Efectul dudei negre asupra arborelui regal

14 noiembrie 2017 Mircea Dinescu

Cînd a încercat să îmbrîncească un zeu afară din mitologie, Ion Iliescu l-a recreat
pe Regele Mihai în conștiința adormită a românilor.
Acel doctor fără de arginți, trimis în exil pentru a doua oară după ce nu fusese
lăsat să-și revadă mormintele strămoșilor de la Curtea de Argeș, ar fi putut tămădui o
țară abia ieșită din spitalul de nebuni dacă băieții cu ochi albaștri nu i-ar fi altoit pe
trunchiul princiar o otrăvită dudă neagră.
Neputînd să-l sufoce cu ura sa, Ion Iliescu l-a omorît mai tîrziu cu dragostea sa,
oferindu-i, în 2001, nu moliei din Versoix, cum îi plăcea să-l firitisească înainte, ci
Sirelui, o nemaivăzută în istoria omenirii pensie de merit, dată de un fost activist unui
fost rege, cam în stilul în care violatorul cade la pace cu victima în spatele secției de
Poliție, băgîndu-i un fișic de gologani în gentuță: „Te-am ținut, Sire, pe scara
avionului, te-am fugărit pe șoselele patriei, te-am stuchit metaforic între ochi,
zicîndu-ți «Fir-ai al dracu’, Majestate», «Mișu navetistul» sau «Mihăiță bîl-bîl», da’ tot
eu îți dau, iacătă, pensie de destabilizator pentru meritul de a-ți fi luat drept ginere
un boboc de încredere, crescut în laboratoarele noastre”.
Tristețea cea mare a spicelor regale ce s-au lăsat tăiate de secera de la ciocanul
lui Ion Iliescu, spre a fi vînturate apoi în batoza de propagandă a Partidului, a sporit
veselia Dudei nesățioase.
Acționînd ca un aspirator, Excrescența Sa și-a băgat mațul în hîrdăul legii
retrocedărilor, prăvălind într-o singură zi asupra Majestății Sale munți împăduriți,
castele, acareturi și calabalîcuri, în vreme ce urmașii burghezo-moșierimii din
închisorilor comuniste fost-au trimiși de tribunale la Sfîntu’ Așteaptă.
Cînd Duda s-a împopoțonat cu titlul de Hohenzollern-Sigmaringen, prinții
germani, indignați, i-au dat cu Almanahul de Gotha la mir, somîndu-l pe tata-socru
să-și liniștească potaia, fiindcă altfel își va pierde vechea hlamidă imperială.
Așa a ajuns Mihai de România umbra unui rege captiv, la ușa căruia rîcîie acum
nepotul de sînge albastru în loc să rîcîie potaia.
Și pentru ca lăturile generoase ale pesedeului să-l mînjească și dincolo de
mormînt, cuplul magic Dragnea-Tăriceanu a pus la cale un parastas de pomină chiar
înainte obștescului Său sfîrșit. În loc să dea de pomană săracilor, s-au gîndit ei să
dea de pomană bogaților, mărind cu cîteva milioane de euroi suma alocată familiei
Duda, prin mecanismul numit – Doamne, Dumnezeule – „Prima casă regală”. Proștii
n–au bunghit că nu-i prima, ci ultima.
 Maestrul Duda și Margareta
14 noiembrie 2017 Doru Buşcu
În bătălia de la ușa regelui Mihai, prințul Nicolae a fost învins de cei șase
servitori ai reședinței. Oficial, s-a luptat cu chelneri și cameriste, dar fotografia care
surprinde îmbrînceala ni-l dezvăluie pe colonelul Duda deghizat în subretă, mînuind
mătura cu vechea-i iscusință de halebardier al Teatrului Municipal Suceava și
coordonînd asaltul celorlalți cinci gradați. Nu vom găsi această fotografie, la fel cum
nu e de găsit nici microfilmul în care actorul Duda debuta pe micul ecran al
Securității, dar știm că ambele există.
Regele Mihai are 96 de ani, cu vreo zece mai mult decît socotiseră moștenitorii
săi că o să aibă. Moștenirea pe care o lasă înseamnă nu numai istorie, ci și bani.
Lîngă castele și păduri, mai vine, pe partea economică, un bonus. Dragnea și
Tăriceanu au lansat o inițiativă legislativă care amenajează juridic Casa Regală și îi
alocă o rentă plătită de Guvern. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale
Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat”, zice textul, iar suma poate
fi de ordinul zecilor de milioane, zic surse din anturajul legii.
Așa cum se vede, regele Mihai e ținut în captivitate de răpitori calificați, în
vederea recompensei. Majestatea Sa n-a mai putut fi nici văzută și nici auzită de
aproape trei ani, de cînd Duda și Margareta au schimbat încuietorile camerei de
suferință. Nu știm cu adevărat cît de bolnav e regele, cît e de conștient și de liber.
Știm doar ceea ce ne transmite prin comunicate coaliția pentru preluarea averii.
Dar averea e doar o parte a mizei. Cealaltă parte e monarhia, adică moștenirea
politică a regelui. Monarhia zace și ea sub cheie, alături de fostul suveran, în timp ce
Radu al României negociază plata și termenii decesului.
Colonelul Radu Duda e broscoiul pe care îl tot sărută Securitatea doar-doar s-o
transforma în prinț. Minunea era aproape gata, dar din cețurile Albionului s-a întrupat
adevăratul moștenitor, tînărul Medforth-Mills, băiatul principesei Elena și nepotul
direct al regelui. Într-o dinastie cu cinci perechi de sîni, care ducea dorul unei perechi
de testicule, apariția micului Nicolae a pus un zîmbet fericit pe chipul ostenit al
regelui. Prințul Nicolae a cîștigat imediat inima monarhiștilor și, cîtă vreme a avut
acces la bunic, el a fost speranța Casei Regale. Pînă și republicanii l-au simpatizat pe
tînărul educat militărește și cu certificat de origine, ca dovadă creșterea
spectaculoasă a încrederii în monarhie din perioada 2005-2013.
Ei bine, această popularitate a prințului Nicolae i-a grăbit sfîrșitul. Securiștii nu
puteau pierde dintr-un foc și banii, și controlul politic. Colonelul Duda a trebuit să
vină cu ceva și iată-l pe prințul Nicolae izgonit din dinastie cu o voce care i s-a
atribuit regelui, fără ca regele să miște din buze. Iată-l pus la zid pentru păcatul de a
fi iubit o hipsteriță din popor, așa cum străbunicii lui regi iubiseră cu sutele, și iată-l
eliminat din prima combinație de speranță, referendum și coroană de după ’89.
Lucrarea nu s-a putut face fără complicitatea principesei Margareta și a
dezamăgitoarei principese Elena, mama Izgonitului. A mai fost, desigur, și îngrijitorul
pernei cu care, dacă lucrurile ar fi luat-o razna, trebuia sufocată monarhia.
Regele Mihai stă pe marginea mormîntului și va sta acolo pînă cînd negocierea
falsului principe Duda cu Behemot va avea un final mulțumitor.
Să dorim, așadar, viață lungă acestei negocieri. Să sperăm că Diavolul și bunul
Dumnezeu se vor milostivi de Casa Regală și vor avea grijă să nu sufere atunci cînd i-
o veni ceasul.
 Ne pare rău, Majestate!
14 noiembrie 2017 Patrick André de Hillerin
Ne pare rău, Majestate, că ultimele momente pe care le mai petreci printre noi
au ajuns să fie subiect de breaking news și de scandal. Ne pare rău, Majestate, că
speranța pe care ai sădit-o în milionul ăla de oameni care au venit în 1992 să te vadă
în Bucureștiul din care fugise, parcă, orice fesenist se stinge dureros în același timp
cu Măria Ta. Ne pare rău, Majestate, că puștiul ăla blonziu pe care, cu discreție, ni l-
ai prezentat drept urmaș la tron, de la balconul hotelului Continental, a ajuns să dea
declarații pe la Poliția elvețiană, neputând trece de cerberii arghirofili care te
înconjoară. Ne pare rău, Majestate, pentru că n-a fost să fie…
Mai ții minte, Majestate, de câte ori ți-au interzis ăștia să intri în țară? Mai ții
minte cum te-au fugărit pe șosele când mergeai la Curtea de Argeș să-ți vezi
strămoșii? Mai ții minte cum nu te-au lăsat să cobori din avion decât ca să te urci în
altul care să te întoarcă în exil? Mai ții minte, Măria Ta? Noi ținem.
Ar trebui, Majestate, să-i amintești asta și ginerelui Măriei Tale, care probabil se
amuza copios citindu-l pe Sergiu Andon cu al său “Fir-ai al naibii, Majestate!”, pe
când Măria Ta te loveai de barajele Poliției lui Iliescu, în drum spre mormintele
înaintașilor. Ar trebui, Majestate, să-i spui și politicoasei moștenitoare a unui tron
inexistent că, orice-o fi făcut băiatul acela, numai de scandal la capătul muribundei
monarhii românești nu era cazul.
Ne pare rău, Majestate, căci te știm discret, elegant și îndurător. Ne pare rău,
Majestate, că sunt unii care nu te lasă să te retragi cu demnitatea care ți-a călăuzit
întreaga viață. Ne pare rău, Majestate, că securiștii care ți-au otrăvit viața au învins,
până la urmă, chiar înainte de marele final.
Ai găsit, Sire, puterea de a-l ierta pe Ion Iliescu și ai acceptat reconcilierea
propusă de acesta. Dacă ai putea să-i povestești domnului Duda ce sacrificii ai făcut
pentru ca el să se împăuneze cu uniforma militară a republicii române, jucându-și la
perfecție rolul de prinț consort… Dacă ai putea, Majestate, să-i explici în cuvinte
puține și simple respectivului personaj că nu el e Casa Regală și că toate biznisurile
pe care le face cu diverși vânzători de saltele nu fac din monarhia constituțională un
sistem de guvernare mai apropiat de realitatea românească…
Ne pare rău, Majestate, că ultimul drum pe care-l vei face în țară va fi tot spre
Curtea de Argeș. Ne pare rău, pentru că de pe acest ultim drum nu te va mai putea
întoarce nimeni. Iar atunci când îl vei fi parcurs până la capăt, ajungând să te
odihnești lângă înaintași și lângă prea iubita-ți Regină, regalitatea își va fi dat ultima
suflare în România.
Fi-va un sfârșit trist, Sire, un sfârșit care ar fi trebuit să se petreacă în pace și
onor. Căci noi, niciodată, nu vom mai avea cui să-i cântăm “Trăiască Regele!”.

O poveste tristă cu un rege și un ginere

 16 noiembrie 2017 Patrick André de Hillerin
Radu Duda ar fi putut fi rege, împărat, șef de stat, dictator, june-prim și, în
general, cam orice. Dacă și regizorii de teatru ori film ar fi văzut în el calitățile
necesare pentru respectivele roluri. Se pare că nu prea le-au văzut. În schimb, un alt
actor, Ion Caramitru, a văzut acea sclipire necesară și suficientă pentru a-l prezenta
insistent principesei Margareta și pentru a-i deschide drumul spre poziția de consort
al moștenitoarei Regelui Mihai. Ceea ce, până la urmă, a și devenit, prinzând, cum ar
spune colegii săi de scenă, rolul vieții.
 Nicolae, cel pe care Regele îl vedea moștenitor al tronului virtual al României, în
1992, n-are, ni se spune, calitățile necesare pentru a mai face parte din Casa Regală.
Le are, însă (iar dacă nu le are, le joacă binișor), Radu Duda, cel din cauza căruia
Casa Regală a României a rupt relațiile cu Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. De
fapt, de la intrarea domnului Duda în familia Regelui multe dintre cele pe care le voia
Regele și-au schimbat cursul. Astfel, încet-încet statutul Casei Regale a fost
modificat, în direcția renunțării la prevederile ancestrale ale legii salice și la
transformarea Principesei Margareta în moștenitoare a tronului. Pătruns adânc în
bucătăria și cămara regală, Radu Duda a devenit omul compromisului dintre Rege și
PSD, primind un rol de promotor al imaginii Guvernului Năstase, la schimb cu parte
dintre proprietățile Casei Regale pe care țărăniștii, zgândăriți în coaste de PD, nu
reușiseră să le retrocedeze. Înțolit în uniforma de colonel al armatei republicane,
absolvent al Colegiului Național de Apărare, alături de șmecherii tuturor regimurilor
post-1990, deținătorul unui doctorat în Științe Militare la Academia Națională Militară
din București, Radu Duda a ajuns principala legătură cu lumea exterioară și cu
realitatea a Casei Regale. El ține frâiele afacerilor, el alege furnizorii, el dă, chiar dacă
nu formal, dreptul de folosire a titlului de furnizor al Casei Regale și el ține, deseori,
cheile cămării.
Cu ani în urmă, când Regele era încă în putere, o echipă de televiziune s-a
deplasat la Săvârșin, pentru a filma cum petrec sărbătorile de iarnă cei din familia
regală. Chiar dacă asta nu s-a văzut pe post, membrii echipei de televiziune au fost
șocați de modul în care Radu Duda se comporta cu Regele. În fapt, Regele ajunsese
doar o prezență discretă, dirijată cu mână fermă de către actor. Căci nimic nu se
petrecea la Săvârșin fără aprobarea domnului Duda. Inclusiv porțiile de mâncare ale
lui Mihai I erau drămuite de arendașul ajuns ginere. Totul a culminat cu o cină la
care regele și-ar fi dorit un supliment de desert. Femeia care se grăbea să-i
îndeplinească dorința a fost abrupt oprită de către consortul Margaretei, care i-a
interzis să-i dea Regelui încă o felie de plăcintă, căci el, actorul transformat subit în
nutriționist, știa mai bine ce-i priește Majestății Sale.
Aflat azi pe patul de moarte, Regele Mihai a dispărut de mai multă vreme dintre
oamenii liberi, prizonier al unor forme și uniforme fără fond.

Șato Falit
9 decembrie 2014 Mircea Dinescu
Cînd pe masa prim-secretarului Comitetului Județean al Partidului Comunist
Român a fost descoperită, în decembrie ’89, lista cu persoanele de sprijin ale
Securității, numai dracu’ știa cine-i Radu Duda.
Faptul că un împinge-tava pe scena Naționalului ieșean figura pe lista cu pricina
n-a provocat nici mînie, nici indignare.
Abia cînd coconul a penetrat gogoașa de mătăsică, zburînd din pridvorul
mănăstirii Secu spre Versoix, cîțiva fluturologi din presa moldavă au încercat să-l
prindă în insectar, numai că, pudrată cu polenul unei flori regale, lepidoptera n-a mai
fost percepută de mulțimea de gură-cască drept vierme de dud.
Pedigriul Alteței Sale a fost valorificat la maximum de băieții cu ochi albaștri
pitulați sub mantaua lui Ion Iliescu, astfel că fiul doctorului fesenist Duda s-a dat de
trei ori peste cap, transformîndu-se ba în fier de călcat menit să netezească imaginea
șifonată a partidului, ba într-o mănușă de catifea, cu care Bombonel a încercat să
deschidă ușile familiilor nobiliare din Europa.
 După ce, în cadrul originalei democrații românești, tata-socrul a primit în plină
figură, din mîna președintelui Iliescu, o pensie de merit intrată în Guinness Book (căci
pentru prima oară în istorie un comunist îi dădea bacșiș unui rege), pe spinarea
Prințului Duda, ca pe un tobogan fermecat, au început să se reverse păduri nesfîrșite
și castele, deschizîndu-se, cu acel fericit prilej, cutia cu retrocedările Pandorei, din
care s-au nutrit, pînă în zilele noastre, sconcșii, hrebenciucii și cocoșii ce au cîntat
nestingheriți pe gardul Guvernului: “Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani!”.
Și boierii, ca fraierii, chiar le-au dat-o!
N-aș fi revenit asupra acestui sulfuros subiect dacă mesajele mîrlănești ale unor
regaliști de viță nouă, care văd în Duda un soi de Prințesa Diana a României, nu mi-
ar fi pus în cîrcă păcatul invidiei.
Ei bine, în ciuda nesănătoasei mele origini proletare, de care nu m-am lepădat
vreodată, trebuie să recunosc că, în tovărășia vinului meu nobil, botezat de
subsemnatul Șato Falit, mă simt mai prinț decît butelcuța cu extract de surcică regală
cu care se matolesc domniile voastre, drept care, vorba marelui poet boem Teodor
Pîcă, vă fut muma-n cur și nici nu vă mai stimez.