Anamneza aparatului renourinar

Afectiunile renourinare ocupa un loc insemnat in patologia adultului din cauza

frecventei lor in continua crestere, iar acest lucru implica o diagnosticare, un tratament precoce
si cat mai complet.
Fiind organ retroperitoneal, rinichiul este dificil de examinat, de aceea, anamneza are un
rol major in detectarea semnelor si simptomelor.
In functie de categoria de varsta si sexul pacientului, ne putem orienta catre o anumita
afectiune.
Astfel incat: la copii, patologia este dominata de nefropatii tubulare congenitale, malformatii
renale si infectii urinare favorizate de refluxul vezico- ureteral. Hidronefroza congenitala
favorizeaza infectiile urinare ascendente si formarea de calculi.
In ceea ce priveste sexul masculin, intalnim mai des bolile glomerulare acute, precum si
infectiile urinare descendente, intretinute de o ureterita sau de o prostatita cronica. La barbatii
in varsta, infectia urinara este favorizata de uropatia obstructiva si participa la instalarea
insuficientei renale cronice.
La femei, indiferent de varsta, apar cu preponderenta pielonefrita si cistitele acute.
Insuficienta renala acuta la femeia tanara, are ca si cauza socul toxico-septic, de obicei dupa un
avort, fie intoxicatia cu ciuperci sau medicamente. O data cu inaintarea in varsta, datorita
leziunilor degenerative la nivelul rinichilor, scade capacitatea acestora de a se adapta la
solicitarile induse de afectiuni extrarenale- febra, infectii, variatii volemice, putand determina o
insuficienta renala pasagera.
Importanta are profesia si de asemenea, modul de viata al pacientului. Expunerea
prelungita la temperaturi ridicate sau effort fizic, duc la aparitia litiazei urinare, un exemplu
fiind otelarii sau sablatorii. Frigul si umezeala determina “nefrita de transee”. Interactiunea
profesionala sau accidentala la tetraclorura de carbon, arsenic, mercur, plumb, fosfor si saruri
de aur, poate produce leziuni glomerulare sau interstitiale. Activitatea profesionala sau in
colectivitati, unde incidenta infectiilor streptococice este mai mare, creste riscul de
glomerulonefrita acuta. De asemenea, contactul cu bacilul Koch, mareste riscul de tuberculoza
renala.
Alimentatia bogata in proteine, favorizeaza aparitia litiazei urice, in timp ce, pacientii
vegetarieni sunt mai predispusi la aparitia litiazei oxalice.
Transpiratia excesiva sau restrictia hidrica voluntara duc si ele la cresterea incidentei
litiazei urinare.
Nu trebuie pierduta din vedere administrarea si interactiunea unor medicamente, astfel
incat, sarurile de aur administrate in tratamentul poliartritei reumatoide si unele medicamente
barbiturice pot provoca leziuni interstitiale acute sau cronice. Tratamentul tuberculostatic cu
rifampicina poate duce la instalarea insuficientei renale cronice.

Antecedente heredocolaterale

Este cunoscuta transmiterea autosomal dominanta in polichistoza renala, in acidoza

renala, sindromul Alport, in glicozuria renala, hiperprolinemie, glicinurie si osteodistrofie
ereditara. Autosomal recesiv se transmit cistinoza si boala medulo-chistica. Bolile renale
asociate cu anomalii ale cromozomului X sunt: boala Fabry, diabetul insipid, sindromul Lowe
si rahitismul hipofosfatemic.
Exista posibilitatea transmiterii anomaliilor de forma si de sediu ale rinichilor, ale
diabetului insipid nefrogen, ale cistinuriei familiale, ale diabetului fosfaturic si ale unor
nefropatii tubulare.
Predispozitie familiala apare si in litiaza urinara si ca urmare a adoptarii unui regim alimentar
daunator.

Antecedente personale fiziologice

O infectie urinara descendenta, trenanta la o pacienta cu sterilitate primara, este cu mare

probabilitate o tuberculoza urogenitala. De asemenea, sarcinile multiple predispun pacientele
la infectie urinara cronica. Acestea vor fi chestionate cu privire la evolutia sarcinii, prezenta
edemelor pe perioada graviditatii, prezenta proteinuriei si a hipeipertensiunea arteriala in
sarcina, aparute precoce, prevestesc o afectiunea glomerulara preexistenta acesteia.
Hipertensiunea si proteinuria aparute tardiv, in ultimul trimestru de sarcina, anunta
preeclampsia.
Avorturile provocate favorizeaza aparitia infectiilor urinare, iar cele spontane sunt
expresia insuficientei renale cronice.

Antecedente personale patologice

In aceasta categorie amintim antecedentele infectioase, cauzate de streptococul beta-

hemolitic de tip A, cauzator de faringita, scarlatina, erizipel, amigdalita. Dupa un interval liber
de 10- 21 zile de la infectare apare un sindrom glomerular acut. Daca acest interval nu exista,
este vorba despre o acutizare a unei glomerulonefrite cronice. Antecedentele streptococice la un
pacient cunoscut cu insuficienta renala cronica, daca etiologia nu este precisa, pledeaza pentru
o glomerulonefrita cronica, aceasta fiind afectiunea de fond.
Alti agenti patogeni cum ar fi riketsii, protozoare, virusuri sunt si ei responsabili pentru
aparitia bolilor renale.
La pacientii cu insuficienta renala cronica, orice infectie acuta, indiferent de agentul
patogen sau localizare, provoaca o agravare a insuficientei. Orice infectie de focar poate fi
responsabila pentru aparitia sau agravarea unei leziuni glomerulare preexistente. Pacientii ce au
in antecedente tuberculoza pulmonara, sunt predispusi sa dezvolte si tuberculoza renala.
Supuratiile pulmonare TBC sau nonTBC, supuratiile osoase din osteomielita, determina
aparitia amiloidozei renale si a insuficientei renale cronice.
Antecedentele cardiovasculare. Este cunoscut faptul ca hipertensiunea arteriala cu
evolutie indelungata conduce la nefroangioscleroza si la insuficienta renala cronica. Agravarea
hipertensiunii la o persoana in varsta, poate fi expresia dezvoltarii unei placi de aterom
stenozante pe una sau pe ambele artere renale. Pe de alta parte, hipertensiunea completeaza
tabloul glomerulonefritelor si insoteste aproximativ o treime din totalul pielonefritelor cronice.
 Hipotensiunea arteriala persistenta, indiferent de cauza, determina scaderea filtratului
glomerular cu oligurie si insuficienta renala acuta. De asemenea, scaderea volemiei, prin
deshidratare ori hemoragie, poate avea acelasi efect. Socul cardiogen si tulburarile paroxistice
cu ritm ventricular rapid, datorita deteriorarii debitului sistolic, duc la oligoanurie si la
insuficienta renala acuta.
In insuficienta cardiaca congestiva, deoarece se produce o redistribuire a debitului
cardiac, cu sacrificarea rinichiului, se produce scaderea filtrarii glomerulare. Congestia venoasa
sistemica, provoaca proteinuria de staza, acelasi proces explicand si proteinuria din cordul
pulmonar cronic decompensat.
Emboliile sau trombozele vaselor renale pot determina infarctul renal sau insuficienta
renala acuta.
Antecedentele digestive. Varsaturile intalnite in sindromul piloric, ulcer in criza, ocluzia
intestinala precum si diareea din enterocolitele acute, TBC intestinal si sindromul de
malabsorbtie duc la aparitia hipovolemiei si diselectrolitemii, ce pot conduce la insuficienta
renala acuta. Bolnavii cirotici ce urmeaza tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene pot face
nefrita interstitiala si insuficienta renala acuta. Afectiunile hepatice cronice determina frecvent
litiaza oxalica, iar infectia cu virus hepatic C este insotita adesea de afectarea renala de tip
glomerular.

In bolile de colagen, frecventa insuficientei renale cronice este mare. Lupusul eritematos
sistemic evolueaza cu afectare de tip glomerular cu proteinurie nefrotica sau nonnefrotica, HTA
sau IRC. Panarteritele nodoase sunt insotite de leziuni renale de tip vasculita imuna. Asocierea
dintre hemoptizie si sindrom nefritic acut constituie sindromul Good-Pasture.
IRC apare ca si complicatia a poliartritei reumatoide, insotita de amiloidoza secundara
renala.
Diabetul zaharat este un factor favorizant al infectiilor urinare din cauza glicozuriei.
Evolutia indelungata duce la glomerulosclerozei diabetice cu sindrom nefritic. Afectarea mixta,
interstitiala, glomerulara si vasculara genereaza constituirea nefropatiei diabetice.
In bolile endocrine, hiperparatiroidismul evolueaza cu nefrocalcinoza. Insuficienta
renala acuta poate apare in decursul unei crize addisoniene, iar acromegalia este insotita de
nefromegalie, complicandu-se cu insuficienta renala cronica.
Afectarea renala in bolile hematologice. Limfoamele evolueaza frecvent cu proteinurie
si hematurie, iar in leucemii pot aparea infiltratii leucemice la nivel renal. Anemia falciforma
prezinta necroza papilara. In tratamentul cu citostatice, apare frecvent hiperuricozuria.

PRINCIPALELE SEMNE SI SIMPTOME DE SUFERINTA RENALA

DUREREA. Este simptomul ce insoteste frecvent afectiunile renale, avand sediul,

intensitatea, iradierea, durata si fenomene de insotire variabile in functie de afectiunea cauzala.
Este prezenta frecvent in litiaza, pielonefrita acuta, etc.
Aceasta poate lipsi in unele procese cum ar fi pielonefrita si glomerulonefrita cronica,
sau poate fi atribuita afectiunii altui segment: coloana vertebrala, afectiuni digestive sau
genitale. Durerea este localizata la nivel lombar, pe traiectul ureterului sau la nivel vezical.
Poate avea caracter intermitent, poate fi extrema sau colicativa, permanenta, ca o jena
dureroasa.
Colica renala, Este declansata de mersul rapid, effort fizic intens, trepidatiile, aportul
excesiv de lichide. Durerea este situata lombar, cu iradiere anterioara , pe flancuri, hipogastru si
catre organele genitale externe. Aceasta survine brusc, este paroxistica, intermitenta si este
accentuata de percutia si palparea lojei renale, tuse, stranut, respiratie profunda. Pacientul este
in cautarea unei pozitii antalgice, care sa ii amelioreze durerea. Ca durata, aceasta se poate
intinde pe cateva ore, mai rar zile. Localizarea durerii de obicei ne orienteaza catre stabilirea
sediului obstacolului. Daca obstacolul este pozitionat la nivelul jonctiunii pieloureterale,
durerea este resimtita in regiunea lombara. In cazul localizarii la nivelul stramtorii inferioare a
ureterului, pacientul resimte durerea in regiunea abdominala anterolaterala si in organele
genitale externe. O obstruare a segmentului ureterovezical determina urmatoarea
simptomatologie: iritarea trigonului vezical, polakiurie, tenesme vezicale, disurie si durere
ureterala.
Daca tulburarile de mictiune insotesc colica, atunci cauza colicii renale este fie o
pielocistita, fie o pielonefrita acuta. In cazul in care aceste tulburari survin in cateva zile de la
debutul colicii, acestea sunt interpretate ca fiind o infectie urinara favorizata de staza. In colica
renala pot aparea si modificari legate de diureza si anume oligurie prin mecanism reflex. Este o
falsa oligurie, determinata de ingestia scazuta de lichide, varsaturi, transpiratie, modificari
hemodinamice intrarenale.
Alte fenomene ce insotesc colica sunt: manifestari digestive, cum ar fi greata, varsaturi,
ileus, meteorism; manifestari cardiovasculare: bradicardie, hipotensiune.
Aspectul macroscopic modificat al urinii ne poate orienta catre etiologia colicii, astfel
ca, hematuria ce insoteste colica renala apare preponderent in litiaza renoureterala, tumori
renale, TBC renal, traumatisme, etc. Urina tulbure si urat mirositoare este asociata pielonefritei
sau pielocistitei acute. In mod normal, colica renala nu prezinta febra. In cazul in care aceasta
apare, ne orientam catre un diagnostic de pielonefrita, pielocistita, TBC renal sau tumora
renala.
Colica cedeaza la administrarea de antispastice, antialgice si aplicarea de caldura, dar
uneori, datorita intensitatii acesteia, sunt necesare opiaceele.
Principalele cauze ale colicii renale sunt litiaza renourinara, cand are loc migrarea
calculului din bazinet pe ureter, fapt ce declanseaza durerea, din cauza obstructiei si de asemeni
a spasmelor musculaturii ureterale, la care mai putem adauga edemul mucoasei. Obstructia
determina rapid sau progresiv staza, cu dilatatie pielo-ureterala. Patrunderea calculului in
peretele ureterului provoaca colica trenanta, prelungita frecvent complicata cu infectie. Odata
cu eliminarea obstacolului, durerea cedeaza brusc. Cel mai des, obstacolul este reprezentat de
un tromb, dop de puroi sau fragment de tesut renal (neoplasm renal, TBC renal). Dintre
infectiile urinare, pielonefrita acuta, in special cea secundara obstructiei, evolueaza cu colica
renala. Alte cauze ce determina colica sunt reprezentate de ptoza renala, cudurile ureterale,
compresiile de vecinatate sau infiltrarea ureterului prin proces neoplazic, refluxul vezico-
ureteral, necroza papilara, frecvent intalnita la diabetici, boala polichistica renala, malformatiile
reno-ureterale, traumatismele si infarctul renal.
Diagnosticul diferential se face cu: lumbago acut, apendicita acuta, colica biliara,
afectiuni genitale, saturnism neprofesional si porfirie acuta intermitenta.

Durerea lombara necolicativa de cauza renala poate fi acuta sau cronica, uni sau
bilaterala de intensitate variabila, de la simpla jena lombara, la durere vie, progresiva si
continua. Se deosebeste de cea descrisa precedent, prin faptul ca nu are accese paroxistice si
este absenta iradirea descendenta.
Principalele cauze pentru durerea lombara acuta sunt pielonefrita sau pielocistita acuta,
glomerulonefrita acuta si flegmonul perinefritic. Cauzele primordiale ale durerii cronice sunt
litiaza coraliforma, nefropatia interstitiala, glomerulonefrita cronica. Daca durerea lombara este
necolicativa, mai putem pune problema litiazei bazinetale, TBC renal sau neoplasm renal.

Durerea pelviperineala de origine urinara are sediul la nivelul bazinului cu iradiere in

perineu, uretra, funiculo-scrotal. Aceasta se accentueaza la mers, pozitie sezanda, palparea
hipogastrului, tuseu rectal sau vaginal. Este insotita de polakidisurie si se regateste in afectiuni
ca: cistita, polipi, tumori ale vezicii urinare, afectiuni ale prostatei si glandelor seminale,
afectiuni ale uretrei. Durerea trebuie diferentiata de metroanexita acuta si cronica si de artrita
sacroiliaca.

Alt tip de durere este cel de origine vezicala, localizata la nivelul hipogastrului, cu
iradiere catre meatul urinar la femeie si gland la barbati. Aceasta este accentuala la finalul
mictiunii odata cu contractia detrusoului vezical. Durerea vezicala poarta numele de cistalgie.
Poate fi nedefinita, prin retentie progresiva de urina si distensie, sau sub forma de tenesme
vezicale. Momentul aparitiei ne poate orienta catre cauza, astfel ca in afectiuni bacteriene apare
cistalgia diurna, asociata cu urini tulburi, iar in TBC vezical cistalgia are caracter diurn si
nocturn, cu precizarea ca urina este clara.
In cazul carcinomului vezicii urinare, cistalgia este permanenta, insotita de piohematurie.

Tulburarile de mictiune

POLAKIURIA reprezinta cresterea frecventei mictiunilor. Atunci cand este insotita de

cresterea volumelor urinare, discutam despre polakiurie prin poliurie. Aceasta poate avea drept
cauza ingestia mare de lichide sau indusa medicamentos prin administrarea de diuretice. O mai
intalnim si in diabetul zaharat, insuficienta renala compensata si diabet insipid. Cauzele
polakiuriei sunt: cistita acuta, cistita tuberculoasa, calculi vezicali, adenomul de prostata si
compresia vezicala. Momentul aparitiei acestei tulburari ne poate orienta catre diagnostic, astfel
ca polakiuria nocturna este sugestiva pentru tuberculoza urogenitala, iar polakiuria diurna apare
in litiaza vezicala sau prolapsul genital.
DISURIA semnifica eliminarea dureroasa a urinii. Aceasta este frecvent intalnita in
adenomul si carcinomul de prostata, cistite si calculi vezicali, afectiuni ale uretrei. In litiaza
vezicala, mictiunea se face in mai multi timpi, fiind intrerupta si reluata dupa schimbarea
pozitiei bolnavului.
RETENTIA DE URINA reprezinta incapacitatea vezicii urinare de a-si goli continutul.
Retentia de urina poate fi completa, incompleta, acuta sau cronica. Retentia incompleta se
regaseste in afectiuni ce determina obstacol subvezical. Postmictional in vezica ramane un
volum rezidual de urina, ce mareste rata aparitiei infectiilor urinare. In retentia totala de urina,
apare “globul vezical”, eliminarea acesteia facandu-se cu ajutorul sondajului vezical sau
punctiei vezicale suprapubiene.
INCONTINENTA URINARA descrie pierderea functiei de rezervor a vezicii. Ea poate fi
falsa, la bolnavii cu retentie, sau reala, cand urina se pierde pe masura ce ajunge in vezica,
aceasta din urma ramanand in permanenta goala. Incontinenta adevarata este intalnita in
afectiuni medulare ale segmentului S3-S5, si uneori dupa interventii chirurgicale in abordarea
adenomului de prostata.
Incontinenta urinara de effort apare la femei multipare, in rupturi de perineu si dupa interventii
pe prostata.
ENUREZIS defineste pierderea involuntara de urina. Este intalnit cel mai des la copiii cu
spina bifida sau afectiuni renourinare.
MICTIUNEA IMPERIOASA este o tulburare ce se manifesta prin nevoia de a mictiona
imediat ce aaparut senzatia de mictiune.
TENESMELE VEZICALE sunt reprezentate de mictiuni dese, imperioase si dureroase,
ineficiente ce se produc in cazul cistitelor, afectiuni ale uretrei posterioare si malformatii
pelviene.
Consideram mictiunea rara, atunci cand numarul mictiunilor in 24 de ore este redus la
maxim 1 sau 2 mictiuni. Atunci cand este asociata cu oligurie, face parte din tabloul
insuficientei renale acute sau glomerulonefritei acute. Daca diureza se pastreaza in limite
normale, dar totusi avem mictiunea rara, atunci luam in considerare bolile in care capacitatea
vezicii urinare este crescuta.

Valorile normale ale diurezei sunt cuprinse intre 800-2000 ml la 24 de ore. Tulburarile ce
pot interveni sunt: poliuria, oliguria, anuria si opsiuria.
Poliuria se defineste ca fiind cresterea diurezei peste 2 litri in 24 de ore. Aceasta poate fi
fiziologica sau patologica, de cauza renala sau extrarenala si implica urmatoarele mecanisme
fiziopatologice: cresterea filtrarii glomerulare, scaderea reabsorbtiei tubulare de apa sau
scaderea reabsorbtiei facultative de apa.
Poliuria fiziologica apare dupa expunerea la frig sau dupa o cura hidrominerala. Poliuria
de cauza patologica renala, se evidentiaza in faza de vindecare a glomerulonefritei acute, in
convalescenta unor boli infectioase, precum si in faza de reluare a diurezei din insuficienta
renala acuta.
Poate exista si poliuria de cauza cardiaca, in urma unui acces de tahicardie paroxistica
supraventriculara. De asemenea, unele medicamente pot fi raspunzatoare de instalarea poliuriei,
respectiv diureticele administrate in insuficienta cardiaca, ascita si edeme. Si pacientii diabetici
se confrunta cu aceasta problema, existenta atat in diabetul zaharat cat si la cel insipid, cauzat
de lipsa hormonului antidiuretic.
La polul opus, avem oliguria si anuria. Oliguria reprezinta o diureza intre 500-800
ml/24h.
La randul ei, oliguria poate fi fiziologica- prin reducerea aportului de apa si transpiratii
abundente, caz in care avem o urina cu o densitate net crescuta. Oliguria patologica este de
cauza renala: in glomerulonefrita acuta sau afectiuni tubulointerstitiale, pararenala, prin
scaderea filtratului glomerular, datorita hipotensiunii, socului hipovolemic si dezechilibrelor
hidroelectrolitice, precum si oliguria postrenala, in uropatia obstructiva.
Anuria, este intotdeauna o tulburare patologica si contureaza un tablou in care avem o
diureza scazuta, sub 300 ml/24h. Ca si cauze functionale, anuria poate fi determinata de
hipovolemie, hipotensiune arteriala, pierderi electrolitice masive, acidoza, iar intre cauzele
organice se numara glomerulonefritele, nefropatiile tubulo-interstitiale acute, nefropatii
vasculare. Anuria trebuie deosebita de retentia de urina, aceasta din urma prezentand urina in
vezica.

Nicturia. Putem discuta despre nicturia atunci cand volumul diurezei nocturne este egal
sau il depaseste pe cel diurn. Aceasta apare de obicei in insuficienta renala cronica compensata,
insuficienta cardiaca dreapta sau globala si ciroza hepatica decompensata vascular.
Intarzierea eliminarii urinei fata de momentul ingestiei, poarta numele de opsiurie. In
mod normal, la o persoana sanatoasa, in aproximativ 4 ore, se elimina toata cantitatea de
lichide ingerate. Opsiuria apare la pacientii cirotici decompensati, apare in hiperestrogenism
sau in caz de hipersecretie de hormon antidiuretic.

In afectiunile renale, deseori apare edemul. Edemul renal este de doua tipuri: nefritic,
produs datorita ancapacitatii rinichilor de a elimina sodiul si nefrotic, produs prin scaderea
presiunii coloidosmotice.
Edemul renal are urmatoarele caracteristici: este un edem moale, pufos, alb, lasa usor
godeu, iar temperatura cutanata este normala. Apare preponderent dimineata, initial la pleoape,
fata, perimaleolar, la nivelul organelor fenirale si are tendinta la generalizare.

Un alt semn ce apare in afectiunile renale il reprezinta hematuria. Hematuria exprima

eliminarea prin mictiune a unei urini cu sange provenit din tractul urinar, de obicei din
parenchimul renal, calice, bazinet, uretere, vezica, uretra si prostata. Hematuria trebuie
diferentiata de modificarea culorii urinii ce are ca si cauza eliminarea unor substante endogene
sau medicamentoase, cum ar fi: urobilina si bilirubina- in afectiuni hepatice, urocrom,
mioglobina- in sindrom de strivire, urati, hemoglobina din sindroamele hemolitice, porfirina
sau administrarea de medicamente precum aminofenazona, noraminofenazona, rifampicina,
urovalidin. Sunt si alimente ce pot modifica coloratia urinii, cum ar fi sfecla rosie sau murele.
Putem preciza sediul hematuriei cu ajutorul probei celor trei pahare. Aceasta consta in
fractionarea aceleiasi mictiuni, in trei vase diferite. Hematuria din primul pahar indica o cauza
uretro-prostatica, pe cand urina terminala, cea din ultimul pahar ne orienteaza catre vezica
urinara. Atunci cand este prezenta in toate cele trei recipiente, hematuria are cauza renal-
parenchimatoasa, bazinetala sau ureterala.
Principalele cauze ale hematuriei pot fi separate in 2 categorii. Prima clasa este
reprezentata de cauze generale,constituite din boli hematologice- hemofilie, purpura
trombocitopenica, leucemii, hemoglobinoza, trombopatie, vasculite sistemice- panarterita
nodoasa, sindrom Goodpasture, boli de colagen, cauze iatrogene, determinate de administrarea
de anticoagulante. In cea de-a doua grupare intra cauzele renourinare. Acestea
sunt:glomerulonefritele acute si cronice, tumorile renale, tuberculoza renala, rinichiul
polichistic, guta, nefrocalcinoza,necroza papilara, nefropatia interstitiala, boli vasculare renale,
traumatisme, litiaza, infectii pieloureterale sau afectiunile uretroprostatice.

Piuria si leucocituria este definita ca fiind prezenta puroiului in urina. De cele mai
multe ori este microscopica, evidentiata de prezenta leucocitelor in urina, ceea ce face ca urina
sa-si piarda limpezimea. Cand este macroscopica, apare urina tulbure si opaca. Paraclinic
evaluam leucocituria prin sedimentul urinar cantitativ, respectiv proba Stansfeld-Webb si proba
Addis-Hamburger. De asemenea putem pune in evidenta sediul piuriei, prin proba celor trei
pahare, anterior amintita.
Principalele cauze de piurie sunt: cauze parenchimatoase-nefrita interstitiala, TBC renal,
malformatii vezicale, diverticuli, cauze uretro-prostatice.

Chiluria este definitia prezentei limfei in urina. Aceasta este insotita de proteinurie si
este asemanatoare cu sindromul nefrotic. Chiluria apare in neoplasme si limfangioame. Una din
cauzele chiluriei este si filarioza, neintalnita in tara noastra.

Lipuria reprezinta urme de lipide in urina. In mod normal, acestea sunt absente, dar apar
in sindromul nefrotic, lipidele prezentandu-se ca esteri de colesterol inglobati in celulele
epiteliale izolate, sau cilindri epiteliali.

O alta anomalie intalnita, este pneumaturia, respectiv prezenta gazelor in urina,

provenita fie din fermentatia glucozei, regasita in urina diabeticilor, fie din intestin, datorita
prezentei unor fistule vezico-intestinale.

Proteinuria sau prezenta proteinelor in urina, in mod fiziologic are valori sub 100mg/24
de ore si este constituita in totalitate din albumine. Aceasta se produce prin cresterea
permeabilitatii filtrului glomerular + scaderea resorbtiei tubulare, secretia tubulara de proteine
sau secretie de proteine la nivelul vezicii, uretrei, secundar unor procese inflamatorii.

In afectiunile renale poate aparea si anemia, ce are ca principal mecanism deficitul de

eritropoietina. In infectiile renale cronice poate interveni anemia cronica simpla, moderata sau
usoara, iar in afectiunile renale imuno-alergice, anemia poate fi de tip hemolitic.

Importanta in afectiunile renale au si dezechilibrele acido-bazice, in special acidoza

metabolica, acestea fiind progresive si severe odata cu deteriorarea functiei renale. De
asemenea un important rasunet il au si tulburarile hidroelectrolitice, manifestarile cardiace
precum si cele neurologice- datorate edemului cerebral sau diselectrolitemiilor si pot duce de la
obnubilare la coma uremica.

Examenul obiectiv al aparatului renourinar

La inspectia generala observam particularitati ale faciesului, tegumentelor, fanerelor si

pozitiei. Faciesul renal este tipic, infiltrat, palid cu pielea patata datorita depunerii de urocromi.
Sunt prezente si edemele care au localizare predominant palpebrala si sunt mai accentuate
dimineata, la trezirea din somn. Tegumentele sunt si ele palide, paloarea bolnavilor cu
insuficienta renala cronica se accentueaza odata cu cresterea creatininemiei. La pacientii cu
nefropatii interstitiale cronice si insuficienta renala observam aspectul teros al tegumentelor,
acestea sunt patate, iar frecvent apar leziuni de grataj, datorita pruritului uremic. Dupa cum am
spus si mai devreme, edemele sunt albe, moi, pufoase, cu temperatura cutanata normala,
acestea domina retromaleolar si la nivelul fetei. In ceea ce priveste parul, acesta este friabil,
moale, fara stralucire, pierzandu-si culoarea. Unghiile sunt albe, plate si opace.
Starea de nutritie a celor cu afectiuni renale este precara, deseori avand deficit ponderal
mascat de edeme. Apar “topierea” masei musculare si modificari osoase.
La examenul fizic local, putem decela: - bombarea uni sau bilaterala la nivelul lombelor
sau flancurilor unei formatiuni tumorale- rinichi polichistic, hidronefroza sau tumora renala
– modificarea temperaturii si culorii tegumentelor regiunii, ce
devin impastate, rosii, calde: flegmon periferetic
– bombarea unei formatiuni aflate in hipogastru pe linia mediana,
sugereaza glubul vezical, din adenomul sau carcinomul de
prostata
– examenulorganelor genitale externe poate evidentia: fimoza,
parafimoza, inflamatia meatului urinar sau prezenta unui
varicocel.

PALPAREA: In mod normal, rinichii nu se palpeaza, cu mici exceptii, acestea fiind

persoanele longiline sau subponderale, la care putem simtii polul inferior al rinichiului drept, in
apnee postinspiratorie.
Principalele metode de palpare ale rinichilor sunt:

METODA GUYON- bolnavul pozitionat in decubit dorsal este examinat cu mana dreapta
situata in hipocondrul si flancul drept, iar cu mana stanga in unghiul costo-vertebral. In timp ce
bolnavul este pus sa respire profund, mana situata in regiunea lombara incearca sa apropie cat
mai mult rinichiul de cea plasata anterior. La sfarsitul expirului mana aflata in lomba impinge
brusc si repetat rinichiul catre cea asezata anterior. Se evidentiaza astfel o formatiune cu contact
lombar.
METODA ISRAEL- este similara metodei GUYON, diferenta o face faptul ca bolnavul
de aceasta data este plasat in decubit lateral drept sau stang, ce gambele flectate.
METODA GLENARD- sau monomanuala, este recomandata la copii sau persoanelor
subponderale. Aceasta presupune ca policele sa fie plasat anterior, iar celelalte 4 degete sa fie
situate in regiunea lombara. Pacientul este asezat in decubit dorsal cu coapsele flectate pe bazin
si este rugat sa respire profund.
Palparea rinichilor trebuie facuta obligatoriu si in pozitie ortostatica. Prin palpare putem
descoperi: nefromegalii si ptoze renale.

PUNCTELE DUREROASE RENALE

PUNCTUL COSTO-VERTEBRAL: acesta este situat in unghiul format de cea de-a

douasprezecea coasta cu coloana vertebrala. Este important, deoarece la acest nivel se
poiecteaza rinichiul, bazinetul si treimea superioara a ureterului.
PUNCTUL COSTO-MUSCULAR: este situat in unghiul format de marginea inferioara
a coastei a douasprezecea cu musculatura spinala.
PUNCTELE URETERALE SUPERIOARE: acestea se gasesc la intersectia orizontalei
care trece prin ombilic, cu marginea dreptilor abdominali. La acest nivel se proiecteaza treimea
superioara a ureterului.
PUNCTELE URETERALE MIJLOCII: situate la intersectia orizontalei ce uneste
spinele iliace antero-superioare cu marginea dreptilor abdominali.
PUNCTELE URETERALE INFERIOARE: se palpeaza prin tuseu rectal la barbat, si
prin tuseu vaginal la femeie.

PERCUTIA
Percutia rinichilor se face cu ajutorul manevrei Giordano, ce presupune percutia
descendenta catre regiunea lombara cu marginea cubitala a mainii, aceasta determinand durere
la nivelul lojelor renale. Manevra apare pozitiva (dureroasa) in pielonefrita si pielocistita acuta,
hidronefroza, litiaza renoureterala si tumora renala.
Percutia regunii hipogastrice poate decela o matitate convexa corespondenta unui glob
vezical, iar la femeie mai poate fi vorba de o tumora uterina sau sarcina.

AUSCULTATIA
Auscultatia arterelor renale pozitionand stetoscopul fie in regiunea lombara, fie la
nivelul regiunii inferioare a rebordului costal, fie paraombilical bilateral. Se pot decela sufluri
sistolice cauzate de stenoze.

EXPLORAREA PARACLINICA A APARATULUI RENOURINAR presupune

cercetarea parametrilor ce indica buna functionare a aparatului urinar.
Examenul sumar de urina
In mod normal, urina este limpede, de culoare galbuie, nemirositoare. Se recolteaza
aceasta analiza pentru a analiza densitatea, volumul si transparenta, pH-ul urinar, mirosul si
culoarea. Analiza identifica si cuantifica substantele eliminate in mod normal prin urina,
precum si prezenta unor compusi urinari anormali. Prin sedimentul urinar putem pune in
evidenta prezenta de epitelii, leucocite, hematii si cilindri, in cazuri patologice.
Reamintim ca volumul urinar normal este cuprins intre 800-2000 ml/24 de ore, iar
diureza diurna este mai mare decat cea nocturna.
Densitatea urinei variaza intre 1001-1040. Scaderea acesteia apare dupa ingestii de
lichide, in insuficienta renala cronica, pielonefrita. Cele mai mici densitati ale urinei le intalim
in diabetul insipid. Cand urina are densitatea de 1010, numim aceasta izostenurie, aceasta
valoare fiind egala cu densitatea plasmei deproteinizate. Cand scade sub aceasta valoare, poarta
numele de subizostenurie. Densitatea mare, invoca prezenta unor compusi osmotic activi in
urina, precum: preteine, glucoza, etc.
In ceea ce priveste pH-ul urinar, acesta este cuprins intre 4.6-8 si este dependent de
aportul alimentar. O alimentatie predominant vegetariana induce alcalinizarea urinei, in timp ce
excesul de proteine acidifica urina. Urina acida o intalnim si la bolnavii cu acidoza metabolica
sau in litiaza urinara cu calculi urici in timp ce calculii fosfato-amoniaco-magnezieni se produc
in mediul alcalin si urini infectate.
Culoarea normala a urinii este data de prezenta unor pigmenti fiziologici precum
urocrom, urobilina, pigmenti biliari. Urinile hipercrome, adica intens colorate survin atunci
cand exista un aport hidric redus, in transpiratii abundente, febra, varsaturi, deshidratare, exces
de proteine, sau prezenta unor produsi anormali, de exemplu hemoglobina,hematii, melanurie.
La polul opus avem urinile hipercrome intalnite in aportul mare de lichide, diabet insipid si
zaharat decompensat, insuficienta renala acuta si cronica, precum si dupa administrarea de
diuretice.
 Mirosul urinei proaspete este datorat acizilor volatili. Urina infectata are un miros
neplacut de amoniac. In diabet si inanitie, urina are miros de mere putrede datorita prezentei
corpilor cetonici.
La examenul chimic al urinii, putem decela valori crescute ale bilirubinei si
urobilinogenului. Aceste cresteri apar in afectarea hepatica precum hepatita acuta, cronica sau
ciroza hepatica. Atunci cand urobilinogenul este crescut, ne putem gandi de asemenea la
insuficienta cardiaca, anemii hemotilice sau infarct pulmonar.
Prezenta porfirinelor si porfobilinogenului peste limitele normale cresc in hepatopatii, in
special cea toxetilica, intoxicatia cu benzen sau tetraclorura de carbon. Valorile normale pentru
porfirine se situeaza intre 50-300mg/24 de ore, iar pentru porfobilinogen intre 0-2 mg/24 de
ore.
Amilazele urinare (cu valori normale curpinse intre 2-16 UI/ora) crescute peste medie,
indica pancreatita acuta si litiaza coledociala.
In urina putem intalni si electroliti urinari. Sodiul normal in urina este de 100-200
mEq/24 ore sau 4-8 g NaCl. In cazul unei cresteri, hipernatriureza apare in stari de
deshidratare, insuficienta renala cronica, nefropatii interstitiale, acidoza diabetica sau dupa
administrarea de diuretice tiazidice. Hiponatriureza, adica scaderea valorilor sodiului in urina,
indica insuficienta renala acuta, insuficienta cardiaca congestiva, diaree, boala Cushing,
hiperaldosteronism si sindrom de malabsorbtie.
Potasiul, un alt electrolit prezent in urina, cu valori normale cuprinde in 40-80 mEq/l,
poate avea cresteri ce indica insuficienta renala cronica, boala Cushing, hiperaldosteronism,
acidoza diabetica si intoxicatie cu salicilati. In cazul unei scaderi, ce poarta numele de
hipocaliureza, putem vorbi despre sindrom de malabsorbtie, insuficienta renala acuta, sindrom
diareic si insuficienta adrenocorticala.
Hipercalciuria reprezinta cresterea calciuriei. Putem vorbi despre hipercalciurie cand
valorile normale ale calciului in urina cresc peste 150-250 mEq/l. Aceasta apare in numeroase
afectiuni precum neoplasme mamare si pulmonare, in hiperparatiroidism, metastaze, mielom
multiplu, sarcoidoza, acidoza tubulara renala, exces de glucocorticoizi, dupa administrarea de
anabolizante, androgeni si vitamina D. de asemenea, hipercalciuria poate interveni si atunci
cand vorbim despre un aport excesiv de lapte si derivate. In ceea ce priveste scaderea calciuriei,
aceasta apare frecvent in deficitul de vitamina D, sindrom de malabsorbtie, hipoparatiroidism
sau administrarea de medicamente tiazidice.
Fosforul prezent peste valoarea normala indica hiperparatiroidism, leucemii si acidoza
metabolica, iar scaderea lui intervine in rahitism, ciroza hepatica, boli infectioase si febrile.
Valorile normale ale clorului sunt de 110-250 mEq/24 de ore sau 10-20g NaCl. Cand
vorbim de hipoclorurie, ne gandim la prezenta unei stenoze pilorice, diaree trenanta, transpiratii
abundente, insuficienta cardiaca sau sindrom de malabsorbtie. Cresterea, se numeste
hiperclorurie si survine in boala Addison, inanitie prelungita, stari de deshidratare, intoxicatie
cu salicilati sau administrarea de tiazidice, mercuriale.
Produsii de catabolism proteic, de asemenea sunt si ei intalniti in urina. Dintre acestia
amintim: creatinina, ureea, acidul uric si produsii de degradare ai fibrinei.
Creatinina este cel mai fidel indicator al filtrarii glomerulare. Cu valori normale cuprinse
intre 800-1500 mg/24 de ore, aceasta se elimina integral prin urina datorita greutatii moleculare
mici si a faptului ca nu circula legata de proteine plasmatice. Cresteri ale valorilor le intalnim in
conditii patologice, atunci cand se produce reducerea severa a numarului de nefroni functionali.
 Creatinina urinara nu trebuie determinata izolat, ci impreuna cu creatinina serica si
clearance-ul la creatinina, pentru a avea valoare in estimarea functiei renale.
Ureea reprezinta produsul final al catabolismului proteic. Aceasta este xcretata de catre
rinichi si este un idicator al capacitatii de concentratie a rinichiului. Cantitatea de uree eliminata
este direct proportionala cu aportul de proteine, astfel incat, la determinarile ureei urinare
eliminate de bolnavii cu afectiuni renale trebuie sa tinem cont si de cantitatea de proteine
ingerate, diureza si starea de functionare a tubilor urinari. Cu cat debitul urinar este mai mic, cu
atat si proportia de uree urinara este mai mica.
Un alt parametru de luat in calcul este si acidul uric. Eliminarile acestuia variaza intre
0.4 si 2 grame la 24 de ore. Prezenta acidului uric in urina se numeste uricozurie si este crescut
in guta, stari febrile, afectiuni hematologice precum policitemia vera, leucemia granulocitara
cronica, in afectiuni hepatice sau sindromul Fanconi. Cresterea valorilor acidului uric se poate
datora si actiunii unor medicamente precum tiazidice, furosemid, antialdosteronice, acid
etacrinic, etc.
Cresterea concentratiei produsilor de degradare ai fibrinei in urina invoca infectii
urinare, tumori renale si boli cardiovasculare de origine coronariana, arteriopatii periferice,
trombembolism sistemic sau anevrism de aorta.
In urina adesea intalnim enzime, ce pot avea ca origine vezica si tractul urinar, pot veni
de la nivelul parenchimului sau pot fi enzime de provenienta leucocitara, eritrocitara, etc si au
ca utilitate aprecierea severitatii afectarii parenchimului renal. Cea mai frecventa analiza
enzimatica de la acest nivel este determinarea LDH-ului urinar.
Urina normala nu prezinta decat rare celule epiteliale, leucocite si hematii. Celulele
epiteliale provin din descuamarea fiziologica a epiteliului cailor urinare. Celulele rotunde sunt
de origine renala, cele poligonale provin de la nivelul uretrei iar cele in forma de racheta din
vezica urinara. In momentul in care decelam microscopic celule epiteliale grupate, vorbim
despre un proces inflamator sever.
Leucocitele sunt rare, izolate si intacte. Atunci cand avem leucociturie, la nivelul
aparatului urinar exista o infectie. Asocierea leucocituriei cu cilindri arata originea inalta a
infectiei. Cilindrii iau nastere in tubii relani si pot fi hialini, leucocitari, eritrocitari, epiteliali
sau cerosi. Cei hialini sunt prezenti in leziuni renale glomerulare, glomerulonefrita si
pielonefrita cronica, angioscleroza hipertensiva, necroza tubulara acuta, etc. prezenta cilindrilor
hialini depinde de intensitatea proteinuriei. Cilindrii leucocitari apar in pielonefrite sau nefrite
interstitiale, uneori si in glomerulonefrite. Atunci cand apar, ei sunt insotiti de leucociturie si
sugereaza o infectie parenchimatoasa. Cei hematici ii intalnim in afectiunile glomerulare acute
si cronice, iar cei epiteliali in sindromul nefrotic pur, afectiuni tubulare acute si amiloidoza.
In cele din urma, avem cilindrii cerosi, care sunt indici ai insuficientei renale grave.
O alta proba indicata pentru descoperirea agentului etiologic al infectiilor urinare il
reprezinta urocultura. Aceasta se face pe medii de cultura pentru aerobi si/sau anaerobi, precum
si pe medii speciale. Aceasta este pozitiva atunci cand se identifica un numar de peste 100.000
de germeni/ml. Valorile cuprinse intre 10.000-100.000 sugereaza infectie urinara probabila, iar
cand vorbim despre valori sub 10.000, infectia urinara este improbabila. Dupa identificarea
germenului, acesta este supus la antibiograma, fapt ce permite administarea terapiei
corespunzatoare. Cand se suspicioneaza tuberculoza renourinara, se apeleaza la inocularea la
cobai.
 Pentru determinarea cantitativa a valorilor filtrarii glomerulare se apeleaza la clearance-
ul la creatinina, ce poate fi calculat dupa formula Cl ml/min= UxV/P . substantele ideale pentru
clearance sunt cele filtrate glomerular, neresorbite si nesecretate. Valorile normale pentru
barbati sunt: 120-140 ml/min/1.73 metri patrati suprafata corporala, iar pentru femei, 90-120
ml/min/ 1.73 metri patrati suprafata corporala.
O alta substanta ideala pentru determinarea clearance-ului, este inulina, aceasta fiind
filtrata doar glomerular, clearance-ul fiind independent de concentratia plasmatica a substantei.
Singurul dezavantaj al acestei probe, este costul destul de ridicat.
Clearance-ul la uree, desi nu este un indicator fidel, acesta se poate utiliza in practica
medicala. Ureea se elimina atat renal cat si extrarenal, este filtrata in glomeruli si resorbita in
cele din urma in tubii contorti. Indiferent de diureza, in tubul contort proximal se resoarbe
cantitatea cea mai mare, in timp ce in tubul contort distal, aceasta se produce in prezenta
hormonului antidiuretic.
Proba de concentratie este o alta modalitate de a testa capacitatea rinichilor de a realiza
concentratii urinare mari. La o persoana sanatoasa, in conditii de restrictie hidrica, regim
hiperproteic si hipersodat, rinichiul elimina o cantitate de 800 ml de urina in 24 de ore. Cand
intervine scaderea concentratiei, punem problema unor afectiuni tubulare si nefropatii tubulo-
interstitiale cronice.
Proba consta in impunerea unui regim restrictiv, cu aport minim de apa, regim
hiperproteic si hipersodat. Se recolteaza esantioane de urina la intervale de 4 ore, avand ca scop
determinarea densitatii si volumului fiecarei probe.
Proba de dilutie, reprezinta o alta analiza necesara in evaluarea functiei renale, se face in
conditii de repaus la pat si ingestia de 1-1,5 litrii de lichide. Se urmareste astfel
hipoosmolaritatea urinei. Urina formata in decursul a 4 ore se aduna in vase separate. In mod
normal, in intervalul primelor 2 ore se elimina jumatate din cantitatea de lichide ingerate,
densitatea scazand pana la 1001-1003. La 4 ore de la momentul ingestiei, un rinichi sanatos
elimina toata cantitatea de lichide ingerate. La pacientii cu insuficienta renala severa se elimina
o cantitate mai mica de apa in urmatoarele 4 ore, cantitatea eliminata in primele 2 ore fiind
aproximativ egala cu cea din ultimele 2 ore. Densitatea urinara ramana fixa.
Explorarea aparatului renal poate include si o serie de investigatii radiologice.
Imagistica ofera date de finete despre structura rinichilor si frecvent despre functia renala.
Radiografia renala este cea mai simpla investigatie de acest gen, usor de efectuat, care ne ofera
informatii in ceea ce priveste pozitia, dimensiunile si conformatia rinichilor.
Urografia, este o explorare aparatului renourinar ce implica injectarea unei substante de
contrast iodate in bolus, a unor radiografii seriate. In acest fel putem obtine informatii asupra
morfologiei rinichilor si cailor urinare. Se pun in evidenta imagini lacunare ce pot fi expresia
unor calculi, formatiuni tumorale sau cheaguri de sange. Cu ajutorul urografiei putem evalua si
arborele pielocaliceal sau vezica urinara, putem pune in evidenta prezenta unui reziduu vezical
post-mictional, la pacientii su uropatie obstructiva.
Tehnica consta in efectuarea unei radiografii renale simple, dupa post alimentar si
clisma evacuatorie, urmand injectarea substantei de contrast si efectuarea unor radiografii
seriate. Radiografia facuta la interval de 5 minute dupa injectarea substantei, pune in evidenta
cu exactitate conturul renal si aparitia substantei de contrast in caile urinare intrarenale.
Urmatoarea radiografie se va efectua dupa 10 minute, cu ajutorul acesteia punandu-se in
evidenta calicele, bazinetul si ureterele proximale si opacifierea vezicii urinare. La 30 de
minute mai facem o radiografie, ce serveste la vizualizarea unor posibile intarzieri de secretie.
Cea din urma secventa urografica ne ajuta sa punem in evidenta vezica urinara, fiind
completata de efectuarea unui ultim cliseu post-mictional.
Pielografia si cistografia se bazeaza pe acelasi principiu, respectiv introducerea unei
substante de contrast, doar ca de data aceasta se face cu ajutorul unui cateter ureteral. Pentru
pielografia ascendenta se introduce cateterul pana la jonctiunea pieloureterala, substanta se
injecteaza lent, urmand ca mai apoi bazinetul si calicele sa devina opace.
Cistografia este o metoda de diagnostic ce examineaza vezica urinara. Aceasta consta,
dupa cum am mai spus, in introducerea pe sonda ureterala a unei cantitati de 100-200 cm3 de
substanta de contrast. Se efectueaza radiografii in cursul injectarii solutiei si dupa injectarea ei.
La final se scoate cateterul, iar pacientului i se cere sa urineze. In cursul urinarii se efectueaza
noi radiografii.
Cea mai frecventa tehnica imagistica pentru diagnosticul pozitiv si diferential al bolilor
renourinare este ecografia. Ecografia reprezinta o metoda de explorare cu ajutorul
ultrasunetelor, metoda neinvaziva, fara substanta de contrast. Aceasta ne ofera detalii
morfologice, evidentiaza eventuale calcificari de la nivelul parenchimului renal, formatiuni
nodulare, cu structura diferita de cea fizologica.
Pentru vizualizarea vascularizatiei intrarenala dar si vasele din traiectul extrarenal, se
recurge la ecografia Doppler, unde se poate decela absenta totala sau partiala a vascularizatiei,
datorate unui infarct renal, stenozarea vaselor renale, tromboze venoase sau arteriale.
Nefroscintigrafia se efectueaza prin injectarea unui radioizotop si urmarirea excretiei
acestuia. Aceasta analiza ne ofera informatii pretioase in ceea ce priveste anatomia si
functionarea rinichilor. Avantajul acestei metode consta in faptul ca datele functionale sunt
separate, pentru fiecare rinichi in parte. Nefroscintigrafia reprezenta in trecut o metoda de
electie pentru diagnosticarea stenozei arterei renale. Metodele moderne au redus mult din
importanta acestei analize datorita sensibilitatii si specificitatii diagnostice modeste, precum si
datorita logisticii pretentioase.
Tomografia computerizata contituie o investigatie extrem de importanta si utila in
diagnosticarea tumorilor renale. Aceasta se poate face cu sau fara substanta de contrast
administrata intravenos, pentru cazurile unde se urmareste existenta hemoragiei sau
calcificarilor. Indicatiile tomografiei computerizate sunt: evaluarea maselor intrarenale,
caracterizarea calcificarilor din interiorul maselor intrarenale, evaluarea functiei renale,
evaluarea extinderii unui proces traumatic renal, ghidarea punctiilor-biopsie, punctiilor
aspirative renale si evaluarea glandelor suprarenale.
Rezonanta magnetica nucleara este o investigatie costisitoare si laborioasa, ce nu
prezinta avantaje superioare fata de tomografia computerizata in ceea ce priveste prezenta
calcificarilor si tumorilor, dar ofera informatii mai concludente in evaluarea leziunilor
vasculare. De regula aceasta metoda nu necesita injectarea unei substante de contrast. Cu
ajutorul ei putem evidentia: anomalii renale, tumori renale, infectia renala acuta, ce are aspect
RMN de crestere a dimensiunii rinichiului cu stergerea delimitarii dintre medulara si corticala.
RMN-ul este o alternativa excelenta pentru pacientii cu alergie la iod.
Biopsia renala este o explorare invaziva ce consta in prelevarea de tesut renal cu ajutorul
acului Franklin-Silverman. Punctia poate fi ghidata ecografic sau cu ajutorului computerului
tomograf. Aceasta analiza este indicata in glomerulonefrita acuta ce evolueaza rapid, cu
hipertensiune arteriala persistenta, sindomul nefrotic al adultului si al copilului care nu
raspunde administrarii de hisrocortizon, glomerulonefrita lupica, in cazurile de proteinurie
asimptomatica, hematurie atunci cand suspicionam o cauza parenchimatoasa, insuficienta
renala cronica si acuta, atunci cand cea acuta nu are tendinta de vindecare.
Aceasta metoda este contraindicata atunci cand ne lovim de o tumora renala, in timpul
tratamentului cu anticoagulante sau atunci cand avem diateza hemoragica.
Dintre procedurile invazive amintim aici si cistoscopia, ce persupune introducerea
cistoscopului pana la nivelul vezicii urinare. Aceasta metoda ne ghideaza in depistarea
tumorilor, polipilor, diverticulilor, calculilor de la nivelul vezicii, de asemenea ne ajuta la
depistarea proceselor inflamatorii cronice.
Cu ajutorul cistoscopiei putem vizualiza susra unei sangerari si recolta material bioptic
din produsele patologice. In afara de scopul diagnostic al acestei analize, cistoscopia mai are si
rol terapeutic, ajutandu-ne in rezectia tumorilor si polipilor, precum si administrarea de
medicamente citostatice in vezica.
Atunci cand suspicionam un caz de infarct renal sau cand urmarim extensia unei tumori
renale meligne vascularizate, putem apela si la arteriografie si flebografie, doua explorari
radiologice invazive ce presupun injectarea susbtantei de contrast, cu ajutorul careia putem
vizualiza arborele arterial, respectiv venos.