Nuvelă realistă de analiză psihologică – 1881 – Ioan Slavici

Moara cu noroc
Clasic al literaturii române alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și
I.L. Caragiale, Ioan Slavici este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice
la noi. Acesta a debutat în revista “Convorbiri literare” cu piesa de teatru “Fata
de birău”. Universul operei sale se conturează în genul epic prin: basme
(“Zâna Zorilor”, “Doi feți cu stea în frunte”), nuvele (“Moara cu noroc”,
“Pădureanca”) și romane (“Mara”, “Cel din urmă armaș”), în genul dramatic
(“Fata de birău”) și în domeniul memorialisticii (“Închisorile mele”,
“Amintiri”, “Lumea prin care am trecut”).
Primul său crez artistic este prezentarea realității în mod autentic, cu
sinceritate. Al doilea element definitoriu al prozei sale va fi spiritul
moralizator, adica tendința de a-i judeca și de a-i califica pe oameni în funție
de normele etice ale colectivității.
Nuvela “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici a apărut în anul 1881, în
volumul de debut “Novele din popor”, după ce fusese publicată în revista
“Convorbiri literare”. Accentul cade pe aspectele sociale și înfățișează veridic
realitatea din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Totodată, autorul realizează în manieră realistă personaje tipice, caractere
deosebit de puternice, insistând asupra laturii lor psihologice.
Titlul nuvelei “Moara cu noroc” este același cu numele hanului situat la
o răscruce de drumuri, iar precizarea nu este întâmplătoare pentru că
marchează, totodată, o răscruce în destinele eroilor. În cazul acesta, moara
este un loc blestemat, diabolic, care va “măcina” destinul personajelor, iar
norocul pe care îl aduce este doar aparent. În esență, ea este purtătoare de
ghinion.
Tema nuvelei este reprezentată de setea de îmbogățire și consecințele
grave pe care aceasta le are, sugerându-se faptul că banul poate duce la
degradarea ființei umane.
Nuvela este alcătuită din 17 capitole fără titlu în care este urmărită
trasformarea gradată a lui Ghiță și destinul familiei sale.
 Nuvelă realistă de analiză psihologică – 1881 – Ioan Slavici

Nuvela “Moara cu noroc”, din punct de vedere compozițional este

construită în mod simetric. Discursul narativ este încadrat de vorbele
bătrânei. Din acest punct de vedere, ea devine atât personaj-reflector cât și
purtătorul de cuvânt al naratorului. Încă din incipit apare replica bătrânei,
mama Anei: “Omul să fie mulțămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția,
ci liniștea colibei tale te face fericit”. Acest sfat reprezintă, de fapt, morala
nuvelei, fiind exprimată sub forma unei vorbe din popor.
Un episod din care reiese specificul  temei nuvelei este acela al
înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o
dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă între ei.
Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un
brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine
cu stăpânirea, dacă nu era și om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt
drumurile. ”Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc,
pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit
de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a
nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la rândul
său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față,
hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această
scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți
și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică , primul gest
dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui
Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al
judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu
ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se
simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității
( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de
coerență interioară a individului”.- Magdalena Popescu).  Lică este cel care 
domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea
reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei
publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii
direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai
mult, adâncește ruptura  între Ghiță și Ana.
 Nuvelă realistă de analiză psihologică – 1881 – Ioan Slavici

Finalul aduce din nou în prim-plan imaginea hanului de la Moara cu

noroc și prezența bătrânei care constată cu amărăciune că “așa le-a fost
data!...”
Finalul se află în raport de simetrie cu incipitul, deoarece imaginea
locului și a drumului de la Moara cu noroc apare din nou, ca și în incipit, dar
de data aceasta hanul este cuprins de flăcări, în timp ce bătrâna își exprimă, ca
și la început, părerea, punând întâmplările pe seama destinului: “așa le-a fost
data!”. Astfel, nuvela capătă o structură circulară, tipic realist-clasică.
Viziunea realist-obiectivă este pusă în evidență și prin conflictele
existente în operă, dar și prin relațiile dintre personaje. Acțiunea cunoaște mai
multe conflicte: cel dintre Lică și Ghiță, dintre Ghiță și Ana și cel interior, care
se dă în sufletul protagonistului, accentul căzând pe complexitatea și pe latura
psihologică a personalității acestuia.
Personjele nuvelei sunt construite în manieră realist-obiectivă, întrucât
ele au o determinare socială, fiind încadrate unor anumite relații interumane
și privite în evoluția lor. Ele devin personaje tipice în ciuda complexității lor.
În concluzie, opera literară “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o
nuvelă realistă de analiză psihologică prin temă, prin reprezentarea veridică a
realității societății ardelenești de la sfarșitul secolului al XIX-lea și prin
complexitatea personajelor, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria
capodoperelor literaturii române.