Activitatea 2.3.

Practici stereotipe și clișee didactice

Din perspectiva cauză efect, clișeul generează rutină, lipsă de interes, plictiseală. Dacă ar
fi să folosim o sintagmă modernă, ”clișeul dăunează grav învățării”. Clișeul este de fapt tendința
de a generaliza, de a reduce totul la șabloane predefinite, aspect care poate apărea fără a-l
conștientiza.

Din păcate, clișee și practici stereotipe există la tot pasul și, cu siguranță, la aproape toți
dintre noi. Am enumerate câteva dintre aceste aspecte, pe care eu le-am sesizat:

 utlizarea aceluiași exemplu în situații diferite,;

 lipsa de flexibilitate şi de toleranţă faţă de răspunsurile personale ele elevilor, într-
o altă formă decât cea predată;
 tratarea uniformă, neparticularizată, a tuturor elevilor;
 folosirea unor cuvinte și expresii devenite aproape ticuri verbale;
 dorința de a avea în clasă liniște perfecta;
 instaurarea în clasă a unei atmosfere tensionate, stresante, mai ales atunci când se
face recapitularea sau verificarea cunoştinţelor;
 formulele de adresare mereu aceleași, uneori sarcastice;
 limitarea la spatiul clasei (orice oră poate fi desfășurată afară, la muzeu, la teatru,
în parc, la zoo);
 îngrădirea creativității elevilor prin prezentarea unor modele/lucrări standard
(arte);
 memorarea mecanică (matematica are character practice, nu doar teoretic);
 predarea pur teoretică, fără experimente, demonstrații, exemple concrete (științe);
 utilizarea unor prelegeri lungi în care se folosesc termini inaccesibili;

Și pentru că inamicul plafonării este creativitatea, m-am oprit la următorul paragraf:

“Fără creativitate nu există soluţii la probleme, nu există o viziune a viitorului, nu

existăgăsirea oportunităţilor şi fructificarea lor, nu există alternative, nu există exprimarea fiinţei
umane la întregul ei potenţial.”
(Pera Novacovici)