ÎNSEMNĂRILE UNUI

TRUBADUR
IMAGINAR

George Tipa
ÎNSEMNĂRILE UNUI
TRUBADUR
IMAGINAR

George Tipa
Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a României
TIPA, GEORGE
ÎNSEMNĂRILE UNUI TRUBADUR IMAGINAR / George Tipa -
Timișoara, Waldpress, 2019
ISBN 978-606-614-223-6
ÎNSEMNĂRILE UNUI
TRUBADUR

IMAGINAR

George Tipa
 Cuvânt înainte

Vine o vreme când zorii tinereții se apropie de sfârșit, iar în cap îmi tresar
vechi povești de iubire, pe care le-am trăit odată la adăpostul tinereții
trecătoare. Le înșir în memorie, rând pe rând, și mă întreb ce e eterna
poezia de dragoste dintre bărbat și femeie?
Deschid diverse cărți prăfuite, care zac neatinse în rafturile bibliotecilor,
citesc ce au scris alți oameni despre iubire, oameni care au trăit cu mult
timp înaintea mea. Am pus mâna pe cărțile filozofilor, scriitorilor și
psihologilor, am deschis toate cărțile de amor care s-au scris în ultimii
două mii de ani (Ovidiu, Dante, Petrarca, Goethe, Shakespeare,
Casanova, etc.).
Dar iubirea e un sentiment enigmatic și nu poate fi descifrat atât de ușor,
se spune că omul nu alege pe cine să iubească, ci o forță mai presus de
voința sa. De ce acum și nu altădată, de ce ea și nu alta, acestea sunt
întrebări care vor rămâne mereu o enigmă.
Pe parcursul documentării am aflat și motivul, fie el și de ordin ezoteric,
pentru care mi-a venit ideea de a scrie asemenea carte. Am aflat că eram
născut în aceeași zi (x Octombire - ziua ispitei) cu cel mai renumit trubadur
din evul mediu, William IX, Duke of Aquitaine the Troubadour, despre care
se spune că a fost unul dintre cei mai curtenitori bărbați din lume și unul
dintre cei mai mari păcălitori de femei. Călătorea mult prin lume, seducând
femei.
Dacă m-am născut în aceeași zi cu cel mai renumit trubadur, poate că eu
nu vreau să descifrez taina îndrăgostirii, ci doar să slăbesc rezistența
femeilor pe care le voi curta, iar de astă dată am recurs la o metodă nouă,
am scris o carte. Sau poate vreau doar să aduc un omagiu eternului
feminin, pentru că trubadurii nu sunt nimic altceva decât lingușitorii
eternului feminin.
Dar ce este eternul feminin? Desenul unei siluete feminine care se plimbă
grațios pe aleea unui parc, într-o zi însorită de primăvară, în orice parte a
lumii și în orice timp. Prin această sintagmă se susține că principiul feminin
este același pe întreg mapamondul și în toate timpurile. Din Paris până în
Moscova, din America până în China, din timpuri imemoriale și până
astăzi, esența feminină este aceeași.
G. Tipa
 "O fată este și va fi totdeauna cea mai vrednică de admirat dintre toate
creațiile naturii, ale întregii existențe [...]"
Søren Kierkegaard

I. Filozofia pasiunii

Ce este pasiunea?
"Când un om întâlnește o dragoste romantică, intră într-un fel de
convalescență psihologică structurală." Paul Bourget
Senzația de a cocheta cu o pasiune romantică este adeseori însoțită de
sentimentul de a trăi ceva ieşit din comun. Dacă se întâmplă ca pasiunea
să fie împărtăşită, întră în joc un alt sentiment rarisim, sentimentul de a fi
ales. Am fost ales, a fost scris.
Pasiunea se prezintă adeseori sub forma unei chemări iraţionale, a unui
imperativ, a unei forţe mai presus de voinţa omenească. Pasiunea înalță,
pasiunea distruge. Pasiunea apare la toate vârstele, însă numai tinerețea
o favorizează, căci doar ea se prezintă sub forma unor izbucniri de
sentimente care aduc în prim-planul trăirilor entuziasmul, libertatea sau
lipsa de limite. Tinerețea este favorita sorții, numai tânărul presimte o
dimensiune a existenței în care unicitatea, puterea şi fericirea sunt la
ordinea zilei.
Împotriva unei pasiuni nu s-a descoperit încă leac, oricâte sfaturi ar apărea
în cărțile de iubire scrise neîncetat de două mii de ani încoace. Un singur
lucru rămâne cert, pasiunea nu se vindecă cu argumente logice. Oricât și-
ar spune un om că romantismul pe care-l trăiește este o amăgire, o
naivitate sau doar un fleac, nu îl ajută cu nimic, pentru că pasiunea îşi
croiește necontenită drumul ei mai departe. Iluziile nu te iartă. Vine un
moment când toată experiența din lume nu-ţi mai folosește la nimic,
dispare de parcă n-ar fi fost vreodată.
Toată existența este supusă legii timpului, iar o pasiune nu face excepție.
Vine o vreme când himera care însoțește o pasiune dispare și odată cu ea
toate trăsăturile fantastice cu care fantezia adeseori cochetează.

7
O pasiune poate atinge o stare de tulburare extremă, paroxismul. În acest
moment nu mai vorbim de personaje lucide, ci de personaje care trăiesc o
criză a fanteziei. Emoţiile în astfel de situaţii nu sunt guvernate de legile
raţiunii, ci de legile fantasticului. Creierul uman este o structură complexă,
iar o structură complexă este predispusă la erori, erori de interpretare a
realității în cazul de față.
Pasiunea este un sentiment, iar un sentiment nu are o existență în afara
psihicului care-l trăiește. Pasiunea este, așadar, în cel mai înalt grad, o
trăire subiectivă.
Meritul unei pasiuni este acela de a ne îndrepta întreaga atenție către o
ființă anume, fie și numai pentru o clipă din viața noastră.
Punctul culminant al oricărei pasiuni cunoaşte doar două deznodăminte:
fericirea deplină sau dezamăgirea totală. O pasiune nu este niciodată în
zadar, căci la focul ei se căleşte o ființă nouă. Un om care câstigă ființa pe
care o iubește devine alt om, în timp ce acela care o pierde,
experimentează sentimentul de a se pierde pe sine.
Orice pasiune are și ceva dramatic în ea, acesta este și motivul pentru
care cel care o trăieşte adeseori suferă.
Un om care pierde la loteria amorului este un mic nenorocit și un mare
ghinionist, care stârneşte compasiune. "Am mai multă stimă pentru un om
cu dorinţele contrariate, nenorocit în dragoste şi disperat, decât pentru un
înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare." Emil Cioran

*** Notă
Subiect - cel care s-a îndrăgostit
Obiect - cel care este ținta îndrăgostirii

8
1. Amor hereos - sindromul îndrăgostirii
"Iar „poezia" iubirii vine din faptul că nici un alt sentiment nu este izvor de o
așa de mare putere de iluzionare." Stendhal
1. "Amor hereos" se numește sindromul de care suferă persoana
îndrăgostită. Pe parcursul timpului, sindromul a fost catalogat drept o
boală sufletească, o maladie.
Doctorul Bernard de Gordon, "Lilium medicinale", anul 1305:
"Boala numită hereos este o angoasă melancolică pricinuită de iubirea
pentru o femeie. Când cineva se îndrăgostește de o femeie, se gândește
peste măsură la forma, la figura și la felul ei de a fi, căci o crede cea mai
frumoasă, mai demnă de a fi venerată,...."
2. Simptomul constă într-o starea generală de rău, febră, ajungându-se
chiar la refuzul mâncării. Ochii nu sunt afectați, deoarece prin ei ajunge
imaginea obiectului în suflet, iar îndrăgostitul nu se poate dispensa de
obiect.
Tratamentul constă în plimbări prin natură, întreținerea de relații din gama
reproducerii, cu mai multe femei, în vederea distragerii atenției de la
obiect, precum și alte tratamente.
3. Îndrăgostitul îşi plăsmuiește în imaginație o fantasmă a persoanei de
care este atras, sedus, vrăjit, legat. Fantasma este o iluzie, o închipuire,
un rezultat al fanteziei, o creaţie fantastică, o fantasmagorie, un demon
erotic al cărui corespondent real este persoana iubită. Fantasmagoria
astfel creată monopolizează conștientul și subconștientul îndrăgostitului.
Fantasma erodează sufletul subiectului, el nu are liniște până când nu
zărește corespondentul real al fantasmei. În acest sens, îndrăgostitul are
nevoie de un contact constant cu obiectul, altfel riscă înnăbușirea,
sufocarea sub presiunea continuă și obsesivă a fantasmei.
4. Îndragostirea este un fenomen hipnotic. Subiectul se îndepărtează de
planul lumesc și pășește într-o lume fantastică, luând pentru scurt timp,
timpul îndrăgostirii sale, contact cu eternitatea. Andrei Pleșu: "El presimte
un nivel al realului în care eternitatea, destinul și unicitatea există.".
Îndrăgostitul caută în jurul său semne, mesaje, pe care le va interpreta în
legătură cu obiectul pasiunii sale. Stelele și luna, simboluri ale eternității,
apar noaptea, tocmai atunci când omul face trecerea din planul conștient
în planul inconștient, din planul real în planul oniric, vor fi contemplate spre
aflarea unui răspuns, a unui mesaj în legătură cu obiectul sau pentru

9
stabilirea unei punți de comunicare, a unei legături transcendentale.
‖Întreaga natură e plină de preziceri! Sunt preziceri zborurile păsărilor,
strigătele lor, zbaterile peștilor la suprafața apei, fuga lor în adâncuri, un
lătrat de câine undeva departe, scârțiitul unui car, ecoul unor pași venind
de departe‖ Kierkegaard.
5. Conform viziunii lui Platon, îndrăgostitul este un suflet mort în propriul
său corp și este viu în corpul altuia, dacă iubirea sa este primită, iar dacă
nu, sufletul său se stinge, nemaiavând lăcaș, locul său fiind luat de
fantasma femeii. Așadar, în cazul fericit are loc un transfer reciproc de
suflete între îndrăgostiți. Obiectul poate pătrunde în subiect prin trei porți:
văzul, auzul sau fantezia. Cu alte cuvinte, o voce seducătoare, desenul
unei siluete desăvârșite sau o minte fină, pot lega.
6. "Când un îndrăgostit moare, cealaltă parte se face vinovată de crimă
fantastică." Ioan Petru Culianu.

2. Observații evoluționiste
"Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine." Mihai Eminescu
1. Îndrăgostirea este o stare care apare în ultima fază a evoluției speciei
Homo sapiens, probabil 20-30.000 de ani. Conform atestărilor, Homo
sapiens se găsește în Europa de 40.000 de ani. Starea este strâns legată
de evoluția creierului, a celulei nervoase sub toate aspectele, mărime,
capacitate computațională, etc. Evoluția are ca urmare și dobândirea
fanteziei. Lăcașul acestui sentiment este în fantezie. Amorul reprezintă
evoluția de la o plăcere primitivă la o plăcere mai cuprinzătoare, cu impact
mai mare asupra individului.
Într-un fel se poate considera că un ins capabil de îndrăgostire este un ins
așezat mai sus pe scara evoluției umane, s-ar putea spune că are o celulă
nervoasă mai fină. În trecutul speciei plăcerea era oferită strict de actul
fizic, astăzi însă elixirul dragostei are efecte mult mai vaste. "Plăcerea
fizică fiind un lucru firesc, e cunoscut de toată lumea; dar în ochii celor cu
suflete tandre și pasionate ea nu ocupă decât un rang inferior." afirmă
Stendhal.
Care este scopul amorului? Renumitul filozof Schopenhauer susține că în
amor se regăsește geniul speciei, care urmărește perpetuarea, nemurirea,
asigurată prin înmulțire. Cu siguranță perpetuarea este scopul plăcerii
primitive a sexualității, însă amorul, care are la bază și fantezia, nu doar
instinctul, a evoluat și în alte direcții. Iubirea de tip platonic, comunitatea

10
de suflete, romanticii, trubadurii care idealizează făpturile feminine, toți
aceștia, nu urmăresc ca scop suprem actul înmulțirii, ci adeseori doar
provocarea unei anume stări sufletești. În aceste cazuri amorul se
îndepărtează de scopul plăcerii de tip instinctiv. Oare fantezia a luat-o pe
căi bizare?
În opoziție cu tipul romantic se află tipul tribal, simplist, a cărui putere de
reflecție este limitată. Acesta din urmă manifestă cel mai bine vocea
speciei, răspunzând prompt la chemarea impulsului. Fantezia sa intervine
limitat, generând iluzii superficiale, lipsite de puterea de a crea complicații
sufletești. În această situație insul nu este împiedicat de inhibarea
specifică stării de îndrăgostire și acționează fără complicații spre actul
înmulțirii.
2. În trecutul îndepărtat al speciei, atracția dintre cele două genuri se baza
strict pe instinct, care cel mai probabil lua în calcul două criterii de alegere:
genul (să fie opus, mascul-femelă) și atributele exterioare (la păsări pene
mari și frumoase, la alte animale structură musculară, mărimea coarnelor,
etc). O iapă nu refuză un armăsar, o ursoaică nu refuză chiar și trei
pretendenți în decurs de câteva ore. În privința înmulțirii, deși există
animale solitare, fără rituri anume pentru înmulțire (locuri specifice,
proceduri specifice de curtare, etc.), în natură nu există burlaci, întâlnirea
și eventual lipsa unui adversar fiind singurele condiții necesare pentru
perpetuarea speciei. La unele specii apar rituri de împerechere, actul
urmează doar după practicarea unui procedeu anume.
În privința speciei umane, criteriile de selecție a partenerului au devenit
odată cu evoluția speciei tot mai vaste, calități interioare reunite astăzi sub
termeni precum suflet, spirit, moralitate, temperament, contează tot mai
mult, pentru că specia dispune de un aparat rațional, care să cântărească
aceste caracteristici. Conceptele de suflet și spirit apar aproximativ acum
10.000 de ani (O. Drâmba, "Istoria culturii și civilizațiilor V1"), când
imaginația omului s-a dezvoltat, începând să născocească felurite năluciri.
Deși alegerea partenerului pare să țină de criterii vizibile și ușor de înțeles,
în realitate ele sunt mai mult sau mai puțin pe deplin înțelese, după cum
afirmă și Blaise Pascal "Inima are rațiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte".
Totuși, există cel puțin în mare parte anumite cauze subtile care pot fi
determinate. Ceea ce în plan conștient este inaccesibil, devine accesibil în
plan subconștient. Cenzura nu poate fi aplicată subconștientului, astfel
diferitele himere, fantasmagorii, iluzii, ies la iveală cu precădere în planul

11
oniric. În acest sens, cucerirea subconștientului unui persoane supuse
unui asalt amoros, este o fază necesară.
De cine și când ne îndrăgostim este treaba viitorului și se supune legii
acestuia, în sensul că nu poate fi prezis, însă există anumite circumstanțe
care apar mai des în astfel de momente. De pildă, zărirea unui chip
feminin cu părul în vânt, produce o primă impresie mult mai accentuată,
decât zărirea aceluiaș chip într-o situație banală. Surpriza joacă și ea un
rol important, Schopenhauer: "Marile pasiuni apar la prima vedere". Și, nu
în ultimul rând, starea sufletească în care se află individul.
Uneori alegerile se bazează pe liberul consimțământ, caz în care
partenerul nu este supus unui asalt amoros, unui proces seductiv, alteori
se află seducția la mijloc. Seducția se face fără acordul persoanei. Un
seducător este un bun cunoscător al sufletului uman. Criteriile de alegere
pot fi și bizare, însă în mare parte determinabile.
3. Se poate spune că, deși nu se cunosc în detaliu mecanismele genetice
de moștenire, gama sentimentelor pe care omul le trăiește, percepe, simte
pe parcursul vieții sale, sunt programate și sunt aceleași pentru toți
oamenii normali. În privința îndrăgostirii, următoarea afirmație este foarte
potrivită: "Tensiunea trăirilor celor săgetați de Cupidon, are rolul ca ei să
nu se simtă banali." notează Florin Ardelean. Intensitatea trăirii diferă,
adică percepția realitații obiective sau, cu alte cuvinte, poziția rațională, a
liberului arbitru față de aceste stări, de exemplu: cum trăim o anumită
stare, foarte lejer sau foarte profund; dăm curs sau nu diferitelor chemări,
impulsuri, care pot fi imorale, incorecte și pot avea urmări care vor provoca
suferință propriei persoane sau unor terți. Uneori, cu bună știința se
urmează chemarea unui impuls (agresivitate, pasiune tiranică, spaimă),
căci acesta răsplătește prin plăcere. Acesta este modul de funcționare a
mecanismelor care se bazează pe impuls, oferă plăcere ca răsplată.
Așadar omul, ca și restul speciilor, este un fel de victimă a programării
sale genetice, de care este continuu ghidat în alegerile sale, în conduita sa
de viață. Perceptele morale, religioase, comunitare, etc. joacă și ele un rol,
însă omul care dispune de un aparat rațional performant va abstractiza
aceste percepte, le va înțelege, "Ridică-te deasupra ta și înțelege lumea"
zise Arhimede. Este om de cultură sau om de știință care să nu cunoască
mai mult de o religie, care sa creadă orbește în viziunile unei mișcări
religioase, sociale, ideologice, etc. ?

12
Caracteristici care țin de temperament, precum loialitatea, sinceritate și
altele asemănătoare, se moștenesc. De pildă, garda împăratului roman
era alcătuită din germanici, deoarece ei erau consacrați ca fiind fideli.
Politețea, diplomația, se învață, se dobândește, însă caracteristicile care
țin de structura psihică intimă a persoanei se moștenesc și pot fi strunite
de raţiune, în măsura în care aceasta există.
Din gama sentimentelor care trebuie strunite de raţiune, putem aminti
gelozia. În acest sens, Stendhal amintește o scenă în care un îndrăgostit
contoriza numărul de priviri pe care o fată le schimba cu un alt pretendent.
Acțiunea se petrecea într-o sală de teatru, îndrăgostitul stătea în pragul
ușii de la intrare, întreg teatrul îl vedea. În acest caz insul a picat pradă
impulsului, aparatul rațional fiind înlăturat din ecuație. La ce i-a folosit
urmarea impulsului? Cel mai probabil la îndepărtarea fetei și la
amuzamentul celor de față, exceptând cazul în care acțiunea ar fi fost
făcută cu bună știință, spre deliciul publicului.
În legatură cu determinarea genetică, conform unei ipoteze lansate în
2012 de către William R. Rice, Urban Friberg și Sergey Gavrilets, atracția
pentru același gen, adică relațiile bărbat-bărbat sau femeie-femeie, este
determinată genetic. Conform teoriei, embrionul va dezvolta organe de
gen bărbătesc, deși pe plan psihic va moșteni preferința sexuală a mamei,
adică va fi atras de bărbaţi. Analog, embrionul va dezvolta organe de gen
femeiesc, însă va moșteni preferința sexuală a tatălui, adică va fi atras de
femei. În ambele cazuri are loc o inversiune, se moștenește aparatul
genital al unui părinte și preferința sexuală a celuilalt. În prezent se
încearcă demonstrarea mecanismului genetic prin care are loc această
inversiune. Ipoteza ar explica de ce pe parcursul istoriei numărul
persoanelor homosexuale este constant.
Liber arbitru există în măsura în care raţiunea intervine, dirijând după
bunul plac anumite impulsuri. Când insul se ghidează numai după impuls,
el nu dispune de un liber arbitru, ci urmează programarea. Uneori și
impulsul este benefic, Nietzsche afirmă "Dintre toate tipurile de inteligență
descoperite până acum, instinctul este cel mai inteligent". Oamenii, ca și
orice altă specie, dispun de emoții prestabilite, programate, specia este
determinată, limitată din acest punct de vedere. S-a descoperit un
sentiment nou în ultimele secole sau milenii?
4. Primele povești de dragoste sunt consemnate în istorie încă de la
începutul apariției scrisului, înfățișând cupluri mitologice (Venus & Adonis,
Perseu & Andromeda) sau cupluri religioase (Adam & Eva, Osiris & Isis).
13
Vechimea scrierilor poate fi plasată undeva în mileniul 2-3 î.H, desigur,
poveștile sunt mult mai vechi, căpătând diferite modificări până să fie
imortalizate în formă scrisă. Odată cu primele cupluri apar și diferitele
sacrificii sau probe pe care îndrăgostiții le parcurg, pentru a pune la
încercare sinceritatea sentimentului.
Dacă sentimentul în sine este semnalat ca fiind trăit de oameni în mileniul
4 î.H., putem presupune că el este de cel puțin zece ori mai vechi, căci
biologia necesită timp pentru schimbări, așadar apare și cu 40.000 de ani
în urmă sau chiar 100.000 de ani în urmă.
Pe scara evoluției, acest sentiment este situat undeva peste instinctele
ancestrale: frică, agresivitate, etc.
Se constată că apare la toate rasele umane. Nu se cunoaşte dacă toate
rasele au pornit de la o singură rasă, care mai apoi s-a adaptat diferitelor
regiuni sau dacă rasele au evoluat, încă de la început, paralel în diferite
regiuni. Nici oamenii de știință, pe baza testelor ADN (haplogrupuri) sau a
oricăror alte probe de orice natură (arheologice, istorice, speologice,
religioase, antropologice, etc.), și nici filozofii, pe baza speculațiilor, nu pot
spune.
5. Actul înmulțirii nu este scopul final al sentimentului, iar biologia confirmă
acest lucru, căci îndrăgostiților le scade nivelul testosteronului. Factorii
care declansează fenomenul au legatură cu ceea ce înseamnă sublimul
pentru fiecare, așa cum menționează E. Kant în eseurile sale.
Apariția sentimentului nu asigură compatibilitatea sau trăinicia relației. O
relație este bună dacă partenerii se plac, poate tocmai atunci când nu sunt
îndrăgostiți. Trăirea sentimentului afectează temporar echilibrului chimic al
creierul și revendică prioritatea maximă printre activitățile acestuia,
aruncând orice altceva pe locul secund. Trăirea este repetabilă, apărând
de mai multe ori pe parcursul vieții. Nu poate fi oprită, odată pornită, nu
mai există leac, pacientul trebuie să parcurgă toate fazele asociate
procesului. Este ca o viroză care trece doar cu timpul.
Dintre toate trăirile umane, acesta este cel mai vast abordat sentiment din
literatura și alte arte, tema nefiind epuizată nici măcar după secole,
rămânând mereu în actualitate, devenind astfel un motiv clasic. De cele
mai multe ori, în literatură disecarea sentimentului este făcută de o minte
bărbătească, fiind astfel prezent, mai ales punctul de vedere al genului
masculin. Există și o celebră femeie filozof, Lou Andreas-Salomé, ale cărei
eseuri satisfac în mare măsură setea de cunoastere din domeniu.

14
Filozoafa, cerută în căsătorie de patru bărbaţi celebri, Nietzsche, R. Maria
Rilke, etc., susține principiul conform căruia sexul femeiesc este cel pasiv,
iar sexul masculin cel activ, trecând în revistă diferite exemple interesante,
pentru a-și susține ipoteza. A se consulta lucrările ei, "Zum Typus Weib",
"Die Erotik".
6. Fenomenul se manifestă în primă fază ca și o dorința nebună pentru o
persoană anume, raţiunea fiind ameliorată, puterea de judecată de
asemenea, de unde și zicala "dragostea este oarbă". Creează
dependență, este ca un drog, îndrăgostitul va căuta mereu prezenţa
subiectului pasiunii sale. După recăpătarea puterii de judecată și după
încheierea primei faze a dorinței iraționale, uneori apare deziluzia, ca
urmare a faptului că persoana poate fi analizată lucid. Opacizarea puterii
de judecată a intelectului favorizează trecerea cu vederea a calitățiilor
negative și este unul din instrumentele pe care se bazează fenomenul
îndrăgostirii.
7. Procesul de îndrăgostire depinde și de starea sufletească actuală a
individului, (îndrăgostit deja, etc.) dar poate cel mai mult depinde de
stimularea psihică produsă de subiectul pasiunii. I. Culianu, intelectual
roman, colaborator cu M. Eliade, iată ce scrie: "Pentru a se crea o "stare
născândă", ceva trebuie să corodeze starea precedentă, astfel nu s-ar
simți nevoia de nou. De exemplu, dacă ne gândim la cea mai simplă și
tipică stare născândă, care este cea a îndrăgostirii romantice, atunci ni se
pare evident că aceasta nu s-ar produce dacă nu ar există un imbold
reciproc, care îşi are cauza în imperfecțiunea stadiului precedent al celor
două persoane implicate. Cu cât mai mare este satisfacția pe care cineva
o simte în propriul său statut, cu atât mai mare va fi și rezistența sa la
schimbare și, prin urmare, și efortul nihilist pe care va trebui să-l
desfășoare pentru a învinge dificultățile trecerii va fi mai mare."
8. Omul se îndrăgostește de mai multe ori pe parcursul vieții, iar
monogamia nu este o nevoie naturală, ci o convenție, o înțelegere, o
normă etică impusă de societățiile ultimelor milenii, prin intermediul
religiilor și a legilor. În timpuri străvechi, omul, ca și restul speciilor, trăia în
societăți premaritale, fiind exclusiv poligam, ca și alte specii de mamifere,
de pildă, lup, leu, etc.
Societățiile maritale apar odată cu primele forme de organizare socială,
triburile. Într-un trib, fiecare membru are o sarcină anume. Probabil în
aceeași perioadă s-a făcut și legătura între actul creației și rezultatul
acestuia, adică nașterea. Demn de menționat este că unele triburi din
15
Indonezia, atunci când au fost ‖descoperite‖ de europeni, sec. ~XVII, nu
cunoșteau relația dintre actul reproducerii și naștere. Tot în aceasta zonă,
se găsesc cele mai bizare obiceiuri în ce privește inițierea în viața de
adult.
Diferite specii de animale practică monogamia totală, (păsări: porumbei,
vulturi) până când un partener moare, fie monogamia în serie (lup,
pinguin), având la un moment dat un singur partener, care mai apoi se
schimbă în funcție de sezon și de alți factori. În privința ritualurilor de
împerechere, la unele specii apar forme de curtare a partenerului, iar
împreunarea se face de comun acord, în timp ce la alte specii masculul se
bazează mai ales pe forță. Există specii acvatice la care femela are
organe specializate pentru a se apăra de masculii nedoriții, înmulțirea
având loc doar cu masculul ales.
9. În regnul animal ritualurile de împerechere și de curtare sunt transmise
genetic, sunt programate, nu beneficiază de creativitate, creierul
animalelor fiind mai simplu și mai specializat, în timp ce omul are un creier
complex, slab specializat pe un anumit sector, supus unei imaginații
puternice, care predispune atât la erori cât și la creativitate. În ceea ce
privește fantezia omului, Jiri Marek afirmă: "Căci omul speră cel mai mult
în lucruri absolut iraționale. Numai că realitatea e întotdeauna mai simplă
și mai banală".
Fenomenul îndrăgostirii nu se manifestă în regnul animal. Am putea
estima că îşi are începuturile undeva pe la mijlocul evoluției speciei
umane, care începe de la primul hominid (6 milioane ani), care avea o
3
capacitate a creierului de 600-800 cm și se află astăzi la homo sapiens
3
sapiens, care are o capacitate a creierului de 1500 cm .
Se constată totuși, și la animale, un oarecare sentiment de afecțiune, de
protecție, de la mamă la pui și într-o formă mult mai simplă de la partener
la partener. În acest sens, se speculează că sărutul este o formă de
afecțiune care își are originea în gestul mamei de mestecare a hranei
pentru pui. Sărutul nu apare în toate culturile umane.
La oameni, procesul de curtare poate fi complex, un meci în care ambii
participanți îşi dau examenul, cel care curtează trebuie să fie cât mai
creativ posibil, în timp ce cel curtat, în funcție de reacțiile sale, va da la
iveală gradul său de inteligență sau cunoștințele acumulate, experiența.
Cea mai primitivă formă de curtat se bazează pe stimularea impulsurilor
din gama reproducerii și scoate în evidență slaba cultivare a intelectului,

16
ținând cont că, până și în regnul animal, găsim anumite rituri, anumite
procese. Nici măcar speciile inferioare nu insistă în prima fază pe
reproducere.
Față de speciile inferioare pe scare evoluției, unde procesul de curtare
este transmis genetic, la oameni acest proces se învață pe parcusul vieții,
el căpătând diferite forme, în funcție de cât de cultivat și inventiv este
spiritul celui care curtează.
10. Focusarea pe subiectul dorinței, observarea oricărei noutăți în legatură
cu acesta, idealizarea clipei în care s-a cunoscut, precum și căutarea unor
explicații fatidice (trebuia să ne întâlnim, a fost mâna destinului, etc.) sunt
caracteristici asociate unei pasiunii. Lucruri obișnuite, previzibile, par a fi
intervenții ale destinului.
11. O pasiune durează de la luni de zile la ani de zile.

3. Ce declanșează fenomenul îndrăgostirii

"Căci scris a fost ca viaţa ta.
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
lianelor din apă."
Mihai Eminescu

1. În investigarea fenomenului îndrăgostirii există un singur lucru care

scapă înțelesului oamenilor, o singura enigmă neclarificată de mii de ani
încoace, de când cunoașterea omului este imortalizată în cărți, poate
pentru că legile iubirii conțin și o doză de neprevăzut, o parte de arbitrar.
Întrebarea este ce anume declansează starea de îndrăgostire, ce vede
îndrăgostitul în persoana de care se îndrăgostește (declanșatorul).
2. Manifestările fenomenului sunt cunoscute, dar este cu neputință a numi
motivele care declansează vraja. La mijloc sunt pur și simplu prea multe
variabile. Să fie oare o înclinație instinctivă către un anumit tip uman, să fie
oare mâna destinului - presupunând că destinul ar exista, să fie oare acel
'vino-ncoa' pe care unii îl au, să fie oare o primă impresie idealizată? Ce
să fie oare?
Cert este că omul se naște cu potențialul de a iubi, care se va proiecta
împreună cu toate iluziile pe care omul și le țese necontenit pe parcursul
timpului, asupra obiectului. Trebuie investigată natura declanșatorului, ce
17
anume deține aceea persoană. Chestiunea este însă extrem de
subiectivă, căci totul se rezumă în final la subiectivitatea unei relații
interpersonale. În timp ce pentru unii o persoană declanșează simpatie,
pentru alții declanșează antipatie.
3. Despre momentele îndrăgostirii există anumite indicații:
a.) "Dragostea este ceea ce se întâmplă unui bărbat şi unei femei care nu
se cunosc." Somerset Maugham.
Pentru ca himera să acționeze cu efect maxim, este nevoie ca persoana în
cauză să fie necunoscută subiectului. Doar în aceste condiții, aparatul
fantastic al unui individ poate înzestra o persoană cu trăsături ieșite din
comun, căci să nu uităm „dragostea este triumful imaginaţiei asupra
inteligenţei.‖ H.L. Mencken. Dacă persoana este deja cunoscută, atunci nu
poate fi vorba de îndrăgostire, în sensul ruperii de realitate, ci mai degrabă
de un sentiment de atracție, de simpatie, de admirație.
b.) Prima impresie sub formă romantică, de pildă, o femeie frumoasă cu
părul în vânt provoacă o impresie care rămâne împregnată în memorie
mai adânc, decât o imagine banală a aceleași femei. Adeseori, acest tip
de impresie va fi ulterior idealizată. Dacă într-o astfel de situație, subiectul
percepe pentru scurt timp idealul, există mari șanse ca aceea persoană să
fie un declanșator.
Rezultatul cumulării mai multor condiții, încă neelucidate complet, este
ceea ce declanșează fenomenul, iar prima reacție este înzestrarea
declanșatorului cu trăsături aproape fantastice, căci "dragostea este o
exagerarea grosolană a deosebirii dintre o anumită persoană și tot restul
celorlalte.", George B. Shaw.
4. Dar cum s-ar putea analiza motivele declanșării, când caracteristica de
bază a îndrăgostirii este că subiectul nu poate numi un motiv clar pentru
care s-a îndrăgostit, fiind peste puterile sale a determina ce anume l-a
legat. Investigația poate avea loc doar în sens invers, analizând ce anume
l-a dezlegat de obiect, ce anume a rupt vraja. Însă, și această logică se
arată eronată, căci nu este obligatoriu ca elementul care leagă, să și
dezlege. De pildă, leagă o impresie idealizată, dezleagă un caracter
urâcios.
În general, se poate afirmă că dezleagă atribute care țin de personalitate,
deci s-ar putea susține că leagă tot cele care țin de personalitate, leagă
impresia ca în aceea ființa este ceva dincolo de normalitate, ceva ce nu
este în restul ființelor. Impresia despre personalitate, subiectul o va culege

18
din ceea ce vede cu ochii unui observator extern, din trăsăturile chipului,
din timbrul vocii, din comportament. Impresia asupra personalității
obiectului trebuie să joace un rol major, căci dacă nu ar juca atunci am
vorbi doar despre atracția fizică, or acest tip de atracție apare în cazul
oricărei făpturi frumoase.
5. Puterea himerei se explică prin faptul că țintește într-o zonă ce se afla
dincolo de controlul rațional al omului. Psihologul Eysenck afirmă "ceva
mai recent, s-a susținut că voința nu are autoritate decât asupra
scheletului (mâini, gura, ochi, mers, vorbit, etc.), ale cărui "răspunsuri"
depind de sistemul nervos central, în timp ce reacțiile viscerale și
emoționale se alfă sub "jurisdicția" unui sistem nervos autonom, mai
primitiv, asupra căruia voința nu are putere". Pe scurt, psihologii susţin că
omul controlează cu greu reacțiile emoționale puternice, căci acestea se
află dincolo de controlul direct al rațiunii. Rațiunea este localizată în
neocortex, ultimul strat al evoluției creierului, iar emoțiile sunt localizate în
paleocortex, o parte mai primitivă a creierului, care există înainte de
neocortex. Aici pare să țintească himera îndrăgostirii.
6. Obiectul devine frumos (sublim este mai potrivit) pentru că subiectul
este îndrăgostit de el, în timp ce reciproca nu este neapărat valabilă, adică
nu întotdeauna subiectul se îndrăgosteste datorită frumuseții obiectului.
Este și singura explicație pentru faptul că, ulterior îndrăgostirii, parcă
obiectul nu mai pare așa frumos. Când obiectul este judecât cu o minte
rece, starea de îndrăgostire a trecut.
7. Pentru că este cu nepuțință a stabili un principiu universal valabil, care
să guverneaze atracția interpersonală dintre doi oameni, trebuie să
presupunem că legile iubirii se desfășoară măcar într-o mică parte și sub
imperiul hazardului. Dar dacă s-ar descoperi formula îndrăgostirii, oare n-
am îndepărta o clipă de farmec etern din viețiile noastre banale?

19
4. Eternul feminin
"Tot ce-i vremelnic
E numai simbol.
Inaccesibilul
Aici e fenomenul.
Inefabilul
Izbânda-i aici.
Etern-femininul
Ne-nalţă-n în sus."
Goethe - Faust, partea a II-a, Chorus mysticus, traducere de L. Blaga,
modificată de subsemnatul.
1. Expresia "eternul feminin" îi aparține lui Goethe și apare pentru prima
dată în tragedia Faust, o capodoperă a literaturii germane și universale,
poate un fel de ‖Luceafăr‖ al literaturii române. Expresia capătă mai apoi o
răspândire largă. Goethe a lucrat la această tragedie întreaga sa viață, se
poate spune că tragedia înglobează toată experiența scriitorului. Din
tinerețe și până la bătrânețe, Goethe s-a îndrăgostit mai mereu, ducând o
viață oarecum libertină, ignorând convențiile sociale ale vremurilor în care
a trăit. Drept urmare, după moartea sa nu a fost predat zeci de ani în
școlile din Germania, s-a considerat că nu este un exemplu de moralitate.
La 74 de ani, bătrânul Goethe s-a îndrăgostit de o tânără fată de 18 ani,
ocazie cu care a scris ultimele sale poezii (Elegia de la Marienbad).
Tânăra a participat și la petrecerea dată cu ocazia zilei sale de naștere.
Romanul "Suferințele tânărului Werther", a cărui temă este iubirea
neîmplinită a unui tânăr ce se îndrăgostește de o fată logodită, roman
inspirat și din fapte autobiografice, a provocat un val de sinucideri în
spațiul Europei de Vest. Ca urmare a acestui efect, sfârșitul romanului a
fost reeditat, sinuciderea fiind scoasă.
2. Ce înseamnă eternul feminin? Desenul unei siluete feminine care se
plimbă grațios, într-o zi însorită de primăvară, pe aleea unui parc, în orice
parte a lumii și în orice timp (etern). Prin această sintagmă se susține că
principiul feminin este același pe întreg mapamondul și în toate timpurile.
Din Paris până în Moscova, din America până în China, din timpuri
imemoriale și până astăzi, esența feminină este aceeași. Expresia este un

20
simbol pentru principiul feminin, al frumuseții, al tinereții, al pasiunii, al
amorului, a veșnicei atracții exercitată de făpturile feminine.
Din punct de vedere cronologic, diferite făpturi mitologice, precum muzele,
ielele, sirenele, sânzienele, etc., sau mai apoi toate personajele feminine
din mitologie (Psyche, Elena din Troia, Venus...) sau din poveștile de
dragoste istorice (Dante și Beatrice, Petrarca și Laura, etc.) sunt o
expresie a eternului feminin.
Ce gând rătăcit le-o fi venit grecilor antici, să-și închipuiască că în păduri
se găsesc grupuri de tinere fecioare? Iată, o născocire a fanteziei care
scoate în evidență veșnica preocupare a bărbatului pentru făpturile
feminine și care ilustrează foarte bine existența conceptului de etern
feminin.
Ultimul vers, "Eternul feminin, ne înalță-n sus", face referire la o iubire
lumească care va fi transformată într-o iubire angelică, spre a-l apropia pe
om de Creator. Această idee coincide cu un punct de vedere religios,
exprimat și de Sf. Augustin, anume că o făptură trebuie iubită prin prisma
Creatorului, adică iubesc făptura ca expresie a Creatorului, ca creaţie a
sa. Prin acest argument, diferitele religii încearcă să direcționeze iubirea
lumească pentru o făptură, către Creator.
3. Eternul feminin este ilustrat în diferite timpuri sub diferite forme și este
un motiv prezent în toate spațiile culturale, străbătând mentalul colectiv al
speciei, încă din cele mai vechi timpuri până în prezent.
Înaintea sânzienelor apar și alte simboluri ale femininului, reprezentate
sub formă de picturi rupestre sau mici statui, în conformitate cu
posibilitățiile vremii de exprimare a artisticului. De pildă, pictura rupestră
din Spania (Araña) conține un desen ilustrând o siluetă feminină delicată,
culegând miere dintr-un stup de albine. Desenul este datat 8000 î.H., în
neolitic. Am putea spune că este prima reprezentare artistică a unei femei.
Statuile diferitelor culturi, Cucuteni (4000 i.H.) sau Malta preistorică (femei
supraponderale), tot făpturi feminine ilustrează.
4. Ideea unui principiu sintetizat sub expresia "etern feminin", există încă
din timpuri imemoriale, dar Goethe este cel care a găsit sintagma cea mai
potrivită pentru a descrie conceptul.

21
5. Seducţia
"Gândurile mele o înconjoară pe Cordelia oriunde ar fi ea, zboară în jurul
ei ca niște îngeri." Søren Kierkegaard
1. Ceea ce în debutul tinereţii este o plăcere, s-ar putea să devină odată
cu trecerea timpului o acţiune anevoioasă. Etapele amoroase sunt
întotdeauna aceleaşi, diferă doar perioada de trecere de la o etapă la alta.
Covorul roşu trebuie întins în fiecare caz particular, nu există scăpare. La
auzul vreunui seducător, o fată se va bucura dintr-un singur motiv, ―oare
cum mă va seduce pe mine?‖. Persoana supusă "asaltului" este
interesată, mai ales de curtarea făcută în cazul ei şi mai puţin de trecutul
pretendentului, nu contează prin câte alte inimi ar mai fi fost acesta. De
obicei, genul femeiesc nu manifestă gelozie retrospectivă, atât de des
întâlnită la genul masculin.
Acţiunea este de bază, poetismele sunt doar un accesoriu care se alătură
acțiunii. Căutând să cântărească dedicaţia și intenţiile pretendentului, o
fată curtată este, până la un punct anume, mereu în gardă.
În funcţie de rezistenţa "obiectului" faţă de atacul amoros, efortul depus de
"atacator" poate fi uneori considerabil. Atunci când rezistenţa este destul
de serioasă, pretendentul trebuie să fie conştient, încă de la bun început,
că îşi va veşteji o mare parte din resursele sale energetice. În acest caz,
"asaltul" poate fi comparat, sub aspect intelectual și emoţional, nu doar cu
un singur examen, ci cu o întreagă perioadă de sesiune sau chiar mai
multe. Intelectual, pentru că curtarea este un proces creativ, direct
dependent de aparatul raţional, iar emoţional, pentru că pretendentul va fi
supus unor încercări, cum ar fi refuzuri, dorinţa de îndepărtare, blocarea
căilor de comunicare, etc. La sfârşitul acţiunii, pretendentul să nu se mire
dacă este epuizat energetic. Este ca şi la sfârşitul unei mari iubiri, insul se
va simţi gol, după prea multă energie risipită.
2. "Obiectul" odată sedus, este la dispoziţia seducătorului, care nu este
nimic altceva decât un fin manipulator de sentimente şi de fantasme, pe
care le inoculează cu dexteritate în fantezia unei persoane. Care este
coşmarul unui seducător ? Să întâlnească o fată pe care n-o poate atrage
în orbita sa.
Sentimentul de putere pe care-l experimentează un seducător, este
echivalent cu sentimentul de putere pe care-l experimentează o femeie, a
cărei prezenţă produce o impresie vizibilă asupra bărbaţiilor. Impresia
stârnită de aspectul fizic al unei persoane este limitată în timp, datorită

22
procesului prin care noul, extraordinarul, este asimilat obişnuitului, rutinei,
comunului.
O "apărare" odată cucerită, cucerită rămâne, dar asta nu înseamnă că
subiectul va avea veşnic acces la "obiect", "bate fierul cât e cald", s-ar
zice. Aparatul raţional, inteligenţa, este instrumentul de bază care va
răspunde atacului amoros. Este o metodă bună pentru a testa inteligenţa
și personalitatea unei persoane.
3. Uneori, un ins supus unui asalt amoros procedează spre blocarea
tuturor căilor de acces, comunicarea devenind imposibilă şi atacul greoi. În
acest caz, sfânta coincidenţă sau cu alte cuvinte teoria sincronicităţii este
salvarea. Conform teoriei lui K. Gustav Jung, uneori au loc "coincidenţe
semnificative", de pildă, întâlnirea unei persoane la care tocmai ne gândim
sau găsirea răspunsului la o întrebare manevrată în gând, prin diverse
semne care apar în lumea materială. Să-ţi treacă a două zi, întâmplător
prin faţa ochilor, iluzie sau realitate, fata pe care ai abordat-o cu o zi
înainte, dar cu care n-ai reuşit să stabileşti o legătură. Iată, teoria
sincronicităţii. Trăiască coincidenţa!
Aceste coincidenţe par să ţină de bizarerii supranaturale. Teoria susţine că
există o corelare între universul psihic al persoanei și lumea exterioară,
materială. Uneori, exact la momentul potrivit, inexplicabil, bizar chiar, vei
întâlni o persoană de care ai nevoie sau vei putea clarifica anumite
chestiuni care te-au neliniştit, observând anumite evenimente din lumea
exterioară, de exemplu: Te întrebi ceva anume despre o fată şi afli
răspunsul trecând întâmplător pe lângă un grup de oameni, iar unul dintre
ei pronunţă o frază în legătură cu aceea fată, fiind exact informaţia de care
ai nevoie. Sfânta coincidenţă!
În magie se spune că se atrage obiectul în propria orbită, în astrologie că
s-au creat condițiile favorabile unei uniuni. Acest tip de coincidenţe
funcţionează în orice domeniu, nu doar cel amoros, şi par să intre în
acţiune atunci când persoana este destul de profund preocupată cu un
anumit subiect.
Deocamdată, mai multe discipline mistice definesc aceste "coincidenţe
semnificative". Unii speculează că memoria funcţionează şi în direcţia
opusă, adică persoana nu-şi aminteşte doar de trecut, ci şi de viitor. În
acest fel, se explică gândul la o anumită persoană înainte de a o întâlni,
memoria ar şti ce urmează.

23
4. Legarea, cucerirea, procesul de curtare, este o funcţie exclusiv atribuită
aparatului raţional. Creierul este baza, nimic altceva. Minţile se fură tot cu
mintea. Seducţia presupune a crea o "reţea magică" în jurul obiectului.
"Obiectul" supus "asaltului" trebuie încadrat exact, definit. De pildă, ce stil
de viaţă are, care este nivelul său spiritual, intelectual, ce fel de vibraţie îl
înconjoră, etc. Dacă "obiectul" nu poate fi încadrat exact, înseamnă că
prezintă necunoscute pentru subiect, cel mai probabil este mai evoluat. În
acest caz, "atacul" capătă mai puţine şanse de reuşită. Subiectul trebuie
să fie cu mintea clară, neatins de vibraţiile degajate de obiect. Dacă este
atins, legatul decurge mai greu. De cele mai multe ori, o persoană nici nu
va intui că este supusă unui proces de seducție, bine pus la punct,
calculat, raţional și iraţional, conştient şi subconştient, căci acesta este
scopul seducţiei, să se facă pe nevăzute, pe nesimţite, pe neştiute.
Stârnirea "obiectului" este primul pas, însă stârnirea declanşează
apărarea, seducţia sub forma unui proces de curtare impecabil, are mai
apoi rolul de a dezamorsa orice formă de apărare.
Apărarea de care va face uz "obiectul" este una destinată "atacatorilor"
obişnuiţi, apărare cu care crede ca se va putea descurca și de această
dată, nestiind că are de-a face cu un alt tip de seducător, care va supune
"obiectul" unui alt tip de atac, căruia încă nu știe să-i facă faţă. Seducătorul
neobişnuit, mai intâi va intră în filtrul fetei, filtru care s-a construit pe baza
atacurilor precedente, cel mai probabil obişnuite. Filtrul conţine regulile
după care persoana supusă "atacului" stabileşte prioritatea și valoarea pe
care o acordă pretendenţilor. Însă, în acest caz obiectul va observa, nu
fără a deveni confuz, că noul atacator nu poate fi încadrat într-o tipologie
anterioara şi că acesta umblă pe lânga filtru, ocolind apărarea obişnuită şi
având astfel mari şanse să ajungă direct la obiect, pe un alt drum decât
acela bătătorit.
Precum bărbaţii devin imuni în faţa femeilor de care s-au îndrăgostit odată,
tot aşa şi femeile devin imune faţă de tipul de "atac amoros" la care au fost
odată supuse.
5. ‖Daca vrei, te răpesc, Cordelia mea! Un cuvânt al tău va fi pentru mine
un ordin. Te-aș răpi dintre oameni ca să te duc, nu printre alții, ci în afara
lumii.‖ Søren Kierkegaard

24
6. Refuzul
„Lăsaţi-mă tovarăşi, voi, de drum,
singur să fiu, lângă rovini, acum.
Luaţi-o înainte! Cerul şi pământul
vi se deschid în faţă, larg e vântul!
Priviţi şi amănunte adunaţi,
Secretul firii să mi-l îngânaţi!

Pierdut-am lumea, mie-mi sunt pierdut,

eu care-aveam a zeilor favoare.
Cercând îmi dăruiră pe Pandora,
bogată-n bunuri, prin primejdii mare.
M-au îndrumat spre gura, darnic cer,
m-au despărţit, m-au osândit să pier.‖
Goethe, "Elegia de la Marienbad", traducere de Lucian Blaga

1. Scrisă cu ocazia refuzului pe care Goethe îl întâmpină de la ultima

femeie pe care a curtat-o, el având 73 de ani și ea 18 ani.
"Eu care-aveam a zeilor favoare." - Succesul de până atunci. "Cercând îmi
dăruiră pe Pandora," - Pandora este prima femeie creată de zei. "M-au
despărţit, m-au osândit să pier.‖ - Sfârșitul succesului, primul refuz de
nezdruncinat
2. Când Cupdion este deposedat de arcul său, avem de-a face cu o iubire
neîmplinită, însă nefericirea unui îndrăgostit se datorează propriei sale
persoane, acesta neștiind cum să lege fata de care este atras. Acestă
situație este de înțeles, un îndrăgostit nu va putea proceda spre cucerire,
atât timp cât se afla în această stare. Într-un astfel de moment este
deposedat de orice putere, el fiind o victimă și nu un manipulator al
vibrațiilor seducătoare.
Cei care s-au plâns de iubire neîmpărtășită, de cele mai multe ori au și
capitulat în fața "obiectului". Prima formă de capitulare constă în
declararea sentimentelor sub forma unei defulări vulcanice, a unei
descărcări efuzionale față de obiect. Este o fărâmă de milă care se cere
fetei. Îndrăgostitul, fie și-a pierdut controlul - lucru de înțeles în cazul unei

25
pasiuni, fie încearcă cu bună știința să înduioșeze fata, pentru ca aceasta
să-și lase garda jos, el mizând pe milă și compasiune. A două și ultima
formă de capitulare este amenințarea cu suicidul. Cel care va manifesta
această formă de capitulare, va declara ulterior "am suferit pentru ea" și
pesemne că așa s-a și întâmplat. Problema în acest caz este înlăturarea
din ecuație a aparatului rațional, însă a judeca limpede într-o astfel de
situație este peste puterile omului.
Manifestarea oricărei forme de capitulare, înseamnă defapt un rămas-bun,
în cazul în care persoana supusă "asaltului" nu răspunde pe palierul
compasiunii. De obicei, o fată nu va aprecia pozitiv un gest de slăbiciune
atunci când vine vorba despre un pretendent, deși acceptă gesturile de
slăbiciune ale altora și acordă sprijin celor slabi, însă toate până la propria
situație amoroasă. Nu admirație, ci compătimire se va nutri față de o ființă
care capitulează. În loc să prinzi în plasă, te arunci în plasă. Dominarea
persoanei în fața căreia s-a capitulat devine greoaie, excepție dacă
îndrăgostitul parcurge o evoluție spirituală, care-i permite detașarea
ulterioară față de întâmplare și depășirea prin asimilarea corectă a
evenimentului.
3. Refuzul total, indiscutabil, bănuiesc că încă nu s-a inventat. De cele mai
multe ori, fie nu s-a acționat corect, fie a lipsit timpul, fie energia, fie
talentul, fie determinarea a fost slabă. Refuzul, respingerea repetată sau
alte forme de rezistență, scoase la iveală sub masca unor ușoare artificii
sau sub luări de poziție mult mai ferme, apar mai mereu în prima fază,
însă sub nicio forma să nu fie considerate un semn negativ, ci mai
degrabă ca etapa primă a asaltului amoros. Conform lui Ioan P. Culianu,
există un principiu al psihanalizei care susține că un refuz categoric
exprimat în plan conștient se lovește de o forță de direcție opusă, în plan
subconștient, așadar după o perioadă, "obiectul" va recântări situația.
Refuzul este relativ și adeseori poate fi schimbat exact la polul opus, însă
"atacatorul" trebuie să fie conștient de forțele sale, "ești ce poți, dar simți
ce ești" zise Stendhal. Este nevoie de o cunoaștere intuitivă a ființei
feminine, dar și a sufletului uman în general. Dacă situația nu este bine
încadrată, subiectul mai bine renunță, atacul se poate transforma într-o
hărțuire hilară.
4. "Viața omului - ah! Viața de fapt - este poezie" Louise von Salomé

26
7. Femeia ca şi sursă de inspiraţie
"Prin femeie idealitatea intră în viaţă, şi ce-ar fi bărbatul fără ea? Numeroşi
bărbaţi au devenit genii datorită unei fete... dar niciunul dintre ei nu a
devenit geniu datorită fetei a cărei mână a obţinut-o." S. Kierkegaard
Inaccesibilitatea este generatoare de forţă creatoare, sursă de inspiraţie,
sursă de motivaţie. Bărbatul se ridică deasupra lui, iese din fiinţa sa, în
încercarea de a transforma inaccesibilitatea în accesibilitate, imposibilul în
posibil. Femeia este necesară pentru că reprezintă un ţel în care bărbatul
îşi proiectează idealul, visele.
Bărbatul păstrează într-un colţ al minţii sale un ideal feminin, o
reprezentare imaginară a feminității, nu aşa cum este ea în realitate, ci aşa
cum şi-ar dori el să fie. Fie că s-a născut cu o reprezentare intuitivă, fie că
şi-o croieşte pe parcursul vieții, această reprezentare există şi este mereu
un etalon.
Femeia inaccesibiliă, femeia pierdută, odată ce devine accesibilă, odată
ce este câștigată, ea capătă un contur real, devine cotidiană, la dispoziţie.
Femeia necunoscută, odinioară plină de farmec, acum devine cunoscută,
banală. Imaginea ei se goleşte de mirajul necunoscutului. Nedescoperitul
devine descoperit, neînţelesul devine înţeles, cunoaşterea suprimă
misterul. În confruntarea cu realitatea, imaginea ideală se sfâşie, apare ca
o minciună. Idealul imaginar se metamorfozează într-un ideal înşelător.
Nicio fantezie, niciun vis, odată realizate, nu mai au preţ, căci ele
încetează să mai existe şi odată cu ele impulsul generator de fericire.
Forţa creatoare rezidă într-un ideal intangibil, într-un vis inaccesibil, cules
din realitate, nu prin prisma unor lentile obiective, ci prin filtrul idealizat al
unei impresii artistice.
Femeia accesibilă îşi găsește valorificarea în concret, dar concretul, adică
dorinţele îndeplinite, nu mai creează idealuri, ci decepţii. Cioran, ‖dorinţa
satisfăcută devine decepţie‖.
Femeia inaccesibilă, acolo este lozul câștigător.
Atât timp cât există ideea de ideal feminin, se va crea mereu artă în jurul
feminintății, iar idealul feminin va exista mereu, căci el este în mintea
bărbatului și nu are nevoie decât de imaginea unei făpturi feminine,
percepută printr-un filtru idealizat, pentru a-l trezi la viaţă.

27
Orgoliul masculin îngenunchează în faţa femeii şi tot în faţa ei ajunge pe
culmi ameţitoare. Pentru bărbat, femeia reprezintă răsăritul și amurgul,
triumful și eşecul, dorinţa și decepţia.

8. Particularități femeiești
"Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de
probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice." Emil Cioran
1. Filozofii I. Kant și A. Schopenhauer au făcut următoarele observaţii în
legătură cu genul femeiesc:
- înclinaţia spre dialog, comunicare. Uitaţi-vă la schimbul de informaţii ce
are loc între femei: ce e nou în viața lui X, ce se mai aude despre Y. Tot
timpul sunt la curent.
- înclinaţia spre socializare. Izolarea, recluziunea nu este o caracteristică
specific feminină. Plăcerea de a fi admirate, măcar în secret. Deseori, o
fată îmbracă diferite ţinute pompoase, dorinţa de a fi văzută, de a se afişa.
Pentru femei s-a inventat promenada.
- răbdarea şi joaca cu copiii mici. Majoritatea educatoriilor din grădiniţe
sunt femei.
2. Ştiinţele raționale, precum, medicina, biologia, etc. au furnizat
următoarele constatări:
- Bărbatul dispune de o orientare mai bună în spaţiu.
- Femeia dispune de o capacitate mai bună de comunicare, dialog,
socializare, empatie
- Creierul unui bărbat este mai vascularizat în partea stângă, care ţine de
logică, raţiune, analiză
- Creierul unei femei este mai vascularizat în partea dreaptă, care ţine de
emoţie, intuiţie, creaţie
3. Amorul este localizat în emisfera dreaptă a creierului, acolo unde sunt şi
emoţiile. Amorul nu pare a avea legătură cu raţiunea. Îndrăgostirea ţine de
emoţie. Înainte ca un bărbat să se îndrăgostească, de cele mai multe ori, o
femeie îşi va da seama.
4. Copiii mici au nevoie de interacţiune cu mama, pentru dezvoltarea părţii
emoţionale a creierului, care se face în prima parte a vieții. Mai târziu,
odată ce raţiunea îşi intră în drepturi, individul are nevoie de un pedagog
care să îi stimuleze partea raţională, însuflător de principii şi doctrine, un

28
profesor, un om de ştiinţă, un filozof. De pildă, Lou Andreas-Salomé, a fost
mentoră pentru Rainer M. Rilke, 11 ani diferenţă între ei, ambii fiind
geniali.
5. În prezenţa unei femei, partea bărbătească îşi pierde din duritate.
Alintul, chipul, vocea, etc. vor domoli agresivitatea. Duritatea nu este o
caracteristică tipic feminină.
6. Întotdeauna și în orice spaţiu geografic, indiferent de naţiune, de nivelul
de cultură, etc., atunci când apar femei și bărbaţi în acelaşi loc, iremediabil
apar și poveşti de amor, drame, telenovele, vrajbă între bărbaţi,
concurenţă între femei. Există o superstiţie, conform căreia o femeie la
bordul unui vas sau a unui submarin aduce ghinion. Ştiți de ce? Pentru că
se iscă vrajbă între bărbaţi, iar în grupuri izolate, vrajba nu este de dorit.
Bărbatul la 18 ani este infantil, femeia gata de luptă. Dacă bărbatul, mai
târziu nu se ridică, tot degeaba a trăit.
7. Bărbaţii au rata sinuciderii de trei ori mai mare decât femeile. Au fost
bărbaţi care pe fondul unei depresii, datorate unei despărţiri, au prăbuşit
avioane, au provocat accidente de maşină, etc. E. Cioran: "Nefericirea în
dragoste întrece în intensitate cele mai adânci emoţii religioase. Ce e
drept, ea n-a construit biserici; dar a ridicat morminte, morminte peste tot.".
De suferit, suferă ambele genuri, însă partea femeiască se adaptează mai
bine situaţiei. Există în mentalul unei femei un mecanism care o ajută să
treacă mai repede de la o stare sufletească la alta, în aşa fel încât blocajul
mental sau gândurile obsesive sunt mai degrabă caracteristice bărbaţiilor.
Această uşurinţă de a jongla cu stările sufleteşti, poate fi interpretată şi ca
superficialitate a trăirilor.
8. Latura socială, nevoia de comunicare, este atât de dezvoltată, încât o
femeie care trăiește în pustiu, este cu greu fericită. Primii călugări care au
trăit în deșert au fost bărbaţi. Nu există femei ascet, care să trăiască
singure într-o peşteră în natură. Inclusiv în mânăstirile de femei,
interacțiunea socială este foarte dezvoltată, în concordanţă cu cerinţele
sistemului nervos al femeii. De accea, cuplul bărbat-femeie izolat în
mijlocul naturii, în munți sau pe o insulă, nu este o variantă de durată, ci
doar o utopie romantică. În singurătate, unii bărbaţi trăiesc revelații,
majoritatea femeilor nefericire. Femei care traiesc în locuri izolate şi idilice,
au declarat după o perioadă mai îndelungată de timp: "Să ştiţi că nu e
chiar aşa spectaculos."

29
9. Toate femeile bătrâne sau cele care au trăit măcar câţiva ani sub
acelaşi acoperiş cu un bărbat, cunosc modul de gândire al acestuia.
Puţine femei tinere îl cunosc. Mulți poeţi au trăit cu femei în jur de 30 de
ani, pentru că erau mai mature.
10. Cei mai mari romantici au fost bărbaţi. Romantismul presupune
îndepărtarea de realitate, or femeile au fost întotdeauna cu un picior pe
pământ. Cezar Petrescu notează în ―Romanul lui Eminescu‖ că acesta
înnopta adesea în codru, iar despre Shelly se spune ca se lăsa dus de
valuri, la întâmplare, pe mare.

9. Geniul feminin al dichisitului

1. Particularitate aparte, întâlnită doar la sexul femeiesc, perfecţionată pe
parcursul miilor de ani și ridicată la rang de artă încă din ultimii 5000 de
ani, după cum se poate observa, odată cu apariția primelor civilizații, cea
egipteană sau babiloniană. Mai întâi, în zorii umanității, apare ca o simplă
înclinaţie, apoi, odată cu trecerea timpului se dezvoltă către un adevărat
talent, ca în ultima fază, să devină o calitate înnăscută, al cărei scop este
atragerea sexului bărbătesc. Poate cea mai puternică metodă de a
acapara și a pune stăpânire pe fantezia unui bărbat, este arta de a se
dichisi, a se aranja, ―a se face frumoasă‖.
2. Ca și emoţiile de bază (iubire, teamă..), tendinţa spre dichisit parcă nu
cunoaşte vârstă și apare încă din copilărie, aranjatul părului fiind o
activitate îndrăgită de fetele mici, dar și de bătrâne. Inclusiv în ultima parte
a vieții, bătrânele, se aranjează din reflex înainte să fie fotografiate.
3. Certitudinea că femeile poartă podoabe, este pentru prima dată atestată
în neolitic (8000-3000 î.H.), unde în mormintele comune bărbat-femeie,
apar în dreptul femeilor podoabe, iar în dreptul bărbaţilor, unelte și arme.
Apariţia societăţii maritale, care are la bază conceptul de monogamie, are
începutul în neolitic.
4. Arta aranjatului atinge apogeul acum 5000 de ani, odată cu apariţia
culturii egiptene și babiloniene, şi apare mai apoi în toate culturile
considerate civilizate (greacă, romană), dar și la popoarele considerate
barbare. Evul mediu nu se lasă mai prejos și introduce corsetul, ca
element distinctiv al epocii, în vederea perfecționării siluetei.
5. Iată ce afirmă filozoful A. Schopenhauer: "Pentru femeie, natura a
prevăzut ceea ce în sens dramaturgic se numește un efect de boom,
înzestrând-o pentru puţini ani cu frumuseţe, farmec și opulenţă, ca să

30
pună stăpânire pe fantezia unui bărbat, în aşa măsură încât acesta
fermecat, să aibă grijă de ea o viață întreagă [...] În acest sens, femeile
tinere pun pe locul secund chestiunile legate de munci și pe locul întâi
chestiunile legate de iubiri, cuceriri și alte lucruri asemănătoare: dans,
aranjat."
6. Dintre bijuteriile antice găsite pe teritoriul României, se pot menţiona
fibulele din Tezaurul gotic de la Pietroasa sau diferite podoabe, datate
1000 î.H., găsite în diferite locuri, precum peștera din Cioclovina, etc.
Acestea au fost podoabe destinate înfrumuseţării femeilor.
7. Poziția bisericii este exprimată de teologul Hieronymus, ―dichisitul nu se
face pentru singurătate, ci pentru a fi văzută.‖ Religiile nu încurajează
dichisitul.
8. În general, omul, și în particular, femeia, cochetează cu plăcerea de a fi
văzut, de a fi admirat. Pe parcursul istoriei omenirii, numeroase femei au
fost muze, inspirând opere artistice, idealuri, trăiri romantice, mistice, etc.
9. Ce este frumuseţea? Frumuseţea se găseşte pretutindeni în natură.
S-ar putea exemplifica prin speciile de păsări, de pildă penajul, coloritul
acestora. De ce frumosul atrage? Pentru că inspiră vitalitate, perfecţiune,
idealitate, sănătate, etc.
10. Femeia dichisită obţine un sentiment de putere şi de satisfacţie prin
impresia pe care prezenţa ei o creează asupra bărbatului.

10. Geniul feminin al cochetăriei

1. Trăsătură specifică genului femeiesc, fiind prezentă la femeile de orice
rasă (albă, mongoloidă, neagră) și de orice etnie (germană, chineză,
indiană, etc.).
2. Se manifestă sub diferite forme, cum ar fi, priviri semnificative, ocheade
jucăuşe, alint, zâmbete elocvente, voce suavă, etc. Pare să fie o
caracteristică mai degrabă dobândită genetic, decât învăţată pe parcursul
vieții. Această formă de cochetărie nu ţine cont de educaţie, inteligenţă
sau frumuseţe şi se manifestă la mai toate făpturile feminine.
3. Un zâmbet și o scăpărare din ochi (o privire semnificativă aruncată cu
viteza unei scântei) combinate cu o voce mlădioasă (un glas dezmierdat
de felină) au, fără îndoială, un efect asupra bărbatului. Acestea sunt arme
folosite în procesul cochetăriei obişnuite. Încă de la o vârstă timpurie,
probabil 10-12 ani, acest arsenal (priviri, voce, alint, etc.) este deja

31
dobândit. Aceste caracteristici nu apar la masculi. Există bărbat care se
alintă?
De obicei, o privire jucăușă pe sub gene, o privire maliţioasă plină de
subînţelesuri sau o ocheadă, chiar și pentru o fracţiune de secundă,
acestea sunt formele instinctive ale unei fete de a transmite diverse
mesaje subtile părții masculine. Printr-un alint se încearcă înduioşarea,
câştigarea unei persoane de partea sa. O scăpărare sau o privire
ispititoare de felină nedezmierdată, aşa se lansează o provocare, o
invitaţie, o aprobare.
Când au interesul, femeile ştiu să arunce acest gen de priviri, iar bărbaţii le
înţeleg. Până la urmă, cine pe cine ademeneşte?
Privirile sunt avantajoase, la nevoie pot fi oricând negate, oricând se poate
spune că au fost fals interpretate sau că nu au existat. Mai precis, despre
astfel de priviri nici nu se vorbeşte, ele sunt o formă a cochetăriei, iar
cochetăria este doar sugestia unei posibilităţi și niciodată o certitudine.
Femeile stăpânesc şi intepretează mai bine decât bărbaţii acest limbaj
imemorial al gesturilor și al privirilor.
4. Atunci când sunt fotografiate cu scopul de a fi admirate, femeile adoptă
anumite poziţii specifice. Parcurgând diferite albume fotografice cu
personaje feminine de orice etnie şi de orice rasă, se poate observa că
acestea apar într-o sumedenie de poze, în poziţii asemănătoare. Se pare
că există în mintea unei femeie un geniu al cochetăriei, care o îndrumă
spre alegerea unei poziții, care s-o pună cât mai bine în evidenţă.
5. Am putea spune că înclinaţia spre a fi admirată este mai degrabă
înnăscută decât dobândită pe parcursul vieții. Pentru a suscita această
atenţie din partea bărbatului, am putea presupune că natura a înzestrat
genul femeiesc cu inteligenţa privirilor, cu posibilitatea rapidă de a-și drege
vocea sau cu alintul. O femeie foloseşte o voce anume atunci când se
adresează unui bărbat de care îi este drag, ştiind instinctiv că acel tip de
voce are un efect anume asupra lui.
"Schimbă-ţi uitătura și căutătura,
că mă faci acuma să ne afle lumea"
se zice într-un cântec popular românesc, interpretat de Liviu Vasilică.

32
11. Consideraţii generale
"Cât de dragă îmi ești tu mie,
nimeni pe lume nu știe,
și nici tu nu știi,
cât de dragă îmi ești tu mie"
Vechi cântec popular românesc

1. Motivul căutării femeii iubite în orice femeie.

Tresare inima și gândul unui îndrăgostit, când are impresia că vede pe
cineva asemănător fetei după care tânjește. Părul aranjat asemănător,
îmbrăcămintea, vocea sau mirosul vor stârni o asociație sentimentală.
Senzația este atât de puternică, încât pentru scurt timp, îndrăgostitul va
crede că are în fața ochilor chiar aleasa sa.
Farmecul este un mecanism care ne leagă de o anumită persoana.
Fantezia caută disperată chipul fetei. Îndrăgostitul sucombă dacă nu vede
chipul iubitei.
Iată rezultatul evoluției speciei, trecerea de la simplul act al înmulțirii, fără
urmari considerabile pe plan psihologic, la dezvoltarea unei pasiuni, care
afectează mentalul. Fantezia îşi cere drepturile.
"Rău mă încearcă dragostea, că n-am văzut-o pe mândra.
N-am văzut-o în șezătoare și nici pe ulița cea mare"
D. Muntean
Cel mai bun leac împotriva farmecului, este să fi deja fermecat.
2. Slavici ilustrează în "Pădureanca" motivul îndrăgostitului care ratează
total - moare în final, și al pretendentului care câștigă. Apare motivul femeii
care nu este sigură de alegerea ei, cântărind permanent calitațiile celor 2
pretendenți. Simina nu este îndrăgostită, căci pentru un îndrăgostit există
o singură opțiune.
Fata nu îl scoate pe al doilea pretendent din ecuație, îl păstrează
permanent în orizontul alegerilor ei, dând astfel dovadă de nehotărâre.
Masculul care ratează, mai și moare anapoda, el nu face față situației,
rateului. Acesta nu acționează corect, când gândește că fata va prelua
inițiativa, mizând pe faptul că ea nu va putea sta departe de el.

33
3. „Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul?" întreabă Eminescu în
penultima strofă a Luceafărului.
Întrebarea este esențială, contează ca partenerul să fie unul anume, există
un predestinat sau se încadrează mai mulți? Există unicitate?
Comportamentul unei fete, față de un pretendent, este comportamentul
față de un bărbat anume sau este comportamentul generic, aplicat unei
categori de bărbați?
Mă dedic de dragul lui sau mă dedic de dragul de a mă dedica? De ce
unul și nu altul? Să nu uităm că omul are o mare putere de adaptare, a se
înțelege adaptarea la diferite situații și la diferiți parteneri. Milan Kundera
își intitulează o carte "Insuportabila ușurătate a ființei".
***despre adaptare
Genul femeiesc are o putere de adaptare mai mare decât genul bărbătesc.
Se presupune că natura a înzestrat femeia cu această trăsătură, pentru a
face față diferitelor vicisitudini ale vieții: pierdere prunci, pierdere soț în
războaie, etc. Pentru femeie este necesar să meargă mai departe, scopul
ultim al genului care naște este acela de a duce specia mai departe. Un
singur bărbat și zece femei sunt necesari pentru supraviețuire, nu invers,
așadar în fața naturii genul care naște are prioritate.
Parafrazez din Schopenhauer, "natura nu este interesată de fericirea
individului, ci de existența sa."
În România, 80-90% dintre sinucigași sunt bărbaţi, la nivel global bărbații
au o rată a sinuciderii de 80%. Femeile sunt pe primul loc la tentativă, însă
actul nu este finalizat, este practic o supapă de siguranță de care se face
uz, într-o situație aparent fără ieșire.
4. "Durata lungă a curtării constituie gloria femeii și umilirea bărbatului",
afirmația apare la Stendhal și la G. Ibrăileanu.
Afirmația nu este valabilă în cazul în care pretendentul a evaluat fata, ca
având o valoare inestimabilă. Aici este justificată depunerea oricărui tip de
efort. Persoanele sunt unice, nu au dubluri.
5. Despre frumusețe și trecerea timpului
"Totul curge, nimeni nu se scaldă de două ori în acelaşi râu" afirmă
Heraclit. Râul nu mai e același, curge, persoana nu mai e aceeași, se
schimbă. Întreaga natură se află într-o continuă schimbare, se zice că
doar Creatorul este alcătuit din esență imuabilă. Sub aspect filozofic, toată
viețuirea trăiește sub timp, numai Creatorul trăiește în afara timpului.

34
Înfățișarea fizică, concepțiile, opiniile, etc. se schimba odată cu timpul.
Regretul față de trecerea timpului este semn de neînțelegere a naturii.
Kierkegaard: "De ce va fi fiind atât de frumoasa o fată tânara și de ce
frumuseţea ei va fi fiind atât de trecătoare?"
6. Nicio știință raţională a zilelor noastre nu explică în ce situații se
declanșează fenomenul îndrăgostirii. Explicația mitologică a Cupidonului
este chiar mai mulțumitoare decât unele teorii științifice, care invocă
compatibilitatea ADN-ului, determinată de posibilii parteneri pe bază de
miros sau alți indicatori obscuri.
Explicațiile astro-magice sau cele ale filozofilor antici (pneuma, schimb de
suflete) sunt potrivite din punct de vedere spiritual, sau măcar ca simplu
exercițiu de divertisment. Nicio știință nu poate explica credibil de ce o
anumită persoană, la un anumit moment de timp, se îndrăgostește. În
general, niciodată nu știi exact motivul pentru care te-ai îndrăgostit, doar
constați. Există indivizi, precum romanticii, care au o predispoziție spre a
se îndrăgosti, aceștia văd lumea printr-un filtru idealizat, identificând în
făpturile feminine un ideal, indiferent care ar fi caracteristicile reale ale
făpturii: grad de inteligență, educație, frumusețe, etnie, religie, vârstă.
7. Nepuțința de a reproduce în fantezie chipul persoanei de care subiectul
este îndrăgostit, se explică conform filozofilor antici prin faptul că simțurile
(văzul, auzul, etc.) sunt atrofiate în prezența obiectului. Pentru un scurt
timp, îndrăgostitul este ca și sedat. Stendhal: "Una din nenorocirile vieții e
faptul că fericirea de a vedea ființa iubita și de ai vorbi nu lasă amintiri
clare. Pe cât se pare sufletul e prea tulburat de emotiile lui ca să mai fie
atent la ce le pricinuiește sau la ce le însoțește [...] s-ar zice că, printr-o
stranie ciudațenie a inimii, femeia iubită transmite mai mult farmec decât
posedă".
În general, dacă nu se poate reproduce chipul unei persoane în fantezie, e
semn că aceea persoană îi e dragă peste măsură subiectului. Dacă chipul
se poate reproduce în gând, clar și exact, e semn de indiferență.
Analog, când subiectul și-a dat seama de ce s-a îndrăgostit de un obiect,
adică poate numi un motiv, deși poate nu e motivul real, e semn de rupere
a vrajei.
Chipul este totuși memorat, însă în momentul în care subiectul încearcă
să-l reproducă în fantezie, intervine un blocaj, ca și cum dacă l-ar
reproduce, ar consuma ceva din frumusețea fetei.

35
8. Cine în tinerețe nu a întors măcar câteva refuzuri, tot degeaba a trăit.
Cochetăria este o activitate prezentă în orice loc în care apar cele două
genuri, de pildă, pe câmp la strâns de fân, într-o fabrică în timpul
programului de muncă, la o nuntă, etc. Atracția către genul opus fiind o
înclinație naturală, cochetăria este inevitabilă. Somerset Maugham: "Cea
mai obișnuită distracție la Sevilla este flirtul, când fecioara stă la fereastră
până la jumătatea nopții, ocrotită de grilele de fier, sau stă la poartă, în
timp ce amorezul ei, în stradă, îşi revarsă extazul în urechile ei doritoare
să asculte".
9. Să te îndrăgostești, să dispară din peisaj înainte să capeți imunitate, o
tragedie. Pentru un scurt timp da, însă ea este undeva în lume, nu a
înghițit-o pământul. Intensitatea durerii este pe măsura intensității vrajei,
din care subiectul va fi scos, pășind astfel din nou în realul lipsit de farmec.
Tranziția farmec-real este greoaie, dar definitivă în cazul unei fete anume,
în sensul că un individ nu se poate îndrăgosti de două ori de aceeași fată.
"Amorul este o febră a sufletului. Același început, aceeași criză, același
sfârșit și aceeași imunitate, -- căci nimeni nu iubește a două oară pe
femeia de care a scăpat". Garabet Ibrăileanu
Coșmarul unui subiect aflat în punctul culminant al procesului de
îndrăgostire, ar fi ca posibilitatea legăturii cu obiectul să devină cât mai
mica, adică accesul la fată să fie tot mai greoi (fata va fi cu altcineva sau
se logodește, căsătorește, etc.). Însă și această trăire este ambiguă,
pentru că alții s-au iubit cu o femeie și după ce s-a căsătorit de n. ori și a
născut n. copiii.
Fenomenul vieții trebuie înțeles, scurgerea timpului. Există o grabă care se
naște în creierul îndrăgostiților, ca și cum timpul s-ar opri în loc, ca și cum
nu ar mai fi viitor. Acestea sunt caracteristici ale unei pasiuni. Faptul că
timpul trece foarte repede și plăcut, se datorează unei interpretări
subiective a realității, elixirul lui Cupidon spunându-și cuvântul. "Pune
mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată
frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea." afirmă
Albert Einstein.
10. Uneori, vraja dispare odată cu primele vorbe rostite de obiect, ceva
anume ruinează imaginea plăsmuită în fantezia subiectului, fie tonul, fie
vocea, fie conținutul celor spuse. Însă, în cele mai multe cazuri, primele
vorbe vor mări atracția, având chiar puterea de a adânci și mai tare
îndrăgostitul în tărâmul viselor.

36
11. Uneori ne bucurăm pentru că o fată e fericită, fie și cu altul, alteori ne
chinuie gândul că-și petrece timpul cu altul. Care-i semn de iubire mai
bun? Cel mai bun semn de iubire e acela când ne bucurăm sincer de
fericirea unei persoane, oricine ar face-o fericită.
12. Proiectarea unor caracteristici asupra unei persoane și dezamăgirea
când plăsmuirea fanteziei nu corespunde realității. Uneori, când iubim pe
cineva, nu iubim defapt persoana reală, ci mai mult fantasma, creaţia
fanteziei noastre. Fantezia lucrează constant în plăsmuirea unor lumi mai
bune, cu personaje mai bune, cu întâmplări mai frumoase.
Există cazuri în care obiectul are caracteristici mai presus decât cele cu
care a fost înzestrat de fantezia unui pretendent.
13. O idee veche străbate mentalul romanticilor, cum că o făptură feminină
ar fi cea mai desăvârșită creație a naturii. În acest sens, se face referire la
chipul, la desenul siluetei, la finețea pielii, etc.
Kierkegaard: "O fată este și va fi totdeauna cea mai vrednică de adorație
dintre creațiile naturii, ale întregii existențe. E doar păcat că această
splendoare ţine atât de puțin."
G. Ibrăileanu: "Corpul unei femei tinere -- elasticitatea lui, rotunzimile
calde, finețea și luminozitatea epidermei -- este realizarea formală și
structurală cea mai desăvârșită a materiei vii, este miracolul suprem
înfăptuit de natură după miliarde de dibuiri și încercări neizbutite, este
termenul ultim al evoluției cosmice."
Ca finețe a trăsăturilor, dintre toate speciile, omul este cel mai desăvârștit
și tot omul este cel care la bătrânețe întrece toate speciile în urâțenie.
14. Duritatea femeilor în tinerețe. Apare un soi de trufie, care probabil este
motivată de scurtele făgăduieli și năzuințe ale tinereții trecătoare:
frumusețe, mulțime de pretendenți, promisiuni, etc.
Kierkegaard: "Dacă ar trebui să fie dat un exemplu de principiu natural a
cărui fermitate în cruzime să nu cunoască limite, acest exemplu ar fi cu
ușurință găsit în ființa virginală. Tresari de spaimă citind povești cu tinere
fete care își lasă cu cea mai perfecta răceală pretendenții să-și riște viața".
Este cazul multor povești de amor, în care partea feminină a pus în
pericol, previzibil și cu bună știință, partea bărbătească. Sunt documentate
cazurile de pretendenți, care la cererea domnițelor, întru elogierea lor și
pentru manifestarea publică a admirației față de ele, le-au dedicat fățiș
poezii pentru care au plătit scump. Aceste domnițe erau deja "date". În
aceste cazuri, partea feminină urmărește alimentarea sentimentului de
37
trufie, vanitate, glorie sau poate doar punerea la încercare a intensității
sentimentelor pretendentului, deși nu intensitatea, ci durata unui sentiment
face un om să fie nobil, afirmă Nietzsche. Același sentiment de vanitate
apare și atunci când o fată refuză un bărbat, gândind: "Ia-tă, mă vrea, dar
nu mă poate avea. Ce mai suferă sărmanul! Ce importantă sunt eu pentru
el!".
În timp ce un bărbat refuzat trăiește un sentiment de suferință, de mâhnire,
a cărui intensitate este direct proporțională cu valoarea pe care o acordă
fetei, într-o femeie curtată i-a naștere altă trăire, un sentiment de putere,
"în mâna mea stă să-i alung suferința! Eu decid asupra fericirii lui!".
În general, pe parcursul procesului de curtare se testează cât de departe
merge pretendentul, care este miza pe care acesta o aruncă în joc,
Kierkegaard: "Ce-i place dragostei ? Infinitul. De ce se sperie dragostea?
De limite". Limitele sunt impuse de norme: sunt căsătorită cu x, sunt
cuplată cu y, nu-mi permite statutul, părintele, religia, distanța, etc. Dar
forța lui Cupidon nu ţine cont de norme.
Deși, aparent pare a acționa haotic, "zeul amorului" lucrează organizat,
sub forma unor înlănțuiri arbitrare de evenimente, identificate mai târziu de
îndrăgostit sub termenul de soartă sau destin. Destinul este un concept
prezent în mentalul omului din toate timpurile, și mai ales a îndrăgostiților.
15. Există mai multe categorii de fete, fidele sau infidele, care întrețin în
jurul lor un roi de pierde-vară sau care preferă un singur pretendent. Din
oricare categorie ar face parte, nimic nu garantează că în eventualitatea
unei relații lucrurile vor evolua spre bine sau spre rău.
Cea mai mare satisfacție o obține pretendentul care 'fidelizează' o fată
infidelă, după ce o sustrage dintr-un roi de pierde-vară. Roiul de pierde-
vară are farmecul său, mereu câte un nou pretendent, slabi, dar mulți.
16. Copii la bătrânețe, copiii din relații extraconjugale.
Insul se bucură când capătă viață, fiind mai puțin interesat de modalitatea
prin care a pășit în lume. Femeia care a născut la 65 de ani, dând viață
înainte de a sfârși, bine a făcut. Natura nu ţine cont de norme etice sau de
alte creații ale omului. Viața și moartea fac parte din natură. Viul, odată ce
este sănătos, nu-i mai rămâne decât să se bucure că pășește pentru scurt
timp în ciclul infinit al naturii. Viața, vuietul, suferința, fericirea sunt expresii
supreme ale puterii naturii, plăsmuire a unui Creator sau creată de la sine,
cărora oamenii, parte a universului, le vor da glas.

38
17. Care este scopul vieții, care este menirea omului? Procreerea? În
niciun caz, căci aceasta este menirea amorului. Menirea omului se rezumă
probabil la trăitul în sine, integrarea pentru o perioadă determinată în ciclul
infinit al naturii, cu posibilitatea de a interveni rațional asupra elementelor
naturii: fauna, animale, oameni. Omul este singura specia care este
conștientă de propria existență, de altfel limitată.
Nicio altă specie nu este conștientă de propria existență, deși unele specii,
precum delfinii, se recunosc în oglindă. Un câine, dacă are 3 picioare, nu
îşi dă seama că este diferit față de alți câini, nu va avea impresia că este
anormal.
18. Motivul pretendentului comun care nu prezintă nimic deosebit, unul ca
atâția alții.
Nivelul dialogului este slab, pe măsura celor care îl întrețin, apar
stereotipuri, chestii vorbite de când lumea, de către majoritatea oamenilor
care au fost în aceeași situație.
"O, teatru de păpuşe... zvon de vorbe omeneşti,
Povestesc ca papagalii mii de glume şi poveşti
Fără ca să le priceapă... După ele un actor
Stă de vorbă cu el însuşi, spune zeci de mii de ori
Ce-a spus veacuri dupolaltă, ce va spune veacuri încă,
Pân' ce soarele s-o stinge în genunea cea adâncă."
Eminescu, Scrisoarea IV
19. Motivul femeii înconjurată de un roi de pierde-vară.
Sentimentul de frustrare al unui pretendent strălucit, refuzat în favoarea
unuia mai slab, este un motiv clasic care apare în operele poeţilor,
scriitorilor sau filozofilor. Omul cult se plânge că nu are întâietate, se
plânge de atenţia acordată gloatei de fazani, de parcă ar exista o lege a
naturii care să îndrume făpturile feminine spre alegerea unui anumit tip de
pretendent. Totul este relativ, alegerea depinde de context, de pretendent,
etc.
Schopenhauer: "Prostia nu este o piedică în obţinerea favorurilor femeilor‖.
Pasiunea este oarbă la caracteristici precum inteligenţa, etnie, vârstă, etc.,
astfel un ins reuşit se poate îndrăgosti de o persoană cu care nu are
asemănări, intrând inevitabil în concurenţă cu roiul de pierde-vară.
"Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii,

39
Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te aţii?
Să aluneci pe poleiul de pe uliţele ninse,
Să priveşti prin lucii geamuri la luminile aprinse
Şi s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară,
Cum zâmbeşte tuturora cu gândirea ei uşoară?"
Eminescu, Scrisoarea IV
20. Femeia rece și romanticul. Romanticul tinde s-o elogieze, ea ascultă
gloata de pierde-vară.
"De la creştet la picioare s-o admiri şi s-o desmierzi
Ca pe-o marmură de Paros sau o pânză de Corregio,
Când ea-i rece şi cochetă? Eşti ridicul, înţelege-o...
Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi,
Când aş sta pierdut pe gânduri, peste umăr mi-ar privi,
Aş simţi-o că-i aproape şi ar şti c-o înţeleg...
Din sărmana noastră viaţă, am dura roman întreg..."
Eminescu, Scrisoarea IV
21. Uneori, un proces de curtare este abandonat din diverse motive, care
ţin de pretendent, de fata curtată, de context, etc. Dacă un pretendent este
sigur de alegerea sa, trebuie să învingă contextul şi interdicțiile (distanţă,
părinţi, religie, etc.). Între doi inşi incompatibili intervine adeseori
plictiseala.
"N-o mai caut... Ce să caut? E acelaşi cântec vechi,
Setea liniştei eterne care-mi sună în urechi;"
Eminescu, Scrisoarea IV
22. Diferenţa dintre tipul romantic și tipul practic
Romanticul se adresează într-o proporție mai mare psihicului femeii,
punând accent pe fantezie, în timp ce tipul practic, insul tribal, promite mai
multă acţiune. Ion Cristoiu: "Cred că Eminescu şi Caragiale se deosebesc
într-un plan mult mai pământesc: în cel al părerii despre femei. Eminescu
idealizează femeile. Caragiale se culcă cu ele!"
Cine câştigă lupta? Pe plan psihic romanticul, pe plan real insul practic.
Veşnic și pretutindeni au fost exemple de persoane care trăiesc cu x și
iubesc pe y.

40
***
Veronica Micle s-a iubit și cu Caragiale, dar Eminescu a fost marea ei
pasiune. Aceasta s-a sinucis la câteva luni după moartea geniului.
Eminescu a idealizat-o, i-a acordat un statut special, în timp ce pentru
Caragiale era una din multele femei. Este mare lucru dacă omul trăieşte
cu partenerul după care şi tânjeşte.
23. Trubadurii le-au cântat în strună femeilor până le-au înnebunit de cap.
Se legau de prinţese, de femei frumoase, sus-puse, sau pur și simplu de
făpturi dragi lor. Le compuneau cântece, poezii, ţintind exact acolo unde
este nucleul, în imaginarul feminin. Elogind femeia alimentau totodată și
orgoliul feminin. În mod mai puțin obișnuit, față de restul barbatiilor,
trubadurii nu urmăreau "potolirea dorinței" - termen preluat de la I.P.
Culianu, ci mai degrabă provocarea unei stări de suferință continuă, prin
nesatisfacerea dorinței. Prin amânarea continuă a intenției de exercitare a
unui act concret, aceștia nu-și pierdeau interesul față de alese, având
astfel foarte mult timp la dispoziție pentru a le elogia. După o lungă
perioadă de curtat, aproape că femeile îşi pierdeau răbdarea, ele
așteptându-se ca și trubadurii să aiba același tip de comportament ca și
restul pretendențiilor.
Un gen vrea să fie adorat, alt gen îi oferă contextul necesar. Înclinația spre
a se dichisi, geniul feminin al aranjatului, bucuria de a plăcea, bucuria de a
auzi complimente, toate aceste lucruri nu fac decât să confirme ipoteza.
"Bărbatul adoră femeia, femeia adoră să fie adorată de bărbat" Samuel
Taylor Coleridge.
În general, pe parcursul istoriei au fost întotdeauna personaje care să
idealizeze făpturile feminine.
24. De ce există două genuri? Conform învățăturilor religiei creştine,
pentru ca omul să nu fie singur, să aibă sprijin. Dar în natură multe specii
au două genuri și sunt solitare, interacţionează unul cu altul doar în
perioada reproducerii. Desigur, omul are cerinţe sociale mult mai mari.
Conform mitologiei grecilor antici, în trecutul imemorial, ambele genuri au
fost întruchipate de o singură ființă, care avea două feţe diametral opuse,
una de bărbat, una de femeie. Conform mitologiei, această fiinţă a fost
pedepsită de zei, fiind împărţită în două. Se spune că de atunci fiecare
parte îşi caută perechea.

41
Speciile asexuate reproduc acelaşi organism. Existenţa a două genuri este
un avantaj pentru evoluţia speciei. Reproducând acelaşi model, speciile
asexuate au o șanşă mai mică de adaptare la mediu.
25. În funcţie de spaţiul cultural, obiceiurile asociate zonei amoroase
diferă. Actul înmulţirii, gelozia, etc. sunt tratate diferit. Spre exemplu, o
serie de obiceiuri extrase din ―Istoria credinț elor și ideilor religioase‖ de
Mircea Eliade:
a.) Unele triburi localizate în zona Noua Guineea, N-Australiei, unde riturile
de iniţiere a adolescenţilor în viața de adult conţin diverse experienţe fizice
din gama reproducerii: există triburi în care o fată întreţine relaţii cu toţi
bărbaţii grupului din care face parte, înainte de a fi căsătorită. În zona
Europei a fost invers, fata nu avea voie să întreţină relaţii înainte de
căsătorie.
b.) Triburi din Africa, unde nevasta întreţine relații cu un vraci sau șaman,
în timp ce bărbatul stă în aceeași casă, o colibă destul de mică, unde se
aude și se vede tot. S-a consemnat că soţul femeii se amuza, în timp ce
femeia se întreţinea cu şamanul.
c.) Triburi din N-Australiei: Abolirea relaţiilor maritale și "o orgie în toată
regula" la sfârșitul unei sărbători locale. Observatorii albi s-au crucit.
Dezmăţul continuă cu sacrificarea tututor vitelor din sat, în vederea
ospăţului. Obiceiul a fost ulterior interzis, pentru că localnicii rămâneau
fără mâncare, uneori şi câteva luni de zile, în urma sacrificării tuturor
vitelor.
În zona Europei, lucrurile stau altfel, sentimentul de gelozie sau cel puţin
suferinţa care se naşte din el, are o intensitate mai mare. Primele semne
ale geloziei apar încă în neolitic, 10.000-20.000 de ani în urmă, când
soţiile erau îngropate odată cu soţii, ca să-i urmeze în noua viaţă.
26. Sub numele de Faust se identifică în spațiul N-European tipologia
seducătorului. Echivalentul său în spațiul S-European este Don Giovanni
sau Don Juan. Ambele personaje au caracter de legendă, însă, ca şi orice
altă legendă, este posibil să existe un personaj real în spate.
Giacomo Casanova, sex. XIX, personaj real, figurează ca un seducător,
deşi mai degrabă este un erudit. Acesta a fost pe cale să se sinucidă când
o tânără l-a refuzat, după ce depuse un efort îndelungat spre a câștiga
favorurile ei.
27. Conform teoriei lui Platon, prima formă de frumuseţe este cea fizică, a
doua cea morală, a treia cea a cunostinţelor, iar ultima este frumuseţea

42
absolută, probabil întruchiparea Creatorului, a perfecţiunii. Ierarhia este
foarte bună, căci se pliază pe selecţia genetică, în sensul că se găsesc
mai multe persoane frumoase, mai puţine cu principii și mult mai puţine cu
cunoștinţe. Instinctul lucrează în dauna raţiunii, există mai mulți oameni
frumoşi, decât inteligenţi.
28. Comportamentul strident și nebunesc al îndrăgostiţilor se manifestă
prin declaraţii euforice, gesturi nebuneşti, efuziuni romantice, poezii,
promisiuni, precum și multe alte ipostaze care nu ar fi fost întâlnite, dacă
nu ar fi fost amorul la mijloc. "Dacă încă nu ți-e rușine de nebuniile pe care
le făceai pentru ea, să știi că iubirea ta n-a murit cu totul." G. Ibrăileanu.
29. Oare o femeie iubită este mai frumoasă? Oare o femeie nefericită îşi
pierde vizibil din strălucire? Frumoasa veselă cu părul blond şi silueta
graţioasă, curtată de o seamă întreagă de bărbaţi, parcă i s-a veştejit
strălucirea în compania unor pierde-vară, sau să fie doar vârsta la mijloc?
"Fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Iubirea
este adevăratul fard al femeii.‖ — Charles Baudelaire
30. Fenomenul îndrăgostirii se poate declanşa asupra oricărei fiinţe
umane, din orice rasă, cu orice educație și cu orice statut social, aici
rezidă farmecul și pericolul.
31. Chiar și după o lungă perioadă de timp, parfumul unei foste iubiri, dat
de o combinație de factori, stârneşte o emoţie mai puternică decât ar
stârni ascultarea vocii sau zărirea chipului. Am putea spune că amprenta
olfactivă este asociată cu un grad mai mare de intimitate, fapt pentru care
pătrunde atât de adânc în memorie, puterea de memorare fiind influenţată
de intensitatea emoţiei prezente.
32. Promiscuitatea în amor începe acolo unde partenerii rămân împreună,
doar pentru că nu au găsit o variantă mai bună.
33. Iubirea neîmpărtășită este expresia incapacităţii pretendentului de a
cuceri. Mentalul colectiv și psihologii susţin însă o altă idee: atracţia
trebuie să fie reciprocă. Un interes reciproc iniţial exclude rolul curţii sau o
transformă într-o formalitate banală. Inimile se cuceresc, acesta este rolul
procesului de curtare. Cum se explică faptul că fete care iniţial răspund
avansurilor printr-un refuz categoric, pe care-l exprimă într-o formă iritată,
în final se situează la polul opus? Să fie oare vorba despre nestatornicia
femeiască sau despre talentele pretendentului?
34. Un conflict clasic al cărui rol este de a scoate în evidenţă puterea
amorului: călugărul ispitit să părăsească viață ascetică pentru o viață

43
lumească, alături de o femeie: "O Ieronime! Ce aş topi eu gheaţa din ochii
tăi, căci da, ştiu că sunt tânără și frumoasă!" - parafrazez din Eminescu
"Cezara".
În legătură cu acest lucru, Cioran afirmă "Nu poți iubi în același timp cu
pasiune o femeie și pe Dumnezeu. O femeie ne poate scăpa de
Dumnezeu, precum Dumnezeu ne poate scăpa de toate femeile". Pentru a
înzestra amorul cu cât mai multă putere, este utilizată comparaţia cu
divinitatea.
35. Fermecarea în legătură cu obiectul pasiunii este paroxistă: locul primei
întâlniri, modul în care s-a intrat în contact, etc. În ce priveşte modul în
care se cunosc doi viitori parteneri nu este nimic special, deşi întâmplarea
poate fi una romantică. Oricum ar sta lucrurile, viitorii parteneri vor
interpreta împrejurarea ca fiind una specială, croită anume pentru ei.
Aceste momente obţin un statut privilegiat, sfânt, în memoria
îndrăgostitului. Întâmplările desfăşurate sub farmec au o altă intensitate și
deci o putere de memorare mai mare.
36. În timpul îndrăgostirii, ritmul temporal este altul, totul se trăieşte mai
intens, prima grijă a unui înamorat este să mai aibă zile de trăit și să nu-și
piardă obiectul pasiunii.
37. Când un individ îşi expune prin intermediul unei fotografii propriul său
chip, el nu face nimic altceva decât să expună natura, rezultatul a zeci de
mii de ani de evoluție, cumulate printre altele și sub forma unui chip, mai
mult sau mai puțin fin. Individul îşi arogă sieși, din reflex, meritul
trăsăturilor sale, ca și cum el ar fi propriul său creator, și nu natura, nu
Creatorul, etc. În loc să se individualizeze prin chestiuni ce țin de propriile
sale decizii, de propriul său liber albitru, individul se agață de chestiuni ce
nu țin de alegerile sale.
38. Se poate observa că există cupluri în care indivizii prezintă foarte
multe similitudini, în ceea ce privește aspectul general sau chipul. Rezultă
că aceștia s-au cuplat pentru că s-au considerat asemănători. Suntem
asemănători în avantaje sau dezavantaje, ne potrivim, hai să ne însoțim.
39. Când doi indivizi se însoțesc în chestiuni de amor, fără să se studieze
reciproc de ceva timp, de cele mai multe ori ei au un motiv precum:
frumusețe, interes, faimă, pasiune, etc. Cu adevărat ajung să se cunoască
mai târziu, abia atunci ei pot judeca alegerea.
40. Diferența dintre bărbat și femeie. În fond, într-un stadiu incipient al
dezvoltării sale, un embrion nu are gen, urmând ca mai apoi să se

44
dezvolte către un anumit gen. Informația genetică este aceeași, doar că ea
va fi condusă într-o direcție sau alta. Ce e bărbat sau femeie sub aspect
genetic? Aceeași informație genetică sculptată să ia o formă sau alta.

12. Seducţia din perspectiva magiei

"Te-aş răpi, nu ca să te duc în lume, ci în afara ei."
1. Magia operează cu fantasme. Fantasmele sunt creaţii ale imaginaţiei.
Fantezia este elementul de bază, intrarea principală a legăturilor magice.
"Magicianul este un manipulator de fantasme" afirmă Ioan Culianu. În
univers, toate entităţiile (indivizi, obiecte) sunt conectate prin legături
invizibile. Fiecare om are o rază, o radiaţie, echivalentul vibraţiei din
astrologie, echivalentul carismei. Magia exploatează curentele
pneumatice, adică vibraţiile persoanelor. Aceste vibraţii stabilesc o
legătură între tot ce este în univers. Sufletul conţine informaţii
transcendentale, care nu pot fi percepute cu simţurile obişnuite, cum ar fi
auzul sau văzul.
2. Prima formă de magie este magia amoroasă, amorul este legătura
legăturilor, afirmă Giordano Bruno. Cel care curtează îşi pune la bătaie
aptitudinile sale, încercând să creeze o reţea magică în jurul obiectului.
Curtatul este o activitate creativă. Dorinţa este premiza principală pentru a
lega pe cineva. A lega înseamnă a seduce, a învălui, a stimula fantezia
obiectului, a stârni și apoi a acapara. Seducția este imorală. Atunci când
dorinţa este puternică, obiectele se atrag în propria orbită. Dorinţa nu
poate fi simulată și este direct proporţională cu valoarea atribuită obiectului
supus asaltului amoros. În acest sens, dacă intensitatea dorinţei ar putea fi
cuantificată, următoarea frază ar trebui să îi indice valoarea: "Dacă eu pot
păstra această fată, Dumnezeu poate să-şi păstreze cerul lui."
Kierkegaard.
3. Operatorul de fantasme este un seducător, un inoculator de idei, un
creator de himere, iluzii, speranţe, pe care le plasează în imaginaţia unei
mulţimi sau a unui individ. Magicianul nu trebuie să fie legat sau influenţat
de vibraţiile din jurul său. Seducătorul sedus nu poate seduce. Magicianul
legat nu poate crea legături, nu poate înlănţui pe nimeni.
4. Obiectele se înlănţuiesc prin legături. Legăturile sunt de mai multe tipuri.
Orice tip de relaţie se bazează pe legături. Legăturile diferă în funcţie de
natura relaţiei, legătura dintre părinte și copil nu este totuna cu legătura
dintre doi amorezi. Un obiect, de exemplu o frumoasă interesantă, cu cât

45
mai tare este deja legat, cu atât mai mult va respinge o nouă legătură.
Dacă obiectul se va hotărâ spre o nouă legătură, vechea legătură va fi
distrusă, se va parcurge un proces nihilist (nu a fost bine, nu ne
potriveam). Pentru a păstra legătura cu obiectul, acesta trebuie adus în
stadiul de a fi insensibil la alte legături, fantezia trebuie vegheată, mai
ales. Legăturile, ca orice alt lucru din natură, sunt supuse schimbării.
Începutul unei relaţii se bazează pe anumite legături, mai târziu apar
altele, care pot fi de simpatie sau de antipatie, și pot întări sau slăbi
legătura principală.
5. Manipulatorul de fantasme trebuie să exercite un control total asupra
subconştientului său, să fie perfect indiferent faţă de farmecul altor
persoane. Se spune că magicianul desăvârşit poate manipula cu
dexteritate fantezia altor persoane, în timp ce este stăpân peste fantezia și
subconştientul său. Poarta principală prin care un seducător pătrunde în
cugetul unei femei este fantezia. Este o chestiune veche, cunoscută de
când lumea, faptul că imaginarul feminin este susceptibil la fantasme.
Fantasma este o iluzie, o vibrație seducătoare care-ți acaparează fantezia.
6. Pentru detalii, a se consulta ―De Magia‖ (On Magic) şi ―De Vinculis in
Genere‖ (A General Account of Bonding) de Giordano Bruno, precum şi
―Eros şi magie în Renaştere‖ de I. P. Culianu.

13. Fericirea ca și sursă de timiditate

"Pe un tânăr îl fac obraznic poftele mărunte; marile patimi îl mistuie și-l
potolesc." Casanova
"Singurele lucruri pe care le admit ca dovezi ale marilor pasiuni sunt
consecințele lor ridicole: de pildă, timiditatea, ca dovadă a iubirii; aici nu-i
vorba despre rușinea prostească a adolescentei". Stendhal
Marile patimi sau marile pasiuni, adică fenomenul îndrăgostirii, sentimentul
de a trăi ceva ieşit din comun. Cu cât pasiunea este mai mare, cu atât
efectul de narcotic este mai puternic, având urmări precum timiditatea sau
lipsa de îndrăzneală, piedici totale în calea cuceririi, ţinând cont că
seducţia verbală este primul pas spre apropiere.
Fericirea este precum un narcotic, supradoza este nocivă. Înţelepciunea
populară atribuie acestui efect expresia, "a-și pierde mințile". Pasiunile
sunt iraţionale, îndrăgostirea nu este un fenomen logic. Aici rezidă misterul
ei. Fenomenul este cu atât mai interesant, cu cât efectele sale sunt mereu
reale, deşi cauza are la bază o ţesătură de iluzii.

46
La baza declanșării fenomenului, stă de cele mai multe ori farmecul, ori
farmecul este o chestiune subiectivă, ceva ce ţine mai degrabă de
percepţii extrasenzoriale sau de percepţii senzoriale eronate. De pildă,
despre aceeaşi persoană se poate spune că este percepută ca fiind
respingătoare de către unii și fermecătoare de către alţii.
Pasiunea este mai mult decât o simplă criză erotică, căci aceste crize îşi
găsesc rezolvarea prin potolirea dorinţei, pe când o pasiune nu cunoaşte
un leac atât de simplu. Este mai degrabă o criză a fanteziei.
Criza odată depașită, persoana îndrăgită îşi pierde din farmec, un indiciu
clar că farmecul rezidă adeseori în ochii privitorului. O persoană nu este în
realitate niciodată atît de măiestuoasă, precum apare ea în fantezia unui
înamorat. Îndrăgostirea este o vrăjitorie, o încântare, o fascinaţie.
Giordano Bruno afirmă că amorul este cea mai puternică formă de magie.
O atracţie irezistibilă, o ademenire care nu cunoaşte pereche în natură,
poate și pentru că iluziile sunt adeseori mai puternice decât realitatea.

14. Teoria frumosului

"Frumos este ceea ce place fără interes." Immanuel Kant
"Frumuseţea este o promisiune a fericirii." Stendhal
1. Omul se naşte cu capacitatea de a cataloga elemente din jurul său
drept frumoase sau urâte, atrăgătoare sau respingătoare. Frumosul
produce o senzaţie plăcută, urâtul una respingătoare.
2. Frumuseţea este un capital. În alegerea partenerului este prima carte
care se joacă. Fetele frumoase au fost întotdeauna asaltate, căutate,
curtate. O fată are nevoie de perspicacitate intelectuală pentru a filtra
pretendenţii. Acest capital este greu de administrat, iar fără o minte pe
măsură, poate deveni o povară, căci frumuseţea atrage ca un magnet tot
ceea ce este în jurul ei.
3. Ce efect produce frumuseţea ? Stimularea sistemului nervos.
Frumuseţea este percepută din reflex, fără intervenţia raţiunii. În sute de
mii de ani de evoluţie, specia umană a stabilit anumite criterii pentru ceea
ce numim frumos. Aceste criterii sunt transmise genetic. Sub forma unui
reflex sau a unui impuls, un individ constată dacă un element este sau nu
frumos.
Cea mai intensă senzaţie de trăire apare atunci când individul este
stimulat de impulsuri, de instincte, de reflexe. Orice individ, de la cel mai

47
evoluat la cel mai slab evoluat, va percepe frumuseţea, o va putea evalua
pe baza impresiei produse asupra sa. Frumuseţea este căutată, produce
un stimul plăcut. Nu este demonstrat ştiinţific dacă frumuseţea trece prin
filtrul raţiunii. Filozoful I. Kant susţine că avem nevoie și de gândire pentru
a judeca frumosul, iar unele experimente moderne par să susţină
afirmaţia. Aceste experimente sunt mai mult sau mai puţin concludente şi
nu pot clarifica definitiv dilema.
4. În privinţa impulsurilor, indivizii unei specii sunt foarte asemănători,
diferenţa majoră apare în chestiuni ce ţin de raţiune. Raţiunea este ultimul
element adăugat de evoluţie individului, de aceea nu toţi îl au la fel de
dezvoltat. În schimb, toată lumea beneficiază de instincte, impulsuri,
reflexe.
5. După sute de mii de ani de evoluţie, indivizii par să aibă criterii foarte
asemănătoare de apreciere a frumuseţii. Cum se explică că aceeaşi
făptură frumoasă stârneşte atenţia tuturor privitorilor? Indivizii dispun de
acelaşi algoritm de evaluare a frumuseţii, adânc înrădăcinat în străfundul
sistemului nervos, sub forma unui reflex. Cum se explică faptul că femei
din orice rasă, de orice culoare a pielii, a ochilor sau a părului, cu orice
morfologie a chipului - atât de diferită între rase, pot fi catalogate de către
orice individ, drept frumoase sau urâte? Algoritmul de apreciere a
frumuseţii este atât de abstract, încât cuprinde tot ce înseamnă făptură
umană, indiferent de rasă.
Criteriile par să fi fost stabilite înainte ca specia umană să se împartă în
diferitele rase. Algoritmul de apreciere transcende ceea ce ţine de culori
sau morfologie a chipului și se concentrează pe impresia de ansamblu pe
care chipul o produce. G. Bruno afirmă că există atâtea tipuri de
frumuseţe, pe câte făpturi există.
Este imposibil de definit matematic frumuseţea în cadrul unei formule, deşi
există diferite teorii care încearcă acest lucru: proportiile de aur, etc..
6. În anii tinereţii, aspectul unui om este plăcut ochiului. Apoi, urmează
schimbările. Totuşi, există ceea ce se cheamă "o femeie frumoasă la toate
vârstele". Tinereţea înnobiliează pe oricine cu frumuseţe. Mai târziu,
menţinerea frumuseţii depinde de diverşi factori: genetici, de mediu,
raţiune (stil de viață, cantitate și calitate hrană), etc.
7. Pentru femei frumoase s-au dat lupte, dueluri, s-a murit. Nu s-au mai
dat atâtea dueluri pentru niciun alt motiv. Starea de bine, de dependenţă,
de stimulare a sistemului nervos pe care o creează ceea ce se cheamă

48
frumos, este atât de mare, încât se moare pentru ea. Iată, puterea de
înrobire a frumuseţii.
Frumuseţea nu are nicio legătură cu raţiunea. Este cel mai vechi criteriu
de evaluare a unui partener, este și motivul pentru care este atât de adânc
înrădăcinat în psihicul individului. În trecutul speciei, oamenii trăiau în
familii mari, în grupuri extinse. Astăzi oamenii se căsătoresc, trăiesc în
familii mici. Căsătoria este o instituţie cu o vechime de peste 10.000 de
ani. Căsătoria presupune interacţiunea zilnică a doi indivizi, uneori doar a
lor. În aceste condiții, frumuseţea nu mai este singurul criteriu de evaluare.
Odată cu epoca modernă, traiul omului a evoluat în complexitate,
inteligenţa devenind tot mai importantă. În condiţia omului modern apar și
alte criterii de apreciere: nivelul de inteligenţă, trăsături de caracter, etc.
Dar în faţa frumuseţii, aceste noi criterii raţionale sunt stârpite, căci n-au
nici pe departe puterea unui impuls. Iată că totuşi, cel mai vechi criteriu de
apreciere are și cea mai mare pondere.
8. Frumuseţea, de cele mai multe ori, apare și sub forma unei simetrii
perfecte. Simetria pare să indice o stare bună de sănătate. Lipsa de
simetrie, prezenţa iregularităţilor, în zona la ochilor, a danturii, etc. este de
cele mai multe ori asociată cu o stare precară de sănătate, iar conform
unor constatări din lumea medicală, defectele par să fie legate între ele.
Dantura cu defecte este percepută negativ, dantura sănătoasă este
percepută pozitiv. Nimeni nu ne învaţă acest lucru, îl constatăm singuri.
9. Judecata estetică se face cu ajutorul simţului, de aceea este
considerată subiectivă, deși mai mulți indivizi vor cataloga aceeaşi făptura
ca fiind frumoasă. Orice făptură feminină, din orice rasă, poate inspira
frumuseţe, idealitate, etc. Unele etnii dau o morfologie a chipului foarte
fină, altele dau linii mai groase. Frumusețea fiind un stimulator atât de
puternic al sistemului nervos, lesne se poate afirma: "Nicio fată frumoasă,
nimic interesant!". Chipul tânăr și frumos atrage, asta este o lege a naturii.
Însă, la fel de bine cum în tinereţe atrage, poate mai târziu să respingă.
10. Scopul frumuseții este să atragă, însă este neclar de ce frumuseţea
atrage și nu urâţenia, de exemplu. Singura deducţie pe care aş putea-o
folosi este următoarea: urâţenia, dată de lipsa de simetrie a chipului
(dantura, nas sau ochi câși) sau a trupului, este de cele mai multe ori
asociată și cu anumite probleme de sănătate (mai nou, există ipoteze
conform cărora defectele sunt legate între ele, un defect la ochi implică o
probabilitate mai mare de apariție a unui defect la nas). Lipsa de simetrie
este o problemă estetică, nu întotdeauna și una funcţională.
49
Pe cale de consecinţă logică, pentru că urâţenia pare să fie asociată cu
unele probleme de sănătate, tot așa și opusul ei, frumuseţea, pare să fie
asociată cu lipsa acestor defecte și deci cu o mai mare şansă de sănătate.

15. Tipuri de atracție

Deşi compatibilitatea dintre bărbat și femeie depinde de factori precum,
atracţia fizică, atracţia sexuală, potrivirea de caracter, diferenţa de vârstă,
de cultură, de etnie, de principii morale, factorul decisiv, instanţa ultimă,
este atractivitatea psihică.
Frumuseţea, ca de altfel și atracţia sexuală, sunt stimuli puternici,
ancestrali, care activează o zonă din creier asociată cu plăcerea, dar nu
sunt nici pe departe în stare să asigure chimia necesară unei interacţiuni
plăcute pe termen lung. Aş enumera trei tipuri de atracţie: psihică - a iubi o
ființă în totalitatea ei; sexuală - o pasiune exacerbată; îndrăgostire - un
farmec.
Magnetul cel mai puternic zace în îndrăgostire, un fenomen hipnotic al
cărui fundament este fantezia. Scânteia care declanșează fenomenul este
greu de definit, fiind o sumă de mai multe variabile. Îndrăgostitul simte un
îndemn către persoana de care este atras, de parcă ar fi ghidat de o forţă
superioară, care se manifestă mai presus de voinţa sa, dictându-i sub
forma un imperativ: aceasta este perechea vieţii. Posibilii parteneri
alternativi sunt ignorați, întreaga atenţie fixându-se asupra unei singure
fiinţe. Certitudinea iraţională, cum că ar exista doar această singură
alegere. În timp ce atractivitatea psihică creează un sentiment de simpatie
care dăinuie în timp, bazat fiind pe argumente raționale, îndrăgostirea este
un creator de fantasme, o licoare magică. Atractia sexuală apare și
dispare cu aceeași viteza cu care un instinct, odată satisfăcut, se
potolește.
Puntea de legătură dintre doi oameni se creează între creiere, nu între
chipuri. Frumuseţea, fără scânteia spiritului, este decoraţie. Întelegându-se
prin spirit, orice, de la inteligenţă, umor, personalitate plăcută, până la
simplul fapt de a te simţi bine în prezenţa cuiva.

16. Arta cochetăriei primitive

O femeie care curtează un bărbat, scoțând în evidență conturul formelor
ei, nu se adresează personalității individuale a bărbatului, ci masculinității
în general. Ori masculinitatea ţine de colectiv, ea este prezentă la mai toți

50
bărbații și se manifestă în același mod. Să curtezi un bărbat prin aceeași
metodă prin care poți curta orice bărbat. O cochetărie care nu se
adresează unui bărbat anume, ci bărbatului în general.
În momentul în care femeia scoate în evidenţă, înainte de toate,
rotunjimea formelor, ea pierde din individualitate, transformându-se într-un
exponent al speciei feminine, care în procesul curtării se bazează pe
mecanica instinctului, pe atracția formelor. Cochetăria este trecută din
spațiul particular în spațiul general, de la o comunicare dintre o femeie
anume și un bărbat anume, la o comunicare între specia femelei și specia
masculului. În loc să iasă din colectivitate, scoțând în evidență ce are ea și
nu au altele, ea intră în colectivitate, scoțând în evidenta ce au toate
femeile.
Deși atracția formelor are valoarea ei incontestabilă, poate la fel de
puternică precum atracția psihică, este totuși expresia unei seducții
banale, primitive, stereotipice, fără stil.
Femeile inteligente se recunosc ușor, au un mod anume de a curta, mai
subtil, mai fin și un dichisit original, au ceva ce e numai al lor, ceva ce le
scoate din grup, accentuând-le individualitatea.

17. Căsătoria, invenție bărbătească sau femeiască?

Dacă ar fi să ne luăm după spusele filozofului Schopenhauer, căsătoria
este în beneficiul femeii și în dezavantajul bărbatului: "Căsătoria
înjumătățește drepturile bărbatului și îi dublează responsabilitățile".
Deși Schopenhauer are dreptate, atât pentru femeie, cât și pentru bărbat,
ideea de căsătorie pare a fi totuși încolțită într-o minte bărbătească. S-ar
putea afirmă că bărbatul a căutat o metodă prin care să stăpânească
femeia. Dacă căsătoria este un dezavantaj pentru bărbat, atunci de ce
culturile în care bărbatul are putere de gen mai mare, admit poligamia ca
instituție oficială - adică căsătoria cu mai multe femei în același timp?
Logic ar fi ca societățile în care bărbatul are mai multă putere în relațiile de
gen, să desființeze instituția căsătoriei. În schimb o extind. Există și un
argument mult mai puternic. Rolurile de gen au fost gândite de minți
masculine de când lumea, iar mintea bărbătească nu a gândit în
defavoarea ei.
Raportul dintre genuri este dezechilibrat, în sensul că bărbatul este mai
mereu în avantaj. Fariseismul minților care au conceput rolurile de gen - și
le-au impus foarte bine prin cutume, tradiţii, religii, etc. - atinge apogeul

51
acolo unde pentru același eveniment se aplică standardul dublei măsuri: o
femeie cunoscută pentru aventuri este stigmatizată, în timp ce un bărbat
este lăudat.

18. Geniul masculin versus geniul feminin

În timp ce geniul masculin se manifestă sec, rece, abstract, lucid, geniul în
făpturile feminine se manifestă mai colorat, mai viu, mai expresiv, poate și
din acelaşi motiv pentru care femeile au o înclinație nativă spre
comunicare, spre deschidere. O femeie e mai deschisă spre lume decât
un bărbat.
În timp ce locuința unui holtei se caracterizează prin răceală, locuința unei
femei singure parcă are ceva primitor în ea.
Cauza pentru care se pare că o femeie inteligentă este mai interesantă ca
personalitate, decât un bărbat la fel de inteligent, ţine cu siguranță de
înclinația femeilor spre comunicare, spre dialog. Latura interacțiunii sociale
este mai dezvoltată la genul femeiesc. În timp ce dialogul sau schimbul
continuu de informații cu apropiații, pentru femei pare a fi o necesitate,
pentru bărbaţi este de multe ori o povară.
Și parcă ar fi un lucru hotărât, că viață fără femei n-are culoare.

19. Anima și animus

Anima și animus: Personificarea unei naturi feminine în inconștientul
bărbatului și a unei naturi masculine în inconștientul femeii.
C. Gustav Jung: "Fiecare bărbat poartă în sine imaginea femeii eterne, nu
imaginea cutărei femei anume, ci a unei femei în genere. Această imagine
este, în fond, un conglomerat ereditar inconștient, provenind din timpuri
străvechi și îngropat în sistemul viu, un <<tip>> (arhetip) obținut din toate
experiențele ancestrale legate de ființa feminină, un rezultat al tuturor
impresiilor despre femeie, un sistem psihic de adaptare moștenit [...]
Același lucru este valabil și la femeie, și ea poartă în sine o imagine
despre bărbat. Experiența ne învață că ar trebui spus mai exact: o imagine
despre bărbaţi, în timp ce la bărbat este mai degrabă o imagine a femeii.
Întrucât această imagine este inconștientă, ea e întotdeauna proiectată
inconștient asupra ființei iubite și este unul din motivele esențiale ale
atracției pasionale sau ale contrariului ei."

52
20. Seducător sau pretendent onest
Diferența dintre un seducător rece, care-și croiește planul la adăpostul
unei minți calculate, și un trubadur romantic, este că seducătorul rece dă
lupta pentru orice altceva, numai pentru fată în individualitatea ei nu, ci
mai degrabă pentru orgoliul său, de dragul concurenței cu pretendenții sau
de dragul stârnirii ei, etc., în timp ce trubadurul dă lupta exclusiv pentru
fată în individualitatea ei, pentru a o evidenția, pentru a-i crește stima de
sine.
Pentru seducătorul rece, o fată de toate zilele, pentru trubadur, o fată cu
suflet distinct, care prezintă ceva dincolo de trăsăturile comune, cu care
toată lumea este înzestrată. Pentru trubadur, o fată care intră la inimă,
pentru seducătorul rece, un capriciu.

21. Ce este o emoţie

Teoria celor doi factori ai emoției (Stanley Schachter):
O emoţie corporală și interpretarea ei psihică sunt două lucruri diferite.
Când o persoană simte o emoţie, are loc o reacție fiziologică, iar psihicul
depune un efort cognitiv pentru interpretarea emoției, pentru a o atribui
unei anumite trăiri: teamă, spaimă, admirație, etc.
Diferența dintre o emoţie și un sentiment este mai ales de durată.
Foamea, frigul, oboseala, dorința, etc. sunt emoții, în timp ce iubirea,
dorul, etc., sunt sentimente.

22. Ispita
1. Manifestarea continuă și insistentă a disponibilității, pune presiune pe
mentalul celui ispitit. Ispita face apel la un impuls străvechi, puternic,
adânc înrădăcinat în sistemul nervos al mamiferelor. Ispita declanșează
un conflict clasic: raţiune versus impuls. Raţiunea strunește cu greu
impulsurile. Sistemul nervos răsplătește satisfacerea unui impuls prin
plăcere, nesatisfacerea prin suferință.
2. Bărbatul, adeseori obișnuit să depună efort pentru a dobândi atenția
unei femei, este pus acum în fața unei situații inedite: i se oferă totul, este
invitat să acționeze. Lui i se pare că a descoperit o comoară, însă această
comoară conține întotdeauna și reversul medaliei. Toți bărbații din jurul
unei ispite au impresia că au descoperit o comoară. Rând pe rând, ei
trăiesc aceeași gamă de emoții, tentații, gânduri. O ispită nu se adresează

53
numai unui bărbat anume, ci unei mulțimi, pentru ea bărbatul nu apare ca
o individualitate marcantă a mulțimii, ci ca o simplă mostră a colectivității.
Atracția prin elemente care țin, strict de fizic, este lipsită de stil. Cel mai
periculos tip de ispită deține farmec și inteligență emoțională, intelectuală,
etc.
3. O ispită este mereu înconjurată de un anumit model de bărbaţi. Ele sunt
experte în manipularea bărbatului. Dețin o psihologie intuitivă, prin care
descoperă dorințele transpersonale ce străbat mentalul bărbatului,
psihologia grupurilor sociale, etc. Valoarea lor se manifestă cu precădere
într-un cerc social. Ca să dețină valoare, trebuie să existe bărbaţi în jur.
Într-o comunitate alcătuită doar din femei, ele nu au o valoare deosebită.
O ispită se remarcă prin dexteritatea cu care manipulează o mulțime de
bărbați. Ispita întotdeauna face aluzie la actul înmulțirii, lasă să se
înțeleagă că promite multe. Bărbatul este pus într-o situație limită, îmbătat
de șansa providențială de a obține totul, într-un timp așa de scurt.
4. Este mai incitantă ideea de a obține favorul fără complicații și într-un
timp scurt, poate mai incitantă decât favorul în sine. Actul este același
cântec vechi. Bărbatul capătă un sentiment de putere, care este însă fals,
atât timp cât ispita se dăruiește fără a fi cucerită cu adevărat.
5. Uneori, ispita se dăruiește pe față. O femeie care se dăruiește fără
bătălie e întotdeauna plictisitoare. O ispită slabă stârnește un sentiment de
milă. Eforturile ei sunt în zadar. O ispită puternică stârnește un sentiment
de admirație prin modul în care acaparează treptat și irevocabil mentalul
bărbatului.
6. Ispita produce același efect asupra tuturor categoriilor de bărbaţi, de
orice nivel intelectual, căci ea face apel la un impuls, iar în privința
impulsurilor, toți bărbații normali sunt la fel. Efectul resimțit este același,
reacția diferă însă, bărbatul oferind un răspuns în concordanță cu
posibilitățiile sale individuale de a judeca situația.
7. O ispită are puterea ei, dacă îi reziști ești mai tare decât ea, iar dacă nu,
‖singura cale de a scăpa de ispită este să-i cedăm.‖ Oscar Wilde

54
23. Actul înmulțirii. Schopenhauer-Eminescu
"Dorinţa nesatisfăcută este suferinţă; ea nu-i plăcere decât în timpul
satisfacerii; şi, odată satisfăcută, este decepţie." E. Cioran
1. Schopenhauer, "Viața amorul moartea":
"Scopul ultim al oricărui demers amoros, indiferent dacă se încheie
dramatic sau optimist, este în realitate deosebit de serios, și în același
timp cel mai important din viață omenească: în orice ființă în stare să
procreeze geniul speciei pregătește generația viitoare.
Voința speciei este superioară individului și închide ochii la toate viciile,
rămânând solidar cu obiectul pasiunii sale. Îndată ce voința speciei este
satisfăcută, ea dispare și plăcerea individului risipindu-se, îl readuce la
cruda realitate. De aceea, însuși Amor este înfățișat legat la ochi.
Rezultatul final al amorului este asigurarea generației viitoare. Personajele
care vor urca pe scenă când noi vom coborî vor fi astfel strict determinate
în existența și calitățile lor de acest fleac numit pasiunea în dragoste.
Voluptatea este serioasă. Imaginați-vă cea mai frumoasă pereche, cea
mai fermecătoare. Cum se atrage și se respinge, cum se doresc și cum
fug unul de altul cu grație și frumusețe. Vine momentul voluptății. Orice
glumă a dispărut. Perechea a devenit serioasă. De ce? Pentru că
voluptatea este animală și animalitatea nu râde. Forțele naturii lucrează
pretutindeni în mod serios.
Când pasiunea atinge stări paroxistice această himeră este atât de
tulburătoare, încât dacă cineva nu poate s-o atingă, viață însăși îsi pierde
sensul și pare atât de lipsită de plăcere, încât îndrăgostitul îsi depășește
frica de moarte chiar.
Capriciile născute din amor sunt ca licuricii: ne atrag cu fanteziile cele mai
vii, ne bagă-n mocirlă și apoi dispar."
2. Eminescu, inspirat de Schopenhauer, notează în Scrisoarea a IV-a:
"Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atât de van
Ce le-abate şi la păsări de vreo două ori pe an?
Nu trăiţi voi, ci un altul vă inspiră - el trăieşte,
El cu gura voastră râde, el se-ncântă, el şopteşte,
Căci a voastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg,
Vecinic este numai râul: râul este Demiurg.
Nu simţiţi c-amorul vostru e-un amor străin? Nebuni!
55
Nu simţiţi că-n proaste lucruri voi vedeţi numai minuni?
Nu vedeţi c-acea iubire serv-o cauză din natură?
Că e leagăn unor vieţe ce seminţe sunt de ură?
Nu vedeţi că râsul vostru e în fiii voştri plâns "
3. Teoria conform căreia în timpul amorului lucrează natura și nu liberul
arbitru al individului, este exprimată încă din sec. XV în cartea lui G. Bruno
"Eroici furori": "...cei înrobiți de naturăși chemați în slujba procreației", dar
teoria este probabil mult mai veche.

24. Efectul Coolidge

1. Denumire vine de la o glumă făcută de președintele american Calvin
Coolidge, când pe parcursul unei vizite la o fermă de găini, soția sa
observă un cocoș care se imperechează foarte des, apoi întrebând
insoțitorul ei cît de des face cocoșul acest lucru, acesta răspunde: "De
multe ori pe zi.", apoi soția îi spune insoțitorului să-i transmită și
președintelui acest lucru. După ce îi transmite, președintele intreabă dacă
este aceeași găină tot timpul, iar însoțitorul îi răspunde, "nu, de fiecare
data este alta.". Președintele îi spune apoi: "Transmite-i asta și soției
mele".
2. În cadrul experimentului, un șoarece a fost pus alături de mai multe
femele, s-a împerecheat cu toate, apoi extenuat, s-a dat deoparte. Deși
femelele încă îl curtau, acesta nu mai răspundea. Dacă același stimul
erotic apare repetitiv, se intră în aria obișnuinței. Masculul a devenit din
nou alert și a procedat spre împerechere, abia când a fost introdusă o
nouă femelă în cușcă.
Mai mult decât atât, activitatea aparatul biologic responsabil de sistemul
reproductiv, crește atunci când masculul întrezăreste posibilitatea unei noi
partenere. Efectul nu este însă prezent la toate speciile de animale.
3. Lesne se poate observa, că îndată ce apare o nouă femeie frumoasă în
peisajul unui bărbat, acesta se trezește la viață, capătă o nouă expresie
pe chipul său, este revigorat, trezit din amorțeală și pentru scurt timp
cuprins de o iluzie a fericirii. Acest tip de fericire provocat de o făptură
feminină frumoasă este o fericire de bază, esențială, accesibilă oricui.
4. Individul care depune un jurământ de fidelitate trebuie să știe că în
același timp, declară război naturii, unor chemări puternic înrădăcinate în

56
străfundul structurii psihice, înmagazinate după mii și mii de ani de
evoluție, în mentalul speciei sub forma unui impuls vital.

25. Erotomania sau sindromul iubirii fantoma

1. Este o iluzie, prin care o persoană îndrăgostită de un obiect, presupune
în mod eronat, constant și continuu, că și obiectul este îndrăgostit de ea.
Deși există semne clare că obiectul nu este interesat de subiect,
convingerea subiectului că între ei există o legătură, mai ales secretă,
tăinuită de ochii lumii, persistă. Semnele de respingere vor fi interpretate
ca și o încercare a obiectului de a ascunde legătura lor.
2. Mai precis, orice semn, orice mișcare fizică, orice frază a obiectului, vor
fi interpretate ca mesaje de dragoste, subtile, codate, adresate subiectului.
În literatura de specialitate este celebrul cazul unei îndrăgostite din jurul
anului 1900. Aceasta îl urmărea pe monarhul Angliei, George V. Uneori
stătea în fața palatului Buckingham, interpretând mișcările soldaților din
curte ca și mesaje transmise ei de către monarh. Celebru este și cazul
Adelei Hugo, foarte frumoasă, cerută în căsătorie, refuză cererea, apoi se
îndrăgostește de cel care o cere și îl urmărește câţiva ani. În final va fi
internată în azil, suferea de schizofrenie.
3. Fantasmagoria, demonul erotic, care șerpuiește în mintea oricărui
îndrăgostit obișnuit, în cazul erotomaniei, scapă de sub cenzura
subconștientului și invadează complet structurile psihice conștiente. În
timpul nopții, individul obișnuit visează, însă erotomanul visează și în
timpul zilei. Pacientul nu mai face diferenţa dintre real și imaginar.
Demonul l-a acaparat complet. Medicina cataloghează afecțiunea ca și o
formă de schizofrenie. Astro-magia, nelucrând cu științele exacte,
consideră că erotomanul este bântuit de demoni pe care nu-i mai poate
controla.
4. Starea vremii, un semn de circulație, un număr de mașină, un anunț la
Radio, mesajul de pe un panou publicitar, toate acestea vor fi interpretate
ca mesaje codate cu tentă amoroasă, transmise de obiect subiectului.
Subiectul crede că între el și obiect există o comunicare telepatică.
5. Conform unor cercetări, persoane care au suferit leziuni în emisfera
dreaptă a creierului, partea responsabilă de intuiţie, artă, creativitate, etc.,
au dezvoltat spontan această afecțiune. Amorul este localizat în partea
dreaptă a creierului, partea care nu are mare legătură cu raţiunea sau cu
analiza, ci mai ales cu emoția.

57
26. Impactul pasiunii asupra individului. Investigare filozofică
"Iubirea este un ocean incomensurabil. Monoton pentru spiritele
incomplete. Plin de frumuseţi pentru marile spirite." Balzac
1. Lăcașul amorului este în fantezie, însă la o analiză mai amănunțită se
poate constata că depășește sfera fanteziei și preia controlul asupra
sistemului nervos, pătrunde adânc în străfundul ființei, mai adânc decât
locul în care zac instinctele, reflexele sau automatismele, altfel de ce
îndrăgostiții îşi înving instinctul de conservare? Faptul că pune stăpânire
pe sistemul nervos, este foarte lesne de constatat, tot timpul vezi în alte
femei fata de care te-ai îndrăgostit, fiecare voce asemănătoare trezește un
suspin, fiecare miros asemănator trezește o amintire, iată că sistemul
nervos interpretează simțurile (auz, văz, miros) foarte subiectiv.
Amorul pătrunde într-o zonă mai adâncă decât cea în care se află
temperamentul, personalitatea, căci altfel cum se explică că o pasiune
domolește pe oricine, schimbă convingeri, repere morale valabile o viață,
schimbă chiar și personalitatea, subjugă individul. Reputația este dată la o
parte, opinia lumii nu mai intră în ecuație. Impactul asupra individului este
strașnic și grozav.
Amorul este mai mult decât un sentiment, el pune stăpânire totală și de
durată pe individ. Un sentiment nu are această putere. Amorul este cea
mai puternică dorință pe care un individ o poate exprima și experimenta.
Dorința subjugă raţiunea, o pune în slujba sa, de aceea înamorații au
alterată capacitatea de judecată și dobândesc un comportament oarecum
copilăresc, făcând lucruri pe care în mod normal nu le-ar face.
Puterea amorului este veche și cuprinzătoare, cu impact strașnic, s-au
constatat sinucideri din dragoste la populațiile din N. Guineea, populații
mai înapoiate, care trăiesc în triburi. Specia umană trăiește o zdruncinare
substanțială în chestiuni de amor. Puterea pasiunii, exemple:
- O fată de boier se îndrăgostește de un vizitiu, se căsătorește cu el.
Boierul îl bate pe vizitiu, degeaba, fata renunță la statut și avere;
- Cazul unor femei de afaceri de succes din Europa, care s-au îndrăgostit
și au fost escrocate de bani. Îndrăgostite fiind, nu mai judecau limpede.
2. Poate cea mai puternică formă de fericire pe care o experimentează
omul se găsește în amor. Din cauză că are această nemaipomenită
influență asupra individului, există și un revers al medaliei, suferința în
amor.

58
Omul să nu-și caute fericirea în creațiile civilizatiei (tehnologie, drumuri,
orașe, etc.) sau cele ale culturii (literatură, artă, pictură, muzică, etc.), ci în
direcția în care a fost înzestrat de natură să trăiască ceea ce se cheamă
fericire, adică în interacțiunea cu semenii, iar cea mai puternică
interacțiune dintre doi semeni este cea dată de magia unei pasiuni. Nu
este asta oare și concluzia Ecleziastului? "Totul este deșertăciune sub
soare, toată truda este degeaba, trăiește cu nevasta ta, căci este singura
răsplătire".
Desigur, individul dezvoltat are nevoi mai mari, dar baza, temelia, rămâne
fericirea esențială, dată de ceea ce se cheamă interacționare cu semenul.
Acest tip de fericire a fost prezent în orice secol și în orice timp (pace,
foamete, război). Cultura ţine creierul ocupat, civilizația face viață mai
confortabilă, dar nu pot suplini fericirea spre care tinde străfundul ființei
umane.
3. Există tipare comportamentale și cognitive prescrise: vrem să
cunoaștem persoana, s-o ținem în brațe, etc. Gândurile îndrăgostitilor din
toate timpurile, au fost asemănătoare.

27. Suferința în amor

1. Suferința născută din relații eșuate sau respingeri, deși este reală,
trebuie trăită cu detașare filozofică, eventual interpretată ca un sentiment
artistic. Se recomandă serenitatea. În niciun alt caz, subiectul nu este atins
în individualitatea sa, atât de puternic. Eșecul provoacă un sentiment de
invalidare personală. Un individ refuzat este lezat în mândria sa.
Această debusolare temporară se poate întinde și pe ani de zile, dar nu și
pe zeci de ani - excepție cazuri patologice. Dacă este prelucrată corect,
contribuie la dezvoltarea individului, la înțelegerea mai profundă a
mersului lucrurilor. În iubire omul se cunoaşte pe sine, așadar avem
nevoie de amor în toate formele sale, pasiune și suferință. "Cunoaște-te
pe ţine însuți!" este dictonul socratic, sculptat în fața intrării templului din
Delphi.
2. Cu cât mai intensă este suferința, cu atât mai strașnică este
zdruncinarea. Personalitatea individului este zguduită din temelii. Evoluția
este cu atât mai cuprinzătoare, cu cât mai intensă este pasiunea. Este
picătură care declanșează o nouă etapă în dezvoltarea și maturizarea
individului, o etapă care se manifestă inițial sub forma unei haos total, în
care aparatul rațional al individului este total opacizat, introdus într-o

59
nebuloasă care pare fără iesire și în care, pentru scurt timp, emoțiile vor
da tonul. În momentele cheie, emoțiile guvernează. Emoțiile declanșează
cele mai mari schimbări în chimia creierului. Raţiunea contribuie la o
înțelegere mai bună a vieții, dar nu are capacitatea de mobilizare a unei
emoții.
3. Este strașnic de observat cum mersul lucrurilor, fenomenul vieții,
scurgerea timpului, destinul sau înlănțuirea secretă a lucrurilor, aruncă în
fața vieții doi indivizi, între care se dezvoltă o afinitate, o legătură țesută cu
liane invizibile. Aleatoriul, destinul sau Providența ne aruncă în față
persoane, individul are obligația de a ști pe care dintre ele s-o aleagă.
4. Pe scara suferințelor umane, cea din amor este totuși un privilegiu
„Suferă oamenii pe front. Suferă în închisori și în lagăre. Suferă de foame.
Suferința din amor e un lux.‖ Lev Tolstoi. Suferința este întotdeauna un
semn că acolo lucrurile nu merg bine, este un indicator ce trebuie luat în
seamă. Relația dintre doi indivizi trebuie să aducă fericire, nu suferință.
5. Deoarece chestiunile de amor țintesc exact în esența persoanei, acest
domeniu poate aduce în viața unui individ ceea ce se cheamă regrete.
Pentru a evita astfel de regrete, responsabilitatea, corectitudinea, etc.,
sunt elementele cheie la care trebuie făcut apel.
Se spune că iubirea și orgoliul sunt incompatibile. Stările de moment,
precum supărarea, îngâmfarea, etc., sunt de evitat în luarea unor decizii.
6. "Dulce ca mierea este mândria omului ce se știe iubit." Jiri Marek. Viața
în sine merită întotdeauna trăită, dar parcă niciun motiv nu îi dă un scop
atât de puternic, precum îi dă magia dintre doi înamorați. Nicio chemare la
viață nu este mai puternică.

28. Abordarea pretendenților și inteligența emoțională

Antropologistul Robert Sussman susține că îndrăgostirea este o stare a
cărei origine evoluționistă se află în sentimentul de atașament al mamei
față de copil. Bunăoară, atât iubirea dintre doi înamorați, cât și
atașamentul mamei față de copil, sunt printre cele mai puternice legături
din natură.
Aș opina că teoria are esență. Chiar dacă sentimentul ar avea altă origine,
afecțiunea dintre îndrăgostiți este asemănătoare, ca intensite, cu cea
dintre mamă și copil.
O femeie care știe cum să gestioneze asalturile îndrăgostiților sau ale
pretendenților oarecare, fără să fie crudă sau rudimentară, are o oarecare

60
profunzime, un minimum de inteligență emoțională, cu care va rezolva
conflictul deschis de cei care atentează la atenția ei, fără a fi tăioasă,
precum este un bărbat. Există o intenție a bărbaţilor de a testa
profunzimea unei femei. Adeseori, suferința unei femei este un balsam
plăcut pentru bărbat. De ce? Poate pentru că suferința apare acolo unde
există profunzime, superficialitatea excluzând adâncimea sentimentelor.
Profunzimea este o calitate căutată. Poate și bărbatul, dar cu siguranță
copiii pe care femeia îi va crește, vor avea nevoie de o mamă care să le
ofere un suport emoțional pertinent. Iată cum se creează o analogie între
comportamentul unei femei față de un pretendent și față de proprii ei
vlăstari.
Nu doar la copiii de sex masculin, ci și la unii bărbaţi există o doză de
infantilitate, o reminiscență din timpurile copilăriei, care se manifestă la
bărbat, de fiecare dată când acesta caută alinare, suport emoțional în
brațele unei femei. Când iubita devine și mamă, bărbatul are ceva din
infantilitatea copilărească în el.
Fundamentul pe care s-a dezvoltat sentimentul de îndrăgostire are la baza
un sentimentul de atașament. Acest sentiment apare odată cu speciile de
mamifere. Mamiferele se caracterizează prin faptul că nasc pui vii - nu în
ou - alăptează, au coloană vertebrală, etc. Speciile mai vechi, insectele,
reptilele, se ghidează exclusiv după impulsuri, așadar o muscă sau un
șarpe sunt perfect indiferenți față de progeniturile lor.
Unei femeie care manifestă indiferență față de pretendenții ei, parcă îi
lipseste ceva, poate tocmai esența feminitătii, inteligența emoțională. Pe
de altă parte, nimeni nu este obligat să-și piardă timpul, mai ales că
feministele susţin că o femeie nu trebuie să fie educată în stilul vechi: să
fie protectivă, să ofere suport emoțional, să nu fie agresivă, etc., dar
discuțiile în privinta rolurilor de gen sunt o poveste fără sfârșit, iar cea mai
bună cale este ca fiecare să acționeze conform propriului cuget și nu
neapărat conform condiționăriilor culturale care se schimbă de la secol la
secol.
Așadar, este greu de spus dacă o femeie trebuie să aibă inteligență
emoțională, deși parcă un bărbat s-ar așteapta la asta.

61
29. Despre fidelitate și adulter: Tristan și Isolda
1. Tristan și Isolda, o poveste de dragoste cu caracter de legendă, ce se
desfășoară între doi nobili, nepotul regelui din Cornwall și fiica regelui
Irlandei. Regele din Cornwall, stăpân peste S-Angliei, decide s-o ceară de
soție pe Isolda, însărcinându-l pe Tristan cu aducerea ei din Irlanda.
Mama Isoldei, prepară o licoare magică, un elixir al dragostei, destinată
fiicei ei și viitorului soț. Pe drumul de întoarcere, Tristan și Isolda gustă din
poțiunea magică și se îndrăgostesc iremediabil. Ajunsă în Cornwall, Isolda
se căsătorește cu regele, însă nu renunță la iubirea pentru Tristan,
întâlnindu-se cu acesta pe ascuns, până într-o zi când regele îi surprinde.
Aceștia aleg să fugă de la palat.
Asemenea scenariului tragediei lui Shakespeare, "Romeo și Julieta", cei
doi îndrăgostiți sfârșesc tragic, nu fără ca la mijloc să se afle și o oarecare
inducere în eroare, care să amplifice încărcătura dramatică a poveștii.
Lancelot și Guinevere se desfășoară după un scenariu asemănător.
Guinevere a fost soția regelui Arthur, în timp ce Arthur a fost un
conducător briton, care ar fi luptat împotriva invaziei anglo-saxone a
Britanei secolului VI. Lancelot a fi fost cavalerul principal al regelui și
totodată amantul reginei, cu mențiunea că în versiunea celtă Lancelot nu
apare ca fiind amantul reginei, așa cum apare în versiunea medievală
(trubadurii au înflorit).
Ambele povești sunt popularizate prin scrieri medievale, începând cu
secolul XII, de diferiți poeți cu vocație de trubaduri.
2. Cele două legende sunt cunoscute pentru elogierea puterii
sentimentului de iubire, latura adulterină fiind ignorată. În general,
poveștile de dragoste care prezintă un caracter adulterin nu sunt elogiate.
Elena din Troia apare în scrierile autorilor antici, precum Ovidiu "Amoruri",
mai degrabă într-o lumină nefavorabilă, nevasta infidelă, prezentată în
contrast cu soția lui Ulise, Penelopa, care și-a așteptat soțul timp de 20 de
ani, ignorând pețitorii insistenți.
Mitul iubirii adulterine a fost revitalizat în evul mediu, într-un context
favorabil unor astfel de legende, într-un timp în care căsătoriile erau
aranjate. Ca urmare, s-au dezvoltat relații în afara căsătoriei, cu precădere
la curțile domnești, unde ia naștere conceptul de iubire curtenească, dar și
cel de trubadur.
3. Elogierea iubirii și ignorarea completă a laturii adulterine, a infidelității,
este un indiciu prețios care ajută la încadrarea temporală și spațială a

62
legendei, plasând-o într-o perioadă și într-un spaţiu cultural în care
creștinismul nu a fost prezent, căci dacă ar fi fost, astfel de povesti nu ar
mai fi pătruns în memoria colectivă elogiind iubirea pasională, ci mai
degrabă scoțând în evidență infidelitatea, două din cele zece porunci ale
creștinismului fiind încălcate.
Ambele legende au un sâmbure de adevăr și ambele legende au aceeași
proveniență geografică, insula Britanică. Mai exact, protagoniștii sunt
plasați în trei locuri: Wales, S-Angliei și Irlanda, adică în spațiile locuite de
celți. Perioada în care sunt datate întâmplările pare să fie înainte de
invazia anglo-saxonilor, secolul VI, o perioadă în care populația insulei
Britanice era preponderent celtă, cu ușoare adaosuri romanice.
"Un motiv foarte important care reprezintă marea contribuție irlandeză la
literatura europeană este conceptul de dragoste, neașteptată, debordantă,
fatală, care durează până la moarte și cauzează grea suferință
îndrăgostiților. Exemplul cel mai faimos este cel al istoriei lui Tristan și
Isoldei, care derivă din surse irlandeze." (M. Dillon, N. Chadwick) extras
din Ovidiu Drâmba, "Istoria culturii și civilizației" Vol. II.
Cheia înțelegerii enigmei pentru care poveștile au intrat în folclorul celt ca
exemple pozitive, glorificând iubirea pasională și ignorând total latura
adulterină, ba chiar prezentând soțul legitim ca o piedică în desfășurarea
iubirii pasionale a amanților, se explică prin studierea raporturilor dintre
bărbat și femeie, precum și a statutului femeii în societatea celtă.
La celți, precum și la spartani, femeia se bucură de un statut aparte,
privilegiat față de statutul pe care îl avea în oricare alt spaţiu cultural de la
aceea vreme. Cu totul neobișnuit pentru alte culturi, genul femeiesc nu a
fost nici dezavantajat, nici subjugat. Căsătoriile erau încheiate cu liberul
consimțământ al mirilor, soția avea voie să divorțeze dacă bărbatul era
infidel, iar bărbatul avea voie să divorțeze dacă soția îl jignea. Femeile
aveau voie să se căsătorească de mai multe ori pe parcursul vieții, iar
soțul, dacă părăsea nejustificat soția și se alătura altei femei, trebuia să îi
plătească daune fostei soții. De asemenea, femeile aveau drept de
moștenire, însă cu obligația de a participa la războaie. Romanii, când au
luptat cu Galii, înaintașii francezilor de azi (al căror patrimoniu genetic este
într-o mare proporție de origine celtică), au rămas uimiți la zărirea
chipurilor feminine pe câmpul de luptă. Ca urmare, Galii au fost catalogați
drept sălbatici, pe când participarea la luptă este în fond un semn de
egalitate între genuri.

63
Pentru că genul femeiesc se bucura în mare parte de aceleași drepturi ca
și genul bărbătesc, nu s-a putut proceda spre blamarea acestuia. Când
raporturile între genuri sunt echilibrate, pe cine cade vina pentru un
adulter? În alte culturi acest lucru era deja stabilit înainte de desfășurarea
evenimentului, femeia fiind întotdeauna vinovată. Dacă aceste legende ar
fi fost produsul altor spații culturale, atunci și morala lor ar fi fost alta, cel
mai probabil personajul feminin ar fi fost stigmatizat.
La celți amorul a eclipsat trădarea, iar dacă s-ar fi pus problema ei,
probabil vina ar fi fost distribuită în aceeași proporție ambelor genuri.
Pentru înțelegerea mai profundă a relațiilor de gen la vechii celți, a se
studia viață amoroasă a unor francezi, care sunt urmași de celți (vezi de
ex. cuplul prezidențial Macron).
4. Ce e rău și ce e bine? Este corect să elogiem iubirea născută într-un
context adulterin ? F. Nietzsche pare să dea un răspuns acestei dileme,
susținând că "ceea ce se petrece din iubire este dincolo de bine și rău".
Binele și răul sunt concepte definite de normele etice. Normele etice sunt
reguli, coduri de conduită, convenții după care se ghidează o societate.
Normele provin din diferite surse: religie, comunitate, familie, legi, etc.
Normele etice variază în funcție de spațiul cultural la care ne raportăm și
în funcție de timp. Ceea ce este acceptat în Olanda, este interzis în India,
ceea ce este acceptat în Olanda secolului XV, este interzis în Olanda
secolului XX. Așadar, normele morale sunt relative, nicidecum absolute
sau universale. Ceea ce într-un spaţiu și timp este hulit ca adulter, este în
alt spaţiu și timp elogiat ca iubire necondiționată. Fapta este aceeași,
reperele morale după care e cântărită diferă.
Pentru că iubirea nu se supune binelui și răului, adică unor concepte
morale, ea este deaspura lor și independentă de ele. Dintre toate
simțămintele umane, F. Nietzsche a situat doar iubirea deasupra judecății.
Aparatul rațional al individului este chemat să cântărească, ce e rău și ce
e bine, luând în considerare că raţiunea se află adeseori sub jugul dorinței,
de unde cu greu se poate elibera.
"Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine." ‖Glossă‖, M. Eminescu

64
 ‖9. Pentru că sunt divizat de dragul iubirii, pentru șansa unirii."
Aiwass și Aleister Crowley, ‖Cartea legii‖

II. Povești de iubire

1. France Prešeren și Julija

Preseren, născut în 1800, este poetul național al Sloveniei. În Ljubljana, în
piața care-i poartă numele, se găsește statuia sa. În spatele statuii se află
o făptură feminină cu rol de muză, simbolizând sursa sa de inspirație. La
mică distanță se află si statuia adevăratei sale muze, Julija Primic. Ochii
statuii lui Prešeren privesc în direcția statuii Julijei, care la rândul ei este
îndreptată spre statuia lui Prešeren. Julija apare scoțând capul pe geam,
uitându-se spre Prešeren.
Prešeren număra 33 de ani când a întâlnit-o pe Julija, fiică de bogătaș.
Cele mai bune poezii sunt cele scrise pentru ea. În cei doi ani pe care îi
are la dispoziție, acesta nu are curaj să-și exprime direct emoțiile față de
ea. Julija se va căsători cu altcineva. După trei ani de la prima întâlnire,
Prešeren își dă seama că nu va fi nicio legatură între ei și întâlnește o altă
femeie.
Pe patul de moarte declară că nu a uitat-o pe Julija. Simbol pentru iubirea
imposibilă.

2. Epopeea lui Ghilgameș

Cu o vechime de cel puțin 5000 de ani, este o dovadă incontestabilă a
geniului creativ al speciei umane. Iată cum a fost abordată tema refuzului
în aceea perioadă a culturii mesopotamiene:
Zeița Isthar (război, iubire, fertilitate, etc.), îndrăgostită fiind, este refuzată
de eroul Ghilgameș. Acesta îi servește o serie de jigniri, sub forma unor
metafore, probabil cele mai vechi din istoria literaturii:
"Ca o ruină ești, ce nu dă adăpost omului pe vreme rea,
Ca o ușă dosnică ești, ce nu poate împiedica să intre vântul si furtuna,
Ca un palat ești, despuiat și jefuit de tâlhari,
Ca o cursă esti, ascunsă mișelește vederii,

65
Ca smoală aprinsă ești, care arde cumplit pe cel ce o atinge,
Ca un burduf spart ești, ce udă pe cel care-l duce,
Ca o bucată de var ești, ce macină zidurile,
Ca o amuletă ești, ce nu e în stare să-l apere pe om,
Ca o sandală ești, ce roade piciorul drumețului"
Ghilgameș a refuza-o, deoarece Ișthar și-a omorât toți amanții precedenți.
Întrucât a jignit o zeiță, un monstru este trimis din ceruri să-l ucidă pe erou.
Eroul scapă, prietenul său plătește. Se zice că atunci când Ișthar coboară
în lumea subterană, pe pământ încetează activitațiile amoroase până la
întoarcerea ei .

3. Shakira și Pique
1. Circulă zvonuri cum că Shakira și Pique se despart, așa că Pique face o
declarație în "The Sun", preluată de ziarele românești: "Am cunoscut-o la
Madrid în 2010. Ea filma videoclipul la Waka, Waka imnul Cupei Mondiale
din acel an. Mi-am făcut curaj şi i-am cerut numărul de telefon. I-am dat un
mesaj şi am întrebat-o cum e vremea. [...] Ea mi-a scris o întreagă
poveste, despre cum se schimbă temperatura în timpul zilei şi m-a
impresionat. Nu puteam să ne vedem decât într-un singur mod: dacă
Spania ajungea în finală, pentru că ea cânta la festivitatea de închidere. I-
am spus că o să ajung în finală doar ca să am şansa să o văd. Şi restul e
istorie."
Shakira și Gerard Pique formează un cuplu de șapte ani și au împreună
doi copii: Milan (4 ani) și Sasha (2 ani).
2. Declarația sună ca și cum la mijloc ar fi o mare dragoste, "I-am spus că
o să ajung în finală doar ca să am şansa să o văd". Am putea bănui că
este o relație clasică între vedete, care se alătură pentru că au același
statut. Am putea verifica compatibilitatea astrologică, căci declarația lui
Pique ne pune pe gânduri. Surpriza nu întârzie să apară:
Gerard Pique: 2 februarie 1987
Shakira: 2 februarie 1977

4. Stela Popescu și Puiu Maximilian

"Între noi a fost mai mult decât o căsătorie." "Ştiu că se spune de suflete
pereche , dar e adevărat." "Nu toți oamenii au șansa să cunoasca
dragostea absolută."

66
Declarațiile îmi trezesc curiozitatea, verificăm zodiile:
Stela Popescu: 21 Decembrie, Sagetator
Puiu Maximilian: 6 Iunie, Gemeni
Gemeni și Săgetător sunt zodii opuse, își influențează reciproc casa
căsătoriilor și a relațiilor pe termen lung. Teoria din astrologie susține
atracția dintre zodiile opuse, motiv pentru care le recomandă pentru
căsătorie.

5. Violeta și Ștefan Andrei

Ştefan Andrei: Simplu: «Doresc să mă căsătoresc cu tine. Gândeşte-te şi
tu, întreab-o pe maică-ta...» Pe-ai mei - ce să-i mai întreb? - făcusem 30
de ani. „Şi eu vreau", mi-a răspuns ea. De la acel început am făcut o
înţelegere: «Să ştii că eu n-o să mă opun ca tu să fii artistă, am zis eu. Dar
am o rugăminte. Dacă poţi să naşti, aş dori să am şi eu cel puţin un copil
cu tine. Nu vreau să plec de-aici doar sădind un pom şi secerând nişte orz.
Ci să las şi un copil». A fost de acord. Şi ne-am căsătorit pe 18 noiembrie
1961, deci în mai puţin de trei luni de la reîntâlnire. Iar în 12 octombrie,
anul următor, s-a născut băiatul nostru." "Nunta noastră, ţinută la ştrandul
partidului, a fost foarte simplă. Au fost maximum 40 de persoane."
Sursă: [1]
Elena Ceaușesc era invidioasă pe Violeta, plănuia să și-l facă ginere pe
Ștefan Andrei. Violetei i s-a interzis participarea la spectacole. Au fost
găsite microfoane montate în dormitorul lor, Elena Ceaușescu asculta
înregistrările.
Violeta Andrei : 29 martie 1941 (actriță)
Ștefan Andrei : 29 martie 1931 (ministru în guv. lui Ceaușescu)

6. Viorel și Oana Lis

Cea mai interesantă legătură din spațiul public românesc. S-au cunoscut
în timp ce Oana era în practică la Primăria Capitalei. La primele întâlniri
private dintre cei doi, Oana nu a venit singură, ci împreună cu prietenele
ei.
Viorel Lis: 19 martie
Oana Lis: 19 martie

67
7. Marin Preda și Aurora Cornu
"Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima
mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-
a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi
întâia mea scrisoare de dragoste." M. Preda către A. Cornu

1. Marin Preda avea 32 de ani când a cunoscut-o pe Aurora Cornu, care

avea 20 de ani. Relația se înfiripă la mare, într-o tabără dedicată
membrilor Uniunii Scriitorilor. Avea să-i devină prima soție.
1952: se cunosc
1955: se căsătoresc, romanul "Moromeții" este publicat.
1965: divorțează
2. Aurora declară: "Am cules greierii din iarbă ca să nu-l mai deranjeze
zgomotul pe Marin". M. Preda scria noaptea, uneori doar câteva fraze.
Securitatea îi monitoriza activitatea cu ajutorul unui microfon instalat în
dormitor. "Cel mai iubit dintre pământeni", așa susține A. Cornu că îl alinta
pe Marin Preda. Căsătoria durează 10 ani, apoi A. Cornu pleacă în Franța,
singură, unde se recăsătorește.
3. Eugen Simion: "Vă pot spune însă că el a suferit enorm după ce a fost
părăsit de Aurora. Această ruptură i-a provocat o nevroză, a stat doi ani
internat. Găsim aceste trăiri descrise în Jurnalul intim."
Surse: [2], [3], [4]

8. Emil Cioran și Friedgard Thoma

"Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate."
Cioran
70 de ani avea filozoful E. Cioran când intră în contact cu doctoranda în
filozofie, Friedgard Thoma, 35 de ani, cu copil de 10 ani și soț. Avea să-i
devină ultima muză. Aceasta îl contactează prin scrisori, apoi se întâlnesc
la Paris. Începând cu vârsta de 31 de ani, Cioran trăia cu partenera sa
Simone Boue.
Friedgard publică scrisorile într-o carte: "La ora unu acasă, am dormit
câteva ceasuri, m-am trezit devreme şi atunci a început chinul. M-am
gândit la dumneavoastră şi la tot ce ar fi putut să se întâmple în noaptea
de joi...dacă nu v-aţi fi împotrivit. V-am auzit suspinând şi plângând. Mai
bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o

68
asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am
discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de
Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la
telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeuna sub fusta
Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început de fapt
cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dumneavoastră. Aţi fost oarecum
speriată când v-am vorbit de o înclinaţie „perversă‖ pe care mi-o stârneşte
trupul Dumneavoastră. Pervers nu a fost cuvântul potrivit. Am vrut să spun
arzătoare. Doar sunt normal; stări interzise cer expresii ne-naturale. Cred
(poate mă înşel) că în dimineaţa asta aş fi mai puţin obsedat dacă aţi fi
fost mai binevoitoare cu mine. În definitiv ne cunoaştem de la prima
dumneavoastră scrisoare."
"Nu înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit
decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă încât mă
întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu
Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua." "Sunteţi
blestemul meu indispensabil‖.
Tot în cartea ei, Friedgard Thoma notează: "Nu am dorit de altfel să ridic la
un nivel sexual relația noastrã, dar dacã totuși, aceasta s-a întîmplat, a
fost și fiindcã Cioran cãzuse de la început pradã unei asemenea obsesii,
încît eu am crezut cã trebuie sã-i vin în întâmpinare. Dar în scrisorile mele
l-am lãsat sã înțeleagã fãrã echivoc cã nu-l mai prețuiam din aceastã
pricinã; dimpotrivã eram chiar furioasã cã m-a pus în situația de a converti
erotismul în sexualitate, ceea ce nu dorisem sã se întâmple."
Într-un interviu acordat în 1996, partenera de viață a lui Cioran, declară
despre el: "Era un om vesel, cu umor. Şi aş spune că nu-i scăpau bucuriile
şi frumuseţea lumii."
Dispreţuia gloria. Dacă era întrebat: "Sunteţi Cioran?", răspundea "Nu!".
Mă tulbură să-mi amintesc, dar mai târziu, când era foarte bolnav şi avea
deja pierderi de memorie, cineva l-a oprit pe stradă şi l-a întrebat dacă e
Cioran. El a răspuns: "Am fost!".
Surse: [5], [6]

69
9. Friedrich Holderlin și Susette Gontard
"Cum te iubesc eu pe tine, nu te va mai iubi nimeni, cum mă iubești tu pe
mine, nu vei mai iubi pe nimeni", Susette Gontard către Friedrich Holderlin
(1799, anul scrisorii).
Friedrich Holderlin este un poet romantic, de origine germană.
- 1796: Este angajat ca învățător în casa bancherului Jakob Gontard. Între
Friedrich și Susette Gontard, soția lui Jakob, se naște o iubire pasională.
Friedrich avea 26 de ani, Susette 27 de ani. Avea 4 copiii. Soțul ei numara
32 de ani.
- 1797: apare volumul 1 al romanului său, ‖Hyperion‖, unde Susette este
reprezentată de personajul feminin Diotima. Diotima este o înțeleaptă
antică, care apare în operele lui Platon, explicând ce înseamnă iubirea.
- 1798: soțul află despre relația lor, iar Friedrich este obligat să
părăsească casa.
- 1799: apare volumul 2 al romanului său Hyperion având ca teme:
frumusețea, speranța, conflicte, devastare după moartea iubitei,
singurătatea.
- 1798-1800: Friedrich întreține corespondență cu Susette, precum și
întâlniri secrete, în prima joi din fiecare lună, la ora 10. El mergea pe jos
15 km, 3h. Se vedeau pentru scurt timp, își lăsau scrisorile ascunse printre
crengile copacilor. Uneori, Susette se uita pe geam, în timp ce Friedrich
citea scrisorile, Susette: "Nu pot să-mi dau seama ce impresie făceau
cuvintele mele asupra ta, ți-am văzut însă lacrimile curgând, curgeau
arzând pe inima mea, nu le puteam stinge."
Friedrich: "Este strigător la cer dacă trebuie să ne gândim că noi doi o să
ne veștejim în deplinătatea puterilor noastre, pentru că ne lipsim unul
altuia."
- Ultima scrisoare a Susettei către Friedrich: "Nu pot să mai scriu, rămâi cu
bine! Rămâi cu bine! Ești veșnic în sufletul meu! și rămâi atât timp cât
exist."
- Mai 1802: probabil înștiințat de starea ei precară de sănătate, Friedrich
se întoarce din Bordeaux (S-Franței), acolo unde preda lecții particulare,
acasă în Stuttgart.
- ~sfârșit Iunie 1802: ajunge în Stuttgart, într-o stare confuză, derutat și
neîngrijit. Prietenii abia îl recunosc.

70
- 22 Iunie 1802: Susette Gontard (33 ani) moare în Frankfurt, la 230 km
Nord de Stuttgart.
În anii următori, starea lui Friedrich este descrisă ca "sfărmat, distrus",
urmând ca în 1805 să înnebunească, fiind internat cu forța într-o clinică.
Apoi, a fost îngrijit de un admirator al romanului său, ‖Diotima‖. A avut și
momente de luciditate.
Psihiatri celebri, filozofi sau oameni de cultură, cum ar fi Karl Jaspers, etc.,
speculează dacă Friedrich s-a îmbolnăvit din cauza iubirii pasionale sau
din alte cauze (genetice, prefăcătorie ca să scape de datorii, etc.). Este o
enigmă.
Pasiunea născută între ei reiese din scrisori, dar și din inspirația pe care
Holderlin a avut-o la momentul scrierii romanului său, la vârsta de 27 de
ani, atunci când pasiunea este o sursă de inspirație veritabilă, cu care o
minte fină, de romantic, își plăsmuiește creațiile capitale. De pildă, între
23-33 ani Eminescu a scris "Luceafărul".
Scrisorile celor doi sunt păstrate, el le ținea în buzunarul secret al genții cu
care călătorea.

10. Heloise și Abelard

"Dacă voi fi ținut minte, va fi pentru că am fost iubit de Heloise." Abelard
Una dintre cele mai celebre povești de iubire din istorie, încărcată de
pasiune, tragism, fidelitate, așa cum reiese și din scrisorile lor. Ambii
protagoniști erau celebri pentru cultura lor. Acțiunea se petrece în Franța
secolului XI.
Abelard, filozof, teolog, profesor, mereu înconjurat de mulțimi entuziaste
de studenți, curioși de învățăturile sale. Heloise, educată, cunoscătoare de
latină, greacă și ebraică. Frumoasă si tânără. Când se cunosc Abelard
avea ~39 de ani, Heloise ~20 de ani. Datele sunt incerte.
Acesta a zărit-o pe străzile orașului, și a pus la cale un plan pentru a o
seduce. A apelat la tutorele fetei, unchiul ei, încercând să se cazeze la
acesta și în schimb să îi predea lecții fetei. Unchiul a fost deacord, Abelard
prezenta încredere, având reputația de a fi cast. Înițial lecții de filozofie,
apoi de amor. Faptul că un om cast până la vârsta de 39 de ani, cu
înclinații spre teologie, se decide totuși să-și schimbe traiectoria, urmând
impulsul naturii, este o situație mai rar întâlnită.

71
Unchiul observă legătura prea târziu, abia când fata rămâne gravidă. Îl
alungă pe Abelard din casă. Fata se retrage la sora acestuia, unde naște
un băiat. După un timp, Abelard se înțelege cu unchiul fetei și cuplul se
căsătorește pe ascuns. Îi cere iertare unchiului pentru abuzul de
încredere, invocând elixirul dragostei și faptul că acesta ar trebui să
înțeleagă dacă a trecut și el printr-o situație asemănătoare. După
căsătorie, unchiul o bate pe Heloise și răspândește zvonul căsătoriei în
Paris, lucru nefast pentru Abelard, care dorea o viață monahală. Pentru a
o feri pe Heloise de unchiul ei, acesta o trimite temporar la mânăstire.
Acolo, într-o vizită, conform scrisorilor lor, cei doi întrețin relații intime, în
cantina mânăstirii. Acest lucru scoate în evidență puterea atracției dintre
ei, căci ambii cunoșteau regulile monahale.
Unchiul crede că Abelard vrea să anuleze căsătoria, alungând-o pe
Heloisa în mânăstire, și decide să se răzbune. Într-o seară, îl mituiește pe
servitorul lui Abelard, întră în casa acestuia și împreună cu acoliții săi îl
deposedează pe Abelard de organele sale genitale. Din cauza rușinii,
Abelard se va retrage din Paris, sălășluind în diferite mânăstiri, până la
sfârșitul vieții sale. Întră în contact cu Heloisa abia peste 10 ani, când
începe între ei un schimb de scrisori. Aceste scrisori sunt păstrate până
astăzi. Heloise și-a petrecut întreaga viață în mânăstire, deși din scrisori
reiese că ar mai fi vrut să trăiască o viață lumească alături de Abelard.
Însă acesta o îndeamnă să-și îndrepte întreaga iubire către Creator.
Heloise i-a fost total dedicată, întreaga viață. Cei doi au fost înmormântați
în același loc. Nu s-au mai văzut de la răzbunarea unchiului, trăind fiecare
în mânăstiri diferite. Heloise a fost informată ocazional despre starea lui
Abelard, prin scrisori de la alți călugări.
Povestea este descrisă de Abelard, obiectiv și sincer, în autobiografia sa
"Povestea nenorocirilor mele". Epoca și conveniențele, i-au împiedicat să
consume elixirul dragostei până la capăt.

11. Søren Kierkegaard și Regina Olsen

"A intra ca un vis în sufletul unei fete este o artă, a ieși este o
capodoperă." S. Kierkegaard
1. Filozof, teolog, scriitor, născut în Danemarca, sec. XIX. La prima
vedere, afirmația pare să-i aparțină unui seducător care se preocupă și de
încheierea relației, nu doar de începutul ei. Să aflăm misterul ieșirii din
suflet, tot ca un vis.

72
2. Kierkegaard întâlnește femeia care-i va marca destinul la vârsta de 24
de ani, când ea avea doar 14 ani. Încă de la prima întâlnire, apare o
puternică atracție între ei, acesta producându-i Reginei "o impresie foarte
puternică".
În timp ce Regina cântă la pian, Soren îi declară adevaratele sale
sentimente, notând astfel în jurnalul său: "Oh! Ce mă interesează pe mine
muzica, pe tine te vreau, încă de 2 ani te vruiam. Ea a tăcut.". Când
Regina împlinește 18 ani, se logodesc.
3. Kierkegaard începe să aibă dubii în privința faptului c-o poate face
fericită pe Regina, dar și în privința tipului de viață pe care îl dorește,
filozof fiind. Aceste îndoieli vor da naștere unui conflict interior, conflict în
urma căruia decide să rupă logodna cu Regina, după numai un an, deși o
iubea.
O anunță de ruptură printr-o scrisoare, căreia îi alătură inelul de logodnă.
Regina, cu inima frântă, îl caută acasă, negăsindu-l îi lasă un bilet în care-l
roagă să n-o părăsească.
Decizia rămâne neschimbată. Regina amenință că se sinucide; tatăl ei
încearcă să-l convingă să se răzgândească, afirmând: "va fi sfârșitul ei,
este total disperată". La întrebarea ei, dacă se va căsători vreodată, el îi
răspunde sarcastic: "Păi probabil, în 10 ani când o să mă așez la casa
mea, o să am nevoie de o tânără domnișoară, să mă întinerească". În
realitate, el o iubea, iar după ruptura nu mai întreprinde nicio acțiune
pentru a se apropia de o femeie.
4. În 1843, la doi ani de la ruptura logodnei, Regina se logodește cu
educatorul ei. Această veste este pentru Kierkegaard ca o lovitură. Acesta
se aștepta probabil ca Regina să-i rămână fidelă, un fel de iubire
platonică, asemenea cuplului Abelard & Heloise.
5. Întreaga sa operă și întregul său sistem filozofic sunt influențate de
contactul cu Regina Olsen. Acesta nu s-a refăcut niciodată complet după
eșecul relației.
6. La vârsta de 42 de ani Kierkegaard, se prăbușește în mijlocul străzii,
după un accident vascular cerebral și moare în decurs de o lună.
[7]
Într-o scrisoare către un nepot de-al lui Kierkegaard, Regina afirmă : "...o
datorie nu doar față de el, dar și față de Dumnezeu, căruia el m-a
sacrificat, fie că a făcut-o dintr-o tendință înnăscută spre auto-tortură, fie
că, așa cum cred și așa cum rezultatele muncii sale vor arăta, dintr-un
apel profund din partea Domnului".

73
7. Regina Olsen a fost modelul pentru Cordelia, personajul principal din
‖Jurnalul unui seducător‖.
8. Afirmația lui Kierkegaard vine așadar dintr-un context neplăcut,
renunțarea la marea iubire. Defulare prin renunțare.
Sursă: [7]

12. Pușkin și Anastasia

Între agonie și extaz se află sufletul slav când iubește, dovadă ne stau
operele autorilor ruși, capodopere ale literaturii universale, care surprind
într-un mod inedit trăirile sufletului uman.
Aleksandr Pușkin, poetul național al Rusiei, despre care Eminescu spune
"Sunt copleşit de versurile lui Puşkin, izvor de apă vie‖, a rămas în istorie,
nu doar datorită operei sale, ci și datorită vieții sale, trăită mai mereu la
limită, între dueluri și amoruri.
Rebel pursânge cu origini scandinave, germane, slave dar și africane,
acesta scrie epigrame în care-l satirizează pe țar, fiind astfel exilat,
începând cu vârsta de 21 de ani, în diferite locuri, printre care și
Basarabia, unde se remarcă printr-o serie de dueluri, urmare a unor
aventuri amoroase.
În încercarea de a-i lua apărarea, una dintre femeile cucerite, Maria,
prințesa Volkonskaia, afirmă: "Poet fiind, Pușkin a simțit o datorie de
onoare în a fi îndrăgostit de toate femeile frumoase și tinere pe care le
întâlnea".
Se remarcă și printr-o aventură cu Ludmila, soția unui boier, cunoscută
pentru frumusețea ei seducătoare. Boierul îl provoacă la duel, însă acesta
este evitat, Pușkin primind 10 zile de arest, iar boierul plecând pentru un
an cu soția în străinătate.
Aventurile sale se vor sfârși tot datorită unei aventuri, numai că de data
asta aventura aparține soției sale, Natalia Goncearova, cu care se
căsătorește la 31 de ani, după ce o cere în căsătorie timp de doi-trei ani.
Natalia avea 16 ani la data primei lor întâlniri. De o frumusețe
strălucitoare, o întâlnește la un bal la Moscova în iarna anului 1828.
Natalia avea să-i placă și țarului însuși, motiv pentru care acesta îi oferă
lui Pușkin o slujbă la curte.
Ofițerul francez, Georges d'Anthes, foarte bine cotat în societatea înaltă a
Petersburgului, este cel cu care Natalia va avea o legătură, cel puțin de

74
natură platonică. Zvonul ajungând la urechile lui Pușkin, acesta îl
provoacă neîntârziat pe francez la duel. Pușkin, acum în vârstă de 37 de
ani, este rănit mortal în urma duelului și la scurt timp își găsește sfârșitul în
compania tinerei sale soții (acum 25 ani), căreia îi cere o înghețată, înainte
de a-și da ultima suflare. 50.000 de oameni au participat la priveghi.
Ofițerul francez a cerut-o în căsătorie pe sora Nataliei, încă înainte de
duel, pentru a îndepărta suspiciunile.
Natalia este învinuită că nu l-a iubit, catalogată drept ‖păpuşă‖ sau ‖suflet
gol‖. Dezbaterea este încă actuală în societatea rusă, unde se încearcă
reabilitarea morală a Nataliei. Nu se cunoaște dacă Natalia a avut o relație
fizică cu țarul. Se știe însă că îi plăcea acestuia și că după moartea lui
Pușkin, țarul i-a plătit datoriile imense.
Nu se cunoaște cu certitudine nivelul de intimitate la care Natalia a ajuns
cu ofițerul francez, însă iată ce notează acesta într-o scrisoare: "Ea s-a
dovedit a fi mult mai puternică decât mine. De peste 20 de ori mi-a cerut
să am milă de ea, de copiii ei, de viitorul ei, și în acele clipe era frumoasă
ca un înger coborât de pe cer... și a rămas pură, fidelă soțului ei".
Pușkin a scris notițe din care reies că nu era cu totul înnebunit după
Natalia, făcând o descriere lucidă și obiectivă a ei (a se căuta descrierea
despre prima noapte împreună).
Natalia se recăsătorește la 32 de ani (prima oară la 18), după 7 ani de
văduvie. A mai avut doi copii, pe lângă cei patru din legătură cu Pușkin. A
trăit 51 de ani. Unii speculează că țarul i-ar fi aranjat căsătoria, până
atunci trăind cu el.
Surse: [8], [9], [10], [11], [12]

13. Dante și Beatrice

Dante (sec. XIII) o întâlnește prima dată pe Beatrice la vârsta de 9 ani,
într-o vizită de familie, apoi o mai revede de câteva ori, peste alți 9 ani. Ea
se va căsători cu un bancher bătrân și va trăi doar 24 de ani. Dante se
îndrăgostește de ea, îi scrie poezii, promite să o țină minte toată viața lui,
―să spun despre dânsa ceea ce n-a fost spus niciodată despre vreo
femeie‖, lucru pe care îl face, publicând la scurt timp după moartea ei,
cartea "Viață nouă" (titlul este sugestiv), unde descrie istoria relației
platonice cu ea: prima întâlnire, etc. inclusiv și presimțirea pe care o are în
legătură cu moartea ei.

75
Dante o include apoi în "Divina Comedie", una dintre operele valoroase ale
literaturii universale. În "Divina Comedia" este descris paradisul,
purgatoriul și infernul, prin paradis este condus de Beatrice, prin infern și
purgatoriu de Vergiliu, poetul roman care a scris "Eneida" (unde descrie
nașterea poporului roman, un fel de continuare a "Iliadei" și "Odiseeei"
atribuite lui Homer). Descrierea infernului, a paradisului, a purgatoriului
sau a iubirii lui față de Beatrice, apare des sub formă de picturi sau
sculpturi.
În ‖Divina Comedie‖, iubirea față de Beatrice capătă conotații religioase,
ținând cont de triada Infern-Paradis-Purgatoriu și de plasarea fetei în
Paradis. Beatrice ar însemna grație divină sau înger, așa cum scrie și
Mircea Eliade în "Istoria credințelor și ideilor religioase".
O poveste asemănătoare are loc între Petrarca și Laura. Dante și Petrarca
au fost doi mari scriitori, poeți și filozofi ai literaturii italiene și europene, a
căror opere au impactat epocile care le-au urmat, cu precădere
Renașterea.
Reprezentări artistice: Statuia "Dante și Beatrice" Giovanni Battista
Comolli, villa Melzi 1813. Aici Beatrice îl conduce în paradis.
Pictura "Dante si Beatrice" , Henry Holiday, 1883, reprezintă a doua
întâlnire, ei doar se salută aici, în conformitate cu uzanțele vremii.

14. Cupidon (Amor/Eros) și Psyche

Mitul apare pentru prima dată în forma scrisă în romanul Metamorfoze
(sau Măgarul de aur), scris de Apuleius, sec. II. d.H., scriitor latin, născut
în Algeria. Sub formă de picturi sau alte reprezentări artistice, mitul apare
încă din epoca elenistică, adică sec. IV î.H., mitul fiind probabil la fel de
vechi ca și panteonul grecesc.
Psyche (în greacă, suflet, spirit) este o prințesă din Grecia, atât de
frumoasă, încât localnicii încep să se închine ei, neglijând astfel cultul
Afroditei. Mâhnită, Afrodita îl îndeamnă pe fiul ei, Cupidon, să tragă cu
săgeata în așa fel încât Psyche să se îndrăgostească de un monstru.
Cupidon, neatent, se înțeapă în săgeată înainte s-o lanseze și se
îndrăgostește de fată.
În urma consultării Oracolului din Delphi, tatăl fetei poruncește ca aceasta
să fie dusă în pustiu și legată de o stâncă. De acolo este răpită de zeul
vântului și dusă într-un palat unde o așteaptă Cupidon. Își vede iubitul
doar noaptea și nu are voie să se uite la chipul lui. Îndemnată de surorile

76
invidioase, îl așteaptă pe Cupidon într-o noapte cu lampa de ulei și îi
zărește chipul, încălcând astfel interdicția. Cupidon pleacă supărat și
povestea continuă cu o serie de încercări pe care Psyche trebuie să le
treacă pentru a-și ispăși trădarea. În final o va naște pe fiica lor, Voluptas
(în latină) sau Hedone (în greacă, de la hedonism, plăcere) care devine
zeița plăcerii.
Ca și multe alte mituri antice, acesta a constituit o sursă de inspirație
pentru literatura, sculptura și, în general, arta din toate timpurile.
Tabloul "Răpirea Psyschei": William Adolphe Bouguereau, sec. XIX,
Franta. Colecție privată.
Sculptura "Psyche înviată de sărutul lui Amor": Antonio Canova, sec. XVIII,
Italia. Se găsește la Luvru.

15. Liviu Rebreanu și Fanny

Liviu Rebreanu, un tip absolut intelectualizat, care-i recunoaște soției sale
copilul dintr-o relație anterioară, copil pe care tatăl biologic nu îl
recunoaște. Rebreanu rămâne fidel soției sale, deși a fost curtat de mai
multe actrițe celebre, căci ocupa și funcția de director al teatrelor din
aceea vreme. Născut în Transilvania, într-o familie de învățător, primul
născut dintr-un total de 14 copiii.
Când s-au căsătorit, Rebreanu număra 27 de ani, iar viitoarea sa soție,
Fanny, 24. S-au cunoscut la Craiova, Fanny a fost de loc din Pitești, actriță
de teatru.
Intră în conflict cu familia sa de origine, pentru că a trecut copilul pe
numele său, iar după moartea sa, când devine public faptul că fetița a fost
adoptată, familia îi deschide proces soției sale și fetei, la mijloc fiind vorba
și de bani, Rebreanu fiind unul dintre puținii scriitori care a trăit din ce a
scris și nu numai, ocupând și diferite funcții la nivel național. Actul de
recunoaștere a fost un fals, căci tatăl real se cunoștea, adopția ar fi fost
soluția legală. Pe baza acestui fals, familia de origine a acționat în
instanță. Dispare decidentul, război între urmași.
Este cunoscută scena în care Fanny a rupt o umbrelă în capul unei fete
care s-a îndrăgostit de Rebreanu. Nicolae Ghera, care s-a ocupat de
operele sale, are unele întrebări în legătură cu avansurile actrițelor pe care
el le-a respins: "Să fie vorba despre o fidelitate angelică, ori despre o
prudență și discreție excesive, caracteristice unui bărbat versat? Oare,

77
acceptând ofertele, v-ați temut ca «după» să nu mai fiți în ochii lor tot atât
de mare, cum vă considerau toți?"
În timp ce Fanny, soția sa, călătorea în diferite destinații la modă în acea
perioadă, Rebreanu scria romanele sale (își nota pe foi data când scria;
adeseori coincidea cu data când soția era plecată în călătorii în Europa).
Scrisoare din călătorii, Fanny către Rebreanu: „Pe aici (prin Paris – n.n.)
încercări de rufe, rochii, pălării. Zarvă mare! Grije de cei 2.700 fr. Acuma
însă m-am liniștit. Sunt sigură că mi-i vei trimite. Te pup și te iubesc…
Nevestica ta"
"Nu cere noutăți multe, Liviule, căci n-am. De data asta am venit la Paris
pentru mine, pentru rochiile mele, deci m-am învârtit numai prin magazine
și vitrine. (…) Liviule dragă nu lăsa scrisorile mele pe birou. Închide-le. Nu
vreau să le citească nimeni afară de tine. Cred că ai să fii mulțumit cum
sunt și eu."
Mama către Rebreanu: "Tu, care ai fost învrednicit să fii născut din o
fecioară curată, rară, din multele numite fecioare."
Ca și mulți alți scriitori, Rebreanu scria noaptea, poate pentru atunci găsea
liniște, dar probabil și pentru că noaptea se face trecerea de la viața reală
la cea imaginară, mult mai lesne.
A fost director al Radiodifuziunii, a primit Premiul Naţional pentru literatură,
a fost membru al Academiei Române.

16. Mihai Eminescu și Veronica Micle

"Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic, și nimic având totul"
este fraza cu care-și încheie Eminescu (29 de ani atunci) scrisoarea către
Veronica, după moartea bătrânului ei soț.
"Tu știi, dulce și neuitată amică, că sentimentul de care-ți vorbesc nu e
nimic banal, nimic care să aibă ceva comun nici cu teoria plăcerii, la care
se-nchină mulțimea celor fericiți, nici platitudinile unei tinereți necoapte."
"Nici tinerețea, nici frumusețea ta, nici virtuți sufletești, nici grații fizice nu
au fost cauza acelei simțiri care a aruncat o umbră adâncă asupra vieții
mele întregi.‖
―Eu nu cutez să-i dau nume și nu i-am dat nicicând. Adesea există lungi
enigme matematice pentru a căror dezlegare îți trebuie o singură cifră
cunoscută. Adesea un complex întreg de cauze se dezleagă prin o singură
cauză, necunoscută încă."

78
―Nici nu știu de ce tu ești parte întegritoare a tuturor gândurilor mele, nici
mă preocup s-o știu, căci nu mi-ar folosi la nimic, dar este o legătură cu
tine neesplicabilă‖
―…, dar ceea ce era mai adânc ascuns în sufletul meu privirea ta le-a scos
la lumina zilei. Văzându-te, am știut că tu ești singura ființă în lume care în
mod fatal, fără să vrea ea, fără ca eu să voiesc, are să determineze
întreaga mea viață.‖
Orice s-ar zice despre Veronica Micle, ea s-a sinucis la două luni de la
aflarea veștii despre moartea geniului. Între ei au fost suișuri și coborâșuri,
iar cea mai mare criză a fost atunci când Eminescu a înștiințat-o pe
Veronica că n-o poate lua de soție, invocând motive materiale. În fapt,
geniul a bătut în retragere după episodul Caragiale.
Luceafărul, cel mai complex poem scris vreodată în limba română, apare
în 1883, dar Eminescu a lucrat la poem începând din 1873. Aventura
Caragiale-Micle are loc în 1880. Se speculează ca personajul ‖Cătălin‖ din
Luceafărul l-ar avea ca model pe Caragiale, în timp ce Cătălina ar fi o
reprezentare a Veronicăi.
Maiorescu - Demiurgul.
Eminescu - Luceafărul
Cătălina - Micle
Cătălin - Caragiale
În ‖Luceafărul‖, Demiurgul este cel care îi șoptește despre aventură, iar în
realitate acestă sarcină îi revine lui Maiorescu. Când geniul își exprimă
intenția de a o lua de soție pe Veronica, Maiorescu îl informează despre
aventură. La momentul aventurii, anul 1880, Caragiale număra 28 de ani,
necăsătorit, Veronica număra 30, văduvă, Eminescu număra 30, celibatar.
Eminescu era la București, în timp ce Caragiale se întreținea cu Veronica
la Iași. După aventură, Caragiale a fost mutat din zona Iași, mai spre sudul
țării, ocupând un post de inspector școlar. Eminescu i-a promis lui
Caragiale "un glonte". În fața Veronicăi a iertat chestiunea, dând vina pe
Caragiale, "canalia".
Maiorescu a fost în conflict cu Veronica, ea fiind martoră la procesul
împotriva lui, în chestiunea cu scandalul care a avut loc la școala din Iași,
unde acesta a fost director.

79
17. Elizabeth Taylor și Richard Burton
Aceștia au format un cuplu, atât în viața civilă, cât și pe ecran. Iubirea lor a
fost ecranizată în filme precum: "The sandpiper" 1965 sau ‖Cleopatra‖
1963.
Elizabeth Taylor, nativă în Pești, a avut 7 soți. Richard Burton, nativ în
Scorpion.
În legătură cu căsătoriile ei: "M-am culcat doar cu bărbații cu care m-am
căsătorit. Câte femei mai pot spune asta?".

18. Adonis și Afrodita

Adonis, simbolul seducției masculine și Afrodita, zeița frumuseții, stau la
baza mitului semnului zodiacal Balanță.
Relația amoroasă a acestor personaje mitologice se termină interesant
pentru Adonis, tânăr seducător, crescut de nimfele pădurii. În timpul unei
vânători este rănit mortal de Ares (soțul Afroditei), care i-a forma unui
mistreț. Odată ajuns în infern are o surpriză, căci Persefona, soția lui
Hades (zeul infernului), se îndrăgostește de el. Se naște un conflict între
Afrodita și Persefona, intervine Zeus, care decretă: Adonis va petrece 6
luni pe pământ cu Afrodita, timpul primăverii și al verii, și 6 luni va sta în
infern cu Persefona, toamna și iarna. Persefona își petrecea doar iarna în
infern.
Pe lângă caracteristica principală care iese în evidență: frumusețea
(Afrodia este zeița frumuseții, Adonis este seducător), mai apare o altă
caracteristică: indecizia lui Adonis, care nu se poate hotărâ între Afrodita și
Persefona. Frumusețea și indecizia sunt caracteristici principale ale
semnului zodiacal Balanță, întruchipat de Adonis și guvernat de Afrodita
(Afrodia la greci sau Venus la romani, este guvernatoarea Balanței).
Balanța, prima zodie din al doilea segment al zodiacului, face trecerea de
la lumea exterioară la lumea interioară (cu maximul atins în Pești), de la
lumină la întuneric (ziua scade, noaptea crește). Marchează zona în care
valorile materiale încep să piară, cele spirituale să înflorească.
Tip tomnatic, ușor nervos, deposedat de energia vitală care apare foarte
bine în Berbec, îndrumat de Saturn, planeta înțelepciunii, zodia cuplului, a
relației în doi, singura zodie care nu este simbolizată de o ființă, ci de un
obiect. Destins, în antiteză cu tumultul Berbecului. Domină casa a șaptea,
a căsătoriilor, a relațiilor cu ceilalți.

80
 "Face-m-aș o frunză-n vânt,
Pan’ la ea s-ajung să-i cânt
Doina mea, doina de dor
Și în brațele-i să mor."
N. BURLANESCU-ALIN

III. Fetele

1. Cocheta
Mereu și mereu același lucru, de fiecare dată când întâlnesc o fată ca ea,
simt că beau dintr-o licoare magică care mă înstrăineză de mine, mă simt
cufundat în ape adânci și înșelătoare. Simt că cineva m-ar trage în
adâncul apei, iar eu vreau să ies la suprafață, la lumină. Fata asta
mânuiește în fața mea, fără rețineri, magia feminină, vraja erotismului, iar
eu sunt victima ei. Doamne, dacă mi-aș veni în fire, ce aș pune-o eu la
punct! Am lăsăt-o să meargă prea departe, iar acum simt cum voința mea
masculină e pe cale să se închine în fața magiei feminine.
Mă simt aruncat de colo-colo, sunt exact în momentul în care îmi dau
seama că nu mai pot scăpa mrejelor ei. Fata asta și puterea ei asupra
mea! Mă închin în fața ei, numai să scap de prizonieratul farmecelor ei!
Sirena cântă, iar eu sunt unul dintre marinarii care o ascultă.
Se spune că fetele tinere au un principiu al cruzimii. Cu atât mai bine, căci
sufletul unei fete îl pui la încercare cel mai bine atunci când ești la
picioarele ei. Iar dacă este crudă am să-i întorc spatele, de parcă n-ar fi
existat vreodată, iar dacă nu este crudă am s-o cred naivă!
De ce, mă rog, dintre toți pretendenții care roiesc în jurul ei, precum
albinele în jurul borcanului cu miere, m-ar alege tocmai pe mine? N-am
făcut nimic ca s-o cuceresc, iar dacă mă alege o face pentru că eu sunt un
capriciu pentru ea!
Surâsul ei este o chemare, atât pentru mine, cât și pentru restul bărbațiilor.
Pare a fi o fată căreia îi place să suscite admirația mulțimii și nu a unui
bărbat anume. Dar câte fete tinere și frumoase nu sunt așa? Câte fete nu-
și spun mulțumite în gând: "Dacă aș vrea...". Câte fete nu se

81
entuziasmează în fața sufragiilor admiratorilor? De parcă asta le-ar
garanta fericirea. Dar pentru multe fete tinere, fericirea constă în puterea
pe care o au asupra bărbatului, asta le confirmă valoarea.
Cu cât mai mulți o curtează, cu atât mai ambițioasă și mai încrezătoare
devine și parcă tot mai crudă. Față de mine, are o atitudine duioasă,
docilă, vrea să-mi vândă mitul supunerii femeii! Eu nu vreau supuși, eu
vreau parteneri. Dar nici ea nu este de ieri, de azi, căci supușenia și
docilitatea ei este doar o licoare mincinoasă pe care mi-o oferă acum. Nu
așa este ființa ei adevărată, docilitatea ei este doar un vicleșug de
moment.
Iar mai departe, voi folosi cuvintele lui Kierkegaard pentru a exprima ceea
ce cred: "Voi mărturisi totdeauna că o fată tânără e un profesor înnăscut și
că poți învăța de la ea, dacă nu altceva, măcar arta de a înșela, căci în
privința asta nimeni pe lume nu le egalează. Oricât de mult aș trăi, nu voi
uita niciodată că un bărbat nu e desăvîrșit decât atunci cînd a atins vârsta
la care nu mai are ce învăța de la o fată."

2. A două cea mai frumoasă femeie

Era la coadă la casa unui supermarket, când zărise în spatele său o
femeie adorabilă. Într-o fracțiune de secundă, corpul îi era străbătut de un
fior de fericire. Ceea ce simțea tânărul acum era impulsul de a se remarca.
Coada înainta greoi, șansele de abordare creșteau. Când o privea, femeia
se uita în altă parte, poate înadins ca să-i dea răgaz s-o studieze puțin. Ce
femeie deșteaptă! Se gândea el. Femeia se știa frumoasă și se lăsa privită
fără să aibă emoții. Păr strălucitor, gât luminos, piept liniștit, chip serafic, o
făptură care emană blândețe.
După un timp, privirile li s-au întâlnit, iar chipul ei afișase o expresie
indiferentă, însă ochii îi zâmbeau. Să fie asta oare adevărata subtilitatea a
cochetăriei feminine?
Dialogul dintre ei, pe care parcă amândoi îl așteptau, începe după un gest
al femeii. Ce ușurare. După prima întâlnire, urmaseră și altele, până când
și-au dat întâlnire într-un spațiu intim.
Erau într-un apartament, doar ei doi. Glasul ei blând răsună ca un ecou în
urechile tânărului. Femeia se apropia de el. În timp ce tânărul survola cu
mâna delicatețea chipului ei, îl cuprinde o amețeală. Parcă avea în fața sa
o fericire intangibilă. Se gândea să strângă fericirea la pieptul său, să nu-i
mai dea drumul, s-o înhațe și s-o țină mereu alături de el. Își imaginase de

82
mult momentul când va fi singur cu ea, iar acum venise acea clipă mult
așteptată, în care avea ocazia să confrunte imaginea din închipuire cu
realitatea. Trăia acum o fericire reală și nu o iluzie. Simțea acea diferență
dintre o închipuire și o viață adevărată.
Cu pași mărunți și șovăielnici, tânărul îndepărtează hainele care acoperă
trupul mlădios al femeii, dezvelind astfel pas cu pas, pasiunea de mister.
Era pătruns de o fericire incomensurabilă. Uneori avea impresia că ce
trăieste el, se desfășoară într-un vis și nu în realitatea tangibilă din fața
ochiilor săi.
Nu îndrăznea să-i privească trupul gol, presimțea că e mai frumos decât
își imaginase. Îl cuprinse acum extazul fericirii inevitabile clipelor de
dinaintea actului. Toată splendoarea ei, acum în fața lui. Ce e frumusețea
feminină?
Fără să fie nevoie să înfrunte rezistența unor artificii banale, tânărul
constată cu plăcere că femeia se supune fanteziei lui. Acum, se gândea la
cât de înțelegătoare este femeia de lângă el. Era tot mai încântat de
prezența ei.
După consumarea actului, tânărul plonjase într-o stare de introspecție
adâncă. La ce se gândea el acum? Că a cucerit-o cu adevărat sau a fost
doar noroc chior? Se va mai repeta întâmplarea? Oare izbânda i se datora
priceperii sale sau dorinței impetuoase a femeii, care prinse drag de el. Ce
va urma? Nu știa ce cuvinte să-i spună celei de lângă el.
Femeia îi observase tulburările și îi venise în întâmpinare acoperindu-l în
brațele ei, în timp ce îl întreba: "La ce te gândești?". Deși tânărul se
gândea la norocul de a o fi întâlnit în acea zi la supermarket, o liniștise,
spunându-i: "Îmi imaginasem de mult momentul, iar acum îl trăiesc".

3. Maia
Dragostea se prezintă adeseori sub forma unei chemări a destinului, însă
de cele mai multe ori, în spatele chemării se află doar o percepție naivă
asupra realității. Deși, sentimentul în sine, este cea mai frumoasă trăire
umană, rămâne întrebarea dacă la baza sa stă un fundament solid sau
doar o naivitate tinerească, un capriciu, o impresie efemeră.
Axaj nutrea față de Maia o dragoste pătimașă, poate chiar disperată. O
curta neîncetat, însă Maia îl ținea la distanță. Pasiunea lui izvora dintr-o
zonă aflată dincolo de înțelesul rațional al lucrurilor. Vocea Maiei, era
pentru el ca o licoare magică, visa, de câte ori o auzea.

83
Uneori, în timp ce era singur și cotrobăia prin casă, își imagina că se află
sub privirea ei, poate și pentru că omul simte nevoia de a fi privit, simte
nevoia unei dovezi de afecțiune, să știe că ii păsa cuiva de el. Își imagina
că seara, după o zi lungă, își va odihni capul său obosit în mâinile ei albe
și delicate de femeie. Să te gândești la aceeași femeie ani de zile, să
respingi ideea de a curta alte femei, doar pentru a nu întina icoana ei, pe
care o păstra în fantezia sa ca pe o comoară. Să vezi într-o femeie anume
singura cale către fericire, să crezi că doar ea este talentată, inteligentă,
că doar ea înțelege totul atât de ușor.
După trei ani de zile, venise momentul cel mare, Maia consimțise
întâlnirea mult dorită. Era cuprins de emoția revederii, un soi de fericire
incomensurabilă. Pentru că în fața omului care simte că poate avea
persoana dorită, se deschide o poartă către o lume nouă, apare iminența
fericirii, momentul în care speranțele devin certitudine. Să stai după o
femeie atâția ani, să făci din dragostea ei scopul vieții tale, iar dacă nu-ți
iese, să te lași pradă unei dezamăgiri care-ți marchează întreaga viața și
care în cele din urmă te va distruge.
Dar parcă momentul revederii nu se desfășura așa cum își imaginase. Era
ceva ce nu se potrivea. Timpul trecuse și ei se schimbaseră. Treptat,
năluca proiectată timp de trei ani în imaginație își pierdea din putere, nu
ținea piept confruntării cu realitatea. Se întâmplase acea revelație care-l
făcuse să iasă de sub farmecul ei, deodată se trezi purificat de pasiunea
care-l urmărea de ani de zile. În loc să se bucure că o avea pe Maia lângă
el, că venise la întâlnire doar pentru el, Ajax era înveninat de propria
deziluzie, se gândise că trăise atât timp într-o țesătură de fantasmagorii.
Acum îl copleșea un sentiment de eliberare, lumea i se părea nouă de
parcă ar fi fost născut cu o zi înainte. În acea zi, Maia devenise pentru el
fosta pasiune.
Dar cui fusese el, timp de trei ani fidel? Unei femei, unei fantasme, unei
idei, unui plan de viitor, unei speranțe? Nici el nu știa. Care era ideea lui
despre viață și dragoste? Încă nu se conturase.
În cele din urmă, când se despărți de Maia era puțin dezamăgit, dar își
spuse în forul său interior: ‖Îi mulțumesc pentru cel mai încântător vis al
vieții mele! Doamne, ce fantasme mai creează frumusețea feminină!‖.

84
4. Studenta din pauza de masă
E la orizont! O zăresc în depărtare! Strălucește! Silueta și părul ei sunt
inconfundabile pentru mine! Mișcările trupului ei îmi sunt întipărite în
minte, le-aș recunoaște doar și cu coada ochiului. Mă bucură gândul c-o
voi vedea! Era și vremea! Nu-i suflet de om care să fie așa de fericit
precum sunt eu!
O privesc hipnotizat! Doamne Dumnezeule, ce emoții mă cuprind! Să-mi
sară inima din piept, nu alta! Nu pot să dobândesc distanță față de mine,
față de afectele mele, sunt cuprins cu totul. Trăiesc, simt valul! Îndrăznește
omule, vorbește cu ea! Mai puțin și drumurile ni se intersectează. Eu, în
apropierea ei!
Doamne Iisuse, ce finuța e! Acum știu, frumusețea și puritatea mă tulbură
atât de mult la o femeie! Asist la propria mea trăire, mă bucură lucrul ăsta!
Ce-s împărăţiile lumii ăsteia față de fericirea care stă în fața mea! Stăpânii
lumii nu-s așa de fericiți precum sunt eu! Bate inima, să-mi sară din piept!
Zeilor, e în fața mea, sunt fericit și nenorocit!
Doamnă domnișoară, încântătoare apariție, ce adorabilă sunteți ! Vestală
prințesă, preoteasă divină! E o plăcere s-o privesc! Inima mea, tot ce am
eu mai bun, i-aş dărui, zi de zi, noapte de noapte. Acum ne apropiem,
ochii mei se îndreaptă către ea ! Arunc o privire curioasă să-i contemplu
chipul. Privirile ni se întâlnesc, crește intensitatea emoției! Are o tresărire
perceptibilă, după care își schimbă privirea brusc. Ce semn bun, e sfioasă!
Simt că mi-a înregistrat chipul în memorie, mi-am pierdut statutul de
anonim care o poate observa nestingherit! Era o întrebare de timp până
când se va întâmpla asta! Faza idilică s-a încheiat aici, acum începe
confruntarea cu realitatea! O viață, o lume! Ce-mi pasă mie când sunt așa
de fericit?! Are sfială în gesturi! O suflet tineresc! Doamne D-zeule, simt că
vreau să câștig dragostea ei! O tu, neprețuită bijuterie, pot să te răpesc?
Să te duc într-o lume necunoscută! Frumusețe angelică!
Mă atrage într-un mod logic, lucid, pentru că este fină, pură, o operă
desăvârșită a naturii. Pot respira ușurat, n-are acel farmec care să-mi fure
mințile! Am înțeles că am emoții în fața a două tipuri de femei: femeia
ireală, venită parcă dintr-o lume necunoscută și femeia fină, de o
frumusețe estetică, care atrage într-un mod logic, fără să exercite tirania
farmecului ireal.

85
O pot coborî de pe piedestalul idilic, știu că și în realitate este interesantă!
Doamnă domnișoară încântătoare, suntem tineri și noi, lăsăți-mă să vă fur
un zâmbet!
Am să ciocnesc un pahar pentru secunda magică în care ni s-au întâlnit
privirile întâia oară, într-una din acele zile în care ești cuprins de senzația
că-ți surâde destinul!

5. Flux de gânduri gen ”Ulysses”, James Joyce

Nici în vis nu m-am gândit c-o să întâlnesc o femeiușcă așa simpatică!
Doamne, întotdeauna apare câte una care să-ți i-a mințile! Pe drumul
destinului, ocaziile se succed ca într-un carusel, una după alta, fără
momente de respiro. Tot timpul simt că sunt luat pe nepregătite! Mai dă-o-
ncolo de treabă, parcă oriunde m-aș uita numai femei văd! Pentru bărbatul
tânăr, lumea e alcătuită numai din femei! Asa a fost lăsăt, așa a dat
Domnul Dumnezeu! Hahaha, să ciocnim un pahar!
Când îmi limpezesc gândurile? Fetele astea ! Au împânzit pământul. N-ai
unde să te mai ascunzi de ele! Nici n-apuci s-o uiți pe una și deja apare
alta. N-am nici timp să-i omagiez amintirea.
Tot timpul în față perspectiva unor succese. Tot timpul! Mai dă-o naibii de
treabă, e prea de tot!
Dacă mai am vreo șansă la alea pe care le-am pierdut? Dacă da? Dacă
totuși se mai poate?! Un gând bun pentru mine! Vreau să recuperez
pierderile, să am succese 100%. Succese. Pentru CV.
Fetele astea! Știu ele ce vor! Fac ce fac și mereu se țin tinere! N-au timp
să îmbătrânească!
Ce zi frumoasă! Mă pierd când mă uit la ea! O viață am! Acum sau
niciodată! Simpatică tinerica! Arunc o privire pe furiș să-i mai văd odată
silueta! Fustița ei subțire! De i-ar ridica-o vântul mai sus! Doamne D-zeule,
ce emoții mă cuprind!
N-o pot încadra într-o tipologie anume. E ceva nou pentru mine, e diferită!
Eu unul n-am mai întâlnit femeie ca ea până acum. Viață, viață! Așa mai
zic și eu! Cât de natural se mișcă, parcă e balerină! Asta știe să danseze,
nu glumă! Îmi dau seama că e deșteaptă numai după cum se mișcă. Ce
subțire e! Privire inteligentă. Să mă bată Domnul, dacă fetița asta îi
lunatică sau naivă!

86
Am impresia că mă lasă să cred ceva ce nu se va întâmpla. Răutate mică
ce ești tu! Dar câte fete nu fac așa? Câte fete nu te lasă să crezi, să speri!
Cerul și pământul ți-aș da, clipa și eternitatea, toate pentru tine! Pentru
tine stăpân-o, pentru tine toate!
Nici nu mă bagă în seamă! Așa lovitură mai zic și eu! Lasă, lasă să fiu eu
refuzatul, să fiu eu ăla căruia îi dai cu piciorul! Altul să fie fericitul!
Poate îmi iau o lovitură grozavă! Ooo, dar fără lovituri cum ne-am mai trezi
la realitate?
Orice ar face ea, eu o salut și o susțin!
Oare am să pot vreodată s-o ademenesc? Tinerica asta ispitește bărbații
și când merge și când stă pe loc! Are clasă, e versată fata!
Știu de ce o vreau. O vreau pentru că simt că n-o pot avea! Ceea ce pot
avea, nu mă interesează, iar ceea ce mă interesează, nu pot avea! Așa îi
întotdeauna!

6. Regina semeață
Regina semeață a nopții se pregătea pentru o nouă ieșire, căci era
sâmbătă seara, și sta în fața oglinzii, gândindu-se dacă să-și ia rochia
neagră de stofă sau fusta scurtă de piele, pentru că se pregătea să fure
sufletele bărbaților, și se decise după o mică șovăire pentru fusta scurtă,
deoarece nu rezista tentației de a-și expune pulpițele ei plinuțe, care
exercitau un efect hipnotic asupra bărbaților. Prefera o ținută mai mult
provocatoare decât potolită, căci era măgulită de efectele captivante pe
care le stârnea în rândul trecătorilor. Cu părul pieptănat fin, lăsat pe spate
și proaspăt vopsit, cu o fizionomie de o frumusețe clasică, parcă desenată
de un artist, cu un profil care inspiră eleganță și cu forme rubensiene bine
proporționate, prințesa se învârte de două ori în fața oglinzii, își aruncă
sieși un surâs mulțumitor, apoi se așează la masa de machiaj, unde își
aplică fard din belșug, își pictează buzele cu un ruj vișiniu și altele, căci în
seara asta avea de gând să cucerească un bărbat anume. Când termină,
se mai uită odată voioasă în oglindă, iar pe chipul ei se strecura o expresie
satisfăcătoare, era norocoasă și știa asta, natura a înzestrat-o cu o
frumusețe aparte.
Însă bărbatul pe care avea de gând să-l ispitească, nu era genul care să ia
femeile în serios, ci mai degrabă un seducător care lăsa femeile în ceață,
înainte că ele să înțeleagă în ce direcție bate vântul.

87
De îndată ce a intrat în local, ochii ei îi căutau neobosiți pe ai lui, iar când
privirile li s-au întâlnit, el a mimat o expresie ironică la care ochii ei au
răspuns cu o scânteie ispititoare. Seducătorul se apropie însă de o altă
fată și îi șoptește o vorbă, iar fetei îi surâdeau obrajii, afisând un râs
ștrengăresc. Regina semeață îi urmări îndeaproape și se făcu palidă la
față, picând pradă unei deznădejdii, care îi dădea o mimică încordată, ce-i
făcea frumusețea să pălească pentru scurt timp. Parcă își simțea inima
mai grea și își întoarse privirea în altă parte.
Dar bărbatul era sigur pe instinctul său de cuceritor, el avusese
întotdeauna un acces privilegiat în lumea femeilor și nu avea de gând s-o
piardă așa repede, căci miza era prea mică, el urmărea să-i câștige
încrederea totală, să-i trezească toate speranțele și năzuințele pe care o
fată tânără le poate avea, iar abia apoi să arunce totul în aer, într-un mod
magistral. Iar toată această încurcătură doar ca să-i testeze profunzimea
sufletească. Era un om care desconsidera femeile cu un grad ridicol de
profunzime.
Dar prințesa era o femeie versată, și nu se lăsa dusă de val cu una, cu
două, și înainte ca seducătorul să ajungă la ea, ea a făcut o asociație între
felul lui inconstant de a o curta și figura din seara balului și îi sclipi în minte
ideea cum că ar fi cam neserios. Apoi își spuse în sinea ei, mai mult
degajată decât încordată: "fuck this shit! pieri seducătorule, pieri, căci am
mai fumat mulți ca tine!".

7. Aleena
Fantezia lucrează arbitrar. Dispoziţie sufletească „filozofică", haha. Caut
ceva, ceva dintr-o viață pierdută. Trecută. Vreau să scot la iveală o
poveste de dragoste strecurată prin filtrul amintirii. Hai, ieși la iveală! Ieși
din străfundul sufletului, de acolo de unde te ascunzi!
Trecut-au anii și acum văd totul de sus. Nu mă mai simt implicat. Parcă
nici nu-i vorba despre mine!
Ce val de dragoste! Dar nu durează. Trece şi ăsta, toate trec! "Ce e val ca
valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece.". Asta
este timpul meu, eu decid ce fac cu el. Derulez amintirea pe fondul stării
mele actuale. Acum sunt lucid, atunci simțeam cum toată ființa îmi era
străbătută de energia unui sentiment: dragoste naivă.
Mulţumesc bunului Dumnezeu c-am avut ditamai șansa. Am ratat-o! Mai
mult noroc data viitoare! Haha! Aplauze pentru mine!

88
Înainte îmi dădea un sentiment de putere să văd cum unii curtează o fată
și eu o cuceresc. Vanitate. Trufie. A trecut timpul ăla.
Viaţa mea să fie mai departe a mea, şi a ei, a ei.
Ea era splendoarea timpului de atunci. Lovitură de grație pentru cel care a
câștigat-o!
Era o fată cu picioarele pe pămînt, la ea nu mergeau prostiile. Mi-am dat
seama, nu m-am conformat. Doamne, fără prostii, unde e spiritualitatea?!
Acum îmi întoarce spatele, de parcă eu aș fi de vină. Foarte bine, nici eu
nu pot iubi de două ori aceeași femeie. Ochii ei sunt unici pe pământ!
Să trezești la viață o pasiune amuțită din trecut, s-o aduci în registrul din
prezent? Te joci cu soarta! Amintire, amintire, hahaha!
Așteptam s-o cucerească cineva cât mai repede ! Să știu că s-a încheiat!
Ce infern era să știu că pot să cochetez cu ea, dar că n-o pot cuceri. Nu îi
pot escalada zidurile! Poate nici nu vreau cu adevărat.
Sentimentalismul romantic, semnalul de dragoste ideală, m-a făcut să fiu
slab! Mă face să alunec în pielea poetului romantic, iar ea nu e genul care
să fie cucerită cu romantisme!
E femeia pe care o visam. Vine dintr-o lume necunoscută. Amăgiri ale
romantismului! Drumul dragostei e încălcit. Nu totul e ceea ce pare.
Dragostea vine adeseori însoțită de forța neprevăzutului! Filozofiile astea,
haha...
Sunt sigur că voi întâmpina deziluzii în confruntarea cu realitatea. Sunt
precaut, le amân. Vreau să gust iluzia!
Lasă... lasă porunca inimii! Inima nu stie ce vrea!
Scurte și trecătoare sunt momentele. Asta sună a regret!
Amintirea e regretul după ce a fost și nu va mai fi? Doamne Dumnezeule,
amintirea e dovada că am trăit cândva, cum să fie regret?! Regretul e o
vrăjeală dulce.
Decepții amoroase? Iisuse Cristoase, astea-s fleacuri. Cum să le iei în
serios? Ador dragostea ideală manifestată disperat, apoi moartea subită a
sentimentului. Exaltarea senzațiilor. Ce dovadă mai bună a tumultului vieții
vrei?
Ochii care nu se văd, se uită! Mi-am fixat chipul ei în minte, cum s-o uit?!
O uit pentru că vreau, nu pentru că n-o văd!

89
Ireversibilitatea trecutului... haha, ce bine! Stai acolo trecutule, stai la locul
tău!

8. Vecina de la bunici
Frumoasă zi de august. Frumoasă fată. Atracția zilelor de acum. Aş vrea,
ca un trubadur să-i cânte frumusețea. S-o ridice în slăvi! În slăvi, acolo e
locul ei. Adorată obsesiv, dar cu măsură. Totul e un joc!
Se coboară rațiunea de pe calul înaripat și se închina în fata frumuseții ei.
Își aruncă filozoful cărtile ca s-o studieze pe ea. Inteligența lumii la
picioarele ei!
E la început. E deja cochetă. Se coace acum. Picioare zvelte, bazin lat.
Ochi bărbătești se odihnesc involuntar pe şoldurile ei viguroase. Îmi
alunecă și mie privirea printre sânii ei. Mă întreb dacă m-a observat?
Mai târziu o să fie și ea femeie. Ce mai femeie! Pură, suflet deschis. Să nu
cunoască dezamăgirea!
O adiere de vânt îi străbate părul. Amețești când o privești. Frumusețe
feminină. Dar de la Dumnezeu. Are ceva ce-ţi ia ochii. Fără cuvinte. Știu
că e deșteaptă. Am dovezi, date concrete. Are și figură evoluată. Expresie
fină și senină. Ce vrei mai mult?!
Asemenea frumusețe nu e coincidență, se moștenește. Și bunica ei fusese
cea mai frumoasă femeie din sat. Așa zic cei care au cunoscut-o!
Mulţumesc zeilor că a trecut pe lângă mine! A sființit locul din preajma
mea!
O viaţă, viaţă!! Cine te va curta pe tine oare? Pe cine vei iubi? Cine îți va
cânta frumusețea? Are ce cânta! Alături de ce fel de bărbat vei păși? Știi
să-i discerni? Să nu-ți iei unul croit în serie pe același calapod cu atâția
alții.
Așa cum fluturele nu-și vede aripile frumoase, tot așa nici tu nu știi cât ești
de prețioasă. Lasă-i pe restul, oameni simpli, fără talent. În tine strălucește
o scânteie de geniu. Viața-i un vis pentru înțelept! Tu nu ai voie să cunoști
altceva în afară de fericire!
Provoacă euforie prezența ei, creează o undă de exaltare artistică,
inspirație din preajma sferelor înalte.
Priveliștea ei îți fură mințile! Te atrage în orbita ei, precum soarele atrage
planetele. E stea. Aș scrie o carte doar pentru ea. Aș curta-o ani de zile,
doar ca s-o ridic în slăvi, fără să obțin ceva.

90
La femei ca ea s-o fi gândit Garabet Ibrăileanu când spunea că "femeia
este realizarea [...] cea mai desăvârșită a materiei vii, este miracolul
suprem înfăptuit de natură după miliarde de dibuiri și încercări neizbutite,
este termenul ultim al evoluției cosmice."
E splendoarea universului! O femeie pe care s-o curtezi din tot sufletul,
fără să stai pe gânduri! Genul pentru care dai luptă necondiționată! Luptă
pentru viață !
"O pierd din ochi de dragă.
Si când o văd, înnebunesc;
Si când n-o vad, mă-nbolnăvesc,
....
Decât să mă despart de ea.
Mai bine-aprind tot satul."
George Coșbuc

9. Ieșirea de sub farmec

Simțea adierea unui vânt ușor de primăvară și mireasma plăcută a
bujorilor de câmp, când deodată zărea cu coada ochiului o făptură
feminină venind spre el. Era întâia oară când o vedea pe viitoarea sa
iubită.
Tânărului i se păru că este o nimfă care răspândește lumină în jurul ei, o
zână care vindecă toate durerile cu o singură privire.
Simțea o poruncă interioară, un îndemn mai presus de voința omenească,
de a se apropia de ea, de a se remarca.
În timp ce vorbea cu ea, se simțea în al nouălea cer. Se bucura de
fericirea de a fi alături de ea.
Însă ceea ce lui i se părea a fi începutul unei iubiri ideale, era primul
contact cu vraja tristă a unei iubiri otrăvite. Iubirea lor s-a născut în aceea
zi de primăvară și a trăit mulți ani înainte să se sfârșească.
S-a stins iubirea din tânăr și parcă odată cu ea moare pentru totdeauna o
parte din el. Criza ieșirii de sub farmec este mai grea decât își imagina.
Întregul său cuget era cuprins de zbuciumul despărțirii. Memoria îmbâcsită
de gânduri triste, tânjea după imaginile fericite ale trecutului strălucitor de
altădată.

91
În forul său interior resimte stări sufletești vagi, neorganizate. Haosul îi
cuprinde intreaga ființă. Ce grea e trecerea de la dragostea ideală la
realitatea banală.
Tinere, eliberează-ți memoria, ucide fantasma care te copleșește treptat.
Dacă continui să suferi, ai să-ți pierzi mințile după un trecut îndepărtat.
Oare poți tu să intelectualizezi emoțiile? Să le definești, să le clarifici, să
scapi de ele ca de un lucru de care nu mai ai nevoie. Oare poți tu să ieși
de sub farmecul ei, ca dintr-o apă adâncă în care aveai să te îneci?
Ieși și respiră mireasma unui aer proaspăt, lumea asta îi atât de mare!
Oare poți tu să pulverizezi farmecul care o înconjoară? Oare știi tu că ea
nu este niciunde atât de maiestoasă precum este în fantezia ta?
Întoarce-i spatele, că doar nu s-a terminat lumea odată cu ea! Este o
femeiușcă obișnuită. Important este să-ți recapeți puterea voinței, du-te
până la capăt, eliberează-te de fantasma care-ți încălcește gândurile.
Ce a fost, a fost! Să vă revedeți cu bine! ‖Iar despre viitor să nu-ți faci griji,
va veni el oricum!‖ (Einstein)
După prelegere, tânărul se îndrepta spre casă, în timp ce în jurul său se
așternea măreața noapte, misterioasă și confuză, la adăpostul căreia își
va limpezii gândurile, încercând să dibuiască adevăratul sens al celor
întâmplate, de parcă ar sta în puterea omului să descifreze tâlcul ascuns
al destinului său.

10. Nativa în Gemeni

Frumoasă, dar frumusețea ei dispare când o privești de aproape. Are
urme de uzură pe ten, specifice celor care-și trăiesc viața într-un mod mai
zbuciumat. Totuși, femeile versate pot trăi într-un haos total, fără să li se
citească pe chip nici cea mai mică urmă.
Deține o singură formă de inteligență, viclenia. Inteligența primitivă. Nu
deține inteligență intelectuală, dar e simpatică. Însă simpatia ei este
expresia unei veselii calculate. Este vizibil că se preface. Am nevoie de o
dovadă clară. Vorbește cu cineva, iar în timp ce se întoarce o surprind
cum își șterge zâmbetul prefăcut de pe buze. Îmi vine să râd! Am prins-o!
Cine o obligă pe ea să se prefacă? Nimeni. Nu e matură. Poate nici nu va
fi vreodată. Sau dacă va fi, poate va fi prea târziu.
Eu cred că își compune imaginea despre propriul ei sine, pe baza părerii
altora despre ea. Execută dinadins gesturi care îmi trezesc speranțe

92
erotice. Îmi vine să râd. Se joacă. Mă enervează, are impresia că
stăpânește mecanica sofisticată a seducției, pe când ea joacă un joc
primitiv. Eu vreau să-i cuceresc un zâmbet, ea face aluzii la favorurile
trupului ei. Parcă are metehne de femeie plătită. Așa e când te învârți în
cercuri de bărbați pentru care femeia este mai ales femelă. Asta se cere,
asta a învățat să ofere. Oare și-a modelat ea comportamentul după
cerințele bărbațiilor cu care a interacționat sau asta este înclinația ei
nativă?
Îi îndrăzneață. Nu-i dau prilejul să se manifeste prea mult. Dacă nu-i dau
peste nas și o las să-și facă jocul, s-ar putea să fiu fermecat de ea, de ce
să risc? N-am nevoie să mă trezesc la picioarele ei.
Cu farmecul ăsta nu-i de joacă. Azi ți-e indiferentă, mâine îți poți pierde
mințile după ea. Dacă aș fi avut o altă stare sufletească, o asemenea
femeie mi-ar fi trezit un sentiment de dragoste ideală, adică chinul de a fi
la picioarele ei.
Face un gest de sfială, dar este o sfială prefăcută. Sfiala este o chestiune
ce ține de natura omului și nu poate fi niciodată cu adevărat disimulată. O
citesc ca pe o carte deschisă.
Mă cam agasează, mă crede naiv. M-am hotărât să-i dau replica. În timp
ce ea vorbește, eu încerc în mintea mea să-i dau o zodie. Ochii mei n-o
părăsesc, îi studiez chipul neîncetat. Are distanță mare între sprâncene.
Are un joc vivace al ochilor. Are o vibrație destul de energică. Are trăsături
din Gemeni. O întreb dacă pot să-i ghicesc zodia. Crede că este o chestie
de sociabilitate. Fără să-mi iau măsuri de siguranță, și s-o întreb dacă îi de
aer, îi trântesc direct Gemeni. Îmi era indiferent.
Ochii îi tresar vizibil. Aleluia! Însfârșit un gest autentic. Mor de râs în sinea
mea. Era semnalul că am ghicit. I-am dat peste nas. Majoritatea femeilor
tresar când le ghicești zodia. Mai dau drumul la o inepție. Îi spun
semnificația numelui ei. Știam asta pentru vreo 30 de nume feminine.
E vizibil impresionată, ce naivă e!
Nu își dea seama că eu o păcălesc. Nu-mi place cum răspunde linguselilor
mele, este fără apărare. Mi-e atât de ușor să mi-o imaginez cucerită de
altul!

93
11. Mentalitate de trubadur
Trubadurul se ridică din acea tagmă a poeților care cântă neîncetat eternul
feminin. Se spune că trubadurii nu urmăresc slăbirea rezistenței femeilor,
ci mai degrabă încercarea de a-și provoca o stare de continuă suferință,
însă o suferință dulce.
Dacă pentru majoritatea bărbațiilor, durata lungă a curții este o povară,
pentru un trubadur este o fericire. În cele din urmă, putem concluziona că
trubadurul nu este nimic altceva, decât un lingușitor neîncetat al idealului
feminin.
Să te crezi romantic și să le faci ochi dulci femeilor!
Am crezut că pot să cuceresc orice femeie, până când am întâlnit-o pe ea.
Era o zi de Mai, când am văzut-o pentru prima oară pe cea mai frumoasă
femeie din lume. De atunci, am înțeles că unde nu e ea, nu e nici soare!
O femeie generoasă, dar generozitatea ei nu ajunge la mine. E, cu atât
mai bine, mă gândeam eu, ea mă torturează, eu înfloresc. "Ard, dar nu mă
topesc. Povara mea este dulce." (G. Bruno). Eu simt pentru ea pasiune,
ea simte pentru mine milă. Poate să mă ignore la infinit, eu tot o vreau.
Mi-am pierdut mințile după ea, dar mă simt fericit, tânjesc dupa un ideal!
Trăiesc sentimentul frumos de a fi la picioarele unei zeițe. Ce puternic e
valul cu care mă înconjoară farmecul ei. Parcă nici nu mai știu de mine.
Nu pot s-o numesc frumoasă, aș pune-o la egalitate cu atâtea altele, ea
este sublimă. O sânziană care zboară prin gândurile mele. E prea
grațioasă ca să meargă cu pași de om, ea plutește ca o zână. Ea e crudă
cu mine, mie mi se pare că e dulce. Ea mă descurajează, eu prind aripi.
Ea mă îndepărtează, eu mă apropii. Eu sunt o povară pentru ea, ea este o
plăcere pentru mine. Are un surâs crud față de mine, dar mie mi se pare
drăgălaș. Are o atitudine ostilă față de mine, dar mie mi se pare
prietenoasă. Nu mă salută, dar mie mi se pare că mă bagă în seamă.
Mă anunță că are prieten, dar mie mi se pare că mă pune la încercare.
Afișează un chip obraznic față de mine, dar mi se pare feric. Are o
rezistență puternică față de lingușelile mele, dar mie mi se pare ironică.
Îmi spune să-mi iau gândul de la ea, dar eu tot sper.
Oare am s-o cuceresc vreaodată? Oare cât o să dureze? Și dacă n-o
cuceresc, ce? Sunt fericit și cu faptul că mă pot închina în fața ei.

94
12. Adorata
Nici nu pot să dibuiesc sensurile ascunse ale gesturilor ei. Este subtilă și
inteligentă, receptivă față de mine, dar nu-mi dau seama cât anume e
cochetărie.
Ce pot să fac eu acum? Nu mai am nicio fărâmă de energie, nu pot și nu
mai vreau să curtez. Parcă ce-am trăit până acum m-a obosit. Unde a
dispărut plăcerea ancestrală a bărbatului de a ademeni femei?
Îmi dau seama că n-o pot cuceri, parcă n-o pot cuprinde în palma mea, s-o
vrăjesc. E ciudat, simt că n-o pot atrage în traiectoria mea. Mai bine mă
arunc direct la picioarele ei. Dacă o dezamăgesc, ce? Îi tânără și o să-i
treacă repede. Să nu subestimăm puterea de uitare a femeilor!
În timp ce este iubită de unii, râvnită de alții, adorata se mișcă cu grație
printre admiratorii ei, precum peștele prin apă. Cred că este obișnuită să
fie iubită până la obsesie. De mi-ar da de înțeles că n-am nicio șansă la
ea, mi-ar face un bine, dar mă ține în cercul ei de admiratori, nu-mi taie
speranța. Fie se joacă, fie o fi cu adevărat interesată de mine și mă
încearcă. S-ar putea să nu-i fac față. Rar se întâmplă să am emoții în fața
unei femei. Niciodată n-am înțeles, cum este posibil ca în fața unor femei
să fiu obraznic sau perfect indiferent, în timp ce în fața unora sunt aproape
fără glas. Una peste alta, făptura asta îmi tulbură inima, deci este mai
puternică decât mine.
În loc s-o stârnesc eu, mă stârnește ea. Am dificultăți în a scăpa de sub
vraja ei.
Uneori mi se pare o femeiușcă ușuratică, ce se lasă adorată de o seamă
de pierde-vară, în timp ce ignoră candidații serioși și onești. Eu nici nu știu
în ce categorie mă încadrez.
Dacă pierd, ce mă fac? O să trăiesc febra celui care-și pierde șansă? Să
ai un fluture care ți se așează în palmă și să-l lași să zboare, fără să
închizi palma și să-l cuprinzi! Sau mă duc mai departe adoptând
resemnarea filozofului? Nu există nimic în lume care să vindece durerea
regretului, o șansă ratată doare.
Ori o cuceresc acum, ori niciodată, îmi place să joc totul pe o carte. A
doua șansă nu mă mai interesează.
De ce atâta șovăială? Unde a rămas entuziasmul de altă dată? Nu mai
simt energia sentimentelor cu aceeași vigoare. Timpul pierdut și ocaziile
ratate se răzbună. Simt că se apropie momentul în care timiditatea se

95
transformă în exasperare. Nu mai poate fi vorba de curtat, ci de disperare
cruntă. Să plonjez oare într-un salt trist, direct la picioarele ei, piciorușele
ei atât de frumoase? Un salt riscant, care-mi poate șterge definitiv șansele
la ea, dar măcar așa îi pot testa alcătuirea sufletească. Așa pot vedea
dacă are inima de gheață.
Oare așa începe marele act al cuceririi unei femei? Izbânda supremă,
marea victorie? Ori tot, ori nimic, ori acum, ori niciodată, ori izbândă
strălucitoare, ori înfrângere rușinoasă.
Dacă ratez, ce? Am ratat și șanse mai mari, cu propria mea complicitate.
Ceva în mine lucrează să-mi facă drumul mai greu. Și dacă o câștig, ce?
Am avut și victorii mai mari și le-am dat cu piciorul. Asta pentru că atunci
când simt că se poate, parcă nu mai vreau.

13. Seducătoarea
Era o femeie rafinată, făcea ochi dulci bărbaților, însă doar celor
cunoscuți. Nu avea curajul să schimbe priviri cu străinii, se ferea să
înfrunte primejdia necunoscutului.
Eu eram copleșit de prezența ei. Era insondabilă, nu-i puteam penetra
gândurile. Nu e vina ei, e vina mea, farmecul ei m-a amorțit. Aș putea să
încerc, deși nu vreau, să arunc din preajma ei farmecul care o înconjoară
și s-o văd așa cum este ea în realitate. Mă uitam în jur, deodată lumea mi
se părea sublimă. Știam că lumea e la fel, se schimbase doar perspectiva
din care o priveam eu.
Așa e viața, bună său rea, totul se rezumă la ochii privitorului. Mă
fermecase cu totul! Mi-am pierdut simțul critic. Mă străduiam să-i intuiesc
alcătuirea sufletească, dar nu mai puteam judeca lucid. Adio rațiune! Se
plimbă prin preajma mea gesticulând mișcări ispititoare, dinadins să-mi
îmbete ochii cu trupul ei zvelt.
Îmi ceruse un foc, i-am răspuns că nu fumez, dar dacă e nevoie m-aș
apuca. Avea o privire stăruitoare îndreptată asupra mea. Ar fi putut să-mi
spună orice, efectul ar fi fost același, o dezmierdare. Avea un glas
melodios. Încerca să mă învăluie în mreje.
Când se îndepărta, o priveam pe ascuns, speram să-i surprind o tresărire,
o ruptură în expresia ei atât de dezinvoltă. Dar era naturală, așa era ea. O
seducătoare.

96
Mă chemase la o țigară. Ieșisem. Acum simțeam fericirea de a fi alături de
o femeie frumoasă. Doream ceva, fără să știu ce, poate doar prezența ei
în preajma mea. Parcă visam alături de ea.
În timp ce discutam, mă cuprinse o stare de entuziasm, mă bucuram
pentru propria mea fericire. Schimbam vorbe cu ea și în același timp
observam situația în care mă aflam. Parcă o parte din mine participa la
discuție, altă parte observa ce mi se întâmpla mie însumi. Așa e psihicul
omului, alcătuit din mai multe euri. Unul participă, altul observă. Omului îi
place să-și observe propria existență, adeseori se lasă surprins de el
însuși.
Încercase și reușise într-adevăr să mă cuprindă în mrejele ei. Eram
bucuros. Mă simțeam dator față de ea. Crease magie. Îi admiram ființa.
Mă întrebam cum puteam să-i mulțumesc.
Era mai tânără decât mine, iar acest lucru era în favoarea ei, căci tinerețea
are întotdeauna ceva fermecător în ea.
Parcă nu mai puteam respira de emoție, uitasem de tot și de toate.
Femeile pe care le-am cunoscut până atunci, mi se păreau atât de departe
de mine, parcă erau dintr-o altă viață. Eram surprins că m-am putut gândi
atât de mult la ele. Acum le îndepărtam din cugetul meu, de parcă n-ar fi
existat vreodată. Îmi cream loc doar pentru ea.
Intrasem înapoi în incintă și mă gândeam la ce să fac mai departe, să
păstrez legătura său să mă prefac că nu înțeleg în ce direcție bate vântul.
Brusc, m-am decis să plec, poate de dragul de a rata o șansă. Mă
întrebam cât de mult ne este afectată traiectoria în viața de ocaziile
pierdute.
Însă oricare ar fi răspunsul, în sinea mea eram mulțumit, știam că jocul
iubirii se joacă la infinit.

14. Cea mai frumoasă femeie

Ce frumuseţe răpitoare, parcă era o contesă. M-am ridicat s-o salut, chipul
mi se transformase tot în zâmbet. Ce stare de entuziasm mă cuprinse
deodată. Ce misterioasă e această trecere atât de rapidă de la o stare
plictisitoare la o stare plină de entuziasm. Cât ai clipi din ochi, în sinea
mea s-a înălțat un instinct al curtatului, într-atât de puternic, încât îmi
vâjâia capul de glume, complimente și remarci, pe care să i le aduc
domniței, pentru a-i intra în grații. Mie însumi îmi era o taină mecanismul
scânteii, ce anume determină un bărbat să curteze o femei, fără să stea

97
pe gânduri, să deschidă gura și să se transforme fără întârziere în
lăudătorul ei numărul unu. N-au decât să explice filozofii său psihologii
misterul scânteii.
Radia în jurul ei o energie, avea un aer ideal de icoană, de fecioară, în
ochii ei strălucea bunătatea, inteligența, puritatea. O femeie diferită, o
femeie pe care o întâlnești rar.
Mi se contura în fața ochilor, atât de clar, drumul care mă va duce către
inima ei. Eram cuprins de presentimentul izbândei. Simțeam că o pot
stârni, că pot trece de rezistența ei de femeie onestă.
Părea a număra 30 de primăveri, în timp ce eu număram 20. Într-o sală cu
vreo o suta de inși, susținea o prezentare, iar eu eram atras de mirajul
farmecului ei. I-am adresat, fel și fel de ode și complimente. Cucerisem
audiența și speram s-o cuceresc și pe ea. Prezentarea se transformase
într-un soi de spectacol. Pe chipul ei se strecurase o expresie, poate de
mirare, poate de indignare, părea surprinsă de îndrăzneala mea
tinerească.
Zorii următoarei zile mi se înfățișau ca un vis, lumea devenise atât de
frumoasă odată ce știam de existența ei. Se poate oare ca într-un interval
atât de scurt, omul să-și schimbe viziunea asupra lumii? Și de parcă
dorințele puternice ar căpăta forță de materializare, în acea dimineață,
prima persoană pe care o întâlnisem fusese tocmai ea! Stranie este
realitatea. Uneori mă întrebam dacă întâmplările care guvernează haosul
zilnic se desfășoară după o lege necunoscută nouă, dacă există o
rezonanță între modul în care gândim și evenimentele care ne întâmpină.
Zâmbise și îmi adresase o remarcă. Mă băgase în seamă! Existam în
universul ei! Era tot ce îmi doream. Să cuceresc zâmbetul și salutul unei
femei ca ea! Ce îzbândă, ce victorie! Faptul că existam pentru ea, mă
făcea să par în fața mea de două ori mai valoros.
După despărțire, am rămas pe loc să-mi adun gândurile, în timp ce mă
uitam la oamenii din jur și mă întrebam dacă și ei au fost vreodată la fel de
fericiți.
Mijlocul zilei mă surprinse într-o vizită la locul de muncă al tatălui meu. Era
binedispus, îi licăreau ochii de fericire. Mă invitase să luăm masa
împreună. În timp ce stăteam în fața sălii de pe coridorul principal,
simțeam că zăresc cu coada ochiului o siluetă feminină atrăgătoare.
Îndreptasem privirea înadins în direcția cu pricina. Era tocmai ea. Era

98
noua colegă a tatălui meu. Într-o fracțiune de secundă, am înțeles de unde
provenea licărirea din ochii tatălui meu.

15. Verișoara unei cunoscute

Foșnet de fuste, chipuri feminine, chicoteli ademenitoare, spectacolul
cochetăriei, triumful cuceririi, febra ratării, priveliști nemaipomenite, priviri
cu subînțeles, ocazii nenumărate, provocări fățișe, șanse care-ți taie
respirația, pe scurt, ideea de tinerețe. Grația frumuseții plutește la tot
pasul. Ispititoare se mai arată zorile tinereții.
Însă nimic nu este ceea ce pare, totul este o încrengătură de întâmplări al
căror tâlc ascuns se dezvăluie abia mai târziu, când lucrurile se așează pe
făgașul lor normal.
Fusese mare amator de frumusețe feminină, dar acum avea impresia că-și
trăise tinerețea în zadar. Toate suferințele pricinuite din dragoste nu îi
aduseseră nicio fericire, deși credea că omul este cuprins de fericire și de
suferință în aceeași proporție și după o suferință mare aștepta
compensarea printr-o fericire și mai mare.
Dar încet, încet, parcă norocul îi bătea la ușă și se simțea atras într-o
poveste de dragoste. Era o fată, dar ce mai fată era, căci se temea să se
uite în ochii ei, ca nu cumva să pice pradă sentimentului de îndrăgostire.
Când trecea pe lângă ea, era cuprins de o atmosferă care îi dădea
impresia că pășește ca printr-un vis.
Era atât de diferită față de alte femei, avea ceva ce era numai al ei. Era
deșteaptă, era o femeie mai presus de prejudecăți. Gândidu-se la ea, i se
contura în față ideea unui viitor fericit, avea impresia că se înțelegeau din
priviri, că erau croiți unul pentru altul. Se întreba dacă o femeie reprezintă
singura posibilitate de fericire din viața unui bărbat. Dar aceste întrebări
sunt atât de complicate, încât mai bine îi lăsăm pe filozofi să le explice.
Pe chipul său se cuibărise în ultimul timp o expresie fericită, își repeta
mereu fraza :
- Ce mai sentiment haotic este iubirea asta. Numai cine a fost îndrăgostit,
numai acela știe ce fericit poate fi un om pe pământ!
Și parcă în orizontul privirii sale licărea mereu silueta ei feminină. Se
bucura de o plăcere naivă.
Deși privirea spune mai mult decât vorbele, la fel de bine poate să și
înșele, căci adesea privirea este doar expresia unei impresii efemere.

99
Cum pasiunea ardea în el, decise că a venit momentul s-o invite la o
întâlnire. Și pesemne că se încrezuse prea mult în priviri, căci femeia l-a
respins destul de elegant, deși parcă surprinse pe chipul ei expresia unui
regret.
Iată că tânărul se vedea coborât din gloria îndrăgostirii în zădărnicia
banală. Mai târziu, aflase și motivul refuzului, femeia nu era liberă, iar
tinerelul de el nu a reușit să-i inspire destulă încredere, încât ea să rupă
vechiul lanț de iubire.
Nu știa dacă să-i pară bine sau rău. Pe de-o parte, se gândea că ar fi iubit-
o, pe de altă parte se gândea că refuzul este invitația de a cunoaște și alte
femei.
Cu timpul, la orizont se contura desenul unei noi siluete feminine și se
gândea deja la viitor, de parcă ar fi o lege nescrisă ca tinerețea să-i
întoarcă spatele trecutului.
O tinerețe, tinerețe, ce-ți mai pasă ție!

16. Jana
Îndrăgostirea este un sentiment străvechi de când lumea, numai pentru
noi apare de fiecare dată ca ceva nou. Un sentiment sublim, care ne înalță
într-o dimensiune magică a existenței.
Dar ce să mai lungim vorba prea mult, sentimentul nu are nevoie de
lăudători, pentru că este o trăire deosebită prin sine însăși.
Milan devenise conștient că o tulburare tainică îl cuprindea de fiecare dată
când se afla în preajma Janei. Simțea acea fericire, acel entuziasm
nestăvilit pe care îl simte omul atunci când pătrunde din nou în curentul
vieții, în torentul nebunesc de senzații și trăiri.
O forță de neoprit îl atrăgea către ea, o pornire tainică din interiorul său, pe
care n-o putea stăpâni. Să fie asta oare iubirea adevărată?
Un sentiment de beatitudine îl încerca de fiecare dată când o vedea și îl
făcea să simtă în adâncul sufletului său acea stranie chemare care-i
îndeamnă pe bărbați să-și parieze întreaga viață pe o singură carte, pe
dragostea unei femei. Se gândea că cei care și-au găsit sufletul pereche
trăiesc acea senzație a omului care a dobândit totul în viață, în timp ce
ceilalți sunt cuprinși de ideea că și-au irosit existența.
Deși Jana cochetase cu el la început, căci era curioasă de felul lui de a fi,
cu timpul a căpătat nedumeriri, era ceva misterios în el, ceva de nepătruns

100
pentru ea, iar acest lucru îi producea o teamă. Se gândea că n-are cum
să-l iubească.
Bărbatul, simțind intuitiv că nu mai reprezentă nicio importanță pentru
femeie, se grăbise să acționeze, pe principiul, ori tot, ori nimic, forțând
nota prin deschiderea un dialog disperat:
- Jana, uite ce e, am să spun lucrurilor pe nume, eu te ador pe tine!
- Nu-ți împărtășesc sentimentul, spuse ea sec. Dar ce găsești la mine
atrăgător?
- Tu ești altfel, tu ești deșteaptă, tu ești talentată, încerca el s-o convingă,
dar poate în sinea lui, nici el nu era așa de hotărât. Credea că odată cu
convingerea ei își va îndepărta și îndoielile sale.
- Multumesc, dar eu nu simt la fel, spuse Jana rece.
Milan gândea pentru sine:
- Mă respinge, nu mă prețuiește. Inima îi era străbătută de un fior de
tristețe surdă, ce mai surdă tristețe.
Își repeta sieși trist:
- Să facă o femeie ce vrea din tine! Să îi aparți total la o singură privire a
ei! Atitudinea ei l-a distrus cumplit. Parcă murea ceva în el. Se clătinau
pilonii care-i susțineau întreaga existență. Parcă ar fi plonjat într-un gol
fără fund.
Dar ce este această trăire? Disperarea fără margini a eului respins? Sau
doar dezamăgirea unui bărbat care-și adaugă un nou nume pe lista
femeilor care l-au refuzat?
Dar ce bărbat mai e și acela care-și pariază întreaga viață pe o singură
carte, iar acea carte să fie dragostea unei femei? Femeile o să se
ferească de un astfel de bărbat.
Era tulburat de un gând sumbru, de care se ferea, așa cum omul care
bănuiește ceva rău, se ferește să obțină confirmarea, însă gândul nu-i
dădea pace și în sinea lui se înalța o întrebare: este oare cu putință ca
dragostea adevărată să fie un sentiment în zadar, un sentiment
nefolositor?

101
17. Anemona
Contemplarea frumosului naște o stare de beatitudine în ochii privitorului.
Bunăoară, inspirația trezită de o muză în sinea unui artist se bazează pe
acest efect, pentru că una dintre bucuriile involuntare râvnite de ochii unui
bărbat este aceea de a zări o femeie fermecătoare.
La fel a simțit și Franz, atunci când a întâlnit-o din nou pe Anemona, pe
care n-o mai văzuse de un an, deși ar fi dat orice, numai s-o întâlnească.
Întâmplarea avea să-i aducă din nou în același loc, o Sfântă Întâmplare!
Anemona îl întâmpină cu un zâmbet tainic și viclean, de parcă dinadins s-
ar fi ferit atât timp de el, numai ca să se întâlnească tocmai acum!
Cochetau ei ce cochetau, căci Anemona știa că este râvnită, dar ce este
cochetăria, posibilitatea unei apropieri, sugestia unei șanse și nimic mai
mult.
De data asta Franz voia să-și i-a revanșa, însă parcă nu-i venise timpul,
căci și acum se simțea jenat, știa că cuvintele sale sunau banal pentru ea,
iar în sinea lui era conștient că n-o poate captiva nicicum. Parcă ar fi uitat
cum se aprinde scânteia dintre bărbat și femeie, această scânteie,
inceputul tuturor lucrurilor. Scânteia fără de care legătura lor nu poate
trece la acea conexiune care se stabilește între bărbat și femeie. Iar fără
scânteie, bărbatul poate să uite de cucerit, nu-i mai rămâne decât să se
roage, să asiste la spectacolul propriei banalități și neputințe.
Ca și ultima dată, stătea vrăjit lângă ea, era neputincios. Parcă și-ar fi
pierdut inspirația glumelor și a tachinărilor fine cu care obișnuia să atragă
atenția femeilor. Parcă și-ar fi pierdut acel talent care îl făcea să stăruie în
mintea unei femei.
Banal, așa se simțea în fața ei, dar persista în a stabili o întâlnire cu ea,
gândind că poate atunci avea să fie în formă, iar pe măsură ce insista, ea
tot mai hotărât îl refuza, de parcă Franz n-ar fi știut că de cele mai multe
ori insistatul este garanția refuzului. Încerca să se apropie de ea cât mai
mult și cât mai repede, dar această disperare acționează mai degrabă ca
o piedică în calea apropierii. A forța o întâlnire este calea cea mai sigură
spre a n-o obține, așa cum a forța somnul este calea cea mai sigura spre
a rămâne treaz.
Tocmai acum, când îi venise inspirația, momentul inevitabilului sosise și
distracția era spre sfârșit, când Anemona afișând un râs ștrengăresc, își
întoarse privirea și plecase, parcă intenționat pentru a se lăsa văzută din
spate. Și parcă pulpițele ei ademenitoare, părul ei bogat, talia ei subțire,

102
posteriorul ei provocator, parcă toate s-ar fi uitat la el și i-ar fi vorbit,
chemându-l să o urmeze, sau cel puțin așa își imagina el. O, tu, naivitate
tinerească!
Cu spatele spre pețitorul ei neinspirat, Anemona părăsi încăperea, iar
Franz sta liniștit la bar, gândind că lucrurile importante în viață sunt decise
de niște fleacuri, cum ar fi inspirația la momentul potrivit.

18. Julija, "Femeie între stele şi stea între femei"

O apariție mai presus de închipuire, cea mai desăvârșită operă a naturii,
cea mai expresivă formă de viață, cea mai delicată reprezentare a
frumosului, cea mai măreață realizare a unor muritori, pe scurt, Julija
sclipea și sclipea de parcă întreaga măreție a universului ar radia odată cu
zâmbetul ei. Ce e natura, ce e universul, ce sunt aceste reprezentări fără
glas, acest frumos static, lipsit de elanul vital? Sunt doar un peisaj, doar un
cadru, doar un podium pentru desfășurarea Julijei. Ce ar fi universul fără
Julija? Nimic. Ce ar fi Julija fără univers? Totul. Universul e frumos, Julija e
sublimă.
Se spune că haina îl face pe om, dar cine a cunoscut-o pe Julija ar putea
replica proverbului cu expresia "Julija face haina". Orice haine ar purta, tot
bine îi stă. Oricât de banal arată aceeași haină îmbrăcată de altă fată, pe
ea întotdeauna arată bine. Arată bine și din față și din spate și din lateral și
din orice unghi aș privi-o. Adeseori, când mă uitam la ea, îmi părea că un
singur fir din părul ei inspiră desăvârșire, viață, vitalitate, finețe.
Laudă naturii enigmatice, care a concentrat atâta forță vitală, într-o singură
făptură. Dacă D-zeu joacă zaruri cu omenirea, lauda Domnului, căci a
aruncat cum nici nu se putea mai bine. Dar oare nu aș fi spus același lucru
și despre alte făpturi, dacă nu ar fi fost Julija? Deloc, căci făpturi feminine
sunt multe, Julija este însă numai una.
Nu îi genul care să întrețină cohorte de admiratori, pentru că își cunoaște
singură valoarea și nu are nevoie de alte dovezi. Dar ce înseamnă de fapt
întreținerea unui cerc de admiratori, altceva decât goana gâsculițelor după
sufragiile proștilor?
Are un stil original de a se dichisi, este creatoarea propriei ei mode, un
amestec de haine cu aspect potolit și puțin bizar, care stârnește
curiozitatea. Orice bărbat atent la dichiselile femeiești îi poate observa
stilul neobișnuit, original și plăcut în același timp. Parcă ar avea o scânteie
de geniu în ea.

103
Seva eternului feminin curge prin inima ei, este însemnul suprem al
desăvârșirii feminine, este mirajul care de mii de ani încoace atrage
cavalerii, curtezanii, trubadurii și poeții.
Parcă în fiecare femeie este doar o parte din Julija, iar în Julija se adună
părțile bune din toate femeile. De ar fi Julija în preajma mea, n-aș lăsa să
treacă vremea, dar Julija îi departe și
‖Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.‖
M. Eminescu, Sonet II

19. Nepoata cântăreței

Cu mintea sufocată de fantasma ei feminină și îndrăgostit până peste
urechi, ar fi dat orice numai ca să afle cât mai multe despre ea. Îl interesa
tot parcursul ei prin lume, de când a fost născută până în ziua în care a
întâlnit-o. Îi plăcea să se gândească la ea, încera să-i reconstituie trecutul
în gând. Ar fi dat și timpul înapoi, numai ca să ajungă în perioada
primordială a existenței ei, atunci când ea a luat ființă.
Știind că mama ei era o femeie divorțată, care frecventa cluburile de
noapte, gândurile tânărului născociră o idee nemaiauzită și astfel găsi o
soluție pentru a realiza o punte în timp, o punte către începuturile vieții ei.
Într-o seară, o zări pe mama ei într-un local. Era o femeie cu 45 de toamne
trecute peste ea, mascate de un strat subțire de fard. Chipul ei își păstra
încă trăsăturile ferme ale frumuseții din tinerețe. Tânărul o abordează
direct, desfășurându-și toate talentele lui de seducător versat. În timp ce
vorbea cu ea, păstra permanent în fundalul gândurilor sale ideea că dacă
o va obține pe ea, se va apropia tot mai mult de fiica ei.
Fără să știe dacă la mijloc a fost noroc sau doar priceperea sa, tânărul s-a
trezit după câteva întâlniri invitat la ea acasă. Acum se gândea că Homer
avea dreptate când a scris că "soarta favorizează tinerețea și
îndrăzneala". Era într-atât de mulțumit, încât îl cuprinse o stare de
amețeală, însuși posibilitatea de a fi singur în același loc cu mama ei, era

104
mai mult decât sperase. Speranța devenea acum o certitudine. Se aflau în
intimitatea dormitorului, când deodată îi apăru în față imaginea voluptății
feminine, un trup zvelt, despuiat de toată pudoarea sa. Această imagine i
se întipări automat în minte, așa cum trupurile feminine frumoase rămân
întipărite în memoria unei minți bărbătești.
Cuprins pentru scurt timp de o reținere de ordin moral, trecu în cele din
urmă la pasul următor, în timp ce-și repeta în gând dictonul‖scopul scuză
mijloacele‖. Acum, îi frământa trupul durduliu și deveni din ce în ce mai
amețit, căci în timp ce executa banala mișcare a acelui continuu du-te-
vino, era cuprins de profunzimea sensului pe care îl asocia trăirii: trecea
prin aceeași poarta prin care a pășit Cordelia în lume, făcea un salt în
timp, către originile ei. În acele momente își imagina că în fața lui este
chiar Cordelia. În timp ce se pierduse în voluptatea automatismului
derizoriu al mișcării ancestrale du-te-vino, simțea cum, pas cu pas, îi sunt
dezvăluite etapele creației Cordeliei. Simțea acum, cum se destramă toată
vraja din jurul ei, toată enigma care acoperea prezența ei, atât de serafică
în ochii lui de înamorat fără leac; de acum încolo, era sigur că a scăpat de
acea timiditate stupidă care-l face pe bărbat să se fâstâcească în jurul
femeii dorite.
Pe mama ei nu o dorea pentru că era o femeie atractivă, ci pentru ceea ce
reprezenta ea, cea mai puternică legătură cu Cordelia. O dorea pentru că
regăsea în ea tot ce era legat de fiica ei.
Momentul voluptății încheiându-se, tânărul se lungi deoparte și sta liniștit.
Ce gânduri îi treceau acum prin cap? Că amorul este un mare risipitor de
vrajă? Că a comis un gest imoral? Că i-a venit de hac Cordeliei?
Un zumzăit de telefon tulbură starea de relaxare a celor doi. În timp ce
femeia se îndreaptă spre telefon, tânărul îi mai privește odată trupul zvelt,
încercând parcă să-l memoreze cât mai bine. În timp ce ea verifică apelul
pierdut, tânărului îi tresare deodată o scânteie în ochi, era imaginea
Cordeliei, desenată cu precizie pe ecranul de înaltă rezoluție al telefonului.
Se gândea că sunase la momentul potrivit pentru a marca încheierea
călătoriei fantastice.

105
20. Cosette
Pășii în adâncul pădurii maiestoase și se lăsa dus de gânduri, ca o plută
ce se lasă dusă de apa în derivă. Freamătă văzduhul de cântecele
armonioase ale păsărilor, sublimă e natura, potrivită e atmosfera ce-l
întâmpină, pentru a-și rumega gândurile triste, căci era lovit de sentimentul
extraordinar de nefericit al ratării. Încerca să uite cât mai repede de
pasiunea sa, lucru de înțeles, pentru că nimic nu-i mai insuportabil decât
să ratezi ființa pe care ai iubit-o, iar "o suferinţă îndelungată nu te face
decât imbecil său sfânt" spuse odată filozoful Cioran.
Invoca în forul său interior alte femei, cu speranța de a se amăgi,
încercând s-o substituie pe cea pierdută cu una câștigată, căutând astfel
să înlocuiască senzația înfrângerii cu cea a victoriei. Gândurile sale o luau
razna, alergând pe câmpia slobodă a imaginației, tărâmul libertății
absolute, gândind, ba la o femeie, ba la alta. Mintea sa făcea o trecere în
revistă a tuturor femeilor pe care le-a curtat vreodată, căutând-o pe cea
mai desăvârșită, pe care avea de gând s-o substituie celei pe care a
pierdut-o.
Însă omul nu e stăpân pe gândurile sale slobode, iar cugetul său se izbi de
o altă idee năstrușnică: să combine toate femeile între ele, să obțină
numai una, crème de la crème. Dorea să aibă alături de el o femeie care
să întruchipeze toate femeile la un loc. Convins că femeile sunt într-o
mare parte din ființa lor asemănătoare, se gândea să ia de la fiecare, doar
acea parte care o face distinctă, care o individualizează, care îi definește
cel mai bine eul propriu. Se gândea să plămădească o nouă femeie, ca
niciuna alta.
Pe bună dreptate credea el așa, căci între femei parcă nu există nicio
mare discrepanță, nici apartenența la generații sau la epoci diferite, parcă
nimic nu sapă o prăpastie între ele. Fie o fată de 20 de ani, fie o bătrână
de 70 de ani, în forul lor interior parcă ar fi una și aceeași femeie; uitați-vă
la dialogul dintre o tânără și o bătrână, ce legătură de solidaritate se naște
între ele, ce complicitate ascunsă, de parcă ar suferi ambele de același
necaz, iar singura diferență între ele este că una cunoaște deja specia
bărbătească, în timp ce alta e pe cale s-o cunoască.
Condus parcă de un îndemn, situat mai presus de voința sa, sădi mental
prezența femeii iubite în jurul său, de parcă ar fi fost un înger păzitor, care-
l urma mereu. Dar gândurile sale conștiente nu se arătau receptive la
fantasme infantile, căci fantasma este o amăgire, o creație a unui psihic

106
labil, predispuns spre autoiluzionare, iar femeile nu sunt cu adevărat îngeri
păzitori, ci mai degrabă predicatori cu vorba, căci mereu își exprimă grija
față de apropiați, dar parcă ar face-o mai degrabă pentru propria lor liniște
sufletească.
Imaginația îi desena în memorie chipul cât mai multor femei, în diferite
ipostaze în care le memorase, însă oricât ar fi încercat să-și abată
gândurile, în adâncul cugetului său stăruia una și aceeași... sublimă
prințesă... de parcă ar fi fost o boală fără leac...

21. Julija
Era directă și avea un stil original, ceva rarisim, căci puțini sunt cei care
ies din paradigma comportamentului, a prejudecăților și a convingerilor
comune. Trebuia stârnită în continuare, căci parcă avea în ea o strălucire
de geniu feminin. Ceea ce o deosebea de restul, era modul inteligent în
care se folosea de limbajul imemorial al gesturilor și al privirilor, alintul și
ocheadele, pe care le arunca într-un mod inedit. Gesturile ei transmiteau
un mesaj incert, creau o stare de suspans, făcându-te să te gândești că
într-adevăr, cu femeile nu știi niciodată cum stai. Dar cochetăria devine
interesantă tocmai atunci când începi să nu-ți mai dai seama în ce direcție
bate vântul. Dacă ar fi fost o femeie obișnuită, s-ar fi înțeles din ocheadele
ei cum stau lucrurile, iar situația s-ar fi plafonat, căci o femeie care
sugerează accesibilitate nu mai e la fel de interesantă, iar una care
sugerează respingerea, ar putea fi interesantă, dacă n-are respinge în
același mod în care o fac majoritatea femeilor.
Avea în ființa ei geniul feminin al cochetăriei, provocând entuziasm și
admirație prin modul în care cocheta. Mai presus de toate, avea și
vitalitate intelectuală. Dar ce este oare vitalitatea intelectuală, altceva
decât o rețea de circuite cerebrale performante, reușite, evoluate,
sănătoase? Nu era genul de fată de care apuci să te îndrăgostești, căci
odată admirată într-un mod lucid, parcă nebuloasă care înconjoară
momentul îndrăgostirii dispare, iar acel proces hipnotic, atât de necesar,
nu se mai poate desfășura. Mereu m-am întrebat de ce omul nu se
îndrăgostește de femeile foarte frumoase, cu chipul fin, inteligente, care
‖corespund tututor cerințelor‖. Probabil pentru că ele nu prezintă o enigmă,
ceva de neînțeles, ceva ce nu poate fi prea repede definit, o obscuritate,
un element irațional în ochii privitorului, acea măreție care înconjoară
făpturile de care te îndrăgostești.

107
Nu avea înclinația ancestrală a majorității femeilor, din toate rasele și de
toate vârstele, de a ispiti bărbatul cu o singură privire, cu un singur gest
sau cu un singur cuvânt bine ales. Era mult mai subtilă, stilul ei era mai
evoluat decât automatismele ereditare, iar eu eram entuziasmat, căci
știam că am de-a face cu o inteligență strălucitoare.
În eterna interacțiune dintre genuri, femeia deține avantajul de a fi un actor
înnăscut, stăpân peste gesturi, priviri și voce, pe care le combină pentru a
obține cea mai melodioasă formă de alint. Iar alintul are rolul de a
înduioșa, de a atrage, de a fermeca.
Ea obținea un alint căruia doar o minte strălucită îi putea da glas. Era
incert dacă era malițios sau bine intenționat. Dar o femeie, când îți arată
un semn, de orice natură ar fi el, parcă întotdeuna e loc de mai mult.
Expresia ei nu-ți oferea nici măcar o singură fisură prin care să-ți poți da
seama de starea ei, era într-adevăr o provocare să descoperi cum stau
lucrurile.
Deși într-un final am cucerit-o, după o lungă perioadă, căci determinarea
mea de a o cuceri a fost necondiționată, reținerile de ordin moral m-au
făcut să dau înapoi, nu știam în acele vremuri ceea ce Nietzsche a scris
odată: ‖Ceea ce se întâmplă din iubire este dincolo de bine și rău.‖

22. Virginia
Avea 28 de ani și se credea deja bătrân, poate pentru că zorii tinereții îi
trecuseră de ceva vreme și nu se mai simțea lovit de presentimentul
șocant al posibilitățiilor și opțiunilor extraordinare. Și când se gândea la
posibilități extraordinare, gândurile îi zburau în jurul ideii de iubire, de
femeie, de frumos, de beție a îndrăgostirii, de voluptate amoroasă a iubirii
nemărginite, de parcă totul în univers s-ar învârti în jurul femeilor, și oare
nu e chiar așa în cazul unui bărbat tânăr? Mii de priviri ispititoare, sute de
dorințe de iubire, zeci de cereri și promisiuni, rătăciri slobode, căutări de
femei, cuceriri ușoare, dificile, ce vremuri lipsite de obligații! O, tinerețe
îndepărtată!
Era în perioada de debut a tinereții sale și căuta să-și demonstreze că
femeile pot fi cucerite chiar dacă fac parte dintr-un mediu total străin lui.
Așa începuse s-o curteze pe Virginia, pe care o cunoscuse într-o agenție
bancară. Virginia făcea parte din categoria femeilor frumoase și dichisite,
având acel vino-ncoa' și în plus era curtată și de bărbații din agenție, ceea

108
ce creștea miza acțiunii, căci triumfului de a o cuceri pe ea, i se adauga și
victoria de a o fura celorlalți.
Chiar de la prima vizită, V. arătase un semn de slăbiciune, era curiozitatea
din ochii ei, pe care își dădea silința s-o ascundă cât mai bine, însă un
scurt tremur involuntar al privirii ei, i-a fost tânărului de ajuns ca să-și dea
seama că prezența lui o tulbura oarecum. Tânărul și-a zis oftând: "of, ce
repede a scăpat un semn!" iar gândurile sale erau năpădite de dorințe,
posibilități și vise care erau în fantezia sa și care acum se apropiau de
realitate mai mult decât oricând. După mai multe vizite, căci birocrația
lucra în avantajul său, aranjase o întâlnire particulară cu Virginia. Când a
zărit-o venind la întâlnire dichisită pentru el, nu știa dacă îi vis sau
realitate, gândind: "Doamne, ce ușor am stârnit-o, ce triumf extraordinar
mă așteptă!", căci desenul siluetei ei feminine, buzele pictate cu roșu din
belșug, parcă l-au aprins ca o torță! Era îmbrăcată în așa fel încât pulpițele
ei plinuțe și șoldurile ei late, să iasa în evidență, probabil Virginia gândea
că toți bărbații sunt animale inflamabile! Odată apropiată de el, parcă
încerca să-i citească în privire impresia lăsată de silueta ei, și avea motive,
căci era într-adevăr tentantă fizic.
Însă, înainte că triumful extraordinar să aibă loc, pe care Virginia îl amâna
metodic de parcă ar fi vrut să mărească dorința tânărului, se întâmplă
exact opusul, dorința acestuia se blaza. Și cum V. nu avea experiența
necesară pentru a reînnoi dorința, iar pentru tânăr femeile veneau și
plecau ca un torent de apă, tot aranjamentul sări în aer, tinerii revenindu-și
din beția amăgitoare a simțurilor sau mai degrabă a fanteziei, atât de
specifică tinereții.
Și apoi, celor doi le trecu prin cap un vechi proverb pe care abia acum
începeau să-l înțeleagă mai bine, "bate fierul cât e cald", căci în torentul de
posibilități, parcă numai cei cu adevărat sortiți rămân împreună.

23. Arethusa & Alpheus

Arethusă, o femeie frumoasă ca o nimfă, era atât de fermecătoare, încât i-
a inspirat o mare dragoste lui Alpheus. La început își aruncau reciproc
priviri și își surâdeau, însă a durat o bună bucată de vreme până când
Arethusa a început să răspundă cu inima deschisă ocheadelor, fiindcă nu
era genul de femeie care să schimbe priviri cu bărbați necunoscuți. Pe
măsură ce Alpheus își demonstra talentele sale de seducător, Arethusa

109
devenea din ce în ce mai îngăduitoare și asta pe bună dreptate, fiindcă
nici Alpheus nu era chiar un pierde-vară de toate zilele.
Darul lui neobișnuit de a curta, căci Alpheus se pricepea să intre în sufletul
unei femei, trezi în adâncul Arethusei un interes viu față de el, de parcă i-
ar fi aprins o scânteie în suflet. Nicicând nu-i trecea timpul mai ușor și mai
plăcut, decât atunci când Alpheus era în preajma ei și parcă devenea tot
mai fermecată de el. Alpheus îi servea alesei sale, ceea ce seducătorii le
servesc femeilor atunci când vor să meargă la sigur și le amăgesc cu iluzii,
aceleași din toate timpurile, pe care seducătorii de teapa lui Alpheus le
mânuiau cu pricepere. Acesta îi invada meticulos și cu dexteritate spațiul
personal, deși ea era o femeie căsătorită și pe deasupra nici nu avea
mintea coaptă. Seducția este mereu imorală.
Arethusa nici nu intuia că era supusă unui proces de seducție, bine gândit,
și pentru care nu avea un răspuns pe măsură. I-ar mai fi trebuit zeci de ani
de reflecții, ca să-și lumineze cugetul. Jale mare, căci a cedat trucurilor
menite să-i adoarmă vigilența.
Fermecată fiind, simțea un îndemn către Alpheus, parcă se gândea tot
timpul la el, așteptând ocazia potrivită pentru a-i mărturisi iubirea ei, însă
cum ocazia întârzia să apară, pasiunea ei se acumula și creștea tot mai
mult. Și cum femeile de multe ori sunt imprevizibile, iar pasiunea
acumulată treptat se descătușează la un moment dat brusc, Arethusei îi
veni o idee năstrușnică și uite așa Alpheus se trezi în fața lui cu
perspectiva nemaipomenit de măreață de a o avea, căci în adâncul ei se
trezise instinctul de a se dărui, poate drept răsplată pentru că fusese
fermecată, deși nici ea nu știa exact ce anume se petrecea în sinea ei, dar
care îndrăgostit poate spune oare?
Apoi, într-o zi cu soare și cer senin, Arethusa se trezi la tribunal să
divorțeze, să-și desfacă jurământul și să-și lase soțul, pentru că, vorba
vine, a apărut un alt bărbat în viața ei. Era perioada în care se puneau
bazele conflicutului ei interior, care avea s-o însoțească mereu în călătoria
vieții ei, ca un gând neliniștit care nu-ți mai dă pace. Dar până să cadă pe
gânduri, Arethusa trăia și trăia de parcă viața ar fi numai miere și dulceață.
Vorba aia, era la tinerețe și avea viitorul în față!
Cu răbdarea sa eternă, timpul a fost un bun educator și pentru Arethusa, a
învățat-o să nu dea vrabia din mână pe cioara de pe gard, căci Alpheus a
părăsit-o, deși nu-și dorea. Însă mersul lucrurilor nu pare a fi decis numai
de om, oricât și-ar dori el să fie așa.

110
24. Pygmalion & Galateea
Îi era mai mare dragul s-o privească, era atât de fermecătoare, încât nu se
găsea pictor să-i picteze frumusețea, așa cum era ea în realitate, fiindcă
strălucea în ea o grandoare, o măreție, așa cum strălucește o rază de
soare într-un diamant. Era floarea frumuseții, iar Pygmalion era cuprins de
o căldură plăcută atunci când o privea. El o visa și ar fi vrut s-o contemple
o viață întreagă, căci era genul de bărbat care avea nevoie de femei mai
degrabă pentru necesități spirituale, decât fiziologice. Dar e mare păcat că
așa o frumusețe avea să se ofilească, poate chiar mai repede decât alte
frumuseți, căci dădea semne că ar fi degrabă trecătoare, iar după cum se
știe, natura este de multe ori necruțătoare. Universul lui Pygmalion se
învârtea în jurul ei, iar în sufletul lui stăruia o dorință pe care o păstra în
adâncul lui, ca pe o taină:
"Nu-mi dați daruri trecătoare
Cum dați altora sub soare,
Dăruiţi-mi mie ceva
Ce în lume nimenea
N-a avut, nici n-o avea" M. Eminescu
Iar când rostea versurile, Pygmalion era cu gândul la Galateea, căci omul
speră întotdeauna ca dorința să-i fie îndeplinită, deși calea rațională îi
arată că este aproape imposibil. Pygmalion își imagina că oamenii sunt
legați printr-o energie invizibilă, că există o forță misterioasă în univers
care țese o legătură între suflete. Își imagina că dacă își va dori mult s-o
aibă pe Galateea, va influența mersul lucrurilor și poate dorința i se va
îndeplini. Însă lucrurile sunt întotdeauna mult mai simple decât par, iar
vraja de care este cuprins un îndrăgostit dispare odată și odată, căci totul
este temporar sub soare. Omul își imaginează diferite scenarii și aspiră
întotdeauna ca dorința să-i fie indeplinită, însă finalul este de cele mai
multe ori cu totul altul. Și apoi să-ți agăți întreaga fericire de un suflet
feminin, nu a fost niciodată o decizie prea înțeleaptă, însă Pygmalion
parcă simțea că femeile sunt temelia vieții și se întreaba mereu care este
originea acestei intuiții, dar se chinuia în zadar, pentru că nici marii filozofi
nu au putut clarifica dacă lucrurile stau într-adevăr așa sau nu. Stăruia în
sinea lui o admirație neascunsă pentru Galateea, o femeie sinceră care îi
infrunta privirea cu o siguranță de sine pe care doar femeile curajoase o
dovedesc. Însă Galateea era deja dată, era o femeie la casa ei, iar pentru
Pygmalion era limpede că va juca un joc periculos dacă va încerca să
depășească statutul său de admirator favorit, el ținea la Galateea și nu
111
avea de gând să-i păteze reputația. Dar Galateea devenea, încetul cu
încetul, tot mai vulnerabilă și părea că s-a îndrăgostit și ea de Pygmalion.
Însă, cum absurdul și neprevăzutul însoțesc de multe ori destinul omului,
înainte ca între cei doi să se închege o legătură mai strașnică, Galateea
dispăru brusc din peisaj, plecase cu treburi de rezolvat, plecase departe
de Pygmalion.

25. Asklepios
Asklepios era un bandit, un hoț, un seducător de suflete feminine care
arunca cu vibrații seducătoare în jurul său, apoi se prefăcea că nu știe în
ce direcție bate vântul. Și, ca oricare alt seducător, Asklepios intenționa să
treacă de la seducația țintită către o anumită fată, la seducția în masă, pe
scară largă, căci Asklepios visa să prindă în plasa sa, cât mai multe
suflete feminine. Viața este alcătuită dintr-o dualitate iubire-ură, bine-rău,
iar el se juca mereu cu iubirea și atunci când pierdea dădea de cealaltă
parte a dualității, ura.
Asklepios împărțea femeile în două categorii, cele care au întotdeauna
același partener și cele care au mereu altul. Cele care au mereu altul, fie
sunt din categoria consumatoarelor de bărbați, fie sunt acel gen de femeie
care se păcălește mereu în alegerea partenerului.
Un fenomen absolut interesant pe care Asklepios îl observase, este că
fetele tinere întotdeauna trăiesc cu impresia că bărbații sunt mult mai
înnebuniți după ele, decât sunt în realitate, poate pentru că femeile poartă
în ele nevoia ancestrală de a se ști dorite.
Asklepios mai știa că există un soi de femei care parcă își dau seama că
elucubrațiile rostite de un bărbat pe parcursul curtării nu trebuie
interpretate ca lucruri serioase, ci mai degrabă ca lucruri distractive. Dintr-
o tentație înnăscută de a se vrea admirată sau poate doar din ispita de a
cădea pradă sentimentului de măgulire, provocat de ideea de a se ști
dorită, o fată va crede că un bărbat tânjește după ea, la cel mai mic semn
posibil afișat de acesta. Iar ceea ce este cu totul și cu totul deosebit, este
că fiecare fată va crede că numai ea este dorită de bărbat, deși în aceeași
situație mai sunt două, trei sau cinci fete.
Fetele tinere stau mereu în gardă, parcă pregătite să respingă atacuri care
nici nu au început, iar Asklepios se distra mereu observând reacția fetelor,
căci el le provoca înadins, ca să vadă cum se comportă, o metodă prin
care putea dibui dacă o fată are sau nu are o personalitate interesantă.

112
26. Julija
"Anii n-o pot ofili, nici obișnuința nu-i poate toci nesfârșita varietate"
W. Shakespeare
Julija era o fată aleasă, atitudinea ei și modul în care se aranja, o scoteau
în evidență. Dichisitul și cochetăria sunt o necesitate psihologică naturală
a femeilor, iar modul în care se aranja și în care cocheta Julija, era absolut
original. O fată distinsă, acel gen de femeie pentru care vârsta nu
contează, căci felul ei de a fi combinat cu inteligența ei, îi dădeau o sclipire
aparte. Axel ar fi fost bucuros de prezența ei alături de el și la adânci
bătrâneți. Era un izvor de inteligență și vitalitate, era ceea ce natura
plăsmuiește în clipele în care este darnică.
Pentru Axel, Julija întruchipa esența eternă a sufletului feminin, era steaua
nopții care lumina pe cerul său. Era ușor s-o remarci, strălucea de departe
o lumină serafică în ea.
Modul în care privea și atitidinea pe care o adopta emanau finețe,
inteligență. Axel își simțea sufletul inundat de o bucurie lăuntrică de fiecare
dată când o vedea sau când îi auzea vocea, care era atât de clară, de
limpede, de pertinentă. Un flux verbal continuu și hotărât, care presupune
o activitate cerebrală specifică unei minți clare și organizate. Era departe
de a fi lunatică.
Majoritatea femeilor se bazează pe farmecul tinereții și al frumuseții
trecătoare pentru a atrage, însă Julija era alt soi. Ea nu dădea nici doi bani
pe artificiul mondenității, nu-și făcea reclamă cu desenul siluetei ei
feminine, deși ar fi putut. Nu era o femeie a aparențelor, avea în spate
destulă esență, ca să-și permită să se lipsească de efortul creării unor
aparențe favorabile ei.
Era o fată pentru care orice bărbat ar fi simțit că merită să dea lupta la
cote maxime, necondiționat. Puteai conta pe sfaturile ei, nu le dădea doar
ca să aibă ceva de spus, ci erau bine gândite.
Avea un simț foarte bun în a evalua bărbații, nu era genul de femeie care
să fie ușor păcălită, avea în ea un fel de inteligență masculină. Axel era
transfigurat de bucurie în prezența ei, își simțea toate rotițele creierului
puse în mișcare, personalitatea și finețea ei intelectuală îl făceau să vadă
viața cu cei mai fericiți ochi.
Ce bucurie ar fi fost pentru el să aibă un copil cu ea, să fie o fată, să
semene pe ea. Bătrânețile i-ar fi fost frumoase. O, ce bucurie i-ar fi arătat

113
viața! Să-i mai vadă zâmbetul ei, privirea ei inteligentă, încă odată la
bătrânețe și asta într-o fată care să fie a lui și a Julijei! Ce fericire!
Axel știa că dacă o pierde, rămâne cu un gol esențial, dar el era un om al
riscurilor și se entuziasma chiar și atunci când pierdea. El căuta o
provocare, Julija era fără cusur.

27. Elina
Deși Asklepios își dădea seama că în el s-a aprins o flacără, trebuia să se
mintă pe sine însuși că nu îi acordă o atenție specială, că nu se gândește
la ea mai mult decât la oricare altă fată, că nu tresare când îi aude numele
sau vocea. Însă gândurile sale, cu sau fără voia lui, țeseau o plasă în jurul
ei. Parcă nu el alegea, ci o forță superioară care-l îndruma.
Ceea ce se prefigura, erau primele semne ale unei îndrăgostiri, și, ca
oricare alt om care s-a mai îndrăgostit odată, nici lui Asklepios nu-i venea
să creadă că i se poate întâmpla din nou. Ceea ce nu știa el însă, era că
omul nu este imunizat în fața fenomenul în sine, ci în fața unei fete anume.
Presimțea zile de jale, și-i era clar că fericirea sa pe o săptămână întreagă
va depinde de un singur zâmbet de al Elinei. Zadarnice erau zilele în care
n-o vedea. Nu-și explica interesul său față ea, să fi fost puterea atracției ei
personale sau să fi fost scris în stele, căci horoscopul său îi spunea că are
să se îndrăgostească.
El putea să le îndruge atâtea năstrușnicii fetelor, însă zeii l-au pedepsit și
tocmai celei pe care o adora nu-i putea vorbi, era copleșit de emoții. Îi era
limpede că nu putea s-o cucerească și îi mai rămânea o singură cale, să
se predea. Ce era să se aleagă de el, dacă nu-i arăta un gram de milă?
Nimeni nu se poate vindeca de dragoste cu argumente, iar el știa că
refuzul îi bate la poartă, căci nu avea cum s-o cucerească, era prea timid
în prezența ei. Un refuz în dragoste înseamnă o suferință fără margini.
Oare avea să se izbească de ignoranța sufletului feminin? Prin gând îi
treceau vorbele lui Goethe: "Căci consolarea este un cuvânt absurd, cel ce
nu poate dispera, nici nu trebuie să trăiască". Drepturile îndrăgostitului nu
s-au inventat încă, și cum putea el să-i ceară fericirea, el, un biet muritor la
picioarele ei, care o adora, precum oamenii adorau zeii în timpurile
precreștine! Rugămințile sale erau în zadar, căci inima slujește doar
voluntar! Și-a însuflat forțat curaj și s-a expus deznădejdii de a înfrunta un
refuz.

114
Gândurile sale zburau în jurul Elinei, inima îi fierbea ca un izvor de apă
clocotită, căci domnea în adâncul Elinei o măreție, o putere care depășea
capacitatea lui de a înțelege. Nu-i putea descifra cheia sufletului. Ochii săi
vedeau în Elina un tezaur de frumusețe, o femeie cu o înfățișare angelică,
cu un profil armonios, par bogat și obraji proeminenți. Era plăcut s-o
privească, se intreba dacă era vis sau realitate și parcă trăia doar că s-o
contemple pe ea.
În prezența ei, Asklepios îsi simțea pieptul strâns ca într-o menghină, sub
presiunea emoției care-i bloca respirația nu mai avea aer, inima îi bătea tot
mai tare. O, ce vârtej de simțuri îl cuprindea!
Asklepios își spuse: Au fost zilele speranțelor! "O lume! Tu ești măreață și
falnică! Multe ne mai promiți tu și amăgitoare mai ești!‖ (D. Cantemir).
De nu ar fi încercat, de nu ar fi trecut la fapte putea și azi trăi cu speranța!

28. Călugărița
Înnobilată cu toate farmecele pe care natura i le poate dărui unei făpturi
feminine, cum ar fi frumusețe, vitalitate, inocență, gingășie și spiritualitate,
îmi crea o impresie plăcută de fiecare dată când o întâlneam. Avea o
statură medie, un fizic bine închegat, ochi verzi strălucitori, buze dulci,
pielea netedă, ten luminos și o figură care inspiră mai degrabă un caracter
hotărât decât șovăitor. Era o femeie dedicată unui bărbat anume, nu una
ușuratică dedicată mulțimii, avea în ochii ei o puritate lăuntrică care
devenea din ce în ce mai clară, pe măsură ce îmi aținteam privirea tot mai
adânc în ochii ei.
Cu greu m-am dezlipit de ochii ei, care captivau prin candoare. Știam că îi
încalc intimitatea, uitându-mă fascinat, însă doar așa puteam să-i citesc în
suflet. Era una din acele femei în ochii căreia merită să te uiți adânc, căci
ascundea comori în ei. Era plăcută, avea o privire delicată de fată tânără,
înduioșătoare, care îmi dădea o stare aparte, aveam impresia că am
descoperit ceva prețios. Mă întrebam dacă și alții i-au mai citit puritatea din
privire. Mă consideram norocos că nu a întors privirea și am putut să-i
pătrund pentru scurt timp în suflet.
Ochii niciodată nu înșeală, fiind o extensie directă a sistemului nervos,
mereu trădează ce se află în spatele lor, mintea omului, universul
individual al fiecăruia. Avea o privire atât de sfioasă și inocentă, care îi
dădea un aer pueril, încât așteptam cu nerăbdare să-i mai zăresc odată
ochii, căci nu-mi explicam puritatea. Cu siguranță nu era o fată oarecare,

115
iar eu aș fi putut să bag mâna în foc că nu a fost atinsă de parte
bărbătească, așa adorabilă cum era.
Ochii ei nu puteau da naștere acelei priviri ispititoare, nu concepea așa
ceva, pentru că structurile ei cerebrale nu dețineau acel reflex, acel circuit
specific pe care informația îl parcurge în creier atunci când dă naștere unei
priviri încărcate de dorință, unei ocheade, unei priviri ademenitoare pe sub
gene. Era o fată spiritualizată la modul serios, cu adevărat.
Îmi tresare apoi în gând o idee, cum că nu ar fi trebuit să mă uit la ea cu
interes, căci poate o stârnesc și poate nu sunt eu omul potrivit pentru o
fată ca ea. Dar era cam târziu, deja citise pe chipul meu tresărirea pe care
am avut-o atunci când am zărit-o, apărându-mi pe neașteptate în fața
ochiilor, la un colț de stradă.
Peste câteva zile i-am aflat secretul purității, pe toți zeii, era o tânără
călugăriță!

29. Ispita
Strălucitoare e lumina ce arde în ochii lui când o vede pe ea! Mă întreb ce
anume din făptura ei a stârnit această pasiune devastatoare, poate vocea
ei dezmierdătoare, poate privirea ei ispititoare, lacomă, pătimasă? Căci eu
citeam în ea o femeie cu principii morale laxe, eu vedeam în ea definiția
ispitei și pentru scurt timp îmi străfulgera prin gând ideea grozavă că în
tinerețe ar fi fost una din acele femei care sugerează că nu trebuie decât
să ceri, ca să cedeze. Și totuși, știam și întelegeam că aceste femei sunt
în stare să declanșeze pasiuni care distrug legături trainice, întinse pe zeci
de ani.
Îmi dădea târcoale, fără să pot să îl inlătur și mă speriam că poate se
citește pe chipul meu, gândul hazliu care-mi trecea prin cap, cum că ar
avea reputația pătată. În sinea mea deja repetam o fraza dintr-o nuvela,
"căsătoria cu o femeie care are reputația distrusă, bucuria prietenilor,
necazul rudelor". Singura întrebare pe care mi-o mai puneam, era dacă îi
deșteaptă, dacă are o sclipire, o scânteie, în fine dacă merită, iar acest
lucru puteam să-l aflu doar stând de vorbă cu ea. Dar poate totul este în
imaginația mea, poate n-am citit-o bine, poate este o femeie cinstită,
onestă, o femeie obișnuită și nu o ispita, o consumatoare de bărbați.
Cum bine a zis Jiri Marek, ―Erorile soțiilor sunt la fel de profunde ca ale
soților; Iar eroarea cea mai mare trebuie considerată subaprecierea
rivalei.‖

116
‖Jolene, Jolene, Jolene, Jolene
I'm begging of you please don't take my man
Jolene, Jolene, Jolene, Jolene
Please don't take him just because you can‖
Dolly Parton - ‖Jolene‖

117
 "Și el e emirul, și toate le are...
E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,
Dar zilnic se simte furat de-o visare...
Alexandru Macedonski, ‖Noaptea de decembrie‖

IV. Comentarii literare

1. Henry Miller și Anais Nin

Doi scriitori cunoscuţi pentru literatura lor excentrică, cu conţinut erotic.
Când vieţile lor se intersectează, devin amanţi. Literatura lui Miller este o
formă de semi-autobiografie, care prezintă o viaţă decadentă de mahala, o
atmosferă de suburbie cu dansatoare şi femei facile. Conține inserții
filozofice și psihologice care dau valoare unei opere. Naraţiune uşor
plictisitoare. Cărţile sale au fost interzise în SUA timp de trei decenii, fiind
considerate obscene.
Anais Nin, o scriitoare celebră pentru jurnalele ei erotice, în care-și
dezvăluie aventurile extraconjugale. Jurnalul ei conține descrieri repetitive,
exagerări voite, pe alocuri fraze interesante, cuvinte spumoase.
Născută pe 21 Februarie, în Pești, de "Ziua intimității": "Nativii zilei de 21
februarie luptă pentru a se exprima la nivel personal."
Anais Nin are talent literar, însă în spatele textelor psihologice, în spatele
unei analize psihanalitice fine, realitatea ne oferă imaginea unei femei
inteligente care se scaldă în promiscuitate sexuală. Amalgamul de emoţii
fierbinţi are în spate o bază biologică, furia instinctului. Dorinţa dezmăţului
trupesc este mascată sub forma unor emoţii, chipurile misterioase.
Miller:
"Când încerci să faci ceva ce depăşeşte puterile tale cunoscute de toţi, e
inutil să cauţi aprobarea prietenilor. [...]
Chiar felul în care-ţi urează succes, când îi împărtăşeşti ideile tale
himerice, e suficient ca să te descurajeze. El crede în tine pe segmentul
pe care te cunoaşte; posibilitatea de a fi mai mare decât pari îl
descumpăneşte, pentru că prietenia se bazează pe reciprocitate[...]

118
Bucuria e distructivă: îi stânjeneşte pe ceilalţi. Nu există un suflet, din câţi
oameni cunoşteam eu, care să fi fost cu adevărat vesel pe dinăuntru, sau
măcar voios"
Anais Nin, din celebrul ei jurnal:
"Experiențele fizice, lipsite de bucuriile dragostei, au nevoie de deformări
și perversiuni pentru obținerea plăcerii. Plăcerile anormale ucid gustul
pentru cele normale."
"Tânjește cu nesaț după admirație. Trăiește din reflexii ale ei în ochii
altora. Nu îndrăznește să fie ea însăși [...]"

2. G. Călinescu, "Enigma Otiliei"

Enigma Otiliei este Felix. Unii zic ca doar lui Felix i se părea enigmatică.
Istoria unei iubiri ratate, intelectualul lucid și tânăra capricioasă, care
pleacă cu bărbatul mai în vârsta, căci tânărul n-a știut s-o convingă.
G. Călinescu ilustrează prin Otilia femeia care preferă confortul material în
locul complicațiilor amoroase cu junii de vârsta ei. Poziționarea lui
Călinescu față de genul femeiesc distrează, căci atitudinea sa este strictă,
s-ar zice de modă veche: "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre, iremediabil
mediocre, şi singurul meu merit este că-mi dau seama de asta."
Conform afirmaţiilor nevestei sale, Călinescu primea o vizita pe an, iar
soția sa și menajera trebuiau să stea în aceeaşi camera cu el când scria,
păstrând liniște absolută. Soția declară: "În camera se auzea doar penița
cu care scria". Faptul că primea doar o vizita pe an, este de înțeles, căci
omul lucra din greu. Faptul ca soția sa trebuia să stea în aceeași camera
cu el când lucra, este amuzant, căci scoate în evidență dependenţa
emoţională a bărbatului față de femeie.
Otilia către Felix: succesul femeilor în viață "este o chestiune de viteza"
pentru ca "noi fetele trăim 5-6 ani".
La sfârșitul romanului, Felix se întâlnește cu Pascalopol în tren, acesta îi
spune ca Otilia l-a lăsat pentru un bogătaș din Buenos Aires și îi arată o
fotografie a ei. Felix zărește în ea, de data asta, doar o doamnă oarecare,
căreia i-au pierit farmecele tinereții trecătoare.
G. Călinescu a fost adoptat de familia în casa căreia mama sa biologica a
fost menajeră. Aceasta l-a făcut pe Călinescu "din flori" cu fratele stăpânei
casei. Practic, el a fost înfiat de mătușa sa. Tatăl sau biologic s-a sinucis.

119
Există o stenogramă a întrevederii lui Gh. Gheorghiu-Dej cu G. Călinescu,
2 martie 1960. S-au discutat și teme ideologice tratate în "Bietul Ioanide"
(1953) și "Scrinul Negru" 1965. G. Călinescu a fost un geniu.

3. Tudor Arghezi, ”Tinca”

Coșul ei cu soare,
Proptit în șold, pe cingătoare,
Ducea znopi, de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Și garoafe de noapte.
În sînul ei ca mura
Își pironeau căutătura
Domnii zvelți din jurul meseii.
- ,,Cine mai ia florile miresii ?‖
Fă, Tinco, fă ! papucii de mătase,
Mărgelele, cerceii nu ți i-a dat Năstase -
Și-n fiecare dești cîte un inel
Nu ți l-a pus cu mîinile lui, el.
Cine ți-a frămîntat carnea de abanos
Și ți-a băut oftatul mincinos ?
Cui i-ai dat, fă, să ți-o cunoască
Făptura ta împărătească ?
Cine ți-a dezlegat părul cu miros de tutun ?
Cine ți-a scos cămașa, ciorapul ?
Cine ți-a îngropat capul
Nebun,
În brațele lui noduroase, păroase,
Și te-a-nfrigurat fierbinte pînă-n oase ?
Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritărel de mai !
Vezi, Năstase osînditul

120
Nu te-a pătruns decît o dată ;
Și atuncea toată,
Cu tot cuțitul.
Eugen Lovinescu: "Din motive foarte variate, acum în urmă s-a dus o
campanie de presă împotriva acestei poezii, sub cuvânt că ar fi
pornografică. Nu e altă dovadă mai strălucită de inexistenţa pornografiei în
artă decât aceste admirabile poezii, în care expresia, în adevăr violență şi
uneori vulgară, e ridicată în aşa plan estetic încât reziduul ei material
dispare. Singura pornografie, după cum am mai spus, în artă e lipsa de
talent; — fără el cele mai categorice declaraţii patriotice sau moraliste
devin obscenităţi estetice."
Cine e Tinca? Tinca e femeia facilă, femeia necasnică, femeia care se
lasă cumpărată cu cadouri.
Arghezi a fost călugăr timp de 4 ani. Se spune că a luat decizia de a se
călugării, după ce a murit femeia de care a fost îndrăgostit. În timp ce era
călugăr, încalcă canonul și are o aventură cu femeia care-i va naşte primul
fiu.

4."Hypnerotomachia Poliphili"
Enigmatica carte (1499) este scrisă folosind cuvinte din mai multe limbi.
Tratează o poveste de dragoste. Este faimoasă pentru înţelesul alegoric,
dar și pentru cele 168 de xilogravuri (desene sculptate în lemn).
Titlul tradus ar fi "Bătălia iubirii dintr-un vis". Conține un mesaj criptat,
citind iniţialele capitolelor rezultă fraza: "Călugarul Francesco Colonna a
iubit-o foarte mult pe Polia".
Polifil, îndrăgostit iremediabil, o roagă pe Polia să aibă milă de el și de
pasiunea lui. Polia, care depune un jurământ de castitate zeiţei Diana, îl
refuză. Polifil cade la picioarele ei într-un somn adânc. Pentru ea, el suferă
de erotomanie - iubire obsesivă.
"De îndatã ce acest spirit angelic dispãru din fantezia mea - se plânge
Polifil -, m-am trezit, obosit și ameţit de îmbrãtisãrile strânse cu care, dupã
știrea mea, mã sufocase; și am rãmas plin de amãrãciune vãzând cã
lipsea din mine aceea prin care trebuia sã vieţuiesc, care m-a dus și m-a
ridicat la gînduri atît de sublime și înalte."
Peste noapte, Polia are și ea un coşmar, în care zeul Cupidon îi arată ce
păţesc femeile care refuză îndrăgostiţii - sunt biciuite, pedepsite, etc.

121
Culianu: "De ce anume se fãcuserã oare vinovate fetele sfâșiate de cãtre
Eros? Evident, de-a nu fi îngãduit fantasmei curtezanilor lor sã le pãtrundã
în pneumã (suflet), ceea ce le-a provocat moartea în chinurile atroce ale
sindromului amor hereos și ale depersonalizãrii. Era de aşteptat ca zeul
furios al iubirii sã le administreze acestor dame insensibile o pedeapsã
echivalentã aceleia pe care chiar ele le-o aplicaserã iubiților nevinovați:
ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Iar Polia este chematã sã asiste la
pedepsire, ca sã ştie ce soartã o aşteaptă."
Pentru a nu căpăta accente vulgare, deflorarea este descrisă mistificat
(Cortina = himen, fântâna = organ genital, o blândețe extremã și de o
plãcere îndelung așteptatã = act sexual):
"Aceastã cortinã era trasã dinaintea fântânii pentru a acoperi ceea ce se
află dedesubt, iar ca sã fie deschisã, Polia și cu mine stând în genunchi în
fața lui Cupidon, stãpânul nostru, el îi dãdu sãgeata de aur nimfei Synesia,
fãcându-i semn sã i-o înfãtișeze Poliei, ca [ea] sã rupã și sã sfâșâie
cortina. Lucru de care frumoasa se arãtã oarecum nemulțumitã și pãrea cã
ar face-o cam împotriva voinţei ei, ca și cînd i-ar fi displãcut sã asculte de
sfintele legi ale iubirii, cãrora deja li se supusese; iar asta i se întîmpla din
sfialã feciorelnicã, adãugatã lipsei de experienţă [...] de îndatã ce mi-am
aruncat ochii asupra acelui divin lucru și m-am bucurat de o vedere atât de
ispititoare, Polia și cu mine, mişcaţi de o blândețe extremã și de o plãcere
îndelung aşteptată, am rãmas ca răpiţi, fãrã de cunoştinţă și aproape în
extaz, plini de fricã și de mare spaimã, cel puţin eu, îndeosebi."
Acţiunile au loc mai mult în vis, decât în realitate. În final, Polifil o sărută,
ea dispare, iar el se trezeşte.

5. Yukio Mishima, ”Preotul și dragostea sa”

Yukio Mishima, japonez, excentric, genial.
"Aproape fără să-și dea seama, Preotul deschise ochii și în acel moment
fu copleşit de frumuseţea ei. Se cercetară câteva secunde. Iar ea simţi că
ochii bătrânului ascet ţineau în taină cu totul altceva decât privirile unui
bărbat obişnuit. .[...]
Viaţa, sfidată îndelung de preotul ascet, se răzbună cumplit. Cât ai clipi din
ochi, convingerile sale se prefăcură-n țăndări.
Intra în templu, privi imaginea lui Buddha și invoca Numele Sacru. Dar
gânduri necurate îi tulbură mintea. Ca să le şteargă urma, rosti o definiţie
a frumuseţii feminine. Aceasta nu era decât o umbră trecătoare, un atribut

122
al cărnii - iar carnea este hărăzită degradării. Dar în zadar se străduia să
se convingă, subtila frumuseţe ce-l subjugase brusc, pe malul Lacului din
Shiga, îl copleșea acum cu și mai mare forţă. De parcă spiritul și corpul,
deopotrivă, îi fură inundate de otravă. [...]
Marele Preot nu mai văzuse o astfel de fiinţă și nu ştia prin ce cuvinte s-o
descrie. Ceea ce timp îndelungat zăcuse-n amorţire, ieşise la iveală.
Lumea din jurul lui prindea dimensiuni, țâșnea din întuneric și-l zdruncina
amarnic.
[...] Marea Curtezană găsea adevăratul sens al vieţii în certitudinea de-a fi
iubită [...] Și astfel transformă obiectul iubirii pătimaşe într-o Fiinţă Ideală, o
plăsmuia în minte, închipuind în ea simbolul, esenţa întregii vieţi."

6. Robert Burton, "Anatomia melancoliei", sec. XVI

"În acest timp, un curtenitor se stinge de dor, după ce a suferit prea mult
perpelindu-se la focul iubirii, altul suspină și suferă, dar ei nu îi pasă.
Aceste tinere îşi fac un titlu de glorie din a le juca feste pețitorilor, din a-i
face pe aceştia să se îndrăgostească, să fie înrobiți de iubirea lor nebună
pentru ele și să-și piardă capul de dragul lor, în vreme ce cu zgârcenie îşi
lasă favorurile descoperite, îşi dispreţuiesc iubitul, însă le place să se ştie
iubite. Orice modalitate prin care li se face curte înseamnă prea puţin
pentru ele, cadourile sunt prea modeste. Ele trebuie să fie întrecute, nu
cucerite."
Cartea are un capitol dedicat melancoliei din iubire, dar nu prezintă nicio
idee nouă, nimic captivant, nimic interesant, doar evidențe. La vremea ei,
cartea a fost mai citită decât operele lui Shakespeare. Se pare că
bestseller-urile au fost și acum 500 de ani cărţi slăbuțe.

7. Jean-Dominique Bauby, "Scafandrul și fluturele"

Intelect strălucit, luciditate în fața catastrofei, un personaj deosebit. În
1995, pe vremea când era editorul șef al revistei Elle, suferă un accident
vascular cerebral în urma căruia rămâne paralizat, putând mişca doar
pleoapa ochiului stâng și uşor capul. Suferă de sindromul „locked-in‖ - a fi
închis în interiorul său.
Cartea, o autobiografie tradusă în 30 de limbi, bestseller în întreaga
Europă, este dictată pe patul de spital, prin mişcările pleoapei, un anumit
număr de mişcări însemnând o anumită literă. Autorul își compune cartea
integral în cap, frază cu frază. Impresionează prin profunzime, prin spiritul
123
de observaţie, prin luciditate. Conține relatări despre viaţa sa până în
momentul accidentului, dar și despre viaţa din spital. Desfăşurarea
evenimentelor din ziua accidentului este descrisă amănunţit. Fluturele din
titlul cărţii este intelectul, imaginaţia, care poate zbura în orice loc, în timp
ce corpul, pe care îl simte greoi de parcă ar fi într-un costum de scafandru,
este imobilizat la pat. Trăieşte doi ani după accident, încetând din viaţă la
două zile după publicarea cărţii. Din păcate, este singura carte pe care a
lăsat-o în urmă.
"Mă-ndepărtez. încet, dar sigur. Asemenea unui marinar care vede cum
dispare ţărmul de unde a plecat, îmi văd şi eu trecutul estompându-se.
Deşi încă mai arde înlăuntrul meu, viaţa mea dinainte se transformă totuşi
din ce în ce mai mult în pumnul de cenuşă al amintirii."
"În cinematograful meu personal, au prins atunci să ruleze imaginile uitate
ale unui sfârşit de săptămână dintr-o primăvară, când ieşisem împreună
cu părinţii mei la aer curat, într-un târguşor bătut de vânt și nu prea vesel."
"Urbea, monstrul ăsta cu sute de guri şi mii de urechi, care nu ştie nimic,
dar spune totul, luase decizia de a încheia conturile cu mine. "
"Mithra-Grandchamp înseamnă şi toate femeile pe care n-am ştiut să le
iubesc, şi ocaziile de care n-am profitat, şi clipele de fericire pe care le-am
lăsat să zboare."
"în absenţa vacarmului, odată liniştea redobândită, pot să ascult fluturii
care-mi zboară prin cap. E nevoie de multă atenţie, chiar de reculegere,
pentru că bătaia aripii lor e aproape imperceptibilă. O respiraţie mai
puternică ajunge ca s-o acopere. E straniu - auzul meu nici vorbă să se
îmbunătăţească, și totuşi îi aud din ce în ce mai bine. Trebuie că am
urechi fine, de fluture.
"La ultimul etaj, în cea mai spaţioasă dintre sălile de masă, rezervată
pentru conducere, şeful cel mare administrează în doze precise semnele
care te ajută să calculezi cota de afecţiune de care se bucură fiecare
angajat"

8. Friedrich Hölderlin, ”Hyperion”

"O suflet! Suflet! Frumusețea lumii! Tu indestructibilă, încântătoare
frumusețe! Cu tinerețea ta veșnică! Tu ești; Atunci ce este moartea și toată
suferința oamenilor?
O! multe cuvinte goale au fost rostite de către ființe ciudate. Dar totul
provine din plăcere și totul se termină în pace."

124
"Cum să mă pierd din sfera vieții, în care iubirea veșnică, care este
comună tuturor, păstrează natura împreună? Cum să mă despart de
legătura care leagă toate ființele? Această legatura nu se rupe la fel de
ușor ca legăturile slabe ale timpului. Nu este ca o zi de piață în care
oamenii se întâlnesc, se ciocnesc și se despart. Nu! În Duhul care ne
unește, în Duhul lui Dumnezeu, care este al fiecăruia și comun tuturor! Nu!
Nu! În unirea cu natura, fidelitatea nu este un vis. Ne despărțim, doar
pentru a fi mai uniți intim, pacea divină cu toti, cu noi. Murim, ca să trăim."
Hölderlin a fost scriitorul preferat al lui F. Nietzsche. Scriitorul preferat al lui
Hölderlin a fost Plutarh. În timp ce a scris romanul ‖Hyperion‖, Hölderlin a
fost îndrăgostit de nevasta unui bancher. Se întâlneau pe ascuns.

9. Mihai Eminescu, Ursitorile

Văduvioară tinerică
Şade-acolo singurică;
Câte zile sunt lăsate
Nu mai merge pe la sate,
Câtă-i vremea unei ierne,
Cât zăpadă se aşterne,
Ea tot deapănă şi ţese
...
La-ncheieturile toate;
Ochii ard întunecoşi,
Faţa albă, buze roşi,
Iar când merge legănată,
Tremur sânii ei de-odată,
Tremură frumseţa-i toată.
Nu-i subţire, ci-mplinită,
Cum e bună de iubită,
Nici prea mică, nici prea mare,
Plinuţă la-ncingătoare,
Plinuţă la sâni, la faţă,
Încât ai ce strânge-n braţe.

125
Tot ce-ar zice i se cade,
Tot ce-ar face bine-i şade,
Şi la vorbă de s-o-ntinde,
Vorba dulce bine-o prinde,
Şi de tace iarăşi place,
Că are pe vino-ncoace;
Oacheşă şi sprâncenată
Şi la îmblet alintată —
Ar trebui sărutată.
Este un motiv clasic, care străbate literatura universală, se cântă
voluptatea feminină, se scoate în evidență mecanica instinctului. Atracţia
către formele rotunde este înmagazinată într-o zonă primitivă a creierului,
sub formă de instinct, fiind cel mai vechi și cel mai puternic criteriu de
selecţie. Nu este cunoscut motivul pentru care formele catalogate drept
rotunde atrag, deşi există diferite speculaţii.
Pentru G. Călinescu versurile ilustrează, parafrazez: "Femeia sănătoasă,
galeșă, bine legată, cu toate atributele unei bune animalități feminine, are
într-un cuvânt pe "vino-ncoace", adică ceea ce e de trebuinţă pentru
promovarea speciei".
În aceeaşi notă, pentru G. Bruno femeia este "o himeră pusă în slujba
procreației", iar pentru Schopenhauer, în amor vorbeşte glasul speciei,
care îndeamnă spre înmulţire. Pentru grecii antici, femeia este ‖un câmp
care trebuie cultivat‖. Literatura abundă de exemple asemănătoare. Din
păcate, nu există scrieri vechi din care să rezulte o imagine a bărbatului
din perspectiva femeilor.

10. Longos, ”Daphnis und Chloe”, sec. II

Romanul tratează și o temă antropologică, efortul omului de a da glas
sentimentului de iubire, în toate formele sale, în contextul în care este lipsit
de orice îndrumare asupra etapelor iubirii. Fără îndrumare nu cunoaște
nici sărutul, nici actul înmulţirii, însă recunoaşte că în sinea sa se înalță un
sentiment straniu, care-l face să perceapă mult mai intens prezența
partenerului. Sunt semne de afecţiune, de atracţie, de îndrăgostire.
Undeva în negura istoriei speciei, la începutul umanităţii, are loc trecerea
de la realizarea actului înmulţirii pe cale pur instinctivă, aşa cum este

126
realizat de oricare altă specie, la realizarea pe cale rațional-instinctivă.
Începând cu această etapă, specia necesită dobândirea pe cale conştientă
a informațiilor despre actului înmulţirii, puterea instinctului scăzând odată
cu dezvoltarea raţiunii, într-atât de mult, încât în lipsa cunoştinţelor, omul
nu mai poate realiza actul înmulţirii.
Iubire idilică, realizată în mijlocul naturii (păstori fiind), după eforturi și
nenumărate piedici.
‖Soția unui țăran, Lycenion, care îl adoră pe Daphnis și care cunoaște
frustrarea iubiților, folosește situația în avantajul ei. Îl ademenește pe
Daphnis, sub pretextul de a îl învăța cum să se iubească cu Chloe, și se
culcă cu acesta. ‖

11. J.H. Bernardin de Saint-Pierre, ”Paul și Virginia”, sec. XVIII

‖Pământul a fost conceput pentru fericirea și comoditatea terestră a
omului."
Iubire idilică în mijlocul naturii, pe o insulă izolată de lumea înconjurătoare.
Nuvela asemănătoare cu ‖Daphnis și Chloe‖.

12. Imre Madach, "Tragedia omului"

Piesa ilustrează relația bărbat-femeie de la începutul lumii până în anul
6000, punându-i pe Adam și Eva, succesiv în pielea mai multor personaje,
parcurgând astfel diferite epoci. Ultima strofă din piesă e vorbită de
Dumnezeu: ‖Ți-am spus, omule: străduiește-te și ai încredere!‖
Pictorul Zichy Mihály ilustrează o scenă din "Tragedia omului" de Imre
Madach, scena ‖La Constantinopol‖. El ar fi Adam - ilustrat sub forma unui
prinţ, ea ar fi Eva - ilustrată sub forma unei nobile, constrânsă să se
călugărească, probabil și motivul respingerii. Eva îl îndepărtează fără să
stea pe gânduri. Adam în pragul penitenței, Eva în pragul exuberanței. În
cavaler se naşte un sentiment de mâhnire, în domniță un sentiment de
trufie. Scena desenează clasicul motiv al insensibilității totale a unei fete,
față de umilele cereri ale unui îndrăgostit.

127
13. Andrei Muresanu "Simpatie la Viena"
Spune-mi, mamă, ce să fie,
Ce mă trage-așa cumplit,
Cât abea aștept să vie,
Ceasul care e menit,
Ca să-mi treacă pe-nainte
În pas bine regulat
Cavalerul cel cuminte
De ostași încunjurat.
Ah, mamă, sunt vulnerată
D-o săgeată care-n veac
Va sta-n inimă vibrată,
Și s-o vindec nu am leac.
Mă usc, mamă, pe picioare,
De mă culc, de stau sau șed,
Nicăiri n-aflu răcoare
Ceas bun, sau minut nu văd.
[...]
Poezia surprinde "criza provocată de invazia instinctului erotic la tinerele
fete" conform afirmației lui G. Călinescu, adică ilustrează mitul
Zburătorului.

14. A. Dumas, "ANTONY"

Drama romantică (1831). Amorezatul se desparte de aleasă, aparent fără
motiv, în realitate pentru că nu deținea titlul de nobil pe care pretindea că-l
deține. Aleasa se căsătorește, urmând să o revadă după 3 ani, când o
convinge să fugă cu el, nu înainte ca soțul să-i surprindă în cameră.
Femeia se sinucide cu un cuțit, amorezatul pretinde că el ar fi omorât-o.
‖Vicomtess către Eugen:
Mi-am spus - ‖Oh, voi găsi un suflet ardent, o minte pasională plină de
emoții noi și profunde.‖ Nici vorbă! M-ai iubit de parcă ai fi fost un agent de
bursă.
[...]

128
Vicomtess: Imposibil! Uită-te cum iubește Anthony. Asta este modul în
care am vrut să fiu iubită.
Eugen: Oh, asta e o altă problemă- ai grijă madam - o iubire ca a lui
Anthony te-ar ucide.‖

15. Byron, "Don Juan"

Satiră epică (1824), descrie aventurile lui Don Juan în Spania, Turcia,
Rusia și Anglia.
Celebra zicală "Adevărul este mai ciudat decât ficțiunea" apare pentru
prima dată în această piesă. Ficțiunea se bazează pe o oarecare logică,
pe care realitatea, de multe ori nu o are, de unde și farmecul realității,
absurdul.
"Tis strange — but true; for truth is always strange; Stranger than fiction."

16. Autor necunoscut

El mult mă sărută
Și pieptul mi-l pupa,
Îmi zise că odinul
Lui nu i-l dă vinul
Dar tâțele mele,
Când zace pe ele...
Sunt neagră iar frumoasă,
Și mult drăgăstoasă...
Ajută-mi tu cu miroase,
Buzele-mi sunt secetoase...
Sunet, troscot, răpăituri
Auz pân munți, pân păduri,
Căci el saltă ca un cerb
Ca-n poftă vinele-i fierb...
Frumoasă ești iubita mea
Nici mai este asemenea...
Din Liban soro scoboară,
Mireasa vino spre sară.

129
Poezie preluată din ‖Istoria literaturii române‖ de G. Călinescu. Datată în
jurul sec. XVIII, autor necunoscut, regiunea Muntenia.
Poezia cântă frenezia trecutelor tinereți.

17. Ion Heliade Rădulescu, ”Zburătorul”

"Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc:
Un foc se-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvâcneşte!… şi zboară de la mine!
Îmi cere… nu-ş’ ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În braţe n-am nimica şi parcă am ceva;
[...]
Atunci inima-mi bate şi sai ca din visare,
Şi parc-aştept… pe cine? şi pare c-a sosit.
Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare,
Şi nu soseşte nimeni!… Ce chin nesuferit!
[...]
Şi când îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică,
Mă sperii, dar îmi place – prin vine un fior
Îmi fulgeră şi-mi zice: ―Deşteaptă-te, Florică,
Sunt eu, viu să te mângâi…‖ Dar e un vânt uşor!"
Zburătorul, fiinţă fantastică din mitologia românească, este un tânăr
refuzat în amor de către o fată sau de către părinţii ei, transformat apoi
într-o fiinţă supranaturală care vizitează făpturile feminine la adăpostul
nopţii. Conform lui G. Călinescu, mai ales pe fetele tinere, atunci când
acestea se află în pragul invaziei crizei erotice, perioadă caracterizată de o
totală iraționalitate.

130
18. Mihai Eminescu, "Pe lângă plopii fără soț..."
‖Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.
De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
[...]
Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor

La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.‖
Potrivită descriere a sfârșitului stării de îndrăgostire. Înamoratul capătă
imunitate. Se presupune că poezia îi era adresată Cleopatrei Poenaru, pe
care Eminescu o cunoscuse în București.
131
19. Loreley
Cu un cântec de sirenă,
Îți-ntinde lucii mreje;
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
De te-ndeamnă, de te cheamă.
Mihai Eminescu, ‖Glossă‖.

1. Loreley este numele unei stânci de pe malul Rinului, dar și numele

sirenei care stă în vârful aceleaşi stânci, fermecându-i prin frumuseţea și
cântecele ei, pe marinarii care străbat Rinul, în așa fel încât, aceştia își
pierd total simţul realității, apoi eșuează cu vaporul, ciocnindu-se de
stânca.
2. Mitul sirenei blonde, probabil inspirație de factură grecească (nimfe),
este popularizat în literatură prin romanul lui C. Brentano - "Lorelay"
(1800), dar și prin diferite alte scrieri, cum ar fi poezia lui Heinrich Heine,
cu același titlu.
În romanul lui Brentano, Lorelay este o tânără frumoasă, care vrăjește
bărbaţii cu farmecul ei. Bărbaţii care pică pradă mrejelor ei, se vor
sinucide. Catalogată drept vrăjitoare, aceasta este condamnată la moarte
pentru delicte spirituale - "a fura mințile" -, însă datorită frumuseții ei,
pedeapsa este convertită în detenție la mânăstire. Pe lângă condamnare,
mai capătă un motiv de întristare, iubitul i-a fost infidel. Pe drumul către
mânăstire, însoțită de trei cavaleri, aceasta cere să mai vadă o singură
dată Rinul, sus de pe cea mai înaltă stâncă. Cand ajunge în vârf, sare.
În aceea zonă, Rinul este înconjurat de un mal stâncos de peste 100 m
înălțime, este o zona în care datorită configurației geografice se aud
adeseori ecouri. În mod simbolic, ecoul este atribuit sirenei.
3. Astrologic, Loreley reprezintă prototipul zodiei Pești, întruchipând trei
caracteristici: motivul sirenei, capacitatea de a fermeca obiectul prin
învăluirea în iluzii și pesimismul neptunian - interpretarea tragică a
infidelității, aruncarea de pe stâncă, precum și atragerea marinarilor spre
naufragiu.

132
4. Ultimul vapor care a eșuat și a fost scufundat complet, datează din anul
2011, precedenta eșuare fiind în 2003.
5. Heinrich Heine, "Die Lore-Ley"
Eu nu ştiu ce poate să însemne
Că sunt atât de trist,
Un basm din timpurile vechi,
Pe care nu mi-l pot scoate din minte.

Aerul e rece şi se întunecă.

Şi Rinul curge liniştit,
Vârful muntelui sclipeşte
În strălucirea soarelui de seară.
Cea mai frumoasă fecioară stă
Acolo sus, minunată,
Bijuteria ei de aur străluceşte,
Ea îşi piaptănă părul ei de aur .

Ea-l piaptănă cu un pieptene de aur,

Şi în acelaşi timp cântă un cântec,
Care are o minunată,
Extraordinară melodie.
Barcagiul în mica lui barcă.
Este cuprins de un dor nebun;
El nu vede recifele stâncoase,
El doar priveşte în sus spre înălţimi.

Cred, că valurile vor înghiţi

Barcagiul şi barca la sfârşit,
Şi asta a făcut Lorelei ,
Cu cântecul ei.

Sursa traducere: [13]

133
20. Publius Ovidius Naso, ”Ars Amatoria”
Ovidiu, poet roman, clasic al literaturii latine. Născut în 43 i.H, exilat în 8
d.H. la Tomis (Constanța), la vârstă de 51 de ani. Datele la care apar
cărțile din colecția despre iubire:
―Amores‖ – ―Iubiri‖: 23 i.H. - 16 î.H. Vârsta autorului: 20-27 de ani.
―Ars amatoria‖ - "Artă iubirii": 1 î.H., Vârsta autorului: 44 ani.
―Remedia amoris‖ - "Remediile iubirii": 1 î.H., Vârsta autorului: 44 ani.
Scrierile au fost recepționate cu entuziasm, poetul devenind celebru în
Roma. Aflat în exil, i-a lăsat scris nevestei sale versurile de mai jos, spre a
fi sculptate pe mormântul său:
„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul
Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.‖
Context istoric
Iulia Minor, nepoata împăratului Augustus se naște undeva între 19 î.H. -
28 d.H. Despre ea, se spune că ar fi aceea Corina, pe care poetul o evocă
în cartea sa, ―Amores‖, însă datele istorice par să infirme ipoteza, căci Iulia
avea 5 ani când poetul scria ―Amores‖. Așadar, alta este iubita evocată, cu
siguranță însă din înalta aristocrație, căci avea ―paznici la poartă și sclavi
în villa‖.
Poetul este exilat, din motive necunoscute, dar conform propriilor spuse,
―dintr-o mică greșeală‖. În același an a fost exilată și Iulia Minor, nepoata
împăratului Augustus, datorită unei aventuri extraconjugale. Se presupune
că Ovidiu a fost implicat, măcar sub forma indirectă de a fi informat.
Aventurile extraconjugale trebuie privite în conformitate cu contextul istoric
al acelor vremuri și nu al vremurilor noastre, când căsătoriile se fac
preponderent din dragoste sau cel puțin de comun acord. Căsătoriile, din
cele mai vechi timpuri încă (cel puțin de când s-a trecut de la societățile
bazate pe vânătoare la societățile de tip sedentar-agricol, ~7000 î.H.),
așadar și în Roma antică, au fost aranjate, neținându-se seamă de dorința
mirilor, ci de chestiuni legate de moștenirea averii sau a titlurilor
(nobil/rege/împărat). Așadar, așa-zisele escapade, crunt pedepsite prin
exil sau condamnare la moarte a amanților, sunt defapt, cel puțin în parte,
justificate.

134
Mama Iuliei, fiica lui Augustus, a fost și ea exilată în 2 d.H., ca urmare a
numeroaselor aventuri extraconjugale (fiul lui Marcus Antonius, a fost unul
dintre cei acuzați și mai apoi ucis, dar și unii senatori). Iulia a fost mereu
căsătorită conform intereselor împăratului, care trebuia să vegheze ca
bărbatul ei să nu ridice pretenții la tron.
Frescă a Romei antice
În cartea sa, Ovidiu ne prezintă o superbă frescă a legăturilor amoroase
superficiale, din cadrul societății romane antice, insistând asupra părților
bune și neglijând urmările poveștilor amoroase, cum ar fi exilul sau
pedeapsa cu moartea, aplicată amorezilor, indiferent de statulul lor social.
Roma în jurul anului 0, numără mai mult de un milion de persoane.
În comparație cu femeile din polis-urile grecești (excepție Sparta, unde
bărbații fiind mai mereu în tabere militare, femeile participau la viață
publică și aveau rol politic - ceva unic în antichitate), care erau
consemnate la domiciliu, femeile romane se plimbau prin oraș, însoțite
însă de prezență masculină, sub formă de paznic sau servitor, spre a evita
comunicarea cu diferiți bărbați (străini, amanți, etc.) .
Un bărbat care căuta femei le putea întâlni la teatru, în temple, cu ocazia
diferitelor sărbători religioase, la spectacole sau în spațiile amenajate
pentru promenadă.
Ovidiu se învârtea în cele mai bune anturaje din Roma, fiind un cunoscut
de-al împăratul însuși.
Mijloace de comunicare a amorezilor
Iubiții își scriau mesajele amoroase pe tăblițe, folosind cretă, sau pe
bilețele ascunse, chiar și în sandale. Sclavii jucau rolul de curier. La
femeile căutate, veneau și plecau nenumărate tăblițe.
Autorul descrie, cum într-o seară doarme în față ușii unei iubite, acesta
neprimindu-l înăuntru, iar dimineață este zărit de către cel care pleacă de
la ea, menționând că o asemenea ocară nu dorește nici dușmanului său.
Descrie cum seară iubiții își vizitează iubitele căsătorite, deși casa este
păzită de paznici și de câini. Uneori, au loc înțelegeri între paznici și
amanți, alteori se întră pe furiș.
Îngrijirea femeilor
Femeile române își vopseau părul, folosind ierburi germane. Se foloseau
și peruci. Erau îmbrăcate cu toga, care acoperea corpul de sus până jos,
gâtul și brațul stâng rămânând de obicei descoperite. Autorul le sfătuiește

135
pe fete să aibă grijă să nu fie prinse când își fac toaleta, povestind cum a
surpins-o pe o iubită în timp ce-și punea perucă. Bărbații și femeile,
deopotrivă, să fie îngrijiți, tunși și, dacă se poate, culți.
Autorul face diferență și între mersul femeilor: mers ostășesc cu pas mare,
specific femeilor care fac parte dintr-o populație de războinici din peninsula
Italiei, mers molatec, mers dând din șolduri, etc.
Se atacă și motivul trecerii timpului: când femeile sunt tinere, se bat
adversarii seara la poarta vilei, care să între în cameră, însă odată cu
trecerea timpului, nu mai stă nimeni în față porții.
Sursă informații: ―Ars amatoria‖ - Ovidius

21. Mihail Șolohov, "Donul liniștit"

"Dragostea târzie a femeii nu înflorește ca blânda floare azurie, ci ca o
măselariță, o iarbă veninoasă din marginea drumului, care-ți rătăcește
mințile."
Poate că această carte ilustrează cel mai potrivit, ceea ce se chemă iubire
necondiționată (vezi Axinia și Grigorii).
Marea enigmă din jurul romanului pentru care s-a acordat premiul Nobel,
este că există dubii asupra paternității operei.
Primul volum a fost publicat 1928, autorul având la acea dată, vârsta de
22 de ani. Următorul volum apare după 1-2 ani, iar restul volumelor au fost
publicate până în 1940. La vârsta de 22 de ani, autorul scrie o operă
monumentală, tratând teme complexe precum: război, revoluție, ideologii
politice, tot spectrul relațiilor interumane (familie, camaraderie, viața unei
comunități, etc.).
Pentru vârsta sa, scriitorul surprinde magistal natura umană, cu ochii unui
geniu. Există voci care susțin că manuscrisele sunt cumpărate de la un
scriitor-soldat, care ar fi participat efectiv la luptele primului război mondial.
Șolohov:
- 1918: la vârsta de 13 ani se alătură trupelor bolșevice (capătă experiență
de război/răscoală). Îndoctrinat cu diferite ideologii politice.
- 1922: la vârsta de 17 ani se mută la Moscova (în roman apar descrieri
despre Moscova, vezi viața fetelor de la oraș). Lucrează ca salahor.
- 1924: la 19 ani se întoarce pe Don. Se căsătorește.
- 1928: apare volumul I

136
 "Tu!!... nu vezi... nu-ţi aflu nume... Limba-n gură mi se leagă
Şi nu pot să-ţi spun odată cât - ah! cât îmi eşti de dragă!"
M. Eminescu

V. Divertisment

1. Seducătorul Susannei Klatten

Susanne Klatten, moștenitoarea concernului BMW, mamă a trei copiii,
căsătorită cu un inginer pe care l-a cunoscut la BMW, a fost sedusă și
excrocată cu peste 10 milioane de euro de Helg Sgarbi, un soi de
seducător profesionist. Acesta a mai excrocat și alte femei cu milioane de
euro.
Suzanne a fost șantajată cu publicarea unui film în care apare în lenjerie
intimă, în camera unui hotel, alături de seducătorul ei.
Un complice al acestuia a închiriat camera alăturată și a filmat printr-o
gaură în perete. Scandalul s-a terminat în instanță. Seducătorul a fost
condamnat la 6 ani de închisoare. Cele 10 milioane de euro nu au fost
recuperate.
"She said: 'The first time he asked for money I gave him seven million
Euro - it wasn't because I was being blackmailed, it was an act of love
towards him. He told me he had caused a serious car accident and that
the Mafia were after him and he needed the money because he had to pay
[14]
them off. He said they would kill him unless he gave them the money.'"
Știți cum a cucerit-o? După ce s-a documentat temeinic în legătură cu ea,
a început să frecventeze locurile în care ea era periodic prezentă. A
abordat-o, chipurile întâmplător, la un spa de lux.

2. Simone de Beauvoir
Simone de Beauvoir, poate cea mai celebră reprezentană a feminismului,
cunoscută pentru "Al doilea sex", carte care a devenit imnul feministelor. În
lucrare, prezintă statutul femeii pe parcursul istoriei omenirii.
Cel mai celebru citat al Simonei este: "Nu te naști femeie, ci devii", cu
sensul că femeia ar fi femeie (docilă, pasivă, etc.) pentru că ăsta este rolul

137
prevăzut de societate pentru ea și nu pentru că asta ar fi o înclinație
nativă. Simona nu încurajează căsătoria, susține că în acest fel femeile
slujesc bărbații. Nu s-a căsătorit niciodată. A trăit în liber concubinaj cu
Paul Sartre. "One wonders if woman still exist, if they will always exist?"
Citatul nu se referă la existența biologică a femelei ca specie, ci la
existența modelului cultural pe care femeile sunt îndrumate să-l urmeze, la
rolul pe care societatea îl prevede pentru ele. De pildă, bărbatul reprezintă
principiul activ, femeia principiul pasiv, bărbatul curtează, femeia să nu
"cadă" ușor.

3. Marian Oprea
La data curentă, 2019, poetul Marian Oprea, care se află în relație de
rudenie cu subsemnatul, numără nu mai puțin de șase cărți cu poezii
despre femei.
1.***
"divină eternă adorabilă e această unică zi e minunat să-ntâlneşti o
Luminiţă în Domul din Piaţa Unirii la concertu’ de orgă timp sacru miros de
tămâie şi crini Sfântul Anton l-am rugat să-mi găsească sufletul soră
domnişoară doamnă excelenţă aş fi încântat să privim porumbeii sau cîinii
sau romane pisici dormind ca la începutul imperiului sunteţi frumoasă v-
am întâlnit la carnavalu’ din Rio balon de săpun e atât de minunat să
zburăm împreună să ne dăruim o stare înaltă cu voia Celui de Sus aş fi
bucuros să vă conduc acasă să bem ceai din flori de lumânăreasă să vă
mângâi de la degetu’ mic la tâmplă sunteţi nespus de frumoasă totu-i
mirific divin domnişoară Divine se aud poeme îmbrăţişate frumoasă
domnişoară ca ziua a şaptea a Domnului"
2. domnişoara monique (exerciţiu)
"e blondă (vopsită) lucrează-n comerce o cheamă Monique pe numele mic
(pe numele mare Mardare) rochia-i vaporoasă parcă plutea universu’ ei
întâlnea lumea mea am invitat-o la film n-a venit e blondă vopsită e fină
început de burtică altfel balerină element esenţial care la o analiză lucidă
nu m-ar fi-ndreptăţit să fiu mucalit i-am dăruit trandafiri ne-am emoţionat
amândoi suntem tineri şi noi domnişoara Monique (spre marea mea
stupefacţie) m-a părăsit s-a lăsat trombonită de un sârb Tony (cioc
mustaţă picioare de raţă) ştiţi şi voi acum v-am spus MARELE VIEŢII
MELE SECRET bărbaţii sunt lăudăroşi eu sunt doar indiscret"

138
3. "totul a decurs
de la sine
zâmbetul ei pe
buze la mine
bucuria simțurilor
excitate a închis
timpul departe
ne-am trezit unul
în altul ca îngerii
plini de mister
urcând scară lui
Iacob ce duce la cer"

4. Cântărea Cântărilor
Cântărea Cântărilor este un poem erotic din vechiul testament.
1. Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar,
ca şi corturile lui Solomon.
2. Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele
s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!
3. Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! - Regele m-a dus în cămările
sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea
mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!
4. Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi între cercei şi gâtul tău împodobit cu
şire de mărgăritare.
5. Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
6. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu
colanu-ţi de la sân.
7. Întoarce-ţi ochii de la mine, că ei de tot mă scot din fire.
8. Solomon are şaizeci de regine şi optzeci de concubine, iar fecioare
socoteala cine le-o mai ţine!
9. Dar ea e numai una, porumbiţa mea, curata mea; una-i ea la a ei
mamă, singură născută în casă. Fetele când au văzut-o, laude i-au înălţat,
iar reginele şi concubinele osanale i-au cântat.
10. Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.

139
5. Panait Cerna , "Din depărtare"
Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise
Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise,
Ci numai de departe te-am urmărit adese,
Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese...
Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată
Făptura ta de zee pe cine îl îmbată;
Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină
Împarte și la alții bogata ei lumină?...

Nimic nu știu de tine senina mea iubire

Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire;
Cărarea mea pustie se umple de lumină.
Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină...
Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!...
Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă.

Dar uneori, când luna e prea strălucitoare,

Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare
Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot...
Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă,
Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă...
Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline,
Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine,
De cum te-arăți privirii setoase, de departe,
Strălucitoare, pură, ca mugurii de marte...

Dar azi, îmi ești departe – Te fură alte zări

În țara primăverii și-a veșnicii visări.
N-ai fost a mea, dar tremur, de parcă te-am pierdut,
Și-nmărmuresc cu ochii în întuneric, mut...
Știu bine că ești dusă, dar te aștept mereu,
Și clipele-așteptării curg tot mai trist, mai greu,
Căci nu mai licărește îndepărtatul geam
Și nu-mi mai ieși în cale și doar atât ceream...

Vei reveni vreodată? – Mai bine să fi vrut

Să-nchid adânc în mine un dor necunoscut;

140
Dar a crescut atâta, de când cu plâns s-adapă,
Că-n sufletul meu singur n-a mai putut să-ncapă...
Tu arde-aceste rânduri și cată, visătoare,
Cum izbucnește para din ele – și cum moare...
E flacăra ce-n taină ființa-mi pustiește,
Dar în vrăjitu-mi suflet nu moare, ci tot crește...

O creangă pe cărare, s-apleacă somnoroasă;

Izvoarele stau mute, iar Noaptea – o crăiasă
Pălește aiurită, ca visurile mele,
Mișcând, la pasul vremii, hlamida ei de stele.
Eu trec, gândind la tine, la țara-n veci senină.
Iar ochii mei în lacrimi, de câte-o stea s-anină...
Și iată!... steaua cade spre țărmurile-acele,
De parcă se-nfrățește cu dorurile mele...
Ea-ți aduce o solie de plâns și de noroc;
Tot sufletu-mi se pierde pe urma ei de foc...
Panait Cerna, născut în 1881 în Tulcea, de origine bulgară. Exprimă
adeseori în poeziile sale viziuni romantice, motivul iubirii neîmplinite. Poate
fi încadrat la poeți romantici, asemănat de unii critici literari cu Shelly.

6. Drăgan Muntean, "Arză-l focu de iubit"

"Plâng florile din pădure, că nu-i mândra lângă mine.
Inima plânge și ea, că nu știe ce-oi avea.
Inima dacă-i putea, răbda cât îi mai răbda
Răbda cum răbda iarbă, când o taie cu coasă"
Focul interior nu poate fi suprimat: "N-ai ce-i face, că la inimioară-i place".
Criză așteptării este o sursă de suferință. Chinul lăuntric este accentuat de
impetuozitatea dorinței. Îndrăgostiții resimt nevoia de a se revedea.

7. Drăgan Muntean, "Mândruță din tinerețe"

Drăgan Muntean include în repertoriul său și o piesă care tratează filozofia
iubirii respinse. Este o odă dedicată pasiunilor nematerializate.
"N-ai știut ce-i dragostea, și-ai dat cu picioru-n ea.
N-ai știut ce te-o aștepta"
Ideea că îndrăgostitul onest garantează stabilitatea.

141
"De nimic nu-mi pare rău, am găsit norocul meu.
Și eu știu că-ți pare rău."
Nu se cânta o iubire necondiționată, ci o ofertă concretă, condiționată
temporal. Pretendentul odată refuzat, încetează a mai nutri sentimente de
atașament față de aleasa sa. În îndrăgostitul refuzat se trezește la viață
amorul propriu.
"Acum mergi din sat în sat și nu-ți mai găsești bărbat,
Ce-ai avut, toți te-or lăsat."
Există o idee transpersonală care străbate psihicul masculin: femeia
pierdută sau necâștigată, să aibă parte de vicisitudini în viața pe care n-o
mai împarte cu bărbatul. Suferința femeii, dulce balsam pentru bărbat.
În privința ideii că femeia va rămâne fără bărbat, realitatea nu confirmă
ipoteza. Facem apel la o dovadă de ordin lingvistic. În afară de termenul
de "văduvă", care are corespondent și pentru genul masculin, nu există
cuvânt care să desemneze o femeie singură. Și apoi văduva este o femeie
care a avut odată un bărbat.
Însă pentru un bărbat singur, există o sumedenie de cuvinte: holtei,
celibatar, becher, burlac, flăcău, etc.
"Lumea ascultă cum doinesc, pe tine te povestesc. Numa' de rău te
vorbesc."

8. Brenda Venus
Brenda Venus, actriță cu roluri minore (și cu forme majore), cunoscută
pentru legătura ei platonică cu Henry Miller, care la cei 80 de ani ai săi îi
scrie aprox. 1500 de scrisori - cel puțin una pe zi.
Brenda publică scrisorile contra cost. Este autoarea unor cărți banale de
seducție, "Secrets of seduction for women", "How to be the best lover your
woman ever had", în care creionează o psihologie primitivă a seducției.
Cărțile nu au valoare literară. Nu ilustrează finețea seducției, ci simplitatea
sexualității.
Doamna B. Venus pare a fi o femeie al cărei dichisit se adresează
eminamente sexualității masculine, ori dichisitul unei femeie inteligente nu
se adresează exclusiv sexualității masculine, și chiar dacă s-ar adresa, ar
face-o într-un mod mai fin, mai cu stil. Brenda mizează pe mecanica
instinctului. Când viață sentimentală se reduce la primitivitatea sexualității,
avea de-a face cu o spiritualitate redusă.

142
Există un argument, și acela este de natură ezoterică, care îi justifică
înclinația excesivă spre zona senzualității. Este născută sub semnul
Scorpionului, semn care domină zona organelor reproductive. Conform
astrologiei, apogeul instinctului sexual este atins în Scorpion, unde acesta
cunoaște o manifestare energică și furioasă.
Pagină ei web, conține o rubrică cu "mentori & prieteni", unde înșiră o
serie de bărbați celebri, probabil în ordinea notorietății lor. Motivul pare a fi
de natură comercială, urmărind promovarea.
Intrând în contact cu H. Miller, autor de literatură cu accente suburbane, în
care apar femei facile, devine celebra. Imaginea ei de seducătoare
completează foarte bine opera artistică a lui Miller, care se învârte și în
jurul ideii de femeie.

9. Elena Farago
Tu care vrei alături cu mine să pășești,
Nu crede că sunt robul pe care-l miluiești.
Cu ochii tăi cei galeși în van vei aștepta
Să îmi aplec genunchii cerșind iubirea ta.
Nici lingușiri, nici lacrămi deșarte-n ochii mei,
Chiar dac-ai fi ―minune aleasă-ntre femei‖...
Un biet pribeag sunt, însă merg drept, cu fruntea sus,
Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus...
Ci ți-oi întinde mâna, și vino de vei vrea,
Dar nu te vreau nici roabă, și nici stăpâna mea.
Nici sprijin, nici povară — așa te vreau, și-acum
De vrei să mergi cu mine, gătește-te de drum...
Elena Farago se transpune în voce bărbătească, adoptând un aer
sfătuitor. Îndeamnă bărbatul spre a-și păstra demnitatea, a nu se apleca în
fața iubitei, "însă merg drept, cu fruntea sus."

10. Pandora, prima femeie creată de zei

Curiozitatea feminină, chipurile, a împins-o pe Pandora să deschidă cutia
din care s-au revărsat relele lumii: lăcomia, boala, lenea, etc. Asista
împietrită la urgia declanșată, apoi își revine în fire și închide cutia, în
interiorul căreia mai rămâne un singur lucru captiv, speranța.

143
11. Kahlil Gibran - "Profetul"
Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din
miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
...
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea
...
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.

12. Mihail Drumeş, ”Invitaţia la vals”

‖― Cît e ceasul?
― Nouă şi un sfert...
― O! de ce m-ai lăsat să dorm atâta?...
― Nu-i nimic, pentru tine mai răsare încă o dată soarele.
― Crezi că merită?
― Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută.‖
"Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una."
―Pînă la ea, femeia fusese pentru mine o pluralitate, de la ea încoace
femeia deveni unică şi o chemă cu numele ei.‖

13. Frumusețe slavă

Slavii au romane de dragoste foarte bune. O descriere fină și profundă a
sentimentelor umane, mai ales în chestiuni ce țin de iubire sau de femei în
general (vezi Tolstoi, Turgheniev, Șolohov, Kundera, Marek, etc.).
Aș spune că slavii au latura emoțională a creierului foarte dezvoltată, ca
niciun alt neam de pe pământ. Apare un geniu al sensibilității.
Nu este straniu că maeștrii romanelor de dragoste provin dintr-un neam
ale cărui femei sunt atât de renumite pentru frumusețea lor? Nu este
straniu că femeile cu chipul sculptat fin și cu o expresie gingașă, fac parte
dintr-un neam a cărui latură emoțională este foarte dezvoltată?

144
Se pare că frumusețea de tip gingaș merge mână în mână cu o latura
emoțională dezvoltată, de parcă chipul ar fi o reflecție a minții din spatele
său. Să existe oare o legătură între sensibilitatea afișată de chip și mintea
din spatele său?
Cert este că la romane de dragoste și la femei frumoase, pe slavi nu-i bate
nimeni.

14. Veronica Micle

Nu-ți mai tulbură gândirea cu nimicurile-aceste ...
Nu știi tu că, de când lumea, dragostea e o poveste?
De-o auzi a zecea oară, dulce-ți sună la ureche,
Ți se pare că e nouă, deși știi că este veche;
Și pe clina-nchipuirii lunecând fără de voie,
Rătăcești așa departe și simțești că anevoie
Te mai poți întoarce iară la pierduta-ți nesimțire
Când erai cu sânge rece la ispite și iubire,
Când cu-o ironie-amară raspundeai la orișicine
Îți vorbea cu-mpatimire de amoruri pentru tine ;
Și cu inima ușoară tu treceai prin asta lume,
Nelegat fiindu-ți gândul nici viața de vreun nume.
Astăzi prismele iubirii ți-au întunecat vederea ;
S-au schimbat în juru-ți toate și tu ți-ai schimbat părerea.
Unde-ți este-ntelepciunea ce-o aveai în alte vremuri?
Nu știi tu că, de când lumea, dragostea e o poveste?
Nu-ți mai frământă gândirea cu nimicurile aceste!

Poeziile Veronicăi Micle sunt catalogate drept ‖patetice și fără intimitate‖

de către G. Călinescu. Poate patetice, dar cu esență: ‖Nelegat fiindu-ți
gândul nici viața de vreun nume.‖

15. Gaius
"nu-ți mai trebuia un om despre care unii-alții să presupuie că-l iubești, pe
când în realitate iubești pe cine știe cine. Știu multe de d-ta, eu care pân-a
veni în această țară afurisită aveam inimă curată și minte deșteaptă. Nu i-
ar putrezi oasele cui au dat ființă acestor țări în care cuvântul nu-i cuvânt,
amorul nu-i amor [...] Zgârcită în orice zâmbet și orice privire cu mine, care

145
mi-aș fi dat viața bucuros pentru atâta numai, n-ai fost așa cu oricine, o
știu bine aceasta. [...] Reîntoarcere din parte-mi nu e decât c-o unică
condiție. Aceasta e să împarți soarta rea în care trăiesc eu, să fii a mea
oricum aș trăi și oriunde. Dac-aș ști că ai o scânteie de iubire pentru mine
aș aștepta și o sută de ani, dar știind că n-ai, de aceea condiția mea e cea
mai grea posibilă.
De o-mplinești, bine, de nu, nu. Cred că n-o vei împlini și de aceea adio,
doamnă, ... și de-astă dată pentru totdeuna.
Gaius"
Gaius - numele sub care se semna M. Eminescu când îi scria Veronicăi, în
timp ce aceasta era încă căsătorită.

16. Filozofia regretului

1. "Un bărbat nu a cucerit o femeie, doar că s-a culcat odată cu ea."
Adevărul e că, deși comic, mesajul este susținut de bogata înțelepciune
populară, dacă ne gândim că un vechi proverb german spune: "Einmal ist
keinmal" - "Odată îi ca niciodată", iar un alt proverb francez: "Une fois
n'estpas coutume", cu înțelesul că odată nu e îndeajuns, sau că ceea ce
s-a întâmplat odată, nu înseamnă că se va mai întâmpla și altădată.
Concluzia este că trebuie să se culce de două ori.
2. "Azi am mai sărbătorit un an. Pentru mine vârstă este doar un număr."
Sigur...

17. M. Eminescu, ”Călin”

– „O, rămâi, rămâi lamine, tu cu viers duios de foc,
Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc
Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit,
Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit.
O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi,
Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!‖
El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc,
Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc:
– „O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres
Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles.
Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,
Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi"

146
18. Ștefan Zweig (1881), "Lumea de ieri"
Despre fetele tinere din Viena anului 1900:
"Acum nici nu pot să trec sub tăcere faptul că, pe de altă parte, această
lipsă de experiență le dădea tinerelor fete de-atunci un farmec tainic.
Aceste făpturi juvenile bănuiau că alături și dincolo de propria lor lume
există o altă, de care ele nu știau nimic și n-aveau voie să știe ceva, și
acest lucru le făcea curioase, dornice, visătoare. Erau ispititoare prin felul
lor de-a fi cu capu-n nori. Când le salutai pe stradă, roșeau - mai există
oare azi fete tinere care să roșească? Când erau numai ele între ele,
chicoteau și șopoteau și rădeau necontenit de parcă erau cuprinse de-o
ușoară beție. Pline de speranțe în așteptarea necunoscutului de care erau
ținute la distanță, ele își făureau viața din vise romantice, dar în același
timp se rușinau tare mult la gândul că cineva ar putea descopri cât de mult
le tânjește trupul după tandrețea despre care nu știau nimic clar. Un fel de
vagă tulburare le răscolea neîncetat întreagă lor conduită. Ele mergeau
altfel decât fetele de astăzi, ale căror trupuri sunt călite prin sport, care se
mișcă ușor și dezinvolt printre bărbați tineri ca printre egalii lor; atunci
puteai chiar de la o mie de pași să distingi, după mers și aparență, o fată
tânără de o femeie care cunoscuse deja un bărbat. Ele erau mai fete
decât sunt fetele astăzi și mai puțin femei, având în țesătură lor intimă
ceva din delicatețea exotică a plantelor de seră care sunt crescute sub
sticlă într-o atmosferă artificial încălzită și ferite de orice adiere de vânt
înghețat: produsul alambicat al unei anumite educații și culturi. Dar așa o
voia societatea de atunci pe tânăra fată, prostuță și neinițiată, bine
educată și naivă, curioasă și sfioasă, nesigură și nepractică și, prin
această educație străină de cerințele vieții..."

19. Fedeli d'Amore, 1300-1400

"The Fedeli d'Amore (The Faithful of Love) were a group of poets
practicing an erotic spirituality, which can be seen as an application of
chivalric ideas (including courtly love) to the regeneration of society.
Anderson [ADM 80] describes them as, "rare spirits who were struggling to
devise a code of life that retained from chivalry the idea of nobility, while
making it depend on personal virtue instead of inherited wealth and
breeding, and that preserved spiritual aspirations not unlike those of some
mendicants without demanding a life of withdrawal or celibacy." They
"formed a closed brotherhood devoted to achieving a harmony between

147
the sexual and emotional sides of their natures and their intellectual and
mystical aspirations" [ADM 85]. The Fedeli were expected to write only
about their own mystical experiences, soactual practice was mandatory,
and they apparently had a system of degrees representing the levels of
spiritual progress."
Sursă: [17]

20. Jiri Marek, "Unchiul meu Ulise"

"Iar, dacă-i așa, am putea porni să ne bucurăm de puțină libertate în doi
(Bunul meu unchi nu bănuia că, de îndată ce se spune libertate în doi, s-a
zis, de fapt, cu libertatea. Ori, cine știe, se afla poate în acea dispoziție
fericită când omul consideră propria sa libertate o povară și face totul ca
să scape de ea)."
"Trăgând în piept adierea proaspătă a dragostei, inspirăm, vrând-nevrând,
și aerul otrăvit al geloziei."
"Că omul nu poate ști niciodată ce va stârni atunci când face un bine, și că
orice mândrie e zadarnică. Chiar și mândria cea mai dulce, care te
cuprinde atunci când îți dai seama că ești iubit. A fi iubit e nespus de
frumos, a nu fi e cu folos. A fi iubit înseamnă să te bucuri de deliciile vieții,
contrariul îți garantează liniștea și o viață mulțumită."

21. Mircea Eliade, ”Întoarcerea din Rai”.

―Nici un alt om nu știe nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un
alt miracol sau un alt blestem – și fiecare om este destinat să și-l poarte
singur, fără putință de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să
comunice cu adevărat substanța. Zadarnice sunt toate confesiunile în
dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînțeleasă celuilalt, fiecare o
traduce prin experiența lui, și deci nimeni nu o poate judeca‖

22. M. Eminescu, ”Mândro, mândro”

Mândro, mândro, vrei nu vrei
Un inel și doi cercei,
Dă-mi să-ți sărut ochii tăi;
De vrei roche de mireasă
Cingătoare de mătase,
Părul să-ți încurc mă lasă;

148
De beteală o cunună
Vrei pe fruntea ta cea jună,
Dă-mi o gură, numai una!
Iar de vrei un bărbățel
Să-l iubești, să crezi în el,
Nu-l căta — că iacătă-l!

23. J. W. von Goethe, ”Die Leiden des jungen Werther”

"Wilhelm, was ist unserem Herzen die Welt ohne Liebe!"
"...wir werden uns finden, unter allen Gestalten werden wir uns erkennen."
"Noch nie war ich glücklicher, noch nie war meine Empfindung an der
Natur, bis aufs Steinchen, aufs Gräschen herunter, voller und inniger.."
"....bis sie endlich einen Menschen antrifft, zu dem ein unbekanntes Gefühl
sie unwiderstehlich hinreißt, auf den sie nun alle ihre Hoffnungen wirft, die
Welt rings um sich vergißt, nichts hört, nichts sieht, nichts fühlt als ihn, den
Einzigen, sich nur sehnt nach ihm, dem Einzigen."
"der Mensch ist Mensch, und das bißchen Verstand, das einer haben mag,
kommt wenig oder nicht in Anschlag, wenn Leidenschaft wütet und die
Grenzen der Menschheit einen drängen"
"Mußte denn das so sein, daß das, was des Menschen Glückseligkeit
macht, wieder die Quelle seines Elendes würde? Das volle, warme Gefühl
meines Herzens an der lebendigen Natur, das mich mit so vieler Wonne
überströmte, das rings umher die Welt mir zu einem Paradiese schuf, wird
mir jetzt zu einem unerträglichen Peiniger, zu einem quälenden Geist, der
mich auf allen Wegen verfolgt.‖
"Es hat sich vor meiner Seele wie ein Vorhang weggezogen, und der
Schauplatz des unendlichen Lebens verwandelt sich vor mir in den
Abgrund des ewig offenen Grabes."

24. Marc Antoniu și zodia Cleopatrei

1. Cleopatra a fost ultima regină a Egiptului, tatăl ei a fost un nobil de
origine macedoneană, mama ei este necunoscută istoriei, însă probabil a
fost o preoteasă de origine egipteană.
A trăit 39 de ani, dintre care 11 cu Antoniu. Când s-au cunoscut, ea avea
28 de ani, Antoniu 42. Între 22-25 de ani, Cleopatra a trăit cu Cezar, căruia
i-a născut un fiu.

149
2. În legătură cu comportamentul lui Marc Antoniu față de Cleopatra,
Plutarh notează: "Nu mai era un om cu mintea întreagă, îi dăduse ceva de
dragoste ori îl fermecase, că era cu gândul numai la ea. Făcea planuri, nu
să doboare vrăjmașul, ci cum să se vadă mai iute lângă dânsa." "Se uită în
zarea drumului și aștepta s-o vadă undeva."
Ceea ce iese în evidență în istoria relației dintre cei doi, este
comportamenul neașteptat a lui Marc Antoniu, care părăsește lupta cu
rivalul sau Octavian (bătălia de la Actium), în mijlocul desfășurării ei,
urmărind corabia Cleopatrei, care abandonează și se retrage. Deși, pe
țărm îl mai așteptau câteva legiuni, Antoniu pleacă neîntârziat după vasul
Cleopatrei în Egipt și își abandonează trupele rămase, cu toate că mai
erau șanse de reușită. Antoniu nu mai trăia în lumea reală, ci în lumea
Cleopatrei. Plutarh: "Arătă atunci Antoniu că nu mai avea inimă de şef, nici
de bărbat, nici nu mai cugetă cu mintea lui ci, cum a spus glumind cineva,
odată, că sufletul îndrăgostitului trăieşte în trupul altuia, aşa se lăsă el dus
de femeia asta. Parcă era trup şi suflet cu ea. Cum văzu că pleacă dânsa,
îi uită, îi trăda, îi părăși pe cei ce luptau şi mureau pentru el; se aruncă
într-o pentiremă şi se luă după femeia ce se pierduse pe sine şi avea să-l
prăpădească şi pe dânsul" [...] "El ajunse şi se sui în corabie. Dar nici n-a
căutat s-o vadă, nici să fie văzut, ci s-a dus şi, în tăcere, s-a aşezat la
proră sprijinindu-şi capul în palme.".
Retrași în Egipt, mai dau o ultimă luptă, în care sunt învinși. Antoniu se
sinucide, crezând că și Cleopatra a făcut la fel. Este dus agonizând la ea,
ridicat cu o sfoară în turnul în care se adăpostea. Nu este cunoscut cum a
murit Cleopatra, însă se bănuiesc două variante, fie s-a sinucis, fie
Octavian a pus să fie ucisă.
3. Care este zodia Cleopatrei? Datorită farmecului cu care l-a învăluit pe
Antoniu, care printre altele și-a abandonat legiunile urmând-o pe ea, s-ar
putea bănui că este Pești. Despre Pești se spune că trăiesc între două
lumi: realitatea și propria lor lume, un ocean adânc în care Antoniu s-a
scufundat. Însă ceea ce este curios, este că în film, rolul Cleopatrei este
interpretat de Elizabeth Taylor, care întâmplător este în Pești. Regizorul a
ales o persoană fermecătoare, așa cum și-a imaginat el că ar fi fost
Cleopatra, neștiind poate că actrița este în Pești. Cleopatra ar putea fi
oricare altă zodie, însă conform descrierii lui Plutarh, s-ar încadra la
caracteristicile prevăzute de astrologie ultimei zodii de apă.

150
25. Amy Winehouse vs Lana Del Rey
1. Lana Del Rey - Elizabeth Woolridge Grant
Prezintă un geniu manifestat sub formă artistică. Abordează teme
romantice, scoate în evidență un oarecare accent sumbru, un romantism
de factură neagră. Pare a avea o conștiință complexă, care o ajută să
trateze și interpreteze teme emoționale într-un mod original. Manifestă o
inteligență categoric peste medie. Producția ei muzicală conține inserții
filozofice, sub aspect auditiv și vizual.
Inserțiile filozofice se explică datorită înclinației ei native către acest
domeniu, motiv pentru care a și absolvit facultatea de filozofie, cu accent
pe metafizică la "Fordham University", universitate iezuită din NY, deci cu
accent religios. Filozofia și religia au fost mereu în dispută.
Este în Rac, în ziua de solstițiu.
2. Amy Winehouse
Wikipedia: "Conform criticii de specialitate Winehouse era „colosal de
talentată din punct de vedere vocal‖. Tipul rebelului absolut, scăpat de sub
controlul părințiilor încă de la 15 ani. Este exmatriculată la vârsta de 14 ani
din pricina unui piercing făcut în nas și pentru lipsă de disciplină.
Nu găsesc sclipiri de geniu la ea, însă talent vocal cu nemiluita.
Născută sub semnul Fecioarei.
3. Sunt mult mai complexe creațiile Lanei, însă nu este susținută de
același timbru vocal ca și cel al A. Winehouse. Amy Winehouse are o voce
aleasă, Lana are o minte aleasă.

26. Phyllis, Aristotel, Alexandru cel Mare

Aristotel, marele gânditor, a fost educatorul lui Alexandru cel Mare, cel mai
celebru general antic, cu cele mai spectaculoase cuceriri din istorie.
Phyllis este iubita lui Alexandru. Aristotel îl sfătuiește pe Alexandru să-și
înăbușe iubirea pentru Phyllis și să se ocupe de filozofie, de cuceriri de
teritorii, de crearea unui imperiu, etc. Phyllis este nemulțumită și se
răzbună seducându-l pe bătrânul profesor. El se îndrăgostește de ea, iar
ea îl pune să meargă în poziție de patruped către camera ei și de acolo s-
o care în jurul casei, în văzul lumii.
Legendă apare scrisă pentru întâia oară în evul mediu.
Pățania ilustrează mai multe motive:

151
- puterea de păcălire sau seducție a femeilor
- puterea de înrobire a amorului
- omul cu minte, înrobit de ispită.
Ispita se adresează unei zone care se află dincolo de rațiune. Rațiunea
este în neocortex, emoțiile sunt în paleocortex. Orice mare gânditor poate
pica pradă unei femei frumoase. Deseori, m-am întrebat câți bărbați
rezistă, dacă o femeie anume își pune mintea cu ei.

27. Eva Kiss, ”Puterea dragostei”

Cultură română stă bine la producția muzicală de factură romantică. Am
putea enumără atâtea cântece: Eva Kiss - Puterea dragostei, Phoenix -
Fata verde, Semnal M - La fereastra ta, Talisman - Numai una, etc.

28. Recensământ bărbați - femei

"Populaţia rezidentă a României la 1 ianuarie 2014 a fost de 19.947.300
de locuitori, dintre care 9.746.000 sunt bărbaţi (48,9 la sută) şi 10.201.300
femei (51,1 la sută)..... 95,5 persoane de sex masculin la 100 persoane de
sex feminin." conform INS.
Cum se explică că sunt mai multe femei decât bărbați, când se nasc 106
băieți la 100 de fete?
Sunt mai multe femei, pentru că trăiesc mai mult, adică cele în vârstă
ridică numărul. "Speranţa de viaţă la naştere a femeilor a fost, în anul
2013, de 78,28 ani cu şapte ani mai mare decât valoarea înregistrată
pentru bărbaţi (71,24 ani)".
La început, mai mulți băieți, la sfârșit, mai multe doamne.
Există mai multe motive pentru care se nasc mai mulți băieți:
- în primul an de viață supraviețuiesc mai mulți sugari de sex feminin,
decât masculin
- bărbații au rata sinuciderii de 4 ori mai mare
- bărbații au șansă de mortalitate mult mai mare în anii tinereții, prin
accidente, conflicte, etc.
Până la vârsta de 18 ani sunt mai mulți băieți, după vârstă de 40 de ani,
numărul bărbaților scade. Însă geniul naturii lucrează în așa fel încât la
vârsta maturității, adică la vârsta propice pentru reproducerea speciei,
raportul va fi aproape egal. Dacă viața omului se desfășoară sub imperiul

152
hazardului, de ce lucrurile văzute de sus au o logică, de ce deviația nu
este măcar de 5%, de ce la vârsta maturității raportul este aproape 50% -
50%?
În natură totul tinde spre echilibru.
Motivele biologice pentru care femeile trăiesc mai mult, sunt cunoscute,
cele metafizice însă nu, așa că eu aș afirmă, poate în glumă, că femeile
trăiesc mai mult, ca să-și îngrijească bărbății la bătrânețe.
Statisticile au farmecul lor, dar sunt complet inutile pentru individul în sine,
căci din milioanele de oameni, omul va fi interesat doar de câțiva, pe care
îi numără pe degete. Statistica reprezintă triumful impersonalului asupra
personalului, a generalului asupra particularului, a colectivității asupra
individualității.

29. William IX, Duke of Aquitaine 1071

"And a man who wins to the joy of her love
will live a hundred years.
The joy of her can make the sick man well again,
her wrath can make a well man die."
Conducător de cruciadă, însă mai cunoscut este pentru rolul său de
trubadur, creatorul acestui concept, cel puțin în Europa de Vest.
"The Count of Poitiers was one of the most courtly men în the world and
one of the greatest deceivers of women. He was a fine knight at arms,
liberal în his womanizing, and a fine composer and singer of songs. He
traveled much through the world, seducing women.
William seems to have held at least one woman în particularly high
esteem, composing several poems în homage to this woman, who he
refers to as midons (master)". Sursă: [15]

30. Tipuri de frumusețe

1. Frumusețe tip slav - Pola Raksa
Par deschis, blond, șaten, ochi albaștri, verzi, chip drăgălaș. Sunt
singurele femei care arată bine cu un batic pe cap. Chipul slav indică
întotdeauna blândețe, sensibilitate. în România, gena se găsește în
general în Transilvania, Moldova sau Rep. Moldova sau în satele de
ucrainieni/polonezi/cehi.

153
2. Frumusețe tip germanic - Alexandra Neldel
Par deschis, blond, șaten, ochi albaștri, verzi, chip hotărât, rațional,
concentrat, serios, aspect teutonic.
3. Frumusețe tip balcanic - Ermonela Jaho și Emina Cunmulaj, ambele din
Albania.
Ochi căprui, cu par negru, dar nu negru tăciune, ten ușor măsliniu. Chipul
acestor femei ilustrează aspectul locuitorilor nativi ai spațiului balcanic
(Traci, Iliri), de cel puțin 5000 ani, înainte de colonizările romane din sec I-
II și înainte de migrația slavilor din sec V-VI.
Acest tip de frumusețe este dată ca exemplu și în scrierile lui I. Kant,
atunci când spune că persanii și-au înfrumusețat neamul luând femei din
zona Georgia - Armenia, acolo unde sunt gene de traci, căci prin mileniul I
i.H., tracii din peninusla Balcanică au migrat în Asia Mică, de unde au fost
treptat izolați de către turci, spre Armenia de astăzi.
În România, gena se găsește cel puțin în zona Banat sau în județele Arad,
Bihor.
4. Frumusețe tip oriental, orientul apropiat - Arzu Aliyeva, Leyla Aliyeva
(fiicele președintelui Azerbaijanului), M. Ghenea.
Ochii negri sau în orice caz cu o tentă închisă, în formă de pisică, ten mai
închis decât tipul balcanic.
În România, gena se găsește în Sud, Muntenia și Oltenia, probabil
introdusă în urmă colonizării romane sau de la alte populații sarmante
(poate și numele Sarmisegetuza vine de la aceștia), precum: roxolani,
iazigii.

31. Phillip Poisel, ”Eiserner Steg”

Melodie romantică nemțească.
Te inspir
Și nu te mai expir.
Te închid în inima mea
Nu te mai las afară.
Te port cu mine,
În pieptul meu.
Aș fi schimbat toate drumurile,
Dacă aș fi cunoscut-o înainte.

154
Acum stau la mal,
Nivelul apei sub mine,
Apa mi-e până la gât
De ce nu ești aici?
Vreau să te mai iubesc odată
Ca prima oară,
Să te mai sărut odată,
În părul tău deschis.
Vreau să mai dorm odată, să dorm la tine,
Să mai fiu odată aproape de tine,
Înainte să te pierd ,
Pentru totdeauna, pentru totdeauna.
Cine mai are grijă de mine?
Ca să nu mă rătăcesc,
Și dacă acum pic,
Cine mă mai ridică?
În mijlocul acestor străzi,
Nu le mai recunosc,
Nu mai e cineva care să mă aștepte, acasă.
Vreau să te mai iubesc odată,
Ca prima oară.
Să te mai sărut odată,
În părul tău deschis.
Vreau să mai dorm odată, să dorm la tine,
Să mai fiu odată aproape de tine,
Înainte să te pierd,
Pentru totdeauna, pentru totdeauna.
Pentru totdeauna, pentru totdeauna,
Pentru totdeauna, pentru totdeauna.

32. Costache Negruzii - "Zoe"

"Vezi tu, acesta e singurul meu gând, știi poziția mea, știi că de am greșit,
pentru tine numai am fost o slabă fată. [...] Se văzu încungiurată de o
droaie de curtezani, pe care îi trăgea deosebita ei frumusețe. Focul juneții
și simplitatea creșterii sale o făcură să plece urechea la măgulirile
desfrânaților. Ea iubi, iubi, oh! cum iubi! Neștiind ce e amorul și neprețuind

155
urmările lui, se dete cu totul la această patimă dulce și amară, plăcută și
groaznică. Se dete cu gând, cu inimă, cu suflet.
[...] Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi
pe Iancul B ... îl vedea mai tăcut și mai retirat. Sfiala lui o lua drept dovada
statorniciei, măcar că era semnul nătăraiei. Pe altă parte, ca să scape de
gura lumei, acestei pricinuitoare de atâte nenorociri, și cunoscând că
trebuie în sfârșit să-și ia un loc oarecare în soțietate, ascultă mincinoasele
propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. Depărtă pe toți ceilalți ai săi
slăvitori. Iubi pe Iancul, îl iubi sărmană fată, cum știa ea să iubească și
curând el nu mai avu nimic să mai dorească."

33. Fenomenul vrăjitoarelor din evul mediu

Femeile, ca și gen distinct, nu au mai provocat în istorie o frenezie atât de
mare, precum cea provocată de fenomenul vrăjitoarelor din evul mediu. O
epocă a fanatismelor religioase și a ocultismelor, în care mai ales femeile
au căzut victime.
Sabatul era întrunirea de bază a vrăjitoarelor, spre care zburau cu mătura,
pentru a sărbători diferite ritualuri, cum ar fi dansuri, rostiri de formule
magice etc. Întâlnirile aveau loc în păduri izolate sau în incinta unor
monumente vechi: Stonehange, etc.
Însă, deseori întâlnirile aveau loc doar în imaginația vrăjitoarelor, nimic
acuzabil, căci fantezia este elementul de bază al magiei. Vrăjitoarea utiliza
o cremă cu efect psihoactiv, în sens halucinogenic, pe care o aplica în
zona capului, pe frunte, pe tâmple. Apoi adormea. Întâlnirile aveau loc în
vis, visa că zboară cu mătura.
În sec. XV Papa a emis o bulă prin care interzicea și condamna vrăjitoria.
Ca urmare, a început "vânătoarea de vrăjitoare", având loc aproximativ trei
milioane de procese, în care majoritatea femei (80%), dar și bărbați
catalogați drept vrăjitori, au fost torturați, dintre care ~50.000 condamnați
la moarte prin ardere. Drept vrăjitoare erau catalogate femeile care trăiau
singure, la marginea localităților sau în locuri izolate, multe nevinovate,
acuzate din alte motive. Diferite evenimente negative erau puse pe seama
lor: recoltă slabă, necazuri în comunitate, etc.
Structura mentală o omului este mai înclinată spre irațional, decât spre
rațional, mai mult spre religie, decât spre știință, iar prostia și cruzimea
maselor a fost și va fi întotdeauna proverbială. Astfel, oricine putea acuza
pe altcineva de practicarea vrăjitoriei.

156
La unele procese, vrăjitoarele povestesc despre experiențele lor sexuale
cu incubii, demoni masculini (sucubii sunt feminini), care zboară noaptea
deasupra femeilor, în timp ce acestea dorm, și le ispitesc spre activități
sexuale. Aceste trăiri se explică în felul următor: Înainte să adoarmă,
vrăjitoarea aplica o cremă cu un efect stimulant în zona vulvei, împreună
cu alte creme cu efect halucinogenic, aplicate în zona capului. Datorită
stimulării produse de cele 2 creme, în combinație cu folosirea măturii, în
timpul somnului vrăjitoarele visau experiențe sexuale cu sucumbii. Se
presupune că mătura a fost folosită, căci participanții la procese erau
interesați de descrierea organelor sexuale ale sucumbilor, iar vrăjitoarele
le-au descris că fiind rugoase, aspre. Cremele erau alcătuite dintr-un
amestec de ierburi și ciuperci.
Printre ultimele victime, acuzate de fel și fel de năstrușnicii, în sec. XVIII,
se numără: Magd Dorothee Elisabeth Tretschlaff, 15 ani, pact cu diavolul.
Helena Curtens , 14 ani, relații sexuale cu diavolul, zbor cu mătura. Agnes
Olmans, 47 ani, mama a trei fete, relații sexuale cu diavolul, zbor cu
mătura. Veronika Zeritschin, 15 ani
După 200 de ani de frenezie, procesele au încetat.

34. Andreas Capellanus , "De amore"

Publicată în anul 1190. "Călugărițele sunt ușor de sedus, însă cine face
asta este dezgustător, excepție călugării sau preoții."

35. Traian și Dochia

Dochia este fiica lui Decebal, urmărită de Traian și prefăcută în stâncă de
Zalmolxe, pentru a o scăpa. Cei doi întruchipează o ipoteză a mitului
creării poporului român: femei dacice și bărbați din legiunile romane. Este
doar o posibilă etapă în formarea poporului român, a 2-a este dată de
migrația slavilor.

36. G. Tipa, ”Spargă-se vinul în pocale”

Spargă-se vinul în pocale!
Tremurând îmi torn în cupă agale!
O fraților! Adunați-vă mai aproape!
Izbânda la poartă nu-mi bate!

157
O camarazi! Lasă-ți-mă deoparte să zac!
Cu vârsta am devenit posac!
Fost-am învins în amor!
Fără s-apuc să mă desfășor!

Același cântec vechi,

Cu greu îmi vine să-l repet!
Izbândă-i dulce, victoria-i măreață!
Înfrângerea-ți aduce greață!

Fost-am zdruncinat,
Cu greu am să mă refac!
Eternul-feminin în trecut m-a preferat,
Astăzi m-a condamnat!

Dar stați! Eternul-feminin n-are taine pentru mine!

Îl știu mai bine decât se știe el pe sine!
Căci prin orice făptură feminină,
Străbate una și aceeași rază de falnică lumină!

Adversari am spulberat, cu ei n-am avut ce să fac!

Cu dame mereu am cochetat, apoi degrabă le-am lăsat!
Căci pe măsură ce făptură-i cucerită,
De farmec devine tot mai lipsită!

Idem per idem, aceeași chestie,

Fiecare fată te supune la aceleași teste!
Rând pe rând, pe toate ai să le treci,
Și doar mai târziu ai să vezi cu ce te alegi!

Spargă-se vinul în pocale!

Și înfrângerea e o cale!
Tremurând îmi torn în cupa agale!
Mereu găsesc o cale de scăpare!

158
37. Mihai Eminescu, ”Cezara către Ieronim”
‖Iartă dac-o femeie îți spune că te iubește. O femeie frumoasă și tânără,
căci știu că sunt frumoasă. Dar știu eu... tu ești atât de mândru, știi a privi
atât de rece...Ah! cum aș topi gheața ochilor tăi cu gura mea -iubite! De ce
să mai îmbrac amorul cu vălul rușinii... când te iubesc, când aș primi să fiu
servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu,
să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil
supus, umilit, este amorul? Tu crezi că sunt o nerușinată, o rea, o femeie
de defăimat: dar cugetă un lucru, că aș fi un miel, că n-aș vorbi un cuvânt,
că aș tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi și tu pe mine. Știu eu cum e inima
ta? Pot eu ști? Vin de-mi spune cum este... Ce se petrece în acea
cămăruță unde-aș vrea să locuiesc eu... numai eu. Și știi tu cum mă
cheamă?
Cezara
Ieronim către Cezara:
Că ești frumoasă, cred; că mă iubești, îți mulțămesc; că-mi oferi tot ceea
ce tu crezi că m-ar face fericit, mă face să fiu în stare de-a-mi jertfi viața
pentru tine. Îți sărut mâna pentru voința ce ai de-a mă face fericit, deși te
înșeli când crezi că amorul tău de femeie m-ar putea face. Amorul este o
nenorocire și fericirea ce mi-o oferi, venin. Că n-o știi această este
împrejurarea care te face adorabilă. Dac-ai avea pentr-un moment ochii
mei, ce altfel ți s-ar arăta această lume în care tu cauți și speri a găsi ce
nu-i în ea — fericirea. Tu zici să te iubesc. Dacă te-aș putea iubi ca pe-o
stea din cer... da! Dar dacă suspin, dacă doresc... n-aud eu din toate
părțile aceleași suspine ordinare, aceleași doruri... ordinare; căci care-i
scopul lor? Plăcerea dobitocească, reproducerea în mușinoiul pământului
de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe care le îmbracă cu
lumina lunii și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări grețoase, pe care le
aseamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. Este așa, sau
nu?
Privește-ți-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simțiri muieratice, cu șoapte
echivoce, vezi acele femei care le răspund prin ochiri voluptoase și
mișcându-și buzele — vezi! împrejurul acestui instinct se-nvârtește viața
omenirii [...] Lasă-mă în mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să
piară și eu aș putea s-o scap printr-o minciună, eu n-aș spune-o, ci aș lăsa
lumea să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal și să mă
amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuii lui Apollo... fii

159
steaua cea din cer — rece și luminoasă! — ș-atunci ochii mei s-or uita
etern la tine!‖

38. Rasputin
1. Rasputin este cunoscut pentru aventurile sale cu femeile, iar odată a
fost amenințat cu publicare unei fotografii în care apare gol alături de mai
multe femei. Ceea ce este cu totul și cu totul ieșit din comun, pentru că se
întâmplă foarte rar, este că Rasputin a trecut de la cucerirea unei femei
anume, la cucerirea în masă, practicând, ceea ce se cheamă seducția pe
scară largă.
Rasputin a fost un mistic rus, sfânt și păcătos, tocmai pentru contactul
frenetic cu femeile, sfătuitor al familiei imperiale, un mistic care a dat
prognoze destul de bune. S-a lăudat că s-a culcat inclusiv cu țarina. Un
seducător care influențează o epoca, unul din categoria creatorilor de
religii, conducătorilor de mase sau revoluționarilor care răstoarnă un
sistem. Fiind foarte influent pe lângă țar, el numea orice ministru, avea un
cuvânt de spus inclusiv în planificarea operațiunilor militare, deși nu avea
niciun fel de pregătire în acest domeniu.
2. Horoscopul pentru ziua sa: "Persoanele născute pe dată de x ianuarie
(Ziua norocosului) sunt destinate să ajungă în cele mai înalte poziții și,
odată ajunse acolo, știu să se mențină. (Rasputin a ajuns consultantul
țarului, de la un simplu fiu de țăran) [...] dar au și o latură iubitoare de
plăceri care îi poate domina în cazul în care pierd controlul [...] Ei vor
renunța la spiritul lor competitiv numai datorită laturii lor iubitoare de
plăcere [...] Prin natură lor activă și pasională, nativii exercită asupra celor
din jur o atracție sexuală incontestabilă."
Pe femei le purifică de păcate prin următoarea metodă: ele erau invitate să
efectueze actului reproducerii cu el. Este o argumentație tipică, oferită de
către conducătorii spirituali care practică și acte din gama reproducerii cu
discipolii.
3. Catalogat drept "călugărul nebun" sau "Russia's greatest love machine"
a fost o persoană plină de farmec și în mod indiscutabil un seducător pe
scară largă, categorie de seducător descrisă foarte bine de Gustave Le
Bon în "Psihologia mulțimilor".
4. There lived a certain man în Russia long ago
He was big and strong, în his eyes a flaming glow
Most people looked at him with terror and with fear

160
But to Moscow chicks he was such a lovely dear
He could preach the bible like a preacher
Full of ecstasy and fire
But he also was the kind of teacher
Women would desire
Ra ra Rasputin
Lover of the Russian queen
[...]
RA RA RASPUTIN - Boney M
5. Pentru o scurtă perioadă, femeilor le-a fost interzis accesul la curtea
imperială, pentru a stăvili zvonurile. Acestă dispoziție a fost dată de către
țarină însuși, căci Rasputin a fost tămăduitorul fiului ei, iar ea ținea la
reputația lui.

39. Giordano Bruno

1. G. Bruno afirmă că în scrierea cărții "Eroici furori" nu a fost inspirat de o
femeie, ci de nimfe, nimfele de pe coasta Angliei; se bănuiește că ar fi
scris cartea pentru regina Angliei.
"Iubitorul frenetic are speranțe înghețate și dorințe arzătoare. Este o stare
de blocaj."
"Sar scântei din inima sa către altcineva. Îi curg lacrimile din compasiune
pentru el, moare în râsul altuia. Materia își urăște prezența actuală, direct
proporțional cu intensitatea cu care iubește cealaltă materie, adică fata de
care este îndrăgostit.[...]
O, ce condiție, ce natură, ce destin am eu! Îndur un mort trăitor, și o viață
moartă! O, vai de mine! Iubirea m-a omorât în așa fel, încât sunt lipsit și de
viață și de moarte. Fără speranță mă aflu la porțile iadului, inundat de
dorință, mă îndrept spre cer; și că un sclav etern între două contrarii, sunt
alungat și din răi și din iad. Nu există niciun răgaz pentru durerea mea,
pentru că între două roți arzătoare, una care mă trage aici, alta dincolo,
trebuie să mă urmăresc pe mine și să-mi scap mie.[...]
Este înălțat foarte mult prin aspirația dorinței eroice, care îl poartă departe
de limitele naturii sale, foarte înălțat prin apetitul său intelectual, a cărui
operare și arhitectură nu este ca să-i unească dorința cu obiectul.
Senzualitatea obiectului îl trage jos de tot, până în infern."

161
Faptul că un îndrăgostit este mort în el, și mai trăiește doar dacă obiectul îi
împărtășește iubirea, nu este o idee nouă, apărând și la grecii antici. Însă,
în perioada în care G. Bruno a scris cartea, puțini au avut contact cu ideile
grecilor, rar erau traduse operele lor. Aceeași idee apare și la Marsilio
Ficino, cu câțiva ani înainte de G. Bruno.
În teologie, atracția către o femeie este interpretată drept ispită. Din cele
mai vechi timpuri, oamenii au simțit nevoia să sacrifice ceva pentru zei:
oameni, animale, etc.; astăzi sunt sacrificate doar plăcerile: se cere
castitate.
Pe de altă parte, frumusețea unei făpturi feminine a fost interpretată ca o
parte a frumuseții divine, după următorul raționament: dacă o făptură a
creatorului întruchipează atâta frumusețe, atunci oare câtă frumusețe
întruchipează cel care a creat făptura.
2. Giordano Bruno, The Heroic Frenzies ('De Gli Eroici Furori'):
To the most glorious and virtuous ladies:
Oh glorious and enchanting nymphs of England,
my spirit neither shuns nor disdains you, nor dishonors
you when it deprives you of the traditional name of women,
by neither counting you among them nor excluding you.
I am sure the name of goddesses are more meet for you,
because you are endowed with more than common life,
and are upon the earth what the stars are in heaven.
Oh, Ladies mine, your sovereign beauty my sincerity
can never harm, nor does it wish to do so, because it
cannot reach your superhuman kind,
but by bitter torment, it aspires to that place
where Diana is queen above all, who is among you
what the sun is amid the stars.
Labor and art humbly offer you by invention, my
words and the strokes of my pen such as they may be.
[....]
"All loves (if they are heroic, and not purely animal, the physical means by
which those enslaved by nature are called to procreation) have divinity for
their object and tend to the divine beauty, a beauty which first

162
communicates itself to the souls and is resplendent în them and then, from
the soul, or better still, through the souls, is communicated to the body.
The beauty of the body, then, has the power to enflame, but certainly does
not have the power to bind the lover and keep him from fleeing from it, if
that body is not assisted by the grace of spirit...
Do not believe that this is always so, Tansillo; for sometimes, although we
discover a vicious spirit, we remain none the less enflamed and ensnared
by it; or although the reason recognizes the evil and baseness of such
love, it does not have the virtue of throwing off the disordered..."
[...]
"Ard, dar nu mă consum. Povara mea este dulce."

40. Taj Mahal - "Perla Palatelor"

Principalul obiectiv turistic al Indiei este totodată și un simbol pentru
iubirea eternă. Deși iubirea este "o frumoasă năzuință, sortită uitării"- Petru
Creția, în acest caz, sortită uitării a fost chiar uitarea, căci construcția fiind
din marmură, dăinuie bine-mersi de 400 de ani încoace și odată cu ea
amintirea iubirii celor doi. Dragostei i-e frică de limite, iată, aici au fost
depășite.
Palatul a fost construit de către conducătorul mogul al Indiei secolului XVI,
pentru soția sa, Mumtaz Mahal - "Coroana Palatului‖, ca semn al iubirii pe
care i-o purta. A fost cea de-a treia sa soție, principala soție, care a murit
la 38 de ani, la nașterea celui de al 14-lea copil. Este elogiată în diferite
poeme pentru frumusețea ei, dar și pentru blândețea ei față de sărmani.
Împăratul a fost închis de către fiul său, pentru că a cheltuit prea mulți bani
publici pentru un interes personal, construirea palatului.
Două milioane de turiști vizitează palatul anual.

41. KALI - fragment din SHAKTISANGAMA TANTRA

Shakti, principiul feminin este creatorul universului,
Iar universul este forma pe care aceasta o ia;
Shakti este fundamentul lumii,
Ea e adevărata formă a oricărui corp.
Indiferent de forma pe care o ia,
De bărbat sau de femeie,

163
Este o formă extraordinară.
Femeia conţine forma tuturor lucrurilor;
Şi tot ceea ce trăieşte şi se mişcă în lume.
Nu există bijuterie mai preţioasă decât femeia,
Şi nici o condiţie nu e superioară celei de femeie.
Nu există, nu a existat şi nu va exista
Vreun destin care să-l egaleze pe cel al femeii;
Nu există regat sau bogăţie
Să poată fi comparate cu o femeie.
Nu există rugăciune care să egaleze o femeie
Nu există, nu a existat şi nu va exista
Vreo formă de yoga care să se compare cu o femeie
Şi nici vreo formulă mistică sau asceză
Care să rivalizeze cu o femeie,
Nu există, nu a existat şi nu vor exista
Bogăţii mai valoroase decât femeia.

42. L'abisso 1909, Pietro Canonica.

Sculptură. Simbol pentru iubirea pasională.

43. Zefir și Chloris

Zefir, zeul vântului, o răpește pe Chloris, o nimfa din Câmpiile Elizee.
Câmpiile Elizee reprezintă un fel de rai, un paradis în care ajung eroii greci
după moarte. Chloris este mai apoi transformată în zeița florilor, sub
numele de Flora. Se spune că atunci când vorbește, ies flori din gura ei.

44. Narcis
Narcis aflându-se într-o pădure, despărțit de grupul său, având impresia
că nu e singur, strigă:
"E cineva aici?"
Echo: "Aici, aici!"
Narcis: "Hai !"
Echo: "Hai, hai !"

164
Narcis: "De ce mă ocolești? "
Echo: "Mă ocolești, mă ocolești? "
Narcis: "Pe drumul acesta, hai să ne întâlnim !"
Echo luând acest mesaj drept dovadă a reciprocității iubirii ei față de el,
răspunde:
"Hai să ne întâlnim !"
Încântată, se îndreaptă spre Narcis cu brațele deschise, însă acesta o
refuză cu cruzime. Simțindu-se umilită și deznădăjduită, se refugiază în
natură, iar datorită durerii se descompune, frumusețea îi dispare, oasele i
se transformă într-o stâncă cu chip feminin, din ea rămânând doar vocea,
ecoul atât de prezent în natură.
Narcis este mai apoi pedepsit de zeiță răzbunării, Nemesis, să se
îndrăgostească de propria sa imagine, pe care o zărește ca reflecție în
apă și la care se uită până sucombă.
Echo și Narcis sunt făpturi mitologice de factură grecească, Narcis
reprezintă iubirea de sine dusă la extrem, de unde și cuvântul "narcisism"
iar Echo întruchipează deznădejdea tipică a unei părți îndrăgostite și
refuzate, care de rușine ar intra în pământ dacă s-ar despărți acesta în
fața ei, însă în mitul grecesc, se atrofiază, rămânându-i doar vocea, un
ecou al vechii făpturi.
Există o tendință simpatică a unei părți îndrăgostite și refuzate, spre
autodistrugere, dar și o tendința infantilă spre răzbunare, sperând că vreun
zeu al amorului să intervină. Unul dintre cele mai interesante cazuri de
răzbunare din mitologie este transformarea unei femei în bărbat, trecând-o
astfel de cealaltă parte a baricadei.

45. Maitreyi Devi, ”Dragostea nu moare ”

„Atunci am înţeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată
încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată nimic, căci şi sinceritatea poate fi repetată, cu altul,
cu alţii, că, în sfârşit, totul se uită sau se poate uita, căci fericirea şi
încrederea adunată în atâtea luni de dragoste, în atâtea nopţi petrecute
împreună, pieriseră acum că prin miracol, şi nu supravieţuiseră în mine
decât un întărâtat orgoliu şi o cumplită furie împotriva mea însumi.‖

165
46. To The Wonder (Terrence Malick, 2013)
"Îmi deschid ochii,
mă topesc în lumina eternă.
O scânteie, cad în flacără.
Tu m-ai scos din umbre,
Tu m-ai ridicat de la pământ,
M-ai adus înapoi la viață."
Acesta este începutul filmului regizat de Terrence Malick, absolvent de
filozofie la Harvard, autor al mai multor filme care se îndepărtează de linia
clasică a cinematografiei americane, ex. "The Tree of Life" sau "To the
Wonder".
Se parcurge o mare parte a spectrului emoțiilor care-i înconjoară pe
îndrăgostiți (iubire, devotament, respingere, trădare). Un preot care șovăie
față de existența Creatorului, un fel de propăvăduitor al trăirilor prin care
vor trece protagoniștii, el atingând în slujbele sale subiecte precum
devotamentul sau trădarea. Se ilustrează cât de încurcate sunt căile
parcurse de protagoniști, precum și cât de neașteptate și surprinzătoare
pot fi.
În final, toți protagoniștii se aleg cu o experiență trăită și cu nimic în
prezent. ‖Aș fi rămas dacă mi-ar fi cerut..."

47. Knight of Cups (Terrence Malick, 2015)

Mai mult visând decât trăind, mai mult plutind decât cu picioarele pe
pământ, protagonistul, un scriitor care se învârte în cercurile din L.A. și
Las Vegas, speră să ajungă la liman, încercând să-și găsească locul în
viață sau, mai bine zis, încercând să găsească esența vieții, trecând prin
brațele mai multor iubite, fiecare ducându-l cu un pas mai aproape de
adevăr.
Filmul este încărcat de simboluri, conotații filozofice și se desfășoară într-o
atmosferă oarecum apăsătoare/depresivă, ilustrând clasicul motiv al
căutării esenței lucrurilor prin intermediul relațiilor de iubire.

48. Caragiale
Ce nu am aflat la școală, este că în 1889, Caragiale la cei 39 de ani ai săi,
este prins în flagrant pe jumătate îmbrăcat, pe jumătate dezbrăcat, în patul

166
amantei sale și asta de către soțul acesteia. Caragiale, atunci director la
Teatrul Național din B., actrița și soțul ei, actori acolo, căsătoriți de 6 ani.
Replică soț: "Coane, am înţeles să-mi iei nevasta, dar şi halatul, şi
papucii?!"
Titlu din ziarele acelor vremuri: "Balamuc la Teatrul Naţional din cauza
boroboaţelor directorului. Scandalul pornise de la surprinderea directorului,
de către Nottara, în patul soţiei sale, actriţa Amellia Wellner, cu care era
căsătorit încă din octombrie 1883. ‖
Sursă date: [16]

49. Giacomo Leopardi, ”Pentru Silvia”

Silvia, do you remember
the moments, in your mortal life,
when beauty still shone
in your sidelong, laughing eyes,
and you, light and thoughtful,
went
beyond girlhood’s limits?

The quiet rooms and the streets

around you, sounded
to your endless singing,
when you sat, happily content,
intent, on that woman’s work,
the vague future, arriving alive in your mind.
It was the scented May, and that’s how
you spent your day.

I would leave my intoxicating studies,

and the turned-down pages,
where my young life,
the best of me, was left,
and from the balcony of my father’s house
strain to catch the sound of your voice,
and your hand, quick,
running over the loom.
I would look at the serene sky,

167
the gold lit gardens and paths,
that side the mountains, this side the far-off sea.
And human tongue cannot say
what I felt then.

What sweet thoughts,

what hopes, what hearts, O Silvia mia!
How it appeared to us then,
all human life and fate!
When I recall that hope
such feelings pain me,
harsh, disconsolate,
I brood on my own destiny.
Oh Nature, Nature
why do you not give now
what you promised then? Why
do you so deceive your children?

Attacked, and conquered, by secret disease,

you died, my tenderest one, and did not see
your years flower, or feel your heart moved,
by sweet praise of your black hair
your shy, loving looks.
No friends talked with you,
on holidays, about love.

My sweet hopes died also

little by little: to me too
Fate has denied those years. Oh,
how you have passed me by,
dear friend of my new life,
my saddened hope!
Is this the world, the dreams,
the loves, events, delights,
we spoke about so much together?
Is this our human life?
At the advance of Truth
you fell, unhappy one,
and from the distance,

168
with your hand, you pointed
towards death’s coldness and the silent grave.

50. Principii de trubadur

Trubadurul se ridică din categoria acelor poeți care cântăne încetat idealul
feminin. Aceștia aduc un oarecare farmec peisajului cotidian introducând
amorului în scenă.
Principii
1. Trubadurul cântă un cântec străvechi, eternul feminin.
2. În sinea unui trubadur se înalță un instinct al curtatului atunci când
zărește o domniță în jurul căreia sclipește o rază de geniu feminin.
3. Pentru a se desfășura complet, trubadurul trebuie să-și câștige statutul
de admirator acceptat, recunoscut, iar mai apoi acela de admirator favorit.
4. Lipsa unei atitudini respingătoare din partea domniței curtate,
echivalează cu imposibilitatea trubadurului de a-și manifesta talentul în
totalitatea sa.
5. Orice lacăt are o cheie.
6. Într-o cetate cu porțile deschise se pășește ca vizitator, într-o cetate cu
porțile închise se pășește ca învingător.
7. Trubadurul însăilează o rețea magică în jurul unei domniței, rețea în
care vor fi atrase mai multe persoane pe post de spectatori/admiratori,
căci domnița va fi ridicată pe un piedestal în centrul atenției tuturor.
8. Trubadurul se adresează imaginarului feminin, vulnerabil în fața unor
atacuri, precum bărbatul este vulnerabil în fața alintului unei femei.
9. Primejdia trubadurului: Cucerirea domnițelor care opun o rezistență de
durată provoacă o frenezie, un extaz dăunător care conferă un sentiment
primejdios de învingător.
10. Situație limită: Curtatul în prezenţa unei rezistențe puternice. Linia de
demarcație dintre hărțuire și cucerire este la un moment dat subțire.

169
 Bibliografie

[1] https://adevarul.ro/cultura/carti/Stefan-violeta-andrei-iubire-jumatate--
veac-1_50abc9517c42d5a663803663/index.html
[2] https://jurnalulregional.ro/cultural/suferintele-din-amor-si-fericirile-lui-
marin-preda-muzele-securitatea-si-influenta-femeilor-asupra-operei
[3] https://a1.ro/poftiti-pe-la-noi/stiri/marin-preda-cel-mai-iubit-dintre-
pamanteni-si-povestea-lui-de-dragoste-unica-in-literatura-romana-
id595153.html
[4] http://www.reporterntv.ro/imagini/2013/02/22/big/59321.jpg
[5]
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&I
D=12336
[6] http://www.stelian-tanase.ro
[7] https://en.wikipedia.org/wiki/Regine_Olsen
[8] Jean Des Cars, ‖Saga dinastiei Romanov‖
[9] http://www.russlandjournal.de/russische-literatur/alexander-puschkin/
[10] https://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Pu%C8%99kin
[11] https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/puskin-poezie-dragoste-
si-moarte
[12] http://epochtimes-romania.com/news/natalia-goncearova-sotie-si-
muza-a-lui-puskin-de-la-denigrare-la-apreciere---177911
[13] http://lyricstranslate.com/ro/loreley-loreley.html-1, Traducător: Iulia
Voda
[14] https://www.dailymail.co.uk/news/article-1380883/Heiress-Susanne-
Klatten-handed-6-2m-gigolo-Helg-Sgarbi-love.html
[15] wikipedia
[16] http://adevărul.ro/locale/botoșani/canalia-caragiale-iubea-scrupule-
nenea-iancu-desfrâu-veronica-eminescu-idilă-minoră--prins-gol-nottara-
pat-nevasta-să-1_550857c0448e03c0fda59e50/index.html
[17] https://web.eecs.utk.edu/~mclennan/Classes/US310/Dante-Fedeli-d-
Amore.html

170
 Cuprins

I. Filozofia pasiunii................................................................ 7
Ce este pasiunea? ...................................................................................7
1. Amor hereos - sindromul îndrăgostirii ..................................................9
2. Observații evoluționiste ......................................................................10
3. Ce declanșează fenomenul îndrăgostirii ............................................17
4. Eternul feminin ...................................................................................20
5. Seducţia .............................................................................................22
6. Refuzul ...............................................................................................25
7. Femeia ca şi sursă de inspiraţie ........................................................27
8. Particularități femeiești .......................................................................28
9. Geniul feminin al dichisitului...............................................................30
10. Geniul feminin al cochetăriei ............................................................31
11. Consideraţii generale .......................................................................33
12. Seducţia din perspectiva magiei ......................................................45
13. Fericirea ca și sursă de timiditate ....................................................46
14. Teoria frumosului .............................................................................47
15. Tipuri de atracție ..............................................................................50
16. Arta cochetăriei primitive..................................................................50
17. Căsătoria, invenție bărbătească sau femeiască? ............................51
18. Geniul masculin versus geniul feminin ............................................52
19. Anima și animus ...............................................................................52
20. Seducător sau pretendent onest ......................................................53
21. Ce este o emoţie ..............................................................................53
22. Ispita.................................................................................................53
23. Actul înmulțirii. Schopenhauer-Eminescu ........................................55

171
 24. Efectul Coolidge ...............................................................................56
25. Erotomania sau sindromul iubirii fantoma ........................................57
26. Impactul pasiunii asupra individului. Investigare filozofică ..............58
27. Suferința în amor .............................................................................59
28. Abordarea pretendenților și inteligența emoțională .........................60
29. Despre fidelitate și adulter: Tristan și Isolda ....................................62

II. Povești de iubire ............................................................. 65

1. France Prešeren și Julija ...................................................................65
2. Epopeea lui Ghilgameș ......................................................................65
3. Shakira și Pique .................................................................................66
4. Stela Popescu și Puiu Maximilian ......................................................66
5. Violeta și Ștefan Andrei ......................................................................67
6. Viorel și Oana Lis ...............................................................................67
7. Marin Preda și Aurora Cornu .............................................................68
8. Emil Cioran și Friedgard Thoma ........................................................68
9. Friedrich Holderlin și Susette Gontard ...............................................70
10. Heloise și Abelard ............................................................................71
11. Søren Kierkegaard și Regina Olsen ................................................72
12. Pușkin și Anastasia ..........................................................................74
13. Dante și Beatrice ..............................................................................75
14. Cupidon (Amor/Eros) și Psyche .......................................................76
15. Liviu Rebreanu și Fanny ..................................................................77
16. Mihai Eminescu și Veronica Micle ...................................................78
17. Elizabeth Taylor și Richard Burton ..................................................80
18. Adonis și Afrodita .............................................................................80

III. Fetele .............................................................................. 81

1. Cocheta ..............................................................................................81
2. A două cea mai frumoasă femeie ......................................................82

172
3. Maia ...................................................................................................83
4. Studenta din pauza de masă .............................................................85
5. Flux de gânduri gen ‖Ulysses‖, James Joyce ....................................86
6. Regina semeață .................................................................................87
7. Aleena ...............................................................................................88
8. Vecina de la bunici .............................................................................90
9. Ieșirea de sub farmec ........................................................................91
10. Nativa în Gemeni .............................................................................92
11. Mentalitate de trubadur ....................................................................94
12. Adorata.............................................................................................95
13. Seducătoarea ...................................................................................96
14. Cea mai frumoasă femeie ................................................................97
15. Verișoara unei cunoscute ................................................................99
16. Jana ...............................................................................................100
17. Anemona ........................................................................................102
18. Julija, "Femeie între stele şi stea între femei" ................................103
19. Nepoata cântăreței .........................................................................104
20. Cosette ...........................................................................................106
21. Julija ...............................................................................................107
22. Virginia ...........................................................................................108
23. Arethusa & Alpheus .......................................................................109
24. Pygmalion & Galateea ...................................................................111
25. Asklepios ........................................................................................112
26. Julija ...............................................................................................113
27. Elina ...............................................................................................114
28. Călugărița .......................................................................................115
29. Ispita...............................................................................................116

173
IV. Comentarii literare ....................................................... 118
1. Henry Miller și Anais Nin ..................................................................118
2. G. Călinescu, "Enigma Otiliei" ..........................................................119
3. Tudor Arghezi, ‖Tinca‖ .....................................................................120
4."Hypnerotomachia Poliphili" ..............................................................121
5. Yukio Mishima, ‖Preotul și dragostea sa‖ ........................................122
6. Robert Burton, "Anatomia melancoliei", sec. XVI ............................123
7. Jean-Dominique Bauby, "Scafandrul și fluturele" ............................123
8. Friedrich Hölderlin, ‖Hyperion‖ .........................................................124
9. Mihai Eminescu, Ursitorile ...............................................................125
10. Longos, ‖Daphnis und Chloe‖, sec. II ............................................126
11. J.H. Bernardin de Saint-Pierre, ‖Paul și Virginia‖, sec. XVIII .........127
12. Imre Madach, "Tragedia omului" ...................................................127
13. Andrei Muresanu "Simpatie la Viena" ............................................128
14. A. Dumas, "ANTONY" ....................................................................128
15. Byron, "Don Juan" ..........................................................................129
16. Autor necunoscut ...........................................................................129
17. Ion Heliade Rădulescu, ‖Zburătorul‖ ..............................................130
18. Mihai Eminescu, "Pe lângă plopii fără soț..." .................................131
19. Loreley ...........................................................................................132
20. Publius Ovidius Naso, ‖Ars Amatoria‖ ...........................................134
21. Mihail Șolohov, "Donul liniștit" ........................................................136

V. Divertisment.................................................................. 137
1. Seducătorul Susannei Klatten..........................................................137
2. Simone de Beauvoir .........................................................................137
3. Marian Oprea ...................................................................................138
4. Cântărea Cântărilor ..........................................................................139
5. Panait Cerna , "Din depărtare".........................................................140

174
6. Drăgan Muntean, "Arză-l focu de iubit" ...........................................141
7. Drăgan Muntean, "Mândruță din tinerețe" ......................................141
8. Brenda Venus ..................................................................................142
9. Elena Farago ..................................................................................143
10. Pandora, prima femeie creată de zei .............................................143
11. Kahlil Gibran - "Profetul" ................................................................144
12. Mihail Drumeş, ‖Invitaţia la vals‖ ....................................................144
13. Frumusețe slavă ............................................................................144
14. Veronica Micle ...............................................................................145
15. Gaius ..............................................................................................145
16. Filozofia regretului ..........................................................................146
17. M. Eminescu, ‖Călin‖ ......................................................................146
18. Ștefan Zweig (1881), "Lumea de ieri" ............................................147
19. Fedeli d'Amore, 1300-1400 ............................................................147
20. Jiri Marek, "Unchiul meu Ulise" ......................................................148
21. Mircea Eliade, ‖Întoarcerea din Rai‖. .............................................148
22. M. Eminescu, ‖Mândro, mândro‖ ..................................................148
23. J. W. von Goethe, ‖Die Leiden des jungen Werther‖ .....................149
24. Marc Antoniu și zodia Cleopatrei ...................................................149
25. Amy Winehouse vs Lana Del Rey .................................................151
26. Phyllis, Aristotel, Alexandru cel Mare ............................................151
27. Eva Kiss, ‖Puterea dragostei‖ ........................................................152
28. Recensământ bărbați - femei .........................................................152
29. William IX, Duke of Aquitaine 1071 ...............................................153
30. Tipuri de frumusețe ........................................................................153
31. Phillip Poisel, ‖Eiserner Steg‖ ........................................................154
32. Costache Negruzii - "Zoe"..............................................................155
33. Fenomenul vrăjitoarelor din evul mediu .........................................156

175
 34. Andreas Capellanus , "De amore" .................................................157
35. Traian și Dochia .............................................................................157
36. G. Tipa, ‖Spargă-se vinul în pocale‖ ..............................................157
37. Mihai Eminescu, ‖Cezara către Ieronim‖ .......................................159
38. Rasputin .........................................................................................160
39. Giordano Bruno ..............................................................................161
40. Taj Mahal - "Perla Palatelor" ..........................................................163
41. KALI - fragment din SHAKTISANGAMA TANTRA ........................163
42. L'abisso 1909, Pietro Canonica. ....................................................164
43. Zefir și Chloris ................................................................................164
44. Narcis .............................................................................................164
45. Maitreyi Devi, ‖Dragostea nu moare ‖ ............................................165
46. To The Wonder (Terrence Malick, 2013) .......................................166
47. Knight of Cups (Terrence Malick, 2015) ........................................166
48. Caragiale ........................................................................................166
49. Giacomo Leopardi, ‖Pentru Silvia‖ .................................................167
50. Principii de trubadur .......................................................................169

Bibliografie ........................................................................ 170

Sfârșit

176
”Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,
Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi”

M. Eminescu