Ciclonul - Vasile Alecsandri

Lunca mie drăgălaşă, de-a mea inimă cântată,

Ieri frumoasă şi-nverzită, astăzi zace inundată,

Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,

În a sale braţe crunte a răpit-o şi cuprins.

Dragă luncă! iarba-ţi verde şi a florilor comoară

Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.

Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor

Ţipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.

Dar o şi mai cruntă spaimă, dar o cumpănă mai mare

Le aşteaptă, vai de ele! după crunta inundare.

Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori

Vine, vâjăie şi urlă, aducând troieni de nori.