Tema 18.

Controlul social
Pentru asigurarea integrităţii societăţii, pentru asigurarea conformării cu normele sociale,
cu regulile şi cerinţele sociale, în societăţile umane este necesară existenţa controlului social.
Controlul social este acel proces social, care asigură autoreglementarea sistemelor sociale,
menţine echilibrul sistemelor sociale prin reglementare normativă.
Noţiunea de control social a fost introdusă în sociologie în cadrul şcolii americane a
"jurisprudenţei sociologice" (reprezentanţi E.A. Ross, R. Pound), conţinutul conceptului
referindu-se la pârghiile prin care o societate îşi asigură şi menţine stabilitatea şi funcţionalitatea.
Controlul social este procesul prin care o instanţă (persoană, grup, instituţie, asociaţie sau
organizaţie) reglementează, orientează, modifică sau influenţează comportamentele sau acţiunile
altei instanţe, ce aparţine aceluiaşi sistem, cu ajutorul unor mijloace materiale şi simbolice, în
vederea asigurării conformităţii şi păstrării echilibrului specific sistemului'.
Societăţile umane sunt complexe din punct de vedere structural, de aceea ele se confruntă
cu tensiuni interne. Pentru evitarea dezvoltării tensiunilor în conflicte sociale se realizează în
societate controlul social. El asigură organizarea comportamentului indivizilor, apropierea
acestui comportament de un model acceptat în societate. Controlul social reglementează
comportamentul pe baza unor norme sociale. Normele sunt reguli de activitate, comportare,
gândire sau creaţie, fixate prin lege sau obişnuinţă. Ele sunt modele, prescripţii, cerinţe, ce
determină cadrul acţiunii sociale. Normele prescriu un anumit comportament, servesc drept
model pentru îndeplinirea rolurilor sociale de către indivizi, contribuie la exercitarea controlului
social, asigură stabilitatea sistemelor sociale.
La rândul lor, normele dintr-o societate se elaborează pe baza valorilor recunoscute în
această societate. Valorile sunt idealuri etice şi convingeri. F,le stabilesc contextul în care sunt
fixate şi explicate normele sociale. Acel comportament social care corespunde anumitor norme şi
valori sociale se numeşte conformist. Una dintre menirile principale ale controlului social este
asigurarea comportamentului conformist al membrilor societăţii. în mare parte, controlul social
se asigură prin procesul socializării, deoarece în cadrul ei individul asimilează normele şi
valorile sociale, creându-se astfel şi un autocontrol.
Mijloacele controlului social sunt instrumentele de presiune şi persuasiune, formale sau
informale, organizate şi neorganizate, directe şi indirecte, conştiente şi difuze (spontane), care au
rolul să-i influenţeze pe indivizi să adopte conduite dezirabile şi să se conformeze normelor şi
prescripţiilor grupului, comunităţii sau societăţii.
Mijloacele controlului social sunt: religia, dreptul, educaţia, tradiţia, obiceiurile, opinia
publică, mijloacele de informare în masă. Ierarhia lor depinde de structura şi de nivelul de
dezvoltare al societăţii Astfel. în societăţile timpurii şi în unele societăţi tradiţionale
contemporane întâietatea este deţinută de religie. Iar cel mai principal, dai şi cel mai bun
mecanism al controlului social pentru societăţile moderne, îl constituie dreptul.
Pentru asigurarea ordinii sociale, societatea intervine prin diferite tipuri de control.
Controlul poate fi pozitiv şi negativ. Controlul social pozitiv se bazează pe cunoaşterea
şi interiorizarea, de către membrii societăţii, a valorilor, normelor, regulilor, pe motivaţia de a le
respecta din convingere. EI se efectuează prin sugestii, aprobări ale comportamentului
conformist, recompense. Controlul negativ sau coercitiv se bazează pe teamă, pe frica de aplicare
a sancţiunilor negative. El include în sine diferite tabuuri, interdicţii juridice, dezaprobare,
respingere, exilare, detenţie, marginalizare. Accentul, în cazul controlului negativ, se pune pe
forţă, pe ameninţarea cu forţa, pe utilizarea mijloacelor de forţă.
Controlul social mai poate fi formal (organizat) şi informai (neorganizat). Controlul
formal se realizează de către toată societatea prin diferite organisme şi organizaţii statale şi
sociale prin legi, prescripţii de natură juridică, morală, administrativă. Se creează norme
instituţionale fixate în regulamente şi coduri în care sunt prevăzute atât normele şi obligaţiile
membrilor societăţii, cât şi sancţiunile (pozitive şi negative).
 Controlul informai se realizează, în primul rând, la nivelul rolurilor sociale. Se poate
realiza de către grupurile de apartenenţă, sau chiar de indivizi aparte, dar nu se bazează pe norme
instituţionalizate, ci pe tradiţii, obiceiuri, opinie publică. Una dintre manifestările controlului
informai este autocontrolul.
Mecanismele instituţionale din societate sancţionează conformarea cu normele societăţii
sau devierea de la ele, baza controlului social constituind-o procesul de aplicare a sancţiunilor în
scopul asigurării respectării normelor sociale. Sancţiunile pozitive recompensează
comportamentul conformist, iar cele negative pedepsesc comportamentul neconformist.
Efectuarea controlului social poate fi realizată prin diferite metode.
A. Metoda particularizării scopului acţiunii de control în raport cu structura acţiunii
sociale ce urmează a fi controlată. Se stabileşte obiectivul principal, subobiectivele
intermediare, subobiectivele primare şi se estimează influenţa principalilor factori
cu acţiune nemijlocită asupra rezultatului final. De asemenea, se stabileşte programul de
control, se stabilesc responsabilităţile ce revin pe fiecare nivel de control, timpul, domeniile
controlului, se prescriu momentele şi instrumentele specifice de control.
B. Modalităţile integrative de control antrenează , instrumentele specifice de corecţie
globală a sistemelor conduse. Una dintre modalităţi este controlul prin exerciţii ;
prin care se urmăresc excepţiile, abaterile de la coordonatele previzibile şi se evaluează
problemele aflate în legătură cu aspectul controlat.
C. Exercitarea controlului ca proces integrat presupune următoarele momente:
a) proiectarea secvenţelor de control;
b) observarea faptelor, a fenomenelor şi prelucrarea informaţiilor obţinute;
c) analiza şi estimarea abaterilor;
d) corectarea abaterilor;
e) sintetizarea concluziilor care pot sta la baza conducerii pentru proiectarea de noi cicluri
decizionale.
Concluziile controlului sunt utile mai ales prin faptul că se constituie într-un fond necesar de
informaţie privind declanşarea unor măsuri viitoare de control, în scopul optimizării resurselor
materiale, umane şi informaţionale necesare funcţionării performante a structurilor
organizatorice. în acest mod, costurile de corecţie a unor abateri viitoare devin mici, relevând
controlului şi o altă dimensiune: anume, aceea de a se constitui în pârghie de creştere a eficienţei
globale a sistemelor conduse.
Eficacitatea controlului social depinde de mai mulţi factori: posibilitatea de a îmbina mai
multe forme de control social, gradul de instituţionalizare a societăţii, rezultatele socializării,
evaluarea de către membrii grupului a importanţei normelor existente.