CĂLĂTORIA FURNICII

O furnică harnică – așa ca toate furnicile – trebăluia toată ziua pe lângă căsuța ei curată
ca un pahar: ba mătura, ba ștergea praful, ba făcea dulcețuri, ba spăla perdele și covorașe, ba
căra lemne.. oho , și încă ce de treburi.
Într-o zi lângă mușuroiul ei s-a oprit o pasăre:
-N-am văzut vietate mai harnică,dar ar trebui să mai lași munca și să te mai relaxezi.Ia-ți o
vacanță.Uite, eu , de exemplu , am văzut lumea întreagă: muntele, marea , orașele cu mulți
oamni. Chiar așa ,nu ai aripi,dar ai putea să pleci în excursie.
- Cum adică în excursie? Întrebă furnica.
-Adică într-o plimbare mai lungă , de câteva zile. Vizitezi multe locuri apoi te întorci acasă.
-Da, ar fi interesant, zice furnica.
Și s-a hotărât: a doua zi dimineață și-a pus o rochiță nouă , pantofiori și - după ce a încuiat
ușa- a plecat cu mare nerăbdare să vadă marea și muntele.
Îi iese în cale buburuza.
-Unde-ai luat-o așa gătită?
-În excursie, că vreau să văd muntele , marea.
-Pe munte cu pantofi cu toc și rochie de voal??? Trebuie să porți o ținută sport: trening,
adidași, un rucsac cu niște lucruri...
-Ai dreptate, mă întorc să mă echipez cum trebuie. Și furnica a descuiat ușa, s-a îmbrăcat cum
trebuie și când să iasă...era deja noapte.
-Na, trebuie să mă culc și mâine dimineață plec din nou.
A doua zi – furnica la drum hotărâtă să călătoreacă în lumea întreagă.
-Unde pleci? întreabă albina.
-În drumeție,vreau să văd muntele, marea că nu am văzut; pentru voi e mai simplu că puteți
zbura , dar eu?
-Ți-ai luat mâncare și o sticluță cu apă? Drumul e lung și dacă ți se face foame...
-Da, vezi , la asta nu m-am gândit. Și iar se-ntoarece furnica acasă, își pregătește sandvișuri și
iar se face noapte.
-Ooofff, mâine sigur plec.
Dimineața iar pleacă furnica.
Îi iese în cale un cărăbuș.
-Dacă pleci în excursie ți-ai luat ceas? Îți trebuie să nu întârzii, poate mergi cu trenul, cu
autobuzul...
-Bine, mă duc să iau ceas. Și iar se –ntoarce furnica acasă, iar se face noaptea ...și tot așa. Să
vedeți de câte ori s-a întors ea din drum că mereu s-a întâlnit cu prieteni care o sfătuiau cu
privire la călătoria ei: melcul a trimis-o după umbrelă – că dacă plouă ; omida după o lanternă
că este necesară oricând; viespea după chibrituri să facă focul să –și facă un ceai; rădașca după
un foarfece și un pansament – că dacă se rănește sau se zgârie ; fluturele după o păturică –
dacă o prinde noaptea în iarbă să se învelească; greierele după nurofen – dacă cumva răcește;
țânțarul după ac și ață – dacă i se rupe bluza; libelula după telefon – că dacă o sună un
prieten; gîndacul de cartofi după aparatul de fotografiat – că în vacanță toată lumea face poze;
și –ntr-o dimineață când, înarmată cu toate astea,s-a pornit din nou la drum afară bătea un vânt
rece și fulgăia ușor.
-Ei , Doamne, vine iarna! Cum așa? Când mai văd eu munții și marea? Nu mai am timp,
trebuie să trag obloanele, să închid ușa și gata... până la primăvară nu mă mișc, Dar știu eu ce-
o să fac toată iarna: îmi fac o listă cu toate lucrurile necesare , le pregătesc și la topirea
zăpezii am șters-o! Nimeni și nimic n-o să mă mai întoarcă din drum!