21.

Definiţi conceptul de eficienţă

Eficienţa reprezintă un raport între efectele obţinute şi efortul depus pentru
obţinerea acestor efecte.
Eficienţa activităţii de management este măsura în care un cadru de conducere
folosirii satisface cerinţele ce se impun funcţiei.
Eficienţa trebuie să fie definită prin ceea ce un manager realizează şi nu prin
ceea ce face. Ea nu trebuie considerată ca o îmbunătăţire pe care un manager o
aduce unei situaţii datorită folosirii unui anumit stil de conducere. Eficienţa
constituie ceea ce un manager realizează într-o anumită situaţie, exploatând-o în
mod corespunzător.
Un manager eficient poate fi recunoscut după faptul că el preferă să facă
ceea ce trebuie să facă, să găsească variante creatoare în loc să rezolve probleme,
să optimizeze folosirea resurselor în loc să protejeze resursele, să obţină rezultate
în loc să-şi respecte sarcinile, să mărească beneficiile în loc să reducă
cheltuielile.
Orice manager ar trebui să-şi adreseze întrebarea: Care sunt normele mele
de eficienţă. Cum pot să-mi dau seama dacă muncesc bine?
Se recomandă ca periodic managerul să completeze personal şi să ceară şi
subalternilor lor, următoarea notă: „obţin realizări eficiente atunci când...”

Bariere şi greşeli în calea unei conduceri eficiente.

Practica demonstrează că orice manager este influenţat de anumite slăbiciuni. Acestea îi

afectează capacitatea de a vedea clar sau în profunzime problemele. Ele duc la un exces de egoism, la
rigiditate şi inflexibilitate, la fuga de răspundere. Aceste slăbiciuni provoacă multe dificultăţi şi
creează bariere în calea unui management eficient.
Combaterea acestei dificultăţi este o obligaţie. De aceea, este necesară cunoaşterea şi analiza
lor.
Depăşirea slăbiciunilor se poate realiza prin:
- a şti ce este o slăbiciune, când şi cum se manifestă;
- a recunoaşte principalele categorii în care se încadrează cele mai multe slăbiciuni;
 - a cunoaşte dificultăţile care le creează;
- a aplica remediul adecvat;
- managerul să recunoască faptul că poate avea slăbiciuni în faţă.
Aceste dificultăţi pot fi clasificate în felul următor:
a) dificultăţi ce provin de natură umană:
- incapacitatea managerului de a accepta critica;
- considerarea acţiunilor colaboratorilor drept competiţionale şi ameninţătoare;
- reţinerea de la relaţii interumane cu colegii;
- nemanifestarea dorinţei de a acorda încredere sau recompense când acestea suntmeritate.
b) dificultăţi ce provin din raportarea managerilor la idei şi valori:
- reacţia emoţională faţă de o idee;
- exagerarea propriei funcţii;
- discreditarea altora.
c) dificultăţi ce reies din tratarea problemelor:
- tărăgănarea;
- asumarea de riscuri;
- pasarea răspunderii;
- neputinţa de a diagnostica;
- tendinţa de a acţiona după model;
- tendinţa de a primi lovituri fără a-şi forma un complex de persecuţie.
d) dificultăţi ce apar din înfruntarea realităţii vieţii.
- puterea de a trăi echilibrat succesele şi eşecurile;
- puterea de a acţiona în condiţii de frustrare.
Dificultăţile cu care se confruntă un manager sunt de natură obiectivă şi subiectivă.
În luptă cu aceste dificultăţi, organismul uman apelează la aşa numitele mecanisme de apărare ale
individului, de obicei inconştiente. Acestea produc comportări favorabile sau defavorabile ale
managerului faţă de instituţie / subalterni.
Dintre comportamentele defavorabile organizaţiei amintim:
- trecerea cu vederea sau negarea unor probleme dificile, care prin neluarea lor în seamă se
consideră că vor fi lichidate;
- xenofobia – învinovăţirea permanentă şi evident nejustificată a altora;
- considerarea unor probleme ca inaccesibile şi refuzul de a mai încerca vre-o acţiune.
Aceste mecanisme de apărare a individului care acţionează conform nevoilor personale au
anumite particularităţi:
- nu acţionează la toţi oamenii;
- sunt necesare, au rol de echilibrare psihologică a individului;
- sunt individuale;
 - sunt stabile.
Managerul trebuie să depăşească aceste mecanisme de apărare, atunci când sunt neeficiente. [1]

Greşeli pe care un manager trebuie să le evite:

- Amânarea unor probleme de pe o zi pe alta;

- Realizarea sarcinilor numai pe jumătate;
- A se angaja în prea multe activităţi simultan;
- A şti totul foarte bine;
- A se considera competent în toate;
- A arunca mereu vina pa altul;
- Irosirea timpului subordonaţilor.