CURS 3 AMG Lugoj

PRINCIPALELE GRUPE DE MUȘCHI SOMATICI AI CAPULUI,

GÂTULUI ŞI TRUNCHIULUI

MUȘCHII CAPULUI ŞI GÂTULUI

MUȘCHII CAPULUI

După acţiunea lor se împart în muşchi ai mimicii (pieloşi) şi masticatori.

MUȘCHII MIMICII (PIELOȘI)

Prezintă o inserţie fixă pe os şi alta mobilă pe piele. Sunt superficiali, aderând la

pielea feţei, au volumul şi forţa reduse, fiind subţiri şi delicaţi. Sunt așezați în jurul
orificiilor feţei, a căror formă şi mărime o modifică prin activitatea lor. Prin contracţie
produc cute temporare ale feţei cu rol în mimică, mobilizează buzele, pleoapele sau
aripa nasului, fiind principalii realizatori ai expresiei feţei (mimicii). Prin mimica feţei
exprimăm stări afective diferite. Muşchii pieloşi se pot clasifica în muşchi ai bolţii
craniene, ai pleoapelor, ai urechii externe, ai nasului şi ai buzelor.

A. MUŞCHII BOLŢII CRANIENE (Al CALVARIEI)

Se caracterizează prin inserţia lor cu un capăt de aponevroza epicraniană dar există
de fiecare parte câte două porţiuni musculare izolate, care formează: muşchiul
occipitofrontal şi muşchiul temporoparietal.
1.Muşchiul occipitofrontal este format din două porţiuni musculare, între care se
întinde aponevroza epicraniană.
Porţiunea occipitală sau pântecele occipital este subţire, de formă patrulateră, fiind
situată în partea posterioară a bolţii craniene.
Porţiunea frontală sau pântecele frontal este mai bine dezvoltată decât cea
occipitală, are formă patrulateră, este situată în partea anterioară a bolţii craniene.
Porţiunea occipitală formează cutele transversale din regiunea frunţii, ridică
sprâncenele şi pielea de pe baza nasului iar porţiunea frontală are rol în mimică şi
acționează asupra ochiului ridicând sprânceana, contribuie la descoperirea globului
ocular prin deschiderea crăpăturii palpebrale. Poartă denumirea şi de muşchiul
atenţiei.
2. Muşchiul temporoparietal este un muşchi rudimentar ca o lamă musculară
subţire care coboară de pe porţiunea temporală a aponevrozei epicraniene spre
pavilionul urechii. Este așezat între muşchii auricular anterior şi cel superior.

B. MUŞCHII PLEOAPELOR
Muşchiul propriu-zis al pleoapelor este orbicularul ochiului dar mai sunt trei muşchi
care merg de la rădăcina nasului la regiunea sprâncenoasă şi intersprâncenoasă.
1. Muşchiul orbicular al ochiului este situat în grosimea pleoapelor şi pe
circumferinţa orbitei. Fasciculele musculare au dispoziţie de semicerc sau de arc și
se inseră în cea mai mare parte pe ligamentele palpebrale. Orbicularul este format

1
din trei porţiuni: porţiunea palpebrală, porţiunea orbitală şi porţiunea lacrimală.
Ligamente palpebrale, în număr de două, servesc la inserţia fasciculelor musculare:
-ligamentul palpebral medial se inseră cu două fascicule în unghiul medial al
ochiului, cuprinzând între ele sacul lacrimal.
-ligamentul palpebral lateral se fixează pe extremitatea laterală a tarşilor şi pe
periostul porţiunii laterale a circumferinţei orbitei.
a) Porţiunea palpebrală a orbicularului se prinde pe cele două ligamente palpebrale
şi intră în constituţia pleoapelor.Dispoziţiea sa facilitează formarea edemului
palpebral.
b) Porţiunea orbitală este periferică, înconjurând pe cea palpebrală.
c) Porţiunea lacrimală sau muşchiul lui Horner este un mic fascicul patrulater situat
înapoia sacului lacrimal.
Acționează asupra circulaţiei lacrimilor (are rol în distribuirea şi drenarea lacrimilor),
în mimică (intervine împreună cu alţi muşchi, atât în râs cât şi în plâns) și
micşorează sau închide fanta palpebrală.
Porţiunea orbitară produce prin scurtarea ei circulară o serie de cute radiare la
nivelul unghiului lateral al ochiului (piciorul ciorii).
2. Muşchiul sprâncenos sau corugator al sprâncenei (corrugator = care
încreţeşte) este arciform, mic, dar foarte puternic, situat sub orbicular și acoperă
arcada sprâncenoasă. Trage în jos şi înăuntru sprânceana, încreţeşte regiunea
intersprâncenoasă formând cute vertical și ajută la exprimarea durerii, a nerăbdării, a
mâniei sau a reflexiei profunde (cutele gânditorului).
3. Muşchiul coborâtor al sprâncenei este aşezat medial de sprâncenos şi în
imediata vecinătate a rădăcinii nasului, are formă triunghiulară cu baza în sus,
fixându-se pe piele la nivelul capului sprâncenei. Coboară capul sprâncenei şi ajută
sprâncenosul.
4. Muşchiul piramidal este mic şi subţire, are originea pe dosul nasului, merge în
sus peste fasciculele frontalului şi se răsfiră în pielea glabelei. Este antagonistul
frontalului, coboară pielea regiunii intersprâncenoase şi produce cute transversale,
situate la rădăcina nasului. Se contractă în emoţii dureroase, exprimă ameninţare şi
agresiune.

C. MUŞCHII NASULUI
Sunt slab dezvoltaţi și cuprind muşchiul nazal şi muşchiul coborâtor al septului.
Muşchiul nazal este compus din două porţiuni:
Porţiunea transversă a nazalului are formă triunghiulară şi e dispusă transversal pe
porţiunea cartilaginoasă a nasului. Trage nasul cartilaginos în jos, apasă asupra
aripii nasului şi comprimă orificiul nazal.
Porţiunea alară a nazalului are inserţie osoasă comună cu prima porţiune. Fibrele
sunt mai scurte, se întind doar până la aripa nasului.
Muşchiul coborâtor al septului este format dintr-un fascicul subţire de fibre
musculare, coboară vârful nasului și este inervat de ramuri bucale ale nervului facial.

D. MUŞCHII DIN REGIUNEA GURII sunt situaţi în jurul orificiului bucal, formând
două sisteme: unul central şi altul periferic. Sistemul central este format din fascicule
circulare dispuse în jurul orificiului bucal alcătuind muşchiul orbicular al gurii, care

2
este constrictorul orificiului bucal. Sistemul periferic este format din numeroase
fascicule radiare alcătuind zece muşchi, dintre care buccinatorul este cel mai
important.
Deoarece pe lângă rolul lor în mimică mai au şi o serie de alte funcţiuni importante,
mai ales în cadrul aparatului dento-maxilar, ei sunt numiţi şi muşchi oro-faciali. Sunt
dilatatori ai orificiului bucal şi imprimă buzelor şi crăpăturii bucale cele mai variate
mişcări şi forme cu rol expresiv, dar şi cu importanţă în diferite acte fiziologice.
1. Muşchiul orbicular al gurii alcătuieşte suportul muscular al buzelor, e dispus ca
o elipsă în jurul orificiului bucal. Prezintă două porţiuni:
a) Porţiunea marginală e formată din fasciculele muşchilor învecinaţi (buccinator,
ridicătorul unghiului gurii, coborâtorul unghiului gurii). La nivelul comisurii gurii se
formează nodul muscular.
b) Porţiunea labială este porţiunea principală a orbicularului şi ocupă marginea liberă
a buzei, reprezentând partea centrală a muşchiului.
Cele două porţiuni nu sunt aşezate în acelaşi plan, pe secţiune sagitală având forma
literei L inversată, cu o ramură orizontală scurtă, formată din porţiunea labială, şi alta
verticală mai lungă, formată din porţiunea marginală. În unghiul format de cele două
porţiuni trece artera labială.
Produce închiderea gurii, închiderea obişnuită e datorată porţiunii labiale iar în
închiderea forţată intervine porţiunea marginală.
Are rol în digestie el servind la prinderea alimentelor, la sugere, şi ajută în
masticaţie, împiedicând să se scurgă saliva din gură. Mai are rol important în
articularea consoanelor, în sărut, în fluierat şi cântat la instrumente de suflat. În
mimică contribuie la exprimarea durerii fizice, a indispoziţiei. Prin tonusul său
contribuie alături de dinţi şi oase la conturarea formei caracteristice a gurii.
2. Muşchiul buccinator constituie suportul muscular al obrajilor, fiind situat pe
părţile laterale ale cavităţii bucale. Este cel mai lat şi mai puternic dintre muşchii
faciali şi este aşezat pe un plan mai profund decât ceilalţi. Faţa sa profundă e
acoperită de mucoasa bucală iar cea superficială, în partea posterioară e ascunsă
de ramura mandibulei, mai anterior vine în raport cu maseterul, de care rămâne
separat prin corpul adipos al obrazului, apoi e acoperită de muşchi (zigomatic,
rizorius, ridicătorul unghiului gurii). Corpul adipos al obrazului sau „bula grăsoasă a
lui Bichat" este situat între buccinator şi maseter şi are rol mecanic de a umple
spaţiul variabil în timpul mişcărilor de masticaţie şi în timpul suptului fiind deosebit de
bine dezvoltat la sugari, având aici şi rol plastic, determinând forma bucălată
caracteristică pentru obrazul copilului.
Buccinatorul este singurul muşchi pielos care posedă o fascie bucofaringiană ce
acoperă faţa superficială a muşchiului.
Acţiunea lui variază după cum cavitatea bucală e plină sau goală. Când gura e plină
cu aer şi obrajii sunt umflaţi, contracţia muşchiului comprimă aerul şi-l expulzează
sub presiune; astfel muşchiul participă la fluierat şi la cântat cu instrumente de sulfat
(„muşchiul trompetiştilor"); în paralizia unilaterală, curentul de aer este deviat spre
partea bolnavă, mai are şi rol ajutător în masticaţie, menţinând împreună cu limba
alimentele între arcadele dentare, împiedică să se prindă plice ale mucoasei între
dinţi. Când gura este goală, muşchiul trage de comisuri şi lăţeşte crăpătura bucală.
Are acţiune mimică atât în râs cât şi în plâns.

3
3. Muşchiul ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului este alungit, ocupă
şanţul dintre nas şi obraz (şanţul nazogenian), ridică aripa nasului şi buza
superioară.
4. Muşchiul ridicător al buzei superioare este situat lateral şi dedesubtul
ridicătorului buzei superioare şi al aripii nasului. Ridică buza superioară şi descoperă
dinţii frontali, participă la exprimarea neplăcerii şi a relei dispoziţii; intervine şi în
plâns.
5. Muşchiul zigomatic mic este o mică panglică musculară situată între ridicătorul
buzei superioare şi zigomaticul mare. Se inseră pe osul zigomatic şi coboară oblic la
pielea buzei superioare. Trage în sus buza superioară.
6. Muşchiul ridicător al unghiului gurii, „caninul" este situat profund, lateral şi
dedesubtul zigomaticului mic şi al ridicătorului buzei superioare în fosa canină;
coboară spre comisura gurii. Trage comisura gurii în sus şi puţin medial.
7. Muşchiul zigomatic mare este subţire şi alungit, dar puternic, situat superficial în
regiunea centrală a obrazului, se inseră pe faţa laterală a osului zigomatic şi merge
în jos şi medial spre comisura gurii. Acoperă maseterul, buccinatorul, corpul adipos
şi vasele faciale. Este muşchiul râsului, trage comisura buzelor în sus şi lateral,
lăţind crăpătura bucală şi dându-i forma curbă cu concavitatea în sus. Imprimă
şanţului nazolabial forma de S.
8. Muşchiul rizorius este slab dezvoltat, variabil şi deseori absent, are formă
triunghiulară cu vârful pe pielea comisurii buzelor. Cu baza se prinde pe fascia
maseterină sau tot pe piele. E superficial, are direcţie transversală şi trăgând lateral
comisura buzelor intervenind în surâs. La unii indivizi, datorită inserţiei cutanate a
capătului lateral, formează foseta râsului.
9. Muşchiul coborâtor al unghiului gurii, triunghiularul buzelor are formă
triunghiulară. Cu baza se inseră pe linia oblică a mandibulei iar cu vârful se prinde
pe pielea comisurii gurii. Coboară comisura buzelor, crăpătura bucală ia formă curbă
cu concavitatea în jos iar şanţul nazolabial e tras în jos devenind aproape rectiliniu.
10. Muşchiul coborâtor al buzei inferioare, pătratul buzei inferioare este aşezat
dedesubt şi medial de triunghiularul buzelor. Are formă patrulateră, se inseră pe linia
oblică a mandibulei şi în sus se prinde pe buza inferioară. Trage buza inferioară în
jos şi o împinge înainte exprimând tristeţe, dezgust, ironie.
11. Muşchiul mentonier este acoperit în cea mai mare parte de pătratul buzei
inferioare. Este mic, scurt, puternic, se inseră pe faţa anterioară a corpului
mandibular la nivelul alveolelor incisivilor și se termină pe pielea mentonului. Între cei
doi mentonieri se poate forma foseta bărbiei. Ridică moţul bărbiei şi împinge înainte
buza inferioară (de exemplu, la copii la începutul plânsului).
12. Muşchiul transvers al mentonului este situat sub bărbie.

E. MUŞCHII URECHII EXTERNE

După aşezare, se descrie un muşchi auricular anterior, unul superior şi unul
posterior. Ei se prind cu un capăt pe pavilionul urechii, iar cu celălalt pe părţile
învecinate.

4
 MUŞCHII MASTICATORI

Acţionează asupra mandibulei imprimându-i mişcări de ridicare, coborâre, proiecţie

anterioară (propulsie), proiecţie posterioară (retropulsie), precum şi mişcări de
lateralitate (dreapta-stânga). Prin mişcările mandibulei arcada dentară inferioară este
deplasată pe cea superioară realizându-se masticaţia. La masticaţie participă 4
muşchi masticatori propriuzişi: temporalul, maseterul, muşchiul pterigoidian medial şi
pterigoidian lateral.
1. Muşchiul temporal este cel mai puternic muşchi masticator, dispus ca un evantai
în regiunea temporală. Are o suprafaţă de origine foarte întinsă: pe întreaga fosă
temporală până la linia temporală inferioară şi pe faţa profundă a fasciei temporale
care îi serveşte a aponevroză. După direcţie, acţiune şi inervaţie i se pot distinge trei
fascicule:
- fasciculul anterior cu direcţie aproape verticală; inervat de nervul temporal anterior;
trage mandibula în sus;
- fasciculul mijlociu cu fibre uşor oblice de sus în jos şi înainte; e inervat de nervul
temporal mijlociu şi trage mandibula în sus şi posterior;
- fasciculul posterior e aproape orizontal, inervat de nervul temporal posterior şi trage
mandibula posterior.
. Faţa superficială este acoperită în cea mai mare parte de fascia temporală şi în
partea inferioară de arcada zigomatică. Faţa profundă e în raport cu fosa temporală.
În timpul masticaţiei se observă sub piele contracţia lui ritmică.
Temporalul ridică mandibula și este cel mai puternic muşchi masticator iar forţa
muşchiului creşte cu cât arcadele dentare sunt mai apropiate.
Fascia temporală este o lamă aponevrotică, sidefie, aşezată lateral şi superficial de
muşchiul temporal. Ea formează peretele lateral al lojei temporale. Faţa superficială
a fasciei e în raport cu aponevroza epicraniană, cu muşchiul auricular superior şi cu
cel anterior, cu vasele temporale superficiale şi cu nervul auriculotemporal iar faţa
profundă a fasciei e în raport cu muşchiul temporal.
2. Muşchiul maseter este puternic, patrulater şi gros, situat pe faţa laterală a ramurii
mandibulei. Este format din două porţiuni: o porţiune superficială mai oblică ce se
prinde pe marginea inferioară a arcadei zigomatice (în cele două treimi anterioare)
cu ajutorul unei aponevroze rezistente și o porţiune profundă ce ia naştere pe
marginea inferioară şi faţa medială a arcadei zigomatice (în cele două treimi
posterioare) şi depăşeşte posterior porţiunea superficială mergând pe faţa laterală a
ramurii mandibulei. Fasciculul lui Winslow este format din fibrele cele mai profunde
ale mușchiului și poate fi considerat ca o a treia porțiune a sa.
Faţa superficială a maseterului este acoperită de fascia maseterină. Prin intermediul
ei, muşchiul vine în raport cu muşchii superficiali (rizorius, zigomatic şi platisma), cu
prelungirea anterioară a glandei parotide şi cu ductul parotidian, cu ramurile nervului
facial ieşite din glanda parotidă şi cu artera transversă a feţei. Raportul cu glanda
parotidă are importanţă funcţională pentru evacuarea salivei prin presiunea
exercitată de muşchiul maseter asupra glandei.
Când cei doi maseteri se contractă simultan în totalitatea lor mișcă mandibula în sus
şi puţin anterior. Datorită fibrelor lui mai scurte produce, în primul rând, presiune
masticatoare.

5
3. Muşchiul pterigoidian medial este un muşchi gros, de formă patrulateră, aşezat
ca şi maseterul pe ramura mandibulei, însă pe faţa ei medială.
Pterigoidianul medial e situat în fosa infratemporală şi are raporturi medial, cu
faringele, cu porţiunea verticală a tensorului vălului palatin iar lateral cu
pterigoidianului lateral, de care e separat prin fascia interpterigoidiană. Cu faţa
medială a mandibulei formează un spaţiu unghiular (spaţiul pterigomandibular) în
care se găsesc nervul lingual, nervul şi artera alveolară inferioară. Imprimă
mandibulei mișcări de ridicare și de propulsie.
4. Muşchiul pterigoidian lateral este un muşchi gros şi scurt, situat lateral şi
deasupra precedentului având ca acţiune principală propulsia mandibulei. Este
format din două porţiuni sau capete: fasciculul superior şi fasciculul inferior. Ambele
fascicule converg către articulaţia temporomandibulară, unde se inseră în foseta
pterigoidiană a procesului condilian.
Muşchiul este situat în fosa infratemporală, în ansamblu are formă de piramidă
triunghiulară. Acțiunea sa principală este cea de propulsie dar poate duce mandibula
medial, dacă acţionează unilateral. Duce mandibula în jos iar când se contractă
bilateral are ca acțiune pricipală propulsia şi coborârea mandibulei.

MUŞCHII GÂTULUI

În funcţie de raportul lor cu coloana vertebrală muşchii gâtului se împart în muşchi

ai regiunii anterolaterale şi muşchi ai regiunii posterioare.
MUŞCHII REGIUNII ANTEROLATERALE se subîmpart în muşchi ai regiunii
laterale şi muşchi ai regiunii mediale a gâtului.
MUŞCHII REGIUNII LATERALE
Cuprind muşchi ce se dispun în 3 planuri.
- Muşchiul planului I (superficial) este reprezentat de platisma sau pielos al gâtului
fiind situat imediat sub piele. Se întinde de la baza mandibulei spre umăr şi claviculă,
acoperind faţa antero-laterală a gâtului. Muşchiul determină prin contracţia sa
încreţirea pielii şi tracţiunea comisurii labiale în jos şi lateral exprimând sentimente
triste, dispreţ şi frică. Când punctul fix este pe mandibulă, ridică pielea gâtului şi o
duce înainte.
- Muşchiul planului II (mijlociu) este reprezentat de muşchiul
sternocleidomastoidian. Are un aspect uşor spiralat fiind situat pe latura gâtului.
După cum îi arată şi numele are inserţii pe faţa anterioară a manubriului sternal, pe
faţa superioară a claviculei şi pe mastoidă. Are o faţă superficială, în raport cu lama
superficială a fasciei gâtului şi una profundă în raport cu mănunchiul vasculonervos
al gâtului şi muşchii profunzi ai regiunii. Când se contractă unilateral înclină capul de
aceeaşi parte şi rotează faţa de partea opusă. Când se contractă ambii muşchi cu
punct fix pe stern flectează capul şi gâtul.
- Muşchii planului III (profund) reprezentaţi de muşchiul scalen anterior, mijlociu,
posterior şi drept lateral al capului sunt situaţi profund pe părţile laterale ale gâtului,
formând un acoperiş orificiului superior al toracelui, în care pătrund pleura şi
plămânul.

6
MUŞCHII REGIUNII MEDIANE se împart într-un grup de muşchi superficiali legaţi
prin inserţii de osul hioid şi un grup profund prevertebral în raport cu coloana
vertebrală.
-Muşchii superficiali. În funcţie de raporturile lor cu osul hioid se împart în muşchi
suprahioidieni şi subhioidieni.
-Muşchii profunzi prevertebrali sunt aplicaţi direct pe coloana vertebrală fiind în
număr de 3: muşchiul lung al capului, muşchiul lung al gâtului şi muşchiul drept
anterior al capului. Sunt flexori ai capului.
MUŞCHII SUPRAHIOIDIENI
Sunt în număr de patru: muşchiul digastric, muşchiul stilohioidian, muşchiul
milohioidian şi muşchiul geniohioidian și iau parte la alcătuirea planşeului bucal.
Muşchiul digastric este compus din două părţi musculare: porţiunea posterioară,
mastoidiană şi porţiunea anterioară, mandibulară unite printr-un tendon intermediar
situat deasupra osului hioid. Are un rol important în masticaţie, prin coborârea
mandibulei, când ia punctul fix pe osul hioid. Când ia punctul fix pe mandibulă şi pe
procesul mastoidian, ridică osul hioid şi laringele, mişcarea având rol în deglutiţie.
Muşchiul stilohioidian fusiform, este situat medial de porţiunea posterioară a
digastricului. Ridică osul hioid în timpul deglutiţiei.
Muşchiul milohioidian este un muşchi lat, care cu cel de partea opusă formează
diafragma gurii (planşeul gurii sau planşeul bucal). Planşeul este întărit superior de
muşchii geniohioidieni, iar inferior de pântecul anterior al digastricului. Are rol în
susţinerea limbii şi separă loja submandibulară situată dedesubtul lui, de loja
sublinguală situată deasupra lui.
Muşchiul milohioidian are rol în deglutiţie și în masticaţie.
Muşchiul geniohioidian este îngust cu direcţie antero-posterioară, situat deasupra
porţiunii mediale a milohioidianului. Inferior acoperă milohioidianul, iar superior este
acoperit de genioglos. Cei doi geniohioidieni vin în contact între ei pe linia mediană.
Ridică osul hioid sau coboară mandibula, are rol în deglutiţie şi masticaţie.
MUŞCHII SUBHIOIDIENI
sunt în număr de 4, dispuşi pe două planuri:
- planul I format din muşchii sternohioidian şi omohioidian;
- planul II din muşchii sternotiroidian şi tirohioidian.
Muşchii din stânga sunt separaţi de cei din dreapta prin linia albă infrahioidiană, o
îngroşare a fasciilor gâtului care fuzionează sub istmul tiroidian.
Muşchiul sternohioidian este alungit, întins de la stern la osul hioid. Este acoperit
în porţiunea inferioară de muşchiul sternocleidomastoidian, ţesut celular şi piele, şi
acoperă, la rândul său, muşchii sternotiroidian şi tirohioidian. În jumătatea superioară
muşchii sunt apropiaţi iar în cea inferioară sunt îndepărtaţi delimitând între marginile
lor mediale un triunghi cu baza în jos, în care se află traheea şi muşchii
sternotiroidieni. Coboară osul hioid.
Muşchiul omohioidian este un muşchi digastric format din două corpuri musculare,
unul superior şi altul inferior, unite printr-un tendon intermediar. Descrie o curbă cu
concavitatea superior şi lateral.
Muşchii omohioidieni sunt legaţi între ei prin lama pretraheală a fasciei cervicale.
Muşchiul ia parte la delimitarea regiunii triunghiului carotic şi subdivide triunghiul

7
lateral al gâtului într-un spaţiu omo-clavicular şi altul omo-trapezian.
Ambii muşchi omohioidieni sunt interesaţi în mişcările de inspiraţie forţată.
Muşchiul sternotiroidian este situat profund faţă de muşchiul sternohioidian. Este
acoperit de muşchiul sternohioidian şi acoperă, la rândul său, traheea şi glanda
tiroidă. Invers muşchilor sternohioidieni, muşchii sternotiroidieni sunt apropiaţi în
porţiunea sternală şi îndepărtaţi în porţiunea tiroidiană. Cele două perechi de muşchi
delimitează pe linia mediană un spaţiu rombic în care se poate pune în evidenţă
traheea, motiv pentru care acest spaţiu poartă numele de rombul traheal. Muşchiul
sternotiroidian trage laringele în jos.
Muşchiul tirohioidian este un muşchi mic, patrulater, care pare la prima vedere o
continuare superioară a sternotiroidianului. Este întins de la cartilajul tiroid la osul
hioid. Anterior este acoperit de stemohioidian şi omohioidian, posterior acoperă
cartilajul tiroid şi membrana tirohioidiană.Coboară osul hioid sau ridică laringele.
Muşchii infrahioidieni coboară osul hioid şi îl fixează, permiţând jocul muşchilor
suprahioidieni şi mişcările limbii. Coboară cartilajul tiroid. Când osul hioid este fixat,
ridică cartilajul tiroid şi odată cu el laringele (ca în deglutiţie). Muşchiul omohioidian
este un tensor al fasciei pretraheale şi favorizează circulaţia venoasă.
MUŞCHII PREVERTEBRALI
Muşchii prevertebrali ocupă planul cel mai profund al gâtului, fiind aplicaţi direct pe
coloana vertebrală. Sunt în număr de trei.
Muşchiul lung al capului este cel mai anterior dintre toţi.
Muşchiul lung al gâtului este un muşchi alungit şi multifid, situat pe partea antero-
laterală a coloanei vertebrale. Este constituit din trei porţiuni: o porţiune verticală, o
porţiune oblică inferioară și o porţiune oblică superioară .
Muşchii lung al capului şi lung al gâtului sunt adesea greu de separat unul de
celălalt.
Muşchiul drept anterior al capului este un muşchi mic cu originea pe faţa
anterioară a masei laterale şi a procesului transvers al atlasului iar inserţia se face
pe procesul bazilar al occipitalului.
Muşchii prevertebrali sunt acoperiţi de lama prevertebrală a fasciei cervicale, prin
intermediul căreia vin în raport anterior cu faringele şi cu mănunchiul vasculo-nervos
al gâtului. Muşchii prevertebrali sunt flexori ai capului, lungul gâtului fiind şi flexor al
coloanei cervicale.

MUȘCHII TRUNCHIULUI

Muşchii trunchiului sunt grupaţi în:

- muşchii regiunii posterioare a trunchiului (spatelui) şi a cefei;
- muşchii toracelui;
- muşchii abdomenului.

Muşchii regiunii posterioare a trunchiului (spatelui) şi a cefei

În această regiune se disting: muşchi superficiali, care leagă membrul superior de
coloana vertebrală şi muşchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale, grupaţi pe cinci
planuri.

8
 Muşchii planului I

Muşchiul trapez este un muşchi lat, de formă triunghiulară, cu baza pe coloana

vertebrală şi vârful la humerus. Are originea pe protuberanţa occipitală externă, linia
nucală superioară şi pe procesele spinoase ale vertebrelor C7 – T12; inserţia se
face pe extremitatea laterală a claviculei, pe acromion şi pe spina scapulei.
Când muşchiul ia punct fix pe osul occipital, ridică umărul şi apropie scapula de
coloana vertebrală; dacă ia punct fix pe coloana vertebrală şi pe scapulă, realizează
extensia capului. Prin tonicitatea sa, trapezul menţine poziţia verticală a capului şi
umărul la înălţime normală. Paralizia lui duce la căderea umărului în jos şi înainte.
Inervaţie. Ramuri din plexul cervical şi nervul accesor.
Muşchiul latissim sau muşchiul dorsal mare este un muşchi lat, de formă
triunghiulară, situat în partea posteroinferioară a trunchiului. Are originea pe coloana
vertebrală, fixându-se pe procesele spinoase ale ultimelor 5 – 6 vertebre toracale,
ale vertebrelor lombare, pe creasta sacrală mediană, pe treimea posterioară a buzei
externe a crestei iliace şi pe ultimele patru coaste. Inserţia se face printr-un scurt
tendon patrulater în şanţul intertubercular al humerusului.
Când punctul fix este pe coloana vertebrală, coboară braţul, îl apropie de trunchi
(adducție) şi îl roteşte înăuntru; dacă punctul fix este pe humerus ridică toracele
având rol în inspiraţie.
Este inervat de nervul toracodorsal din plexul brahial.

Muşchii planului II

Muşchiul ridicător al scapulei are formă triunghiulară şi este situat pe părţile

laterale ale cefei, înaintea fosei supraclaviculare. Își are originea pe primele 4 – 5
procese transverse ale vertebrelor cervicale prin 4 – 5 fascicule şi se inseră printr-un
trunchi comun pe unghiul superior al scapulei. Împreună cu trapezul, el ridică
scapula în totalitate (în paralizia trapezului ridicarea umărului se poate face, dar mai
greu). Când ia punct fix pe scapulă, înclină coloana vertebrală de partea lui.
Împreună cu romboidul contribuie la menţinerea scapulei în poziţie.
Inervaţia este dată de nervul dorsal al scapulei din plexul brahial şi nervul ridicător al
scapulei din plexul cervical.
Muşchiul romboid este aşezat pe peretele posterior al toracelui. Originea sa este
pe procesele spinoase ale primelor patru vertebre toracale şi a ultimei cervicale;
inserţia se face pe marginea medială a scapulei. Este adductor şi ridicător al
umărului. Este inervat de nervul muşchiului romboid şi nervul dorsal al scapulei din
plexul cervical.
Muşchiul dinţat postero-superior este un muşchi subţire, de formă patrulateră,
situat în partea superioară a spatelui, înaintea romboidului. Originea sa este pe
procesele spinoase ale vertebrei C7 şi ale primelor trei vertebre toracale; se inseră
prin patru fascicule pe faţa externă a coastelor a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a.Este
ridicător al coastelor şi contribuie astfel la inspiraţie. Primeşte ramuri din nervii
intercostali II – V.
Muşchiul dinţat postero-inferior este un muşchi lat, subţire, formă dreptunghiulară,
situat în partea inferioară a toracelui, sub marele dorsal. Are originea pe ultimele

9
două procese spinoase toracale şi primele două lombare, iar inserţia se face prin
patru digitaţii pe feţele externe ale ultimelor patru coaste. Este coborâtor al coastelor,
contribuind la expiraţie. Inervaţia este dată de ramuri ale nervilor intercostali IX – XII.
Muşchiul splenius este un muşchi subţire şi lat, situat înaintea trapezului, a
romboidului şi a dinţatului postero-superior. Are originea pe jumătatea inferioară a
ligamentului nucal, pe procesele spinoase ale ultimei vertebre cervicale şi ale
primelor 4 – 5 vertebre toracale. Fibrele sale se împart în două porţiuni, inserându-se
astfel:
- spleniul capului pe jumătatea laterală a liniei nucale superioare şi pe faţa
laterală a mastoidei;
- spleniul gâtului pe vârful proceselor transverse ale atlasului şi axisului.
În contracţie unilaterală, înclină capul de aceeaşi parte, iar contractaţi bilateral sunt
extensori ai capului. Inervaţia este din ramurile dorsale ale nervilor cervicali.

Muşchii planului III

Planul III cuprinde musculatura profundă a coloanei vertebrale, alungită longitudinal

şi care se întinde de la osul occipital până la osul sacru, extensorul coloanei
vertebrale. Muşchii din acest plan leagă bazinul de torace şi de coloana vertebrală,
segmentele coloanei vertebrale între ele şi coloana de craniu; sunt aşezaţi pe
straturi, cei profunzi fiind scurţi, iar cei de la suprafaţă lungi. În porţiunea inferioară
formează o masă comună (sacro-spinală).
Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă.
Își are originea pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, pe creasta
sacrală mediană, pe creasta iliacă şi pe faţa posterioară a sacrului. În regiunea
lombară, masa comună se împarte în trei coloane musculare care urcă de-a lungul
coloanei spre torace şi spre craniu:
- coloana laterală (leagă bazinul de coaste şi coastele între ele), reprezentată prin
muşchiul iliocostal;
- coloana mijlocie (leagă bazinul de coaste şi de procesele transverse), reprezentată
prin muşchiul longissimus;
- coloana medială (uneşte bazinul cu procesele spinoase şi procesele spinoase între
ele), reprezentată prin muşchiul spinal.
Muşchiul iliocostal este aşezat în partea laterală şi posterioară a coloanei
vertebrale. Pleacă din masa comună şi ajunge în regiunea cervicală. Are originea pe
creasta sacrală şi pe procesele spinoase ale vertebrelor lombare, iar inserţia pe
unghiurile costale ale ultimelor şase coaste şi pe tuberculii posteriori ai proceselor
transverse C3 – C7. Extinde sau înclină lateral coloana vertebrală, iar prin inserţiile
costale, coboară coastele. Este inervat de nervii intercostali.
Muşchiul longissimus este situat medial de iliocostal, de-a lungul şanţurilor
vertebrale. Se întinde de la masa comună până la procesul mastoidian. Are originea
pe procesele spinoase ale vertebrelor lombare, iar inserţia pe procesele spinoase şi
transverse ale vertebrelor toracale, pe coaste, pe procesele transverse ale ultimelor
cinci vertebre cervicale şi pe vârful mastoidei. Extinde coloana vertebrală, o înclină
lateral, face extensia şi rotirea capului. Este inervat de nervii intercostali.

10
Muşchiul spinal este aşezat medial faţă de longissimus. Are originea pe procesele
spinoase ale ultimelor două vertebre toracale şi ale primelor două vertebre lombare,
iar inserţia pe procesele spinoase ale primelor 7 – 8 vertebre toracale. Este
extensor al coloanei vertebrale. Este inervat de nervi cervicali şi toracali.

Muşchii planului IV

Acest plan este format din fascicule musculare care se întind de la procesul
transvers al unei vertebre la un proces spinos suprajacent, fiind astfel considerate ca
făcând parte dintr-un singur complex muscular, numit muşchiul transversospinal.
După felul cum fasciculele musculare sar până la un proces spinos suprajacent mai
îndepărtat sau mai apropiat, muşchiul transversospinal este împărţit în trei grupări:
-muşchiul semispinal, cel mai superficial, are fascicule ce sar peste patru vertebre
între punctul de origine şi cel de inserţie;
- muşchii multifizi formează o coloană musculară care umple şanţurile vertebrale
de la sacru până la axis;
- muşchii rotatori ocupă planul cel mai profund.

Muşchii planului V

Este planul cel mai profund. După inserţii muşchii planului V se grupează astfel:
- muşchii interspinoşi;
- muşchii intertransversari;
- muşchii rotatori ai capului, sunt în număr de patru:
•muşchiul marele drept posterior al capului;
•muşchiul micul drept posterior al capului;
•muşchiul oblic inferior al capului;
•muşchiul oblic superior al capului;
-muşchii sacrococcigieni.
Muşchii toracelui

Muşchii peretelui anterolateral al toracelui sunt muşchi care se leagă de oasele cutiei
toracice. După poziţia şi structura lor, pot fi împărţiţi în două grupe:
Mușchii extrinseci care pornesc de pe torace şi acţionează centura scapulară
şi membrele superioare, fiind reprezentaţi de:
• muşchii vertebrohumerali: muşchiul latissim;
• muşchii costoscapulari: muşchii dinţat anterior şi pectoral mic;
• muşchiul toracohumeral: muşchiul pectoral mare.
Muşchii intrinseci, proprii ai toracelui, fiind situaţi pe acelaşi plan cu scheletul costal
al toracelui, pe care se şi inseră.

A. Muşchii extrinseci

Muşchiul pectoral mare este un muşchi lat, voluminos, de formă triunghiulară,

aşezat pe partea anterioară şi superioară a toracelui. Este format din trei fascicule
musculare, diferite prin originea lor: fasciculul superior, clavicular, pe jumătatea

11
medială a marginii anterioare a claviculei; fasciculul mijlociu, sternocostal, pe faţa
anterioară a sternului şi cartilajele primelor şase coaste adevărate; fasciculul
abdominal, pe teaca muşchiului drept abdominal.
Inserţia muşchiului pectoral mare se face pe creasta tuberculului mare al
humerusului. Când ia punct fix pe torace, muşchiul este un puternic adductor (aduce
braţul din poziţie orizontală lângă trunchi); când braţul este lângă trunchi, determină
o mişcare de rotaţie medială. Când ia punct fix pe humerus, intervine în acţiunea de
căţărare. Nervii pectorali, medial şi lateral din plexul brahial.
Muşchiul pectoral mic își are originea pe feţele anterolaterale ale coastelor III, IV şi
V, iar inserţia pe marginea medială a procesului coracoid al scapulei. Când ia punct
fix pe torace coboară umărul în jos şi înainte, iar când punctul fix este pe procesul
coracoid ridică coastele şi intervine în inspiraţie. Inervaţia este dată de nervii
pectorali, medial şi lateral din plexul brahial.
Muşchiul subclavicular își are originea pe prima coastă şi se inseră în şanţul de pe
mijlocul feţei inferioare a claviculei.Coboară clavicula şi umărul. Are rol de a proteja
plexul brahial şi vasele subclaviculare de contactul dur al osului.Este inervat de
nervul subclavicular din plexul brahial.
Muşchiul dinţat anterior este un muşchi lat, în formă de evantai, situat pe partea
superioară şi laterală a toracelui. Își are originea pe faţa exterioară a primelor zece
coaste, iar inserţia se face pe marginea medială a scapulei.Când punctul fix este pe
torace, trage marginea medială a scapulei înainte şi lateral, ridicând umărul. Când
punctul fix este pe scapulă, ridică coastele şi contribuie astfel la inspiraţie. Este
inervat de nervul toracic lung din plexul brahial.

B. Muşchii intrinseci mobilizează coastele şi sunt reprezentaţi prin:

Muşchii intercostali sunt muşchi scurţi şi subţiri, aşezaţi în spaţiile intercostale

(câte doi pentru fiecare spaţiu), unind două coaste între ele.
După situaţia lor, ei sunt:
- externi, se inseră pe buza externă a marginilor a două coaste vecine;
- interni, au originea pe marginea internă a şanţului costal, iar inserţia pe buza
internă a marginii superioare a coastei subjacente.
Intercostalii externi ridică coastele, contribuind la inspiraţie; intercostalii interni
coboară coastele, contribuind la expiraţie.Sunt inervaţi de nervii intercostali.
Mușchii ridicători ai coastelor sau supracostali sunt aşezaţi în partea posterioară
a toracelui între coloana vertebrală şi coaste, câte 12 muşchi mici de fiecare parte.
Își au originea pe vârful proceselor transverse de la C7 la T11, iar inserţia în spaţiul
cuprins între tuberculul şi unghiul coastei. Sunt ridicători ai coastelor, deci muşchi
inspiratori. Sunt inervaţi de nervii intercostali.
Muşchii subcostali sunt muşchi subţiri, situaţi în interiorul toracelui în vecinătate
unghiului costal, unind feţele interne ale coastelor. Sunt consideraţi muşchi
rudimentari, fără valoare funcţională.
Muşchiul transvers al toracelui sau triunghiularul sternului ocupă faţa profundă
a plastronului sternocostal, separând nervii şi vasele intercostale de pleură. Este un
muşchi rudimentar, cu funcţie respiratorie redusă.

12
 Muşchii abdomenului

În funcţie de dispoziţia lor topografică se pot grupa astfel:

1. Muşchii regiunii anterolaterale;
2. Muşchii regiunii posterioare sau lomboiliace;
3. Muşchiul regiunii superioare, diafragma;
4. Muşchii regiunii perineale sau inferioare.

1. Muşchii regiunii anterolaterale

Muşchiul drept abdominal este un muşchi lat alungit, situat imediat lateral de linia
mediană, pe toată lungimea feţei anterioare abdomenului, de la pube până la
apendicele xifoid.Are originea pe cartilajele coastelor V – VII şi pe apendicele xifoid,
iar inserţia pe marginea superioară a simfizei pubiene. Dreptul abdominal prezintă 3
– 4 lame tendinoase dispuse transversal care se numesc intersecţii tendinoase. Este
învelit într-o puternică teacă fibroasă, teaca dreptului abdominal. Cei doi drepţi
abdominali sunt separaţi unul de celălalt pe linia mediană, printr-un rafeu tendinos,
numit linia albă.
Contracţia bilaterală, când ia punct fix pe pube, coboară coastele şi flectează
toracele pe bazin, iar dacă punctul fix este pe torace, flectează bazinul spre torace.
Are acţiune importantă în comprimarea viscerelor, contribuind astfel la: defecaţie,
micţiune, vomă, etc. Este inervat de nervii intercostali 7 – 12.
Muşchiul piramidal este un muşchi mic, de formă triunghiulară, cu baza la pube şi
vârful la linia albă. Este conţinut în teaca dreptului abdominal şi este nefuncţional.
Muşchiul oblic extern este un muşchi lat, fiind cel mai superficial şi cel mai întins
dintre muşchii laterali ai abdomenului. Are originea pe feţele externe ale coastelor a
V-a până la a XII-a, iar inserţia printr-o aponevroză întinsă de la creasta iliacă la
marginea anterioară a osului coxal, la pubis şi pe linia albă.Când ia punct fix pe
bazin şi se contractă bilateral flectează toracele pe bazin coboară coastele
intervenind în expiraţie; contracţia unilaterală determină rotirea trunchiului în partea
opusă sau înclinarea laterală de aceeaşi parte. Când ia punct fix pe torace flectează
bazinul pe torace şi participă la presa abdominală. Nervii iliohipogastric, ilioinghinal
şi intercostalii inferiori.
Muşchiul oblic intern este un muşchi lat, subţire, de formă triunghiulară, situat sub
oblicul extern. Are originea pe ligamentul inghinal, creasta iliacă şi fascia
toracolombară. Inserţia se face astfel:
- fasciculele posterioare, aproape verticale, se inseră pe ultimele trei coaste;
- fasciculele mijlocii, se termină pe aponevroza anterioară a oblicului intern,
contribuind la formarea tecii dreptului abdominal şi a liniei albe;
- fasciculele anterioare, se inseră pe faţa anterioară a simfizei pubiene, marginea
superioară a pubelui şi creasta pectineală.
În contracție contracţie unilaterală este antagonistul oblicului extern de aceeaşi parte
și sinergistul oblicului extern de partea opusă. În contracţie bilaterală este sinergic cu
oblicul extern. Nervii iliohipogastric, ilioinghinal şi intercostalii inferiori.
Muşchiul transvers abdominal este un muşchi lat, situat profund faţă de oblicul
intern. Fibrele sale sunt dispuse transversal faţă de axul longitudinal al corpului.

13
Are originea pe ligamentul inghinal, pe creasta iliacă, pe procesele costiforme ale
vertebrelor lombare şi pe ultimele şase cartilaje costale. Inserţia se face prin
aponevroza anterioară a transversului, care se fixează pe linia albă. Comprimă
viscerele din cavitatea abdominală şi contribuie la defecaţie, micţiune, etc.
Coborând coastele, participă la expiraţia forţată. Nervii intercostali inferiori,
iliohipogastric şi ilioinghinal.

2. Muşchii regiunii posterioare sau lomboiliace

Muşchiul pătratul lombelor are formă patrulateră şi este situat pe părţile laterale
ale coloanei lombare. Muşchiul este format din trei tipuri de fibre dispuse în două
planuri (fibrele iliocostale şi iliotransverse în plan posterior, iar cele
costotransversare în plan anterior): fibrele iliocostale, cu origine pe creasta iliacă şi
ligamentul iliolombar şi merg vertical la coasta a XII-a; fibrele iliotransverse, prezintă
aceeaşi origine, dar se termină pe vârful proceselor costiforme ale primelor patru
vertebre lombare; fibrele costotransversare, se întind de la coasta a XII-a la
proceselor costiforme ale primelor patru vertebre lombare.
Când punctul fix este pe bazin, înclină coloana lombară de aceeaşi parte; când
punctul fix este pe torace înclină bazinul pe partea sa. Participă la menţinerea
trunchiului în rectitudine. Este inervat de ramurile anterioare ale nervilor lombari I –
IV şi nervul subcostal.

3. Muşchiul regiunii superioare

Diafragma este o despărţitoare musculoaponevrotică boltită care desparte cavitatea

toracică de cavitatea abdominală. Cupola diafragmei nu este uniformă, prezentând
o depresiune centrală corespunzătoare inimii, care o divide în două bolţi secundare,
dreaptă şi stângă (cea din dreapta este mai înaltă).
Diafragma prezintă două porţiuni: una centrală, aponevrotică, numită centrul
tendinos, este o puternică lamă fibroasă; una periferică, musculară, având originea
pe circumferinţa inferioară a toracelui, de unde fibrele musculare, grupate în trei
porţiuni: lombară, costală şi sternală, converg spre centrul tendinos.
Porţiunea lombară are originea pe vertebrele lombare prin:
• stâlpul drept, mai puternic şi mai lung, porneşte de pe corpurile primelor trei
vertebre lombare şi discurile lor intervertebrale;
• stâlpul stâng, ia naştere de pe primele două vertebre lombare şi discurile
învecinate. Marginile mediale ale celor doi stâlpi se întâlnesc şi formează:
- o arcadă înaintea aortei: ligamentul arcuat median;
- ligamentul arcuat medial sau arcada muşchiului psoas;
- ligamentul arcuat lateral sau arcada muşchiului pătrat al lombelor.
Hiaturile diafragmei. Între diferite porţiuni musculare ale diafragmei pot apare o serie
de hiaturi, puncte slabe, prin care se pot produce hernii ale organelor abdominale
spre torace. Hiaturile se pot forma:
- între porţiunile lombară şi costală (trigonul lombocostal);
- între porţiunile costală şi sternală (trigonul sternocostal);
- între cele două fascicule ale porţiunii sternale.

14
În diafragmă mai există: hiatul esofagian prin care trece esofagul, nervii vagi şi
ramurile esofagiene ale vaselor gastrice stângi; hiatul aortic prin care trece artera
aortă şi ductul toracic; orificiul venei cave prin care trece vena cavă inferioară.
Este cel mai puternic muşchi inspirator. Când se contractă măreşte cavitatea
toracică, în direcţia celor trei diametre, astfel: prin contracţie centrul tendinos
coboară şi măreşte diametrul vertical, dar în același timp coastele sunt ridicate şi
sternul împins înainte, crescând diametrele transversal și antero-posterior. Prin
contracţie intervine şi în importante acte fiziologice: râs, sughiţ, căscat şi
creşte presa abdominală favorizând micţiunea, defecaţia, expulzia fătului din
uter. Reprezintă o barieră ce împiedică organele abdominale să urce în torace sub
influenţa presei abdominale. Este inervat de ramuri ale nervului frenic, care provine
din plexul cervical şi ultimele şase perechi de nervi intercostali.

4. Muşchii regiunii perineale sau inferioare

Cavitatea abdominală se termină în partea inferioară a trunchiului în pelvis. Peretele

inferior al pelvisului este reprezentat printr-o formaţiune complexă, diafragma
pelviperineală, care prezintă două părţi: una situată superior, profund, diafragma
pelviană; una situată inferior, superficial faţă de prima, numită perineu.
Diafragma pelviană are în alcătuirea ei următorii muşchi:
- muşchiul ridicător anal, formează cea mai mare parte din diafragma pelviană;
- muşchiul coccigian;
- muşchiul sfincter anal extern.
Perineul are o formă rombică şi este împărţit în două triunghiuri: anterior (triunghiul
urogenital), prin care străbat organele urogenitale; și posterior (triunghiul anal), prin
care trece canalul anal.
Muşchii triunghiului urogenital:
- muşchiul transvers superficial al perineului;
- muşchiul transvers profund al perineului;
- muşchiul bulbocavernos;
- muşchiul ischiocavernos;
- muşchiul sfincter extern al uretrei.

Bibliografie:

1. M. Niculescu şi colab. - Anatomia omului pentru învăţământul universitar medical de scurtă durată,
2. Ed. Eurobit, Timişoara, 2006
3. Niculescu V, Bolintineanu S, Vaida M, Niculescu M, Motoc A. - Anatomia omului vol. IA, IB,III, IV,
Ed. Eurostampa.
4. Motoc A și colab Anatomia omului Vol I, 2018, ebook umft.
5. Bolintineanu S., Vaida M., Motoc A., Dumitrașcu-Doru E., Miologia, Artrologia, Angiologia și
Nevrologia membrelor, Ed. Eurostampa, 2011.
6. V. Papilian, Anatomia Omului, Vol.I Aparatul Locomotor, Ed. All, 2014.

15