseamnă

``dezmembrămintele dreptului de proprietate``, dar potrivit doctrinei ele reprezintă
drepturile reale principale, derivate din dreptul de proprietate privată asupra unui bun
proprietatea altei persoane, care se constituie sau se dobândesc prin transferarea unor
elemente ale conţinutului juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv
către o altă persoană, sau prin exercitarea acestor elemente de către proprietarul
bunului şi o altă persoană.

Subliniem că prin voinţa părţilor nu pot fi create şi alte dezmembrăminte ale

dreptului de proprietate, deoarece drepturile reale (inclusiv cele principale) sunt numai

6
cele prevăzute de lege. Altfel spus, părţile nu ar putea atribui, prin voinţa lor exprimată
într-un act juridic, caracter de drept real unui alt drept patrimonial(de creanţă).

II. Dreptul de superficie

Dreptul de superficie este o instituţie reglementată expres în Noul Cod civil,

respectiv ţn art. 693-702.
Definitie: Dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe terenul altuia,
deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de
folosinţă (art. 693).
Caracteristicile dreptului de superficie:
 Drept real principal (se poate constitui numai asupra bunurilor imobile),
 Drept derivat (este rezultatul dezmembrării dreptului de proprietate asupra
terenului)
 Drept temporar (durata maximă a termenului de superficie este de 99 de
ani, cu posibilitatea reînnoirii la expirarea termenului, conform art. 694
noul Cod civil).
Dobândirea dreptului de superficie, potrivit reglementării din noul Cod civil, se
poate face prin act juridic (act unilateral, precum testamentul, sau convenţia), precum şi
prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. În toate cazurile se aplică dispoziţiile
privind cartea funciară.
Întinderea şi exercitarea dreptului de superficie: Dreptul de superficie se
exercită în limitele şi în condiţiile actului constitutiv. În lipsa unei stipulaţii contrare,
exercitarea dreptului de superficie este delimitată de suprafaţa de teren pe care urmează
să se construiască şi de cea necesară exploatării construcţiei sau, după caz, de suprafaţa
de teren aferenta şi de cea necesară exploatării construcţiei edificate [art. 695 alin. (1)
NCC].
Prevederi speciale privesc interdicţia modificării construcţiei de către titularul
dreptului de superficie, acesta având obligaţia, în cazul reconstruirii, să respecte forma
iniţială. În cazul nerespectării acestor dispoziţii, proprietarul terenului poate să ceară, în
termen de trei ani, încetarea superficiei sau repunerea în situaţia anterioară.
Apărarea dreptului de superficie: Dreptul de superficie poate fi apărat prin
acţiunea confesorie de superficie, acţiune ce poate fi intentată împotriva oricărei
persoane chiar şi împotriva proprietarului terenului, dacă ea împiedică exercitarea
dreptului. Dreptul la acţiune este imprescriptibil.
Constituirea cu titlu oneros a superficiei – Evaluarea prestaţiei
superficiarului
În cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părţile nu au prevăzut
alte modalităţi de plată a prestaţiei de către superficiar, titularul dreptului de superficie

7
datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă,
ţinând seama de natura terenului, de destinaţia construcţiei în cazul în care aceasta
exista, de zona în care se afla terenul, precum şi de orice alte criterii de determinare a
contravalorii folosinţei. În caz de neînţelegere între părţi, suma datorată proprietarului
terenului va fi stabilită pe cale judecătorească (art. 697).
Încetarea superficiei: Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea
funciară pentru una dintre următoarele cauze:
– la expirarea termenului;
– prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea uneia şi aceleiaşi
persoane;
– prin pieirea construcţiei, dacă există o stipulaţie expresă în acest sens;
– în alte moduri prevăzute de lege.
Efectele încetării superficiei: În lipsa unei stipulaţii contrare, proprietarul
terenului devine proprietarul construcţiei edificate de superficiar, prin accesiune, cu
obligaţia de a plăti construcţia la valoarea de circulaţie de la data expirării termenului.
Există şi posibilitatea, în cazul în care construcţia are o valoare mult mai mare decât
terenul, ca proprietarul terenului să-l oblige pe superficiar să cumpere terenul la
valoarea de piaţă.

III. Dreptul de uzufruct

Reglementare: Dreptul de uzufruct este reglementat în art. 703-748 NCC.

Definiţie: Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege
fructele acestuia întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.
Dobândirea dreptului de uzufruct: Uzufructul se poate constitui prin act
juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege, dispoziţiile în materie de carte
funciară fiind aplicabile. Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane
existente.
Obiectul dreptului de uzufruct: Orice bunuri mobile şi imobile, corporale ori
incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din
aceasta. Nu pot face obiectul dreptului de uzufruct bunurile din domeniul public. În
N.C.Civ. au fost introduse, în mod expres, dispoziţii speciale privind uzufructul asupra
creanţelor, inclusiv asupra unei rente viagere, asupra acţiunilor sau a parţilor sociale,
precum şi uzufructul asupra fondului de comerţ (art. 737-745 NCC).
Apărarea dreptului de uzufruct: Acest drept poate fi apărat printr-o acţiune
confesorie, în aceleaşi condiţii în care aceasta poate fi exercitată şi în cazul superficiei.

8
 Durata uzufructului: Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult
viager. Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel
mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăşirea acestui termen, uzufructul se
reduce de drept la 30 de ani. Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că
este viager sau, după caz, că este constituit pe o durata de 30 de ani. Uzufructul
constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează
până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei
stabilite.
Drepturile uzufructuarului sunt:
– de folosinţă exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia
(naturale, industriale, civile ţi chiar productele);
– de a cere şi de a obţine predarea bunului;
– de a dispune, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a fi consumptibile, se
deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfarsitul uzufructului, uzufructuarul va
restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la aceasta din urmă dată;
– de cesiune a uzufructului;
– de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul primit în uzufruct;
– de a exploata părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că
aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie ca se fac numai
pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa fondului;
– de a lua din păduri araci pentru vii;
– de a lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea folosinţei
obisnuite a proprietarului, în limitele dispoziţiilor legale;
– dreptul asupra pomilor fructiferi care se usucă şi a celor căzuţi accidental;
– dreptul asupra carierelor de piatră şi de nisip aflate în exploatare;
– în cazul unei creanţe: dreptul de a încasa capitalul şi de a percepe dobânzile
creanţei, dreptul de a spori capitalul, dreptul de vot, dreptul la dividende.
Obligaţiile uzufructuarului: Acestea constau fie într-o obligaţie generală, la un
loc cu toţi cei care formează subiectul pasiv, de a respecta dreptul la nuda proprietate,
fie în anumite obligaţii ale uzufructuarului, care dau expresie raporturilor speciale
dintre uzufructuar şi nudul proprietar:
– de a inventaria bunurile mobile şi de a constata starea în care se află imobilele,
cu excepţia cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune;

9
 – de a respecta destinaţia dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepţia cazului
în care se asigură o creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în niciun
fel interesele proprietarului;
– de a despăgubi pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea
necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct;
– de a depune o garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor sale;
– de a efectua reparaţiile de întretinere a bunului; reparaţiile mari sunt în sarcina
uzufructuarului atunci când sunt determinate de neefectuarea reparaţiilor de
întreţinere;
– de a suporta toate sarcinile şi cheltuielile culegerea fructelor ori încasarea
veniturilor;
– de a aduce de îndată la cunostinţă nudului proprietar orice uzurpare a fondului
şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de daune-
interese.
Drepturile nudului proprietar: Obligaţiile menţionate ale uzufructuarului
devin, în raporturile juridice, drepturi de creanţă ale nudului proprietar. Astfel sunt, de
exemplu, dreptul de a cere întocmirea inventarului, conservarea lucrului, efectuarea
reparaţiilor de întreţinere, dreptul de a cere despăgubiri, dreptul de a cere restituirea
lucrului şi altele asemenea.
Obligatiile nudului proprietar: În general, nudul proprietar are o obligaţie
generală negativă de a nu tulbura exercitarea dreptului de uzufruct. „Proprietarul nu
poate cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului”.
Stingerea uzufructului: Modurile de stingere a uzufructului, prevăzute in art.
746-748 NCC sunt în număr de şapte, şi anume:
– moartea sau, după caz, încetarea personalităţii juridice a uzufructuarului;
– expirarea termenului pentru care a fost constituit uzufructul;
– consolidarea (când una şi aceeaşi persoană dobândeşte atât calitatea de
proprietar cât şi pe aceea de uzufructuar);
– neuzul timp de 10 de ani, iar în cazul creanţelor, 2 ani;
– pieirea totală a lucrului supus uzufructului;
– abuzul de folosinţă;
– renunţarea uzufructuarului.

10
 IV. Dreptul de uz şi de abitaţie

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sunt varietăţi ale dreptului de uzufruct. În

ambele cazuri, titularul dobândeşte prerogativa de a folosi bunul şi pregrogativa de a-i
culege fructele numai pentru nevoile lui şi ale familiei sale. Dreptul de uz este definit de
art. 749 C.civ. ca fiind „dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a-i culege
fructele naturale şi industriale numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale”. Prin
urmare, titularul dreptului de uz nu poate culege şi fructele civile, întrucât acestea se
obţin prin folosinţa bunului de către o altă persoană, însă uzuarul nu are dreptul de a
închiria sau arenda bunul asupra căruia poartă dreptul de uz.
Potrivit art. 750 C.civ., dreptul de abitaţie este dreptul titularului „de a locui în
locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit
sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte
persoane aflate în întreţinere”. Astfel , dreptul de abitaţie este un drept real în temeiul
căruia titularul său poate folosi o locuinţă, o casă, un spaţiu locativ în general, ce
aparţine unei alte persoane.
Deosebirea dintre dreptul de uz şi dreptul de abitaţie constă în obiectul lor, în
sensul că, atunci când acest obiect este o locuinţă, suntem în prezenţa unui drept de
abitaţie, iar în toate celelalte cazuri, a unui drept de uz. Într-o altă formulare, se poate
spune că dreptul de abitaţie este un drept de uz având ca obiect o locuinţă. Ambele
drepturi pot fi constituite în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de
lege (art. 751 C.civ.). Articolul 752 C.civ. instituie interdicţia titularului dreptului de uz
sau de abitaţie de a ceda dreptul sau de a închiria ori arenda bunul ce face obiectul
acestor drepturi.
În cazul în care titularul dreptului de uz sau de abitaţie este îndreptăţit să
perceapă toate fructele naturale şi industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe
întreaga locuinţă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură şi reparaţiile de
întreţinere întocmai ca şi uzufructuarul. Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie nu
este îndreptăţit să perceapă decât o parte din fructe ori să ocupe doar o parte din
locuinţă, atunci va suporta cheltuielile de cultură sau de întreţinere în proporţie cu
partea de care se foloseşte (art. 753 C.civ.).
Ambele drepturi sunt varietăţi ale dreptului de uzufruct, aşa încât li se aplică,
astfel cum rezultă şi din art. 754 C.civ., regulile din materia uzufructului referitoare la
constituirea şi la stingerea dreptului, precum şi la raporturile juridice dintre nudul
proprietar şi titularul dezmembrământului. Menţionăm că există şi un drept de abitaţie
de natură legală, anume dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, reglementat de art.
973 C.civ. Astfel, legea îi recunoaşte soţului supravieţuitor un drept de abitaţie (gratuit)
asupra locuinţei care a aparţinut defunctului dacă: nu este titular al niciunui „drept real
de a folosi” o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale; a locuit în casa respectivă până
la data deschiderii moştenirii; această casă face parte din bunurile moştenirii. Oricare
dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este

11
necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă
pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
Legea nr.319/1944, în privinţa soţului supravieţuitor. În momentul deschiderii
succesiunii, soţul supravieţuitor dobândeşte un drept de abitaţie, dacă sunt întrunite
cumulativ următoarele condiţii:
a) să fi locuit la data deschiderii moştenirii în casa care face obiectul dreptului
de abitaţie;
b) să nu aibă altă locuinţă proprie;
c) să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei, calitatea de
proprietar face inutil dezmembrământul aceluiaşi drept (neminem res sua servit);
d) locuinţa respectivă să facă parte din masa succesorală; e) defunctul să nu fi
dispus altfel, adică să nu fi înlăturat prin act de ultimă voinţă dreptul de abitaţie.
Drepturile titularului dreptului la abitaţie sunt: a) dreptul de ocupa locuinţa
împreună cu familia sa, chiar dacă s-a căsătorit ulterior constituirii dreptului. În cazul
soţului supravieţuitor încetează însă o dată cu recăsătorirea acestuia; b) dreptul de a
închiria partea din clădire care îi prisoseşte, chiar dacă proprietarul imobilului se opune.
Soţul supravieţuitor este exceptat de la acest drept. Dreptul de abitaţie în întregime nu
poate fi cesionat şi nici închiriat.
Obligaţiile titularului dreptului de abitaţie sunt:
a) să folosească imobilul ca un bun proprietar (art. 567 C.civil );
b) să dea cauţiune în cazul când părţile au stabilit şi nu s-a acordat scutire de
către nudul proprietar;
c) să  constate starea imobilului la intrarea în posesia acestuia;
d) să suporte cheltuielile folosinţei şi cheltuielile curente de întreţinere.
Stingerea dreptului de abitaţie, are loc în acelaşi mod ca şi uzufructul. Pentru
apărarea dreptului de abitaţie titularul este îndreptăţit la acţiunea în justiţie având la
îndemână o acţiune confesorie, pentru protecţia dreptului real, fie la acţiune
personală născută din actul juridic care stă la temeiul constituirii abitaţiei.
Nudul proprietar nu este îndreptăţit la evacuarea titularului dreptului de
abitaţie din imobil pentru viaţă imposibilă creată altor locatari, având ca temei dispoziţii
legale ale raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi cum a fost Legea nr. 5/1973, în
prezent Legea nr. 114/1996, legea locuinţei, pentru că titularul abitaţiei nu este un
chiriaş, ci are conferit un dezmembrământ al proprietăţii.

12
 Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se stinge la partaj, dar nu mai
devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte
de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor. Mai
reţinem că litigiile cu privire la dreptul de abitaţie al soţului supravie- ţuitor se
soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî
de urgenţă, în camera de consiliu.

V. Dreptul de servitute

Reglementare: Dreptul de servitute este reglementat în art. 755- 772 NCC.

Definiţie: Servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau
utilitatea imobilului unui alt proprietar. De regulă, servitutea presupune două imobile
aparţinând unor proprietari diferiţi, dintre care unul (dintre imobile) este fondul
dominant, iar cel care „suportă servitutea” este fondul aservit. Pot fi însă şi situaţii în
care servituţile să aibă caracter reciproc. În art. 755 alin. (2) NCC se menţionează că
fondul dominant poate, prin constituirea servituţii, să-şi sporească utilitatea economică
sau comfortul.

Constituire: Servitutea se poate constitui numai pe temeiul unui act juridic ori
prin uzucapiune.

Clasificare:

– servituţi aparente şi servituţi neaparente, după cum ele sunt determinate

printr-un semn vizibil (o uşă, o fereastră, etc.), sau nu (servitutea de a nu construi peste
o anumita înălţime);

– servituţi continue şi servituţi necontinue, în funcţie de modul de exercitare,

care poate fi continuu, fără fapta omului (servitutea de vedere) sau necontinuu, unde
este necesar faptul actual al omului (servitutea de trecere);

– servituţi pozitive şi servituti negative, cele pozitive implicând exercitarea

parţială a unor prerogative ale dreptului de proprietate asupra fondului aservit, iar
servituţile negative fiind acelea potrivit cărora proprietarul fondului aservit este obligat

13
să se abţină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului sau de proprietate (de
exemplu, servitutea de a nu construi).

Obligaţiile în sarcina proprietarului fondului aservit sunt, în principal,

cele care privesc respectarea obligaţiilor asumate pentru asigurarea uzului şi utilităţii
fondului dominant precum şi notarea în cartea funciară, iar obligaţia se transmite, pe
această cale, dobânditorilor subsecvenţi ai fondului aservit. Cât priveşte abţinerea
proprietarului fondului aservit de a împiedica exercitarea servituţii, aceasta nu poate
împiedica pe proprietarul fondului aservit de a schimba locul prin care se exercită
servitutea, în masura în care exercitarea servituţii rămâne la fel de comodă pentru
proprietarul fondului dominant.

Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant, sunt, în

principal:

– dreptul de a lua toate măsurile şi de a face pe cheltuiala sa toate lucrările pentru

a exercita şi a conserva servitutea;

– obligaţia de a nu agrava situaţia fondului aservit şi de a nu cauza prejudicii prin

exercitarea servituţii.

Stingerea servituţilor: Servituţile se sting pe cale principală prin radierea lor

din cartea funciară pentru una dintre urmatoarele cauze:

a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă acelaşi proprietar;

b) renunţarea proprietarului fondului dominant;

c) ajungerea la termen;

d) răscumpărarea;

e) imposibilitatea definitivă de exercitare;

f) neuzul timp de 10 de ani;

g) dispariţia oricărei utilităţi a acestora.

14
 Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacă
servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.

VI. Bibliografie

1. C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale", Ed. ALL Beck,

Bucuresti, 2001,p.269-305.
2. G. Boroi „Curs de drept civil. Drepturile reale principale”, Ed. 2,
Hamangiu 2013, p. 167-201
3. V.Stoica, „Drept civil. Drepturile reale principale",
vol.I,Humanitas,Bucuresti,2004, p.465-553.
4. https://legeaz.net/dictionar-juridic
5. http://www.euroavocatura.ro/articole/1182/Noul_Cod_Civil:_
Dezmembramintele_dreptului_de_proprietate__Art__693-772_
6. https://jurefani.wordpress.com/2011/10/17/dezmembramintele-
dreptului-de-proprietate-in-noul-cod-civil-infolegal-ro/
7. https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/dreptul-de-
proprietate/
8. http://www.scritub.com/stiinta/drept/DEZMEMBRAMINTELE-
DREPTULUI-DE-162208320.php
9. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-
reale/capitolul-v-dezmembramintele-dreptului-de-proprietate/

15