Tema 2.

Procesul de
planificare
2.1 PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA PROCESULUI DE
PLANIFICARE
2.2 TIPURI DE PLANIFICARE. REGULI FINANCIARE ÎN
PLANIFICARE
2.3 ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE
2.4 ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE IN
NUMERAR
2.5. PREVIZIUNEA TREZORERIEI
2.6. PROCESUL DE PLANIFICARE DE TERMEN SCURT
2.1. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA
PROCESULUI DE PLANIFICARE

Procesul de planificare financiară - presupune previziunea

cifrelor de vânzări, a veniturilor şi activelor necesare conform
diferitelor strategii de producție sau de marketing adoptate şi
apoi luarea unei decizii privind modul de acoperire a
necesarului de fonduri pentru finanțare.
În procesul de planificare financiara, managerii trebuie de
asemenea, sa evalueze şi să identifice modificările
operaţionale care ar putea imbunatăţi rezultatele.
Analiza preveziunilor financiare incepe cu planificarea
veniturilor din vinzări şi a costurilor de producţie.
În activitățile economice, planul este un mijloc cu ajutorul căruia
se face alocarea resurselor, se programează termenele de
înfăptuire a obiectivelor şi se asigură baza informațională de
urmărire a realizărilor.

Planificarea este procesul stabilirii obiectivelor organizației şi a

măsurilor privind atingerea acestora. Dacă este bine aplicată,
planificarea prezintă multiple avantaje:
• planificarea determină pe manageri să gândească în viitor;
• conduce la ridicarea standardelor performanței, ceea ce este de
mare folos pentru organizațiile aflate în concurență;
• formularea planurilor obligă managerii să articuleze
obiectivele şi resursele;
• planificarea oferă firmelor capacitatea de a face faţă
evenimentelor neașteptate, diminuând riscurile.
În terminologia utilizată în afaceri, un buget este un
plan care stabileste cheltuielile prognozate pentru o
anumită activitate și specifică de unde vor fi
achizitionate fondurile de acoperire a acestor
cheltuieli.
Astfel, bugetul de producţie prezintă, în detaliu, o
analiză a necesarului de investiţii în materii prime,
materiale, forță de muncă și echipamente de producţie
pentru a se realiza nivelul provizionat al vânzarilor.
Fiecare dintre elementele majore care compun
bugetul de producţie poate fi împărţit pe sub-bugete:
1. Buget pentru materiale;
2. Buget pentru personalul administrativ;
3. Buget pentru fiecare utilitate.
Planificarea financiară se poate aplica la diverse niveluri:
-         la nivelul întreprinderilor;
-         la nivelul unei colectivități teritoriale;
-         la nivelul unui domeniu de activitate.

Necesitatea planificării financiare a întreprinderii

constă în creşterea competitivității întreprinderii,
respectiv:
• gamă mai largă de produse;
• distribuția pe zone mult mai largi a producției;
• mai mulți salariați în special calificați;
• creşterea complexității ambianței în care se
desfășoară activitatea economică.
Dupa ce toate bugetele au fost prevezionate, se pot
elabora bilanturile contabile şi conturile de
rezultate pentru întreprindere.

Aceste documente financiare sunt ulterior comparate cu cele

reale şi astfel de comparaţii pot ajuta:
• sa descopere cauzele ,, devierilor,, inregistrate;
• sa corecteze problemele de operare;
• sa ajusteze proiectiile pentru perioada de buget ramasa, astfel
incat acestea sa reflecte conditiile reale de operare.
Prin procesele de operare echipa managerială incearcă:
• sa marească profitabilitatea;
• sa evite deficitele de numerar;
• sa imbunătăţească performanţa întregii întreprinderi etc.
 Prin procesele de planificare echipa
managerială încearcă:
să descopere cauzele “devierilor” înregistrate;
să mărească profitabilitatea;
să evite deficitele de numerar;
să asigure continuitatea activităţii de
producere;
să corecteze problemele de operare;
să ajusteze proiecțiile pentru perioada de buget
rămasă, astfel încât acestea să reflecte condiţiile
reale de operare;
să îmbunătățească performanța întregii
societăţi comerciale.
2.2 TIPURI DE PLANIFICARE.
REGULI FINANCIARE ÎN
PLANIFICARE
Planificarea reprezintă o sistema de masuri şi reguli, îndreptate spre stabilirea
scopului care se află în fața întreprinderii și a tuturor activităților acestei
întreprinderi, precum si determinarea cailor de atingere a cestor scopuri.
În procesul de planificare financiară trebuie de ținut cont de satisfacerea
următoarelor cerinţe:
- încadrarea planului financiar în planul general de dezvoltare a
întreprinderii;
- studierea distribuirii finanțelor între toate tipurile de activităţi pentru
formarea corespunderii sferelor de întrebuințare.
La efectuarea planificării de perspectiva se întocmește planul care poate fi de
mai multe tipuri: de perspectivă, anual sau operativ.
Planul de perspectivă - este planificarea pe 5 ani. Ea include indicatorii
ministerelor si departamentelor pentru fiecare an în parte, precum şi
funcţionarea şi organizarea activităţii întreprinderii.
Planificarea anuală – planificarea care se efectuează ținându-se cont de
necesitățile mari apărute şi apariţia noilor resurse. Planul anual conţine
indicatorii necesari într-o gamă mai largă.
Planificarea operativa - este planificarea lunara, pentru
24 ore, zi.
In planificarea operativa sunt indicate cerinţele mai
detaliat decât în cea anuală.
Planificarea de perspectiva şi cele anuale formate din
mai multe compartimente în care sunt indicaţi
indicatorii de calitate şi cantitate:
1. Indicatori de cantitate - arata volumul lucrărilor
efectuate, volumul vânzărilor, venitul din vânzări,
numărul zilelor lucrate etc.;
2. Indicatori de calitate -includ indicatorii tehnico-
economici şi de exploatare, de asemenea execuţia la
timp a lucrărilor, respectarea condiţiilor contractuale
deservirea clientelei, s.a.
Planificarea operativa a producerii este posibilă numai în cazul
studierii aprofundate a potențialului de clienți, dezvoltării
economice și dezvoltării întreprinderii în general.
Planificarea operativă a producerii conţine:
- pregătirea operațiilor legate de producere care necesită manevrarea cu
rezervele întreprinderii;
- optimizarea dezvoltării sistemei de producere;
- împărțirea rațională a investițiilor şi resursele materiale;
- elaborarea regulilor necesare în reglementarea producerii.
Planul dezvoltării întreprinderii include următoarele
compartimente:
- tipuri de activităţi incluse în licență;
- exploatarea capacităților întreprinderii şi necesitatea sporirii lor;
- lucrările de reparaţie și deservire;
- investițiile capitale;
- asigurarea şi aprovizionarea tehnico-materiala;
- munca și salariul;
- costul de producție, venitul, rentabilitatea, profitul;
- finanțele, balanța venitului şi cheltuielilor.
Planificarea financiara este un proiect minuțios din motivul ca la
etapa actuala de dezvoltare a Republicii Moldova, economia de
piață este un segment nestabil, așa că la acest capitol de prognozare
se ține cont de planul de clienți actual, se iau decizii pe parcursul
fucţionării, intervin schimbări în urma apariţiei fondurilor,
investiţiilor, creditelor, s.a.
La aceasta etapa se petrece detalierea până la lucrările concrete de planificare.
Varianta optimală aleasă se perfectează în formă de proiect care conține
descrierea situației problematice, scopul programei, indicatorii volumului
si structurii resurselor alocate, normele și indicațiile privind domeniul de
activitate, adică:
1. Executarea lucrărilor prin mai multe metode, de a pune la dispoziție
resurse materiale, de muncă, împărțirea lor rațională;
2. Dezvoltarea tehnologiilor de producere, economisirea resurselor
energetice, s.a.,
Drept surse de informație ce permit planificarea financiară și evidența
contabilă servesc:
- darea de seamă statistică (dări de seamă, bilanțuri contabile etc.) și dările
de seamă a ministerelor și inspectoratelor de profil;
- literatura națională și internațională de profil, monografii;
- fondul de patente și licențe;
- fondul tehnico-normativ (standarde, norme, tarife).
Planificarea financiara a dezvoltării unei întreprinderi presupune
întocmirea situațiilor financiare previzionate cu scopul prevenirii
lipsei de lichidități, a reducerii incertitudinii care planează asupra
viitorului societății dar si pentru necesitățile de informare ale
acționarilor și ale altor investitori.
Principalele întrebări la care se afla răspunsurile prin previzionarea
situațiilor financiare (contul de profit si pierdere, bilanțul si fluxul de
numerar) sunt:
1. Care este necesarul de finanțare externa (societății) în condițiile utilizării
capacităților disponibile la maxima capacitate ori la capacitatea dorita?
2. Care este nivelul cifrei de afaceri pentru care nu este necesara finanțarea
externa (credite ori emisiuni de capital)?
3. Va putea societatea sa obțină o anumita marja a profitului menținând
constant raportul datorii/capitaluri proprii si capitalul social la același nivel?
4. Vor putea recupera creditorii la termenul scadent banii investiți din credite?
5. Care sunt ratele de rotație (și alți indicatori) viitoare ale activelor si
datoriilor in noile condiții?
 ETAPELE PLANIFICĂRI
FINANCIARE
Etapele de planificare şi modul de stabilire a misiunii firmei şi a obiectivelor
depind de talia firmei, domeniul de activitate şi starea economică a țării.
Planul de activitate al firmei poate fi interpretat ca plan al uneia din entitățile
situate pe cele trei niveluri superioare.
PROCESUL DE ELABORARE A PLANULUI LA
ORICE NIVEL COMPORTĂ PARCURGEREA
ETAPELOR:
       ETAPELE PROCESULUI PLANIFICĂRII PE
TERMEN LUNG:

1.     Analiza prealabilă a mediului în care întreprinderile îşi desfăşoară

activitatea;
2.     Stabilirea obiectivelor de perspectivă;
3.     Stabilirea ipotezelor de plan;
4.     Cercetarea evoluţiilor posibile ale activităţilor;
5.     Evaluarea diferitelor variante pe care le implică aceste evoluţii
posibile;
6.     Selectarea soluţiilor convenabile;
7.     Definitivarea programelor operaţionale de producţie, investiţii,
marketing, finanţe şi resurse umane;
8.     Aplicare şi control.
ETAPELE PROCESULUI DE PLANIFICARE PENTRU FIECARE
DIN CELE 4 NIVELURI ALE PROCESULUI DE PLANIFICARE
2.3 ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE

Analiza pragului de rentabilitate este o metodă de

determinare a punctului în care veniturile din vânzări
acoperă complet costurile - altfel spus, punctul de la
care societatea începe să devină rentabilă, şi ne
indică, de asemenea, ordinul de mărime pentru
pierderile sau profiturile societăţii sub sau peste acest
punct.
Importanţa analizei pragului
de rentabilitate
În procesul de planificare relaţia

cost - volum - profit

poate fi influenţată foarte mult de:
- proporţia investiţiilor în active fixe.
Iar la stabilirea planurilor financiare, de obicei, se
operează schimbări ale raportului dintre valoarea
activelor fixe şi a celor curente.
 Dacă firma vrea să evite pierderile trebuie ca veniturile
din vânzări să acopere toate costurile

TABELUL 2.1 Costuri de operare fixe şi variabile

Costuri fixe de operare Costuri variabile (directe) de
operare
• Amortizarea utilajelor • Forţă de muncă direct productivă
• Chirii • Materii prime şi materiale
• Salariile personalului • Comisioane la vânzări
• Salariile personalului
executiv
• Cheltuieli administrative-
generale
Elementele esenţiale ale analizei
pragului de rentabilitate sunt:
 Se notează cu:
Sbe - cifra vânzărilor corespunzător pragului de rentabilitate;
Q - cifra vânzărilor;
Qbe - cifra vânzărilor corespunzător pragului de rentabilitate;
F - costuri fixe;
V - costuri variabile unitare;
P - preţ unitar;
Costuri totale = F + Q x V
La pragul de rentabilitate (Qbe), veniturile totale şi costurile totale sunt egale: VT = CT.
Cum VT = PQ iar CT = F + V x Q avem mai departe:
P x Q = F + V x Q.
Rezolvând ecuaţia pentru Q = Qbe obţinem:
Qbe = F/(P-V)
Dacă se cunosc atât volumul vânzărilor în unităţi de produs corespunzător pragului de
rentabilitate, cât şi preţul unitar, se poate calcula volumul valoric al vânzărilor corespunzător
pragului de rentabilitate, Sbe:
Sbe =P x Qbe
Prin urmare, se poate calcula:
1.Volumul vânzărilor în unităţi de produs corespunzător pragului de rentabilitate;
2.Volumul valoric al vânzărilor corespunzătoare pragului de rentabilitate.
Determinarea volumului valoric al vânzărilor
corespunzător pragului de rentabilitate este utilă
pentru firmele care vând diferite produse la
prețuri variate.

Această analiză necesită doar cunoașterea volumului

total al vânzărilor (S), a costurilor fixe totale (CF) şi a
costurilor variabile (CV) la nivelul respectiv de vânzări.
Volumul valoric al vânzărilor corespunzător pragului
de rentabilitate se determină apoi cu ajutorul formulei:
 Analiza pragului de rentabilitate poate clarifica
problemele legate de trei tipuri importante de
decizii în afaceri şi anume:

1. Când se iau decizii asupra unor noi produse, analiza pragului de

rentabilitate poate să ajute în determinarea valorilor cifrei de afaceri pentru
noul produs, astfel încât societatea să fie profitabilă;

2. Analiza pragului de rentabilitate poate fi utilizată pentru studierea

efectelor unei extinderi generale a nivelului de operaţii al unei societăţi
comerciale; o extindere va duce la creşterea atât a costurilor fixe, cât şi a
celor variabile, dar şi la creşterea cifrei vânzărilor previzionate;

3. Atunci când o societate comercială doreşte să se implice în proiecte

de modernizare şi automatizare, proiecte care cer o investiţie în activele fixe
pentru o micşorare ulterioară a costurilor variabile, mai ales a cheltuielilor cu
forţa de muncă, analiza pragului de rentabilitate poate ajuta echipa
managerială să întrevadă consecinţele acestor proiecte.
2.4. ANALIZA PRAGULUI DE
RENTABILITATE IN NUMERAR
 Folosind ecuaţia pragului de rentabilitate, putem
să deducem o ecuaţie pentru pragul de rentabilitate în
numerar. Singura schimbare adusă ecuaţiei iniţiale
este scăderea, din totalul costurilor fixe a sumelor care
nu reprezintă ieşiri de numerar:

Unde: F - costuri fixe;

V - costuri variabile unitare;
P - preţ unitar;

Analiza pragului de rentabilitate în numerar este utilă pentru că oferă o

informaţie generală despre fluxurile de fonduri din operare.
 2.5. PREVIZIUNEA TREZORERIEI

Trezoreria prezintă următoarele caracteristici:

> un element esenţial şi, totodată, principala restricţie a gestiunii
financiare a întreprinderii;
> în ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activităţii şi
de respectare a echilibrului financiar;
> preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt
motivate de unele fenomene de contabilitate economică, atât macro cât şi
micro-economică:
-creşterea inflaţiei,
-creşterea ratei dobânzii,
-scăderea ratelor de rentabilitate,
- scăderea gradului de autofinanţare etc.
> nu întotdeauna o întreprindere care încheie exerciţiul cu beneficiu are
şi trezorerie pozitivă (disponibilităţi în bancă şi în casă).
Acest lucru se datorează decalajului dintre înregistrările în contabilitate a
veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţa lor ca încasări şi plăţi, decalaj care
poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii.
 Obiectivele gestiunii de
trezorerie pot fi:

1. Evitarea pierderilor în zilele de decontare la încasările şi

plăţile prin bancă ale întreprinderii;
2. Creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii,
fără a afecta politica faţă de clienţi;
3. Eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor
obligaţiilor de plată ale întreprinderii;
4. Obţinerea celui mai bun credit şi la cel mai mic cost real
al acestuia;
5. Asigurarea unui sold "0" al trezoreriei, care nu
antrenează nici costuri de finanţare şi nici de oportunitate;
6. Optimizarea utilizării excedentului de trezorerie prin cea
mai bună plasare a lichidităţilor, care să asigure rentabilitatea,
siguranţa şi lichiditatea optime.
 O primă definiție dată trezoreriei este:
Surplusul de surse de finanțare care se degajă din
întreaga activitate economică, respectiv diferenţa dintre FR
şi NFR.

Această definiție are un caracter mai mult teoretic, bazat

pe teoria echilibrului financiar al întreprinderii, dar este mai
puţin operațională pentru o gestiune eficientă a trezoreriei.
O definire mai completă a trezoreriei poate fi dată de
suma elementelor constitutive ale acesteia ca active şi
pasive de trezorerie.
Relația de determinare a trezoreriei este:
TREZORERIA + LICHIDITĂŢI = ACTIVE FINANCIARE DE TREZORERIE -
PASIVE DE TREZORERIE
 Gestiunea trezoreriei regrupează, ansamblul deciziilor,
regulilor şi procedurilor care asigură, la costul cel mai redus,
menţinerea echilibrului financiar al întreprinderii.
Obiectul unei politici de trezorerie îl constituie:
- stăpânirea fluxurilor financiare;
- sincronizarea încasărilor cu plățile - pentru a asigura
permanent capacitatea de plată a întreprinderii.
Bugetul de trezorerie are ca funcţiune previziunea
încasărilor şi a plăților, pornind de la planificarea cheltuielilor,
din care sunt excluse cele neplătibile (cum ar fi amortizările şi
provizioanele calculate) şi de la planificarea veniturilor, din
care sunt excluse cele neîncasabile (producţia stocată,
vânzările pe credit etc).
 Încasările vor cuprinde:

a) vânzările cu plata imediată;

b) încasarea vânzărilor pe credit din perioada
anterioară;
c) vânzările de valori mobiliare;
d) vânzările de valori imobiliare;
e) obţinerea unui împrumut sau vânzarea
unei noi emisiuni de titluri;
f) încasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor
şi a altor venituri.
 Plățile vor cuprinde achitarea
următoarelor datorii:

a) plata cumpărărilor în credit (din perioada

anterioară);
b) plata salariilor şi a premiilor;
c) plata cheltuielilor de exploatare, de administrare şi
de desfacere;
d) vărsarea impozitelor şi taxelor la bugetul statului.
e) achizițiile de imobile şi mijloace de transport;
f) plata dobânzilor şi a ratelor scadente;
g) răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere;
h) vărsarea dividendelor către acționari sau retragerile
de fonduri de către proprietari.
Fazele elaborării bugetului de trezorerie sunt:
Previziunea încasărilor.
Previziunea plăților.
2.6. PROCESUL DE PLANIFICARE DE
TERMEN SCURT
Bilantul de pornire pentru о planificare
pe termen scurt
ACTIV
1. Active pe termen lung
1.1 Active nemateriale
1.2 Active materiale pe termen lung
1.3 Active financiare pe termen lung
1.4 Alte active pe termen lung
2. Active curente
2.1 Stocuri de mărfuri şi materiale
2.2 Creanţe pe termen scurt
2.3 Investiţii pe termen scurt
2.4 Mijloace băneşti
2.5 Alte active curente
TOTAL
PASIV
600000 3. Capital propriu 800000
3.1 Capital statutar şi suplimentar
3.2 Rezerve
3.3 Profit nerepartizet (pierdere
255000 neacoperită)
3.4 Capital secundar
4. Datorii pe termen lung
240000 4.1 Datorii financiare pe termen lung 500000
855000 4.2 Datorii pe termen lung calculate
5 Datorii pe termen scurt
5.1 Datorii financiare pe termen scurt 506000
5.2 Datorii comerciale pe termen scurt 144000
5.3 Datorii pe termen scurt calculate
1950000 TOTAL 1950000
BUGETELE DE EXPLOATARE
 Bugetele în afara exploatării
a) Bugetele resurselor strategice cuprind în
special:
• bugetul creșterilor de capital;
• bugetul împrumuturilor noi pe termen lung;
• bugetul dezinvestiţiilor (sau se pot separa, de
exemplu, cesiunile de active materiale şi cesiunile
de active financiare).
b) Bugetele alocărilor strategice cuprind în
special:
• bugetul investițiilor care se numeşte uneori
plan anual de construcții/echipament când el se
referă la achiziții de terenuri, de clădiri, de mașini
etc.:
• bugetul împrumuturilor rambursate;
• bugetul reducerilor de capital;
• bugetul dividendelor.
 Model de cont de rezultate analitic
Cifra de afaceri
- Costul de revenire direct al cifrei de afaceri
(adică consumurile de materii prime si partea variabilă a altor aprovizionări şi cheltuieli
externe, a impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, a cheltuielilor de personal şi a
altor
cheltuieli de gestiune curentă)

= Marja brută de exploatare

- Cheltuieli de structură
(adică cheltuieli generale industriale - cu excepţia amortismentelor - comerciale şi
administrative, ceea ce corespunde părţii fixe a altor aprovizionări şi cheltuieli externe,
impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, a cheltuielilor de personal şi a alto
cheltuieli)

= Marja semi-brută (sau excedent brut de exploatare fără variaţia stocurilor)

- Amortismente

= Rezultat de exploatare
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare

= Rezultat impozabil
- Impozit pe venit

= Rezultat net (Profit net)

Contul de rezultate inspirat din
contabilitatea generală (mii USD)

Cifra de afaceri 1.100.000

- Cumpărări de mărfuri - 1.120.000
+ Variaţia stocului de mărfuri + 240.000

= Marja brută = 220.000

- Cheltuieli fixe - 270.000

= Marja semi-brută (EBE) = - 50.000

- Amortismente - 15.000
- Provizioane - 15.000

= Rezultat brut (RBE) = - 80.000

- Cheltuieli financiare - 10.000

= Rezultat brut curent (sau rezultat net în = - 90.000

absenţa impozitului în caz de pierdere)
 Principalii indicatori economico-financiari

Pragul de rentabilitate - reflectă nivelul cifrei de afaceri (Volumul total al încasărilor

pentru care profitul net este egal cu zero).

Lichiditatea globală (generală) - reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente

de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată
exigibile.

Lichiditate redusă (intermediară)

Se apreciază o lichiditate favorabilă atunci când are o mărime supraunitară (între 2 şi 2,25).

Lichiditatea redusă trebuie să tindă spre o mărime unitară (între 0,5 şi 1).
4)Lichiditatea imediată