Primul Război Mondial (perioada 1916-1918)

Odată cu ascensiunea la tron a tatălui său, regele Ferdinand, în anul 1914, după
moartea unchiului, Carol devine principe moștenitor la vârsta de 21 de ani; toate
acestea întâmplându-se pe muchia Primului Război Mondial.

Carol, în timpul războiului, s-a preocupat de Regimentul 2 Vânători "Regina

Elisabeta" și Cercetași, una dintre cele mai reușite instituții din toată țara la
acea vreme, creat de el însuși. În ciuda a ce urma să se întâmple cu principele în
viitor, deocamdată, era descris ca fiind stăruitor, practic, logic și cinstit.
Regina era, ca orice mamă mândră de fiul ei "niciodată nu nu ne-a necăjit pe noi,
părinții lui, e ascultător și maleabil. E harnic și știe să se organizeze, dar are
o anumită încredere naivă în propriile puteri, privește solemn și pompos tot ce
face, însă când se apucă de un lucru îl face temeinic, sistematic, chiar dacă nu e
important..."[10]

La data de 17 ianuarie 1917 Carol a plecat din țară cu politicianul Ion I.C
Brătianu într-o misiune politică în Rusia, la Petrograd, decizie inițiată de Regina
Maria, care voia ea însăși să vorbească cu Țarul despre situația trupelor haotice
rusești și dacă poate primi o certitudine în privința lor. Grija cea mai mare fiind
apărarea "un picului" din țară care mai rămăsese, iar rușii nu făceau decât să
înrăutățească situația.

Carol era atașat de armată și mereu i-a tratat pe toți militarii ca fiind egalii
săi: "Totul a fost foarte frumos, dar, fiind un prânz militar a durat mult. Carol
n-a vrut să accepte un loc de onoare, ci a stat printre ofițerii foarte tineri de
la capătul mesei."[11] Petrecea foarte mult timp alături de trupe, chiar și pe
front. Însă, cu timpul, toate acestea au fost distruse când Carol a pus în prim-
plan relația cu Zizi Lambrino și în plan secund îndatoririle sale.

Căsătoria cu Zizi Lambrino

Zizi era o tânără din anturajul reginei Maria, cu care fusese văzut uneori în
împrejurimile Iașilor sau în saloanele mondene. Tatăl ei era general în armata
română.[12] Cei doi se cunoșteau din copilărie. În septembrie 1918, prințul dispare
de la Regimentul de vânători de munte. Însoțit de un prieten de încredere, a ajuns
în Ucraina trecând Nistrul. Aici s-a pus sub protecția unor ofițeri austrieci și
și-a continuat drumul până la Odesa, unde s-a căsătorit cu Zizi Lambrino.
Politicianul I.Gh.Duca își amintește: "Ofițerii Puterilor Centrale sunt prezenți.
Autoritățile inamice sunt încântate că Dinastia care le-a declarat război primește
o astfel de lovitură." Ce agrava capitolul era faptul că Odesa se afla pe
teritoriul inamic, sub ocupația Puterilor Centrale. Carol se făcea astfel vinovat
de dezertare și trădare, cu circumstanțe agravante, țara aflându-se în război.[13]

Pentru regele Ferdinand și regina Maria, gestul fiului lor a venit ca o lovitură
puternică, date fiind condițiile politice, militare și economice în care se afla
țara.[14]

Constantin Argetoianu nota în Memorii: "Vâlva a fost enormă, căci Prințul, în care
toți ne pusesem încrederea pentru viitor, intrase pentru prima dată în gura lumii,
dându-ne o mare decepție."[15] Unii sunt pentru o pedeapsă aspră: dezmoștenirea lui
Carol și trimiterea lui în fața tribunalului militar pentru dezertare. Alții însă
propun o soluție blândă. Regina Maria, mai ales, își apără copilul cu energie:
"Opinia publică s-a întors împotriva lui Carol. Barbu a confirmat că Marghiloman
este ostil, se hotărâse să ceară Regelui să-și declare fiul scos din toate
drepturile fără să i se dea ocazia de a-și repara greșeala. Nu mai e nevoie să spun
că vestea m-a pus pe foc și m-am ridicat furtunos declarând că Marghiloman și-a
vândut sufletul germanilor."[16]

La insistențele trimișilor lui Ferdinand, prințul Carol se întoarce la Iași. Este

așteptat la graniță de Regina Maria cu care are discuții încordate, pline de
reproșuri, lacrimi și promisiuni, Va fi trimis la mânăstirea Secu-Horaița, în
Carpații Orientali, lângă Bicaz. În 8 ianuarie 1919 căsătoria este anulată. Însă
Carol îi scrie în continuare scrisori de dragoste lui Zizi și amenință cu evadarea
și cu sinuciderea. Carol vrea să se împace cu Zizi și pentru că ea aștepta un
copil. La 1 august 1919 Carol îi scrie o scrisoare prin care recunoaște că este
tatăl copilului. La un moment dat, Carol va simula și o tentativă de sinucidere,
împușcându-se în picior la Cotroceni. Numele copilului a fost Mircea Lambrino, și
nu a fost niciodată recunoscut de către Casa Regală a României.[17]

Regele Ferdinand și regina Maria hotărăsc să îl trimită într-o călătorie în jurul

lumii. Astfel, la 20 februarie 1920, prințul Carol, însoțit de Nicolae Condiescu,
aghiotantul său, pleacă din portul Constanța pe traseul Constantinopol, Atena,
Alexandria, Canalul de Suez, Colombo, Bombay, Calcutta, Rangoon, Hong Kong,
Shanghai, Kyoto, Hawaii, San Francisco, Chicago, New York, Londra, Paris. La
sfârșitul călătoriei, Carol o întâlnește pe Elena a Greciei la Lucerna. Se pare că
este dragoste la prima vedere și principele o uită pe Zizi Lambrino.

"Înapoiat în țară, vindecat, l'Enfant prodigue a fost primit cu brațele deschise de

poporul său și de guvern. La final de octombrie 1920 și-a făcut intrarea triumfală
în București. Prigonitul de până atunci, prizonierul de la Pângărați, de la
Mânăstirea de la Bistrița, sinucigașul din amor, expediat cu un an înainte să facă
ocolul lumii, a fost primit cu un alai deosebit, ca și cum s-ar fi înapoiat de la o
mare bătălie pe care o câștigase, deși o victorie nu o purtase decât la Lucerna, pe
o canapea."[18]