Tema 4.

Dinamica conflictelor

1. Etapele conflictului
2. Fazele conflictului
 1. Dinamica conflictelor

1. Apariția conflictului sau inițierea situației de conflict.

La aceasta etapă are loc:
- întărirea poziţiilor;
- ocazional anumite puncte de vedere se formulează ca poziţii contrare-confruntare;
- alternare între tensiuni şi momente de destindere;
- conştientizarea tensiunilor existente duce la angoasă, tensiuni interioare;
- dialogul este încă posibil şi reprezintă o soluţie. Părţile mai speră într-o soluţie raţională;
- nu există încă părţi clar delimitate, dar începe conturarea grupurilor;
- Încep să se contureze opinii şi atitudini despre ceilalţi;
- apare obiectul și subiecții conflictului.
Inițierea conflictelor poate fi de natură psihologică, intelectuală, fizică și biologică.
 2
A. Natura problemei poate fi psihologică - conflictual care a apare din cauza diferitelor motive, interese, temperamente, nevoi (unii sunt prea
depresivi, alții prea euforici).
B. Natura problemei poate fi intelectuală - conflictul care apare din diferența de nivel de percepție intelectuală a problemei.
C. Natura problemei poate fi starea fizică - conflictual apare în rezultatul diferitor stării fizice a subiecților (oboseala, boli organice, foame
etc).
D. Natura problemei poate fi biologică. Exemplu poate fi conflicte care apar la adolescenți în perioada crizei de creștere.
Savantul moldovean Sergei Kartașov este de părere că inițierea conflictelor poate fi:
E. ”Întîmplătoare”. Atunci când un subiect își expune sentimentele, emoțiile sale care nu sunt adresate cuiva în mod special, dar cineva le ea
pe sama sa.
F. ”Funcțională”, legate de schimbări ce au loc la diferite etape ale dezvoltării omului, așa numite ”etape de criză” (menomauza, pensionarea
etc)
G. ”Infecție”, când două personae se ceartă și cei din jur sunt atrași în acest conflict.
H. ”Provocătoare”, adesea conflicte apar fiindcă cineva în mod special provoacă alte personae la conflict.
I. ”Inițiate prin activitate de joc”, exemplu poate fi conflicte care apar între copii care nu respect regulile jocului.
 2
 Cum să determinăm că ne aflăm în starea conflictuală?
H.Cornelius și Ș.Făir ne propun să fim atenți la așa numite ”semnalele
ale conflictului”: ridică vocea,fața se roșește sau devine palidă, vocea
tremură, inima se zbate mai tare. Dacă le obserăm, este necesar să ne
punem întrebare: oare nu este aceasta situație un conflict? În caz cănd
măcar unul din subiecții conflictului îl recunoaște, rezolvarea lui este
posibilă. Atâta timp cât persoane nu vor să recunoască că sunt în
conflict, rezolvarea lui nu este posibilă.
 2. Confruntarea ( pre-conflict)

Ea incude:
1. Tensiunea interacţiunii este crescută, apare neînțălegerilor, crește neîncrederea, se reduce contact între
pesoane.
2. În comunicare fiecare dorește să convingă pe celălalt și îl învinuește în nedorința de a rezolva problema
correct.
3. Trecerea de la învinuiri reciproce la amenințări.
4. Dispute, ton ridicat, suspiciuni
5. Polarizarea gândirii (alb-negru) şi a sentimentelor (bun-rău ?!)
6. Discurs direcţionat către publicul neangajat: încercare de a aduna puncte, de a convinge, prozelitism
7. Autoritate exterioară neangajată poate dizolva/soluţiona tensiunile
8. Disonant în discurs: supratonuri, accentuări semnificative
9. Afectivitatea direcţionată, amabilitate forţată
Ce comportament aleg oamenii la aceasta etapă?
 ”Abandonul”, ”Evitarea conflictului” sau ”Pasiv”
”Abandonul” abandonul este o strategie ce implica retragerea fizică sau emoțională din conflict.
Abandon fizic presupune refuzul de a participa în conflict și plecarea de la locul desfășurării conflictual (ieșirea
din camera, din clasă).
Acest comportament este potrivit în cazul în care:
- nu afectează interesele noastre;
- când problema nu te privește este chiar înțelept să faci asta;
- se poate folosi abandonul pentru a forța mâna cuiva;
- data cu persoana dată nu ne vom întîlni vreodată;
- nu suntem membru aceluiași colectiv cu persoana dată;
- când costul confruntării este mult mai mare decât posibilele rezultate.
Prin abandon conflictul poate creste nemasurat. Acest tip de comportare este nepotrivit când rezultatul contează.
Speranța că problema se va rezolva de la sine dacă o abandonezi este falsă.
Forme de ”abandon” pot fi: tăcere, plecarea demonstrativă.
”Reprimare”. Reprimarea este o startegie ce consta in refuzul de a lua act de existenta conflictului. Acest tip
de comportament poate fi o tactică rezonabilă, în caz când noi nu dorim să arătăm că avem problem,
reprimarea se face atunci când dorim pace (liniștea sufletească) cu orice preț;
Reprimarea are si dezavantaje; “totul de dragul pacii” poate deveni o manieră de lucru periculoasă; managerul
care foloseste aceasta strategie, da impresia de slabiciune, superficialitate, neimplicare. Reprimarea ia in calcul
aspectele neimportante ale unui conflict, ignorandu-le pe celelalte.
Forme de reprimare pot fi:
 ne comport în așa fel parcă totul este în regulă;
 continuăm să acționăm ca și cum nimic nu sa întâmplat;
 acceptăm situația care este la moment;
 suprimăm emoțiile negative.
 ”Confruntare” sau ”Eu chăștig – tu pierzi”. Folosind acest tip de comportare oamenii:
- doresc să câştige cu orice preț;
- caută să arate că cealaltă persoană nu este corectă;
- folosește violența fizică și verbală;
- cere ca ceilalți să îl asculte necondiționat.
- presează pe alții:
- încalci drepturile celorlalți;
- nu ascultă sau nu respectă sentimentele sau ideile celorlalți.
 ”Compromis”. Un compromise este soluția prin care se renunță la ceva valoros pentru sine și se:
- întreținerelații de prietenie;
- evită să sedemonstreze superioritatea sa;
- cedează în favoarea celuilat de dragul susținerii relațiilor.
Au fost identificate 10 pattern-uri de comportamente pe care le manifestă oamenii normali atunci când se simt
amenințați sau doar frustrați, comportamente care constituie modul lor de a lupta sau de a evita condiții nedorite
 Centrare pe sarcină

Efectuarea corectă a sarcinii

Finalizarea sarcinii

Pasiv Comportament normal Agresiv

Armonizarea cu ceilalți Atragerea atenției și admirației

Centrare pe oameni
Figura 1. Comportamentul uman definit prin asertivitate şi centrarea pe scop
(după Brinkman şi Kirschner)
 3.Escaladarea conflictului.
Etapa aceasta se incepe cu incident, un schimb scurt/sau acut de cuvinte, gesturi sau fapte
supărătoare. Incidentul poate apărea întâmplător și poate fi provocat de subiect (subiecte) ale
conflictului, dar și ca rezultatul cursului natural al evenimentelor.
Incidentele nu sunt percepute ca un conflict, fiind considerate firești și normale în viața oamenilor;
incidentele pleacă de la fapte mărunte, prost percepute; individul nu le acordă o importanță mare,
ca atare nu întra în sfera lui de interes; incidentele acționează asupra individului prin efectele lor
involuntare; ele se datorează centrări excesive pe trebuința de securitate și protecție dictată de
starea de disconfort; controlul asupra incidentelor este foarte important, deoarece scapate de sub
control pot crea conflicte mai puternice inclusiv crize.
Din moment izbucnirii incedentului conflictual din faza ”închisă” trece într-o fază deschisă.
Acţiunile la aceasta făzî mai include:
 Părţile îşi pierd încrederea în dialog
 În loc de dezbateri se foloseşte strategia înfăţişării cu faptul împlinit
 Disonanţă între vorbire şi gestică- informaţiile reale sunt date de metacomunicare (limbajul gestual)
 Pierderea empatiei
 Scheme de anticipare negative
 Creşterea coeziunii interioare a grupului, cristalizarea rolurilor
Se formează imaginea duşmanului, alianţe.
- Formarea clişeelor stereotipe NOI-EI
- Zvonuri despre resursele, capacităţilor LOR
- Privarea de statut în procesul comunicării
- Profeţii care se autoîndeplinesc (self-fulfilling prophecies? În ce sens?)
- Gesturi provocatoare fără scop instrumental
- Impunerea de roluri negative- manevre- confruntări
- Atragerea audienţei, formarea coaliţiilor
Pierderea imaginii reale a celuilalt (face loosing)
- Conflictul devine problemă morală
- Cine nu-i cu noi e împotriva noastră
- Cercul vicios al aşteptărilor negative- experienţele AHA
- Atacuri publice directe
- Creşterea coeziunii interne (excludere-pedeapsă)
 4. Apojeu

Tensiunea este maximă, are lor un război adevărat. Părțile implicate nu pot până la nesfârșit se se afle în
conflict, atunci la una din părți implicate apare necesitatea căutării unei soluii. Și atunci se începe următoarea
etapă.
Poate să aibă loc agresivitate fizică.
- Nu mai există cale de întoarcere
- Confruntare totală
- Eliminare, chiar cu preţul autodistruger
 5. De-escaladarea sau rezolvarea conflictului.

Are loc atunci când părţile, uneori cu ajutorul unei terţe părţi intermediare, acţionează într-un mod prin care
indică că au de gând să înceteze cu comportamentul advers, fie unilateral fie condiţionat.
Rezolvarea - este etapa în care părţile ajung să reducă, să rezolve sau să termine conflictul. Se obţine o situaţie
de calm şi cooperare. Rezolvarea prin crearea unui echilibru instabil nu este o soluţie constructivă, acesta, la cel
mai mic semn de tensiune va reacţiona distructiv asupra părţilor, putând genera un nou conflict.
Rezolvarea conflictului înseamnă lichidarea lui prin metode analitice, care presupun accederea la rădăcina
problemei şi obţinerea unui rezultat care este văzut de ambele părţi ca fiind o soluţie permanentă a problemei.
[ John Burton (1988)] Este definiţia ideală. Ea optează pentru termenul exact de “lichidare” a conflictului, în
locul celor de rezolvare, încheiere, stingere, eliminare.
 6. Atenuarea sau “lamurire“ timpul de coagulare

Se concentrează pe redefinirea și reorganizarea conviețuirii, sfârșitul transformărilor externe și interne.Relațiile

se stabilizează și revin la normal. Nu au lor acțiuni directe asupra oponentului. Lichidarea conflictului
presupune conștientizarea statutului nou al fiecărui. Aceasta etapă se poate finaliza cu elaborarea unui accord
care poate fi semnat.
Acordul oferă o mărturie tangibilă a faptului că părţile au ajuns împreună la o înţelegere, lle reaminteşte
persoanelor despre ce au convenit, previne neînţelegerile şi eventualele interpretări ulterioare greşite şi oferă o
încheiere explicită procesului de rezolvare a conflictului.
 7. Transformări. Consecințele conflictului de lungă durată.

Este ultima etapă a confilcului. Impactul conflictului nu se reduce numai la conflictul rezolvat, dar în cele mai
multe cazuri are o influență mult mai mare. Se produce schimbarea perspective și atitudinii față de conflicte
În dependență de forma, nivelul, obiectul conflictului se poate evidenția următoarele transformări:
 transformări evolutive: când relațiile între participanții în conflict se ridică la un nivel și mai înalt.
Participanții devin mai buni, răbdători, toleranți, atenți, empatici, comunicbili, etc. Se ajunge la armonie care
poate fi definite ca o relație între oameni în care nu există nici un conflict de interese sau valori.
Spirala evolutiva a conflictului este alimentată de o serie de fenomene sociopsihologice derivate din
comportamentul și modul de acțiune a părților. Oamenii devin mai mult motivați. Liderii pot deveni mult mai
angajați în pozițiile lor.
 reabilitarea: când are lor normalizarea parțială sau totală a relațiilor. În acest caz se ajunge la pacea
durabilă/puternică/pozitivă sau, pur și simplu pacea implică un înalt nivel de cooperare, având constiința
existenței conflictului de interese. Părțile consideră bunele relații mai presus decât propriul interes. Interesele
separate sunt îndeplinite prin mecanisme instituționalizate, pacifiste, statuate între părți, nefiind necesare
mecanisme militare pentru asigurarea securității lor. Cooperarea are la baza valori și idealuri comune,
respectul fată de instituțiile statului, față de dreptul la opinie și față de procesul de luare a deciziilor.
Manifestările violente sau represiunile sunt virtual imposibile.
 2 .Fazele conflictului

Fazele conflictului sunt legate nemijlocit cu etapele principale ale conflictului, exprimă dinamica lui și include:
A. Faza inițială (începutul)
B. Faza de creștere (escaladare)
C. Faza culminantă (apogeu)
D. Faza scăderii tensiunii (sfârșitul)
Faza Etapa conflictului Posibilitatea de a rezolva
conflictului conflictul

A. Faza Apariția conflictului 92%

inițială

B. Faza Confruntarea 46%

de cteștere
Escaladarea conflictului

C. Faza Apogeu mai puțin de 5%

culminantă
(apogeu)

D. Faza Rezolvarea conflictului aproximativ 20%

scăderii
Atenuarea
tensiunii
Transformări de lungă
durată
Conflictele sunt, așadar, într-o dinamică continuă: violenta poate să apară, să crească, pentru
ca apoi să scadă în intensitate.

Figura nr. 2 prezinta stadiile de evoluție a conflictelor

Axa orizontala exemplifica stadiile de evolutie a conflictelor in timp, incepand cu cele

incipiente, continuand cu cele de apogeu si incheind cu cele finale. Axa verticala masoara
nivelul conflictului, folosind drept unitate de masura gradul de cooperare dintre partile in
dezacord. Graficul in sine descrie modul in care violenta creste si scade pe durata conflictului.
 Bibliografie

1. 1. Cornelius Helena, Faire Shoshana. Ştiinţa rezolvării conflictelor. Fiecare poate câştiga / traducere Ana-Stoica
Constantin. - Bucureşti: Ştiinţă&Tehnică, 1996.
2. Dupu Constantin. Conflict şi comunicare. Consideraţii despre conflict. - Bucureşti: Gnosis, 2005.
3. https://ru.scribd.com/document/348533897/ETAPELE-CONFLICTULUI
4.http://www.psih.uaic.ro/~aconstantin/romana/docs/Fundamente_teoretice_ale_conflictului_Curs_ID_ASC.pdf
FUNDAMENTE TEORETICE ALE CONFLICTULUI FUNDAMENTE TEORETICE ALE CONFLICTULUI Prof.
univ. dr. Ana Stoica-Constantin
5. file:///C:/Users/User/Downloads/Introducere%20in%20Studii%20de%20Conflict%20ID.pdf
6. http://www.psih.uaic.ro/~aconstantin/romana/docs/PRC_cap_1_Introducere.pdf
7. Helena Cornelius – Stiinta rezolvarii conflictelor, Ed. Tehnica, bucuresti, 1996;