Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie între Imperiul

Roman și Dacia (Regatul Dac), în timpul domniei împăratului Traian. Decebal nu respectase

acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit
cu generalii la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105, îmbarcându-se la
Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace. Traian nu acceptă condițiile
impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe
împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni,
Longinus, și l-a obligat să mărturisească planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar
Decebal a trimis din nou o solie împăratului pentru a cere bani și înapoierea teritoriilor în schimbul
eliberării lui Longinus. Traian i-a răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu
dorea să-l piardă, dar nici să-l scape cu sacrificii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să trimită
o scrisoare plină de rugăminți prin intermediul libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i
va da în schimbul libertului trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe libert
înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a observat că mulți nobili-comati daci
au trecut de partea romanilor. Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe podul construit.
În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin Banat până spre
Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi,
pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106, printre care și
Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost respins de apărătorii
daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au construit o
platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid circumvallatio. În
cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să
se predea înainte că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră dacică,
unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus) întreagă cetate. Legiunea a IV-a
Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi ruinele Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii
asediului, Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara
dacică, ascunsă sub râul Sargetia.

Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au scăpat
de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a
cărui localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană.
Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, se
sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius
Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să dreapta au fost apoi duse
lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie romană și au construit o altă capitală
la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa. Acest centru a fost numit Colonia Ulpia
Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile suferite în acest război de către daci au fost
uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul cuceririi Daciei. Romanii
distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost
sărbătorită cu fast la Roma.

Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Traian a anunțat
135 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de
romani, și se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane de dinari pe an la economia
romană[1], asigurând surse importante de finanțare pentru alte campanii romane. Cele două
războaie au reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei,
câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din Asia, Traian
a realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului Roman. O mare parte a populației
masculine a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni romane și trimisă
să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de
jumătate din Dacia a fost oficial anexată și apoi organizată ca provincie a imperiului (Dacia
romană).

Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic și prin preluarea și
extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de creștere economică susținută și de
relativă pace la Roma. A fost început un mare proiect de construcții, îmbunătățind infrastructura
Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un împărat civil, deschizând drumul unor întăriri
interne ulterioare în cadrul imperiului, ca stat unitar și puternic.