Fişă de lectură

Alexandru Lăpuşneanul
de Costache Negruzzi

Titlul: „ Alexandru Lăpuşneanul ”

Autor: Costache Negruzzi

Editura: 1001+1 GRAMAR

Locul şi anul apariţiei: Bucureşti, 1997

Personajele: Alexandru Lăpuşneanul, Ruxanda, Ştefan Tomşa, vornicul Moţoc, postelnicul

Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici, mitropolitul Teofan, mulţimea.

Date despre autor:

Constantin (Costache) Negruzzi născut în Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din
apropierea Prutului, lângă Iași, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzășească, ajuns boiernaș
în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu. Și-a început învățătura în greaca cu unul din dascălii
greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar românește învăță singur dintr-o carte a lui Petru
Maior, precum însuși mărturisește într-un articol intitulat “Cum am învățat românește”, foarte
interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea
vreme.
Izbucnind revoluția din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu
poetul rus Pușkin, care-i deșteaptă gustul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care
ia lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări
literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.
Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau toți
fiii de boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva traduceri de poezii (“Mnemon” de Voltaire, “Prostia
Elenei” de Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților
de peste munți, studiază istoria și dădu la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare
indirectă la adresa domnului și boierilor din timpul său.
Ales, în 1837, deputat de Iași în “Obșteasca obișnuită adunare”, instituită de Regulamentul
Organic, apoi ca funcționar superior, și ca director al teatrului (alături de Mihail
Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres.
În 1840 este ales primar al orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului,
reintrând mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia
lui Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.
Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.
Structura operei:
Nuvela este structurată pe 4 capitole, fiecare capitol are câte un motto. 
Capitolul : 
1) „ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…. " 
2) „ Ai să dai samă, doamnă …! " 
3) „ Capul lui Moţoc vrem….! "
4) „ De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…. "

Conţinutul operei:
I „ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ”
Naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărât să
ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării. Prima dată fusese izgonit de către Despot-Vodă
printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucis de
către Ştefan Tomşa care „ acum cărmuia ţara ”. Alexandru Lăpuşneanul izbutise să adune oşti
turceşti şi venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni „ pre răpitorul Tomşa ” şi de a-şi lua
înapoi scaunul domnesc, „ pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri ”. De aici
reiese conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători. Împrejurările şi succesiunea
la tron a domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte
reale consemnate de istoria Moldovei.
Aceiaşi boieri care-l trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine aproape de
graniţă : vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici. Aceştia vor să-l
convingă să renunţe la tron, deoarece „ ţara este liniştită ”, iar „ norodul nu te vrea, nici te
iubeşte ”. Lăpuşneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei
răspunde boierilor, cu ochii scânteind „ ca un fulger ” : „ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [. . .] şi
dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [. . .] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea
cursul îndărăpt ”.
Boierii încearcă să-l convingă să renunţe la ocuparea tronului. Cu o ură imensă şi cu o sete
de răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanul le răspunde cu satisfacţie nedisimulată: „ cu averile
voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar a venit vremea
să vă mulg şi eu pre voi ”.
Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanul, Moţoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se lasă
păcălit de tertipurile boierului, pe care-l ştie „ învechit în zile rele ”, deoarece îl trădase „ pre
Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa ”. Cu toate acestea, Lăpuşneanul îi
promite să-l cruţe, pentru că îi este folositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că „ sabia mea nu se
va mânji în sângele tău ”.

II „Ai sa dai samă, doamnă...!”

Începe cu înscăunarea lui Lăpuşneanul, care este primit de norod „ cu bucurie şi nădejde ”,
însă boieri sunt înspăimântaţi, fiind conştienţi că poporul „ îi urăşte ”, iar noul domn „ nu-i
iubeşte ”.
Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanul este aceea de a arde toate cetăţile Moldovei, în
afară de Hotin, cu scopul de a stârpi „ cuiburile feudalităţii ”, apoi trece la pedepsirea aspră a
boierilor, le ia averile şi le taie capetele, „ la cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai
mică plângere [. . .], capul vinovatului se spânzura în poarta curţii [. . .] şi el nu apucă să
putrezească, când alt cap îi lua locul ”.
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica „ bunului Petru Rareş ”, înspăimântată de
cruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă să nu mai verse sânge şi să înceteze cu
omorurile. Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase : „ Ai
să dai samă, doamnă..! ”, pentru că „ bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii ”. Zâmbind,
Alexandru-Vodă îi promite pentru a doua zi „ un leac de frică ”.

III „Capul lui Moţoc vrem...!”

În acest episod, secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a
personajului. Alexandru Lăpuşneanul „ făcuse de ştire tuturor boierilor ” să participe împreună
la slujba de la Mitropolie, după care erau cu toţi invitaţi „ să prânzească la curte ”, cu scopul de
a împăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpuşneanul venise la biserică
îmbrăcat „ cu toată pompa domnească ” şi după ce a ascultat cu smerenie slujba, „ s-a închinat
pe la icoane [. . .], a sărutat moştele sfântului ”, a rostit un discurs emoţionant la finalul căruia
îşi cere tuturor iertare şi îi pofteşte „p re boieri să vie ca să ospeteze împreună ”.
Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri
„se bucurau de o schimbare” care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi
averi „ din sudoarea ţăranului ”.
Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi, „ adunându-se boierii, 47 la
număr ”. Spre sfârşitul ospăţului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, „ toţi
slujitorii de pe la spatele boierilor ” scot jungherele şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se „ năpustiră cu
săbiile în ei ”. Privind măcelul, Vodă râde satisfăcut, Moţoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i
face pe plac domnitorului, deşi „ simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind ”,
deoarece „ patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet ! ”. Scena este de factură
romantică prin violenţa faptelor şi imaginilor impresionante.
În acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste ziduri,
„ dasă alarmă pe la curţile boierilor ”, aşa că o mulţime „ de norod, tot oraşul ” venise la porţile
curţii domneşti. Lăpuşneanul trimite pe armaş să-i întrebe „ ce vor şi ce cer ” şi-şi exprimă faţă
de Moţoc pornirea de „ a da cu tunurile în prostimea aceea ”. Moţoc este de acord, deoarece
dac-au murit atâţia boieri, „ nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici ”. Întrebată ce vrea,
„ prostimea rămase cu gura căscată ”,deoarece ei veniseră fără un scop anume, se luaseră unii
după alţii, ca şi acuma când încep să-şi strige nemulţumirile : „ Să se micşoreze dăjdiile! [. . .] Să
nu ne mai jefuiască! [. . .] Am rămas săraci! N-avembani! Ne i-au luat toţi Moţoc! ”. Şi brusc, toţi
ca unul, încep să strige : „ Capul lui Moţoc vrem! ”. Moţoc, înspăimântat peste măsură, se
lamentează şi se roagă Maicii Domnului, jurându-se să ridice o biserică, „ să postesc cât voi mai
avea zile, să frec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului ! ”.
Imediat însă în contradicţie cu smerenia anterioară îl roagă pe Vodă să pună „ tunurile într-înşii.
Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti ! ”. Vodă îi răspunde cu sânge rece:
„ Proşti, dar mulţi, [. . .] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat ? ” şi
profitând de această situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Moţoc norodului care se repede asupra lui şi-
l sfâşie, Vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia lui să se fi mânjit de sânge, aşa
cum îi promisese. Linşarea boierului Moţoc este o altă scenă de factură romantică prin imaginea
violentă a mulţimii, care s-a repezit asupra lui ca „ o idră cu multe capete [. . .] şi într-o clipă îl
făcu bucăţi ”.
Lăpuşneanul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul
mesei, „ după neam şi după ranguri ”, făcând o piramidă de „ patruzeci şi şepte căpăţâne, vârful
căreia se încheia prin capul unui logofăt mare “. Când termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda
să-i dea leacul de frică promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea
domnitorului: „ Femeia tot femeie [. . .], în loc să se bucure, ea se sperie ”.

IV „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”

Timp de patru ani, Lăpuşneanul nu mai porunceşte nici o execuţie însă, totuşi, îi
schingiuieşte pe unii boieri consideraţi suspecţi.
In timpul şederii sale la Hotin, Lăpuşneanul se îmbolnăveşte şi cazând la pat, într-un
moment de delir cere să fie călugărit. Dorinţă îi este îndeplinită şi acesta primeşte numele de
Paisie. Odată revenit la realitate, Lăpuşneanul, îi alungă pe cei care l-au călugărit. Acesta o
alungă si pe Ruxandra, care, la sfatul lui Spancioc pune otrava în băutura soţului său care îşi
găseşte astfel sfârşitul.

Citate reprezentative:
„ Femeia tot femeie [. . .], în loc să se bucure, ea se sperie .” – prin acest citat Alexandru
Lăpuşneanul vrea să zică / să arate că femeile sunt slabe de fire şi nu suportă orice barbaritate
făcută de un bărbat.
„ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu[. . .] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [. . .] Să
mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt ”. – acest citat arată hotărârea lui
Lăpuşneanul de a nu se întoarce de unde a venit şi faptul că îşi doreşte să fie din nou domnitor.

Repere critice:
„ Negruzzi era un burghez cu legături în lumea feudală prin moşie, relaţii de familie şi
raporturi sociale, situat ca înalt slujbaş într-o poziţie de dependenţă faţă de autoritate; în
ordinea spiritului, el încearcă să se elibereze, însă, de ingerinţele puterii şi de lestul inerţiei
conservatoare; voia să meargă cu veacul şi înţelegea că înaintarea spre o orânduire nouă e
inevitabilă; avea idei mai limpezi sau mai tenebroase, câteodată nimerea adevărul şi alteori
bâjbâia să-l descopere, dar prin întreaga structură a minţii şi prin ţelul căutărilor lui, participa
deplin la universul valorilor burgheze . ” – Paul Cornea .