PEDOLOGIE

- curs –
 CUPRINS

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

2. COMPONENȚII SOLULUI

3. PARTEA SOLIDĂ. COMPONENTUL MINERAL

4. PARTEA SOLIDĂ. COMPONENTUL ORGANIC

5. PARTEA LICHIDĂ

6. PARTEA GAZOASĂ

7. ORGANIZAREA INTERNĂ A SOLULUI

8. FACTORII PEDOGENETICI

9. PROCESELE PEDOGENETICE

10.CLASIFICAREA SOLURILOR

11.LEGILE RĂSPÂNDIRII SOLULUI

NOȚIUNI INTRODUCTIVE
 Denumirea de Pedologie provine din limba greacă, de la pedon = sol,
ogor, suport și logos= vorbire(știință), altfel spus Știința solului.

Pedologia reprezintă știința care se ocupă cu studiul solului.

Știința solului analizează următoarele aspecte legate de sol:

• Constituenții
• Organizarea și relațiile dintre constituenți
• Originea și evoluția solului
• Dinamica actuală a proceselor din sol în raport cu factorii de
mediu
• Proprietățile și funcțiile solului
• Utilizarea solurilor

Pedologia are un caracter complex generat de complexitatea formării

solului și este în același timp o știință de graniță(interdisciplinară):

ȘTIINȚE FUNDAMENTALE ȘTIINȚELE NATURII

- Informatică, -geologia, geomorfologia,
matematică, fizica, climatologia, hidrologia,
chimie, biochimia biologia
 ȘTIINȚE APLICATIVE

- Agricultura, silvicultura,
îmbunătățiri funciare,
ocrotirea mediului

Pedogeografia sau Geografia solurilor reprezintă o ramură a

Pedologiei dar și a Geografiei.

Geografia solurilor reprezintă știința care se ocupă cu studierea

caracteristicilor, genezei și distribuției solurilor, cât și cu relațiile solului cu
factorii de mediu și cu protecția acestuia.

Importanța celor două științe a crescut și mai mult în ultimul timp,

datorită presiunii umane crescânde și utilizării neraționale a resurselor de
sol.

În acest sens, actualmente omenirea se află în fața următoarei

provocări : ,,Cum să asigure necesarul de alimente, fără a se distruge
resursele de sol”.

SCURT ISTORIC
 Primele idei referitoare la sol au apărut la vechii greci, Aristotel
considerându-l unul dintre cele patru elemente componente ale Universului,
alături de aer, apă și foc. El dădea și unele însușiri ale pământului spunând
că poate fi cald sau rece, umed sau uscat, greu sau ușor, tare sau moale.

De asemenea, Teofrast(371 – 286 î.Hr.) îl numește edafos pentru a

putea fi deosebit de Pământ ca planetă.

Informații despre anumite însușiri ale solului avem și de la romanii

Cato, Varro, Columella și Plinius.

În perioada Evului Mediu, singurele referiri la sol se găsesc în

scrierile arabe.

Întemeietorul pedologiei ca știință este rusul V.V. Dokuceaev, care în

anul 1883 a publicat lucrarea ,,Cernoziomul rusesc”. În care pune bazele
pedologiei.

Un moment important îl reprezintă în anul 1924 în care este

întemeiată Societatea Internațională de Știința solului.

Contribuții importante în dezvoltarea pedologiei au avut și au

FAO(Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație) cu
sediul la Roma și ISRIC(Centrul Internațional de informare și referințe
despre sol) cu sediul la Wageningen în Olanda.

În România, primele informații despre sol apar în lucrările lui Ion

Ionescu de la Brad și Matei Drăghiceanu.

Un rol important l-a jucat înființarea în anul 1906 a Secției

agrogeologice în cadrul Institutului Geologic, condusă de către Gheorghe
Munteanu Murgoci(1872 – 1925) fondatorul pedologiei românești.

Actul de naștere al pedologiei în România a fost în anul 1911, când

Gheorghe Munteanu Murgoci împreună cu colaboratorii săi Emil
Protopopescu Pache și Petre Enculescu publică o hartă și o caracterizare a
solurilor zonale din România.

Un alt moment important îl constituie anul 1970 când ia ființă

Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie din București.
 DEFINIȚIA SOLULUI

Solul reprezintă în primul rând mediul de dezvoltare al plantelor și

resursa de bază pentru viața animalelor și oamenilor.

Concepțiile referitoare la sol au evoluat în timp de la uscatul ferm

pentru omul primitiv, la suport pentru plante odată cu apariția agriculturii.

Școala agrogeologică considera solul ca fiind numai produsul de

alterare a rocilor de la suprafața scoarței.

Școala agronomică și cea agrochimică considerau că solul este numai

un mediu poros care asigură apa aerul și elementele nutritive necesare
plantelor.

În anul 1883, V.V. Dokuceaev introduce conceptul de corp natural în

legătură cu solul, care s-a format în timp sub acțiunea factorilor
pedogenetici, este diferențiat în orizonturi, se află în stare afânată, cu
adâncime variabilă și care diferă de roca de dedesubt prin aspect, compoziție
și proprietăți.

Concepția sistemică consideră că:

SOLUL ESTE UN
SISTEM

STRUCTURAL

NATURAL

COMPLEX

POLIFAZIC

DESCHIS
 • Sistem structural – este un mediu organizat și structurat, constituenții
aflându-se într-o strânsă interdependență atât pe verticală cât și pe
orizontală;
• Natural – format sub influența factorilor naturali
• Complex – produs al interacțiunii a 7 factori
• Polifazic – dezvoltat în timp în mai multe faze
• Deschis – realizează schimburi cu celelalte geosfere și este într-o
continuă transformare
• Polifuncțional – îndeplinește funcții multiple.

Solul reprezintă un sistem natural complex, polidispers, eterogen și

poros, situat la suprafața scoarței terestre, rezultat prin interacțiunea
acesteia cu aerul, apa și organismele vii.

Polidispers – deoarece faza lui solidă se află în diferite grade de

dispersie:

➢ Dispersii moleculare sau ionice (sărurile)

➢ Dispersii coloidale (argila, humusul, hidroxizii)
➢ Dispersii grosiere sau suspensii(praful, nisipul).

Eterogen – deoarece este alcătuit din trei faze (solidă, lichidă, gazoasă).

Denumirea de sol provine din limba latină de la solum = suport, bază,

ceea ce indică rolul de suport pentru organismele vii și spațiu de interferență
a lumii organice cu cea minerală.
 În limba ebraică solul este numit adâmah, de aici provenind și numele
primului om Adam, care conform Bibliei a fost plămădit din lut.

În limba japoneză, pictograma pentru sol are forma unei plante

înrădăcinate.

Profil de sol