Fantasmele erotice

A fost o vreme când fantezia erotică era privită ca un fapt cu totul negativ. Stereotipii
prosteşti şi bizare, temeri ale unora au făcut ca atenţia să fie îndepărtată de la studiul
fanteziei. Freud a examinat visele din timpul nopţii ca fiind produse ale subconştientului,
dar, mai recent, cercetările au început să se ocupe serios de visele sau reveriile din timpul
zilei ca o trecere către aceleaşi părţi ascunse ale omului, ca o poartă către noi înşine.

De fapt, sensul termenului de fantasmă este acela de vis conştient, reverie realizată în
timpul zilei, refugiu psihic al momentelor aşa-zis moarte, când raţiunea se odihneşte,
grijile cotidiene se estompează şi privirea nu fixează ceva anume, ci se pierde în zări doar
de noi ştiute.

Aproape cu toţii ne construim o lume a fanteziei, un fel de regat al experienţei care se

ascunde între lumea aceasta, în care trăim, şi momentele de dincolo de realitate, din
timpul viselor noastre din noapte şi de aceea este bine să devenim conştienţi de lumea
fantasmelor noastre, să o cunoaştem pentru a o stăpâni.

Mulţi oameni au fantasme mai mult sau mai puţin sofisticate, mai mult sau mai puţin
conştiente. Dar între dorinţa de a trăi o situaţie şi realizarea sa, se ascunde o fascinantă
lume. Nu trebuie în nici un caz să ne fie ruşine de fantasmele noastre. Ele constitue o
”scară de incendiu” care ne permite să suportăm frustrările vieţii cotidiene. Ele sunt
scenariile micilor noastre ”nebunii”, ale dorinţelor noastre ascunse, partea cea mai
îndrăzneaţă a ceea ce suntem noi.

A avea fantasme este deci o parte importantă , deşi nu constituie partea esenţială a vieţii
noastre afective. A avea fantasme nu înseamnă a ne orienta numai spre noi înşine, nu
înseamnă a ne crea o lume iluzorie în care să trăim uitând de iubit/iubită şi de viaţa
noastră sexuală. Situate între normal şi patologic, fantasmele pot funcţiona ca un
medicament , atunci când sunt bine dozate, sau ca o otravă, atunci când le uităm măsura.